Nu-mi poti lua si ultima suflare [SF & Mystery]

[IceCat]

Abbeh.:Ma bucur ca iti place. Eve a spus la inceput ca ea calatorea mereu si venea acasa ca sa isi dea examenele[vezi inceputul ca sa iti readuci aminte] asa ca urma sa plece dupa ce isi termina de dat examenele impreuna cu Nayden. Cand apar partile SF? Chiar acum in partea asta!

Lanna:De data asta am facut-o mai lunga, sper sa iti placa.

Multumesc pentru aprecieri si critici.
Imi cer scuze ca am cam intarziat cu nextul, dar n-am fost niciodata un exemplu in acest sens[poate negativ-nu faceti ca mine]

***

Stella’s P.O.V.
A doua zi...
Tocmai serveam cafeaua pe canapea alături de Charles când Nayden apăru în living.
-Hei!, spuse Charles vesel, uite cine s-a trezit!
-Bună dimineaţa!, spuse Nayden cu o voce somnoroasă. Unde e Eve?
Suna de parcă e un copilaşcare îşi caută mama. Am observat că oricât de duri ar putea părea bărbaţii în timpul zilei, când se trezesc au o privire atât de inocentă de parcă ar fi nişte mieluşei. Chiar şi în cazul lui Charles se aplica această regulă, deşi are totuşi o vârstă. În ce îl priveşte pe Nayden, el mereu afişa mereu o figură inocentă. Nu ne făcuse nici o problemă până acum si, chiar dacă ar părea cam devreme să spun asta, este un băiat cuminte. Mă pricep să recunosc un delicvent îl văd.
-Eve s-a dus în oraş să rezolve problema cu actele pentru tine, a răspuns Charles.
-Asta înseamnă că va trebui să stai cu noi până se va întoarce ea, am spus eu. Cred că îţi este foame, te poţi aşeza la masă. Sper că îţi plac cornuleţele cu ciocolată.

Nayden P.O.V.
După ce am savurat micul dejun, m-am gândit să ies puţin la aer în curtea din spate; în plus nu doream să îi deranjez pe părinţi Evei.
Aerul era răcoros şi reconfortant, iar soarele dădea o căldură plăcută. Plutea un parfum fin şi simţeam o uşoară umezeală. Un stol de păsări îşi lua zborul în vazduh, lăsând să se audă nişte sunete groase. Altele, ciripeau vesele prin copaci, foşnind din când în când frunzele. Doi fluturi îşi urmau zborul graţios, oprindu-se uneori pe câte o floare, iar în tufele cu flori ale Stelei zumzăiau nişte insecte, probabil albine.
M-am oprit pentru o secundă şi am lăsat toată emoţia care se acumulase în mine, la vederea acestui peisaj, să mi se descarce într-un oftat, apoi am inspirat adanc de câteva ori.
M-am asezat pe o piatră mai mare în iarbă, urmărind cum razele soarelui străluceau jucăuş printre crengi. Uneori încă mă întreb dacă tot ce trăiesc acum nu e doar un vis şi se va termina totul brusc, fără vreun avertisment. Nu pot să cred că totul este real, şi totuşi, nu pot nega ceea ce văd. Am închis ochii ca să pot simţi căldura soarelui pe faţă mea, iar vântul îmi mângâia părul. Ascultam liniştea tulburată uneori de câte un sunet gingaş şi monoton. Da. Erau toate aici şi le puteam simţi.
Deodată am auzit uşa de la intrarea din spate, închizându-se. Am deschis ochii şi am întors uşr capul. Era Charles. Inspiră cu nesaţ de câteva ori şi apoi se uită la mine.
-Frumoasă vreme, nu-i aşa?, spuse el cu vocea lui groasă, zâmbind.
Am privit pentru o clipă cerul albastru, senin, doar ici-colo câte un nor alb imaculat.
-Da, am aprobat eu calm.
-Stella şi cu mine ne gândeam să mergem în oraş; voiam să vii şi tu cu noi. Avem o surpriză pentru tine.
-Nu trebuie să mă căraţi peste tot pe unde mergeţi. Nu vreau să fiu o povară, e destul că aveţi grijă de mine.
-Hei tinere! Nu mai folosi cuvinte aşa complicate că nu eşti la examen, încearcă să te relaxezi. Cine a zis ceva de cărat? Doar ai picioare, poţi merge şi singur. Vrem să îţi facem o surpriză, este plăcerea noastră şi nu cred că vrei să ne iei asta.
Nu am mai putut face altceva decât să încuviinţez din cap.

