AnimeZupCăutare

[Terminat] I just wanna love you!

A doua!

_______________________

Edit : Well, a trebuit sa-mi degust caffeaua pentru a putea da un comentariu asa de dimineata:)). Deci, MiraA tu stii ca te iubesc pentru ca ai pus nextu!
Deci, acum imi pare bine ca tasu lui Kyle l-a dat afara din casa. Pentru ca acum e cu Ray evident. In aceelasi pat *muhahaha*.
Ma bucur ca l-a gasit R. Sunt sigura ca Kyle o sa doarma ca un ingeras in timp ce bietul R o sa fie toata noaptea cu mintea la pozitia pe care au adoptat-o amandoi. Te rog fal sa nu se abtina, vreau yaoi. Cat mai mult posibil.
Ma bucur de asemenea ca l-ai adus si pe Jesse in acest capitol, chiar daca pentru un moment scurt. Mi-a fost dor de el, ingerasul meu. *smile*
Ei, astept next ca de fiecare data.
Ja nee'.
ce ma bucur ca l-ai pus... sa iti spun un secret de fapt eu am vazut si citit ficul aseara(daca nu ma insel cred ca eram prima pentru ca era postat de 15 min) dar imi era prea somn sa las comment (rusine sa imi fie). cred ca experienta asta a fost groaznica pt R mai ales ca i-a adus aminte de P. acum astept sa citesc continuarea, am impresia ca R nu se va odihnii prea mult :P. a fost super faza cand K a spus ca nu poate dormi in camera pentru ca R nu este acolo. te pup si astept cu cea mai mare nerabdare continuarea. kiss kiss
***

Cand se trezi, Ray nu mai era in pat. Se intinse, inca somnoros si privi confuz in jurul sau. Se afla in dormitor... Camera era probabil de cinci ori mai mare decat propriul sau dormitor si avea o fereastra mare ce era larg deschisa. Razele soarelui se revarsau peste patul deranjat si ii incalzeau fata.
Nu vroia sa se trezeasca, dar stia ca nu are incotro. Trebuia sa plece de acolo. Ray fusese destul de bun pentru a-l primi pentru o noapte, dar asta nu insemna ca putea sa profite in continuare de intentiile lui.
Stia ca face asta doar pentru ca se simte vinovat pentru tot ce s-a intamplat. Nu o facea pentru ca il vroia langa el si, in niciun caz, pentru ca dorea sa-i inclzeasca patul. Ray nu era genul ala de barbat. Probabil, daca avea nevoie de o astfel de companie si-ar fi gasit in alta parte. In cel mai sigur mod, o persoana necunoscuta care l-ar fi satisfacut fara sa zica un singur cuvant, apoi ar fi disparut pe nesimtite. Cineva care nu i-ar complica viata, care nu i-ar pune in primejdie zidul pe care si-l crease in jurul sau. Cineva total opus lui.
Se dadu jos din pat si se indrepta spre usa. Imediat ce o deschise, un miros placut de sunca si oua il izbi in fata. Abia atunci isi dadu seama cat de foame ii este.
Scoase capul pe usa si privi livingul. Dincolo de bar, Ray isi face de lucru cu niste farfurii. Ramase un moment pe loc, nestiind ce sa faca. Nu-i placea sa recunoasca, dar ii era rusine sa apara asa in fata lui. Privirea sa cobora in jos si ramase pironita pe picioarele goale.
Isi vroia hainele inapoi, dar nu stia unde sunt... Probabil erau inca ude sau murdare...sau ambele, gandi el cu ciuda.
Ar fi trebuit sa-si ia de acasa niste haine inainte sa plece, dar fusese atat de suparat incat lucrurile practice pur si simplu ii scapsera din vedere. Cand il auzise pe tatal sau zicandu-i...ei bine, ce i-a zis, nu a vrut decat sa iasa afara de acolo si sa dispara de tot. Si asta a si facut, pana cand Ray l-a gasit si a reusit sa-l aduca cu picioarele pe pamant.
-Kyle?
Baiatul tresari si-si ridica privirea din podea. Ray statea sprijinit de marginea exterioara a barului cu doua farfurii mari in mana. Era imbracat intr-o pereche de pantaloni scurti si negrii si un maieu alb extrem de mulat pe torsul frumos lucrat. Kyle inghiti in sec de cateva ori. Asta era prima data cand il vedea imbracat in altceva decat in vesnicul costum scump.
-Te-ai trezit mai repede decat ma asteptam. Ma gandeam ca vei dormi mai mult. Ray ii zambi. Kyle nu observa nicio urma de sarcasm in vocea sau in zambetul sau. Ciudat, dar asta il facea sa se simta incomod. Putea sa se descurce cu un Ray ce era tot timpul pus pe cearta, dar nu stia ce sa-i zica unui barbat care ii gatea micul dejun si il intampina cu un zambet atat de sincer pe fata.
-Buna dimineata. Kyle isi duse mana la gat. Il durea. Vocea sa era ragusita. Se stramba cand incerca sa inghita. Bun, asta ii mai lipsea! O raceala!
-Ti-e foame? Am pregatit ceva...nu stiam ce iti place asa ca...
-Multumesc.
Kyle parasi usa si se indrepta spre masa de dincolo de bar unde Ray pusese cele doua farfuri. Isi trase un scaun si se aseza. Ray umplu doua cani de cafea, apoi se aseza la randul sau pe celalalt scaun.
-Nu ai pentru ce. E doar un mic dejun, Kyle.
-Nu pentru asta iti multumeam. Bine si pentru asta, dar...Kyle ezita, nestiind cum sa se exprime. Taie o bucatica de omleta si si-o indesa in gura, bucurandu-se de gustul ei condimentat. Nici nu-si mai amintea cat timp trecuse de cand luase ultima oara micul dejun in compania cuiva...sau micul dejun, in general. Iti multumesc pentru tot ce ai facut aseara, continua el cu gura plina, dar cu ochii plecati in farfurie.
Ray ofta si se opri din mancat. Il masura din priviri pe baiatul din fata sa. Parea mai bine decat cu o seara in urma, dar isi dadea seama ca nu destul de bine pentru a redeveni el insusi. Inca nu-si revenise din soc. La dracu'! Cine naiba ar reusi sa o faca atat de repede?! Nici nu vroia sa-si imagineze de bazaconii i-a spus tatal sau si cat rau i-au facut cuvintele alea. Cert era insa, ca au reusit sa-l dea peste cap. Putea sa vada asta in felul in care se uita in jurul sau ca si cum s-ar astepta in orice clipa ca cineva sa-l dea afara sau sa-l loveasca, la gesturile sale lipsita de vivacitatea de alta data, la ochii in care se citea frica, dezamagirea si durerea provocata de respingerea celui ce, indiferent de situatie, ar fi trebuit sa-i fie alaturi.
-Nu trebuie sa-mi multumesti pentru nimic, Kyle. Eu doar...
-Te simteai vinovat?
Ray tresari. Nu se astepta la o intrebare atat de directa. Nu atat de repede, cel putin.
-Poate, recunoscu el intr-un final. Pana la urma tatal tau a aflat pentru ca eu...
-Tu nu ai facut nimic. A aflat pentru ca trebuia sa afle. Indiferent daca se intampla acum sau peste un an, reactia lui ar fi fost aceeasi.
-Probabil. Ray facu o pauza in timp ce mai inghiti cateva bucatele din omleta. Si pentru el atmosfera ce domnea in bucatarie era ciudata. Trecuse prea mult timp de cand facuse ultima data conversatie la micul dejun, iar acum nu prea stia ce sa spuna. Nu era un mare fan al conversatiilor de salon sau al conversatiilor in general. Ii placea sa-i lase pe ceilalti sa vorbeasca. Asa avea tot timpul posibilitatea de a-i analiza. Din pacate, insa, Kyle parea a fi exact la fel din punctul asta de vedere. Cu toate ca avea o personalitate vulcanica si era uneori greu de controlat, existau momente, ca asta, cand nu facea altceva decat sa analizeze. Sau, poate, era asa din cauza intamplarilor de cu o seara inainte.
-Cum ai dormit azi noapte? Asta se vroia a fi o intrebare nevinovata, dar imediat ce o rostise, obrajii lui Kyle prinsesera o nuanta accentuata de roz, apoi, in cateva secunde rozul se trasforma intr-un rosu la fel de aprins ca parul ce ii cadea pe chip.
-Imi pare rau, murmura baiatul feriindu-si privirea de a sa. A trebuit sa dormi iar cu mine. Stiu ca nu iti place...imi pare rau ca am fost atat de insistent.
-Nu e vorba ca nu-mi place. Doar ca nu am facut asta de cand...Ray nu mai continua. Nu-i placea sa aduca in discutie relatia lui cu Philipe.
-Tocmai de aceea imi pare rau. Cred ca ti-a fost...scarba, gandi, dar nu spuse cuvantul cu voce tare. Totusi, acest simplu gand il facu sa se chirceasca de durere. Oare asta simtise cand il imbratisase aseara? Oare si lui ii era scarba de el? Da, Ray era ca el, dar asta nu insemna ca il placea. Cum sa-l placa? se mustra el imediat. Ray nici macar nu-l suporta. Poate il tolerase cat timp a trebuit sa lucreze impreuna, dar asta nu insemna ca il va tolera si de acum inainte. Iar el ce facuse? Mai mult sau mai putin il obligase sa doarma cu el in acelasi pat! Doamne, cat de egoist putea fi! Nu se intelegea. De ce ii facuse asta lui Ray? Stia ca inca isi iubea partenerul, chiar daca acesta nu mai era. Stia ca sufera si ca se gandeste la el tot timpul. Iar el le violase intimitatea...
Fusese atat de preocupat de propriile lui probleme incat nici nu i-a trecut prin cap ca actiunile lui lipsite de logica ar putea sa-l raneasca pe Ray. Cat de prost putea fi!
Fara sa-si dea seama, lacrimile incepura sa se scurga pe obraji in jos si sa se piarda in materialul tricoului. Le sterse cu maneca, dar altele le luara locul imediat. Isi impinse farfuria si se ridica de la masa. Nu vroia ca Ray sa-l vada asa.
Dar nu apuca sa faca mai mult de doi pasi ca barbatul il prinse din urma si il trase la el in brate.
-Poti sa plangi, Kyle. Nu e nicio rusine in asta. Nu te ascunde de mine...
Kyle se agata cu mainile de maieul sau si-si sprijini capul de pieptul tare si cald.
-Imi pare rau! Imi pare rau! Nu am vrut sa...patul ala. Nu am vrut sa...patul e al tau si al lui, zise printre suspine.
-Nu-i nimic, Kyle.
-Dar nu puteam sa dorm si... nu m-am gandit...si...chiar nu am vrut sa...
Trupul micut ii tremura in brate atat de tare incat credea ca se va rupe in doua. Il aduse si mai aproape de el, incercand sa-i insufle macar o mica farama de siguranta. Insa baiatul nu se mai oprea din plans. Stia ca asta e doar un efect intarziat al evenimentelor de seara trecuta si stia ca are nevoie de asta pentru a se descarca, dar nu vroia sa-l vada asa. Ar fi preferat sa urle la el asa cum facea de obicei sau sa-l enerveze decat sa-l vada in starea asta. In plus, nu se oprea din a-si cere iertare. Nici el nu intelegea de ce. Stia ca are legatura cu patul si cu ei, dar nu intelegea ce credea Kyle ca a facut atat de grav incat a inceput sa planga.
-Shhh, totul va fi bine. Iti promit.
-Imi pare rau...
Nestiind ce altceva sa faca, Ray il ridica in brate si il duse inapoi in dormitor, netinand cont de protestele lui. Se aseza cu tot cu el in pat si incepu sa-i mangaie spatele cu miscari usoare, sperand ca asta il va calma intr-un final. Deja maieul de pe el era ud, dar nu-i pasa. Vroia doar ca baiatul sa se linisteasca.
Ramasera asa imbratisati mult timp. Kyle se oprise intr-un final din plans, dar cand isi ridica ochii sa vada ce face barbatul de langa el, observa ca acesta adormise. Probabil era mai obosit decat lasa sa se vada.
Ofta si-si aseza capul pe umarul sau. Ii auzea respiratia adanca si bataile linistite ale inimii. Se simtea in siguranta si...dorit. Cine si-ar fi imaginat? Daca ar mai fi avut destula energie probabil ar fi ras, dar, cel putin de data asta, se multumi cu un zambet. Isi inchise ochii, sperand ca va reusi sa mai doarma putin. Stia ca imediat ce se va trezi, va trebui sa plece. Vroia sa fie pe deplin odihnit pentru ca il astepta o noapte al naibii de lunga.
Ray mormai ceva si se intoarse in somn, trecandu-si unul din brate pe sub capul lui Kyle si pe celalalta peste talia lui. Ofta de cateva ori, inainte de a cadea din nou intr-un somn adanc.

