AnimeZupCăutare

Scaldare in dorinta [Poveste finalizata]

Iarta-ma, iubita! Ajung ceva mai tarziu... Ca de obicei:))
So... Nu-mi vine sa cred >.> De ce e asa de rau Tyler? Nu trebuie sa puna punct... Hopa! =)) I-a zis pe nume=)) Chiar ma intrebam cand o sa se intample acest lucru!
Rectific, nu mai e amuzant, e dramatic! De ce e Kyan asa prost?! Nu-i a buna... Nu, deloc...
CUm sa faca el accident? :O De ce Kyan? *crying* Te implor, Izaa! Nu-i omori! *crying* Esti un mare geniu, ti-am spus-o, ti-o spun si ti-o voi spune in continuare. Nu am nimic de comentat rau, tu chiar stii sa scrii, ai stofa de scriitor, dar... Dar nu-i omori! E magnific!
:o3
Neeeeeeeeext.... :o3
auu, dar văd că s-au întâmplat ceva chestiuțe în capitolul ăsta. a aflat și Kyan adevăratul nume a celui la care ține.. păcat de faptul că el crede că Tyler și-a bătut joc. hm, probabil trebuia să ne așteptăm la o reacție de genul din partea lui. *ah, dar a fost chiar foarte nervos. o.o * :d și nu puteai să ne lași să așteptăm mai liniștiți următorul capitol, a trebuit să aibă Kyan accident! :)) chiar sunt curioasă cum se va comporta Tyler, și sper să-l lămurească într-un final care a fost faza cu numele. Y.Y uite, așa se scrie ceva! știi să ne ții pe jar. xD și totuși vezi să nu-i agravezi prea mult sănătatea lui Kyan.. >.> oricum.. nextnextnext? ^________^
Nuuuuu.. nu, nu, nuu.. :(( :(( De ce ? La naiba a facut accident, dar macar asta e o portita de impacare, sper.. :(
Deci imi vine sa mor pe aici.. ma tavalesc pe jos ce naiba.. :))
Dar asa este era cam de astepta sa ii se intample ceva rau lui Kyan.. :(
Sper doar ca atunci cand are sa-l vada pe Tyler sa il asculte dracului, sa vada de ce a ascuns toate alea.. ca imi vine sa il bat, il bag eu mai repede in spital. :)) :-l
Oricum asa capitolul a fost super, mi-a placut.
Greseli, pai nu m-am mai uitat de ele, fiind prea absorbita de continutul povestii.
Ca deobicei faci o treaba excelenta. >:D<
Astept nextul cu nerabdare..

Si vreu sa vad neaparat ce are sa se intample intre cei doi, iar Kyan daca il face pe Tyler sa sufere, il astept eu cu securea mai repede. >:) :))
In sfarsit reusesc si eu sa dau un comm uneia dintre creatiile tale:victorie: Nu reusesc sa-mi explic de ce nu am facut-o pana acum:-"
Ti-am citit toate fic-urile si sunt magnifice^:)^
Ce incapatanat poate sa fie Tyler adica Justin dar sa speram ca Sam o sa reuseasca sa il aduca pe calea cea buna nu? :-ss
De ce Kyan a trebuit sa aibe accidentul ala stupid? De ce?:crying:
Sa speram ca asta o sa il trezeasca pe Tyler si o sa isi dea seama ca il iubeste si sa uite de tot si de toate iar pe urma sa mearga la Kyan si sa ii declare dragostea lui(foarte coerent stiu:D ). Ce bine ar fi sa se intample asa :o16:
Faci o treaba minunata si nu mint cand spun ca datorita a ceea ce scrii a inceput sa ma intereseze acest "domeniu" (yaoi) .
Felicitari si astept next-ul!
:bye:
Sooo, next xD
Thank you for your comments, girls :o3 multumesc ca va faceti timp pentru a posta unul <3
Thank you all for reading:]

