Nu-mi poti lua si ultima suflare [SF & Mystery]

[IceCat]

: : :Theo: : : Ma bucur ca iti place povestea si sper ca vei citi in continuare.

Ely1496: Nu nu am uitat. Aici am postat mai de demult si m-am hotarat ca daca tot aveam cont si pe wattpad sa imi pun povestea si acolo. N-am mai postat aici ca sa ajung la egalitate cu ambele povesti.

Scuze ca am intarziat cu nextul pentru oricine urmareste povestea.

***

Stella’s P.O.V.
Dupa patru zile...
-Micul dejun e gata, am strigat ca ceilalti să audă.

Un dupăit asurzitor, care părea că va muta casa din loc, incepu să se auda pe scări. Se pare că cei doi s-au luat la intrecere pe scări, din nou. Of de cate ori tre’ să le mai spun că e periculos să alerge pe scări?
-Eu voi fi prima, hahaha!, zise Eve veselă.
.
Cred că încep să o zăresc. O da, e Eve intr-adevăr.
-S-o crezi tu, Eve, spuse Nayden in timp ce amandoi se impingeau pe scări, care mai de care să ajungă primul.

Charles tocmai venea din garaj, cand Eve alunecă pe covor si căzu, iar Nayden o depăsi, asezandu-se la masă.
-Da, am castigat din nou, strigă Nayden cu satisfactie in glas.
-Nu mai alergati pe scări, e periculos si vă puteti accidenta, spuse Charles incercand să pară supărat.
-Scuze tata, vorbi Eve in timp ce se aseză la masă, arătandu-i limba lui Nayden care o privea mandru.

Am suras, contempland aceasta imagine de familie. Ne-am asezat cu totii linistiti la masă. Eve incepu prima să vorbească.
-I-am promis lui Nayden că vom merge in oras azi.
-Pai cred ca esti cam mare ca să mai ai nevoie de permisiunea mea, spuse ironic Charles.
-De permisiune, nu, de carte de credit da. Vreau să fac si niste cumpărături. Plus că Nayden are nevoie de haine noi, care să fie ale lui.
-Aha, pentru asta ti-am făcut propria carte de credit, continuă Charles pe acelasi ton.
-Dar măcar primim masina?, intrebă Eve.
-Asta da.
-Au venit analizele lui Nayden?, am zis eu, amintindu-mi ca trebuiau să fi venit deja.
-Probele care le-a luat tata, acum cateva zile?, intrebă Eve.
-Ai dreptate, draga, bine că mi-ai amintit. In afară de problema pe care am semnalat-o cu inima, analizele au iesit foarte bine. Am să vreau să mai fac niste cercetări in privinta asta, am să iti dau niste pastile Nayden si vom vedea cum evoluezi. E bine asa?
-Desigur. Credeti că e grav?
-Cred că e o reactie mai puternică de la faptul că ai stat in frig mult timp. Cu ingrijire adecvată si odihnă sunt sigur că ai sa te pui pe picioare fără nici o problemă. Am să te tin sub supraveghere si voi vedea ce se va intampla mai departe.
-Nu-ti fă griji Nayden, tata e cel mai bun in ceea ce face.
-Voiam sa stiu cu ce mă confrunt. Mancarea e minunată, doamna, spuse Nayden.
-Ha?, am zis eu iritata. Dacă mai spui odata „doamna”, te dau afara. Mă numesc Stella.
-Umm... ok, Stella, răspunse Nayden puţin încurcat.
-O face să se simtă bătrană, îi sopti Eve.
-Am auzit cumva cuvântul interzis cu „b”?
-Nu mama, noi vorbeam de bunica că e bătrană. Tata, zise Eve devenind dintr-odată agitată, unde e telecomanda? Dă mai tare televizorul, iubesc melodia asta.

La televizor cânta formaţia ei preferată. E o trupă de băieţi, iar preferatul ei e tobosarul pentru ca...
-Uite!, spuse Eve către Nayden. Nu e aşa ca frizura lui e minunată?

Nayden se uită distrat la ecran şi dădu din cap. Discuţia continuă în aceeaşi manieră veselă până când micul dejun luă sfârsit, iar apoi cei doi se intoarseră fiecare la camera lui pentru a se pregăti de cumpărături. I-am urmărit cu prvirea în timp ce urcau treptele şi mă gândeam cum ar fi fost viaţa noastră dacă am fi avut doi copii în loc de unul singur. Eve era o fire deschisă şi vorbea cu toată lumea, dar cu greu te puteai cu adevărat apropia de ea. Nu avea mulţi prieteni apropiaţi, dar Nayden se pare că nu a avut probleme în comunicarea cu ea. M-am uitat la Charles în timp ce strângeam vasele.
-Crezi că ar trebui să îi spunem acum? Oricum o vom face mai devreme sau mai târziu. E bine ca să ştim la ce să ne aşteptăm.
-Da Stella. Vrei să îi spun eu asta?
-Nu e în regulă. Mă descurc.


Eve’s P.O.V.
Am intrat în camera mea. M-am dus la fereastră ca să mă încredintez, parcă, că vremea afară e tot atât minunată şi de plăcută ca şi acum două minute. M-am întors aruncând o privire în camera mea, oprindu-mă asupra unei perne căzute pe jos. Am zâmbit. După ce am căzut din pat, iar Nayden m-a ajutat să mă descâlcesc, a doua zi am căzut din nou. Însă a fost altfel. Când am atins podeaua nu m-am mai rănit, ci din contră am dat peste ceva moale. O pernă. Nayden intrase pe furiş în camera mea şi îşi lăsase propria pernă pe podea ca să nu mă mai rănesc când voi cădea. Acest lucru m-a marcat profund. Deşi i-am zis că nu este necesar să renunţe la perna lui pentru mine, el a continuat să facă asta în fiecare noapte. Ciudat e ca de atunci nu am mai căzut, desi nu au trecut decăt căteva zile. O ciocănitură în uşă îmi distrase atenţia.
-Da!, am raspuns eu cu vocea parcă sugrumată.
-Eu sunt, spuse mama în timp ce intră şi închise uşa.
-S-a întâmplat ceva?
-Într-un fel. Voiam să îţi spun ceva, să ştii că nu ţi-o spun în nume de rău. Doar ca o discuţie. Mă întrebam ce ai de gând să faci cu Nayden? Adică tuturor ne place compania lui şi aşa mai departe, dar mă gândeam că dacă tu vei plecat ce vom face cu el? Ştii că eu şi tatăl tău suntem mai mult plecaţi în timpul zilei. S-ar plictisi dacă l-am lăsa singur toată ziua. Tu l-am găsit şi ţi-ai asumat responsabilitatea.
-Să ştii că m-am gândit la asta. Cred că cel mai bun lucru de făcut este să îl iau cu mine.
-Dar tu eşti ocupată.
-Ştiu, de asta mai am nevoie să mă mai gândesc ca să plănuiesc totul cu grijă.
-Să presupunem că îl iei pe Nayden cu tine, dar acest lucru presupune acte pasaport. Trebuie să le facem şi pe astea.
-Ai dreptate. Trecusem cu vederea aspectele astea.
-Pai oricum de carte de identitate va avea nevoie în orice caz. Eu zic să începi să te ocupi de partea cu dosarele de pe acum ca să nu cumva să îţi întârzie următoarea călătorie. Ştii doar că ia ceva timp toată harababura asta.
-După ce ne întoarcem de la cumpărături să îmi spui ce trebuie să fac.

***