Trandafirul inecat in spini[terminat]

[hiimera]

Am prins două capitole bune de data aceasta. Mârr, mârr, mârrr... *laughs*
Pai înafară de faptul că ideeile înfloresc pe zi ce trece la tine, indiferent cât de ocupată ai fi, pot afirma faptul că evoluezi treptat.
Acum sunt de acord cu Akira, Isamu şi Ken par mai ciudati ca niciodată, ceva îmi spune că un taifun va urma în nexturi.
Nu prea pot să îmi dezvolt ideile şi parerile acum, dar aştept nextul să vad ce se mai întâmplă.
Succes! *hug*

[Zyklon]

Heya, my Oly. Stiu ca nu am trecut pe aici, dar ma revansez cumva. Am observat schimbarea drastica a comportamentelor personajelor. Schimbarea lui Ken, are legatura cu mine cumva? Fiindca iubesc personajul? Oricum mi s-a parut ciudat cand am citit si totusi mi-a placut. E cam enervant ca Akira e cam plangacios (da, eu vorbeam). Prea moale, dar banuiesc ca aceasta e ideea fic-ului in sine. Mai facut curioasa in legatura cu ce se va intampla in urmatorul capitol. Poate ceva, in genul unei batai? Yaoi-ul, sau orice fic mi se pare cudat cu acele porecle "inger", "pisoi" etc, dar nu e ceva ce trebuie schimbat. Iubesc faptul ca mereu continui cu idei noi in loc sa te opresti. Abia astept continuarea, si succes.

Psycho XD

[Kimera]

Multumesc mult de comentarii. So, next:

Soarele ma trezise pentru a nu stiu cata oara intr-o dimineata de scoala. Incepusem sa urasc iesitul din casa si cred ca aveam un motiv intemeiat. Ma saturasem de rutina banala, dar acum parca voiam inapoi zilele cand nu aveam altceva de facut decat sa ma ingrijorez ca voi fi luat peste picior sau ca mi se va pune piedica. Noile griji erau mult mai mari si ami complicate, iar luarea in parte a fiecareia depasea standardele umane. Dupa mica rutina a diminetii pasi mei au fost purtati inspre scoala, mai exact laboratorul de biologie. Cine naiba a pus ora asta prima e un bou cu diploma de locul intai. Mi-am aruncat mapa pe banca asteptand ca profesorul sa intre in clasa si sa potoleasca elevii care mai de care mai galagios. Da, nu se prea vede ca suntem clasa de liceu. Cica ar trebui sa se respecte regulile mai mult, sa fim mai respectuosi, etcetera dar nu vad niciun coleg care sa faca asta, doar eu. Ca de obicei in timpul orei au fost vesnicele note de patru pentru cei prinsi neinvatati, lectia predata, cativa elevi dati afara din cauza neastamparului si cam atat. De ce oare am inceput sa vad cam tot ce se poate intampla in clasa asta? Mi-ar folosi asta in alte domenii...
Dupa ore m-am trezit cu Isamu stand la poarta scolii si se pare ca ma astepta. Ciudat, nu imi spusese nimic.M-am apropiat de el pastrandu-mi masca de plictisit ca altfel nu ma puteam comporta momentan.
-Shiro, vi pe la mine? Materia nu se invata singura si in plus e mai practic decat sala de clasa.
-Daca vrei, de ce nu? Mie unul imi convine...
Am raspuns si m-am urcat in masina lui albastra. Pe drum Isamu imi povestise ce se mai intamplase pe la clasa lui, se pare ca noul coleg al lor era Ken, asa ca pauzele au fost un fel de timp de razboi, dar din pacate doar verbal. Ma ingrijora acest lucru si nu pentru ca nu s-au luat la bataie sau ca se jignesc, ci pentru ca nu-mi placea ca el sa-mi fie coleg de scoala, imi ajunsese la orfelinat. Masina s-a oprit in fata casei lui Isamu, iar eu am coborat primul, asteptandu-l pe roscat sa-si duca masina in garaj. Dupa asta am intrat amandoi in casa. Isamu a adus fursecuri si doua pahare cu Cola in sufragerie, acolo unde stabilisem sa scriem temele. M-am asezat pe canapea, in fata masutei de sticla. Amandoi ne-am scos cartile si caietele incepand sa lucram. Nu a trebuit sa-i explic prea multe, se pare ca incepuse sa invete, iar in cateva ore temele au fost complete.
-Incearca sa rezolvi si exercitiul asta te rog. Probabil o sa vi-l ceara maine in clasa.
-Bine, dar vreau si premiu pentru el... Esti de acord?
-La ce referi cand spui premiu, Isamu?
-Ceva miiiiiiic, de acord?
-Bine, sa zicem ca da.
Roscatul s-a apucat imediat de exercitiu si spre surprinderea mea, l-a facut corect. Intrebarea ce-mi vajaia prin minte era oare ce vrea ca premiu?
-Si acum sa-mi iau rasplata!
Dupa spusele sale buzele mi-au fost acaparate intr-un sarut pasional, limbile noastre incepand sa danseze un vals, a carui lupta de dominatie nu o puteam castiga. Gurile de aer le luam doar cand schimbam pozitia capului, dar nu erau suficiente, caci pentru mine si simplul fapt ca buzele sale le-au atins pe ale mele era suficient cat sa ma doboare. Isamu a rupt sarutul si parca dupa cateva momente de gandire a continuat cu sarutarile de data aceasta pe gat. Hopa! Asta nu mergea in directia care trebuia. Daca ar fi continuat, masca mea de raceala s-ar fi spulberat in mai putin de cateva secunde.
-Isamu, stop! Nu vreau sa contiuam.
Am spus cu tonul rece pe care il mai puteam avea. S-o creada el ca ma schimb asa usor!
-In regula, oricum doar sarutul imi era rasplata. Restul a venit de la mine.
A spus razand, zambindu-mi apoi. Tanarul a propus sa ne jucam ceva pe laptop asa ca am acceptat. Timp de o ora am ras in continuu la ce glume putea Isamu sa spuna pe baza jocului, iar la final am ras cu lacrimi. Mi-am strans lucrurile si mi-am luat la revedere, cerandu-i sa nu ma conduca, oricum aveam de gand sa ma plimb putin inainte de a merge acasa.
Am iesit de pe aleea cu case, intrand pe strada principala, dupa care am luat-o inspre parc. Am hotarat sa trec pe langa vechiul orfelinat intre timp. Am ramas uimit sa vad ca aproape de orfelinat am dat de Yurni. Baiatul s-a apropiat de mine si mi-a vorbit:
-Scuze ca am avut adresarea aceea data trecuta, as putea sa iti spun de ce eram asa?
-Te ascult.
Am raspuns sec, amandoi asezandu-ne pe o banca de la un bloc apropiat. Tanarul a inceput sa-mi spuna ca el este un fost iubit de-al lui Isamu, dar sa nu-mi fac griji ca nu mai simte nimic, mai ales dupa ce i-a facut Akashii.
-Ce anume? Nu cred ca exista ceva care sa nu-ti fi convenit, adica mie unul nu mi-a facut nimic.
