We will still be friends forever despite difficulties

[Vero]

Hey ^_^ Dupa cum stiti am fost plecata un timp si nu am putut posta. Imi cer scuze pentru ca acest capitol este mic, dar nu am putut sa ma gandesc foarte mult la nexturi din cauza programului incarcat pe care l-am avut. Nu am vrut sa va las asa mult in suspans asa ca m-am hotarat sa va aduc nextu si sper sa va placa! Lectura placuta!

Capitolul 3
Deidara’s story:

Aud glasul disperat al Sakurei prin toata incaperea spitalului ce se impotrivea cerintelor medicilor care se luptau sa ma tina in viata. Ea voia sa ramana langa mine, dar ei nu o lasau deoarece mai mult ii incurcau. Durerea este prea insuportabila ca sa pot sa imi deschid ochii sau sa spun ceva. Inima ma intepa in urma resurcitarilor efectuate de medici. Nu stiam ce ma doare mai tare: inima sau faptul ca mica mea floare de cires sufera din cauza mea. Nu puteam sa mor, nu. Nu vreau asta. Nu doresc sa o las singura. Nu acum. In urmatorul moment simt cum totul se intuneca in minte.

~~FlashBack~~

Eram cu gasca in Buf, un local nu prea primitor, dintr-un cartier marginas, in care isi petrec vagaonzii si betivi timpul. Stateam la o masa de patru persoane dintr-un colt al localului. O fata in jur de douazeci si cinci de ani ne adusesera bauturile la masa. Era o fata destul de frumoasa, cu forme pline, imbracata intr-o camasa alba, usor transparenta, deschisa la primii trei nasturi evidentiindu-i pieptul bine dezvoltat. Mai purta o fusta pana la genunchi, neagra asemenea taciunii, pe deasupra careia purta un sort verde inchis. In timpul acesta, observ o persoana, un baiat mai exact, ce se uita la mine cu niste ochii de un verde sters, conturati cu un creion negru si parul rosu sangeriu. Ma privea cu o ura de nedescris. Nu stau mult timp pentru a recunoaste persoana si imi dau seama ca este Gaara, fostul iubit al prietenei mele cele mai bune, Sakura. Era seful unei benzi foarte periculoase. Nu accepta ca nicio fata sa ii dea papucii, indiferent cine e aceea. S-a intamplat ca Sakura sa fie singura dintre ele. Din cauza acestui fapt, ma uraste deoarece crede ca a renuntat la el in favoarea mea. Imi intorc privirea in alta parte si o durere de cap ma cuprinde.
Ma ridic de la masa si trec pe langa mesele negre pline de sticle de alcool, ocupate de diferite persoana din ce in ce mai bizare. Pe peretii acestuia se aflau reclame de bauturi si ici-colo cate un tablou vechi. In final, ajung la iesire si respir aerul curat, nepoluat de fumul de tigara dinauntrul incaperii. Inspir si expir adanc si in urmatoarea secunda simt cum ma prabusesc de cimentul rece al trotuarului. Piciorul atacatorului imi apasa puternic spatele facandu-ma sa scot mici sunete de durere. Reusesc sa imi intorc capul si il vad pe Gaara care isi pregatea un cutit. Incep sa ma zbat ca sa il dau jos de pe mine, in cele din urma reusind sa ma eliberez. Il apuc de o mana si ii lovesc abdomenul bine lucrat cu genunchiul, lasandu-l pe moment jos, scuipand putin din lichidul vital. Din spatele meu aparu inca unul dintre matahalele din banda roscatului. Era Pein, un baiat de varsta lui Gaara, cu parul portocaliu si ochii cenusii. Ma impinsese in peretele cladirii de vis-à-vis de Buf, iar eu alunec in jos cu o durere infernala de spate. Respir alert si incerc sa ma ridic, nereusind insa. Corpul mi-era moale, iar safirul ochilor mi se inchidea incetul cu incetul. Nu puteam sa ma misc. Printre genele negre, il vad in ceata pe Gaara ce ma lua de tricoul mov, cu cap de mort pe el, si ma ridica. Cutitul ce il avea in mana intra adanc in abdomenul meu plat, murdarindu-mi tricoul de sange. Din gura scuip acelasi lichid rosiatic in timp ce sunt lasat usor-usor pe trotuar, in jurul meu se forma o balta imensa, sangerie. Gasca roscatului fugira rapid de la locul crimei, iar la auzul sunetelor ingrozitoare, de pe usa localului iese un baiat cu parul sangeriu si ochii cafenii. Era Sasori, cel mai bun prieten al meu si actualul iubit al Sakurei. Ma priveste ingrozit si suna rapid la salvare. Nu dupa foarte mult timp, sunetul enervant al ambulantei, urmat de cel al politiei, isi fucara aparitia. Observ doar cum doi medici ma ridica de pe suprafara rece, patata cu sangele rosiatic si ma asaza pe o targa, si in final in ambulanta. Aud politistii cum intreaba disperati ce s-a intamplat si cine a facut aceasta crima. Cu ultimele puteri, il vad pe Sasori cum butoneaza un telefon. Ochii mi se inchisera si simteam cum imi pierd din ce in ce mai mult cunostiinta. Intunericul veni in mintea si in inima mea. Tot ce speram era sa nu mor.


~~End of flashback~~

Doctorii inca nu incetasera sa ma resusciteze si inima ma intepa din ce in ce mai tare. Vreau sa zic ceva, insa sunt oprit la fiecare incercare. Voiam sa imi deschid albastrul ochilor, dar nici acest fapt nu il puteam savarsi. De pe hol aud pasii apasati ai unor persoane. Dupa sunetul disperat al acestora, imi dadeam seama ca este nimeni alta decat Sakura. Ma tot intrebam daca s-a mai calmat sau inca lacrimile cristaline ii mai curg pe fata fina, imaculata. Preferam sa fie prima varianta. Nu suportam ca ea sa sufere, sa planga. Vreau sa fie din nou acea fetita vesela, jucausa si glumeata, pe care am cunoscut-o cand aveam amandoi cinci ani. Imi amintesc si acum chipul angelic, ce ma privea timid cu ochii de un verde crud si parul rozaliu, dupa tatal sau. Nu pot sa uit zilele cand ne jucam prin parculetul din apropierea caselor noastre. Am petrecut atatea momente impreuna, am fost unul langa altul la bine si la rau. Nu puteam sa o las singura tocmai acum.
In secunda urmatoare am auzit cum a cazut pe podeaua rece a spitalului, urmand hohote ce se auzeau din incapere. Incerc din rasputeri sa zic ceva, insa, tot ce am reusit sa zic pe un ton fortat, slabit, a fost un:
-Sakura…