23-01-2010, 12:24 AM
stiu, stiu ce am spus dar acum chiar ma tin de ceea ce am zis mai sus si nu mai pun continuarea decat daca o sa critice cineva...
Capitolul VIII
Un nou inceput
A doua zi a venit foarte repede. Eu m-am plictisit, stand in acea camera si gonit de acea stare deplorabila, am iesit din camera pentru o scurta si rapida vizita a castelului. Nu am gasit nici o urma de servitor in tot palatul, ma intreb curios daca aveau sau nu servitori. Eu, unul, nu pun mana sa fac treaba servitorilor, pana la urma de aceea exista ei pe aceasta lume. Sa faca toate acele treburi murdare si injositoare. Si totusi, ma uimeste curatenia care domneste peste tot, nici un fir de praf nu manjeste nimic in tot palatul. Dupa o cautare amanuntita peste tot, in fiecare coltisor, imi dau seama ca sunt singur si am fost singur in toata casa pana a doua zi la ora trei. Atunci s-au intors, iar eu am intrat in camera mea, nevrand sa ii cunosc inca pe ceilalti. Nu stiu cum aveau sa reactioneze cand aveau sa ma intalneasca, insa nu sunt dispus sa aflu acest amanunt. Oricum, stiu ca ei sunt constienti de prezenta mea in aceast palat. Asa cum eu am simtit mirosul celor care locuiesc aici si ei pot sa imi simta mie mirosul. Insa nu imi pasa de ceilalti, Angelique este cu ei, ea conteaza, ea e singura care conteaza. Gatul incepuse sa ma arda de ceva timp si o sete ma chinuie. Am baut cateva cani bune de apa, dar nu m-au ajutat cu nimic. Am inteles tarziu ca singurul lucru care putea sa stinga acea sete este sangele. Ma duc la oglinda pentru a vedea daca s-a produs vreo schimbare si vad ca, acum, ochii mei sunt de un rosiu sangeriu, iar dintii sunt putin mai lungi si ascutiti, dar nu este ceva ce poate sa vada un muritor. Muritor… cuvantul acesta lasa un ecou in mintea mea. Si eu am fost muritor, am fost om… acum nu mai sunt, sunt un vampir si de aceea vad aceste mici detalii, invizibile pentru oameni. Este atat de ciudat sa ma gandesc la ei ca la altcineva, avand in vedere ca nu de mult si eu faceam parte din acea grupa. Ceva imi atrage atentia si imi schimba sirul gandurilor. Imi dau seama ca este Angelique inca din-nainte ca aceasta sa deschida usa. Asa ca imediat ce o crapatura apare, eu o salut.
-Buna, Angelique.
-Oh, buna, spune ea uimita.
-De ce te miri?
-Nu ma asteptam sa intelegi asa de repede cum sta treaba. Esti al doilea vampir care a rezistat doua zile, iar primul a fost destul de greu de cap.
-Te deranjeaza ca ma prind repede? O intreb eu uitandu-ma in ochii ei insistent.
-Nu. Chiar ma multumeste ca nu esti greu de cap.
-Putem sa plecam? Spun nerabdator.
Simt ca nu mai imi pot controla corpul. Ma ardea fiecare vena de parca inima imi pompa acid prin ele, nu sange. Cat despre colti, incepusera sa ma doara in incercarea lor de a scapa din inchisoarea lor muritoare.
-Da, sigur. Ce vrei sa mananci, sau mai bine zis, sa bei?
-Poftim?
Intrebarea ei m-a luat prin surprindere. Nu inteleg la ce se refera.
-Poti alege. Vanezi oameni sau animale.
-Tu ce vanezi?
-Noi nu avem preferinte. Bem ce putem si ce gasim. Asta din cauza razboiului este foarte greu sa te duci sa vanezi sigur asa ca din pura supravietuire ne ducem in grupuri. Atunci cand te hranesti esti vulnerabil, de aceea ai nevoie de cineva care sa te apere insa daca sunt mai mult de doi oameni disparuti bate la ochi, asa ca suntem obligati sa bem sange de animal, dar tu poti alege.
-Tu ce zici?
-Eu as alege om, daca as fi in locul tau, desi nu am nimic cu animalele doar ca nu au deloc un gust bun. Dar nu poti fi mofturos in timp de razboi, altfel mori.
-Atunci om sa fie.