-Asa eram si eu, credul. Isamu imi declarase dragostea de atat de multe ori, nici nu le puteam numara, iar apoi cand intr-o zi i-am refuzat avansurile am avut surpriza sa-l gasesc cu o fata in plina actiune. Am reusit sa trec peste asta, dar mai apoi incidentul s-a repetat, de data aceasta fiind un baiat in loc de fata. Asa am hotarat ca el nu este altceva decat un zburator din floare in floare, aventurier ce nu dorea decat sa-si satisfaca nevoile ca apoi sa ma dea la gunoi. Sora mea l-a ajutat de mai multe ori asa ca momentan Isamu ne-a considerat buni prieteni, toti incercand sa uitam trecutul, dar nu este simplu. Cand te-am vazut cu el am considerat ca adresandu-ma asa te voi face cumva sa te indepartezi, dar nu cred ca am reusit. Nu stiu ce simte el pentru tine, nu am dreptul sa vorbesc, doar te rog sa ai grija sa nu patesti ca mine. iti va fi greu chiar daca vei avea prieteni care sa te sustina. Mai vorbim! Ceao!
Dupa salutul sau, i-am raspuns si am continuat sa merg inspre vechiul orfelinat. Nu stiu de ce, dar curtea aceea in care copilarisem era un adevarat refugiu, acolo puteam sa gandesc limpede, sa ma regasesc, era ceva ce ma atragea catre locul ala si nu doar trecutul. Am intrat in curtea parasita asezandu-ma pe banca ponosita unde statuse Hitomi in ziua in care imi spusese ca voi adoptat. Am oftat lung privind in gol, gandindu-ma la ce imi spusese Yurni. Probabil ca Isamu s-a schimbat de atunci, nu cred ca m-ar fi mintit.
-Fraiere, n-ai alta treaba decat sa-ti futi timpul liber pe aici? Nu ar trebui sa i-o sugi lui Isamu pana crapi?
Mi-a intrerupt sirul gandurilor o voce preabine cunoscuta de fata. Mi-am ridicat capul observand-o pe Hitomi. Blondina avea suvite mov, parul aranjat intr-o frizura gen Emo, purta o bluza cu bretele de culoare mov cu alb ce ii scotea in evidenta decolteul, strampi mov cu alb, o fusta mov cu o curea alba, iar in picioare adidasi in aceleasi doua culori. Cred ca este una de pe centura...
-Hitomi, ce e cu tine?
-Ce sa fie?! Eu fac bine, pestele de Ken ma pune sa ma tavalesc cu tot ce misca asa ca uraaa, ce fericita pot fi! Dar stai calm, Akira, o sa ti-o platesc cu varf si indesat!
Dupa crizele pe care le-a facut, a plecat lasandu-ma ca picat din luna. Ce ii facusem de nu ma suporta sub nicio forma? Unde erau zilele de orfelinat in care puteam sa zambesc? Erau duse de mult pe apa sambetei. M-am ridicat de pe banca privind la copacul de langa aceasta. Doar el stia adevarurile acestui orfelinat si o data cu el aveau sa moara. Pasii m-au purtat catre parcul din apropiere. Se facuse seara asa ca luminile parcului si ale strazii se aprinsesera. M-am asezat pentru a nu stiu cata oara pe o banca si privind un grup de copii, mi-am adus aminte de ceva.
Eram impreuna cu Hitomi si Ken in excursia pe munte. Incepuseram sa alergam unul dupa altul intr-un joc copilaresc. Apoi am jucat alte jocuri cu mingea, radeam in continuu si orice ne-ar fi spus insotitoarea nu ne strica voia buna. Ma simteam atat de bine, de vesel, incat as fi dat orice sa nu mai plec
O persoana anume imi atrase atentia. Era un tip saten, imbracat intr-un tricou gri si blugi negri, in picioare avand adidasi in cele doua culori. Dupa cateva secunde de holbat m-am prins cine era-Ken! M-am ridicat urgent de pe banca si am luat-o la pas rapid inspre casa, dar mi-am simtit mana prinsa de o alta persoana.
-Cand se vad, cunostintele se saluta. Buna si in plus, unde ai de gand sa circuli la ora asta singur? Mergi acasa, nu? Hai ca te duc eu.
-Ken, nu inteleg ce vrei, dar ma descurc asa ca lasa-ma in pace!
-Daca vei continua cu masca asta poate ca pana la urma iti dau una sa-ti revi! In fata altora poate ca tine, dar eu te stiu mult prea bine caracterul tau, asa ca nu tine!
Am lasat-o balta cu ripostatul si mi-am zis ca il voi lasa sa ma urmeze pana acasa. Pe drum niciunul nu a scos niciun cuvant, el doar parea bine dispus. In fata casei am dat de mama mea vitrega ce tocmi se intorcea de la cumparaturi, deoarece avea foarte multe plase in maini.
-Buna, Akira. Incepusem sa-mi fac griji. Tu cum te numesti?
-Buna seara, doamna Chiyo, ma numesc Ken Shao sunt un fost coleg de orfelinat, un vechi prieten.
-Incantat sa te cunosc, Ken. Intra, te rog ca doar nu este politicos sa ramai afara dupa ce ai venit cu Akira acasa. Haideti, intrati!
Grozav! Ce pot sa zic, mama vitrega nici nu stii pe cine ai bagat in casa. Pe viloatorul fiului tau adopat, ce desteapta esti! M-am asezat pe canapea in living, Ken in fotoliul de langa mine, iar doamne Chiyo a plecat sa aduca cateva fursecuri. Devenisem alarmat, nu imi placea sa fiu singur cu Ken. ma jucam cu mainile, priveam pe pereti, ma uitam la telefon, orice ca sa gasesc ocupatie.
-Calm, Akira, nu am de ce sa-ti fac ceva asa ca linisteste-te.
-Asta spui tu... Am zis dupa care mama isi facuse aparitia.
Ken a inceput cu tot felul de istorisiri de la orfelinat, a facut glume si se pare ca se intelegea de minune cu doamne Chiyo, lucru care este un semnal de alarma pentru mine. Norocul meu a fost ca baiatul nu a vrut sa stea mult si intr-o jumatate de ora s-a carat. Mama a ramas sa stranga platoul cu fursecuri, iar eu am mers sus, am facut un dus si m-am pus in pat. Eram extenuat.

