11-10-2010, 05:19 PM
Lanna: Mersi ca ai trecut pe aici și ai lăsat un coment:P. Da, într-adevăr am de gând să o fac mult mai interesanta, dar nu chiar imediat nu are rost să grăbesc lucrurile. Se va întâmpla când va veți aștepta mai puțin, sper doar ca va voi surprinde in mod plăcut.
Abbeh: Salut!! ma bucur să te revăd pe aici. Comentariul tău mi-a ajuns direct la inima:">, e printre cele mai frumoase lucruri care le-am primit la adresa poveștilor mele. Sper doar ca voi fi pe măsura așteptărilor și in continuare:D.
Nu știu cum vi se va părea partea asta, rolul principal cred ca e acela să va intrige... Sa va spun un secret despre poveștile mele, in general o particularitate la toate. Ele[poveștile] urmăresc o anumita traiectorie, merg ele ce merg, iar la un moment dat se întâmplă ceva care schimba totul radical, dar asta o să observați voi mai încolo.
Daca va interesează cum postez, in general in funcție de cați vizitatori am și de ce comenturi primesc[in general comenturile ma influențează mai ușor]. De obicei scriu înainte la poveste ca să am ce să postez deci este mereu ceva pus deoparte.
Un lucru mai am de spus. Am făcut niște desene ale lui Eve și ale lui Nayden, acum trebuie să vad cum am să reușesc să le scanez undeva și vom vedea ce părere veți avea despre ele.
Eve's P.O.V.
Nu am aflat prea multe despre el şi trecutul lui, dar nici nu am dat prea mare importanţă.
Dupa un timp părinţi au fost nevoiţi să plece din cameră pentru că mai aveau şi alte treburi de făcut. Aşa că am rămas doar eu şi cu Nayden. Având în vedere ca era nou şi nu ştia cum stateau treburile prin casă, m-am gândit să îi fac turul casei. Am început cu camera în care ne aflam.
-Aici e dulapul, spuneam eu cu o voce monotonă. Tocmai am adus prosoape curate, le-am pus pe raftul de sus. Aici sunt cele de faţă, iar aici sunt cele mari de corp. Mai jos ai hainele pe care le poti folosi. Aici ai biroul, am spus eu arătând spre fereastră unde se găsea mobila cu pricina. În noptiera de lângă pat îţi poţi pune ce vrei, am spus eu în timp ce am tras de unul dintre sertare, lăsând să se vada că era gol.
Am trântit repede la loc sertarul şi apoi m-am dus lângă nişte rafturi, făcând nişte gesturi de ticnită spunând ca era liber să le foloseasca cum doreşte. Camera avea şi o baie mică, care veni la rând la prezentare. Baia era simplă, avea o cadă de mărime medie, o chiuvetă deasupra căreia era un raft cu o oglindă şi bine înteles w.c.-ul. Am deschis unul dintre robinete ca să mă asigur că curge apa şi cred că agerimea cu care faceam toate lucrurile l-au surprins pe roşcat, pentru că tresări.
-Ce-i?, am spus eu. Te-a speriat un pic de apă?, am spus eu chicotind.
-A nu! Doar puţin surprins! a spus el, încercând să se scuze.
Surprins de apă? Dialogul mi se păru fără sens aşa că nu am mai continuat. Însa imediat îmi veni în minte altceva.
-Cred ca ai prefera să faci o baie înainte de prânz, am spus eu zâmbind. Aici ai gelul de dus pentru corp, iar aici sampon. Mama le-a cumpărat special pentru tine.
Am dat fuga până la dulap, de unde am luat doua prosoape şi schimb. Le-am lăsat în baie pe un scaun.
-Aici ai prosoape cu care să te usuci, iar aici ai schimbul.
Apoi m-am dus lângă cadă.
-Aşa curge apa caldă, iar aşa rece, am zis eu în timp ce învârteam de fiecare robinet al căzii, tata a insistat să monteze el robinetul aici şi a inversat culorile. Cred că te descurci tu. Turul casei îl vom face dupa masă.
Atunci m-am întors către Nayden, privindu-l mai atent. Era foarte concentrat la ce spuneam eu şi părea că ia aminte.
-E ceva în neregulă? Dacă n-ai înteles ceva, întreabă-mă.