Imi dau seama cat de ciudat de normal vorbesc despre moartea unui om. Daca as fi fost eu in locul acelei persoane? Cum pot sa fiu atat de dezinteresat de acest aspect? Ma intereseaza si sunt curios sa vad cum ma simt odata ce sangele imi potoleste setea, dar cu oroare constientizez ca nu ma afecteaza cu nimic moartea viitoarei mele victime. Asa o sa fiu de acum incolo? Oare o sa simt vreun pic de regret ca am luat viata cuiva? Nu stiu, dar voi afl;a destul de repede acest amanunt. Sunt dispus sa omor un om doar pentru a-mi satisface curiozitatea sadica. Sunt si entuziasmat, pe deasupra, de aceasta noua perceptie asupra vietii. Totul pana acum a fost un adevarat uragan, iar eu incerc sa absorb cat mai mult. Sunt fascinat de ceea ce se intampla in jurul meu. Nici nu am timp sa ma opresc si sa imi analizez sentimentele. In afara de furie si regret nu am mai simtit nimic. Este ca si cum nu mai stiu cum sa alimentez acele simtaminte. Gonesc pe campia inghetata, indreptandu-ne spre periferia Londrei. Sunt constient ca este extrem de frig, dar eu frigul nu ma afecteaza deloc. Este ca si cum as fi intr-o camera calduroasa. In mod normal as fi facut trei ore de la castelul meu pana in Londra si patru de la al ei, insa de aceasta data nu am facut decat o ora. Ajungem in centrul unui cartier rau famat si sarac de la periferia orasului, cand Angelique pune mana pe umarul meu si ma opreste. Nu imi vine sa cred ce putere are. Ceva imi spune ca eu sunt si mai puternic decat ea si daca as vrea as putea sa scap usor de atingerea ei.
-Uite! In acel bar vom gasi ce cautam, zise ea aratand spre o casa darapanata, cu cateva geamuri sparte prin care vad niste grupuri de oameni.
-Acolo?
-Da. Intram impreuna, iar tu te uiti la mine cum atrag pe cineva afara si faci si tu la fel. Acum concentreazate si inchipuie-ti cum pui un picior in fata celuilalt foarte incet. Bine?
-Dar… daca nu o sa fiu in stare sa o conving?
-In primul rand ai face bine sa te ingrijorezi cum ajungi sa o convingi, ca pana la acel pas trebuie sa inveti din nou sa mergi. Si in al doilea rand, crede-ma, nimeni nu iti, de fapt, ne poate rezista. Deci nu trebuie sa isi faci probleme ca nu vei putea sa o convingi. Vor veni ele la tine.
Indoiala pune stapanire pe mine. Nu sunt sigur ca voi fi in stare sa atrag o muritoare, sa o fac sa vina cu mine. O vad pe Angelique cum intra fara sovaiala in bar. Arata ca un muritor, asa cum merge incet, si imi nu prea imi vine sa cred ca eu voi reusi sa invat atat de repede sa ma prefac. Nu pot da inapoi acum. Setea ma chinuie prea tare pentru a ma intoarce. Ori o fac ori renunt pentru totdeauna, punand astfel un cutit in mana sortii. Dar ce fel de vampir as fi fost daca nu as fi incercat, de fapt, ce fel de om as fi? Chiar atat de penibil sa fiu incat sa nu fiu in stare sa ma hranesc? M-am concentrat si fac un pas spre destinatie. Am reusit! Inca un pas in fata celuilalt. Ma scoate din minti aceasta viteza, nici melcul nu se tara atat de incet, dar trebuie sa ma pierd in multime si cu siguranta cineva ar fi observat un om care fugea ca vantul. Desi daca ma gandesc mai bine, nu cred ca m-ar fi observat cineva daca as intra rapid in acel local. Adica, mirosul de alcool este insuportabil si se amesteca si cu alte miresme dezgustatoare pe care prefer sa nu le enumar. Este atat de puternic incat ma face sa vreau sa ma intorc. Oricum incet si cu grija intru in bar. Raman uimit cand observ privirile pofticioase ale femeilor. Sunt chiar asa de frumos? Nu pot sa imi dau seama. Mi se pare ca arat asa cum am aratat de o viata. Aceasi ochii negrii rai, acelasi par incapatanat, aceleasi buze ce formeaza un zambet cinic, acelasi corp plin de muschi. Sa vada ele ceva ce eu nu vad? Oare este posibil?
-Da, esti un Adonis in ochii lor, imi sopteste la ureche.
Ma dau un pas inapoi, speriat de aparitia ei din neant.
-Oh, Angel! Nu ma m-ai speria asa.
-Trebuia sa te testez. Sa vad daca ai invatat ceva, zice ea zambindu-mi si aratandu-si coltii in acelasi timp.
Sa invat? Imi dau seama ca atunci cand m-am speriat eu am continuat sa mentin acea viteza umana si in loc sa ajung la capatul celalalt al localului, ma aflu la un pas departare de ea.
-Respira! Imi ordona ea.
Ops! Uitasem. Dar mirosurile sunt atat de oribile incat imi ranesc nasul. Niciodata nu sesizasem asemenea arome atat de daunatoare ca acestea de aici. Din pacate nu am alta solutie. Trebuie sa respir, altfel cineva ar putea observa ca sunt un mort umblator. Apoi dispare de langa mine si o vad cum se indreapta spre un barbat ceva mai rasarit decat ceilalti. Vorbeste cu el si ii zambeste cuceritor, dar in acelasi timp incearca sa nu isi arate deloc dintii. Privirea imi este atrasa de doua mici stele ce sclipesc in ochii ei verzi, tradand o nerabdare ce ma speria. Nu discuta decat cateva minute cu acela, luandu-l de mana si iesind afara. Opresc un marait in mijlocul gatului meu si incerc sa nu imi incretesc buza de sus, sa imi tin coltii departe de privirile distruse de bautura a celor din jur. Nu inteleg de ce ma comport asa. Sa fiu gelos? O sa o intreb mai tarziu pe creatoarea mea.
