Hell's child

[MiraA]

Cap 9 (Franturi de adevar)

Restul zilei pana la pranz trecu destul de repede.Leah fusese nevoita sa suporte intrebarile pline de curiozitatea ale colegei sale,ajungand pana la urma sa descrie cu exactitate seara trecuta.Incepu sa rasufle usurata cand se suna pentru pauza de pranz.La masa la care se asezasera era mai multa lume,Leah sperand in secret ca asta o va tine pe Saya destul de ocupata ca sa nu-i mai puna atatea intrebari.
Spre deosebire de alte dati,acum alesese mancare specific japoneza pentru pranz si spre oroarea ei ii fusesera data si doua betisoare ca sa se serveasca.Inca nu era obisnuita cu acel obicei straniu al oamenilor,de a manca de atatea ori pe zi.De hrana lor nici nu mai zicea nimic.Totul era bizar.Cu o zi inainte mancase cu un obict ce purta denumirea de furculita.Era un obiect micut din plastic alb si foarte usor cu patru dinti care se infigeau in mancare.Acum i se dadusera niste betisoare nenorocite.Cum naiba va manca cu ele?Nici macar nu stia cum sa le tina in mana.Se uita cu o curiozitate vadita la cei din jur.Nimeni nu avea nici o treaba.Utilizau ciudatele instrumente de parca erau o extensie a propriului trup.Privi atenta miscarile pe care le faceau si modul in care tineau betisoarele.Nu parea greu deloc."Haide,fato,ai reusit sa manuiesti langea lui Hades si nu esti in stare sa te descurci cu niste amrate de betisoare!"Va incerca.Care era cel mai rau lucru care se putea intampla.Isi va arunca mancarea pe jos.Mare chestie!Va merge si va cumpara alta.
Luase betisoarele in mana stanga si incerca sa prinda bila de orez intre ele.Pentru o secund reusi,apoi mancare ii scapa nu altundeva decat in paharul cu suc.Toti de la masa izbucnisera in ras.Nici ea nu reusi sa se abtina prea mult,dar mai incerca o data...si inca o data...si inca o data.In mai putin de cinci minute mancare ei era imprastiata pe toata masa,pe jos si in farfuriile celorlalti.Toata lumea radea.De data asta chiar toata lumea,chiar si cei de la celelalte mese.Saya isi sterse o lacrima din coltul ochiului de la prea mult ras
-Esti belea mare...ai pierdut lupta cu mancarea.A doua runda!si incepu sa rada din nou.
-Firar ele sa fie de betisoare afurisite!
Hajime o privea din parte cealalta a salii si cu greu se abtinu sa nu rada.Diavolita avea o mutra mult prea imbufnata.Se ridica anevoie de la masa,luandu-si tava cu el si traversand cantina cu pasi domoli,pana ce ajunse in dreptul ei.
-Esti o catastrofa,sti?zise pe un ton jumatate amuzat,jumatate serios.Nu esti in stare sa folosesti niste amarate de betisoare...
-Nu vad de ce ar fi treba ta,riposta Leah.Nu prea avea chef de glume de prost gust la ora aia.Dute inapoi de unde ai venit si lasa-ma dracului in pace.Nu vezi ca am treaba.
La masa se lasa linistea.Nimeni nu ii vorbise lui Hajime cu atata nonsalanta si tupeu sau cei care ii vorbisera nu mai apucasera a doua zi ca sa povesteasca.
-Sa inteleg ca mancarea e mai importanta decat mine?
-Normal ca da!
-Atunci nu er trebui s-o irosesti,domnita.
-Stai linistit am de gand sa merg sa-mi iau o furculita si o noua tava de mancare pe care nu o s-o mai irosesc.Se ridica sa plece,dar Hajime o prinse de mana,obigand-o sa se aseze inapoi jos,dupa care isi facu loc si el langa ea.