Cand se trezise pentru a doua oara, observa ca razele soarelui aveau o culoare mult prea rosiatica pentru a fi inca dimineata. Observand ceasul mare de pe perete, isi dadu seama ca are dreptate. Era sapte seara. Cum naiba reusise sa doarma atat de mult?! El niciodata nu dormea mai mult de patru ore. Uneori nici pe alea.
Dar si mai mare i-a fost surpriza cand si-a dat seama ca Ray inca doarme langa el. Ii privi fata adormita si se nu putu abtine sa nu-l atinga. Isi lasa mana sa-i mangaie trasaturile dure ale fetei, insistand cu degetele asupra buzelor. Buzele care il sarutasera pe el, isi ise in gand. Inca isi aducea aminte gustul lor si puterea cu care pusera stapanire pe el. Nu ar fi putut sa le uite nici daca ar fi vrut. Partea proasta era ca nu voise niciun moment sa uite ceea ce s-a intamplat intre ei. Nu fusese mult, dar pentru el, chiar si acele clipe scurte contasera mai mult decat Ray isi va putea imagina vreodata.
Cu parere de rau se ridica din pat, avand grija sa nu-l trezeasca pe barbatul ce inca dormea linistit. Se invarti prin camera incercand sa-si gaseasca hainele, dar renunta aproape imediat. Nu erau acolo. Poate in baie...
Strabatu holul pe varfuri si intra in baie, dar nici acolo nu erau. La dracu'! Cum naiba urma sa plece de acolo? Nu putea sa iasa in strada doar in camasa si in boxeri!
Nestiind ce altceva sa faca, merse in living si se aseza pe canapea. Isi lasa capul sa se odihneasca pe maini. Ciudat, chiar daca dormise atat de mult, inca se simtea obosit. Obosit si pierdut, recunoscu el intr-un final. Nu stia ce avea sa faca de acum incolo sau unde urma sa se duca. Nu stia nimic.
Enervandu-se pe gandurile lui pesimiste, se ridica de pe canapea si se indrepta spre bar. Lua sticla de wisky si isi umplu jumatate de pahar. Nu ii placea sa bea, dar existau momente, ca acesta, cand simtea nevoia de alcool.
Insa nu apuca sa ia nici macar o inghtitura ca paharul ii fusese luat din mana. Se incrunta si-si intoarse privirea spre Ray care casca langa el.
-Ala era al meu.
-Nu ai 21 de ani ca sa poti sa bei, pustiule.
-Nu-mi mai spune asa. Kyle ofta si dori sa se intoarca inapoi pe canapea, insa rama asezata pe marginea barului ii atrase atentia. O lua in mana si o studie cu atentie.
Poza ii afisa pe Ray si pe inca un barbat blond. Amandoi stateau sprijiniti de gardul unui tarc in care erau doi cai extrem de frumosi. Ray zambea, in timp ce barbatul celalalt parea mai serios, dar la fel de bine dispus.
Tresari. Nu-l vazuse niciodata pe Ray zambind asa. Parea...fericit.
-Cum il chema? se trezi intreband.
Ray se uita pentru un moment la poza, apoi ofta.
-Philipe. Se intoarse cu spatele la Kyle si se aseza pe canapea.
-Pareati fericiti.
-Eram. Ray zambi, dar zambetul sau nu continea nicio urma de caldura ca cel din imagine. Acela a fost primul nostru concediu petrecut impreuna.
-Montana?
-Nu. Texas. Familia mamei mele are o ferma acolo. Aveam amandoi timp liber si ne-am hotarat ca nu ne-ar strica o iesire.
-Si cum a reactionat familia ta?
Ray ridica din umeri nepasator.
-Cum sa reactioneze? Normal. Toti stiau cum sunt. Chiar cred ca l-au placut mai mult pe el decat pe mine. Philipe avea darul de a castiga increderea si afectiunea oamenilor fara niciun efort.
Kyle puse poza inapoi. Nu stia de ce, dar mica descoperire pe care o facuse il mahnise. Philipe era tot ceea ce el nu va fi niciodata. Nu-i placea sa recunoasca, dar orice ar fi facut, nu ar fi fost in stare sa sa-l depaseasca. Nici macar nu stia de ce ar fi vrut sa-l depaseasca, caci, pana la urma, nu era problema lui ce fel de caracter avuse fostul partener a lui Ray.
-Cred ca exista si astfel de oameni...Kyle facu o mica pauza, apoi continua. Iti multumesc pentru tot ce ai facut, Ray, dar poti sa-mi dai hainele inapoi?
Intrebarea il lua pe nepregatite.
-De ce?
-Ca sa ma imbrac, evident.
-Sunt murdare.
-Nu conteaza.
-De ce vrei sa le imbraci?
-Chiar apreciez ce ai facut, dar trebuie sa plec. Cred ca te-am deranjat cat pentru o viata.
-Daca m-ai fi deranjat, nu te-as fi adus aici, il informa Ray cu raceala. In plus, nu te-am adus doar pe tine, ti-am adus si hainele. Ii arata geamantanul ce statea langa usa de la intrare.
-Cand le-ai luat?
-Cand am fost la tine.
-Ce naiba ai cauta la mine acasa? Vocea lui se ridica cu cativa decibeli.
-Tatal tau m-a sunat sa-si ceara scuze pentru...comportamentul tau.
-Poftim?! Nu-i venea sa creada ca tatal sau merse atat de departe.
-Dupa ce am discutat cu el, Nana mi-a dat geamantanul...si inca ceva. Ray se ridica si se indrepta spre valiza micuta. Deschise fermoarul si scoase de acolo poza lui Kyle. Se intoarse si i-o dadu. Baiatul o privi pentru un moment nestiind ce sa zica.
-Vei ramane aici. Nu e ca si cum ai avea unde sa te duci.
-Dar...dar...tu nici macar nu ma placi...de ce...?
Ray se apropie si mai mult de el. Isi ridica mana si ii mangaie obrazul. Ceva inauntrul sau se zvarcoli. Nu se putea abtine. Se apleca si ii saruta buzele intredeschise care ramasesera intepenite de uimire. Dorinta cu care se luptase atat de mult in ultimele zile iesise din nou la suprafata, dar reusi, totusi, sa se indeparteze.
-Ai dreptate. Nu te plac...dar oricat de mult incerc, nu te pot lasa in pace.
Zicand acestea ii prinse capul cu mana si isi strivi buzele de ale sale, de aceasta data cu mult mai multa putere. Kyle suspina, dar nu se lupta cu el. Nu avea niciun rost sa o faca. Se agata de el ca de un colac de salvare si ii raspunse la sarut cu toata pasiunea de care era capabil...