Un parfum de iasomie cu flori de tei imi incanta pentru cateva clipe simtul mirosului. O fata tanara, de vreo saisprezece ani, imbracata sumar, cu un par saten atat de lung incat aproape ca atingea pamantul, a trecut prin fata mea si-a intorsc capul, aruncandu-mi o scurta privire pe sub gene. Ochii ei caprui atat de incantatori m-ar fi fermecat intr-o clipita, asta daca as mai fi fost uman… Acum ma lasa rece, de fapt, sa nu fiu atat de dur, nu ma lasa atat de indiferent. Ma atrage sangele ei cald care ii curge prin vene. Este singurul lucru care ma atrage. Inima ei ce pompeaza lichidul vietii, al nemuririi mele, canta o dulce melodie ce ma striga, ma cheama, ma vrajeste. Numai gandul la acesta si imi lasa apa in gura, nici nu vreau sa imi inchipui ce s-ar intampla daca mi-as imagina cum va fi cand imi voi infige coltii in acea piele catifelata. O urmez, ajungand intr-o incapere intunecoasa, sau cel putin este intunecoasa pentru muritori. Eu vad foarte bine in aceasta negura. Tanara fata se apropie de mine si ma prinde de mana, ghidandu-ma spre singurul mobilier din incapere, un pat cu cearceafuri ce au fost o data albe. Se arunca in acesta, invitandu-ma si pe mine sa fac la fel. Odata langa aceasta incep sa ma doara dintii si degetele ingrozitor. Transformarea a inceput. Nu mai suport! Deschid gura, imi simt caninii cum se lungesc. Sunt gata sa imi satisfac setea. Din cauza durerii mi-am inchis pentru cateva secunde ochii, iar cand mi i-am deschis din nou, vedeam in tonuri de rosiu. Insa nu aici s-a terminat aceasta noua... nici nu stiu cum sa o numesc. Ceva incearca sa puna stapanire pe corpul meu si ma obliga sa nu mai pierd timpul, sa imi infig dintii in pielea fina a gatului ei. Monstrul, altfel nu stiu cum sa ii spun, isi cere dreptul, insa eu nu am de gand sa i-l dau. Vreau sa savurez momentul. Sa imi intiparesc in minte fiecare detaliu. Asa ca incerc sa ma stapanesc, sa il stapanesc. Ascunzandu-mi caninii, o incercare sortata esecului, o sarut si din greseala ii dau sangele. Doar de atat a fost nevoie. O mica intepatura face creatura sa innebuneasca, iar eu pierd putinul control pe care il am. Imi bag mana in acea claie satena si tragandu-i capul pe spate, imi infig fara pic de mila coltii in gatul ei. Aud si simt cum ii penetrez pielea, muschii si ajung in artera. Un mic tipat imi incanta urechile pentru cateva secunde, un al doilea urmeaza sa se auda, dar s-a stins inainte sa apuce sa il elibereze. Cu ghearele smulg ce a mai ramas din gatul ei, astfel reducand-o pentru totdeauna la tacere. Imi potolesc setea cu sangele ei. Cu cat beau cu atat bestia din mine se linisteste si imi reda controlul asupra trupului meu, numai ca mintea nu imi mai sta la el ci la gustul dulce-amarui pe care il poseda lichidul vietii. Este mai bun decat imi inchipuiam, decat mi-as fi putut inchipui vreodata. Nu ma m-ai puteam satura. Vreau sa fac baie in acesta, sa nu mai m-a despart niciodata de acest gust, de aceasta putere pe care mi-o ofera. Sunt pe cale sa alunec intr-o prapastie periculoasa fara cale de intoarcere si nu imi pasa.
Din senin o prezenta straina apare in incapere. In secunda urmatoare sunt in picioare, pregatit de atac. Tin corpul neinsufletit al fetei in brate, in timp ce un marait imi iese printre dintiii inclestati, pe care ii arat amenintator oponentului meu. A trebuit sa ii aud vocea pentru a-mi da seama cine este.
-Hei, calmeaza-te, sopteste ea ridicand mainile in semn de pace.
-Angelique? intreb eu nedumerit, semanand mai mult cu un marait vocea mea.
O vad, stiu ca ete ea, dar instinctul meu imi spune ca reprezinta dusmanul, inamicul. Nu reusesc sa imi retrag coltii oricat as incerca. Continui sa ii arat amenintator, desi nu asta imi este intentia.
-Ce se intampla?
-Este normal. Eu am intrat peste tine in timp ce te hraneai, iar tu, acum, iti aperi prada. Trebuia sa te opresc. Nu ai voie sa ii bei tot sangele.
-Puteam sa o las in viata?