In mijlocul noptii mi-am deschis ochii si am sarit din pat ca ars. Am simtit ceva ca un frig ce imi trece prin corp, un sentiment urat legat de o anume intamplare. Ceva legat de o persoana, dar nu imi dadeam seama de care... Am mai avut sentimente din acestea inainte, dar niciodata nu a iesit nimic bun. M-am pus inapoi in pat, adormind cu greu...Cine este persoana pentru care am simtit-o?

[Amelie]

Super next-ul ! Imi place cum imbini totate detaliile.Totusi, nu inteleg cum de Akira poate fi asa calm si iertator in fata lui Ken.Sa nu uitam l-a violat si l-a marcat pe viata... Isamu ma plictiseste rau de tot.Parca era mai badass...In schimb Ken ,cu toate ca e un violator in serie...incearca sa-l castige pe Akira in felul sau.Cred ca cei doi vor duce o lupta apriga .Pe care abia astept sa o vad cum se termina .P.S.Mi-e mila de saracutul Akira.!! Imi place cum lasi ideile sa curga si nu te temi sa exprimi ce e in sufletul tau .Nu ar strica mai multa actiune ,ceva care sa lase masca cititorul.Stiu ca urmatorul next va aduce noi surprize .Abia astept! Tine-o tot asa.NE PLACE CE CITIM.

[hiimera]

Ceau! Şi wow, câte marturisiri sunt aici, pe lângă asta Ken, ce schimbare de atitudine, poate că nu e un baiat atât de rau, dar să nu tragem concluzii pripite. Ce pot spune este că m-a încântat atitudinea lui în acest capitol, nu s-a manifestat brutal faţă de Akira, iar Yurni la fel, adică a fost bun că i-a povestit toate acelea tânarului.
Nu ştiu ce să cred, totu începe să pară mai interesant, de evoluat nu ai mai evoluat, dar te pricepi la conflicte şi restul, zic eu.
Greşeli chiar nu am mai vazut, mă refer la cele de tastare, dar cred că ai încurcat pe undeva timpurile, cel putin aşa mi s-a parut mie. Oricum încetul cu încetul se observă schimbarile, protagoniştii devin mai interesanti şi la fel şi actiunea. Ţine-o tot aşa. Succes!

[Zyklon]

Aleluia, love. Ce sa zic? Sti doar ca sunt indragostita pana peste cap de Ken. Si ma bucura faptul ca incearca cu toata puterea sa se apropie de Akira. Isamu e prea genul romantic, bland etc. Cum s-a mai spus, trebuie actiune (nu la genul de actiune la care crezi tu ca ma refer, dar si din aceea). Avand in vedere ca acest capitolul nu e corectat, tin sa spun ca nu prea ai facut multe greseli. Akira... ce premiu dulce o sa primeasca cel ce castiga :]] Hitomi devine mai bitch pe zi ce trece si daca nu se intampla nimic intre ea si Ken, Psycho e happy. In rest ce sa mai zic? Mi-a placut mult, mai ales de Ken, logic. Sper sa aduci next-ul repede, sa nu uiti de mine ca te sacai des si succes in continuare la scris.