yupiiiii....acum esti rea daca nu vii cat mai repede cu next-ul. A fost superb capitolul, imi pare rau de K pentru ca are impresia ca trebuie sa il depaseasca pe P cand el de fapt nu trebuie sa faca nimic, este perfect asa cum este. Inca nu imi vine sa cred cat de bine te pricepi la scris, cata imaginatie ai, cat de frumos construiesti personajele si actiunea, care nu este prea grabita nici prea lenta, este super. Acum urmeaza adevarata provocare...de acum incepe relatia lor care nu se vede prea lina, la ce personalitate au amandoi se va lasa cu scantei. app sunt prima. te pup si succes la scris
Wuiiii. Nextu' nextu' nextu \:d/ Ce mult l-am asteptat:|. Din nou, te iubesc pentru ca l-ai postat.
Deci deci, se pare ca din nou aman2 au adormit imbratisati (ceea ce ma incanta, mult). Doamne, momentul in care R si K vorbeau de poza aia, in care se afla P, sincer mi-a venit sa plang. De ce? Pai un om ca P nu merita sa moara asa... in fine. Acum, locul sau va fii luat de K, ceea ce ma bucura fiindca R nu va mai fi singur:3.
Pai, faza cu alcoolul a fost amuzanta si cu geamantanul. Saracul K cred ca a facut ochii cat cepele cand a auzit ca R i-a luat si hainele si in plus, ca va locui la el.
Pai, faza de care m-am indragostit a fost ultima parte cand R l-a surprins pe K intr-un mod... romantic!
Daca ar venii si un yaoi intre cei doi, as topai prin casa, crede-ma pe cuvant.
Astept nextul cu nerabdare si te felicit pentru acest capitol minunat (ca si celelalte).
Pai, Ja nee si pupici.
***