-Nu, nu! Totul e clar. Cred că gândurile mele m-au dus departe.
-Hmmm... ok. Te las acum, sunt în camera dacă vei avea nevoie de ceva.
-Bine.
Nayden ma intriga uneori pentru că nu-mi puteam da seama ce e în mintea lui, uitându-ma la expresia feţei lui. Aş fi vrut să stiu ce gândeşte. De ce face anumite gesturi? Ce gânduri îl bântuiau? Dar poate ca unele întrebări rămân mai bine fără răspuns.
O carte de a mea rămăsese în camera şi am început să o răsfoiesc, mai mult ca să mai treacă timpul. Era o enciclopedie care cuprindea câte o scurtă descriere a mai multor animale.
Eram cu cartea deschisă la ursul panda, când Nayden iesi din baie. Zâmbi puţin încurcat şi se apropie de mine ca să vadă la ce mă uitam. Păru profund interesat de cea ce faceam. Puse degetul pe fotografia cu ursul panda întrebându-mă ce era.
-E un urs panda, am zis eu, uşor surprinsă de faptul că nu ştia ce era.
-Åži toate semnele alea ce sunt?
-Te referi la litere?
-AÅŸa se numesc?
-Exact. Cu ajutorul literelor se formeaza cuvinte, iar cuvintele formează propoziţii care transmit diferite mesaje. Aici se vorbeste despre animalul din poza.
Îşi trase un scaun lângă birou ca să îmi poată urmări explicaţiile mai bine.
-Nu ştii să citeşti?, am întrebat eu încercând să nu par prea uimită.
-Nu. Nu înteleg ce este scris, spuse de parcă îi părea rău că nu putea citi.
-Te pot învăţa dacă vrei.
-Desigur, spuse el cu glasul entuziasmat. Semnul ăsta cum se pronunţă?
-Este litera „bâ€.
-Dar asta?, întrebă în timp ce puse degetul pe altă literă.
-Este „vâ€.
Am continuat aşa până i-am enumerat toate literele alfabetului şi cifrele.
-Sunt sigură ca nu le-ai reţinut chiar pe toate, am spus eu. Daca stau bine şi mă gândesc, am un abecedar de când eram în clasa I şi putem să îl folosim ca să înveţi de pe el cu mine. Asteaptă-mă puţin cât mă duc să îl caut.
Nu i-am dat măcar şansa să spună ceva că am şi zbughit-o pe uşă direct la mine în cameră, căutând peste tot bătrânul abecedar. Bietul băiat! Cine ştie ce viaţă a dus el până acum de nu ştie să citească sau să recunoască un panda? Presupun că a trăit pe stradă până acum, prin cine ştie ce colţ de lume, părăsit şi singur.
Nayden’s P.O.V.
Deci ăsta este cititul. Nu pare prea greu dacă cunoşti ce ai de facut. Trebuie să învăţ să citesc. Mi-a explicat tot ce aveam nevoie să ştiu, acum mai rămâne să pun în aplicare. Nu vreau să trezesc suspiciuni sau să îi sperii pe ceilalti pentru că sunt diferit.
Dacă mă vor trimite înapoi? Nu! Nu vreau să mă trimită înapoi. Nu, nu, nu! Fac orice numai să nu fiu trimis înapoi. Trebuie să aflu cât mai multe despre această lume, să mă adaptez cât mai repede. Prin citit pot afla mai multe.
Tot ce vreau este să încep să trăiesc.
Oare ce o fi clasa întâi?
Eve’s P.O.V.
Pe unde oi fi pus abecedarul ăla? Aha! Sub un teanc de cărţi mai vechi am găsit cărţulia prăfuită.
M-am întors cu dânsa în camera roşcatului ca şi cum aş fi avut un trofeu în mână. Nayden era tot la birou şi murmura ceva. Ce facea? Silabisea? Am venit lângă el, observându-l cu interes. Părea foarte absorbit de carte, urmărind un rând, silabisind câteva cuvinte.
-Ţi-am adus cealaltă carte, am spus eu încercând să îl fac atent. Asta o sa te ajute mai mult. Nu are rost să te chinui cu cartea aia.
-Nu. Ma descurc cu asta.