-Esti in Japonia.Folosesti betele.Ii intinse tava lui.Poti sa mananci asta.Nu mi-e prea foame.
-E otravita?intreba cu suspiciune.Din putinele lucruri de care isi daduse seama in ceea ce-l privea pe el,era ca nu facea niciodata ceava doar din bun simt.
-Ma jignesti profund.Haide,mai incearca o data,o indemna el.
Leah prinse din nou betisoarele in mana incercand sa apuce macar o bucatica mica de mancare,dar o scapa si de data asta.
-Tu chiar ai o prolema cu betisoarele astea.Uite,zise baiatul apucandu-i mana stanga,se prind cu astea doua degete.Ii arata cum sa procedeze,dupa care o lasa sa incerce si singura.Minune!Chiar reusise sa inghita ceva.Vezi,nu e asa de greu...Zambi.Pentru prima oara zambi fara nici o urma de ironie.Era un zambet placut,cald care te invaluia.Ochii lui ca de chihlibar straluceau de amuzament,iar in obraji ii aparusera doua gropite adorabile.Fata clipi de cateva ori pentru a-si reveni dupa soc.Omul acesta chiar putea sa fie si dragut.Il privi cum se ridica de la masa si se indrepta spre iesire.
-Hey...stai!de ce m-ai ajutat?parca ziceai ca-s o pacoste.
El zambi,dar de data asta ironia se intoarse la locul ei.
-Esti o pacoste,dar una simpatica...Pa pa...ne mai vedem aiurito!
Ar mai fi vrut sa zica ceva,dar baiatul era prea departe.Nu avea chef sa tipe.Primise destula atentie pentru o zi.Intorcandu-si privirea la masa isi dadu seama ca toti se uitau la ea.
-Ce?am ceva pe fata?De ce va uitati asa la mine?
Saya isi reveni prima.
-Cred ca Hajime te place.
-Poftim?ti-ai piedut mintile.Cum naiba sa ma placa pe mine?
-Esti singura careia ii da atentie.E normal sa ma gandesc ca te place.
-Ei dracia dracului!Leah se incrunta.Nu era adevarat.Nu o placea pe ea,ii placea ca ea riposta si ca nu se lasa intimidata de el.Era doar o forma de amuzament nimic mai mult.Ar trebui sa stie,il folosise adesea cat timp locuise in Infern
-E doar plictisit,zise cu o voce indiferenta.Probabil il amuz,nimic mai mult.
-Ba eu cred ca e mai mult de atat.Saya avea o privire hotarata.Leah,stiu ca e un tip mai neobisnuit,dar stai departe de el.Iti va face necazuri.Nu-mi place chestia asta,pur si simplu nu-mi place.
-Exagerezi...in plus nu stiu cum as putea sa stau departe de el,doar stam in aceeasi cladire,ai uitat?
-Am un presentiment prost in legatura cu asta!
-Stai linistita nu se va intampla absolut nimic rau.Pana la urma nu e nimic intre mine si el,nici macar nu suntem prieteni sau ceva.Isi duse degetela la tampla si facu un cerc ca si cum ar spune ai luat-o razana de tot.

Nu mai avea chef de ore.Defapt niciodata nu avuse chef de ore,dar macar avea ceva de lucru.Se indrepta cu pasi apasati spre acoperis.Ii placea acolo,la inaltime,unde era liniste,unde nimeni nu il deranja.De acolo putea sa vada cerul de un albastru infinit care marginea lumea muritorilor.Se lasa alene pe spate si inchise ochii,dorind de aceasta data sa simta mai mult decat sa vada.Ochii muritorilor erau inselatori,niciodata nu vedeau dincolo de aparente.Isi deschise al treilea ochi cufundandu-se intr-un ocean nesfarsit de senzatii.Vantul care ii mangaia fata si ii rasfira parul,pasarile care zburau din copacii care margineau alea,fiecare frunza in parte,care se desprindea de pe cregi...oamenii,mult prea ocupati cu viata lor de zi cu zi,cu problemele marunte pentru a observa minunile care ii inconjoara,pentru a se bucura de freamantul de viata ce cuprindea orasul in fiecare zi la acea ora.Isi lasa simturile sa se desfete cu atmosfera din jur,relaxandu-se din ce in ce mai mult.in ultima vreme statuse tot timpul in garda.Niciodata nu stiai la ce sa te astepti de la un demon.Oricum,indiferent la ce sa gadinse cand acceptase misiunea asta,nu se asteptase ca fata sa fie asa.Nici macar nu putea sa defineasca precis termenul de asa.
