02-09-2010, 06:12 PM
Rin Rin: Ma bucur ca te-ai oprit pe aici si mi-ai semnalat greseala. Inca nu stiu ce sa pun ca sa inlocuiesc, dar am sa ma mai gandesc si sper ca vei mai trece pe aici sa vezi ce se va intampla cu roscatul.
Ok am venit cu urmatoarea parte, sper sa va placa. Comentati pentru a va exprima opiniile cu privire la modul de scriere, la personaje sau actiune[sau ce mai vreti sa comentati la poveste].
Unknown P.O.V.
Ma simțeam in siguranță, pentru prima oara in viata, dar nu știam de ce. Acea stare plăcută in care ma aflam... nu doream să se termine. Voiam să tina o veșnicie. Voiam să tina pentru totdeauna. Nu conta dacă era vis sau realitate. Nu îmi pasa.
De departe simt o briza care aduce cu ea voci pierdute din nicaieri. Vin de atat de departe, incat insasi vocile nu mai stiu cui au apartinut. Vocile isi soptesc intre ele sau poate... imi soptesc mie. Incerc sa ascult, dar nu inteleg nimic. Le simt atat de aproape. Le simt pana si vibratia tonurilor, dar nu inteleg ce spun.
Ce spun doar ele stiu. Reusesc sa captez doar sentimentul de neliniste pe care il emana prezenta lor. Nu ma vor aici. Vor sa plec. Nu e locul meu aici? Dar daca plec, voi mai gasi eu locuri ca acesta? In care sa simt ca apartin? Sper ca aveti dreptate. Vocile in jurul meu imi ghideaza pasi pe o poteca pe care doar o simt. Mirosul placut de dinainte se transforma intr-un miros intepator si respingator. Toata caldura se prefacu gheata, iar sentimentul de siguranta era acum ca o amenintare. Vocile ma duceau cat mai departe de locul ala. Acel loc rau cu chip bun.
Simt un imbold, iar vocile dispar. Totul parea ca devine clar, revenind la realitate. Incep sa-mi simt tot corpul invaluit in ceva placut. Toate simturile mele se trezesc usor. O caldura dulce imi trecea pe fata, iar ochi incep sa perceapa o lumina slaba. In timp ce devin tot mai constient de mine insumi, ochi mi se deschid usor. La inceput, totul e in ceata, treptat insa imaginile se clarifica.
Camera in care ma aflam imi era necunoscuta. Niciodata nu o mai vazusem. Incaperea era destul de simpla, insa plina de lucruri carora nu le stiam intrebuintarea. Culoarea maronie a peretilor scaldata in lumina aceea deosebit de placuta, impreuna cu linistea ce domnea in jur, iti dadeau senzatia de armonie, de calm si de tihna.
Mi-am ridicat putin capul din locul moale si extrem de primitor in care eram asezat, iar langa mine am observat prezenta unei alte fiinte care era nemiscata. Capul acoperit de un par negru era asezat chiar langa mine. Trupul ii era cuprins de amorteala placuta a somnului, iar pe chipul gingas puteam sa observ o nespus de imbietoare pace a celor lipsiti de griji. Tot acest ansamblu iti dadea impresia de imperturbabil dus pana pe culmile sacrului. Am vrut sa ma asez mai bine, dar imi era frica sa nu ii tulbur somnul delicat si sa rup aceasta dulce iluzie. Aprope ca imi blestemam propria respiratie care imi parea o enorma grosolanie impotriva acestui firav spatiu. Si doar ca aveam ocazia sa privesc acest tablou mirific, mi se parea mai mult decat as fi putut vreodata visa. Eram tentat sa o ating sa ii simt finetea pielii si sa ma conving ca totul era adevarat. Dar imi era frica. Frica ca acest lucru sa se termine. Daca trebuia sa se termine, preferam sa mor atunci.
Nu stiu cat timp s-a scurs in acea atmosfera feerica, privind acel chip de care nu ma mai saturam. Deodata fara nici un semn, ea incepu sa se miste. Isi incrunta putin sprancenele, apoi inspirand adanc, scotand niste sunete ca niste scancete. Isi ridica capul, cu ochii inca inchisi, uitandu-se catre fereastra. Apoi ii deschise si privindu-si incheietura spuse „oh cat o fi ceasul? 6:06! Oare ce o sa se mai intample acum?â€. Eu nu am indraznit nici sa respir, fiind tintuit parca de o forta necunoscuta, ca si cum as fi asistat la o desfasurare interzisa de forte mistice. Ea isi scutura capul ca si cum ar fi incercat sa isi alunge somnul, iar intorcandu-si capul catre mine, privirile noastre s-au intalnit.
Eve’s P.O.V.
Oh, nu se poate! Am adormit cu capul pe pat. Deja simt cum mi-a amortit gatul. Am inceput sa mornai usor, in timp ce ma ridicam cu greu de pe pat, cu ochii inca inchisi. Incercand sa imi dezmortesc oasele, am privit pe geam ca sa imi pot deschide ochii la lumina soarelui.
-Oh cat o fi ceasul? 6:06!
