Intre vis si realitate

[CandyGirl]

Am adus next-ul (pentru cei pe care ii mai intereseaza)
Spor la citit

Capitolul III : Descifrarea enigmelor
Eram pe un camp intins iar in zare nu se vedea nimic. Norii grei isi fac aparitia pe cerul insorit. In fata mea o persoana mascata se apropie de mine. Fac pasi mari mergand cu spatele iar la un moment dat ma impiedic de o piatra si cat pe spate. Acea persoana s-a apropiat de mine si cu un bat mare si lung pe care il avea in mana a facut o crapatura in pamant iar eu am cazut in ea scufundandu-ma in abis.

M-am trezit pe podea langa canapéa. Auci, asta a durut. Parca mai am cinci ani sa cad din pat cand dorm.
M-am ridicat si m-am uitat la ceas constatand ca este ora opt jumatate. Mama inca nu a aparut, parca venea mai devreme, mda cine stie ce i-o fi trecut pin cap sefului ei.
Ma duc la bucatarie unde ii pregatsc si ei masa dupa care imi iau telefonul si incep sa il butonez.

In cele din urma aud masina mamei care parca pe aleea din fata casei. Ma duc sa o intampin.
Mama era o persoana nici tanara, nici batrana avea treizeci si sapte de ani. Parul de culoarea blonda -il mostenesc pe tata la par- pana la nivelul umerilor era prins intr-o coada de cal,iar ochii ei albastrii –nici aici nu seman cu mama- erau intotdeauna blanzi si calzi.
Astept ca aceasta sa se schimbe in timp ce eu mai aranjez cate ceva dupa care ma asez cu ea la masa.

- Parca ai zis ca vi mai devreme astazi!
- Imi cer scuze dar am trecut si prin alte parti in timp ce veneam acasa. Oricum maine sunt libera. Mergem la cumparatiri!
- Yupiii, bine, te iert pentru intarziere. Acum ma duc sus sa ma spal si… amm… sa ma culc.
- Ok scumpo, noapte buna, vise placate.
- Mersi si tie la fel.

Chiar aveam nevoie de o urare cu vise placute mai ales dupa cele pe care le avusesem.
Intru in camera mea si inchid usa cu cheia. Aprind calculatorul – care se incarca intr-o suta de ani- si ma pun la biroul unde am lasat cele doua jurnale.

Scriu pe Google dictionar roman- francez dupa care ma apuc si introduc prima rubrica din data de douazeci mai o mie noua sute douazeci si trei.
Dupa o deslusire mai exacta a treduceri date de dictionar textul suna cam asa:

"Astazi m-am intors de la spital cu vesti bune, experimentele mele incep in sfarsit sa dea roade. Desi azi au murit inca trei oameni din cauza celor administrate de mine. Asistentele si ceilalti doctori ma considera nebun din cauza ca omor oameni incercand sa fac antidoturi pentru diferite boli. Daca eu nu incerc cine alcineva? Intr-o zi o sa imi multumeasca pentru cele facute”

Asta aste cu adevarat ciudat. Am incercat sa gasesc un nume, o data de nastere, sau de deces, numele spitalului despre care se vorbea dar nu am gasit nimic. Continuand sa cercetez jurnalul in interiorul lui gasesc o poza cu un barbat inalt, cu barba si cu cateva fire de par in cap. Fotografia era facuta in curtea casei veschii, alaturi de un cal si un pom, iar in spatele acestuia se vedea aceeasi silueta ca si cea din tabloul cu femeia. Bun, sa zicem ca in tablou pictorul a vrut sa dea o nuanta de mister, dar in poza?Nu o fi fost aparatul stricat. Renunt la cartea in franceza spre ideia ca voi mai avea timp sa mai traduc si imi indrept atentia catre cel cu semne.

L-am rasfoit, l-am sucit, l-am intros pe toate partile dar nimic, pe net nu scria nimic despre aceste “litere”. La un moment dat tot intorcand cartea gasesc un unghi din care se poate citi ceva. Ma chinui sa descifrez si inteleg titlul pus pe prima pagina:
“Mai am putin si am sa mor…”