Intre bine si rau

[Neith]

O să încerc să nu mai las aşa mult spaţiu între semnele de punctuaţie, dar a devenit un tic :)) . Despre el vei afla curând , mai e puţin .

Capitol 15

,, Să fugi , să te ascunzi sau să te lupţi ? Poţi să faci orice , dar cel mai greu este să alegi . ”

Melania a murit, alţii vor mai muri, atunci de ce simţeam că voi urma şi eu curând ? Poate pentru că prea multe se adunaseră pe un suflet slab, căci trebuie să fiu sinceră măcar cu mine. Stăteau atârnate de gândurile mele prea multe emoţii , prea multe întrebări şi două crime. Mă sileam să am sentimente, să îmi pese sau cel puţin să reuşesc să mă prefac, dar poate trebuia să mă detaşez de tot, să am doar un trup care să îndeplinească ordine. Doar aruncându-ne sufletul la coşul de gunoi puteam fi fericiţi ? Oare aceasta era calea pentru a supravieţui? Dar ce se întâmpla cu orgoliul meu? De el nu puteam scapă , răsuna în interiorul meu şi sunetul disperării nu ştiam să îl ignor. Mă complăceam în această stare ciudată, de negarea . Nu ştiam ce să fac ? Cum să fac ? Matt era Matt , dar eu ce eram ?
Roy nu s-a mişcat de lângă roşcată , o privea trist , supărat şi oarecum nervos . Gesturile sale trădau un amalgam de sentimente contradictorii, cu care se lupta încercând să le învingă. De el îmi era milă , pentru Roy puteam să simt puţină compasiune, îl vedeam cum dintr-un omul nepăsător devenea atât de vulnerabil. Atunci am realizat că trebuia să acţionez , că nu aveam timp de sentimente .
- Cine era? De ce îl cunoştea pe Matt?
În momentul în care m-a privit ,am rămas surprins , nu mai era nicio urmă de aroganţa. Oare cât de mult se poate schimba un om în decursul unor ore? S-a încruntat uşor , poate din dorinţa de a mă face să nu observ chinul prin care trecea, într-un târziu a realizat că era inutil. Nu doream să îl văd în acea star , îl preferam puternic, orgolios, pe acel Roy care se luptase cu mine, care dorise să mă omoare Nu pe cel slab , care căuta puţină consolarea .
- Nu am crezut că mă va durea să o văd moartă, nu ştiam că o să regret. Dar poate ar trebui să mă bucur pentru ea , acum poate să zboare .
Nu am reuşit să înţeleg nimic din vorbele lui, am simţit cuvintele trecându-mi pe lângă urech , dar nu le-am reţinut, le-am lăsat să plece . O cunoştea, asta puteam să deduc doar din reacţia lui, am vrut să continue ...
- Cine e? Oare chiar greşesc dacă îţi spun? Este sora mea ...
A accentuat ultimele cuvinte pe care le-a spus cu multă dezamăgire. Sau poate era tristeţe, durere ? Nici el nu ştia răspunsul la această întrebare .
- Sora ta? Atunci de ce m-ai lăsat să o omor? De ce nu ai scos pistolul şi ai apăsat pe trăgici? Puteai să mă omori în orice moment ... Şi trebuia să o faci , doar un prost ar fi ratat această ocazie. Doar cel mai mare prost ...
- Acum nu ştiu acum aş fi vrut să te fi ucis , dar acum e prea târziu . Mi se pare că nu mai înţeleg nimic , nici ce vorbesc . Vreau să te ucid , dar nu pot . Parcă nici pistolul nu vrea să tragă în tine ... De ce ? Nu ştiu
- Te pierzi în vorbe mari , când ar trebui să fii un barbar . Eşti un idiot ! Un mare idiot ! Era sora ta ... Trebuia să ai grija de ea , dar tu eşti un laş , cel mai mare pe care îl cunosc . Acum îl priveşti pe criminalul Melaniei şi nu eşti în stare de nimic . Doar te lamentezi .
Voiam să îl provoc , să îl trezesc la realitate . Tot ce se întâmplase mă ducea cu gândul la el , acel el pe care l-am renegat . De ce în acel moment mi-l imaginam zâmbindu-mi ? Îi alungam amintirea şi o chemam înapoi . Îmi faceam rău singură , dar savuram acea durere . Eram un bolnav ce devenisem dependent de un medicament , dar nu putea renunţa la el . Mă ţinea în viaţă şi mă omora încet , poate prea încet .
