Nu-mi poti lua si ultima suflare [SF & Mystery]

[IceCat]

Hey, a trecut ceva vreme de cand n-am mai postat. Am avut o groaza pe cap. Sper ca nu v-ati suparat prea tare. Voi posta acum o bucata nu prea mare ca sa imi reintru in mana, apoi voi incerca sa postez mai des.

Dark Blue : Mersi ca te-ai oprit si ai comentat, si da cu virgulele uneori sunt in dubii uneori. Cat despre cum se poate transforma Nayden, cred ca am sa dezvolt chestia asta intr-un capitol.

***

Dorinţa care reflectă teama

P.D.V. Nayden
-Ce facem acum, cât timp aşteptăm pentru următorul zbor?
-Tata ne-a spus să mergem să îi facem o vizita unui vechi prieten de-al lui de la facultate care e cardiolog.
-De ce?
-Tata e de părere că ar fi mai bine să te consulte un medic specialist, ca să fim siguri că eşti pe drumul de vindecare. Şi o părere în plus nu strică.
-Aha, înţeleg.
Am ieşit din aeroport împreună. Privirea mi s-a îndreptat, fără să vreau, în sus, spre cer, unde, până nu demult, ne aflam. Măreaţa întindere albastră, ce se întindea deasupra noastră, strălucea atât de puternic încât cred că dacă ar fi fost om ar fi zâmbit, radiind optimism. Involuntar, am zâmbit şi eu la acel gând al meu. Am căutat-o cu privirea pe Eve doar ca să o găsesc ceva mai încolo lângă un taxiu, vorbind ceva cu şoferul. O clipă mai târziu, se întoarse mulţumită cu faţa spre mine, făcându-mi semn să vin.
Ne-am urcat în maşină care a pornit aproape imediat, iar pe geam puteam vedea cum se derulează călătoria noastră. Când am trecut pe lângă un parc, Eve a sugerat să ne oprim şi să mai vizităm împrejurimile, dat fiind faptul că nu eram nici prea departe de destinaţie faţă locul unde ne aflam la momentul de faţă. Eu am fost de acord cu asta. În timp ce ea a plătit taxiul, a mai cerut câteva indicaţii despre cum, mai exact, puteam ajunge la spital de acolo. Se pare că chiar nu eram departe deloc.
Mergând agale pe aleile parcului, am zărit o cutie de carton pusă sub nişte tufişuri. Probabil că nu i-am fi dat nici o importanţă şi am fi mers mai departe, dacă din acea cutie nu ar fi ieşit nişte sunete care să ne atragă atenţia. Îndemnaţi de curiozitate, nu am putut să nu ne oprim şi să aruncăm o privire înauntru. Spre surprinderea noastra în cutie se aflau doi pui de pisică care scânceau. Unul era negru, iar celălalt era mai deosebit, gri-albastrui. Eu şi Eve am schimbat priviri confuze, apoi ne-am uitat din nou în cutie de unde eram atent observaţi în linişte de două perechi de ochi mari si rotunzi.
-Şi acum ce ne facem?, am dat curs gândurilor care cu siguranţă treceau şi prin mintea Evei.
Luă cu gijă unul dintre pui în mână, îl examină puţin apoi îl duse tandru la piept, mângâindu-l consolator şi oftă.
-Oamenii ăştia, spuse mai mult pentru ea.
Micuţii ăştia chiar puteau constitui o problemă. Eram într-o ţară străină şi aveam un avion în câteva ore. Cu ei ce puteam face?
Am luat cutia cu pisoi cu noi, mergând spre capătul parcului în speranţa că cineva îi va dori, va trebui să ne descurcăm cumva. Din câte ne vorbise şoferul de taxi, după ce se termină parcul vom găsi spitalul în care urma să ne întâlnim cu doctorul.
Treptat distanţa s-a micşorat, iar noi ne aflam deja în faţa spitalului. Nu puteam intra cu animale în spital aşa că ne gândeam ce să facem cu ele cât vom fi înăuntru, când deodată unul dintre pisoi mieună. O persoană care stătea mai încolo, auzi şi se apropie mai mult de noi.
-Ce aveţi acolo?, întrebă persoana curioasă.
-Nişte pui de pisică, răspunse Eve.
-AÅŸ putea arunca ÅŸi eu o privire.
-Sigur, spuse Eve în timp ce îi arăta persoanei conţinutul cutiei. Noi i-am găsit şi am zis că poate îi va dori cineva.
-Aha. Deci să înţeleg că sunt pentru adopţie, spuse aceasta în timp ce lua un pui în mână şi îl ridică în sus pentru al vedea mai bine. Nu eşti cea mai adorabilă chestie din lume? Da. Da eşti.
Eve şi cu mine am schimbat priviri amuzate la auzul acelor cuvinte chiar dacă erau adresate pisoilor. Persoana se gândi pentru câteva minute în linişte, apoi vorbi.
-Păi dacă nu aveţi nimic împotrivă aş dori să îi iau eu. M-am mutat singură într-un nou apartament şi mă simţeam puţin singură. Cred că ăştia doi ar fi o companie potrivită.
Eve se lumină la faţă la auzul acestei veşti, iar eu priveam mulţumit zâmbetul plin de căldură pe care persoana îl avea când privea acele mici creaturi. Mă simţeam foarte eliberat şi totodată mulţumit pentru că ştiam că am făcut un lucru bun. Eve a mai discutat puţin cu persona respectivă despre pui apoi ne-am despărţit fiecare pe drumul lui.
Vizita la doctor mi-a părut, cel puţin partea cu examinarea, foarte stresantă, dar totul a decurs bine în cele din urmă. Doctorul a spus că eram pe drumul cel bun şi chiar mi-a scăzut din cantitatea de pastile pe care trebuia să le iau. Pe de altă parte, când am ieşit de acolo a trebuit să mergem direct la aeroport pentru că nu am mai avut timp şi de altceva.

