Astrul Trandafirului Albastru

[BloodyInnocence]

ms teh pentru comentariul tau.
Deasemenea multumesc tuturor celor care citesc.

Capitolul IV
Misterul creste

M-am trezit cu o durere ingrozitoare de cap a doua zi. Nu imi aminteam cand am baut sau cat am baut dar dupa cum imi svacneau tamplele mi-am dat seama ca a fost foarte mult. Nici nu mi-a trecut, o secunda, prin minte sa ma duc jos sa vad cat de goale erau sticlele.
Ma imbrac, apoi ursuz strig la o servitoare care a venit impleticindu-se si i-am zis sa imi aduca sa mananc ceva. A iesit mormaind ceva. Nu imi bat capul sa imi dau seama ce a spus.
Ma duc la geam sa ma uit la padurea plina de viata ce inconjura castelul. Gandurile despre intalnirea pe care o avusesem cu cateva ore inainte imi invadeaza mintea si nu imi dau pace. Ma intriga tanara ducesa. Persoana ei ma face sa ma intreb care este povestea din spatele acelei aparente. De ce plecase din Franta, era casatorita, era singura, care era situatia ei, toate aceste intrebari se perindau prin capul meu si refuzau sa imi dea pace. In alte circumstante nu m-ar fi deranjat dar acum ma scoteau din minti deoarece nu faceau decat sa creasca durerea de cap pe care o aveam.
-Domnule?
Aud vocea intrebatoare a menajerei, dar nici nu ma obosesc sa ma intorc sa o onorez cu atentia mea. Sunt un nemernic, stiu si nu am de gand sa ma schimb. Profit de pozitia pe care o am si imi traiesc viata asa cum doresc chiar daca in acest moment am niste probleme, acestea nu ma impiedica sa fac ce vreau.
-Micul dejun este servit. Puteti cobori jos sa mancati, daca aceasta este dorinta domniei-voastre.
Inclin usor capul in semn ca am inteles. Ea pleaca din camera fara sa faza zgomot iar eu m-ai arunc o privire pe geam, dupa care dau sa ma intorc pentru a iesi din incapere. Insa cu coltul ochiului vad ceva rosiu in padure. Ma intorc si ma apropri si mai mult de geam pentru a incerca sa vad animalul pe care l-am zarit in fuga. Nimic. Padurea pare linistita, dar ce oare se ascunde dupa aceasta aparenta? Nu pot sa nu ma intreb fermecat de posibilitatea unei vanatori. In timp ce ma uit, observ cum un stol de pasari, ce inca nu au plecat spre tarile calde, se inalta spre cer si imi dau seama ca ceva le-a speriat. Un zambet imi apare pe fata la posibilitatea unei vanatori. Cobor repede jos si in drumul meu spre sala de mese ii arunc unei servitoare o porunca. O pun sa il anunte pe padurar ca vreau sa vanez azi. Mananc in graba, fara sa dau nici o atentie mancarii pe care cu atata graba o indes in gura. Gandurile mele sunt la creatura cu blana rosie ca focul din padure. Oare ce oratanie sa fie? O vulpe? Era prea mare pentru a fi vulpe dar nici lup nu putea sa fie din cauza culorii ciudate… La un moment dat, din cauza ca tot indesam mancare si nu aveam timp sa mestec si sa inghit, ma inec, pierzandu-mi pentru cateva secunde respiratia.
-Apa! Tip eu in incaperea goala.
In cateva secunde cineva imi pune in mana un pocal cu apa si eu il beau fara sa spun un mic multumesc celui care mi l-a adus.
Cand linistea se instaureaza din nou in camera, aud ghetele vanatorului rasunand pe podeaua din piatra. Ma calmez auzindu-l. In curand voi fi afara vanand acea bestie.
Bum, bum,bum, stop. S-a oprit. Clanta usii se lasa in jos iar usea se deschide incet. De abia astept sa il vad pe vanator intrand in incapere si zicandu-mi ca totul este pregatit. Nu stiu de ce sunt atat de nerabdator dar il astept cu sufletul la gura. Asa ca atunci cand in camera isi face aparitia tatal unei foste amante aproape ca am cazut de pe scaun. Din fericire am reusit sa ma mentin pe acesta dar uluirea de pe chipul meu nu am putut sa o sterg. CE DRACU CAUTA ASTA AICI?! Imi vine sa tip la oricine, nici nu stiu pe cine vroiam sa intreb, cine trebuia sa imi raspunda. Nu las sa se vada enervarea mea pentru vizita lui, care este cat se poate de neplacuta.