Sentimentul de vinovatie se instaleaza. Da sunt un nemernic. Da, am dorit moartea tatalui meu. Dar nu acestea nu ma faceau un ucigas! Tocmai ma loveste adevarul crud al situatiei. Impactul faptelor mele ma da peste cap. Sunt un ucigas. Tocmai am omorit pe cineva. Ii asez trupul transfigurat pe patul murdar si apoi cad in genunchi langa acesta. Imi intorc privirea de la acel tablou morbid pe care il crea satena, insa nu pot rezista tentatiei de a ma uita la mainile mele. Sunt pline de sange. Asa o sa fie de acum in colo? Aflu raspunsul la intrebarea mea. Intrebare pe care am pus-o cu atat usurinta, cu o curiozitate ce in acest moment mi se pare atat de sadica. Nu sunt insensibil, sau cel putin cand este vorba de a omori pe cineva nu sunt. Nu pot sa nu ma intreb cu groaza la numarul de victime, la oameni pe care aveam sa ii sacrific pentru ce? Pentru nemurirea mea. Pentru prima oara ma intreb daca nu cumva sunt mort. Da, trupul imi este nemuritor, etern dar sufletul? Nu cumva mi l-am daruit Diavolului? Nu cumva sufletul acestei fete este si el in mainile lui? Ma uit cu o privire indurerata la cea care m-a condamnat la aceasta viata, daca intr-adevar o pot numi viata.
Ea ma intelege si incearca sa ma linisteasca.
-Nu pot sa iti spun nimic. Nu te pot ajuta. Este greu sa iei o viata, este si mai greu sa accepti ca asta vei face de acum incolo. Dar daca vrei sa traiesti trebuie sa accepti, altfel vei muri sau vei fi omorit. Singurul lucru pe care ti-l pot zice, este acela ca nu aveai cum sa o lasi in viata. Nici chiar eu nu pot sa ii las. Sunt foarte putini vampiri care detin aceasta putere. Ca victima ta sa supravietuiasca, trebuie ca tu sa iti controlezi bestia din tine si asta inseamna a dai dovada de o vointa extraordinara si apoi trebuie sa faci ca totul sa para un vis. Este foarte complicat. Nu trebuie sa te simti vinovat pentru ceea ce ai facut. Asta esti de acum incolo. Vei invata sa ucizi mai rapid, sa fi mai meticulos, nu te vei mai murdarii in acest hal de sange.
-Dar...
-Nici un dar! Un vanator care nu poate sa isi ucida prada devine vanat. Cea mai importanta lectie. Lumea este terenul tau de vanatoare. Doar de tine depinde ce vei deveni. Tine minte ce iti zic. Asta si daca nu te adaptezi evolutiei lumii umane atunci vei muri. Credema. Am vazut multi vampiri care au ramas cu acele vechi concepti cu care s-au nascut si au avut o viata scurta, plina de singuratate si dezamagire. Nu face aceleasi greseli. Regretul, parerile de rau nu au ce cauta, Edward, zice ea pe un ton de profesoara.
-M-ai oprit. De ce?
-Daca bei tot sangele, pana la ultima picatura, atunci nu te vei mai putea opri. Vei innebuni si vei incepe sa omori din ce in ce mai des, cautand gustul acelei ultime picaturi. Sangele este extrem de periculos, sa stii.
A venit spre mine si mi-a atins caninii, dupa care mi-a luat prin surpriza sarutandu-ma. Limbile noastre se ciocneau, luptandu-se intre ele, incercand sa se supuna una pe alta. Ii pun mana pe talie si o las pe spate atat de mult, incat este nevoita sa isi puna bratele in jurul gatului meu pentru a se sustine, dar pentru a fi sigur ca nu cade, desi sunt constient ca acest lucru este aproape de imposibil, o strang mai tare in brate. Batalia este castigata de mine. Printr-un simplu gest, si anume: m-a prins de gat pentru a se sustine, a pierdut lupta. Am simtit ca vrea sa se indeparteze de mine. Nu vreau sa ii dau drumul, imi doresc sa repet ceea ce s-a intamplat in seara cand m-a transformat. Este foarte usor sa alung acele remuscari undeva departe si sa uit de ele. Acum am altceva de facut. Se desprinde de mine, insa eu o strand din nou in brate, de data aceasta ea nu se opune. Imping cu piciorul trupul neinsufletit al victimei mele, dandu-l jos dinj pat, si o asez pe Angel in locul ei. Doua secunde am lasat-o din mana. Doua amarite de secunde, in care am simtit cum se rupe ceva din inima mea, cum pierd inca putin din umanitatea care mi-a mai ramas, atat i-a trebuit sa isi reia locul in dreptul usii.
-Trebuie sa ma inveti sa fac asta intr-o zi, spun eu destul de enervat din cauza planului esuat.
-Poate... imi zice ea zambindu-mi dulce. Hai, este vremea sa plecam acasa.
Nu a terminat bine de spus ca eu ma aflam langa ea, oferindu-i un mic pupic pe acele buze care odata le vedeam rozalii, dar sunt, de fapt, mai mult albe decat roz. Drumul spre casa a fost linistit si la fel de scurt. Timpul nu m-ai avea nici o insemnatate, nici o putere asupra mea. Aveam tot timpul din lume la picioarele mele.
-Nu stiu cum a fost pentru voi prima data cand ati baut sange. Daca dupa ati simtit vina, regretul, dar eu nu am reusit sa trec foarte repede peste acel eveniment. M-a marcat mai mult decat vroiam sa recunosc sangele care imi murdarea mainile, sunetul facut de trupul satenei aterizand pe podea. Cativa ani mai tarziu de la acea intamplare cand am citit Macbeth, ma regaseam in acel personaj si m-a speriat, si inca ma sperie, cat de mult ma asemanam cu ea in acele clipe cand mi-am dat seama de faptele mele.