(nu stiu de ce, dar am simtit nevoia sa va spun asta:)))
Kissez >:D<

Capitolul XXV

Privirea mea ramasese fixata intr-un punct, pana cand inghitisem cu greu si ma cutremurasem scurt.
-Cum... Cum adica? Accident?! Sam! Nu... Nu e posibil! Unde? Nu poate fi el! A plecat de mult de la noi! spusesem eu, incercand sa gasesc o cale de a nega faptul ca tocmai el putea fi accidentat.
-Nu era in direct filmarea...
-Nu se poate!
-Se poate, Tyler! E in spitalul Cedars-Sinai! Are trei coste rupte si e lovit la cap! E inconstient acum! Ce altceva vrei sa iti spun ca sa intelegi ca a facut accident?! se rasti ea, vazand ca imi era greu sa cred o asemenea veste.
Tremuram incontrolabil. Parca nu mai eram in stare sa gandesc. Fiori atat de reci imi trecura pe sub piele, facandu-mi inima sa bata atat de repede si dureros incat ochii mi s-au umezit.
-Nu... Trebuie sa il vad!
-Cum sa il vezi? Orele de vizita se incheie la noua! E noua fara zece! Nu ai cum sa ajungi la timp...
Navalisem in camera mea, tragand pe mine o pereche de blugi si un tricou alb, nepasandu-mi cat de larg era, atata timp cat nu umblam gol.
Nici nu imi mai pieptanasem parul ciufulit, ci luasem din portofelul de pe birou cateva bacnote, cat crezusem eu ca erau indeajuns pentru a ajunge la spital cu taxiul. Nu numarasem banii, dar puteam fi sigur ca aveau sa ajunga.
-Tyler, potoleste-te! Mai bine mergi maine la el! sugera sora mea, urmandu-ma pas cu pas dupa ce iesisem din camera si ma indreptasem spre usa casei.
-Nici vorba! refuzasem eu, inainte de a ma incalta a iesi pe usa. Am trantit-o in urma mea, pentru a fugi apoi cat de repede puteam spre cea mai apropiata statie de taxiuri.
Imi uitasem ochelarii, iar afara incepuse a se intuneca putin cate putin, dar nici ca imi mai pasa de altceva in afara de starea lui Kyan.
Cand in sfarsit reusisem sa dau de statia de taxiuri, ma aruncasm in spatele unuia, spunand unde anume voiam sa merg, cerandu-i in acelasi timp sa se grabeasca, iar domnul aproba, pornind automobilul in viteza.
Am oftat zgomotos, lasandu-mi spatele sprijinit de bancheta si inchisesem ochii, incercand sa imi reglez respiratia.
Imi era atat de frica... Nu stiam cat de grav era, insa mie "trei coaste rupte" nu imi suna deloc a o nimica-toata, chiar daca nu stiam nimic despre medicina. Inca imi simteam trupul termurand speriat si ma rugam ca nu cumva sa ajung prea tarziu pentru a-l putea vedea.
Totusi, peste cinci minute, cand soferul ma anuntase ca ajunsesem in fata spitalului, i-am inmanat toti banii pe care ii luasem cu mine, nepasandu-mi daca erau prea multi.
Am coborat in graba si am intrat pe portile mari ale institutiei medicale, privind ceasul de pe peretele din spatele biroului inalt, unde era receptia. Inca mai aveam cateva minute.
Cand o domnisoara tanara aparuse inaintea mea, ii cerusem numarul salonului in care se afla Kyan, iar aceasta cauta ceva printre niste hartii, apoi imi spusese numarul camerei, insa imi ceru ca vizita sa fie scurta.
Aprobasem recunoscator, apoi imi indreptasem pasii repezi spre acea zona. Stiam unde trebuia sa merg. Era in aceeasi camera unde fusese internata si Samantha cand avusese accident.
De cum vazusem usa, ma oprisem inaintea ei, privind-o lung pentru cateva secunde si inghitind cu greu. Ce aveam sa ii spun? Nu stiam, insa mi-am asezat mana pe clanta, ezitand la inceput... dar am apasat-o intr-un final, pentru a patrunde in camera slab luminata de luna ce abia se putea observa pe cerul inca neintunecat in intregime.
Era acolo, intins pe patul acela de spital, cu acul perfuziei infipt intr-una din venele care se puteau observa usor la incheietura mainii drepte. Capul il avea intors pe-o parte, lasand la iveala pansamentul ce-i acoperea rana de la tampla stanga. Chipul lui frumos avea pe obrazul stang si pe frunte cate o zgarietura, iar la fel patise si buza inferioara care era usor umflata din cauza ranii... Pentru mine era o imagine sinistra. Spitalele nu puteau decat sa imi ofere cea mai urata stare de disconfort moral... uram mirosul acela ingrozitor, care imi amintea numai de oameni bolnavi, raniti sau morti. Uram sa vad medicii ce se plimbau de colo-colo, desi ei doar isi faceau treaba si uram cand cineva apropiat mie era in spital. Era, intr-adevar, sinistru!
Ajunsesem langa patul lui, insa incercam sa nu fac zgomot. Il priveam doar si imediat il auzisem scancind incet, apoi intorcandu-si capul spre mine. Inghitisem cu greu cand ii vazusem ochii obositi, pe jumatate deschisi, care ma priveau. Albastrul lor stralucitor devenise atat de pal...
-Ce cauti aici? mormai el, oftand, apoi inchizandu-si din nou ochii.
-Am aflat ce ai patit si...
-Pleaca, ceru el, intrerupandu-ma, facandu-ma sa casc ochii si sa imi simt pieptul strangandu-ma dintr-o data.
-Kyan, te rog, mi-am facut griji... Daca m-ai lasa sa iti explic...
-Nu vreau sa mai aud nimic ce vine din partea ta. Sunt numai minciuni. Tu... Justin, esti un mincinos in frunte cu Samantha.
Vocea lui atat de joasa, obosita si ragusita, reusi a-mi face durerea din piept sa se intensifice atat de tare, incat as fi crezut ca inima voia sa mi se opreasca. Imi spusese Justin...
-Nu... Nu mai imi spune Justin, te rog...
-Pleaca, ceru inca o data, lasandu-si de acea data ochii inchisi. Nu te vreau aici. Pleaca!
Simtisem un nod in gat ce ma impiedica sa mai scot un alt sunet si facusem un pas spre a ma indeparta. Nu voiam sa plec... dar Kyan nu ma voia langa el...
Eram un las... Eram cel mai mare las! Plecasem din acea incapere aproape fugind, incercand sa imi retin lacrimile care mi se adunasera in colturile ochiilor. Blestemate sa fie! Imi incetosara mai tare drumul, iar imediat ce incepusera a mi se prelinge pe obrajii palizi, nu mai era cale de a le opri.
Iesisem pe usile spitalului. Afara se intunecase si habar nu aveam cum as fi putut ajunge acasa... Bani nu mai aveam, telefonul il uitasem, iar drumul nu il cunosteam inapoi.
Ma asezasem pe scarile reci, incercand a-mi opri suspinele si a-mi sterge ochii tulburi, insa imi simteam inima sfasiata... zdrobita de o presiune imensa care imi aducea si mai multe lacrimi in ochii ce mi se inrosira. Incercam sa trec umva peste cuvintele lui, sa cred ca nu erau adevatate. Dar erau... si dureau atat de tare...
Nici nu stiam ce ar fi trebuit sa fac. Ma simteam atat de pierdut... Capul incepuse a-mi zvacni de durere, insa nu ma afecta mai mult decat acele cuvinte care parca imi strapunsera pieptul ca o sageata cu venin.
Imi adunasem picioarele la piept si le-am imbratisat, ascunzandu-mi capul in spatiul dintre brate, continuand sa plang. Nu eram in stare sa ma opresc. Gatul, pieptul si capul imi ripostau, vrand ca lacrimile sa inceteze, insa eu nu puteam, iar durerea se insensifica pe masura ce ma gandeam mai mult la faptul ca el nu voia sa ma mai vada.
Am auzit ca prin vis, pasi trecand pe langa mine sau diferite voci, insa nu le dadusem importanta. Suspinam tare si respiram greu. Parca nici nu ma mai interesa ca aveam nevoie de aer si ca pentru el, trebuia sa ma opresc.
Puterea mi se scurgea odata cu lacrimile, si simteam ca aveam ca cedez in scurt timp. Am decis sa ma ridic. Desi cu greu, am facut-o si inca incercam sa imi sterg lacrimile cu dosul palmelor, insa nu razbeam sa scap de ele. Trebuia sa ma adun cumva.
Imi indreptasem pasii lenti si grei spre intrarea in spital, apoi ma sprijinisem cu antebratul stang de suprafata tare a biroului de lemn, cu cealalta, masandu-mi fruntea. Desi printre suspine, domnisoara intelesese atunci cand intrebasem daca puteam sa dau un telefon si il ridicase pe cel care era acolo, la receptie.
Formasem numarul de acasa si din fericire nu a trebuit sa astept mult pana sa ii aud vocea surorii mele. Mi-a luat totusi ceva timp pana sa reusesc a rosti un cuvant corect si sa o anunt ca eram eu cel care o sunase.
-Vino... dupa mine... te rog! Nu mai pot... rostisem eu, dupa ce intelesese cu cine vorbea.
-Tyler, esti la spital!? intrebase vocea ingrijoara a surorii mele.
-Da... Vino, te rog... Repede! "Simt ca mor!" As mai fi vrut sa adaug, insa nu ma lasase vocea...
Pusesem receptorul in furca de indata ce o auzisem aproband, apoi am mers incet inspre una din canapelele din partea celalta a holului. Ma aseasem pe ea, sprijinindu-mi capul in maini. Inca imi era imposibil sa imi revin... Simteam cum pluteam... si nu pe un nor de puf, ci unul de ace.
Ma intrebam ce avea sa se intample cu mine, cand, inafara de Samantha, doar pe Kyan il mai voiam langa mine. Ma invinuiam pentru faptul ca plecasem astfel din casa lui si s-a ajuns la asta. Ma invinuiam ca nu ii spusesem ceea ce simteam... pentru ca il iubeam. Da, il iubeam si fusesem un las nenorocit ca nu ii spusesem asta. Totul luase o intorsatura inspaimantatoare. Trebuia sa fie altfel!
Habar nu am cat timp am zacut pe canapeaua aceea plangand, nepasandu-mi de privirile unor doctori sau asistente, care probabil m-au lasat in pace cand cea de la receptie le relatase ce a vazut.
Imediat auzisem o voce cunoscuta, cu un timbu ingrijorat, care se apropiase repede.
-Tyler! Tyler, esti bine? intreba Samantha de indata ce ajunsese langa mine si se asezase pe canapea, luandu-mi obrajii in palme, pentru ca apoi sa ma stranga puternic in brate.
-Nu... Nu sunt! Kyan... Nu ma mai vrea...! Kyan... Il iubesc, Sam! Nu... nu ma lasa... sa ii spun asta! Nu am... putut! Mi-a fost... atat de frica!
Ea imi mangaia spatele si ma sarutase pe tampla, incercand sa ma linisteasca, insa nici macar eu nu stiam daca mai puteam. Inca simteam durerea la fel de intensa.
-Linisteste-te... trebuie sa ai incredere. Totul va fi bine, auzi? spuse ea, incet, cu vocea blanda. Ai sa ii explici totul, adaugase apoi, pe acelasi ton.
-Nu... Nu ma mai vrea! Nu ma vrea ... langa el! Sam.. ce ma fac... fara el? Nu ma vrea...
Stiam ca ii era greu sa imi inteleaga cuvintele, insa eram atat de ametit, incat parca nici eu nu mai stiam ce voiam sa spun...
Ea doar incerca sa ma linisteasca, sa imi spuna ca totul avea sa se rezolve, insa increderea mea se inecase in valurile de durere care au navalit peste ea odata cu acele cuvinte ale actorului.
-Kyan... ma uraste!
-Nu. Nu te uraste. Pun pariu ca e si el confuz. Si el te iubeste, spuse ea, atat de sigura pe vorbele sale.
-Nu... nu ma iubeste! Nu ma vrea!
-Ba da. Te iubeste. Si daca nu am dreptate, sa ma calce trenul!
-Nu... sa nu te calce. Doar... pe tine te am.
-Si pe Kyan, adauga ea cu incredere, sarutandu-mi din nou tampla.
Oftasem si imi lasasem capul care il simteam atat de greu, sa se sprijine de umarul ei. Tremuram si ochii ma usturau puternic, cerand o pauza. Ii inchisesem strans pentru cateva clipe, insa si acelea au fost ingrozitoate... pentru ca il revazusem pe Kyan pe acel pat de spital.
Cum as fi putut sa ma incred ca totul avea sa fie bine, cand de fapt nimic nu era?
Oh, yeah ! First ^_____^
Capitolul asta m-a lasat masca, si pana la sfarsit cred ca am simtit si eu ce a simtit Tyler. Totusi Kyan e bine daca se afla la spital, dar starea lui e asa grava ... Nu ma asteptam sa mai poata vorbi cu el. Tyler chiar a recunoscut ca il iubeste, acum, oare, Kyan il va asculta si ii va intelege sentimentele ?
Încercam să trec umva peste cuvintele lui, să cred că nu erau adevatate. Dar erau... şi dureau atât de tare...
Nu numai pe saracul Tyler il dureau cuvintele lui, ci si pe mine :cry: A fost asa emotionant si nu imi vine a crede ca pana la sfarsit mi-au dat lacrimile. Cum am mai spus, mi-ar placea si mie o sora asa ca Sam. Chiar daca pe fratele sau nu l-a linistit, pe mine chiar a reusit. Parca era in fata mea si imi spunea ca totul o sa fie bine.
Ai descris capitolul si sentimentele tipului atat de bine, incat m-ai facut sa simt acea durere pe care a simtit-o si el ( si nu cred ca-s singura :-s ) ... Deci capitolul a iesit perfect si nu spun ca astept nextul, pentru ca e evident asta.
Inca ma gandesc ca l-ai putea omori pe Kyan, pentru ca la inceput ai spus ca fic-ul va fi diferit :-s Sa recunosc, imi plac sad ending-urile ^^ Nu m-ar deranja daca mai plang inca putin la sfarsitul ficului astuia... insa nu vreau sa ma omoare nimeni ca-ti spun asta si poate te influentez :-s Asa ca nu-l omori pe Kyan ^^'