Eve’s P.O.V.
Azi cred că toţi locuitorii oraşului s-au hotărât să îşi schimbe buletinele sau eu mai şiu ce. Adică chiar ce s-a întâmplat? S-a dat o lege să faci buletin şi animalelor de companie? Pentru că eu nu pot să-mi explic coada asta intermitentă. Dar cel mai important, tipa de la ghişeu mai trăieşte? Nu ne-am mai mişcat de jumătate de oră.
Oh, ce aş vrea să fiu acasă acum. Mamei şi tatei sigur le-o mai fi trecut vreo trăsnaie prin cap. Chiar nu pot sta locului şi sigur se distrează. Sper să fiu şi eu aşa de activă la vârsta lor.
O da! Am mai făcut un pas. Oh gata! Prea mult! Să nu care-cumva să obosim! Am nevoie de un perete tare şi o pastilă de cap.

Nayden’s P.O.V.
Am mers cu maşina până am ajuns în oraş şi ne-am oprit în faţa unui magazin ciudat şi destul de sclipitor. Am apucat sa văd doar o inscripţie mare pe care scria „Salon”, iar restul nu am mai apucat să văd nimic pentru că atenţia îmi fusese distrasă de Stella, care începu să vorbească.
-Ne-am gândit că poate ai vrea un nou look şi cred că ne-ar prinde bine ajutorul unui specialist. Ce zici?
-Umm... bine, am zis nesigur. Nu ştiam exact ce urma să se întâmple, dar bănuiesc că va fi bine.
- Oh, sunt atât de entuziasmată, parcă m-aş duce eu în locul tău.
-Jimmy e cel mai bun, vorbi Charles, şi ne cunoaştem de ceva vreme. Sigur se va bucura să ne ajute.
Am intrat înăuntru. Erau mese cu oglinzi de o parte şi de la alta, iar în faţa lor erau scaune pe care stăteau oameni. Pe mese se găseau diferite feluri de de sticluţe şi cutii de toate culorile şi mărimile. La fiecare scaun pe care stătea cineva era o femeie care se ocupa de părul sau faţa lor. Se auzeau fel de fel de zgomote de la spray-uri sau foarfece, iar pe alocuri frânturi de conversaţii. Aerul era de asemenea îmbibat de mirosuri combinate de la loţiunile folosite.
-Uite, spuse Stella deodată, acolo e Jimmy.
Într-adevăr ceva mai încolo era un bărbat, singurul cu excepţia mea şi a lui Charles, dar cu siguranţă era singurul care se ocupa de alţii, pentru că în rest erau doar femei. Era îmbrăcat într-o cămaşă care avea primul nasture desfăcut mânecile ridicate până aproape de cot, iar cravata neagră era desfăcută. Purta o pereche de blugi negri pe picior, iar părul de aceeasi culoare era scurt şi ţepos. Vorbea cu o persoană care tocmai se ridica de pe scaun. După ce îşi luară rămas bun, se întoarse spre noi şi zâmbi când văzu faţa familiară a celor doi soţi.
-O ce surpriză să vă văd, spuse acesta entuziast. Cu ce vă pot ajuta?
-Am venit aici pentru el, spuse Stella, uitându-se la mine. El e Nayden.
-Am zis că i-ar prinde bine un nou look, interveni Charles, şi ne-am gândit că cea mai potrivită persoană să facă asta eşti tu, Jimmy.
-Vai mă flataţi, spuse acesta. Voi face tot ce pot, apoi se uită la mine, te rog ia loc.
M-am aşezat pe scaun, iar el a pus o bucată de material peste mine, acoperind şi o parte din scaun, apoi o lega uşor de gâtul meu. Începu să mă studie cu atenţie, luă o şuvită şi o învârti puţin între degete.
-Mare parte din păr e uscat şi degradat, aşa că nu prea am ce să-i fac mai mult decât să îl tai mai mult. Barba trebuie să dispară, te îmbătrâneşte. Trebue să îţi punem mai mult ochii în vedere ochii şi cred că am pentru tine tunsoarea potrivită.
-Ne poţi da un indiciu despre cum va arăta?, am auzit-o pe Stella, undeva nu departe de mine, deş nu o puteam zări în oglindă.
-Stiţi cântăreţul ăla de care îi place lui Eve?
-Te referi la toboşar? Cum am putea vreodată să uităm?, spuse Stella ironică.
-Ce o fi! Cred că tunsoarea aia îl va prinde la fix. D-ar putea să îi stea chiar mai bine decât solistului ăluia.
-ToboÅŸar!
-Mă rog.

