Intre bine si rau

[Neith]

Cam greu vin şi eu cu următorul capitol , dar şcoala nu prea m-a lăsat să mă ocup de altceva . Vă mulţumesc pentru că citiţi şi lăsaţi şi un comm . Teh în capitol asta vei mai aflat câteceva .
Thanks again !

Capitolul 10

,,Cândva ai crezut că viaţă e un joc , apoi o altă palmă ţi-a lovit obrazul . Realitate nu menajează pe nimeni . Nici măcar pe cei morţi . ”

Am căzut undeva în subconştient , refuzând contactul cu realitatea . Am închis ochii , sperând că atunci când îi voi deschide , voi realiza că fusese un vis . Mă voi trezi în patul atât de cunoscut şi nu i-aş fi întâlnit niciodată pe cei doi , Cum a putut să mă întrebe aşa ceva ? Nu voiam să îi înţeleg cuvintele . De ce aş fi făcut ? Pentru a spune ,, Da” . Să mă arunc singură în sicriu , să îmi sap groapă şi apoi el să mă împingă . Brunetul mă distrugea , fura fiecare picătură de umanitate din mine . Teamă ...asta am simţit când i-am întâlnit privirea şi zâmbetul . Un surâs care nu putea fi descris , nu exprima nimic , dar părea învingător . Totuşi avea dreptate , tot ce a spus era adevărat . Doar ura te ţinea în viaţă şi el voia să trăiasc . Nu ştiam de ce sau cum , dar trebuia să nu mor , de restul se ocupa Matt . Mă făcuse să îl urăsc cu fiecare părticică a corpului , fiecare gând la adresa lui , reflecta acest sentiment . Nu puteam simţi altceva . Să ucid ? Ce uşor pot fi pronunţate aceste cuvinte , aruncate la întâmplare şi prinse într-un gând . Au un înţeles prea greu pentru suflet bun , apăsau prea tare pe umerii oricui . Aş fi stat mult timp în stare de visare , încercând să analizez fiecare silabă şi să le repet la infinit . Urăm moartea , o respingeam , o renegam . E rău să omori , nu asta am fost învăţaţi când era mici ? Nu aveam voie să facem nimic , doar să stam într-un colţ şi să ne jucăm . Ne-am plictisit şi am vrut să descoperim lumea . M-am maturizat şi mi-a părut rău , copilăria era diferită . Nu ştiam nimic , eram proastă , dar fericită . Am aflat prea multe , s-au adunat toate în neuroni , am strâns informaţii ascunse într-un sertar . Şi cât de mult am regret clipele pierdute , copilăria aruncată în coşul de gunoi . Toate acele zile plictisitoare , petrecute în camera mea îmi pareau frumoase . Orice era mai bine decât locul unde mă afla . Atunci era simplu , acum m-am pierdut .
Nu ştiam în ce moment i-am reîntâlnit chipul lui Matt , dar un fior mi-a străbătut întregul corpul . Am tresărit speriată , nedumerită . Nu puteam să ucid , nu voiam să fac asta .
- Aştept un răspuns ! Spune ce ai face ? Ţi-ai salva viaţă mizerabilă , distrugând alte vieţi ?
Din nou aceeaşi voce groasă s-a auzit . M-am trezit din visare , mă privea , sorbind din mine orice urmă de curaj .
- De ce ? Spune-mi doar de ce ?
- Nu eşti în măsură să întrebi . Nu îţi voi spune , nu azi , nici mâine . Într-o zi vei afla adevărul şi apoi unul dintre noi va muri .
Nu întelegeam , atunci nu puteam , nu ştiam de ce . Doream cu disperare un motiv , o justificare . Poate că nu avea , poate că era doar un om care se bucura de suferinţa altora .
- Dacă nu spui ,, da ”. Vei muri acum şi nu vei afla de ce ...
În următorul moment a scos un pistol dintr-un sertar . A pus încet un glonţ înăuntru , făcând paşi sfioşi pentru a ajunge la mine .
- Doar zi-mi ce vrea să aud .
Ţinea arma în jos , voiam să mor , era mai uşor , mai bine . Eram o laşă , puteam să lupt şi eu voiam să renunţ . Am promis că voi trăi , i-am promis lui . Am vrut să rămân în viaţă pentru el .

,, - Tu nu vei muri niciodată ! Nu mă vei părăsi ?
Şi mă privea atât de intens , concentrându-şi întrega fiinţă pentru a rosti acele cuvinte . Era şi el obosit , prăbusit pe trotuar ,mă ruga să nu plec . Poate m-ar fi implorat să îi rămân alături , să nu plec . Nu a făcut-o , orgoliul nu l-ar fi lăsat . Era la fel ca mine , dar avea sentimente mai puternic . Era mai hotărât , mai puternic . Adesea îl admiram pentru acele calităţi , câteodată mă speria . Era capabil de ură , eu doar mă prosteam încercând să fiu răutăcioasă .
- Niciodată . Eu nu voi pleca . Doar ştii asta .
Atunci am crezut în ce am spus , am crezut în mine . Dar am fugit ca o laşă . L-am părăsit . Acum trebuia să mă urăscă . ”