M-am gandit imediat la faptul ca mi se intampla uneori lucruri ciudate cand minutarul arata „si sase minuteâ€.
-Oare ce o sa se mai intample acum? am gandit eu cu voce tare.
Mi-am scuturat capul pentru ca tot nu reuseam sa ma trezesc si imediat imi veni in minte ce imi spuse tata cu o zi inainte. Din reflex mi-am indreptat ochii catre persoana intinsa in pat. Atunci am intalnit privirea celui care ma supraveghea tacut si nemiscat de la locul lui. Surpriza fu atat de mare, caci nu ma asteptam sa il vad treaz, incat am tresarit si m-am dezechilibrat, cazand pe spate de pe scaun.
Ei, na! Poate voiam sa stiu ce culoare au ochii lui. Mi-am innabusit strigatul de surprindere si am incercat sa ma adun cat mai repede de pe jos. Cand am revenit pe scaun tipul ma privea cu ochii cat cepele. Nu-i de mirare. O crede ca-s nebuna. Pentru o secunda se asternu linistea din nou. Stiam ca trebuie sa spun ceva, dar nu stiam ce. Fara sa vreau, am simtit nevoia de a ma adanci inca odata in privirea lui de smarald viu. Doar o secunda a trecut, poate chiar mai putin, si totusi aveam impresia ca durase o vesnicie. Putin stanjenita, mi-am mutat privirea incercand sa spun ceva.
-Im... imi pare rau pentru ce s-a intamplat mai devreme, nu am vrut sa te sperii, doar am fost foarte surprinsa ca in sfarsit te-ai trezit si...
M-am intrerupt pentru o clipa ca sa ii pot observa reactia la ce ziceam eu. Mi s-a parut ca nu intelege.
-Ma intelegi? am simtit nevoia sa intreb, desi intrebarea nu suna atat de penibil in capul meu ca atunci cand am rostit-o.
A dat din cap ca da.
-Umm... bine. Poti vorbi?
-Da, a spus el aproape soptit.
-Uite, nu stiu cine esti sau de unde vii, dar vreau sa te ajut. Nu iti vreau raul. Sper ca intelegi asta. Sa nu iti fie frica.
Imediat mi-am dat seama ca vorbeam ca si cum persoana din fata mea era un copil si nu o persoana de varsta mea.
-Cum te simti? am intrebat.
-Bine, cred. Tu? si isi pleca ochii, facandu-ma sa inteleg ca se referea la cazatura.
-A! Aia! Sunt in regula nu-ti fa griji. Sunt obisnuita sa cad, am spus eu zambind.
Deodata usa se deschise, iar in usa aparura parinti mei.
Hope you enjoy this part, nya.
Ok am venit cu urmatoarea parte, sper sa va placa. Comentati pentru a va exprima opiniile cu privire la modul de scriere, la personaje sau actiune[sau ce mai vreti sa comentati la poveste].
Unknown P.O.V.
Ma simțeam in siguranță, pentru prima oara in viata, dar nu știam de ce. Acea stare plăcută in care ma aflam... nu doream să se termine. Voiam să tina o veșnicie. Voiam să tina pentru totdeauna. Nu conta dacă era vis sau realitate. Nu îmi pasa.
De departe simt o briza care aduce cu ea voci pierdute din nicaieri. Vin de atat de departe, incat insasi vocile nu mai stiu cui au apartinut. Vocile isi soptesc intre ele sau poate... imi soptesc mie. Incerc sa ascult, dar nu inteleg nimic. Le simt atat de aproape. Le simt pana si vibratia tonurilor, dar nu inteleg ce spun.
Ce spun doar ele stiu. Reusesc sa captez doar sentimentul de neliniste pe care il emana prezenta lor. Nu ma vor aici. Vor sa plec. Nu e locul meu aici? Dar daca plec, voi mai gasi eu locuri ca acesta? In care sa simt ca apartin? Sper ca aveti dreptate. Vocile in jurul meu imi ghideaza pasi pe o poteca pe care doar o simt. Mirosul placut de dinainte se transforma intr-un miros intepator si respingator. Toata caldura se prefacu gheata, iar sentimentul de siguranta era acum ca o amenintare. Vocile ma duceau cat mai departe de locul ala. Acel loc rau cu chip bun.
Simt un imbold, iar vocile dispar. Totul parea ca devine clar, revenind la realitate. Incep sa-mi simt tot corpul invaluit in ceva placut. Toate simturile mele se trezesc usor. O caldura dulce imi trecea pe fata, iar ochi incep sa perceapa o lumina slaba. In timp ce devin tot mai constient de mine insumi, ochi mi se deschid usor. La inceput, totul e in ceata, treptat insa imaginile se clarifica.
Camera in care ma aflam imi era necunoscuta. Niciodata nu o mai vazusem. Incaperea era destul de simpla, insa plina de lucruri carora nu le stiam intrebuintarea. Culoarea maronie a peretilor scaldata in lumina aceea deosebit de placuta, impreuna cu linistea ce domnea in jur, iti dadeau senzatia de armonie, de calm si de tihna.