Stella’s P.O.V.
Jimmy ar trebui să fie atent şi la alte detalii decât cum sunt coafate alte persoane. E prea... dedicat meseriei lui şi începe să fie ciudat ori e doar cu capul în nori şi vede doar cei place.

Eve’s P.O.V.
În sfârsit, după lungi agonii, doar persoana din faţa mea mă mai desparte de a-mi atinge scopul, să ajung în final la ghişeu. O! Rândul meu! Sunt aşa de fericită!
-Bună-ziua! Cu ce vă pot ajuta?
I-am explicat de ce mă aflam acolo, de vreo două ore...
-Îmi pare rău, dar aţi aşteptat la ghişeul greşit, trebuie să vă duceţi la cel de alături pentru înscrierea populaţiei.
-Ce? Glumiţi, nu-i aşa?
-Îmi pare rău, dar trebuie să vă duceţi la celălalt ghişeu.
Doare.
Am întors capul aproape îngrozită, de o altă posibilă coadă, uitându-mă la locul unde ar fi trebuit să stau de la început şi să aştept. Mi-am turnat în minte o găleată cu apă în cap ca să nu explodez. Erau doar trei persoane înaintea mea. Nu poate dura o veşnicie! mi-am zis încercând să mă îmbărbătez. M-am asezat în spatele ultimei persoane după care urmam şi am aşteptat. Deodată observ ceva agitaţie în spatele sticlei. Oare ce se întâmplă?
-O secundă s-a blocat hârtia în copiator, a venit ca un răspuns afirmaţia doamnei de la ghişeu către prima persoană, care era în faţa rândului.
Rectific, asta s-ar putea sădureze o veşnicie.
Femeia tot tragea de hârtia blocată încercând să o scoată, apoi se auzi zgomotul specific când se rupe. Perfect!
A venit un tip care a ajutat-o sa scoată ce mai rămăsese blocat în aparat.
Încercam să mă distrag atenţia de la aceste mici întârzieri numărând punctele de pe tavan. Problema era că nu prea erau puncte.
Tipa şi-a dat seama că copiatorul nu mai avea tuş. Stai acum să îl schimbe. Calm! Stai calmă!
Se pare ca a mai intervenit ceva. A pus tuş roşu în loc de cel albastru! Cum este posibil aşa ceva?! Nu pot să cred!
Acum se pare că vor să îl schimbe cu un alt aparat că pe ăla nu îl vor putea folosi până nu se duce tot tuşul roşu care deja a intrat în aparat. Trebuia să facă asta de la început.
Au adus alt copiator. În sfârşit!
Se pare că nu face conexiunea cu calculatorul. DE CE!!

Stella’s P.O.V.
Jimmy lucra de zor la transformarea lui Nayden, dar niciodata asteptarea n-a fost un lucru uşor, aşa că am decis să o sun pe Eve să văd ce mai face. Nu mai auzisem nimic de la ea de când a plecat de acasă şi eram curioasă dacă s-a descurcat. După primele două bipuri a răspuns.
-Alo! Mamă nu mai pot, nu mai rezist, simt cum mă scufund într-un abis al...
Am chicotit.
-E iar coadă?
-Da, vocea ei suna exasperată.
Nu ştiu cum se face că de fiecare dată Eve prinde coadă, ori de câte ori vine vorba de o chestie mai importantă.
-Ok, am să vin să văd cu ce te pot ajuta.
-Bine. Te astept!
-Cine era?, mă întreabă Charles după ce am închis.
-Eve. Se pare că e iar coadă la ghişeu.
-Incredibil, spuse Charles printe râsete. Ai de gând să te duci să o ajuţi?, spuse privindu-mă cu căldură.
-Da, am spus, uitându-mă în ochii lui, crezi că vă veţi…
-Nu-ţi fă griji, se uită către Nayden care încă era în grija lui Jimmy, suntem băieţi mari.
Am râs, i-am dat un sărut scurt apoi am ieşit pe uşă.