Amintirile il napadira...niste amintiri atat de indepartate de parca erau secvente dintr-un cosmar.Trecusera atatia ani de cand plecase,de cand renuntase la lupat si totusi nu piutea uita ororile pe care le vazuse,pe care le facuse.Nici macar Iadul nu era un loc potrivit pentru el...Privind-o pe Leah in ultimele 2 zile ii trecuse prin cap gandul ca poate nu toti demonii trebuiau exterminati.Daca macar unul dintre cei pe care ii omorase avea 50% din caracterul fetei,atunci avusese dreptate:Iadul ar fi fost o pedeapsa mult prea usoara pentru el.Ofta..trecutul era trecut.Nu putea schimba nimic.Poate pedeapsa lui era sa traiasca cu vina,sa aiba mainile patate de sangele celor nevinovati,sa le vada fetele schimonosite de durere de fiecare data cand inchidea ochii.Da...asta ar fi crucea lui.
Simturile lui detectara ceva...ceva ce se apropia cu o viteza uluitoare...ofta enervat "Numai de asta mai aveam nevoie acum!"Totusi nu se sinchise sa se ridice.Astepta linistit ca intrusul sa-si faca simtita prezenta.Stai ca era acolo,aproape si ca il urmarea cu interesul uni pradator.
-Cat mai ai de gand sa stai acolo?vocea lui puternica sparse linistea din jur.
-Nu pari prea fericit sa ma vezi Calaiah sau preferi Hajime acum,zise femeia iesid din umbre si apropindu-se de el.
-Cum vrei...nu-si ridica ochii sa priveasca.Ce cauti aici Mia?
-Am venit sa vad cum merg lucrurile.Atata tot.
-Dupa cum vezi merg bine,multumesc.Acum poti pleca de unde ai venit.Ma deranjezi.
Mia nu-l baga in seama.Il cunostea de multa vreme pe Calaiah.Nu era o persoana rea,dar era sociabil.Nici nu era de mirare.Ingerii razbunatori de foarte putine ori erau sociabili.Ei erau legiunea speciala a Raiului,cei ce faceau dreptate cu spada.Ei erau cei mai duri si puternici dintre copiii Lui.Daca ar fi sa-i asemeni cu ceva de pe Pamant ai zice ca sunt un grup de mercenari,bine antrenati in arta razboiului,iar el era dintre cei mai buni.Dar asta a lasat semne de-a lungul secolelor...pentru ca,pana la urma era un inger,iar ingerii sunt niste creaturi ce apartin luminii.
-Ce parere ai despre ea?femeia avea un ton ingrijorat acum.
-Nu stiu...nu pot s-o citesc.Zambi un pic stramb.Imi aduce aminte de tine cand are chef de glume si de Lucifer cand se enerveaza.Trebuie sa spun ca o combinatie ca asta e cam periculoasa.In minte i aparu chipul fetei cand incercase sa-l loveasca cu geanta in cap,apoi zambetul ei plin de usurare cand il luase in brate.Caldura care ii cuprisese corpul fusese cea mai frumoasa senzatie pe care o simtise in multe vreme,iar mirosul ei atat de incitant i se intiparise in minte:levantica si liliac.I se facea pielea de gaina cand isi aminti cat de atins fusese de simpla ei prezenta.Nu se asteptase ca acea scurta imbratisare sa aiba un impact atat de mare asupre simturilor sale.Nu era sanatos.Dar daca se gandeam mai bine aproape nimic de pe Pamant nu era sanatos.