Buh-Bye ! :chuu:
o.o ori ceea ce s-a întâmplat, ori faptul că stăteam cu ochii mult prea aproape de ecran, dar ceva știu sigur că mi i-a umezit puțin. ai mâncat tu pe acolo un 'și', dar asta e altă poveste. doh, capitolul ăsta a fost destul de concentrat, iar asta din toate punctele de vedere. *destul de, nu exagerat* de obicei, după ce citesc ceva, rămân cu o chestiuță care mi-a atras atenția. în cazul capitolului de față, a fost acea zvâcnire de durere a capului. da, da, știu, mă iau de detalii, dar cred că ele sunt cele ce impresionează într-o oarecare măsură. ahh, și Kyan.. cam dur cu Tyler. chiar n-a apreciat că baiatu a venit într-un suflet să-l vadă? ai făcut și acum o treabă bună cu sentimentele personajelor tale. văd că Samantha își ia în serios rolul de soră. are un aer atât de.. fratern, ca să zic așa. îmi place cum acționează. mi se pare mai bine că există și ale personaje care se învârt în jurul acțiunii, și nu sunt doar cei doi. face mai natural ceea ce se petrece. hm, ai prins ideea, capitolul mi s-a părut destul de setimental, iar asta într-un sens foarte bun. ^ ^ sper ca actorul să-l asculte cât mai repede pe Tyler. >.> doh, te las cu atât. :*
p.s.: când am citit primele rânduri *dedicate celor care comentează* am fost gen aww, ce draguță e! ;3 :))
A fost grozav:bv: Cum poate Kyan sa fie atat de rau cu saracul Tyler? Nu il merita deloc [-x
Nici nu ştiam ce ar fi trebuit să fac. Mă simţeam atât de pierdut... Capul începuse a-mi zvâcni de durere, însă nu mă afecta mai mult decât acele cuvinte care parcă îmi străpunseră pieptul ca o săgeată cu venin.
Saracul Tyler chiar nu merita sa fie tratat asa de rau dar totusi ma bucur ca a patit asta deoarece in sfarsit vrea sa ii spuna lui Kyan ca il iubeste\:D/
Felicitari si astept next-ul si... te rog sa ii impaci pe cei doi[-o<
:bye:
Eu?! Sa las comm?! Cine-a mai pomenit!! Cred ca, doar pentru ca ai adaugat la inceput "celor care mi-au comentat ficul pana acum" si... m-am simtit jignita... T^T Just joking! :p Mi-am zis si eu, pur si simplu, hai, ma', sa-i las si-un comm. Ca doar merita!
Si eu imi amintesc ca inainte de primul capitol ne-ai avertizat cu privire la schimbarile bruste a modului tau de a scrie si a cuprinsului textului... Sper ca nu-l faci pe Kyan sa moara, ca atunci eu nu mai citesc nici-un fic de-al tau! Niciodata!!! Jur pe ce-am mai sfant [pe Dante]!!
Ty e distrus total... Kyan e in spital... Ce rost mai are? E un amalgam de sentimente, care ajung pana la mine si m-au facut deja sa-mi piara cheful de orice buna dispozitie... Tu nu vrei sa ma lasi sa ma simt bine, nu? :-w
Mai conteaza... Acum sunt trista. Sper sa decurga totul cum trebuie, ca lumea, Kyan sa nu mai fie atat de incapatanat si sa-l lase pe Ty sa ii explice defapt cum sta treaba.
Ei, si... Cam atat! Te pup duu~lce! :*:*
Astept nextul cu neabadare! :x:x:x
Hmm, am cam intarziat cu comentarile. :-? (asa se intampla cand nu esti la curent cu lucrurile)
Chiar a fost o vederesinistra.:cold: Imi face pielea de gaina. Sper ca Kyan sa-si schimbe atitudinea si o sa-l asculte pe Tyler. Trei coaste rupte? Nu-i de gluma cu chisti din astea, saracul Kyan, nu merita asemenea chesti, chiar daca nu a vrut sa-l asculte pe Tyler ce avea de zis.
Te rog fai cumva sa se impace,:pls: nici unul dintre ei nu merita astea, mai ales ca se iubesc.
Bun, draga meau, un capitol superb, n-am ce comenta. Astept nextu'!
Ja ne!
Ohh, scoala asta! Imi ocupa tot timpul! De-abia acum am apucat sa dau un comm. [-( But.. Ce rost ar mai avea acum sa mai vorbesc.. ? -.- Ohh, numai nenorociri, iti spun! >.<
-Pleacă, ceru încă o dată, lăsându-şi de acea dată ochii închişi. Nu te vreau aici. Pleacă!