L-am urmărit pe Roy cum s-a înfuriat şi a început să mă lovească . O palmă pe obraz , un pumn care a ajuns în zona stomacului . Îi acceptam loviturile fără să protestez , meritam să fiu pedepsită , voiam să fiu . Poate nu era cel mai potrivit să o facă , dar nu aşteptam o pedeapsă divină . Ciudat , dar nu mai simţeam durerea , doar loviturile ...Le vedeam cum vin, le prevedeam, dar nu trebuia să le evit. Voiam să încasez cât mai multe , să le adun , să le contorizez , să le pun deoparte , să îmi răscumpar cu ele greşelile . Am simţit un gust amărui în gură , ştiam că era sânge , l-am lăsat să se contopească cu saliva . Îmi păreau prea lungi acele clipe , pumnii continuau să cad . O să înceapă să obosească, poate o să i se facă milă de mine. Ar fi cam patetic ca el să mă omoare ... Şi totuşi ar fi cel mai îndreptăţit să o facă. Până la urma ce voiam? Nu puteam suporta nehotărârea care nu mă lasă să acţionez , de fiecare dată mă dovedeam la fel de indecisă . Voiam să trăiesc pentru el , nu pentru mine . Poate pentru că speram că o să mă ierte şi că o să urmeze un final fericit . Dar viaţa mea nu fusese fericită nici atunci când era lângă mine , era un amestec de zâmbete , certuri şi ură. Ce caut cu adevărat? Să cadă din cer un surâs şi să rămână pe chipul meu. Şi de ce naiba filozofam când eram în mijlocul unei lupte? Aş fi vrut să râd, dar m-am abţinut cu prea mare greutate .
Nu am acordat prea mare atenţie loviturilor, l-am lăsat să se descarce . Oricum orice era mai bine decât acea stare de depresie la care mă atrăgea şi pe mine .Deja exagerase şi am început să barez unele lovituri .S-a oprit brusc , nu mi-am dat seama în ce moment, dar s-a îndepărtam .
- Ar trebui să ne întoarcem !
Nu puteam să îl înţeleg, nici nu voiam, reuşea însă să mă enerveze .După ce îmi dăruieşte câţiva pumni, se plictiseşte şi pleacă. În acel moment am ştiut că nimic nu mă va mai surprinde. El s-a dus la maşina, iar eu am rămas să îmi fac griji pentru cadravul surorii lui Am încercat să mă ridic, dar durerea din jurul abdomenului m-a împiedicat .Uitasem complet de rănile făcute Melania , le-am ignorat , dar ele nu aveau să mă lase în pace. Am privit scena crimei , asigurându-mă că nu am lăsat nicio urmă. Mănuşile nu îmi părăsiseră niciodată mâinile, iar părul îmi era prins, am luat cuţitul şi am avut grijă să nu existe nicio picătură din sângele meu pe podea. Să ucizi este un lucru serios, nu e doar o joacă , iei o armă şi tragi . Asta poate să facă orice prost . Adevăraţi criminali sunt nişte genii , se îmbată cu mirosul sângelui , cu nebunia şi adrenalina din acele momente . Oare ei se imaginează într-o închisoare , lipsiţi de singura lor plăcere , acea de a ucide ?
Nu am realizat când am auzit în faţa maşinii ,ascultând motorul ce tocmai pornise. Priveam reflexia din geam şi mă îndoiam că era a mea. Aveam părul mult prea lung pentru gusturile mele , chipul era plin de răni. Nu voiam să mă mai privesc, ştiam că aceea nu eram eu. Devenisem creaţia lui Matt şi într-un mod ciudat speram că în momentul în care voi scăpa de brunet, totul va reveni la normal. Îmi plăcea acesta minciună ...
- Dragilor aţi ajuns şi nu am apucat să mă îmbrac în haine de doliu .
Vocea lui Matt mă anunţa că mă întorsesem la acea casă , am închis uşa maşinii , încercând să prind reacţia lui Roy . Doar s-a apropiat de brunet pentru a îl lovi , dar Matt i-a barat lovitura . Blondul s-a retras în casa , dispărând în câteva secunde .
- Se pare că azi va trebui să te conduc până în camera .
- Din păcate!
S-a prefăcut că nu a auzit nimic şi m-a închis din nou în acea încăpere de care reuşisem să mă satur .
Curând am auzit o voce ce venea de dincolo de uşa .
- Voi evada!