Capitolul VIII
Un nou inceput
A doua zi a venit foarte repede. Eu m-am plictisit, stand in acea camera si gonit de acea stare deplorabila, am iesit din camera pentru o scurta si rapida vizita a castelului. Nu am gasit nici o urma de servitor in tot palatul, ma intreb curios daca aveau sau nu servitori. Eu, unul, nu pun mana sa fac treaba servitorilor, pana la urma de aceea exista ei pe aceasta lume. Sa faca toate acele treburi murdare si injositoare. Si totusi, ma uimeste curatenia care domneste peste tot, nici un fir de praf nu manjeste nimic in tot palatul. Dupa o cautare amanuntita peste tot, in fiecare coltisor, imi dau seama ca sunt singur si am fost singur in toata casa pana a doua zi la ora trei. Atunci s-au intors, iar eu am intrat in camera mea, nevrand sa ii cunosc inca pe ceilalti. Nu stiu cum aveau sa reactioneze cand aveau sa ma intalneasca, insa nu sunt dispus sa aflu acest amanunt. Oricum, stiu ca ei sunt constienti de prezenta mea in aceast palat. Asa cum eu am simtit mirosul celor care locuiesc aici si ei pot sa imi simta mie mirosul. Insa nu imi pasa de ceilalti, Angelique este cu ei, ea conteaza, ea e singura care conteaza. Gatul incepuse sa ma arda de ceva timp si o sete ma chinuie. Am baut cateva cani bune de apa, dar nu m-au ajutat cu nimic. Am inteles tarziu ca singurul lucru care putea sa stinga acea sete este sangele. Ma duc la oglinda pentru a vedea daca s-a produs vreo schimbare si vad ca, acum, ochii mei sunt de un rosiu sangeriu, iar dintii sunt putin mai lungi si ascutiti, dar nu este ceva ce poate sa vada un muritor. Muritor… cuvantul acesta lasa un ecou in mintea mea. Si eu am fost muritor, am fost om… acum nu mai sunt, sunt un vampir si de aceea vad aceste mici detalii, invizibile pentru oameni. Este atat de ciudat sa ma gandesc la ei ca la altcineva, avand in vedere ca nu de mult si eu faceam parte din acea grupa. Ceva imi atrage atentia si imi schimba sirul gandurilor. Imi dau seama ca este Angelique inca din-nainte ca aceasta sa deschida usa. Asa ca imediat ce o crapatura apare, eu o salut.
-Buna, Angelique.
-Oh, buna, spune ea uimita.
-De ce te miri?
-Nu ma asteptam sa intelegi asa de repede cum sta treaba. Esti al doilea vampir care a rezistat doua zile, iar primul a fost destul de greu de cap.
-Te deranjeaza ca ma prind repede? O intreb eu uitandu-ma in ochii ei insistent.
-Nu. Chiar ma multumeste ca nu esti greu de cap.
-Putem sa plecam? Spun nerabdator.
Simt ca nu mai imi pot controla corpul. Ma ardea fiecare vena de parca inima imi pompa acid prin ele, nu sange. Cat despre colti, incepusera sa ma doara in incercarea lor de a scapa din inchisoarea lor muritoare.
-Da, sigur. Ce vrei sa mananci, sau mai bine zis, sa bei?
-Poftim?
Intrebarea ei m-a luat prin surprindere. Nu inteleg la ce se refera.
-Poti alege. Vanezi oameni sau animale.
-Tu ce vanezi?
-Noi nu avem preferinte. Bem ce putem si ce gasim. Asta din cauza razboiului este foarte greu sa te duci sa vanezi sigur asa ca din pura supravietuire ne ducem in grupuri. Atunci cand te hranesti esti vulnerabil, de aceea ai nevoie de cineva care sa te apere insa daca sunt mai mult de doi oameni disparuti bate la ochi, asa ca suntem obligati sa bem sange de animal, dar tu poti alege.
-Tu ce zici?
-Eu as alege om, daca as fi in locul tau, desi nu am nimic cu animalele doar ca nu au deloc un gust bun. Dar nu poti fi mofturos in timp de razboi, altfel mori.
-Atunci om sa fie.
Imi dau seama cat de ciudat de normal vorbesc despre moartea unui om. Daca as fi fost eu in locul acelei persoane? Cum pot sa fiu atat de dezinteresat de acest aspect? Ma intereseaza si sunt curios sa vad cum ma simt odata ce sangele imi potoleste setea, dar cu oroare constientizez ca nu ma afecteaza cu nimic moartea viitoarei mele victime. Asa o sa fiu de acum incolo? Oare o sa simt vreun pic de regret ca am luat viata cuiva? Nu stiu, dar voi afl;a destul de repede acest amanunt. Sunt dispus sa omor un om doar pentru a-mi satisface curiozitatea sadica. Sunt si entuziasmat, pe deasupra, de aceasta noua perceptie asupra vietii. Totul pana acum a fost un adevarat uragan, iar eu incerc sa absorb cat mai mult. Sunt fascinat de ceea ce se intampla in jurul meu. Nici nu am timp sa ma opresc si sa imi analizez sentimentele. In afara de furie si regret nu am mai simtit nimic. Este ca si cum nu mai stiu cum sa alimentez acele simtaminte. Gonesc pe campia inghetata, indreptandu-ne spre periferia Londrei. Sunt constient ca este extrem de frig, dar eu frigul nu ma afecteaza deloc. Este ca si cum as fi intr-o camera calduroasa. In mod normal as fi facut trei ore de la castelul meu pana in Londra si patru de la al ei, insa de aceasta data nu am facut decat o ora. Ajungem in centrul unui cartier rau famat si sarac de la periferia orasului, cand Angelique pune mana pe umarul meu si ma opreste. Nu imi vine sa cred ce putere are. Ceva imi spune ca eu sunt si mai puternic decat ea si daca as vrea as putea sa scap usor de atingerea ei.