Psycho XD

[AbiiShu']

Mersi ca m-ai anuntat, 'ubirica!
Te rog, spune-mi ca povestea lui Yurni nu se va repeta si cu Akira! Saracutul de el! Ma uimit faptul ca a fosta asa dragut Ken cu el si doar l- condus acasa fara alte ganduri rele sau perverse. Sincer, nici mie nu-mi spune nimic bun 'relatia' dintre el si mama adoptiva a lui Akira desi, daca va continua sa se comporte asa, normal, cu el cred ca-mi voi schimba si eu parerea despre el. Parca vad ca-mi faci vreo surpriza si in viitorul apropiat vor ajunge impreuna dar, de data asta ceva mai diferit decat pana acum. Asta ar fi ceva!
Multa bafta in continuare si nu uita sa ma anunti cand postezi nextul, te rog!

[LoLix]

Hey, pai se pare ca dupa lupte grele am reusit sa las si eu un com, mersi ca m-ai anuntat de acest capitol si de cel dinainte ca eu l-am citit chiar daca nu am lasat com. Sincer as fi vrut sa las un com legat de amandoua capitolele dar sincer nu prea am ce comenta pentru ca mi-au placut amandoua desii sincera sa fiu credeam ca in acest capitol se va intampla ceva rau pentru Akira dar nu s-a intamplat. Pai cam asta e in mare astept next-ul si te rog sa ma anunti si pe mine ( a da si sper sa nu dureze muuult ca mor de curiozitate ce se va mai intampla). Pai eu te pup dulce si iti urez spor la scris bye bye.

[Kimera]