-Cu ce va pot ajuta? Il intreb eu politicos.
Manierele mele nu dispar nici atunci cand dezgustul pentru persoana din fata mea imi zice sa ma port asa cum merita. Dar nu se poate. Aparentele dispar atunci cand esti in intimitate cu familia ta si nici atunci cortinele nu pot sa cada total. Pana in acea clipa trebuie sa port masca indiferentei si sa fiu cat se poate de politicos. Deviza mea intotdeauna a fost: “ Cand mastile se vor sparge atunci inseamna ca ai murit. Asa ca construiesteti masca cu grija sa nu se sparga, altfel pamantul te inghite.”
-Am venit sa te anunt ca te vei casatori cu fica mea, cea pe care ai lasat-o bortoasa, zice el cu un calm absolut.
-Nu am de gand sa imi pun lacate la maini si picioare. Plus ca eu nu am mai fost cu fica ta in intimitate de trei luni. La ce doamna de societate este, ma indoiesc ca am fost singurul care a cunoscut-o in intimitatea dormitorului sau, spun eu ridicandu-ma pentru a fi la acelasi nivel cu vicontele de Bradfort. Sau ma rog, daca stau in picioare eu trebuie sa imi inclin capul pentru a-l privi in ochi deoarece sunt foarte inalt, dar mai bine sa il privesc eu de sus decat el pe mine.
Vicontele este un barbat in jurul anilor treizeci- treizeci si trei care a reusit sa isi atraga atentia regelui Henry al VII-lea, al Angliei si se numara printre preferatii lui. Stiam ca ma putea distruge foarte usor daca vroia dar nu aveam de gand sa ma leg de cineva pentru care nu simt nimic. Nu pot zice ca fica lui nu este frumoasa. Este cea mai frumoasa fata englezoaica din imprejurimi. Si acum imi amintesc cat de greu am atras-o in patul meu, cat de pacatoasa se simtise dupa. Nu am fost corect cand am zis ca au mai trecut multi prin patul ei. Stiu ca ea ma iubeste pe mine pana la nebunie si mai stiu ca nu I s-a mai daruit altui barbat in afara mea. Ar fi preferat sa intre la manastire decat sa se casatoreasca cu altcineva. De altfel, daca stau si ma gandesc mai bine, de ce nu m-as casatori cu ea? O unire intre familia mea si a ei m-ar scapa pe mine de povara lipsei banilor. Tatal ei ma accepta ca ginere, practic totul este aranjat nu mai trebuie decat sa facem nunta si sa se mute la mine. Dar ce fac cu dulcea mea ducesa? De cand a aparut in viata mea eu nu mai vreau sa am de-aface cu nimeni altcineva… amintirea ei ma bantuie in fiecare secunda a zilei. Ochii verzi ma obsedeaza. M-a prins in capcana frantuzoaica si nu stiu cand o sa pot sa scap.
Vicontele ma trezeste din starea de beatitudine in care intrasem la memoria ducesei du Solei.
-Netrebnicule! Tu ai fost cel care a deflorat-o, tu ai fost cel care a lasat-o cu burta la gura, tu o vei face femeie cu onoare. Te vei insura cu ea, altfel voi avea eu grija de tine! Ai inteles? Iti dau sapte zile sa te gandesti. Daca in sapte zile tu nu ai venit sa ii ceri mana, oficial, fetei mele atunci voi avea eu grija de tine.
-Doar atat ai de spus? Il intreb eu ranjind.
Mi-a intors spatele, iesind din incapere.
-Ai grija sa nu te loveasca usa in timp ce iesi afara! Strig eu dupa el.
Dupa cum se aud usile trantindu-se imi dau seama ca m-a auzit.
Mos batran si prost, spun eu in gandul meu. Un mos prost care ma va face bogat. O sa accept aceasta unire, pana la urma eu sunt cel care are o groaza de castigat. Sunt sigur ca pot sa fac ce vreau din Elisabeth. Am ramas din nou singur, timp destul sa ma pierd in propriile mele ganduri. Cand intr-un sfarsit, vanatorul a aparut i-am zis ca mi-a pierit cheful de alergatura si am plecat sus, sa fiu singur fara ochi iscoditori care sa ma priveasca.