-Imi pare rau ca ti-am aruncat asta in carca...probabil nu erai pregatit inca de asa ceva.Mia se apropie de el si se lasa jos.
-Minti.Nu-ti pare de loc rau.
-Ai dreptate,ca de obicei.
Facu o scurta pauza apoi continua:uite ce e...nu-mi place sa te vad asa.Deja au trecut atatia ani si tu tot aici stai.Locul tau nu e pe Pamant,ci printre ai tai.Inca avem nevoie de tine.
-Prin asta vrei sa spui ca vrei sa safarsesc si alte crime in numele vostru?sa ucid alti nevinovati?pentru ce?pentru un Rai iluzoriu?Nu are rost Mia.Raiul nu mai e ce a fost odata.Coruptia a ajus si pana acolo,aricat de surprinzator ar suna.
-Nu vorbim de crime,pentru numele lui Dumnezeu.Alea nu au fost crime...au fost-se opri in incercarea de a gasi sintagma potrivita-lucruri necesare in momentul acela.
Calaiah privea in gol.Mintea ii era invadata de acele imagini din trecut,imangini pe care incercase cu greu sa le reprime,dar degeaba.
-Am omorat atatia...oameni si demoni...vinovati si nevinovati...am pacatuit mai mult decat toti oamenii din orasul asta si totusi ma mai numesti inger.Unde e dreptatea divina?unde e justetea?
-Nu a fost vina ta.Mana ei il atinse usor pe umar in incercarea de ai alina un pic durerea.
-Cum naiba nu a fost vina mea?Calaiah se ridica in picioare si incepu sa se plimbe nelinistit.Eu am fost cel care ia omorat!Eu am crezut ca am dreptul sa le iau vietile pentru ca ma consideram o unealta a Lui.EU!Am distrus vieti,am ruinat destine si totusi tu ma chemi inapoi...inapoi in Rai.De ce sa fiu iertat,cand altii pentru pacate mai mici ajung sa putrezeasca intr-o gaura in Iad?
Mia il asculta tacuta.Intr-un fel avea dreptate si el era vinovat.Dar nu atat de vinovat precum credea.
In urma cu 60 de ani lucrurile o luasera pe un fagas gresit.Un grup destul de mare de serafimi cu o gloata de demoni de rang inalt isi unisera fortele pentru a detrona legea echilibrului.Consecintele au fost devastatoare.Linia si asa subtire intre echilibru si haos a fost destramata.Lume s-a scufundat in intuneric pentru cativa ani.Foamete,boli,raboaie au facut ravagii.Milioane au murit,alte mii au suferit.Cele doua razboaie mondiale au scos ce era mai urat din umanitate.Sufletele lor,fragile de fel,au ales calea cea mai usoar si cea mai gresita;au ales crima,genocitul,lupta.Viata nu mai insemna nimic,fiind doar un bun de care te puteai dispensa.
Lucrurile nu puteau continua asa...trebuiau indreptate.Atunci a fost momentul cand Lucifer,Mia si Calaiah si-au unit fortele pentru a incerca sa infranga rebelii ce se rascolisera.Toti erau de acord in privinta unui punct:nimic nu putea exista fara echilibru.Fara el Raiul si Iadul nu ar mai fi avut niciun rost.Binele nu poate exista fara rau,la fel cum lumina nu poate exista fara intuneric.Lupta a fost crancena,dar pana la urma au invins.Calaiah impreuna cu legiunea lui s-au avantat pe Pamant si au maturat toti rebelii din calea lor.Dar nu tot timpul poti sa separi bobul de neghina de cel de grau. A fost un adevarat masacru,caruia i-au cazut victime si multi nevinovati.