P.D.V. Eve
Mă bucur că totul a ieşit bine în cele din urmă, dar îmi pare rău că nu am mai avut timp să mai vedem oraşul. Consultaţia a durat mai mult decât mă aşteptam. După ce am ieşit de la spital ne-am grăbit înapoi la aeroport. Până să ajungem din nou în avion, am trecut prin stres, aglomeraţie, securitate, prezentatul biletelor, iar toate astea cred că l-au obosit pe Nayden destul de mult, încât a adormit la scurt timp după decolare.
Acum ne puteam continua călătoria. Urma să ajungem la o grădină zoologică şi vom lucra temporar acolo. Mai fusesem acolo înainte, fără Nayden desigur, dar nu cred că vor fi probleme deoarece sunt nişte oameni foarte primitori.
M-am aşezat mai bine în scaunul meu, încercând să îmi relaxez toţi muschii. În dreapta mea Nayden dormea liniştit ca un bebeluş. Am zâmbit. Dormi, Nayden, dormi, am spus eu în şoaptă, conştientă că nu mă poate auzi trebuie să fii odihinit pentru că ne aşteaptă alte lucruri de înfruntat.
Zborul a fost destul de lung, dar liniştit. După ce am coborât din avion, am trecut dn nou prin acelaşi ciurcuit de mai devreme, iar după ce ne-am recuperat bagajele ne-am suit într-un taxiu. Nayden era puţin zăpăcit, din cauza somnului probabil.
Când am ajuns la gradina zoologică, cred că era ora şapte şi eram aşteptaţi de o parte din personal printre care şi directorul. Nayden îmi mărturisise că era un pic emoţionat cu privire la întâlnirea cu ceilalţi îngrijitori. Orice început e plin de sentimente ce îţi învălmăşesc trupul, dar după ce te obişnuieşti sentimentele se calmează fiind înlocuite de altele.
-Bine aţi venit, copii!, ne întâmpină directorul.
-Bine v-am găsit!, am răspuns eu. Iar el, am spus arătând spre roşcat, este Nayden cel despre care v-am vorbit.
-Mă bucur să te întâlnesc în sfârşit, spuse acesta strangându-i mâna.
-Încântat, se grăbi Nayden să adauge.
-Există doar o mică problemă, sper să nu fie un deranj prea mare.
-Spune-ţi, am spus eu deşi eram puţin îngrijorată, mintea mea pregătindu-se pentru ce e mai rău.
-Am renovat de curând camerele în care stau îngrijitorii, dar ca să fie totul mai suportabil, le-am renovat pe rând. Am aranjat totul ca să fie gata, inclusiv camera în care erai cazată deobicei, până la venirea ta, însă ultima cameră în care nu locuia încă nimeni am lăsat-o la urmă şi nu este gata încă pentru că nu ne-ai avertizat din timp că vei mai veni cu cineva. Acestea fiind spuse problema despre care vă vorbeam constă în faptul că va trebui ca tu şi cu Nayden să dormiţi în aceeaşi cameră, în paturi diferite desigur, doar pentru câteva zile până se vom termina reparaţiile. Dacă nu veţi fi deacord avem o listă cu cele mai bune hoteluri la un preţ bun sau va putea să...
Nayden şi cu mine ne-am uitat imediat unul la altul. O problemă amuzantă cu siguranţă.

***

Am uitat sa mentionez. Dedic capitolul asta lui Dark Blue