: | Haidee! Nu-mi poate spune nimeni ca asta este un vis ? De fapt, nu e niciun vis.. E un cosmar oribil. Nu as vrea sa fiu in locul lui Tyler. El chiar il iubeste pe Kyan si este atat de ingrijorat, iar Kyan l-a ranit si mai mult decat era el. :[[ A parut atat de rece cand a spus acele cuvinte dezolante. "pleaca"... Ce naiba? E mai rau decat credeam. :|
Te rog, Iza, fa ceva cu urmatorul capitol. Ba nu, fa ceva cu Tyler sau cu actoru` ca urasc (,) cand se intampla asa! Te roggg, vino cu nextul! Eu astept cu mare tristete, la fel ca si ceilalti... :(((
Bun, ca o ametita intarziata, ajung si eu intr-un final... Tocmai acum >.>
Deci... Capitolul mi-a placut mult, imi place dramatismul cu care ai descris totul, fiecare detaliu, fiecare sentiment redat. Sunt incantator de dulci Kyan si Tyler, dar e o mare cacealma ceea ce se intampla si trebuie sa se rezolve. Sincer, imi plac prea mult cei doi ca sa se desparta... :x Bine, stii ca iti ador ficurile, ce naiba! *love struck*
Desi Tyler stie ca-l iubeste, e asa dezamagit... Ca si mine, de altfel [ motive... cretine... :-< ]. Vreau sa-i vad cum se impaca si sunt happy impreuna, sa zambeasca si ei si sa zambim toti! Sunt atat de dulci si buni incat i-as papa, nu alta! Abia astept sa vad ce se va intampla in continuare! Sunt curioasa de sentimentele lui Kyan...
Bafta la scris! :*
umva - cumva
că aveam că cedez în scurt timp - ca aveam sa cedez [...]
ceru că vizita - ceru ca vizita (fara cratima la "a")
cealalta - lipseste cratima de la ultimul "a", etc. (au mai fost cateva greseli cu cratima pe langa cele mentionate anterior)

Pe mine nu m-a miscat cu nimic 8-|intregul capitol. Nu mi-a transmis nimic. Am citit ca sa citesc nu altceva. 8-|
Noooo....bau ( eu...intarziata lumii...dal macar am ajuns...de mult timp ma chinuiam sa-ti las un comm).
Nu stiu de ce dar reactial lui Kyan cand a aflat ca Justin e defapt Tayler ( sper ca am scris bine) mi s-a parut putin exagerata.
Mi-a placut la nebunie discutia dintre Ty si Sam...si mai ales drama lui Ty cand s-a gandit ca sora lui este indragostita de Kyan....a fost absolut adorabil.
Anyway imi vine sa-i rup lu Kyan mai multe coaste pentru ca l-a gonit pe ala micu si nu vrea sa-l asculte ( urat Kyan, urat)

Greseli de tastare nu am vazut ( totusi nici macar nu am incercat sa le caut...eram prea absorbita de lectura acestui minunat capitol).

Repede cu nextul ala in care , sper eu, lucrurile se vor indrepta cat de cat intre cei doi minunati.
Chuu
Hei, am trecut si eu pe aici asa cum am promis :]]
Adineauri am terminat ultimul capitol si m-am gandit sa las un comentariu. Ce pot sa spun? Nu cred ca imi pot gasi cuvintele sa-mi exprim admiratia. Totul este atat de genial, de superb. Cum reusesti sa ma surprinzi mereu?:]] Nu pot sa cred ca te-ai oprit tocmai acum,sper sa pui continuarea aceea cat de repede posibil, caci eu una nu mai am rabdare deloc. Ultimul capitol a fost cel mai bun de pana acum, din punctul meu de vedere. A fost atat de emotionant, recunosc ca mi-au dat lacrimile cand micutul Tyler nu mai isi gasea cuvintele. A recunoscut ca il iubeste pe Kyan, ce sweet. In acel moment mi se parea un copilas neajutorat, tare as fi vrut sa il iau in brate. Ma bucur ca a fost acolo Sam sa il consoleze si sa-l imbarbateze. Este o sora minunata, din toate punctele de vedere. Imi place foarte mult de ea, indiferent de parerea lui Kyan. Este geniala :]] Sper sa aflam mai multe despre ea in urmatoarele capitole, marea ei dragoste pe unde umbla ? xD Kyan este un personaj foarte tare, curajos, ambitios, foarte direct :]] Imi place mult caracterul lui, desi in ultimile capitole m-a enervat extrem de tare. Nu imi vine sa cred ca i-a facut micutului baiat. Adica...l-a alungat intr-un asemenea hal O_O Iar copilul fusese extrem de ingrijorat. Poor Tyler. Totusi, ma bucur ca s-a aflat in final adevarul despre Tyler :]] Sper sa se faca bine Kyan si in acelasi timp sper sa-i revina si creierul ca de la accident nu prea gandeste cum trebuie. Chiar sunt nerabdatoare sa vad ce se va intampla in continuare.
Nu am nimic de comentat sau criticat. Totul mi se pare foarte ok, din toate punctele de vedere. Povestea este originala si foarte captivanta, actiunea nu este deloc plictisitoare, modurile de expunere sunt la locul lor.

Spor la scris in continuare si multa bafta.
Next sweethearts <3 thanks for teh comms >:D<
Capitolul XXVI