L-am urmărit cu un surâs pe chip. Nu avea cum să ţină minte atâtea lucruri deodată, dar încăpăţânarea lui copilărească mă amuza. Stătea încruntat deasupra cărţii ca şi cum ar fi încercat să dezlege misterele universului de care depindea binele omenirii.
Cred ca era foarte acaparat de ceea ce facea pentru ca a început să murmure din ce în ce mai tare. La început credeam că se preface că înţelege şi spune vorbe la întâmplare, cel puţin eu aşa făceam când eram mică cu cărtile de colorat, pentru că pozele erau destul de sugestive. M-am aşezat pe scaun, continuând să îl observ. Am încercat să înteleg ce facea şi îi urmăream degetul care mergea de-a lungul unui rând. Treptat, însă, am înteles ce făcea. Citea. Eram şocată. Dar cum? Cum era posibil să fi ţinut minte tot ce i-am spus? N-am putut să mă abţin şi am zis uimită:
-Tu chiar citeÅŸti?
-Mda... cred ca am început să mă prind cum vine. Este chiar interesant.
-Cum ai reusit aşa de repede?, am răbufnit încercând în zadar să îmi stăpânesc emoţiile.
-Păi mi-ai spus toate literele şi nu-i chiar aşa de greu, l-am auzit vorbind entuziasmat şi îşi întoarse privirea de la carte, uitându-se drept în ochii mei. De ce mă întrebi?, spuse el puţin speriat de reacţia mea. Ţie ţi-a trebuit mai mult timp?
Oh acei ochi! Mă faceau să uit şi ce trebuie să spun, aşa ca am încercat să privesc cartea.
-A! Doar puţin mai mult, am zis eu zâmbind, cu vreo câteva luni, am adăugat eu în gând.
N-am vrut să îl fac să se simta ca un ciudat, având în vedere că nu făcuse nimic rău, doar neobişnuit. Chiar nici nu puteam să-mi dau seama ce ar trebui să spun. Oau, tipul ăsta are o memorie extraordinară!
Se lasă un moment de linişte, care începu să fie chiar stânjenitor, când am auzit strigătul salvator al mamei care ne chema la masă. Nici că se putea găsi într-un moment mai potrivit. Nici nu observasem că era deja trecut de ora doisprezece.
Nya
Abbeh: Salut!! ma bucur să te revăd pe aici. Comentariul tău mi-a ajuns direct la inima:">, e printre cele mai frumoase lucruri care le-am primit la adresa poveștilor mele. Sper doar ca voi fi pe măsura așteptărilor și in continuare:D.
Nu știu cum vi se va părea partea asta, rolul principal cred ca e acela să va intrige... Sa va spun un secret despre poveștile mele, in general o particularitate la toate. Ele[poveștile] urmăresc o anumita traiectorie, merg ele ce merg, iar la un moment dat se întâmplă ceva care schimba totul radical, dar asta o să observați voi mai încolo.
Daca va interesează cum postez, in general in funcție de cați vizitatori am și de ce comenturi primesc[in general comenturile ma influențează mai ușor]. De obicei scriu înainte la poveste ca să am ce să postez deci este mereu ceva pus deoparte.
Un lucru mai am de spus. Am făcut niște desene ale lui Eve și ale lui Nayden, acum trebuie să vad cum am să reușesc să le scanez undeva și vom vedea ce părere veți avea despre ele.
Eve's P.O.V.
Nu am aflat prea multe despre el şi trecutul lui, dar nici nu am dat prea mare importanţă.
Dupa un timp părinţi au fost nevoiţi să plece din cameră pentru că mai aveau şi alte treburi de făcut. Aşa că am rămas doar eu şi cu Nayden. Având în vedere ca era nou şi nu ştia cum stateau treburile prin casă, m-am gândit să îi fac turul casei. Am început cu camera în care ne aflam.
-Aici e dulapul, spuneam eu cu o voce monotonă. Tocmai am adus prosoape curate, le-am pus pe raftul de sus. Aici sunt cele de faţă, iar aici sunt cele mari de corp. Mai jos ai hainele pe care le poti folosi. Aici ai biroul, am spus eu arătând spre fereastră unde se găsea mobila cu pricina. În noptiera de lângă pat îţi poţi pune ce vrei, am spus eu în timp ce am tras de unul dintre sertare, lăsând să se vada că era gol.