-Uite! In acel bar vom gasi ce cautam, zise ea aratand spre o casa darapanata, cu cateva geamuri sparte prin care vad niste grupuri de oameni.
-Acolo?
-Da. Intram impreuna, iar tu te uiti la mine cum atrag pe cineva afara si faci si tu la fel. Acum concentreazate si inchipuie-ti cum pui un picior in fata celuilalt foarte incet. Bine?
-Dar… daca nu o sa fiu in stare sa o conving?
-In primul rand ai face bine sa te ingrijorezi cum ajungi sa o convingi, ca pana la acel pas trebuie sa inveti din nou sa mergi. Si in al doilea rand, crede-ma, nimeni nu iti, de fapt, ne poate rezista. Deci nu trebuie sa isi faci probleme ca nu vei putea sa o convingi. Vor veni ele la tine.
Indoiala pune stapanire pe mine. Nu sunt sigur ca voi fi in stare sa atrag o muritoare, sa o fac sa vina cu mine. O vad pe Angelique cum intra fara sovaiala in bar. Arata ca un muritor, asa cum merge incet, si imi nu prea imi vine sa cred ca eu voi reusi sa invat atat de repede sa ma prefac. Nu pot da inapoi acum. Setea ma chinuie prea tare pentru a ma intoarce. Ori o fac ori renunt pentru totdeauna, punand astfel un cutit in mana sortii. Dar ce fel de vampir as fi fost daca nu as fi incercat, de fapt, ce fel de om as fi? Chiar atat de penibil sa fiu incat sa nu fiu in stare sa ma hranesc? M-am concentrat si fac un pas spre destinatie. Am reusit! Inca un pas in fata celuilalt. Ma scoate din minti aceasta viteza, nici melcul nu se tara atat de incet, dar trebuie sa ma pierd in multime si cu siguranta cineva ar fi observat un om care fugea ca vantul. Desi daca ma gandesc mai bine, nu cred ca m-ar fi observat cineva daca as intra rapid in acel local. Adica, mirosul de alcool este insuportabil si se amesteca si cu alte miresme dezgustatoare pe care prefer sa nu le enumar. Este atat de puternic incat ma face sa vreau sa ma intorc. Oricum incet si cu grija intru in bar. Raman uimit cand observ privirile pofticioase ale femeilor. Sunt chiar asa de frumos? Nu pot sa imi dau seama. Mi se pare ca arat asa cum am aratat de o viata. Aceasi ochii negrii rai, acelasi par incapatanat, aceleasi buze ce formeaza un zambet cinic, acelasi corp plin de muschi. Sa vada ele ceva ce eu nu vad? Oare este posibil?
-Da, esti un Adonis in ochii lor, imi sopteste la ureche.
Ma dau un pas inapoi, speriat de aparitia ei din neant.
-Oh, Angel! Nu ma m-ai speria asa.
-Trebuia sa te testez. Sa vad daca ai invatat ceva, zice ea zambindu-mi si aratandu-si coltii in acelasi timp.
Sa invat? Imi dau seama ca atunci cand m-am speriat eu am continuat sa mentin acea viteza umana si in loc sa ajung la capatul celalalt al localului, ma aflu la un pas departare de ea.
-Respira! Imi ordona ea.
Ops! Uitasem. Dar mirosurile sunt atat de oribile incat imi ranesc nasul. Niciodata nu sesizasem asemenea arome atat de daunatoare ca acestea de aici. Din pacate nu am alta solutie. Trebuie sa respir, altfel cineva ar putea observa ca sunt un mort umblator. Apoi dispare de langa mine si o vad cum se indreapta spre un barbat ceva mai rasarit decat ceilalti. Vorbeste cu el si ii zambeste cuceritor, dar in acelasi timp incearca sa nu isi arate deloc dintii. Privirea imi este atrasa de doua mici stele ce sclipesc in ochii ei verzi, tradand o nerabdare ce ma speria. Nu discuta decat cateva minute cu acela, luandu-l de mana si iesind afara. Opresc un marait in mijlocul gatului meu si incerc sa nu imi incretesc buza de sus, sa imi tin coltii departe de privirile distruse de bautura a celor din jur. Nu inteleg de ce ma comport asa. Sa fiu gelos? O sa o intreb mai tarziu pe creatoarea mea.