Statusem mai mult de zece minute pe acea canapea impreuna cu Samantha care incerca din rasputeri sa ma faca sa ma simt bine, insa nu reusisem sa imi opresc lacrimile decat atunci cand ramasesem fara ele.
Abia dupa aceea, Sam ma convinsese sa ma ridic pentru a putea merge impreuna spre masina ei. Nu voiam sa las totul in urma, insa nu aveam de ales. Kyan era acolo, dar nu voia sa ma stie langa el. Cu ce alta putere sa il conving cand parca toate cuvintele mele isi pierdusera orice inteles?
Ceva urla cu disperare din interioriul meu sa ii vorbesc, insa mi se facuse frica. Frica unei alte respingeri la fel de sadica si necrutatoare. El nu voia sa ma asculte...
Ma asezasem pe bancheta din dreptul soferului, langa Sam, care pornise in viteza, indreptandu-se spre casa.
Privirea mea era indreptata spre drum, insa pierduta in ganduri si inca tulburata. Ma simteam atat de inutil.
-Nu te mai gandi la el acum, Tyler... Ci doar la faptul ca totul se va rezolva. Va intelege.... Ai sa vezi. Ma voi duce maine sa vorbesc eu cu el si are sa ma asculte, spuse ea, luandu-si de cateva ori ochii de la drum, doar pentru a ma privi.
-Nu... Va crede ca sunt un las. Sunt unul, dar nu vreau sa vada si el asta. Ma voi duce eu... candva.
-"Candva" la tine se prelungeste atat de mult incat ajunge sa ma doara capul. Asa faci mereu. Tot timpul spui "Maine"...
-Candva, Sam... Cand voi avea destul curaj pentru a suporta o alta respingere din partea lui.
-Ceea ce inseamna "Niciodata".
Imi plecasem capul, sprijinindu-l in palme. Sam avusese dreptate, insa am tacut, inghitindu-mi cuvintele. Ea facuse la fel, oftand inainte de a-si intoarce privirea la drum.
Pana si vocea imi parea sparta, gatuita, iar eu nu puteam face nimic in acea privinsa... insa nu imi amintesc sa mai fi plans vreodata pana cand lacrimile sa-mi refuze a mai curge.
-Sam... Cand a avut accidentul? intrebasem eu, oarecum speriat, pentru ca nu presimteam ca raspunsul avea sa ma linisteasca.
Ea amutise si am vazut-o inghitind cu greu atunci cand imi indreptasem ochii spre ea.
-Nu stiu, minti ea. Ce conteaza? S-a accidentat ca gonea ca prostul cu aproape 200 la ora, spusese apoi, incercand sa schimbe subiectul.
-Samantha, ma minti. Cand a fost accidentul?
-Tyler, de ce Dumnezeu conteaza cand a fost?
-Spune-mi! Sau aflu singur, Sam.
-La 3:45... dar nici macar sa nu te gandesti sa te invinovatesti pentru ca a fost el idiot!
Imi acoperisem intreg chipul cu palmele. Voiam sa ma zgarii pe ochi... pentru ca accidentul fusese abia dupa cateva minute dupa ce el plecase nervos de la noi. Nu stiu daca starea mea putea deveni mai ingrozitoare decat era deja. Nici daca m-ar fi lovit traznetul nu as fi simtit atata durere. Ma distrugea.
Inspirasm mult aer atunci cand imi ridicasem capul, sprijinindu-l de spatarul banchetei, privind spre capota masinii. Da... Le simtisem din nou. Lacrimile calde mi se rostogoleau pe obrajii a caror culoare disparuse cu mult timp in urma, trecand apoi pe langa buzele care erau si ele, lipsite de culoare vie. Ma intrebam daca aveam sa trec cu bine peste acea noapte atat de lunga...
-Ce am facut... mormaisem eu, chiar mai slab decat tonul pe care imi vorbise Kyan la spital.
-Nu, nu! Nici sa nu te aud! Nu tu esti vinovat de asta!
-Nu trebuia... Nu trebuia sa il mint de la bun inceput! Trebuia sa ii spun adevarul! Nu trebuia sa existe acea Taylor... gemusem eu, acoperindu-mi din nou chipul cu palmele.
-Tyler, uita! Ti-am spus mereu sa nu plangi dupa laptele varsat. Poate ca daca nu s-ar fi intamplat asa, atunci ai fi ramas in urmbra pentru el, pentru ca nu ar fi venit la noi acasa daca nu era Taylor! Nu v-ati fi cunoscut.
-Si nu ar mai durea atat de tare. Dar stii... Nu regret ca l-am cunoscut... sub nicio forma! Pentru ca il iubesc... chiar daca el nu simte la fel... Il iubesc.
-Stiu, micutule, ofta ea cand oprise la un semafor pentru a se apleca inspre mine, sarutandu-mi obrazul. De aceea, aduna-te, pentru ca, daca nu prinzi curajul ala cat mai repede...
-...Am sa il pierd, continuasem eu propozitia ei, inchizandu-mi ochii terifiat de acel gand, lasand inca picaturile calde si sarate sa isi faca loc printre genele mele.
De indata ce ajunsesem in fata casei, am coborat, inchizand portiera, iar Sam a incuiat-o prin apasarea unui buton, apoi o luase inainte, pentru a descuia usa casei.
Vazandu-ma in living, am vrut sa ma trantesc pe canapea, deja sleit de orice putere, insa sora mea nu imi dadu voie.
-Am sa iti pregatesc cada si ai sa faci o baie cu multa spuma si miros de levantica si ai sa te simti bine, auzi? spuse ea, ciufulindu-mi parul, si sarutandu-mi furntea dupa ce isi aruncase cheile automobilului pe masuta.
-Ca atunci cand veneam plangand la tine ca ma certa mama? Sam, am optsprezece ani... Nu mai poti sta sa ma speli, am spus eu cu o urma de zambet pe buze.
-Ce spui? Tot fratiorul meu mic ai ramas. In plus, anatomia barbatiilor o stiu pe de rost, asa ca nu e nimic nou pentru mine.
-Sam...
-Bine, bine! Nu te spal decat pe spate! Am sa imi amintesc ca acum esti baiat mare, spuse ea glumeata, fugind spre baie.
Am profitat de moment pentru a ma intinde pe canapea. Nu voiam sa aprind televizorul. Parca imi era frica sa nu dau cumva de Kyan pe acolo... Inchisesem ochii, oftand descurajat, insa ii deschisesem cand descoperisem ca imaginea lui Kyan ma bantuia. Ah... stiusem ca avea sa fie atat de greu. Obisnuiam sa duc totul la extrem... sa exagerez, sa imi fac singur rau. Insa acela eram eu... Tyler.
Am oftat adanc si m-am ridicat. Nu puteam sta pe loc. Trebuia sa fac ceva, altfel mi-as fi plans in continuare de mila, ca un dobitoc.
Luasem prima carte care imi ajunsese la mana si incepusem sa o citesc, dupa ce imi pusesem ochelarii. Interesanta sau nu, mintea mea oricum zbura in alta parte, si pe urma revenea la acele cuvinte care nu mai imi pareau decat niste simple litere. Le citeam, dar nu legam propozitiile intre ele. Nu cred ca intelesesem absolut nimic din ea, desi titlul de pe pagina pe care eu incepusem sa o citesc era "Hansel si Gretel". Aveam in mana un volum de basme ale Fratilor Grimm. Nu eram in stare sa citesc o poveste pentru copii?
Nu renuntasem insa, continuand sa imi trec ochii din nou peste aceleasi cuvinte, pana cand auzisem vocea surorii mele, strigandu-ma.
Ii multumisem lui Dumnezeu ca nu mai trebuia sa ma chinui cu acea carte si sa ma amagesc singur ca puteam trece peste faptul ca inca ma durea pieptul ingroitor, la fel si ochii.
Ma indreptasem spre baie, unde o observasem pe Samantha trecandu-si mana deasupra spumei din abundenta, de deasupra apei care umpluse cada.
-E gata, spuse ea, apropiindu-se de mine, si luandu-mi ochelarii de pe ochi. Pana ma intorc, vreau sa te vad in cada, ordona ea, trecand apoi pe langa mine, iesind pe usa.
Nici macar nu ezitasem sa ma dezbrac, si scapasem de haine ca de lipitori, iar de cum imi adancisem trupul in apa calda, oftasem, inchizandu-mi ochii la sentimentul placut care ma invaluise.
Cand sora mea se intorsese, a zambit cand vazuse ca am facut ceea ce mi-a cerut, apoi se apropiase.
-O baie calda cu spuma si miros de levantica mereu te-a linistit, rosti ea, cu o voce scazuta insa multumita.
-Tu stii cel mai bine, Sam. Dar de data asta nu m-a mai certat mama. Ci parca mi-a dat cea mai zdravana palma... pentru ca am mintit.
-Dar inca poti sa iti ceri iertare. O minciuna raneste daca nu e stiut adevaratul motiv pentru care a fost spusa. Kyan inca nu stie ca Taylor a fost acolo ca sa nu fie el lasat balta...
-Imi e frica... Poate ma va plezni din nou cu o respingere.
-Nu daca ai sa pleznesti tu inainte cu explicatia.
Ea se lasese pe vine, apoi se sprijinise de marginea cazii, intinzandu-si mana dreapta spre parul meu, care mi-l ferise de pe frunte.
-Am cel mai frumos fratior din lume... cum ar putea cineva sa nu te iubeasca? Pun pariu ca Lawson nci macar nu te-a privit atunci cand ti-a vorbit.
Imi plecasem privirea, luand in mana spuma frumos mirositoare, parca analizand-o.
-Nu... Dar era foarte obosit. Era ranit. Abia daca si-a deschis ochii pe jumatate si apoi i-a inchis la loc.
-Vezi? Daca s-ar fi uitat la tine prea mult, cred ca uita si de coastele rupte si sarea ca din avion sa te stranga in brate ca pe un ursulet de plus.
O privisem ciudat, insa imi aparuse un zambet pe buze. Nu stiu ce as fi ajuns fara ea... probabil zaceam intr-un colt al camerei, plangandu-mi de mila, insa ea mereu fusese pentru mine, nu numai o sora, ci o prietena si cel mai bun sprijin.
Soo... Parca nu mai am energie...: | Si e din cauza ca totul e atat de trist... >.<"
Eu una.. De fapt, nu sunt singura, stiu asta. Regret foarte, foarte mult aceasta rasturnare de situatie.
Hmm.. :-? Stiu ca ai multe idei si nu stiu la ce sa ma astept. Ma intreb daca vor trece anii [ in fic ] , iar cei doi sa se reintalneasca peste ceva timp. Sunt sigura ca dragostea lor n-ar muri nici atunci, pt ca nu e moaaartaa! :[[ Refuz sa cred asta... : ((
xD
Btw, asa cum am mai spus odata, sper ca totul va fi bine, sa triumfe iubirea, chiar daca vor fi muulte obstacole... -.-"
Iza, vino cu capitolul! ;o3
Nu-mi vine sa cred... Iza, nu-mi spune ca nu are sa-l paraseaca *crying* Sunt prea dulci, prea scumpi @-) Bietul Tyler, se invinovateste atat si e asa de dulce si de simpatic... Nu merit sa sufere baiatul asta *puppy eyes*
Povestea pentru copii e prea tare=)) Era favorita mea cand eram mititica T^T
COntinui sa-l simpatizez pe dulceata asta de Tyler:X Si Sam incepe sa-mi placa, chair daca inainte aveam o parere destu lde proasta despre ea:o3 E de treaba si are grija de fratele ei, ceea ce e de apreciat. E o ducleata si jumatate fata si ma bucur ca e langa el...
Ce pot spune? a fost un capitol uimitor, incantator, stii bine *love struck*
Abia astept continuarea si, cel mai important, impacarea @-) [ Yaoi-ul. ofc *blushing* ] Bafta la scris, iubita! >:D<
insfarsit pot da si eu un comentariu...
Cat de trist :( cat sufera saracul Tyler, desi ii dau dreptate si lui Kyan, m-as simti ca naiba daca as fii in locul lui, si totusi...A fost prea crud felul in care a respins baiatul. Aproape ca am plans cand am citit...si felul in care a fost descrisa tristetea:( Abea astept continuarea, i-as lua la bataie pe amandoi totusi, pe Tyler ca ia fost frica de propriile sentimente, si pe Kyan ca nu asculta absolut deloc :-w, dar sper sa se sfarseasca totul bine, sper din tot sufletelul ala al meu mic :))
Gambate !
Uff...cand o sa se termine odata cu tristetea asta?:(( Nu mai suport sa il vad pe Tyler suferind atat,e drept ca a gresit ,dar nu merita sa fie pedepsit asa:( Kyan ar trebui sa se gandeasca putin la momentele petrecute cu Ty si sa isi dea seama ca acesta nu poate sa fie asa un prefacut si un mincinos,desi sunt sigura ca in sufletul sau stie. Cel mai bun pentru Tyler ar fi sa isi ia inima in dinti si sa isi marturiseasca in sfasit senitimentele.Sunt sigura ca Kyan nu ar putea ramane impasibil daca Ty i-ar destainui ca il iubeste. Sigur il va ierta fara sa se gandeasca prea mult:X Hai repede cu next-ul si scoate-ma din starea asta de tristete:*>:d<
Continuarea :>
A fost atat de trist :[ Mult prea trist. Ma doare si pe mine cand il vad in ce hal a ajuns Tyler. Sufera mult prea mult. Sper sa se impace cei doi cat de curand posibil, deoarece eu nu mai suport sa stau aici si sa vad cum asta micu' plange in prostie >.< Nu e vina lui pentru accident, cu siguranta nu e vina lui si nu ar trebui sa se simta vinovat. La fel cum a spus si Sam, daca nu exista Taylor cei doi nu s-ar fi intalnit niciodata si cu siguranta niciodata nu s-ar fi indragostit unul de celalalt. Cu siguranta Kyan il iubeste enorm, oare cand va lasa totul in urma si va continua sa fie cu Tyler? O__O Sper ca in urmatorul capitol :]]]
Sper ca acest fic sa nu se termine prea curand, caci este mult prea frumos. Sper ca Tyler sa-si adune toate fortele posibile si tot curajul si sa-i spuna lui Kyan ce simte pentru el >.> Si la fel sper...sa se intample acest lucru in urmatorul capitol, caci nu mai vreau sa-l vad cum sufera si cum plange >.< E atat de dureros si pentru noi, cititorii.
Well...ca deobicei nu am nimic de criticat. Totul este ok, din toate punctele de vedere. Astept continuarea, sper sa soseasca repede xD Spor la scris in continuare si mult succes. Bye :3
privinşă - privinta
nci - nici
+ o greseala care nu mi-o mai aduc aminte
Capitolul a fost lung si plin de "tristete". Pe mine nu m-a intristat niciun pic, am ramas la fel de neutra ca in alte dati. As zice ca se face prea mult tam tam, dar asta e fic-ul. Oricum, totul o sa aiba un the end happy sau un the end sad si toti vor regreta ca s-a sfarsit. Foarte palpitant.
Am sa mooor in curand de somn! @_@
Totusi, am reusit sa va aduc nextul :))
Thanks 4 teh comms sweethearts >:D<
Kissez :*