Am trântit repede la loc sertarul şi apoi m-am dus lângă nişte rafturi, făcând nişte gesturi de ticnită spunând ca era liber să le foloseasca cum doreşte. Camera avea şi o baie mică, care veni la rând la prezentare. Baia era simplă, avea o cadă de mărime medie, o chiuvetă deasupra căreia era un raft cu o oglindă şi bine înteles w.c.-ul. Am deschis unul dintre robinete ca să mă asigur că curge apa şi cred că agerimea cu care faceam toate lucrurile l-au surprins pe roşcat, pentru că tresări.
-Ce-i?, am spus eu. Te-a speriat un pic de apă?, am spus eu chicotind.
-A nu! Doar puţin surprins! a spus el, încercând să se scuze.
Surprins de apă? Dialogul mi se păru fără sens aşa că nu am mai continuat. Însa imediat îmi veni în minte altceva.
-Cred ca ai prefera să faci o baie înainte de prânz, am spus eu zâmbind. Aici ai gelul de dus pentru corp, iar aici sampon. Mama le-a cumpărat special pentru tine.
Am dat fuga până la dulap, de unde am luat doua prosoape şi schimb. Le-am lăsat în baie pe un scaun.
-Aici ai prosoape cu care să te usuci, iar aici ai schimbul.
Apoi m-am dus lângă cadă.
-Aşa curge apa caldă, iar aşa rece, am zis eu în timp ce învârteam de fiecare robinet al căzii, tata a insistat să monteze el robinetul aici şi a inversat culorile. Cred că te descurci tu. Turul casei îl vom face dupa masă.
Atunci m-am întors către Nayden, privindu-l mai atent. Era foarte concentrat la ce spuneam eu şi părea că ia aminte.
-E ceva în neregulă? Dacă n-ai înteles ceva, întreabă-mă.
-Nu, nu! Totul e clar. Cred că gândurile mele m-au dus departe.
-Hmmm... ok. Te las acum, sunt în camera dacă vei avea nevoie de ceva.
-Bine.
Nayden ma intriga uneori pentru că nu-mi puteam da seama ce e în mintea lui, uitându-ma la expresia feţei lui. Aş fi vrut să stiu ce gândeşte. De ce face anumite gesturi? Ce gânduri îl bântuiau? Dar poate ca unele întrebări rămân mai bine fără răspuns.
O carte de a mea rămăsese în camera şi am început să o răsfoiesc, mai mult ca să mai treacă timpul. Era o enciclopedie care cuprindea câte o scurtă descriere a mai multor animale.
Eram cu cartea deschisă la ursul panda, când Nayden iesi din baie. Zâmbi puţin încurcat şi se apropie de mine ca să vadă la ce mă uitam. Păru profund interesat de cea ce faceam. Puse degetul pe fotografia cu ursul panda întrebându-mă ce era.
-E un urs panda, am zis eu, uşor surprinsă de faptul că nu ştia ce era.
-Åži toate semnele alea ce sunt?
-Te referi la litere?
-AÅŸa se numesc?
-Exact. Cu ajutorul literelor se formeaza cuvinte, iar cuvintele formează propoziţii care transmit diferite mesaje. Aici se vorbeste despre animalul din poza.
Îşi trase un scaun lângă birou ca să îmi poată urmări explicaţiile mai bine.
-Nu ştii să citeşti?, am întrebat eu încercând să nu par prea uimită.
-Nu. Nu înteleg ce este scris, spuse de parcă îi părea rău că nu putea citi.
-Te pot învăţa dacă vrei.
-Desigur, spuse el cu glasul entuziasmat. Semnul ăsta cum se pronunţă?
-Este litera „bâ€.
-Dar asta?, întrebă în timp ce puse degetul pe altă literă.
-Este „vâ€.
Am continuat aşa până i-am enumerat toate literele alfabetului şi cifrele.
-Sunt sigură ca nu le-ai reţinut chiar pe toate, am spus eu. Daca stau bine şi mă gândesc, am un abecedar de când eram în clasa I şi putem să îl folosim ca să înveţi de pe el cu mine. Asteaptă-mă puţin cât mă duc să îl caut.