Nu era bine. Nu era bine deloc. Stia asta, dar nu se putea abtine. Trebuia sa-l atinga, sa-l simta, sa stie ca si el isi doreste asta, dar, in acelasi timp, trebuia sa-l indeparteze. Insasi prezenta lui acolo constituia un adevarat pericol pentru sanatatea lui mentala. Vroia sa-l atinga, dar stia ca nu are voie, vroia sa-l simta, dar nu putea sa o faca fara sa se gandeasca ca totul este o greseala sau un joc pus la cale de o soarta care, chiar si dupa ce l-a doborat si l-a calcat in picioare, inca mai are chef sa-l chinuie.
Trebuia sa se indeparteze pana nu era prea tarziu, pana nu depasea linia subtire dintre dorinta, pasiune si nevoie...
Insa buzele lui erau atat de dulci, ademenitoare si tandre, incat nu avea cum sa nu-si doreasca sa le simta mai mult, sa le incerce dulceata pana cand isi va imprima gustul lor in minte. Tremurau usor sub a lui intr-o capitulare muta, cerand inconstient mai mult. Bratele lui Kyle era agatate de umerii sai. Pielea atinsa il ardea de dorinta. Vroia sa puna de tot stapanire pe el.
-Ray...
Soapta sa suava ii gadila auzul. Zambi in sinea sa, ajungand la concluzia ca aflase cel mai usor mod de a imblanzi bestia: sarutand-o!
Doamne, ar fi vrut sa-l ia in brate, sa-l duca in dormitor si sa-l faca sa-si piarda de tot mintile. Ar fi vrut sa-l patrunda asa cum nu mai facuse nimeni altcineva inaintea lui, sa-l faca sa uite oricare alta imbratisare inafara de a sa. La dracu'! Ar fi vrut sa-l faca al lui si gata!
Ii magaie buzele cu limba, obligandu-le printr-o miscare lina sa se intredeschida si sa-l primeasca asa cum se cuvine. Kyle scapa un suspin, dar se conforma. Il primi. Imediat ce Ray patrunse in fierbinteala gurii sale, stransoare mainilor deveni mai puternica. Ray prinse firele de par roscate intre degete si le trase in jos. Kyle isi deschise larg ochii ce ii tinuse pana atunci inchisi si il privi. In ei se putea citi uimirea, dorinta si pasiunea pe care firea vulcanica a baiatului le gazduia.
Isi desprinse una din maini de dupa gatul lui Ray si ii atinse obrazul. Barbatul tresari ca ars. Kyle isi plimba mana in jos pana ce ajunse la buze. Acolo se opri parca nestiind ce sa faca mai departe.
Il dorea cu adevarat pe Ray, insa nu asa. Dar asta nu era deajuns, isi zise imediat. Vroia ca Ray sa-l dorasca la randul sau. Nu doar fizic, ci si...
Nu-si putuse reprima zambetul trist. Era doar un vis. De ce l-ar dori Ray? Pentru el totul era un joc. Ray iubea deja pe altcineva isi repeta din nou, incercand de acesta data sa nu uite un lucru atat de esential.
-Ray...nu, zise intr-un final cu un glas atat de subtire incat nici el nu si-l recunostea. Isi propti palmele in pieptul barbatului si il impinse atat cat sa-si faca loc sa treaca.
Ray clipi de cateva ori, apoi trase adanc aer in piept si se intoarse cu spatele la Kyle. Se sprijini cu mainile de marginea barului incercand sa-si recapete controlul. Nu-i venea sa creada ca...
-Poate ar fi mai bine sa faci un dus, Kyle. Vocea sa era dura din cauza dorinte, dar destul de ferma incat sa-l convinga pe tanar sa se intoarca pe calcaie si sa intre in baie.
Inchise usa dupa el si se sprijini cu spatele de ea. Atat lemnul cat si gresia erau reci. Ii placea. Spera ca raceala lor sa-l calmeze destul de mult incat sa fie in stare sa dea ochii cu barbatul din incaperea vecina.
Dumnezeule, cum naiba ajunsesera ei in situatia asta? Nu se placeau. La dracu'! Nici macar nu se inghiteau si totusi...se doreau. Stia asta. O simtea cu tot trupul. Ray il dorea la fel de mult cum il dorea si el la randul sau. Nu putea sa o nege. Dar, in acelasi timp, nici nu vroia sa faca pasul decisiv. Banuia de ce...
Philipe...
-De ce nu poate sa ma vrea pe mine...? intreba cu voce tare peretii ce-l inconjurau. Era desigur o intrebare retorica la care avea deja un raspuns. Nu putea pentru ca in inima lui nu era decat o singura persoana, iar aia nu era el. Niciodata nu va fi el, indiferent ce va face.
Oftand, se dezbraca de camasa si intra sub dus. Fixa apa la o temperatura joasa si ramase sub jet pana cand simti ca ii clantane dintii in gura. Ar fi ramas si mai mult, dar ii era teama ca ar raci si astfel i-ar cauza si mai multe probleme lui Ray si lui insasi. De parca nu avea si asa destule...
Opri intr-un final apa si iesi din cabina de dus. Scoase in dulapior un prosop mare, alb si se sterse, apoi, dandu-si seama ca nu isi luase haine de schimb, si-l infasura in jurul trupului.
Trebuia sa iasa din baie.. Stia asta, dar ceva il oprea. Poate faptul ca era gol sub prosop. Nu, nu era aia. In mod cert ar fi fost la fel de reticent si daca ar fi fost imbracat.
Nu-i placea sa recunoasca dar Ray, in momente ca acestea, il intimida. Ba mai mult, dupa acel sarut si apropierea dintre ei din ultima zi, ii era rusine sa dea ochii cu el. Nu stia cum sa reactioneze, cum sa se poarte sau ce sa vorbeasca. Se simtea mic si lipsit de experienta in fata lui.
-La dracu', Kyle Lancaster, du-te si i-ati hainele. Doar nu o sa stai aici pana maine dimineata! se imbarbata singur. Inspira adanc si deschise usa, lasand aburul, care in ciuda temperaturii scazute a apei se stranse in baie, sa se imprastie si in living.
Iesi din baie, tinand cu o mana prosopul, fiindu-i frica sa nu alunece din greseala si caland cu grija pe parchetul laminat pentru a nu aluneca.
Aproape imediat, ii zari spatele lui Ray. Statea rezemat de pervazul geamului cu un pahar de wisky in mana si privea oceanul. Deasemenea, zari si geamantanul sau ce se afla la doar cativa pasi de Ray.
Inghiti in sec si se indrepta intr-acolo.
Deschise fermoarul, dorind sa-si scoata hainele cat mai repede de acolo si sa se faca nevazut.
-Cum a fost dusul? A fost apa destul de...?Ray se opri la mijlocul frazei si ramase cu privirea pironita pe spatele lui Kyle. Acesta se ridica repede, scapand hainele din mana. Obrajii i se inrosira instantaneu sub privirea intensa a lui Ray. Dori sa zica ceva, dar nu-si mai gasea cuvintele. Ar fi vrut sa plece de acolo, dar picioarele nu-l ascultau. Pur si simplu statea si-l privea pe barbatul din fata sa cu atata ardoare incat putinul autocontrol pe care Ray il mai avea se risipi imediat.
Ray lasa joc paharul gol si il prinse pe Kyle de mana, tragandu-l spre el. Prosopul se desprinse si cazu pe jos.
-Atat de frumos, sopti Ray inainte de a-i prinde buzele intr-un sarut devorator care il facu pe Kyle sa-si piarda capul.
-Ray? dar nu apuca sa continue caci barbatul il impinse in perete cu atata forta incat isi pierdu pentru cateva secunde suflul.
-Nici nu ai idee cat de mult de vreau, Kyle. De cat timp te vreau...Il privi drept in ochi, inainte de a continua. Te vreau atat de mult incat simt ca-mi pierd mintile, ii spuse, apoi reincepu sarutul oprit brusc. Baiatul ofta, dar se lasa in voia lui. Isi dadu capul pe spate, laandu-i lui Ray spatiu pentru a cobora cu buzele spre gat. Mainile barbatului se asezara sub posteriorul sau si-l ridicara la fel cum facuse si in fata liceului. Kyle, ascultator, isi incolaci picioarele in jurul taliei lui Ray si se agata cu mainile de umerii puternici, in incercarea de a gasi sustinerea necesara.
-Dumnezeule, Kyle, chiar vrei sa ma seduci?
Baiatul nu scose niciun sunet. Nu mai era in stare. Simtea ca totul se invarte in jurul sau. Singurul lucru clar era barbatul in a carui imbratisare calda se afla.
Cu el in brate, Ray se indrepta spre bar. Fara sa tina cont de ce era pe el, il intinse pe baiat pe tablia rece. Pielea lui Kyle se infiora si prinse o nuanta frumoasa de roz. Ray se opri un moment si il admira in toata splendoare lui. Era atat de frumos incat nu putea sa se abtine. Ce naiba?! Deja putea fi catalogat drept sfant pentru ca se abtinuse atat de mult. Era doar un om. Un simplu om.
Ba nu, si mai rau. Era un simplu barbat. Doar atat. Nimic mai mult. Nu avea puteri supranaturale si nici o voiinta de fier. Insa avea nevoi. Si cea mai mare dintre ele era, cel putin pentru moment, sa-l savureze pe Kyle.
Se apleca peste el si ii saruta fruntea, apoi cobora cu buzele in jos pe pometii delicati ai obrajiilor, pana cand ajunse in dreptul buzelor. Le trasa conturul cu limba, minuandu-se de moliciunea lor si de gustul dulce care il facea sa cerseasca mai mult.
Mainile sale ii mangaiau trupul slab cu atata grija ca si cum i-ar fi fost frica sa nu se franga in doua. Ray nu fusese niciodata mai uimit. Nu crezuse vreodata ca un barbat poate sa aiba o pielea atat de fina la atingere si atat de sensibila. La fiecare mangaiere trupul lui Kyle tresarea si se arcuia spre el intr-o ruga muta. Nu spunea nimic. Doar ii arata prin gesturi ce ii placea. Ray nici nu avea nevoie de mai mult. Instinctiv, stia unde sa atinga si cum sa atinga pentru a aprinde flacarile ce aveau sa le mistuia trupurile amandurora.
Mana lui cobora in jos spre piept si se opri pe unul dintre cei doi nuri, care, numaidecat, prinse o culoare mai inchise si se intari.
Ray se apleca si prinse mugurul intarit intre dinti. Kyle scapa un geamat sonor si-si deschise ochii. Mainile, cu care se tinuse pana atunci de tablia barului, isi gasisera drumul spre ceafa lui Ray si se incolacira prin parul sau scurt si negru.
Ray zambi si continua sa se bucure de micile placeri pe care trupul din fata sa i le oferea cu atat dezinvoltura incat nu putea sa le refuze.
Cand parasi primul mugure si trecu la al doilea, dorind sa-i ofere si lui acelsi tratament, Kyle se agata cu mai multa putere de el. Trupul incepuse sa-i tremure atat de rau incat lasa impresia ca se va sparge precum portelanul chinezesc.
Vazandu-i reactia, Ray lasa in pace cei doi muguri si cobora mai jos, spre talia ingusta, trasand o dara umeda cu limba pana ce ajunse sub ombilic. Aici se opri pentru un moment scurt. Vroia sa continue, dar, in acelasi timp, stia ca ar trebui sa se opreasca. Insa, cand zari privirea pierduta a lui Kyle si ii simti temurul, toate gandurile bune se risipira intr-o secunda.
Atinsese exact locul la care se gandea de atata timp.
-Dumnezeule, Rayland! Kyle se arcui cu putere spre el, facandu-si talia sa se cambreze mult in sus. Isi simtea palmele transpirate si inima batandu-i cu putere in piept.
Ray ii umezi la inceput varful, inainte de a-si plimba limba pe toata suprafata lui. Vroia sa-l guste, sa-l invete. Trebuia sa o faca altfel era sigur ca va innebuni!
-Ray! Ray!
Strigatul sonor a lui Kyle ii umplu urechile pana la refuz. Si totusi, nu era indeajuns. Vroia mai mult. Vroai sa-l vada totalmente devastat.
-Iti place?
Mana lui inlocui buzele, lasandu-le libere sa explore alte teritorii. Aceste se intoarsera la nuri, apoi la buzele intredeschise al baiatului care era in pragul extazului.
-Esti atat de sensibil, ii sopti Ray. Sunt sigur ca ai fost cu multi, dar nimeni nu te-a invatat cum sa te bucuri de placerile vietii, nu-i asa, micutule?
Kyle nu apuca sa-i spuna ca nu mai fusese cu nimeni. Nu in modul asta, cel putin. O caldura lichida il strabatu, facandu-i tot trupul sa se cutremure. Isi intise capul spre Ray ,cersind in mod inconstient o sarutare.
-Ray...Doamne...nu mai pot. Ray...!
Isi simtea trupul atat de incordat, incat credea ca se va rupe in doua inainte de a atinge acel punct suprem spre care aspira cu atata ravna.
-Asa, inca un pic...
-Ray! ii urla Kyle dintr-o data numele, printre dintii inclestati. Se elibera, apoi trupul i se relaxa instantaneu. Isi auzea inima bubuindu-i in urechi si suflul sacadat. Se simtea ametit, dar privirea reusi intr-un final sa se focalizeze pe chipul de langa el ce il privea surazand.
Fara sa se gandeasca, lasa primele cuvinte ce ii trecura prin cap sa se faca auzite.
-Cred ca te iubesc...
MiraA, deci de data asta te-ai intrecut pe tine! Te iubesc, ca ai adus nextu'. Actiunea care se petrece intre cei doi, e, mmm.. delicioasa! bietul K, cred ca e pe culmile placeri din vina lui R. Acum sunt curioasa, cum de a rezistat asa de mult R? -mister-
Nu stiam ca domnul R este asa atent intr-un act sexual. Sau, e doar cu K, atent?! si cu P (a fost).
In fine, asta vom afla daca ne spui tu. Eh, si mai am o nelamurire. Bietul K i-a spus 'cred ca te iubesc', oare R cum o ramas cu o figura a fetei? oare si el o sa-i spuna la fel? (nu prea are cum). Pai astept nextul si ; sunt prima <3.
Ja nee.
Ajuns sa las comentariu dupa vreo 7 capitole necitite. Stii ce m-a motivat sa le citesc? Am mai vorbit pe mess ca nu am avut dispozitia necesara sa o fac, si acum cand le-am citit pe toate a fost asa bine ca nu m-am oprit la unu, nici macar la doua capitole, ci la 7. Revenind, stii ce m-a motivat? Cand ai postat capitolul de deasupra am surprins niste fraze si linii de dialog si am zis, gata, aici s-a intamplat ceva si eu nu stiu ce, asa ca trebuie sa citesc. :))
Ai fost uimitoare. De cand nu te-am mai citit parca ti-ai schimbat si stilul. Ai niste propozitii scurte si altele lungi, dar le imbini perfect pentru a descrie un peisaj, persoana sau situatie. Te bazezi mai mult pe actiune iar dialogul dinadins nu plictiseste deloc cititorul. Nici un capitol, dupa parerea mea, nu a fost plictisitor. ^^
Sa revin acum cu mai multe amanunte asupra ficului.