Nici nu mi-am dat seama cand a trecut timpul si s-a facut ora sase seara. Orologiul de pe hol m-a trezit amintindu-mi ca trebuie sa apara dulcea mea ducesa. M-am imbracat cat mai frumos pentru ea si am coborit in sala de oaspeti, asteptand nerabdator ca ducesa sa isi faca aparitia. Aceasta nu a intarziat mult si la sase jumate majordomul o conducea in incapere, unde eu stau non-salant pe canapea. Am asteptat sa vina pana la canapea pentru a o saluta.
-Buna seara, scumpul meu duce, zice ea cu o voce mai dulce decat mierea.
-O foarte buna seara se dovedeste a fi, acum ca a venit ducesa mea preferata, zic eu ridicandu-ma si sarutandu-I mana, nelundu-mi ochii de la ea.
-Termina! Altfel o sa ma inrosesc toata.
Un ras cristalin a urmat dupa aceasta afirmatie care m-a fermecat si mai mult. Simteam cum, incet, ma scufund in capcana periculoasa care exista in ochii ei. M-a fermecat din prima clipa in care am vazut-o, insa de abia in aceasta seara am constientizat acest lucru.
-Si ce daca te inrosesti? In ochii mei vei fi si mai frumoasa. Afrodita ar muri de ciuda daca te-ar vedea.
Infierbantat, pun mana pe talia ei subtire, incatusata in corestul nemilos al crinolinei rosie ca cea mai pura petala de trandafir, pe care o poarta in aceasta seara si o lipesc de corpul meu. Nu inteleg ce se intampla cu mine. Nu mai simtisem aceste lucruri niciodata pana atunci. “ Sa fiu oare indragostit? Neah, nu cred. Dar cu siguranta imi place sa fiu langa ea”, gandesc eu.
-Ntz, ntz, ntz, duce. Ce ar spune servitorii tai daca ne-ar vedea? Eu sunt femeie serioasa, te rog, da-mi drumul, zice ea dar ochii ei spun altceva.
Ii placea. O vedeam in acea mare verde dorinta.
-Si daca nu vreau, ce o sa afceti ducesa? O intreb eu cu cea mai inocenta voce posibila.
-O sa strig dupa ajutor?
-Cum o sa mai strigati dupa ajutor daca eu pun stapanire pe aceste buze rozalii?
Nu am mai lasat-o sa scoata un cuvant ca i-am si acaparat gura. Mi-am strecurat limba in locul acela umed si misterios pentru a-I afla aroma si am ramas putin mai mult surprins cand temperatura abnormala mi-a tins limba. Nu ma asteptam ca temperatura corpului ei sa fie atat de scazuta, nu este deloc normal acest lucru dar l-am ignorat. Nu m-a facut sa dau inapoi acest lucru. Am continuat sa cercetez acel loc minunat, plin de arome incantatoare. Ea a fost cea care a intrerupt sarutul, ca daca era dupa mine eu nu il mai intrerupeam niciodata. Apoi mi-a oferit un zambet jucaus si s-a strecurat afara din bratele mele, ducandu-se din nou la semineu. La fel cum s-a intamplat cu o seara inainte, mana ei s-a contorsionat, transformandu-se pentru cateva secunde intr-o gheara, altceva nu imi venea in minte, apoi cand mi-am ridicat privirea pentru a-I vedea fata, ea si-a intors in spre mine chipul si am putut sa ii vad ochii sangerii, ceea ce era imposibil deoarece ochi ei erau verzi. Mi-am scuturat o data capul si imaginilea acelea terifiante au disparut.
-Ce s-a intamplat? Ma intreaba ea. Arati de parca ai vazut un monstru…
-Monstru? O, niciodata scumpa mea ducesa…. Dar inaine sa termin mma intrerupe.
-Spune-mi Angelique.
Daca as fi fost facut din gheata, atunci in acea secunda m-as fi topit pe loc. Vocea, tonalitatea cu care a rostit acele cuvinte, privirea pe care mi-a oferit-o m-au facut sa imi dau seama ca sunt nebun daca, fie si pentru o secunda, as crede ca poate fi altceva decat este. Adica o femeie mai pretioasa decat cea mai mare bijuterie din lume.