Charles’s P.O.V.
După aproximativ o oră...
Jimmy era aproape gata, când telefonul începu să sune. Era Stella.
-Da?!
-Hei, am auzit vocea Stellei în telefon, după ce terminaţi acolo, să veniţi încoace. Trebuie să îi facem poză lui Nayden pentru acte. Aţi terminat acolo?
M-am uitat către Nayden. Tocmai se ridica de pe scaun, avându-l pe Jimmy lângă el care îi făcea şi ultimele retuşuri.
-E aproape gata. Plecăm în cinci minute.
-Cum a ieÅŸit?
Am vrut să răspund, însă nu găseam cuvântul care să poată descrie exact ceea ce vedeam, aşa că am zâmbit doar şi am zis:
-O să vezi. Ne vedem peste jumătate de oră. Pa!
Nu am vrut să îi mai dau ocazia să mai riposteze pentru că probabil aş fi putut ceda.
Sunt sigur că Jimmy l-a văzut pe Nayden ca pe o provocare pentru talentele lui. Era foarte mândru de ce îi ieşise. În plus, toate femeile, cliente cât şi coafeze, se uitau la „opera” lui Jimmy cu ochii cât pepenii scoţând oftaturi de admiraţie. Dacă nu ar fi fost atât de absorbite de imaginea lui, nu m-ar fi mirat deloc să înceapă să îi facă poze. Singurul care nu se potrivea în tablou era însuşi Nayden care era total debusolat, uitându-se din când în când spre oglindă cu o faţă de parcă ar fi spus „de ce se tot uită tipul ăsta ciudat la mine?”.
-Haide Nayden, am început să spun spărgând murmurul de voci ale admiratoarelor, trebuie să mergem. Fetele ne aşteaptă.
Dădu afirmativ din cap şi se duse afară, la maşină. Am terminat de discutat ce mai aveam cu Jimmy, apoi am ieşit din frizerie si am intrat cu Nayden în maşină.

Eve’s P.O.V.
Asteptam ca Nayden şi tata să apară, mama se ocupa de documente, iar din când în când mă chema. Nu ştiam ce ar trebui să scriem la parinţi pentru că Nayden nu reuşise să ne spună prea multe. Cred că încă memoria îi era afectată. În cele din urmă am scris că era orfan. Am căutat prin arhive şi am găsit un articol care povestea despre un accident care s-a petrecut în urmă cu cinci ani.

Un cuplu, împreună cu copilul lor de cincisprezece ani, erau aici în vacanţă şi se îndreptau spre pădure în noua lor maşină pentru a face un picnic. În timp ce conduceau, o maşină a intrat pe contrasens încercând să facă o depăşire. Accidentul le-a fost fatal celor doi soţi care au murit pe loc, însă copilul nu a fost găsit.

Era o poza cu cei doi soţi în dreapta. Mama avea par roşcat, iar tatăl era brunet. Asta ar explica povestea lui Nayden. Am rămas puţin pe gânduri după cele ce am citit, cu capul sprijinit de mâna stângă. Povestea se potrivea prea bine, asta ar explica o parte din trecutul lui, dar oare ce se întâmplase între timp cu el. Cum de supravieţuise în urma accidentului? De ce oare dispăruse după?
M-am ridicat de pe scaun şi mi-am scuturat capul, ca să alung acele gânduri din mintea mea. Nu aveam de unde să ştiu dacă era adevarat, în ciuda faptului că se potriveau atât de bine.
M-am întors la mama, care era la birou şi completa formulare, şi i-am înmânat articolul pe care l-am găsit. L-a citit şi a spus ca e bun. Aveam în sfârşit un nume de familie potrivit pentru el. Rivers*. Nayden Rivers.
M-am dus din nou în sala de aşteptare ca să îi aştept pe băieţi. Nu înţelegeam de ce mama ţinea atât de mult să fac asta, doar ştia tata unde trebuia să vină. Mai fusese pe aici de atâtea ori. În cameră mai erau câteva persoane mai în vârstă decât mine, iar într-o parte erau două fete. Cum stăteam eu pe gânduri am început să aud voci şi freamăte din partea fetelor.
-Uite!, spuse una dintre ele cu răsuflarea tăiată.
-Da, da, ai văzut? E minunat!
-Nu, nu, nu te mai holba la el. Poate o să creadă că suntem obsedate.
-Da, da! Vine încoace?
-Nu te uita!
Aproape că mă buşea râsul ascultându-le şi am întors capul involuntar, ca să văd de ce se agitau atâta. Am rămas pentru o clipă, uitându-mă la tipul care intrase în încapere; avea o coafiură care îmi plăcea în general la băieţi şi îi stătea foarte bine. Purta o pereche de blugi negri, un model asemănător cred că i-am cumparat şi lui Nayden ieri, cămaşa era roşie în carouri cu ultimul nasture desfăcut, iar geaca de piele neagră o ţinea cu o mână peste umăr. Însă înainte de a putea să mă uit mai bine la tip, am zărit din spate chipul tatei şi o căutam cu privirea pe cea familiară a lui Nayden, însă cel care tocmai intrase îmi bloca vederea.
M-am ridicat în picioare, iar tata m-a remarcat imediat şi a venit spre mine.
-Hei, unde te tot uiţi?, a venit vocea lui Nayden din corpul tipului care tocmai intrase în cameră.
M-am blocat. Ceva nu se lega. M-am uitat către el ca să descopăr aceea ochi neschimbaţi.
-N... Nayden...
-Da, spuse acesta cu o voce monotonă.
Tata nu mai putea de râs. Părul lui acum, deşi mult mai scurt era strălucitor şi plin de viaţă ca un foc ce ardea.
-Wow... am spus eu nefiind capabilă să spun ceva mai inteligent, ce schimbare! Îţi stă bine.
M-am uitat la fetele care stăteau mai încolo şi păreau gata să mă linşeze. I-am aruncat o privire fugară tatei care ridică strâncenele parcă spunând „ce ai să faci acum?”. Prima reacţie care mi-a venit în minte a fost aceea de a-i sări în braţe lui Nayden.
-Vai, verişoare ce mult te-ai schimbat de când ne-am văzut ultima oară! Mai să nu te recunosc!
M-am întors repede şi i-am apucat pe amândoi de mână, trăgându-i pe amândoi după mine.
-Haideţi! Mama ne aşteaptă!
Nu minţisem în totalitate cu privire la Nayden. Adică bine, era o minciună că el era verişorul meu, dar asta spusem vecinilor că un văr de al meu îndepărtat a venit la noi în vizită.
Mama fusese şi ea plăcut surprinsă de schimbarea lui Nayden. Eu pe de altă parte nu mă mai săturam să îl privesc de fiecare dată când nu era atent. Îmi plăcea să îl studiez acum, parcă mai mult ca înainte. Îmi amintesc vag că am fost supărată azi, dar, sincer, în acest moment n-am nici o idee de ce.