Capitolul XXVII

In seara aceea dormisem impreuna cu Samantha, pe patul din camera mea. Nu planuiseram asta, insa dupa acea baie, cand se presupunea ca trebuia sa ma simt mai bine, vorbisem cu Sam despre diverse lucruri, care trebuiau sa imi distanteze mintea de Kyan. Dar in tot ce spusesem, numele lui era prezent, fie ca voiam sau nu.
Ma simtisem patetic cand, din nou incepusem sa plang, relatandu-i surorii mele, fara cererea ei, scena din camera de spital. Simteam nevoia sa vorbesc despre asta, sa ma descarc, sa plang pana ce ochii aveau sa mi se usuce, insa nu ma ajutasera cu nimic aceste lucruri. Inca ma durea pieptul, iar mintea mea invartea ca pe roata cuvintele lui care imi cerusera sa plec.
Samantha ma dusese in camera mea si m-a intins pe pat, ea asezandu-se apoi langa mine, incercand in continuare sa ma consoleze cu toate cuvintele sale blande si cu mangaieri ce erau menite a ma linisti.
Adormisem intr-un final, dar habar nu am cand anume, iar cand imi deschisesem ochii, ea inca era acolo. Stiam insa, ca dormisem foarte putin. Puteam sa simt asta.
Parca imi si era rusine de ea... Baiat major sa planga astfel in fata surorii. Eram demn de mila! Insa ce puteam sa fac? Sa suspin cateva zile bune si sa redevin Tyler, tocilarul care merge la facultatea, pentru care, apropo, nu aplicasem. Fusesem atat de preocupat de petrecerea timpului facand alte lucruri printre care si intalnirile cu Kyan.
Totusi, nici macar ziua urmatoare nu fusese mai senina, dar spre norocul meu, Samantha inca ramasese rabdatoare langa mine, incercand sa ma inveseleasca. Parca murise cineva important mie... dar simteam ca era ceva mult mai rau de atat, stiindu-l pe el acolo si ca nu mai puteam sa il vad, sau, de fapt, ca nu voia el sa ma vada.
Atat de mult as fi vrut sa ii vorbesc, insa nu... imi era mult prea teama.