Se aseza pe nisip si privi apusul de soare. Se uita in dreapta sa, aproape vazandu-l pe Philipe acolo. Existau momente cand inca il simtea langa el. Se trezea in unele dimineti si-l cauta prin casa, chiar daca in adancul sau stia ca nu va gasi pe nimeni acolo.
Replica asta a fost asa sensibila. Mereu cand aduce aminte de el ma simt ca o persoana ce tocmai a pierdut pe cineva greav. Bine alese cuvinte.

Dar el nu suna, nu-i vorbea, nu-l cauta...El era mort.
La fel si aici. Imi e asa mila de Ray… Se gandeste prea mult acolo, aproape ca a uitat de prezent. Noroc cu Kyle.

-Asta a fost facuta cu doua zile inainte de accident. Cred ca e ultima oara cand l-am vazut pe Kyle fericit. Acum nu mai zambeste.
Am inteles acum ce s-a intamplat. Se potrivesc asa bine cei doi. Si Ray si Kyle au pierdut pe cineva drag, ramanand cu o zgarietura aspra pe inima.

Zambi in sinea sa, insa zambetul se transforma in grisma cand isi dadu seama in ce pozitie se aflau. Dumnezeu sa-l ajute, caci nu stia cat va rezista daca va trebui sa suporte acesta dulce tentatie mult timp!
Fraza asta m-a amuzat. In tot acest timp barbatul s-a chinuit sa se abtina, si vad ca a reusit foarte bine, dar totul are o limita. Te-ai descurcat de minune sa ii descri acea stare de discomfort de fiecare data. xD

-Cum ai dormit azi noapte? Asta se vroia a fi o intrebare nevinovata, dar imediat ce o rostise, obrajii lui Kyle prinsesera o nuanta accentuata de roz, apoi, in cateva secunde rozul se trasforma intr-un rosu la fel de aprins ca parul ce ii cadea pe chip.
Cat de dragut poate fi cand se intimideaza. Imi place cand ii accentuezi si latura aceasta.

-De ce nu poate sa ma vrea pe mine...? intreba cu voce tare peretii ce-l inconjurau.
Oh, Dumnezeule, trebuia s-o spuna odata. A durat cam mult. >.>

Replicile astea, capitolul de sus si toate cele de cand nu am mai comentat au fost minunate. Asteptam acele gemene ale lui Kyle de mult timp si ma bucur ca au ajuns in punctul acela. Nu a durat mult, dar nici putin, oricum astaptarile au avut rostul lor. E bine ca nu ai grabit nimic!
Si revin asupra brunetului, ce e atat de atent si bland, dar totodata disperat de trupul roscatului. Il ador mult caci tu ai reusit sa-i faci comportamentul asta perfect. <3

Inchei transmisia aici.
Ja ne! :-*
Doamne, tuuu!!
Iarta-ma ca am pierdut timpul si nu am comentat, iubita meaaa! Iarta-ma!
M-ai ucis cu capitolul asta, mintea mea e acum deschisa, mainile fug pe tastatura, iar eu, ei bine, eu, daca as fi baiat... Ahhh! As fi un gay veritabil, cu ceea ce ai descris tu as fi un macho!
Ce iti mai spun ?
Cred ca tot ce trebuie se vede in ceea ce ai scris. Mi se pare o idee buna si subiectul e tratat cu responsabilitate si cat mai realist, plus ca e complex.
M-ai incins de tot, am luat-o razna, numai la Kyle si Ray ma gandesc acum! Unde s-a putut sa se ajunga... Waaaaa sunt asa de dulci, asa de scumpi si Ray e asa pervers!
Bine,nu ma mira, a asteptat mult siii.... Si eu probabil ca as fi la fel, daca eram in locul lui! Oricum, a fost un capitol ce merita recitit, cel putin din punctul meu de vedere!!


EDIT Daria: daca se poate, mai putina linguseala.


Multumesc de comm-uri. Ma bucur ca va place de cei doi.

***

Imediat ce auzi declaratie sincera, trupul ii deveni rigid. Inghiti in sec de cateva ori, apoi se indeparta ca ars de trupul micut ce inca tremura. Toata placerea pe care o simtise pana atunci fusese inlocuita de un sentiment mult mai puternic, dar si mai distructiv: vinovatia.
Si, pentru prima oara in multa vreme, avea din nou acea senzatia stranie de sufocare.
Cum a putut Kyle sa-i spuna asa ceva?! Nu era posibil. Nu i se putea intampla lui!
Respira adanc de cateva ori, incercand sa se calmeze si sa gandeasca logic. Insa, logica lui nu era foarte logica la ora aia. Nu vroia decat sa iasa afara de acolo cat mai repede si sa nu se mai intoarca.
-Ray...?
Vocea tremuranda ii atrase atentia. Isi intoarse capul spre baiatul ce inca statea pe tablia barului. Ochii lui mari, verzi il priveau cu blandete si, poate, intelegere, dar dincolo de blandete, dincolo de intelegere, vedea si altceva, ceva ce nu-si avea locul acolo, Ceva ce nimeni nu ar trebui sa simta vreodata pentru el.
-Trebuie sa plec. Poti sa ramai aici. Simte-te ca acasa, foloseste tot ce vrei.
Ray se duse la cuier si isi lua o geaca pe el. Apoi, dupa ce se incalta, iesi afara pe usa fara sa privasca in urma lui.
Kyle ramasese o vreme acolo, cu ochii pironiti in tavan, incercand in van sa-si stapaneasca lacrimile care imediat ce usa de la intrare fusese inchisa, se imprastiara pe chipul sau. La dracu'! De ce plangea? Stia ca nu are niciun rost. Ray...niciodata nu-i promisese nimic. Si nici el lui...si atunci...de ce se simtea asa? De ce avea impresia ca pentru a doua oara in doar cateva zile este folosit, apoi aruncat ca o carpa uzata?
Se dadu jos de pe bar, avand grija sa nu cada din cauza picioarelor ce inca ii tremurau si se imbraca cu hainele pe care le scapase mai devreme pe jos.
Se uita in jurul sau ca si cand vedea pentru prima oara apartamentul, apoi, neavand cu adevarat ce sa faca isi luase geanta si scoase din ea laptopul.
Ii multumise in gand Nanei pentru ca se gandise la el, nu numai acum, ci tot timpul. Nu stia ce s-ar fi facut in ultimii ani daca femeia nu ar fi avut grija de el.
Aruncand o ultima privire barului si stergand-si o lacrima ce inca persista pe unul dintre obraji, hotara sa faca ceea ce face de obicei cand era suparat: sa munceasca. Cu laptopul sub brat iesi din living si intra pe una dintre usile ce erau inchise. Spre fericirea lui era un dormitor. Chiar daca era mult mai mic decat a lui Ray si nu avea o priveliste atat de frumoasa, parea confortabil. Toata mobila era din mahon inchis la culoare care contrasta frumos cu parchetul crem si cu draperiile ciocolatii. Nu era cine stie ce mobila: un pat de o persoana in centrul camerei, doua noptiere o mica masuta de cafea intr-un colt si un dulap mare unde era sigur ca ar fi incaput hainele din patru geamantane ca ale lui.
Intra inauntru si se aseza turceste pe podea langa masuta, aprinse laptopul si se apuca sa caute stiri despre noile lansari de jocuri. Ii placea sau nu, acum avea o chirie de platit, asa ca nus-i permitea sa traga chiulul.
In scurt timp se lasa acaparat de munca, uitand astfel, macar pentru cateva momente, sentimentul de inutilitatea care ii daduse tarcoale de cand plecase Ray.