Un parfum de iasomie cu flori de tei imi incanta pentru cateva clipe simtul mirosului. O fata tanara, de vreo saisprezece ani, imbracata sumar, cu un par saten atat de lung incat aproape ca atingea pamantul, a trecut prin fata mea si-a intorsc capul, aruncandu-mi o scurta privire pe sub gene. Ochii ei caprui atat de incantatori m-ar fi fermecat intr-o clipita, asta daca as mai fi fost uman… Acum ma lasa rece, de fapt, sa nu fiu atat de dur, nu ma lasa atat de indiferent. Ma atrage sangele ei cald care ii curge prin vene. Este singurul lucru care ma atrage. Inima ei ce pompeaza lichidul vietii, al nemuririi mele, canta o dulce melodie ce ma striga, ma cheama, ma vrajeste. Numai gandul la acesta si imi lasa apa in gura, nici nu vreau sa imi inchipui ce s-ar intampla daca mi-as imagina cum va fi cand imi voi infige coltii in acea piele catifelata. O urmez, ajungand intr-o incapere intunecoasa, sau cel putin este intunecoasa pentru muritori. Eu vad foarte bine in aceasta negura. Tanara fata se apropie de mine si ma prinde de mana, ghidandu-ma spre singurul mobilier din incapere, un pat cu cearceafuri ce au fost o data albe. Se arunca in acesta, invitandu-ma si pe mine sa fac la fel. Odata langa aceasta incep sa ma doara dintii si degetele ingrozitor. Transformarea a inceput. Nu mai suport! Deschid gura, imi simt caninii cum se lungesc. Sunt gata sa imi satisfac setea. Din cauza durerii mi-am inchis pentru cateva secunde ochii, iar cand mi i-am deschis din nou, vedeam in tonuri de rosiu. Insa nu aici s-a terminat aceasta noua... nici nu stiu cum sa o numesc. Ceva incearca sa puna stapanire pe corpul meu si ma obliga sa nu mai pierd timpul, sa imi infig dintii in pielea fina a gatului ei. Monstrul, altfel nu stiu cum sa ii spun, isi cere dreptul, insa eu nu am de gand sa i-l dau. Vreau sa savurez momentul. Sa imi intiparesc in minte fiecare detaliu. Asa ca incerc sa ma stapanesc, sa il stapanesc. Ascunzandu-mi caninii, o incercare sortata esecului, o sarut si din greseala ii dau sangele. Doar de atat a fost nevoie. O mica intepatura face creatura sa innebuneasca, iar eu pierd putinul control pe care il am. Imi bag mana in acea claie satena si tragandu-i capul pe spate, imi infig fara pic de mila coltii in gatul ei. Aud si simt cum ii penetrez pielea, muschii si ajung in artera. Un mic tipat imi incanta urechile pentru cateva secunde, un al doilea urmeaza sa se auda, dar s-a stins inainte sa apuce sa il elibereze. Cu ghearele smulg ce a mai ramas din gatul ei, astfel reducand-o pentru totdeauna la tacere. Imi potolesc setea cu sangele ei. Cu cat beau cu atat bestia din mine se linisteste si imi reda controlul asupra trupului meu, numai ca mintea nu imi mai sta la el ci la gustul dulce-amarui pe care il poseda lichidul vietii. Este mai bun decat imi inchipuiam, decat mi-as fi putut inchipui vreodata. Nu ma m-ai puteam satura. Vreau sa fac baie in acesta, sa nu mai m-a despart niciodata de acest gust, de aceasta putere pe care mi-o ofera. Sunt pe cale sa alunec intr-o prapastie periculoasa fara cale de intoarcere si nu imi pasa.
Din senin o prezenta straina apare in incapere. In secunda urmatoare sunt in picioare, pregatit de atac. Tin corpul neinsufletit al fetei in brate, in timp ce un marait imi iese printre dintiii inclestati, pe care ii arat amenintator oponentului meu. A trebuit sa ii aud vocea pentru a-mi da seama cine este.
-Hei, calmeaza-te, sopteste ea ridicand mainile in semn de pace.
-Angelique? intreb eu nedumerit, semanand mai mult cu un marait vocea mea.
O vad, stiu ca ete ea, dar instinctul meu imi spune ca reprezinta dusmanul, inamicul. Nu reusesc sa imi retrag coltii oricat as incerca. Continui sa ii arat amenintator, desi nu asta imi este intentia.
-Ce se intampla?
-Este normal. Eu am intrat peste tine in timp ce te hraneai, iar tu, acum, iti aperi prada. Trebuia sa te opresc. Nu ai voie sa ii bei tot sangele.
-Puteam sa o las in viata?
Sentimentul de vinovatie se instaleaza. Da sunt un nemernic. Da, am dorit moartea tatalui meu. Dar nu acestea nu ma faceau un ucigas! Tocmai ma loveste adevarul crud al situatiei. Impactul faptelor mele ma da peste cap. Sunt un ucigas. Tocmai am omorit pe cineva. Ii asez trupul transfigurat pe patul murdar si apoi cad in genunchi langa acesta. Imi intorc privirea de la acel tablou morbid pe care il crea satena, insa nu pot rezista tentatiei de a ma uita la mainile mele. Sunt pline de sange. Asa o sa fie de acum in colo? Aflu raspunsul la intrebarea mea. Intrebare pe care am pus-o cu atat usurinta, cu o curiozitate ce in acest moment mi se pare atat de sadica. Nu sunt insensibil, sau cel putin cand este vorba de a omori pe cineva nu sunt. Nu pot sa nu ma intreb cu groaza la numarul de victime, la oameni pe care aveam sa ii sacrific pentru ce? Pentru nemurirea mea. Pentru prima oara ma intreb daca nu cumva sunt mort. Da, trupul imi este nemuritor, etern dar sufletul? Nu cumva mi l-am daruit Diavolului? Nu cumva sufletul acestei fete este si el in mainile lui? Ma uit cu o privire indurerata la cea care m-a condamnat la aceasta viata, daca intr-adevar o pot numi viata.