Nu i-am dat măcar şansa să spună ceva că am şi zbughit-o pe uşă direct la mine în cameră, căutând peste tot bătrânul abecedar. Bietul băiat! Cine ştie ce viaţă a dus el până acum de nu ştie să citească sau să recunoască un panda? Presupun că a trăit pe stradă până acum, prin cine ştie ce colţ de lume, părăsit şi singur.
Nayden’s P.O.V.
Deci ăsta este cititul. Nu pare prea greu dacă cunoşti ce ai de facut. Trebuie să învăţ să citesc. Mi-a explicat tot ce aveam nevoie să ştiu, acum mai rămâne să pun în aplicare. Nu vreau să trezesc suspiciuni sau să îi sperii pe ceilalti pentru că sunt diferit.
Dacă mă vor trimite înapoi? Nu! Nu vreau să mă trimită înapoi. Nu, nu, nu! Fac orice numai să nu fiu trimis înapoi. Trebuie să aflu cât mai multe despre această lume, să mă adaptez cât mai repede. Prin citit pot afla mai multe.
Tot ce vreau este să încep să trăiesc.
Oare ce o fi clasa întâi?
Eve’s P.O.V.
Pe unde oi fi pus abecedarul ăla? Aha! Sub un teanc de cărţi mai vechi am găsit cărţulia prăfuită.
M-am întors cu dânsa în camera roşcatului ca şi cum aş fi avut un trofeu în mână. Nayden era tot la birou şi murmura ceva. Ce facea? Silabisea? Am venit lângă el, observându-l cu interes. Părea foarte absorbit de carte, urmărind un rând, silabisind câteva cuvinte.
-Ţi-am adus cealaltă carte, am spus eu încercând să îl fac atent. Asta o sa te ajute mai mult. Nu are rost să te chinui cu cartea aia.
-Nu. Ma descurc cu asta.
L-am urmărit cu un surâs pe chip. Nu avea cum să ţină minte atâtea lucruri deodată, dar încăpăţânarea lui copilărească mă amuza. Stătea încruntat deasupra cărţii ca şi cum ar fi încercat să dezlege misterele universului de care depindea binele omenirii.
Cred ca era foarte acaparat de ceea ce facea pentru ca a început să murmure din ce în ce mai tare. La început credeam că se preface că înţelege şi spune vorbe la întâmplare, cel puţin eu aşa făceam când eram mică cu cărtile de colorat, pentru că pozele erau destul de sugestive. M-am aşezat pe scaun, continuând să îl observ. Am încercat să înteleg ce facea şi îi urmăream degetul care mergea de-a lungul unui rând. Treptat, însă, am înteles ce făcea. Citea. Eram şocată. Dar cum? Cum era posibil să fi ţinut minte tot ce i-am spus? N-am putut să mă abţin şi am zis uimită:
-Tu chiar citeÅŸti?
-Mda... cred ca am început să mă prind cum vine. Este chiar interesant.
-Cum ai reusit aşa de repede?, am răbufnit încercând în zadar să îmi stăpânesc emoţiile.
-Păi mi-ai spus toate literele şi nu-i chiar aşa de greu, l-am auzit vorbind entuziasmat şi îşi întoarse privirea de la carte, uitându-se drept în ochii mei. De ce mă întrebi?, spuse el puţin speriat de reacţia mea. Ţie ţi-a trebuit mai mult timp?
Oh acei ochi! Mă faceau să uit şi ce trebuie să spun, aşa ca am încercat să privesc cartea.
-A! Doar puţin mai mult, am zis eu zâmbind, cu vreo câteva luni, am adăugat eu în gând.
N-am vrut să îl fac să se simta ca un ciudat, având în vedere că nu făcuse nimic rău, doar neobişnuit. Chiar nici nu puteam să-mi dau seama ce ar trebui să spun. Oau, tipul ăsta are o memorie extraordinară!
Se lasă un moment de linişte, care începu să fie chiar stânjenitor, când am auzit strigătul salvator al mamei care ne chema la masă. Nici că se putea găsi într-un moment mai potrivit. Nici nu observasem că era deja trecut de ora doisprezece.
***
Nya
![[Imagine: button.png]](http://a.wattpad.net/image/49/widget/button.png)