A night to remember![+16]

[Ryuu]

[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Forma / Gramatica.

Fara alte introduceri...doar una:o sa aiba mici avertizari de cuvinte mai deocheate >.>[chiar si prin primul capitol]

1

Uite asa incepe o poveste. Rastorni cateva cuvinte si litere pe o foaie, iti imaginezi un peisaj ..si altele. Eu nu voi incepe asa. Voi trece direct la subiect. O sa va spun mai multe despre viata mea de cacat. Da! Ati citit bine: de CACAT!

Acum 17 ani eram doar un copil care a iesit pentru prima oara in lume. Pe 21 mai m-am nascut eu. Pe 21 mai s-au intamplat multe, dar cine mai tine socoteala.
Asa cum zbieram eu, puteam sa-mi aud mama cum tipa din cauza durerilor pe acel pat parca facut numai din pietre. Da, stiu. Abia ma nascusem si auzeam si intelegeam ce era in jurul meu... Era ciudat, insa mintea mea a fost dezvoltata inca de la inceput.
La varsta de doi ani jumate invatasem deja alfabetul si stiam sa scriu. Parintii mei s-au temut de mine. Credeau ca sunt Fiul Diavolului, Pacatul Minciunii. Nu stiu. Eram si eu speriat cand ii vedeam ca se indepartau de mine de parca as fi avut raie sau mai stiu eu ce.
Anii au trecut si a venit ziua cand sa implinesc 10 ani. Frumoasa zi... Sau asta voiam eu sa fie. Toata ziua aia am stat inchis in camera fara macar sa particip la masa pe care mi-o facuse mama si sa stau langa prieteni, asa cum ii numeam pe „ei” . In acea zi am varsat sute de lacrimi. Ciudat pentru un baiat, nu? Dar eram totusi copil. Imi amintesc acele clipe cand stateam intins pe poadeaua rece lasandu-mi lacrimile sa-mi siroiasca pe obraz si apoi sa se sparga de parchetul pe care mi l-au pus parintii cu cateva luni in urma. Priveam prin toate colturile camerei. Speram sa gasesc o usita deschisa pentru a scapa din acest cosmar pe care-l traiam de cand m-am nascut. Dar nimic.
Ehh... foarte repede a venit seara si usa celulei, altfel nu aveam cum sa o numesc, ramase inchisa. Am dat cu pumnii in ea sperand ca parintilor sa li se faca mila si sa-mi deschida, dar in zadar. De la usa aceea metalica am facut niste rani destul de grave pentru varsta mea. Imi rasuceam capul in toate directiile ca sa gasesc un obiect cu care sa daram usa. Prostul de mine. Uitasem ca nu aveam cum sa o sparg caci nu era din lemn sau sticla, dar nu asta mi-a pasat cand am luat acel scaun si am aruncat in ea si a revenit la mine arncandu-ma pe spate. Eram aproape innebunit. Incepusem sa arunc cu obiectele, ce-mi veneau in mana, prin camera. Ciudat era ca parintii m-au inchis intr-o camera unde niciun geam nu isi avea un loc pe un perete, pe undeva...
Doar o lumina slaba, foarte slaba, ce provenea de la becul situat pe tavan. Chiar nu si-au dat seama ca acel bec era deja prea vechi si lumina era insuficienta?
Intr-un final ma calmasem, stand in fund intr-un colt al camerei. Priveam mereu si mereu spre usa sperand sa aud cheia rasucindu-se in broasca... Ce speranta tampita. Nu am inteles inca de ce ei ma urasc. Aveau ceva de ascuns? Se intamplase ceva cu mine, ceva inexplicabil?
Ei bine da. Se intamplase, insa toate la vremea lor.

~~~

Uite asa au trecut anii din viata mea si m-am vazut la varsta de 17 ani, fara probleme la scoala sau intr-un alt loc. Fara parinti. Am decis cu ceva timp in urma sa ma mut din casa parinteasca, daca o puteam numi asa, si sa plec pe propiul meu drum, sa imi realizez propiile mele visuri si sa aflu ce dracu era cu mine de familia mea ma ura asa de mult si mai ales prietenii din acel orasel mic si pustiu. Cel mai deplorabil orasel.
Acum eram pe picioarele mele. Undeva, pe o mica straduta intr-un mic bloc din Tokyo, aveam micul si modestul apartament. Frumos oras. Frumoasa lume. Era ceva splendid, ceva impresionant cand altii oameni nu te cunosteau cu adevarat si puteai comunica cu ei aproape despre orice.
Imediat dupa ce am ajuns aici am reusit sa-mi fac niste amici. Toti cei care imi stiau povestea erau uimiti. De ce nu stiu. Ma rog. Acum era mai bine ca ajunsesem intr-o alta lume, cum am mai zis, o lume placuta, una pe gustul meu.
Stateam linistit pe o mica banca din parcul cenral si priveam peste tot in jurul meu. Observam cum acesti oameni erau mereu in graba, se distrau mai bine ca oricine.
-Hei!Vin-o la mine!