-Nu ai de gand sa mergi acasa nici azi? Jesse se aseza pe fotoliul de vizavi de canapeaua pe care statea Ray intins. Ochii sai ageri il masurara pe barbatul pe jumatate adormit din cap pana-n picioare, inainte ca un suspin oarecum resemnat sa-i scape de pe buzele ce se stransera intr-o linie subtire.
Trecusera deja cinci zile de cand Ray dormea in intimitatea biroului sau. La inceput crezuse ca a ramas in urma cu munca, dar dupa o analiza mai atenta, observa ceea ce fratele sau incerca sa ascunda. Durerea, nelinistea, neincrederea si groaza nu i-au distorsionat trasaturile dure ale fetei, nici nu i-au inmuiat caracterul, dar erau evidente pentru oricine l-ar fi privit in ochi mai mult de cateva secunde. Rayland suferea...
Ar fi recunoscut oriunde si oricand privirea aia...privirea pe care sperase sa nu o mai vada niciodata dupa moartea lui Philippe. Si uite, ca in ciuda a tot si toate, era acolo, prezenta si vie ca o flacara ce nu putea fi stinsa.
Jesse incerca sa se aseza mai bine pe fotoliul mare de piele ce reusise sa-i inghita corpul de tot si se inarma cu toata rabdarea de care era capabil, stiind ca doar asa va reusi sa obtina raspunsurile de care avea nevoie.
-Vrei sa vorbesti despre asta? Se intinse spre masuta pe care asezase mai devreme doua cani pline de cafea si lua una intre mainile sale, incercand sa-si incalzeasca palmele.
Ray isi deschise lenes ochii, privindu-si fratele in egala masura enervat si resemnat. Ar fi trebuit sa-si dea seama ca nu e poate ascunde de Jesse. Gandindu-se mai bine, poate nici nu vroia sa se ascunda de Jesse. Daca ar fi vrut nu si-ar fi petrecut ultima saptamana inchis in biroul sau micut si ticsit de hartogaraie pe care nu le citea nimeni. Nu s-ar fi invartit ca leul intr-o cusca ce nu avea iesire, nu s-ar fi gandit neincetat la toate greselile pe care le-a facut, nu numai in ultimele zile, ci in totii anii in care a bantuit pamantul manat de falsa iluzie ca are habar ce face. Nu...ar fi fugit unde ar fi vazut cu ochii, s-ar fi adapostit intr-o camera de hotel de cinci stele, ar fi comandat caviar, sampanie, capsuni si frisca si ar fi sunat la un serviciu de escorte masculine care i-ar fi implinit toate fanteziile contra cost.
Defapt, asta a si facut imediat ce l-a parasit pe Kyle. Da, parasit era cuvantul potrivit pentru a-i descrie actiunea. A incercat sa-si inabuse dorinta, folosindu-se de trupul unui copil ce evident nu era pregatit pentru asa ceva...de trupul unui copil, care acum credea ca il iubeste. Pe el...
Cum a putut sa faca o greseala atat de grava? Cum a putut Kyle sa creda chiar si pentru un moment ca il iubeste? Cum putea sa-l iubeasca sau sa creada ca il iubeste pe omul care in doar cateva secunde si cu cateva atingeri murdare a reusit sa-i strice toata viata si sa-i naruie un viitor ce ar fi trebuit sa fie lipsit de griji si complicatii...Cum?
Incet sa ridica in sezut si isi freca ochii, incercand sa alunge oboseala ce nu il lasa sa intre in lumea binecuvantata a viselor. Intinse mana si lua ceasca de cafea din care sorbi cateva guri inainte de a-si lasa ochii sa se plimbe pe chipul lui Jesse. Ofta si alunga din minte toate intrebarile care il chinuiau. In adancul sau, stia ca nu au niciun rost, ca raspunsurile vor naste alte intrebari si ca ciclul acesta va continua la nesfarsit.
-Nu sunt multe de spus...vocea sa, de obicei puternica, nu era decat o soapta, care se pierdea in zgomotul ce venea de afara. Am dat-o in bara...inca o data. Aseza cana inapoi pe masuta si isi sprijini spatele de canapea, lasandu-si ceafa sa se rezeme de spatarul incomod.
-Are legatura cu Kyle, nu?
Tonul bland il facu sa-si redeschida ochii pentru o fractiune de secunda, inainte a-i inchide inapoi. Totusi, asta nu facuse decat sa dea frau liber imaginilor pe care incercase cu greu sa le reprime in ultimele zile. Chipul imbujorat, plin de dorinta si de...dragoste naiva a lui Kyle isi facuse din nou apritia, bantuindu-l si lasandu-i un gust amar in gura. Gustul vinovatiei... De ce profitase de chipul acela, de trupul acela, de FIINTA aceea fara sa se gandeasca la consecinte? De ce permisese sa se ajunga atat de departe? De ce dracu' naruise inca o viata?
-Am dreptate, nu-i asa?
Vocea lui Jesse il readuse pe taramul celor vii. Rayland zambi inainte de a vorbi.
-Tot timpul ai dreptate. E unul dintre putinele lucruri care ma scot din minti la tine.
-As vrea sa pot spune ca imi pare rau, dar as minti. Jesse facu o mica pauza, dar cand vazu ca Ray nu zice nimic continua pe un ton ceva mai serios. Nu te mai invinovati pentru toate relele din lume, Rayland. Nu e sanatos. Orice s-a intamplat, sunt sigur ca nu tu esti vinovat.
-Uite ca aici te inseli. Vocea amara deveni mai puternica. Barbatul se ridica in capul oaselor si isi intinse bratele mari, musculoase incercand sa-si puna sangele in miscare. Incerca sa evite privirea albastra ce il strapungea, dar esua lamentabil, ca de fiecare data. Jesse era mai mic decat el, dar detinea o putere de convingere si o tarie de caracter care l-ar fi facut pe dracul in persoana sa faca cativa pasi in spate.
Ray trase adanc aer in piept, inainte de a spune acele doua cuvinte care ii despicasera ceea ce-i mai ramasese din suflet in doua. Mi-a spus ca ma iubeste.
Vorbise atat de incet, incat Jesse trebuise sa se aplece in fata pentru a-l auzi. Privirea albastra, usor suprinsa, o intalni pe cea de culoarea alunei prajite, ce acum era mai intensa, dar in acelasi timp mai abatuta decat de obicei. Jesse isi reprima zambetul care lase nastere pe buzele sale intredeschise si isi compuse o mina cat mai serioasa a fetei. Ultimul lucru pe care si-l dorea in momentul acela era ca Ray sa-si dea seama ca el se asteptase la asta inca de cand ii facuse cunostiinta cu Kyle.
-Si ce e asa de rau in asta? Ce e atat de rau in a fi iubit?
-Nu vreau sa fiu iubit. Ray se ridica de pe canapea si se indrepta spre fereastra mare usor crapata, ce lasa zgomotul de afara sa patrunda in intimitatea biroului spatios. Imediat ce fruntea sa atinse raceala gemului, privirea ii cobori spre straziile aglomerate ce forfotau de viata. Doar cateva etaje il desparteau de o lume plina de culori, lumina si zgomot, dar pentru el distanta aia era indeajuns ca sa-i aminteasca cat de rup era defapt de tot ceea ce insemna viata.
-De ce nu?
-Nu merit sa fiu iubit. Nu vreau sa mai vad speranta si cladura in ochii altei persoane. Nu vreau sa stiu ca fericirea si siguranta altuia depinde de mine.Nu mai vreau sa fac pe altcineva sa sufere...sa fuga, zise - vocea sa aproape se sparse cand rosti cuvintele, mintea fiindu-i invadata de amintiri vechi si noi pe care incerca in van sa le uite - la capatul celalalt al lumii, departe de civilizatie, doar pentru a se intoarce acasa rece si intre patru scanduri sigilate. Lovi cu pumnul sticla fumurie, incercand sa-si inabuse frustrarea.
-Nu esti vinovat pentru moartea lui Philippe.
-As fi putut sa-l opresc, dar nu am facut-o. L-am lasat sa plece...sa fuga...sa se lase omorat. Daca vorbeam cu el, daca il rugam sa ramana, daca...daca...
-Nu ai fi facut niciodata asta. A fost alegerea lui, Ray. Tot timpul a fost alegerea lui.
-Tu ai renuntat pentru Blake, ii aminti Rayland.
-Nu. Te inseli. Nu am renuntat niciodata. Dupa moartea lui Malone, treaba mea a fost terminata. Nu am renuntat la nimic. Pur si simplu am incheiat un capitol al vietii mele si am inceput altul. Jesse ridica din umeri. Philipe ar fi facut intr-un final si el asta. Insa mai avea nevoie de timp...
-Iar eu aveam nevoie de EL! Ray se intoarse spre Jesse si isi pironi fratele privirea. Avea nevoie sa fie aproape! Sa fie AICI! CU MINE! Trase adanc aer in piept, dar nu reusi sa calmeze avalansa de emotii ce ameninta sa-l inghita. Dar nu e aici. E MORT!
-Dar tu nu esti, ii spuse Jesse la fel de calm ca inainte. Tu inca traiesti. Tu inca poti sa fi fericit. Kyle ar putea sa...
-Kyle e doar un copil, ii taie Ray vorba. Crede ca ma iubeste, dar se inseala.
-Nu tu decizi asta. Jesse ii zambi. Nu-l subestima pe Kyle, Rayland. E la fel de matur ca oricare dintre noi si e singurul care a reusit sa te scoata din carapacea in care singur te-ai varat. Nu-l subestima.
-Nu o fac!
Jesse se ridica de pe fotoliu si se apropie de Ray. Il batu prieteneste pe umar si ii zambi ca unui prieten vechi.
-Nu tu esti ce-l ce hotaraste daca meriti sau nu sa fi iubit. Da-i o sansa. Da-ti tie o sansa. Si eu l-am iubit pe Philippe, dar e timpul sa mergi mai departe...e timpul sa incerci sa fi fericit.
-Habar nu ai ce...
-Nu-l privi ca pe un copil. Priveste-l ca pe un barbat si poate, vei fi surprins de ceea ce vei vedea dincolo de privirea aia asa zisa inocenta.
-Dar...
-Ai incredere in mine. Stiu ce vorbesc. Ai uitat? Jesse ii facu cu ochiul complice. Eu nu ma insel niciodata.
Zicand acestea se intoarse si se indrepta spre usa.
-Noapte buna, Ray. Anunta-ma cand te hotarasti sa-mi urmezi sfatul. Usa se inchise dupa el, lasandu-l pe Ray inca o data singur in biroul intunecos.
Brbatul ofta, isi largi cravata de la gat si se arunca pe canapeau incomoda, incercand sa se odihneasca pentru cateva ore, inainte a se intoarce din nou la munca. Isi inchise ochii, visand la un trup cald, micut ce se mula perfect dupa al lui, la o cortina de par rosu ce obisnuia sa-i gadile fata si la niste ochi verzi, adanci care il priveau cu un sentiment pe care nu vroia sa-l numeasca.