-Doi!
Se auzi vocea profesorului de matematica ce tocmai a fost enervat de catre un elev. Grozav, dupa rutina obisnuita de a ma trezi si a venit la scoala mai trebuie sa si iau parte la tipetele unui profesor redus mintal.
-Domn profesor, cum sa-mi dati domne doi? Ati tampit? Pai ce naiba, imi mariti asa usor colectia de doi? Mariti-mi-o pe aia de trei! Sau de patru, cinci... Hai sa zic un sase, dar asta e eveniment rar...
-Cum iti permiti? Tu domnule elev ai niste derapaje asa...
-Tu ai derapaje cu masina, domne, eu nu sunt masina!
-Domnule elev, parasiti sala de clasa ca oricum sunteti dusmanul cartii.
Neavand ce face pana la urma desteptul ala a iesit pe usa, dar norocul elevilor ramasi a fost ca aceasta bataie de joc durase toata ora, noi scapand de matematica pe ziua de astazi. Avand in vedere ca e pauza de pranz am dorit sa-l caut pe Isamu. Trebuia sa-l intreb ce si cum cu meditatiile alea, trebuia sa respecte si el un program. Am urcat scarile pana ce am dat de clasa roscatului. Nu mi-a fost greu sa dau de unul dintre cei care imi puneau piedica si care era foarte bun prieten cu Isamu. L-am intrebat de roscat, dar am primit un raspuns socant:
-Isamu e in spital. Nu stiu ce s-a intamplat aseara si a ajuns cu ambulanta la spital. Daca vrei sa aflii mai multe intreaba-l pe el.
Am aflat la ce spital a fost dus, iar apoi am mers la ore. Timpul petrecut in banca parca era chin. De ce nu imi trimisese macar un simplu mesaj sa-mi spuna ca-i e rau? De asta ma trezisem in mijlocul noptii, banuiam eu ca ceva nu a mers bine. Nici ca mai puteam fi atent la profesori, scriam doar dupa dictare, rugandu-ma sa nu fiu intrebat nimic deoarece as fi raspuns o mare porcarie.
Imediat cum se terminasera orele mi-am luat mapa si incercam sa ajung cat mai repede la spitalul unde era internat Isamu. Nu mi-a fost greu sa ajung deoarece am luat-o pe scurtaturile indicate de acel amic al roscatului. Nu inteleg ce avea cu mine la inceput, pana la urma nu era atat de capcaun pe cat il crezusem. Asistenta de servici a fost foarte draguta si mi-a indicat imediat unde se afla salonul pe care il cautam. Din cate stiam era doar el in salonul ala. Am urcat scarile si deja imi venise rau de la mirosul si atmosfera din jur. Parca eram la ospiciu, cel putin asta indicau gresia alba si faianta verde- Doamne ce potrivire! Ajungand in fata usii salonului am inspirat o gura mare de aer si am intrat. Isamu statea pe un pat alb, langa geam, imbracat intr-o camasa alba, acoperit de o plapuma de aceeasi culoare. Privirea lui era serioasa si rece, foarte diferita fata de acel zambet bland.
-Akira, nu ma asteptam sa vi.
Tonul sau era la fel de distant. Nu intelegeam, gresisem eu cu ceva? Probabil ca masca pe care incercasem sa o am era enervant in opinia lui. De ce nu imi spusese atunci?
-Normal ca am venit! Ce s-a intamplat? Puteai macar sa-mi spui printr-un mesaj ca patisei ceva...
-Nu e ceva care sa necesite atentie, o sa-mi revin. In schimb am ceva foarte important sa-ti comunic.
Nu intelegeam ce poate fi asa de important, dar astptam cu sufletul la gura sa continue. Simteam cum inima mea se strange sub presiunea unui pumn invizibil facandu-ma sa sufar in tacere. Nu stiu de ce dar ma simteam asemeni unui claustrofob intr-o camera ce nu e mai mare decat un lift de bloc.
-Eu voi pleca la parintii mei in strainatate, asa ca relatia noastra s-a terminat.
Am crezut ca m-a lovit un tren. Nu mai aveam aer, totul se facuse negru pentru cateva fractiuni de secunda, timp in care creierul meu procesa informatia in toate felurile posibile incercand sa o inteleaga.
-Cum... Cum adica? Am intrebat descurajat simtind ca voi cadea pe jos in curand de la socul primit.
-Asa bine. O relatie nu se poate tine la distanta, ar fi imposibil.
-Parca sustineai ca ma iubesti! Am izbucnit cu lacrimi in ochi. Nici nu mai stiam ce sa cred, sa simt, sa spun, totul era o tornada in capul meu.
