Speranta moare ultima

[MooN.]

Salut guys! Aşa deci mi-a venit o idee strălucită azi noapte şi mi-am zis să o pun pe hârtie. Nu am mai citit-o în nici-un fic ceea ce îmi dă impresia că este o idee originală, dar voi hotărâţi. Nu vă spun despre care cuplu este vorba ( deşi cred că vă daţi seama după numele primului capitol :)) ). Nu am fost foarte mulţumită de felul în care am scris primul meu fic, dar m-aţi ajutat să evluez. Nu pot să spun că sunt cine ştie ce mulţumită de primul capitol. Nu m-aş supăra dacă ar fi şi nişte critici. Hope you enjoy it. Să termin şi eu cu pălăvrăgitul şi vă urez: Lectură plăcută!

Disclaimer: Nu deţin niciun personaj din animeul Naruto şi nu fac profit de pe urma acestor personaje sau întâmplări

Prolog

Ce poate fi mai frumos decât aducerea pe lume un suflet? Înca o inimă care bate, înca un chip unic pe acest Pământ? Un suflet născut din rodul iubirii a unui bărbat şi a unei femei. Înca o rază de lumină sau poate singura din viaţa acestora. O simplă inimă care bate, doar datorită lor, câtă fericire poate aduce doar ea. Cât ar fi de tragic dacă s-ar stinge doar după un minut petrecut langă cea care i-a dat naştere. Şi nu ştim, dacă aceasta va mai bate înca trei ani sau doar o zi. Firul vieţii este atât de subţire şi delicat încât s-ar putea rupe în mai puţin de o secundă.

Capitolul 1
-O floare de cireş şi două smaralde-

Afara este o furtuna îngrozitoare. Sau furtuna este puţin spus, uragan ar fi un cuvânt mult mai potrivit. Flugerele cad din cer izbindu-se puternic de pământ urmate de un tunet. Castelul din vârful dealului care în zilele cu soare este parcă scos dintr-o poveste, acum este mai ceva decât un castel de groază. În tot acest magnific castel o singură lumină este aprinsă. Coridoarele sunt goale, se pare că toată lumea este adunată într-un singur loc. Pe patul dublu cu aşternuturi albe se află regina. Este o femei blândă. Are părul lung până la talie şi de un roz precum florile de cireş, ochii săi sunt albaştrii precum seninul. În braţele sale ţine un prunc. După câte au spus cei prezenţi, este fată. Cine ar putea fi mai fericiţi decât parinţii? Este atât de mică, dar pe atât de gălăgioasa. Ca orice copil la naştere, a plâns. Semn bun, este sănătoasă. Dar se pare că acum este foarte liniştită. Doarme. Singurii care ştiau despre ea sunt slujitorii din castel, dar mâine dimineată la prima oră regele v-a da de veste că s-a născut prinţesa. Este o faţită cu pielea ca spuma laptelui, iar ochii îi are precum tatăl său, de un verde crud precum două smaralde. Mai rămâne de văzut a cui culoare de păr o moşteneşte. Regele este un bărbat bine făcut. Are ochii verzi precum cei ai micuţei fete, iar părul său este negru precum smoala. Furtuna continuă toată noaptea. Dimineaţa, pe la ora şase toată lumea este deja în picoare, cu excepţia familiei regale. O singură picatură de apa scursă pe pervazul geamului, iar micuţa şi-a deschis ochii şi a început să plângă. La auzul acesteia, regina se ridică repede din pat şi o ia in braţe. O leagănă usor, astfel încat să adoarmă la loc. Fără rezultat, micuţa continuă să verse lacrimi. Pentru un părinte, lacrimile vărsate de un copil sunt mai scumpe decât tot aurul din lume. Când aceasta plânge, nu se poate descrie tristeţia de pe chipul reginei. Continuă aşa timp de incă zece minute, după care obosită adoarme. Este atât de scumpă când doarme. Lumea începe să se adune, iar cei de la curte devin din ce în ce mai agitaţi. A trecut o oră, dar acum totul este pregătit. Mai rămâne să apară familia regală. Supuşii nu au nici cea mai vagă idee de ce au fost chemaţi, asta după spusele lor. La un interval scurt de timp, cei doi regi apar la balconul unde de obicei regele dă anunţuri.
- Astăzi este o zi fericită! Regina a dat naştere unei moştenitoare, prinţesa Sakura.
Când slujitoarea cea mai de incredere a reginei a adus-o, întreg poporul a început să strige şi să o aplaude pe micuţa prinţesă. Câtă fericire pe acest popor, după ani în care au aşteptat-o, uite că a venit. Dar sperau sa fie băiat pentru a conduce acest ţinut. Dumnezeu le-a dăruit o moştenitoare. Regele a ţinut un scurt discurs după care s-au retras. Micuţei prinţese îi este foame după felul în care plânge. O mamă îşi poate da seama foarte uşor de ceea ce are nevoie pruncul său. O data mâncată, a adormit în mai puţin de cinci minute.
După doi ani ...
Pe holurile lungi şi pline de tablouri care mai de care mai scumpe sau mai frumoase aleargă micuţa Sakura. A crescut atât de mult în doar doi ani. Părul sau este frumos prins într-un spic de grâu, o singură şuviţă rozalie îi mângâie delicata faţă. Poartă o coroniţă din argint, nu foarte sofisticată. Este simplă şi demnă de o prinţesă ca Majestatea sa Sakura. Îi place să îşi petreacă timpul liber în curtea din spatele castelului. În urma sa, voalul rochiţei de un alb imaculat parcă vrea sa se desprindă şi să rămână undeva pe holul pustiu, doar printre superbele tablouri. Nu este un loc mai potrivit în tot castelul de unde poţi privi apusul. Cerul senin de un albastru deschis, este acum pictat in mov, roz, galben, roşu şi portocaliu. Mai vezi câte o pată de albastru. Mica prinţesă este pasionată de pictura şi desen, de aceea priveste apusul în fiecare seară. Şi-ar dori să aibă o pensulă uriaşă cu care să picteze cerul după bunul plac. Soarele a apus, iar acum mareaţa luna a pus stăpânire pe bolta cerească alături de slujitoarele sale, stelele.

Scuze pentru greselile de tastare, capitolul nu este corectat! Sper sa va placa :D