Telefonul fix suna incontinuu, indemnandu-ma sa ma ridic lenes din pat si sa ma indrept spre living. Daca m-ar fi vazut cineva pe fundul oceanului, ar fi presupus ca eram o epava dupa felul in care aratam. Si Titanicul ar fi fost catalogat ca find mai aratos.
Ridicasem receptorul la ureche, raspunzand apelului pe un ton obosit.
-Tyler, sper ca ai mancat! spuse vocea amenintatoare a surorii mele, care era plecata la o sedita foto.
-Da, am mancat, o mintisem eu, incercand sa par convingator.
-Minti, Tyler! De trei zile nu ai mai dormit deloc si nu ai bagat nici macar o firmitura de paine in gura! Jur ca daca ti se intampla ceva, am sa ii rup toate coastele cretinului de Lawson! Si putin ma va interesa apoi ca ma vei ura toata viata! Auzi?! Atunci iti voi da motiv sa te distrugi singur!
Vocea ei atat de ascutita ma facu sa indepartez pentru cateva clipe receptorul de urechea mea atacata de sunetele atat de inalte, apoi imi dadusem ochii peste cap, de indata ce putusem sa ii vorbesc.
-Nu e vina lui. Doar ca nu am pofta de mancare.
-Nu, pe dracu! atat ai plans zilele astea, de cred ca doar lacrimile ti-au mai ajuns in stomac! Tyler, nu ma face sa vin sa iti bag mancarea pe gat si sa te sedez! Stii foarte bine de ce sunt in stare!
-Linisteste-te, Sam. Sunt bine, ii rostisem eu incet, incercand sa o calmez.
Auzisem alte voci care veneau din locul unde era Sam, apoi aproape injurase cand a fost chemata pentru alte fotografii.
Imi ordonase din nou sa mananc, pe urma se scuzase cand fusese nevoita sa inchida.
Cand pusesem receptorul inapoi, m-am aruncat pe canapea, oftand si acoperindu-mi chipul cu palmele. Pe langa faptul ca ma simteam groaznic, mai si aratam asta. Parul imi era atat de ciufulit si neingrijit incat parca trecusem printr-o tornata, aveam niste cearcane ingrozitoare, pielea imi era palida, iar buzele uscate. Terifiant... Si daca eram la doi metri sub pamant, formolizat, as fi aratat mai bine.
Adevarul era ca ma simteam putin ametit, si da, stomacul meu urla dupa mancare, insa gatul nu mi se simtea in stare sa o primeasca, iar gura sa o mestece. Ma intrebam cat aveam sa fiu astfel pana cand ideea ca el nu ma mai voia avea sa fie de domeniul trecutului...
Trebuia sa fac ceva. Trebuia sa revin la vechiul Tyler.
Dupa mult timp de gandire, luasem decizia ca eram nevoit sa incep cu un dus. Nu mai era mult pana cand incepeau mustele sa roiasca in jurul meu.
Am scapat de imbracaminte de indata ce ma vazusem in baie, apoi pasisem in cabina de dus, pornind apa, lasand-o sa imi curete si sa imi revigoreze trupul.