-Totul se termina si in fond cat credeai ca o sa dureze? Apropo am auzit ca Yurni a discutat cu tine si da nu esti prea diferit de cazul sau. Sa ziceam doar ca tu ai fost ceva mai bun asa ca te-am pastrat putin mai mult, oricum o terminam. Doar nu ai crezut vreodata in iubirea adevarata?!
Cuvintele sale au fost ace si sabii trecute prin inima mea ce deja era franta in bucati. Mai rau decat orice batjocura, mai rau decat orice cuvant sau lucru existent, momentul acesta m-a distrus. Fara sa ma spun nimic am iesit din salon inchizand usa in urma mea. Mi-am sters lacrimile deoarece nu doream sa le arat celor din jur ceea ce simteam. Voi plange acasa, acum doar indur. Tecand prin fata geamului de la iesire mi-am dat seama cat de distrus eram de fapt. Fata mi-era palida, parul usor ravasit, ochii cu urme rosii, iar privirea exprima agonie. Am iesit din spitalul ala mai mult zombie decat om, cel putin asa ma simteam. Nu am realizat cand numele meu a fost rostit de catre o persoana decat a treia oara.
-Akira! Acum te faci ca esti surd sau ce dracu?!
Cea care vorbise era Hitomi. Purta aceasi imbracaminte ca ultima data cand ne vazusem, doar ca de data asta culoarile asortate erau roz si negru. Asortate pe naiba, mai am putin si vars!
-Vad ca ai suferit mult, javra fututa! Sper ca stii ca Isamu e in spital datorita mie! Am turnat putin cam mult somnifer unde nu trebuia, ops!
Rasul isteric m-a facut sa simt ca ma sufoc din ce in ce mai tare, de parca nu-mi ajunsese pe ziua de azi. Deci ea a fost la el aseara, un alt lucru ce ma lovise din plin. Eram semi-adormit, mintea mea zburand unde nu trebuie, in trecut, incercand sa ramana treaza, dar firele prezentului nu doreau sa se conecteze, durerea taindu-le pe toate. Am simtit ca sunt impins, apoi claxonul unei masini mi-au deschis ochii cu adevarat. Aceasta se indrepta spre mine cu viteza, iar eu eram... In mijlocul soselei?! Hitomi ma impinsese! Cineva ma prinsese de bratul stang si ma luase pe straduta opusa fetei. Am recunoscut imediat acea persoana- Ken. Cum de aparea mereu la un fel de moment "oportun"?
-Curvo, misca incoace.
Fata nu a avut alta sansa decat sa se conformeze si sa vina aproape de mine si baiat, traversand strada.
-Tu unde trebuia sa fi acum? Parca iti dadusem de lucru.
-Tipul ala nu a putut ajunge asa ca...
-Asa ca nimic! Mars si fa traseul, nu ma intereseaza, tu imi scoti bani! Cat despre apropiatul de Akira, ce ti-am zis? Daca te mai prind o singura data si la douazeci de metri de el, te impusc. Asa ca ai grija, tarfa ordinara, iar acum mars unde iti este locul!
Nu am inteles de ce Hitomi arata mai mult decat ingrozita, iar la amenintarea baiatului a plecat ca din pusca de langa mine si el. Ken imi daduse drumul din stransoarea bratului stang si ma privise cu zambetul acela pe care il consideram fals.
-Ce e cu tine? Arati ca din razboi!
De parca aveam de gand sa spun ceva... Nu! Mai corect era: Nu mai pot spune nimic. Cuvintele mi se opreau in gat, daca vorbeam cu siguranta voi plange. Cu certitudine Ken a observat asta si nu stiu de ce, dar m-a prins de mana si a inceput sa ma traga dupa el. Nu stiam si nici nu doream sa aflu unde anume. Imi pastram acea fata de mumie si nimic mai mult. Vedeam doar stradute, oameni, masini si auzeam vorbe. Nimic mai mult, creierul meu nu facea conexiuni, doream doar sa plang, sufletul mi-o cerea, dar ratiunea ma oprea. Am vazut ca am ajuns in fata unei vile uriase, de lux as putea spune cu trei etaje, apoi am fost tras pe poarta acesteia. In curte erau o gramada de flori frumos mirositoare ce pentru moment imi captasera simturile. Nu am realizat cand am fost tras de Ken in interiorul casei decat atunci cand spatele meu a lovit peretele.
-Acum zi ce ai. Se vede pe tine ca parca esti cazut din luna si mai multe nu!
-Nimic.
A fost raspunsul rece si distant pe care l-am dat. Nu-mi placea situatia in care ma aflam, mai exact ma temeam sa stu ca sunt in casa lui.
-Nu are rost masca asta idioata, de cate ori sa-ti spun?