Ea ma intelege si incearca sa ma linisteasca.
-Nu pot sa iti spun nimic. Nu te pot ajuta. Este greu sa iei o viata, este si mai greu sa accepti ca asta vei face de acum incolo. Dar daca vrei sa traiesti trebuie sa accepti, altfel vei muri sau vei fi omorit. Singurul lucru pe care ti-l pot zice, este acela ca nu aveai cum sa o lasi in viata. Nici chiar eu nu pot sa ii las. Sunt foarte putini vampiri care detin aceasta putere. Ca victima ta sa supravietuiasca, trebuie ca tu sa iti controlezi bestia din tine si asta inseamna a dai dovada de o vointa extraordinara si apoi trebuie sa faci ca totul sa para un vis. Este foarte complicat. Nu trebuie sa te simti vinovat pentru ceea ce ai facut. Asta esti de acum incolo. Vei invata sa ucizi mai rapid, sa fi mai meticulos, nu te vei mai murdarii in acest hal de sange.
-Dar...
-Nici un dar! Un vanator care nu poate sa isi ucida prada devine vanat. Cea mai importanta lectie. Lumea este terenul tau de vanatoare. Doar de tine depinde ce vei deveni. Tine minte ce iti zic. Asta si daca nu te adaptezi evolutiei lumii umane atunci vei muri. Credema. Am vazut multi vampiri care au ramas cu acele vechi concepti cu care s-au nascut si au avut o viata scurta, plina de singuratate si dezamagire. Nu face aceleasi greseli. Regretul, parerile de rau nu au ce cauta, Edward, zice ea pe un ton de profesoara.
-M-ai oprit. De ce?
-Daca bei tot sangele, pana la ultima picatura, atunci nu te vei mai putea opri. Vei innebuni si vei incepe sa omori din ce in ce mai des, cautand gustul acelei ultime picaturi. Sangele este extrem de periculos, sa stii.
A venit spre mine si mi-a atins caninii, dupa care mi-a luat prin surpriza sarutandu-ma. Limbile noastre se ciocneau, luptandu-se intre ele, incercand sa se supuna una pe alta. Ii pun mana pe talie si o las pe spate atat de mult, incat este nevoita sa isi puna bratele in jurul gatului meu pentru a se sustine, dar pentru a fi sigur ca nu cade, desi sunt constient ca acest lucru este aproape de imposibil, o strang mai tare in brate. Batalia este castigata de mine. Printr-un simplu gest, si anume: m-a prins de gat pentru a se sustine, a pierdut lupta. Am simtit ca vrea sa se indeparteze de mine. Nu vreau sa ii dau drumul, imi doresc sa repet ceea ce s-a intamplat in seara cand m-a transformat. Este foarte usor sa alung acele remuscari undeva departe si sa uit de ele. Acum am altceva de facut. Se desprinde de mine, insa eu o strand din nou in brate, de data aceasta ea nu se opune. Imping cu piciorul trupul neinsufletit al victimei mele, dandu-l jos dinj pat, si o asez pe Angel in locul ei. Doua secunde am lasat-o din mana. Doua amarite de secunde, in care am simtit cum se rupe ceva din inima mea, cum pierd inca putin din umanitatea care mi-a mai ramas, atat i-a trebuit sa isi reia locul in dreptul usii.
-Trebuie sa ma inveti sa fac asta intr-o zi, spun eu destul de enervat din cauza planului esuat.
-Poate... imi zice ea zambindu-mi dulce. Hai, este vremea sa plecam acasa.
Nu a terminat bine de spus ca eu ma aflam langa ea, oferindu-i un mic pupic pe acele buze care odata le vedeam rozalii, dar sunt, de fapt, mai mult albe decat roz. Drumul spre casa a fost linistit si la fel de scurt. Timpul nu m-ai avea nici o insemnatate, nici o putere asupra mea. Aveam tot timpul din lume la picioarele mele.
-Nu stiu cum a fost pentru voi prima data cand ati baut sange. Daca dupa ati simtit vina, regretul, dar eu nu am reusit sa trec foarte repede peste acel eveniment. M-a marcat mai mult decat vroiam sa recunosc sangele care imi murdarea mainile, sunetul facut de trupul satenei aterizand pe podea. Cativa ani mai tarziu de la acea intamplare cand am citit Macbeth, ma regaseam in acel personaj si m-a speriat, si inca ma sperie, cat de mult ma asemanam cu ea in acele clipe cand mi-am dat seama de faptele mele.
![[Imagine: 87201674.png]](http://img204.imageshack.us/img204/8881/87201674.png)