Cât timp trecuse ? Mult , prea mult. Am văzut pistolul apăsându-mi corpul . Am tremurat uşor la contactul cu acesta . Nu simţeam teamă , doar neputinţă . Nu eram în stare să îmi respect o simplă promisiune , să îl mai revăd . Eram faţă în faţă cu moartea , iar puteam doar să regret clipele pierdute . Patetic . Totuşi eram pregătită să mor , asta urma să se întâmple oricum . Matt voia să o facă de mult , de data asta nu mă opun . Dar ce naiba mă comportam aşa ? Parcă mă decisesem să lupt , să nu mai renunţ .
Brusc uşa s-a deschis , iar momentul tensionat s-a întrerupt . Blondul mă privea , surprins de prezenţa mea şi de pistolul ce se găsea în mână lui Matt . Dezorientat s-a apropiat mecanic de noi , neschiţând niciun sentiment .
- Deja scapi de ea ? Te-ai plictisit ?
- Orice copil neascultător trebuie pedepsit . I-am propus ceva , dar se pare că ea s-a plictisit de viaţă . Nu e dispusă să ucidă .
Brunetul şi-a arcuit mândru buzele , ţinând arma în apropierea mea .
- Nu ştie că pentru ce am adus-o aici . Încă nu ne cunoşte şi eu care speram să bănuiască ceva după întâlnire cu mortul . Din contră e mai nedumerită . Dar îi voi spune adevărul că e fata mare . Noi suntem criminali plătiţi , iar de ceva timp eşti una de a nostră . Mai simplu aparţii organizaţie . Şi voiam să îţi ofer posibilitatea să ne uimeşti .
Speriată nu puteam să fiu , surprinsă nici atât .
- Prea bine ! Sunt de acord . Am spus sigura pe mine , nu ştiu unde găsisem încrederea , am surâs .
- Arăţi o urmă de inteligenţă . Văd că ţi-au supravieţuit câţiva neuroni .
- Voi face ce îmi spui . Dar vreau răspunsuri . De ce mai adus aici? De ce pe mine ?
- Nu eşti în măsură pentru a pune întrebări . Viaţa ta depinde de mine , ar trebui să pleci capul , supusă şi să speri la puţină îndurare . Totuşi îţi voi spune , sper să ştii să apreciezi bunăvoinţa mea .
A tăcut , tuşind uşor , pregătindu-se pentru a îmi vorbi din nou . Blondul era surprins , poate chiar nedumerit . Îl fixase cu privirea pe Matt , aşteptând următorul gest al brunetului . Eu făceam acelaşi lucru , în sfârşit primeam un răspuns . Să mă bucur ? Nu puteam , mi-am forţat buzele pentru a schiţa un surâs în urmă cu câteva minute . Acum nu mai reuşeam , lipsită de vlagă , m-am prăbuşit pe un scaun , sorbind cuvintele de pe buzele lui Matt .
- Te-am adus că să ucizi . De ce tu ? Eh ... prietena ta era slabă , speriată . Plănuiam să vă omor pe amândouă . Dar ce mi-a oferit tu era mult mai avantajos şi nu puteam irosi o asemenea oportunitatea . Ai venit ca un miel în gura lupului . A trebuit să îţi văd potenţialul , m-ai impresionat după bătaia cu Roy şi am decis să îţi ofer şansa de a îţi evidenţia inexistentele calităţi . Şi ai fost de acord , ţin să te anunţ că dacă vei da greşi , nu te vei mai întoarce în viaţa .
A privit cu subînteles spre Roy ,iar apoi a continuat să vorbească .
- Roy te va însoţi şi va avea grijă să te pedepsească pentru greşelile tale . Să îţi urez succes ? Nu cred că vei avea nevoie .
A zâmbit uşor , mulţumit de o nouă reuşită . Aş fi vrut să îl mai întreb ceva , nu mi-a satisfăcut curiozitatea , doream mai mult . Alte informaţii pe care să le savurez şi să le analizez . Nu am mai primit nimic decât alte întrebări .
Am realizat brusc ce trebuia să fac , am tresărit , mânată de un impuls . După ce discuţia s-a terminat , am revenit în camera ce îmi fusese dăruită . Acum putea să gândesc , să găsesc o soluţie . Prezenţa lui Matt îmi surprima sentimentele , gândurile se opreau , nu eram în stare de nimic , complexată de personalitatea lui . De asta zisesem ,, Da " pentru a –l înfrunta , a îi cunoşte gesturile , pentru a îl enerva . Mi-am dat o palmă , simţindu-mi obrazul fierbinte şi o durere uşoară . Am vrut să mă trezesc la realitate , să realizez ce făcuse mânată de orgoliu . Am tras aer în piept şi m-am aruncat în pat ... Să ucid , să ucid . Îmi repetam cuvintele în minte , învinsă de forţa lor . Poate că aşa reuşeam să fug . Era un păcat să omori ? Da ... e un lucru rău . Asta am fost învăţaţi , să ne ghidăm în viaţă după ce e bine . Să ne ajutăm aproapele şi să fim nişte îngeri sub chip uman . La ce naiba ne ajută toate astea ? Mulţi ar spune că doar aşa ajungem în Rai . Şi dacă nu exista aşa ceva ? Ne petrecem întreaga viaţa umiliţi , supuşi , speriaţi când încalcăm vreo regulă . Eu voiam să trăiesc , nu ar trebui să conteze prin ce mijloacele . Existenţa mea nu era însă mai importantă decât a altora şi ei aveau visuri , planuri de viitor . Era prea complicat , dar nu îmi păsa . Voi încerca să fug , dacă nu voi reuşi , voi vărsa o lacrimă pentru acel mort .
Parea uşor atunci , am închis în speranţa că ziua de mâine va întârzia şi timpul va rămâne culcat pe perna mea , îndurându-se de mine . Dimineaţa a venit , iar un uşa deschizându-se .
În acea zi , viaţa mea a luat alt curs şi nu am putut să fac nimic pentru a împiedica asta .