Calaiah nu si-a putut-o ierta niciodata,asa ca a ramas pe Pamant.Un pacatos nu mai avea ce cauta in Rai.
Baiatul respira de cateva ori adanc in incercarea de a se calma.De multa vreme nu-i mai sarise tandara in halul asta.Dar trecuse ceva vreme de la ultima lui conversatie cu Mia.
-Lucifer ce mai face?
-E ingrijorat...la fel ca mine.Nui place s-o stie pe Leah aici.
-Sunt in stare sa am grija de un copil,Mia.Tonul fusese apasat,usor marait.Nu se va intampla nimic,promit.Ofta zgomotos si isi rezema coatele de balustrada,privind in jos.Aproape de iesirea din curte o zari pe Leah impreuna cu Saya.Radeau.O senzatie ciudata trecu prin fiinta sa precum un val de caldura care ii invaluia inima si ii alina sufletul.Asta nu e tot nu-i asa?
Mia tacu un moment,urmarind privirea ingerului,dupa care zambi amuzata.
-Ce vrei sa spui?Nu inteleg...
-Daca Lucifer ar fi trimis-o aici doar pentru a se pregati pentru viitorul care o asteapta,nu ar fi atar de ingrijorat acum.Mai e ceva la mijloc,nu-i asa?ceva mult mai serios.
Zambetul disparu de pa fata frumoasa a femeii care acu arata urme de ingrijorare si o usoara frustrare.Niciodata nu fusese usor sa-l duca de nas pe Calaiah,dar spera ca il va mai putea tine un pic in ceata;macar pana ar ajunge sa-si cimenteze o relatie cu Leah.
-Trebuia sa ma astept ca-ti vei da seama...
-Trebuia sa-mi zici adevarul de la inceput,i-o taie el scurt.Spune tot.Nu am chef de glume.
-Banuiesc ca se pune la cale o noua revolta.
Daca nu s-ar fi tinut strans cu mainile de bara de sustinere,probabil ar fi cazut din cauza socului.Era uimit,terfiat si al naibii de furios,dar incerca sa-si pastreze tonul vocii calm.
-Ce dovezi ai?
-Niciuna.Daca as fi avut dovezi nu am fi purtat discutia asta acum.E doar o banuiala.
-Cine?
-Noi...Mia privi cerul de un albastu nemarginit,rugandu-se in gand sa greseasca.Daca avea dreptate lucrurile vor sta mult mai prost de data asta ca data trecuta.Nu puteau sa mai permita asa ceva.Niciodata.Lumea muritorilor abia reusise sa se ridice din umbra trecutului.Nu puteau cadea iar in acea plasa belstemata intinsa de forte pe care nu le cunosteau.Nu era drept.
-Doar noi?
-Lucifer crede ca si el are un tradator in castel,dar,ca si mine, se abtine de la alte comentarii.Daca aveam dreptate trebuie sa actionam cu precizie si discretie.Nu ne permitem un esec.
-De ce?
-Tu ce crezi?
Calaiah mai arunca inca o privire fetei din curtea scolii care parea ca se distreaza de minune.Era frumoasa,ceam mai frumoasa de acolo,cu toate ca ea nu-si dadea seama.Observa cum baietii isi intorceau capul dupa ea de fiecare data cand era in preajma lor.Unii,mai indrazneti,se apropiau de ea pentru a face cunostiinta,iar ea le raspunde la toti cu un zambet inocent si plin de caldura,dipa care isi vedea de treba ei impreuna cu Saya.Stranse din dinti,cand revelatia isi facu loc in mintea lui:
-Leah...o furie oarba il cuprinse.Simtea ca sangele ii clocoteste in vene.Ii venea sa urle de frustrare.Cineva vroia sa-i faca rau.Cineva dintre ai lui.Se lupata cu sine,in incercarea de a se potoli.Va veni si timpul confruntarii,iar el va invinge.Nu va permita nimanui sa-i faca ceva.O va proteja.Isi va da si viata pentru ea daca va trebui.Dar totusi de ce?