*

-Kyle! Kyle, esti acasa?
Kyle clipi de cateva ori, observand intr-un final mana ce ii era fluturata in fata ochilor. Tresari si privirea i se focaliza pe chipul ingrijorat al prietenului sau, Derik. Trase adanc aer in piept inainte a a reusi sa zambeasca. Se uita in stanga sa, apoi in dreapta, dar imediat isi dadu seama ca nu mai era nimeni inafara de ei pe terenul de sport. Se incrunta si se intoarse spre Derik.
-Unde e toata lumea?
-Au plecat acum zece minute. Derik ii oferi un zambet fortat, incercand sa-si ascunda ingrijorarea. Il cunostea pe Kyle de mult timp, dar niciodata nu-l vazuse atat de abatut...sau epuizat. Ochii prietenului sau erau unflati si rosii, iar sub ei incepeau sa se vada pungile intunecate cauzate de nesomn. Ba mai mult, trupul si asa slabut, acum parea mai firav decat inainte...atat de firav incat si cea mai mica adiere a vantului ar reusi sa-l doboare.
-Imi pare rau...nu sunt in apele mele azi. Kyle isi pleca ochii in pamant. Nu vroia sa dea explicatii, nu vroia sa se gandeasca, nu vroia sa simta oboseala care ii dadea tarcoale. Trecusera deja cinci zile de cand Ray plecase. Cinci zile in care il asteptase...dar nu aparuse. O data incercase sa-l gaseasca la birou, dar Camile ii spusese ca e plecat la o sedinta in partea cealalta a orasului. L-a asteptat toata dupamasa, dar nu s-a intors. Spre seara, s-a dat batut si a plecat acasa. Pardon, acasa la Ray. El nu mai avea casa.
Era constient ca lucrurile nu mai puteau sa continue asa. El nu reusea sa se odihneasca, iar Ray...ei bine, Ray se exilase din propriul sau apartament. Nu era corect. Nu mai putea sa faca asta. Stia ca cel mai bine, atat pentru el, cat si pentru Ray, ar fi fost sa se multe din apartamentul lui Rayland. Ofta si se uita cu coada ochiului la Derik. Il putea ruga sa-l lase sa stea cateva zile in apartamentul unde lucrau ei de obicei. Era sigur ca prietenul sau nu s-ar supara. Poate asa ar reusi sa doarma si el ceva...pana nu se va prabusi de tot din cauza epuizarii.
- Poate ar fi mai bine daca te-ai intoarce acasa si ai dormi. Arati de parca ai avea nevoie de odihna.
Kyla zambi. Derik nici macar nu banuia cata dreptate avea.
-As vrea eu, dar am o mica problema.
-Care? Sunt sigur ca orice ar fi putem sa o rezolvam.
Kyle ofta si isi lua inima in dinti. Stia ca isi sapa probabil groapa, dar trebuia sa spuna cuiva ceva, altfel...altfel nu stia ce se va intampla cu el.
-Nu mai am casa...Kyle trase adanc aer in piept si incepu sa povesteasca totul de la inceput, avand grija ca pe tot parcursul discutiei sa nu aiba contact vizual cu Derik. In cazul in care ceva mergea prost, nu vroia sa vada dezgustul din ochii sai. Nu credea ca ar suporta si respingerea lui Derik.
Dupa ce isi termina povestea peste ei se lasa o liniste inconfortabila. Intr-un final, Kyle inghiti in sec si-si ridica privirea din pamant, asteptandu-se sa vada in ochii prietenului sau ura si dezgust, insa...observa ceva ce il facu sa se intrebe daca nu cumva o lua razna din cauza lipsei de somn. In ochii lui Derik nu putea sa vada decat intelegere, afectiune si...amuzament?
Isi tinu respiratia in timp ce inca astepta o replica usturatoare.
-Sincer, ma intrebam cand o sa ai atat de multa incredere in mine incat sa-mi spui...
Kyle dadu aerului din plamani cu un suierat, incercand sa-si dea seama daca auzise bine ce auzise sau daca se insela.
-Pof...poftim?
-Suntem prieteni de cati ani? Doi? Trei? Derik facu o scurta pauza si ii zambi. Chiar crezi ca nu mi-am dat seama?
-Eu...adica...nu stiu, zise Kyle intr-un final. Pur si simplu nu mai stiu nimic. Dar nu cred ca sunt chiar atat de evident.
Derik chicoti.
-Nu, nu esti, dar eu te cunosc. Desigur, am avut indoielile mele la inceput, dar...sa zicem ca atunci cand te-am vazut cu tipul ala...cum ziceai ca-l cheama?
-Rayland?
-Da, asa, Rayland, am stiut. Aproape puteam sa vad scantei in restaurantul ala. In plus, daca aia nu m-ar fi convins, atunci sarutul ala sigur a facut-o. Derik se uita la terenul de atletism si-si trecu mana prin parul umed de la transpiratie pentru a-si face de lucru.
-Ce sarut? Vocea lui Kyle crescu in intensitate cu cativa decibeli.
-Cel din fata scolii...
-...
Derik incepu sa rada si-si batu prietenul pe umeri.
-Haide, capul sus. Nu poate fi asa rau. Sunt sigur ca totul se va rezolva intr-un final.
Kyle ofta.
-Nu cred. Ray e...iar eu sunt...iar noi...
-Sunteti amandoi incapatanati, il completa Derik. Si probabil lupta pentru suprematie abia a inceput, dar sunt sigur ca va fi ok. Poate nu acum, dar cu timpul...Ridica din umeri ca si cum ar zice ca orice e posibil. Si daca nu va merge, macar vei sti ca ai incercat. Fara regrete, iti aduci aminte?
Derik se ridica si ii intinse mana lui Kyle. Acesta ezita un moment inainte de a o apuca si de a se ridica la randul sau.
-Fara regrete, zise mai mult pentru sine.

Cum spuneam, e bine ca dimineata sa ai ce citii ;;). Capitolul asta mi s-a parut minunat, ca celelalte de altfel. A fost lung, plin de sentimente si incapatanarea lui Ray! Bine ca a aparut Jesse (mersi ca l-ai bagat si pe el in capitol *mi-a lipsit*) care sa-i dea cateva sfaturi. P a murit, dar R nu si merita o viata si el. J are dreptate, insa R e mult, dar mult prea incapatanat pentru a crede asta sau pentru a recunoaste ca-l place pe micutul Kyle. Ei bine roscovanul nu prea a putut dormi si s-a apucat de munca (tipic lui). Intr-un final s-a intalnit si cu amicul sau si i-a marturisit adevarul. In fond, daca nu facea asta sigur ajungea la spitalul de nebuni (parerea mea). Si amicul sau nu a putut decat sa-i spuna ca sunt incapatanatii amandoi si ca trebuie rabdare. Mi-a placut mult ultima replica a lui Kyle. A fost... un sfarsit de capitol minunat! Si inca sper totusi sa aduci un capitol cu un yaoi cu J si B :x. De asemenea astept sa vad ce se intampla in continuare cu K si R (incapatanatii- huaa). Sa vii cat mai repede cu nextul MiraA. Pana atunci bafta la tastat si pupici. Ja nee!
***