După două zile...
Mama şi cu tata plecaseră la obişnuita lor plimbare de duminică. Oh, erau nişte romantici incurabili! Eu şi cu Nayden rămăsesem acasă, iar acum eram în spatele casei citind. Eu repetam pentru un examen care avea să fie peste două zile. Asta era ultimul şi apoi scăpam de ele.
Nayden în zilele astea cât a stat la noi mi-a cam terminat toate cărtile din bibliotecă şi s-a apucat să citească din manualele mele de medicină veterinară. La început, i-a fost mai greu să înţeleagă, dar s-a documentat mai mult şi i-am explicate eu o parte din chestii, iar acum se pricepe destul de bine.
M-am oprit pentru câteva secunde, contemplând cerul albastru.
-E ceva în neregulă?, l-am auzit pe Nayden spunând după o vreme.
-Nu. Doar mă gândem…
-La ce?, spuse acesta nedumerit.
-Păi având în vedere că ADN-ul conţine atâtea informaţii, ar fi interesant dacă le-am putem folosi.
Nayden se gândi o clipă, apoi răspunse:
-Eu pot!
-Ce poţi? Să îţi modifici informaţiile din ADN?
-Da.
Am crezut că mă ia în râs, dar el îşi păstră figura serioasă.
-Nu te cred, am spus eu. Nu cred până nu văd.
-Atunci am să îţi demonstrez. Vino cu mine.
Am intrat în casă, în living mai exact. El dădu măsuţa la o parte din mijlocul camerei şi îşi mai făcu loc mişcând mai încolo canapeaua.
-Eşti pregătită?
-Da, am zis amuzată de seriozitatea lui, fiind ferm convinsă că nu avea să se întâmple nimic deosebit.
Era în mijlocul camerei, iar eu stăteam mai aproape de uşă, lăsându-i loc să se „desfăşoare”.
Şi-a închis ochii, strângând puternic din pumni. Nu se întâmpla nimic şi cam începeam să mă plictisesc, când deodată Nayden începu să se… transforme. Fu acoperit de păr portocaliu într-o secundă, iar în următoarea îi apărură dungi negre, labe în loc de mâini, urechile, colţii... în faţa mea... în faţa mea... se înfăţişa un tigru veritabil, apoi totul începu să se înceţoşeze... şi am mai auzit doar un zgomot, care cred că eram eu când am căzut din picioare...

***

BONUS! Coperta cartii facuta de mine[si pe coperta e Nayden]. Puteti comenta si asupra ei daca doriti. Stiu ca are cateva imperfectiuni, daca aveti sugestii le accept cu placere.