Mi-am ridicat putin capul din locul moale si extrem de primitor in care eram asezat, iar langa mine am observat prezenta unei alte fiinte care era nemiscata. Capul acoperit de un par negru era asezat chiar langa mine. Trupul ii era cuprins de amorteala placuta a somnului, iar pe chipul gingas puteam sa observ o nespus de imbietoare pace a celor lipsiti de griji. Tot acest ansamblu iti dadea impresia de imperturbabil dus pana pe culmile sacrului. Am vrut sa ma asez mai bine, dar imi era frica sa nu ii tulbur somnul delicat si sa rup aceasta dulce iluzie. Aprope ca imi blestemam propria respiratie care imi parea o enorma grosolanie impotriva acestui firav spatiu. Si doar ca aveam ocazia sa privesc acest tablou mirific, mi se parea mai mult decat as fi putut vreodata visa. Eram tentat sa o ating sa ii simt finetea pielii si sa ma conving ca totul era adevarat. Dar imi era frica. Frica ca acest lucru sa se termine. Daca trebuia sa se termine, preferam sa mor atunci.
Nu stiu cat timp s-a scurs in acea atmosfera feerica, privind acel chip de care nu ma mai saturam. Deodata fara nici un semn, ea incepu sa se miste. Isi incrunta putin sprancenele, apoi inspirand adanc, scotand niste sunete ca niste scancete. Isi ridica capul, cu ochii inca inchisi, uitandu-se catre fereastra. Apoi ii deschise si privindu-si incheietura spuse „oh cat o fi ceasul? 6:06! Oare ce o sa se mai intample acum?â€. Eu nu am indraznit nici sa respir, fiind tintuit parca de o forta necunoscuta, ca si cum as fi asistat la o desfasurare interzisa de forte mistice. Ea isi scutura capul ca si cum ar fi incercat sa isi alunge somnul, iar intorcandu-si capul catre mine, privirile noastre s-au intalnit.
Eve’s P.O.V.
Oh, nu se poate! Am adormit cu capul pe pat. Deja simt cum mi-a amortit gatul. Am inceput sa mornai usor, in timp ce ma ridicam cu greu de pe pat, cu ochii inca inchisi. Incercand sa imi dezmortesc oasele, am privit pe geam ca sa imi pot deschide ochii la lumina soarelui.
-Oh cat o fi ceasul? 6:06!
M-am gandit imediat la faptul ca mi se intampla uneori lucruri ciudate cand minutarul arata „si sase minuteâ€.
-Oare ce o sa se mai intample acum? am gandit eu cu voce tare.
Mi-am scuturat capul pentru ca tot nu reuseam sa ma trezesc si imediat imi veni in minte ce imi spuse tata cu o zi inainte. Din reflex mi-am indreptat ochii catre persoana intinsa in pat. Atunci am intalnit privirea celui care ma supraveghea tacut si nemiscat de la locul lui. Surpriza fu atat de mare, caci nu ma asteptam sa il vad treaz, incat am tresarit si m-am dezechilibrat, cazand pe spate de pe scaun.
Ei, na! Poate voiam sa stiu ce culoare au ochii lui. Mi-am innabusit strigatul de surprindere si am incercat sa ma adun cat mai repede de pe jos. Cand am revenit pe scaun tipul ma privea cu ochii cat cepele. Nu-i de mirare. O crede ca-s nebuna. Pentru o secunda se asternu linistea din nou. Stiam ca trebuie sa spun ceva, dar nu stiam ce. Fara sa vreau, am simtit nevoia de a ma adanci inca odata in privirea lui de smarald viu. Doar o secunda a trecut, poate chiar mai putin, si totusi aveam impresia ca durase o vesnicie. Putin stanjenita, mi-am mutat privirea incercand sa spun ceva.
-Im... imi pare rau pentru ce s-a intamplat mai devreme, nu am vrut sa te sperii, doar am fost foarte surprinsa ca in sfarsit te-ai trezit si...
M-am intrerupt pentru o clipa ca sa ii pot observa reactia la ce ziceam eu. Mi s-a parut ca nu intelege.
-Ma intelegi? am simtit nevoia sa intreb, desi intrebarea nu suna atat de penibil in capul meu ca atunci cand am rostit-o.
A dat din cap ca da.
-Umm... bine. Poti vorbi?
-Da, a spus el aproape soptit.
-Uite, nu stiu cine esti sau de unde vii, dar vreau sa te ajut. Nu iti vreau raul. Sper ca intelegi asta. Sa nu iti fie frica.
Imediat mi-am dat seama ca vorbeam ca si cum persoana din fata mea era un copil si nu o persoana de varsta mea.
-Cum te simti? am intrebat.
-Bine, cred. Tu? si isi pleca ochii, facandu-ma sa inteleg ca se referea la cazatura.
-A! Aia! Sunt in regula nu-ti fa griji. Sunt obisnuita sa cad, am spus eu zambind.
Deodata usa se deschise, iar in usa aparura parinti mei.
***
Hope you enjoy this part, nya.
![[Imagine: button.png]](http://a.wattpad.net/image/49/widget/button.png)