Suflet gol [16+].

[Niska]

Capitolul I - Prezent

[ Rossalie - 16 ani ]

Eram aproape orbita de atata lumina, iar gandul la ziua de azi ma determina sa tot privesc in gol. Soarele isi arunca agresiv razele-i de lumina prin fereasta mea, dealtfel mult prea mare. Nu mai dormeam de aproximativ o ora, dar ceva ma tintuise in pat, nu ma lasa sa ma ridic. Sa fie golul din stomac?!.. Priveam fara sa stiu de ce tavanul alb cu modele violete, un violet pal ca florile de liliac, ce se intindea gratios in niste linii serpuite. Tonul pal al acestora, se potrivea perfect cu peretii. De asta data movul era asemenea cu cel al unei flori de Iris. Patul meu probabil era facut varza. Lenjeria de pe pat, dealtfel si ea mov, era probabil mototolita de asta-noapte cat m-am foit. Eram mai mult ca sigura ca jumatate din lenjerie se afla pe jos, in ciuda faptului ca aveam un pat suficient de mare pentru 2 persoane. M-am sculat morocanoasa in fund si am privit pe fereastra, cu un gest adormit si parca plictisit. Gatul mi se rasuci usor iar parul imi mangaie spatele. Ochii imi erau plini de rugina. Pretutindeni un ros-aramiu iti capta privirea si nu stiai unde sa te uiti mai intai. Vedeam cum, incet si cu gratie, frunzele se desprindeau naive de crengile copacilor, purtate de amorul nestingherit al vantului. Ooo, perfect! Un astfel de peisaj melancolic nu ma ajuta cu nimic. Speram sa am parte de putin mai multa incurajare. Am inchis pentru cateva secunde ochii sa ma gandesc iar la peisajul de asta-vara ce-mi umplea inima de fericire. Indoielnica, i-am redeschis si am privit de aceasta data spre cerul cristalin pictat din acuarele. Mi-am aplecat iar pleoapele, caci cerul parea neschimbat, si ma cufunda in regret si dor.

Cu putina tragere de inima, dupa cateva minute motaind tot asa, m-am decis sa trag paturica mea pufoasa la o parte si sa ma ridic in picioare. Capul imi vajaia usor si ma simteam ametita, in ciuda faptului ca am dormit destul de mult. Cativa pasi si am ajuns la baie. Privesc in oglinda si vad acelasi chip luminos si rotund, doi ochi albastrii, cristalini si conturul rozaliu a doua buze unite intr-o linie fina mereu rasucita intr-un zambet. Nu eram tocmai multumita de ceea ce vedeam. Pleoapele imi cadeau ingreunate peste ochii parca putin umflati iar obrajii erau lipsiti de culoare. Am clatit cu putina apa rece si imediat m-am simtit mai vioaie. Imi simteam tot corpul adormit, asa cam am decis sa fac un dus nu prea caldut.. M-am intors in camera si mi-am uscat repede parul castaniu. Am probat cateva tinute, apoi m-am decis ca indiferent cum voi fi catalogata conta ceea ce imi placea mie sa port. Mi-am tras pe mine o pereche de jeansi negrii luciosi si un tricou sofisticat ceva mai lung, de un albastru ce-mi scotea ochii in evidenta si ce se potrivea cu bretarile impletite de la mana mea. Tricoul imi dezvelea intreg umarul stang si putin din sold. Mi-am aranjat parul acum voluminos si usor carliontat, tragandu-l usor pe partea stanga, fara a-l prinde. Acum eram mult mai bine, totusi.. ma gandeam ce parere vor avea colegii de la noua mea scoala. Sper ca voi fi in stare sa fac o impresie buna. Mereu am stiut sa-mi fac prieteni. Dar daca spun ceva gresit?! Daca face ceva gresit?! Daca lovesc din greseala pe cineva, sau daca imi scapa lucrurile din mana?! Of! La naiba.. Linisteste-te Rosse! Totul va fi bine!..

Dupa cateva clipe irosite in care imi spuneam cuvinte incurajatoare am decis sa merg spre bucatarie. Am lasat camera ordonata, apoi am deschis usa camerei ce scoase un inevitabil scartait. Holul era luminos iar perdelele portocalii dadeau senzatia ca soarele palea fix langa tine. Am coborat scarile albe si lucioase apoi, traversand living-ul imens de un ton inchis am ajuns in bucatarie. Sunetul televizorului nu a reusit sa ma impiedice din drum, nu vroiam sa mai ratez vreo clipa, stiam ca e posibil sa fie deja tarziu. Am sarit vioaie pe langa mama, apoi am pupat-o pe obraz, sperand in sinea mea sa nu-mi tina vreun discurs in care sa-mi explice cum ca n-ar trebuii sa imi fie teama de prima zi de liceu. Ea chicoti usor, apoi tacu, parca intelegand la ce ma gandeam. Mereu ma intrebam daca nu exista vre-o telepatie intre noi, in ciuda faptului ca nici macar nu sunt.. M-am asezat pe unul din scaunelele mele preferate, inalte din fier. In fata mea statea acum o un bol micut, rosu in ton cu masa scaunele, si restul bucatariei, in care se aflau cerealele mele preferate, iar langa un pahar transparent cu niste modele colorate, plin cu suc de portocale. Mi-am plimbat plictisita lingura in bolul plin cu lapte si fulgi, apoi am inceput sa mananc. Gustul lor era foarte bun, asa ca le-am terminat destul de repede.

- Iti era foame. Totusi nu e devreme?! E abia 7:45. Nu incepi orele la 9?
- Cum?! Nu e 8 si..?!
- Se pare ca cineva nu a mai avut rabdare sa inceapa ziua de azi, spuse ea zambind, apoi imi intinse o farfurie micuta, in care erau frumos impachetate 3 clatite pline cu finetty. Le-am mancat cu pofta, apoi, constienta ca totusi e devreme am mers la usa mi-am luat geanta de scoala, mi-am incaltat conversii mei albastri favoriti, inalti, cu paiete si lantisoare, si am fost pregatita sa ies pe usa.
- Nu e devreme, scumpa mea?
- Merg in parc.. e.. frumos afara. Pa! Te iubesc mama!

Am inchis usa in timp ce un „si eu te iubesc, scumpo" imi ajunse incet la ureche. De ce inca ii spuneam ei „mama"?!..