-Angelique un inger cazut din ceruri cum de te-au lasat sa pleci?
-Hm multi nu cred ca ar fi de acord cu aceasta comparatie, ba cred ca ar spune ca sunt un demon venit din Iad, zice ea putin intristat.
Ma duc la ea si ii i-au chipul in mainile mele, obligand-o sa se uite in ochii mei.

-Aveam sa imi dau seama mult mai tarziu cat de prost fusesem si cat de buna in ale teatrului era. Nici o secunda nu mi-a trecut prin minte ca ea spune adevarul. Ma controla atat de bine incat nici nu imi dadeam seama ca sunt controla. Sentimentele acelea de fapt nu existau, ei bine, mint, dorinta pentru a o avea era a mea dar restul erau ale ei, marturisesc eu auditoriumului meu care continua sa ma asculte.

-Nu este adevarat! Esti cea mai frumoasa femeie din aceasta lume. Un adevarat inger coborit pe Pamant! Sa mi-l arati mie pe cel care a avut tupeul sa zica asa ceva si iti jur ca va face cunostinta cu sabia mea!
Ii spun eu pupand-o pe obraji, pe buze, pe frunte.
Orologiul din incapere batu ora opt dar pentru mine nu este decat un alt zgomot de fundal. Din pacate pentru ingerul meu nu este deloc asa ceva. Se departeaza din nou de mine si se uita la ceasul din incapere de parca ii semnase condamnarea la moarte.
-Trebuie sa plec, scumpul meu duce. Imi pare rau dar nu mai pot sta, spune ea in graba, luandu-si haina din blana de vulpe si plecand, lasandu-ma pe mine cu ochii in soara sau mai bine spus cu ei in luna.
Odata cu ea a disparut si senzatia aceea pe care o aveam si care inca plutea in incapere. Starea aceea de indragostit disparuse la fel ca si ea, in urma ei ramanand doar cruda ratiune. Aceasta imi zicea ca am uitat sa o intreb can avea sa mai treaca pe la mine si ca nu am intrebat-o despre ce vorbea cand a aparut in viata mea. M-am intors cu fata spre semineu si am vazut capetele fiarelor infrante care mi-au amintit de vizita neplacuta a vicontelui de Bradfort. Am cazut ca un bolovan pe canapea la gandul ca in sase zile logodna mea cu fica vicontelui, Elisabeth, va deveni oficiala sau se va transforma in sentinta mea.
-Nu! Tip eu la umbrele din incapere.
Insa nu stiam ce refuzasem. Refuzam mirea buzelor rozalii ale ducesei sau gustul dulce-amarui al celor ale Elisabethei? Exista oare o alegere? Puteau eu alege intre misterul si promisiunile mute ale scumpului meu inger si lipsa necunoscutului, copilul al carui tata urma sa fiu al fetei pe care am pacalit-o? Nu a fost si ea un inger scump al meu? Bine spus, a fost. Nu iubeam nici copilul, nici pe cea care il purta in pantece. Dar pe Angelique o iubeam? Nu, cu siguranta nu este iubire ceea ce simt eu. Este atractiea interzisa a misterului in care se invaluie cu atata pricepere. Asta ma atrage la ea. Ochii verzi pe care nu pot sa ii descifrez.
-De ce nu le-ai avea pe amandoua? O voce imi sopteste in ureche, ispititoare.
-Pot? Intreb eu cu voce tare.
O sa creada toata lumea ca am innebunit. Eh, la dracu` cu toti!
-Daaa. Azi este marti, asa ca mai astepti azi si joi te duci la vicontele de Bradfort sa ii spui ca te-ai hotarit sa ii devi ginere, dar cu o conditie.
-Ce conditie?
-Sa anunte logodna peste doua saptamani, incepand de joi. Atunci vei avea destul timp sa o cuceresti pe dulcea ta ducesa si sa te saturi de ea.
-si daca nu ma satur?
-Nu mai este problema mea.
Vocea a disparut la fel cum a aparut iar la cateva minute totul se intuneca iar eu imi pierd cunostinta. Lupt sa stau treaza, ma agat de realitate de parca ar fi o pluta de salvare dar nu reusesc sa fac nimic.
Intunericul ma prinde in ghearele sale.