-E simplu:Leah e fiica uni demon si al unui inger.Ea sfideaza legile naturii,dar in acelasi timp le intareste.Ea reprezinta insasi echilibrul pe care noi am incercat atat de mult sa-l protejam.Cat timp ea exista este dovedit faptul ca ingerii si demonii pot coexista in echilibru perfect.Este binele si raul in aceeasi fiinta.
Dar nu cred ca asta ia speriat cel mai mult.Le e frica pentru ca lancea a acceptat-o.
-Poftim?Nu inteleg..ce legatura are o lance cu povestea asta?
-Nu orice lance ci Lancea lui Hades.
-Arma faurita din acelasi material ca Portile Infernului?
-Da.Lancea aceea este o mestenire din timpuri stravechi.Adevarat ei poveste se pierde in negura trecutului,dar cert este ca arma apartine Gardianului Purgatoriului.A fost data din generatie in generatie,de la un gardian la altul,pana ce a ajuns a Lucifer.Legendele spun ca odata era una dintre cele mai puternice arme existente in lumea Zeilor,dar nici unul dintre gardienii in grija carora a fost nu a resuit sa o manuiasca.Asa ca lancea a ajuns un simbol.Nu mai era folosita,ci doar expusa cu mandrie ca un titlu onorific.Toate astea s-au schimbat cand a ajuns in posesia ei.Lancea aceea poseda o putere uriasa si Leah o poate folosi.
-Vor putere?
-Poate...nu stiu exact ce vor,dar cert este ca puterea ei le va strica planurile.Iti dai seama ce s-ar intampla daca Leah s-ar hotara sa-si foloseasca puterea pentru a-i opri?
-Le e frica.
-Da.Tie nu ti-ar fi?
-Dar de unde sti ca nu vor s-o foloseasca pe Leah ca sa aiba acces la puterea ei?
-Vrei sa zici s-o corupa.Mia analiza un pic idee ingerului.Nu-i placeau implicatiile.Da,ai dreptate...ar putea sa-si doreasca si asta.Dar riscul ar fi prea mare.Leah e puternica,nu cred ca va fi usor de controlat.E un risc prea mare pentru ei.
-Dar nu poti fi sigura ca nu vor incerca.
-Nu.Nu pot.De aceea am avut nevoie de ajutorul tau.Atata timp cat esti tu prin preajma sunt sigura ca ea va fi in siguranta.
-Iti pui prea mult baza in mine,Mia.Dar voi face tot ce-mi sta in putinta.Promit!
-Doar atat iti cer.Acum trebuie sa plec.Mai am multe de facut.Ai griaj de tine...si de ea.
Mia se indeparta un pic de baiat,apoi intr-o secunda disparu.
Calaiah pica pe ganduri.Va face tot posibilul s-o apere.Chiar daca ea nu-si va dori lucrul asta.Stia deja e are o fire dificila.Nici nu era de mirare la asa parinti,dar spera ca il va lasa sa se apropie destul de mult de ea pentru a o proteja.Se simtea ciudat.Dorinta aceasta de a apara pe cineva,de a fi alaturi de cineva nu ii era cunoscuta.Nu stiuse ca va fi un moment in viata sa cand va simti asa ceva,si la o intesitate atat de mare.Il speria pentru ca stia ca cu cat tinea mai mult la cineva cu atat cresteau sansele de a face persoana respectiva sa sufere.Nu mai vroia suferinta.Nici pentru el nici pentru altcineva,in nici un caz pentru ea.
Atunci adevarul il lovi din plin:o placea.Nu o vunostea aproape deloc,dar o placea.Enormitatea si gravitatea acestui lucru ii invada mintea,dar in acelasi timp o caldura extrem de placuta si confortabila ii incalzi sufletul.