Din cauza aburilor calzi si faptului ca nu mancasem de cateva zile, fusesem pe cale sa imi pierd echilibrul atunci cand pasisem inapoi pe gresia alba. A trebuit sa ma sprijin cateva clipe de cabina de dus si sa inchid ochii, pentru a ma regasi. Am oftat adanc, pe urma imi stersesem trupul cu un prosop, pe care mi-l legasem apoi in jurul taliei si iesisem din incaperea incalzita de aburi.
Imi luasem pe mine o pereche de blugi inchisi la culoare si un tricou negru, putin mai larg. Nu obisnuiam sa port lucruri mulate. E indeajus ca trupul meu era prea subtire pentru un baiat. Nu trebuia sa evidentiez si asta, pe langa faptul ca eram mic de statura.
Imi uscasem superficial parul, doar cat sa nu mai stea ca si cum fusese calcat de tren, apoi iesisem afara din casa. Nu aveam niciun punct de reper. Voiam sa cutreier strazile, ca un om lipsit de locuinta. Poate asa aveam norocul ca Sam sa nu ma prinda acasa cand avea sa se intoarca se la sedinta foto.
Era atat de cald afara... Caldura mi se parea insuportabila in momentul acela. Contribuia parca si mai mult la demoralizarea mea.
Ajuns intr-un parc, ma asezasem pe o banca, la umbra unui copac a carui ramuri formau un fel de umbrela deasupra mea. Macar avea sa imi fie mai racoare.
Imi ridicasem capul, privind frunzele printre care lumina soarelui reusea sa se strecoare si oftasem. Totusi, ma simteam mai bine decat intre patru pereti.
La un moment dat, ceva imi perturbase linistea, care pentru un moment fusese placuta.
Auzisem vocea unei fete care striga la cineva si imi intorsesem privirea in spate unde observasem un cuplu. Parea ca se certau.
Ea ii reprosa ceva. Puteam auzi foarte clar cum ii striga cum ca el o mintise, iar baiatul se scuza, cu glas de regret, insa spusese ca exista o explicatie, pe care ea nu voia sa o asculte.
Ironic, nu-i asa?
Ea continua sa urle, pana cand la un moment dat, baiatul isi pusese exasperat mainile in cap, apoi, parca dus in culmea nebuniei, ceru cu un urlet sa fie ascultat, iar fata amutise brusc, dandu-i astfel lui ocazia sa isi arunce scuza.
Il admirasem pentru curajul avut. Poate ar fi trebuit sa fac la fel, insa mereu e usor de spus si atat de greu de facut, cand eu nu mai eram in stare sa dau ochii cu Kyan. Spre deosebire de baiatul acela, eu ma dadusem batut atat de repede... Puteam sa imi dau seama ca isi iubea prietena. Vocea lui parea disperata si tremuranda atunci cand ii vorbea...
Dar cu ce eram diferit de el?
Nu fusesem in stare sa il fac pe Kyan sa ma asculte. Nu depusesem efort... Ci plecasem cu coada intre picioare. Avea sa creada cu adevarat ca nu insemnase nimic pentru mine. Nu incercasem nici macar sa astept pana sa inceteze in a ma mai acuza.
Imi simtisem inima strangandu-se dureros cand imi reamintisem, insa ma ridicasem de pe banca, mergand agale spre iesirea din parc... Si nu cea care ducea inapoi acasa.
Avusesem putini bani la mine, dar a fost indeajuns incat sa ma lase la cinci minute departare de spital, de unde a trebuit sa merg pe jos. Ar fi prea banal sa spun ca mersesem pur si simplu, pentru ca o luasem la fuga. In acel moment de plina incredere in propria persoana, imi spusesem ca avea sa ma ascult fie ca voia sau nu. Eu trebuia sa ii dau explicatia. Atat imi doream.
Nu eram cel mai bun atlet, dar in mai putin de trei minute, deschisesem in graba usile institutiei medicale. Era ora noua si jumatate dimineata. Stiam ca orele de vizita nu incepusera inca, insa trecusem in fuga pe langa receptie, auzind-o pe domnisoara de acolo strigand dupa mine.
Nici nu mai ezitasem sa apas clanta de la camera de spital in care era internat Kyan. Intrasem brusc, inchizand-o in urma mea, cand il vazusem pe el sprijinit de tablia patului si cu privirea pierduta pe geamul din dreapta sa. S-a intors totusi brusc spre mine, cand revenise pe pamant. Voise sa imi spuna ceva, insa ma apropiasem de el repede, incruntat, prinzandu-l de camasa in totalitate desfacuta.
-Asculta aici, prostule! incepusem eu, lucru care il facuse sa caste ochii, socat. Niciodata nu mi-am batut joc de tine! Niciodata nu am vrut asta! Singurul motiv pentru care eu am fost imbracat in fata la premiera nenorocitului tau de film, a fost numai pentru ca Sam nu a vrut sa fii lasat balta! Mi s-a parut o prostie, dar uite! Am acceptat-o pana la urma pentru ea! Si apoi ai aparut tu! Tu, care o cautai pe Taylor, care nu exista! Nu stiu ce motive a avut Sam sa iti spuna ca eu eram fratele geaman cand eu eram de fapt Taylor! Dar cred cu tarie ca voia doar sa taci naibii din gura! Apoi am fost noi doi! Mereu noi doi! Sau mai degraba, tu si Justin! Si ai continuat sa imi spui pe numele ala! O persoana inexistenta la fel ca Taylor! Si probabil nu ar fi trebuit sa accept sa fac prostia de a ma imbraca in fata si sa merg la premierea aia a ta! Dar daca nu as fi mers, nici nu te-as fi cunoscut!
Luasem o scurta pauza in care imi trasesem suflul, insa inca nu terminasem. Ma durea pieptul. Nu stiu cum inca mai aveam curajul sa ii vorbesc, insa imi simtisem ochii umezindu-se, iar vocea subtiindu-se din cauza nodului care mi se pusese in gat. Continuasem dupa ce imi adunasem puterile.
-Daca nu te-as fi cunoscut... Probabil ca acum eram la o facultate si nu ma interesa de persoana ta! Si totusi, te-am cunoscut, insa tu l-ai cunoscut pe Justin! Habar nu ai cum ma simteam cand te auzeam spunandu-mi pe un nume care nu imi apartinea! La inceput nu mi-a pasat chiar atat de mult, desi ma deranja, dar asta pentru ca eram doar prieteni, iar apoi... Apoi a inceput sa ma zgarie pur si simplu pe creier! Ma saturasem sa ma tin de aceeasi minciuna nenorocita! Voiam sa imi spui Tyler! Voiam ca atunci cand zambesti, sa te gandesti la Tyler, nu la Justin!
Imi simtisem lacrimile calde rostogolindu-se pe obrajii mei palizi, iar vocea spargandumi-se treptat.
-Imi era teama... Imi era teama sa iti spun cum ma numesc. Nu voiam sa se intample ceea ce s-a intamplat acum. De asta ma feream! Insa atunci ai venit la mine si ti-am spus ca sora mea te iubeste, iar asta pentru ca eu ii intelesesem gresit toate vorbele! Am marturisit cine eram, doar pentru ca nu stiam ce altceva sa iti spun ca sa punem punct a ceea ce era intre noi. Credeam ca Sam te iubeste... dar m-am inselat. Nu puteam sa imi fac sora sa sufere, dupa cate a indurat cu mine si cate a facut pentru mine... Dar ma durea atat de tare...Kyan! Ma durea, pentru ca si eu te iubesc si... si nu mai suport sa crezi ca nu ai insemnat nimic pentru mine! Esti singura persoana care nu statea langa mine doar pentru a o intalni pe Samantha Kannes... Esti singura persoana careia ii pasa de mine si te-ai purtat atat de frumos mereu si... nu pot nici macar printr-o minciuna sa spun ca nu insemni nimic pentru mine, tocmai pentru ca insemni prea mult!
Imediat ce imi terminsem discursul atat de lung, ii dadusem drumul camasii, apoi ma prabusisem pe scaunul de langa pat, ingropandu-mi chipul in palme. Parca imi dadusem tot sufletul afara. Imi lasasem suspinele sa se auda, neavand o modalitate de a le ascunde, insa ma simteam eliberat de o presiune imensa.
El tacu. Avea sa ma respinga din nou?
Cu acel gand ma ingrozisem singur, insa incercasem sa ma adun. Imi stersesem obrajii si ochii, vrand sa ma linistesc, dar continuam sa suspin si sa respir sacadat.
-Nu credeam ca va veni ziua in care ai sa ma faci prost in fata, rostise el, insa parca pe un ton amuzat.
-Imi pare rau... rostisem eu, ingrijorat.
-Stii, adineauri ma gandeam ca poate am fost putin dur... insa consider ca am avut destule motive. Nu am putut sa concep un motiv pentru care tocmai tu sa imi gresesti. Dupa cate s-au intamplat intre noi. Si ai dreptate. Sunt prost. Sunt un mare prost ca nu ti-am dat ocazia sa imi explici ce anume s-a intamplat de fapt. Dar acolo, cand mi-ai spus ca vrei sa punem punct, credeam ca aveam sa explodez, apoi cand mi-ai spus si de Samantha, am innebunit complet. Eram furios si nu puteam sa inteleg cu ce motiv m-ai mintit. Nu ma puteam gandi decat la faptul ca v-ati batut joc fara niciun motiv, cand eu ti-am oferit totul, si nu din punct de vedere material. Stii foarte bine ce simt pentru tine. Nu cred ca te-ai indoit vreodata, pentru ca mereu am fost sincer si stii asta.
Imi ridicasem capul, privindu-l cu ochii mari, plini de speranta.
-Nu, Kyan, nu m-am indoit, pentru ca tu mereu ai fost acolo sa imi amintesti... Dar jur ca nu am vrut sa imi bat joc... A fost o minciuna care la inceput parea nevinovata, apoi...
-Da, inteleg, rosti el, scurt si zambi in coltul gurii.
-Ce bine... soptisem eu usurat, zambindu-i cu gura stramba si ochii pe jumatate inchisi. Asta inseamna ca pot sa raman aici, cu tine...? intrebasem apoi, cand imi simtisem capul greu si mi-l lasasem inainte, sprijinit de pat. Scapasem de cea mai mare grija a mea. Eram atat de obosit incat ochii nu imi mai erau in stare a ramane deschisi, asa ca s-au adancit intr-o lume intunecata, pana cand visele incepusera sa isi joace rolul. Adormisem in sfarsit.
In sfarsit si-a gasit curajul sa spuna ce gandeste, oricum asta trebuia sa se intample mai devreme sau mai tarziu. Cred ca d`abia a realizat saracul Tyler ca a spus toate acele lucruri ;]]. Kyan a ramas calm, wow cum poate ramane calm in asfel de momente, eu cu singuranta as incepe sa plang, eh... sunt mai slaba la momente emotionante. Cuvintele lui Tyler parca le-ai ales dintr-o intamplare reala si sincer, nu ma mir, stii cum sa faci cititorul sa intre in pielea personajului. Si sa ghicesc, te-ai saturat sa ti se spuna ce bine scri, nu? Eh.. riscul meseriei :]].
Revenind la fic, cred ca Sam va fi uimita de pasul urias facut de Tyler.
Yay, Kyan a ascultat, Tyler a scapat de stresul ala, Samantha scapa de Kyan...etc etc.
Abea astept nextul, e un fic atat de adorabil:x Ador felul dur al Samanthei :) e asa de protectoare cu fratele ei, pfiuuu....saracul Tyler ce sa mai consumat
Superb capitol
acum o intrebare, sper sa nu te superi:o3, de unde iei pozele? ( cele de pe blog) ptr. ca pozele alea sunt atat de...atat de, nu pot sa spun ca numi vine nimic acum, dar sunt spectaculoase:x daca nu te deranjeaza intrebarea...