M-am trezit cuprins in brate de catre baiat, insa acest gest ma blocase pentru moment. Simteam ca nu ma mai pot preface, ca voi plange asa ca i-am prins camasa albastra a satenului si mi-am cufundat chipul in ea. In curand lacrimile mele isi gaseau sfarsitul in celasi loc. Simteam cum mana dreapta a baiatului ma mangaia, ceea ce reusea sa ma calmeze incetul cu incetul. Printre suspine si sughituri de plans am decis sa-i spun lui Ken tot ce se intamplase:
-Isamu a intrat in spital- Hitomi a spus ca i-a turnat somnifer in cantitate prea mare, apoi cand am mers la el mi-a spus ca va pleca si ca o termina cu mine, a mai adaugat ca oricum urma sa o termine.
Cand am rostit ultimile cuvinte am simtit cum lacrimile se intetesc. Satenul nu rostise niciun cuvant, incerca sa ma calmeze jucandu-se in parul meu. Habarn nu aveam cat timp trecuse, dar stiu ca el a ramas la fel de calm, incercand sa ma calmeze in continuare. Incetul cu incetul lacrimile s-au dus, in schimb a inceput sa ma doara capul ingrozitor.
-Esti cam palid. Ar trebui sa te odihnesti putin...
-De ce ma ajuti?
Am intrebat direct, intrerupandu-l din vorbit. Intotdeauna ma trezeam cu el langa mine, iar actiunile sale incepusera sa faca bine. Nu intelegeam de ce, ce are de castigat din tot.
-Cum adica de ce?
-Cand te-am revazut pentru prima data stii foarte bine ce mi-ai facut, colaborasei cu Hitomi, iar acum ma preotejezi, iar ea iti este un fel de servitoare din cate vazusem.
-Pai sa o luam pe rand. Hitomi intotdeauna mi-a fost, este si va fi servitoarea mea intr-un fel sau altul. Cred ca ai auzit de la ea cu ce anume lucruri ilegale ma ocup. Apoi partea a doua e cam complicata. La inceput am crezut ca te vreau doar o data, un fel de aventura, dar...
Se oprise pentru moment, ridicandu-mi chipul cu palmele sale si fixandu-si ochii in ai mei, apoi a continuat
-Am fost prea prost la inceput sa realizez ca ceea ce vreau eu nu e doar trupul ci si sufletul deoarece eu ma indragostisem de tine. Cand am aflat de Isamu am turbat, ca sa zic asa am cazut in disperare intr-un fel sau altul, iar acum sincer imi regret actiunile.
Sinceritatea vorbelor sale era de necontestat. Chiar daca pentru o scurta perioada, in orfelinat aflasem multe despre el, iar faptul ca imi vorbise pe acel ton specific ma facea sa cred ca este adevarul. Si-a apropiat buzele de fruntea mea, sarutandu-ma protector.
-Vrei sa dormi putin?
M-a trecut un fior rece cand i-am auzit intrebarea. Daca acceptam dormeam la... El?! Toate ca toate, dar inca ma temeam de Ken din cauza a ceea ce imi facuse. A observat ca inghetasem de frica, asa ca m-a cuprins in brate si mi-a vorbit.
-Stai linistit, nu-ti fac nimic, jur! Nu te teme, nu ma voi apropia de tine.
Am dat afirmativ din cap semn ca am inteles si ca accept. M-a ajutat sa ma ridic de jos, apoi m-am descaltat, baiatul conducandu-ma intr-o camera cu un pat dublu. M-a lasat singur, iar eu m-am intins pe pat, acoperindu-ma cu patura. Imi era greu sa adorm asa ca priveam tavanul alb ca pe un tablou extraordinar realizat de cel mai mare pictor. Am auzit usa deschizandu-se si l-am vazut pe Ken care a intrat in camera si s-a asezat langa mine.
-Nu poti sa adormi?
-Nu... Si ma doare capul.
L-am vazut ca zambeste si a inceput sa se joace cu parul meu. Ma calma incetul cu incetul, facandu-ma sa zambesc si sa ma relaxez. Am inchis ochii si abisul negru al somnului a reusit sa ma cuprinda in cele din urma.

[AbiiShu']

Sti ce ma bucura cel mai tare? Ca oarecum am avut dreptate sau, ma rog, se va ajunge si acolo. Presimteam eu ceva in legatura cu, Ken, dar nu ma asteptam asa de curand.Chiar ma intristasem cand Isamu l-a parasit, saracutil Akira! M-a cam uimit ca n-a mai fost asa grabit in a avea incredere in cineva, chiar daca, Ken s-a comportat frumos cu el si i-a vorbit sincer, probabil. Pe de-o alta parte a fost bine ca a aparut atunci, la salvat, si ca tot veni vorba de asta ... acea scena mi sa parut cam fortata, dar si asa o ador!Multa bafta in continuare si nu uita sa ma anunti, te rog!