Ray era ingropat in acte. Din nou. Nu era inca sezonul taxelor, dar asta nu-i usura deloc munca. Desigur, nu avea niciun motv sa se planga. Ii placea sa aiba mintea ocupata cu ceva. Asa nu era nevoit sa se gandeasca la baiatul cu parul de foc, ce probabil inca era la el in apartament.
Se lasa pe spate cu scaunul de piele si isi intinse mainile incercand sa-si relaxeze muschii incordati. Privirea lui obosita scana camera de obicei ordonata, dar care acum arata ca dupa un razboi. Teancurile de hartogaraie ii ocupau canapeaua ce, in ultima saptaman ii devenise pat, o parte din podea si scaunul din fata biroului sau care era si el plin ochi.
Cauta acul in carul cu fan. Era perfect constient de asta, dar nu vroia si nici nu putea sa se opreasca. Raspunsul pe care el si Jesse il cautau de atata timp trebuia sa fie acolo pe undeva. Nimeni, absolut nimeni nu putea sa faca asemenea manevre financiare fara sa lase o urma cat de mica.
Si totusi, daca urma exista, de ce nu o gasisera niciunul dintre ei?
Ofta si-si muta privirea spre fereastra care era partial deschisa, lasand aerul caldul al acelei dupamieze sa-i mangaie trasaturile obosite. Poate era obsedati. Poate cautau ceva ce nu exista. Nu mai stia nimic sigur. Oare chiar exista posibilitatea ca ura lor pentru Duncan sa se transforme in timp in aceasta obsesie ce nu facea altceva decat sa-i macine pe dinauntru?
-Nu, imi pare rau, dar nu va pot lasa sa intrati! Domnul Newcrest este foarte ocupat. Nu va poate primi fara o programare.
Vocea lui Camil isi facu sa-si lase gandurile deoaprte si sa-si indrepte privirea spre usa.
-Nu ma intereseaza. Vreau sa vorbesc cu el si indiferent ce imi veti spune eu voi intra.
-Dar...
-E important. Orice alta treaba mai mare distinsul domn Newcrest poate sa mai astepte pana termin eu cu el, zise vocea barbateasca, care i sa parea vag cunoscuta, chiar daca nu stia carui chip sa i-o atribuie.
Aproape imediat dupa ce astea cuvinte au fost rostite, usa de la biroul sau se deschise si un baiat aproape la fel de inalt ca el intra cu Camil in urma lui.
-Imi pare rau, domnule. Nu l-am putut opri. Se scuza femeia impacientata.
-Nu-i nimic, Camil. Ma descurc. Ray il masura pe tanar din cap pana-n picioare, inainte de a-si privi secretara. Poti sa te retragi.
Camil il aproba si iesi, lasandu-i pe cei doi singuri.
-Cu ce te pot ajuta? Rayland se aseza mai bine in scaun, inregistran scartaitul lui obisnuit, care il facea sa se simta oarecum mai bine.
-Nu stiu daca ma mai tineti minte. Sunt Derik, prietenul lui Kyle, tanarul facu o pauza apoi continua, ne-am cunoscut in acel restaurant cand...lasa propozitia in aer. Era sigur ca Rayland isi aminteste incidentul.
-Stiu cine esti. Nu stiu, insa ce vrei de la mine.
Undeva in cel mai intunecat ungher al mintii sale se isca o teama ca, poate, Kyle patise ceva, dar semnele de pe fata lui Derik nu aratau durere...doar enervare.
-Kyle nu se simte bine si banuiesc ca tu esti vinovat pentru asta. Derik se apropie de el, lua actele pe scaun, le arunca pe jos si se aseza. Il privi pe Rayland drept in cohi inainte de a continua. L-ai vazut cum arata in ultimele zile? Trupul i fusese strabatu de un fior pe care nu incerca sa-l mascheze. Ochii i se ingustara.
-Ce...ce are? Lui Ray nu-i placea sa recunoasca, dar vocea ii tremurase putin, in timp ce temerile sale cele mai mari iesira la suprafata. Kyle chiar patise ceva.
-Se va prabusi. Ma mir ca nu a facut-o pana acum, avand in vedere in ce hal e. Tacu un moment ca si cum s-ar fi gandit cum sa-i explice barbatului din fata sa mai bine situatia. Probabil nu ai observat, zise intr-un final, dar Kyle sufera de insomnie. Uneori nu poate sa doarma nopti intregi, iar cand o face, somnul sau se datoareaza doar epuizarii. Sunt nopti in care reuseste sa adoarma, dar atunci e trezit de cosmaruri, care il fac sa prefere nesomnul alternativei.
Derik se opri si astepta raspunsul celuilalt, dar cand isi dadu seama ca Rayland nu are de gand sa zica nimic, vorbi mai departe.
-Pentru o vreme a fost mai bine. Prinsese in greutate si nu mai parea atat de obosit ca de obicei. Asta s-a intamplat in perioada cand te-a cunoscut pe tine. Derik zambi. Ma gandeam ca esti o influenta buna asupra lui. Te vedea ca pe o provocare si crede-ma, lui Kyle ii plac provocariile. Baiatul ofta. Dar lucrurile s-au schimbat in urma cu cateva zile. Kyle...e mai rau. Niciodata nu l-am vazut atat de...se opri si trase adanc aer in piept. Nana mi-a povestit mai demult cat de rau a reactionat Kyle dupa moartea mamei si a surorii sale. Eu nu il cunoastea atunci, dar nu imi e prea greu sa ghicesc ca probabil arata asa cum arata acum.
-Nu...nu stiu ce vrei sa fac eu, zise Ray intr-un final. Stia ca Derik avea dreptate. Stia ca el era vinovat pentru tot, dar ceea ce vroia Kyle de la el...nu putea sa-i ofere dragoste. La dracu', nici macar nu mai stia ce e aia dragoste! Si era perfect constient ca daca s-ar baga in asa ceva, pana la urma tot Kyle ar fi avut de suferit. Poate ar fi fost mai bine sa sufere acum un pic, decat sa nu faca fata durerii mai tarziu. Asta trebuia sa fie cel mai mic rau din toate.
Dar de ce ii ingheta sangele in vene cand il privea pe Derik? De ce avea impresia ca tanarul din fata sa nu exagereaza deloc? Daca Kyle se simtea cu adevarat rau? Daca avusese nevoie de cineva, iar el...iar el daduse bir cu fugitii in loc sa faca fata situatiei asa cum ar fi trebuit?
-Kyle te iubeste! Derik se ridica in picioare si lovi cu pumnul in birou. Nu ii statea in fire sa fie violent, dar in situatia de fata nu se putea abtine. Ai idee cat l-a costat sa-si deschida sufletul in fata cuiva?! Sa-si deschida sufletul in fata TA?
-Nu pot sa-i ofer ceea ce vrea, zise Ray calm. Nu pot sa-l iubesc. Nu cand...
-Nu-i oferi nici macar o sansa. Philipe Lavoisier a murit!
La auzul numelui lui Philipe, Ray se ridica in picioare cu ochii scanteindu-i de manie.
-Sa nu indraznesti! Viata mea particulara nu e un loc unde un mucos ca tine poate sa-si bage nasul! Amenintarea evidenta trecu pe langa Derik, acesta nebagand-o deloc in seama.
-Tu nu sti ce insemna suferinta, Newcrest! Daca ai impresia ca, macar pentru o secunda, suferinta ta e mai mare decat a lui, esti un prost! Ai idee cum s-a simtit cand si-a vazut mama si sora murind in fata lui? Cand si-a dat seama ca nu-i destul de puternic ca sa le salveze? Cand s-a vazut scos cu forta din masina, inainte sa ia foc? Inca traiau, sa sti. Nu au murit din cauza impactului. Au murit arse de vi, iar Kyle a fost nevoit sa vada totul si sa le auda tipetele.
Ray simti imediat cum furia lui se evapora, locul ei fiind luat de ingrijorare. Se aseza inapoi in scaun si trase adanc aer in piept de cateva ori, inainte de a-l privi din nou pe Derik, care paruse a se calma intre timp.
-Stiam ca au murit intr-un accident, dar niciodata nu mi-am imaginat...
-Kyle nu vorbeste despre asta. Mi-e mi-a spus totul cand l-am trezit dintr-un cosmar. De atunci nu a mai deschis subiectul si nici eu nu am facut-o. Dar stiu ca asta e o parte din problema.
-Cealalta parte e relatia cu tatal sau, zise Ray ganditor.
-Da, il aproba Derik. Kyle niciodata nu s-a inteles cu domnul Lancaster. Nici macar inainte de accident. Dupa, lucrurile au mers din rau in si mai rau. Nu stiu, dar uneori am impresia ca Lancaster il considera vinovat pentru tot.
-Asta e o prostie. Indiferent ce relatie ar fi intre ei, un tata nu ar putea sa faca una ca asta.
-Si totusi, poate. Iar Kyle e perfect constient de asta. Tocmai de aceea a incercat atat de mult sa-i faca pe plac. Vroia sa-si rascumpere pacatele, ca sa zic asa.
Derik parea deranjat de notiune. La fel si Ray. Amandoi stiau ca baiatul nu are pacate de rascumparat.
-Nu sunt pacatele lui. Accidente au loc tot timpul. Asta nu insemna ca trebuie sa ne consideram vinovati pentru ele.
-Poate ar trebui sa-ti urmezi propriul sfat, Newcrest.
-Poate ar trebui...
Derik se ridica dintr-o data si se uita impacientat la ceasul de pe mana.
-Uite ce e, nu am niciun drept sa ma bag in viata ta sau in cea a lui Kyle, dar e prietenul meu cel mai bun si nu vreau sa-l vad asa. Banuiesc ca nici tu nu vrei. Nu-ti cer sa-l iubesti. Nu sunt prost. Doar incearca sa-i dai o sansa cat inca mai poti. Cat inca el iti mai da voie sa o faci. Sub invelisul ala de copil rasfatat, vei gasi unul dintre cei mai buni oameni pe care eu i-am cunoscut.
Derik se indrepta spre usa. Inainte sa iasa ii facu cu ochiul barbatului mai in varsta.
-Crede-ma, Newcrest, Kyle nu e nici de departe asa cum il crezi tu. Apoi iesi si inchise usa in urma lui, lasandu-l pe Ray poate si mai confuz decat inainte.

*

Apartamentul era cufundat in liniste si in intuneric. Ray inchise usa in urma lui, incercand sa nu faca prea mult zgomot in cazul in care Kyle adormise.
Toata ziua se gandise la ce ii spusese Derik. Era absurd. Kyle se simtea bine. Trebuia sa se simta bine, altfel el ar fi stiut, nu-i asa? Kyle l-ar fi anuntat.
"Da, cum sa nu te anunte. Dupa ce ai plecat asa sigur ti-ar mai fi spus ceva! Pe cine naiba incerci sa pacalesti?"
Ray ofta si intra in living. Isi arunca sacoul de la costum pe spatarul canapelei si privi in jurul sau cu luare aminte. Totul arata la fel...nimic schimbat. Era ca si cum nimeni nu statuse aici de cand plecase el.
Apoi un gand nu prea placut ii ingheta sangele in vene. Daca Kyle plecase pana la urma?
Cu asta inca in cap, merse repede pana la el in dormitor si deschise usa brusc, dar nici acolo nu era nimeni. Injura printre dinti si se indrepta spre celalalt dormitor pe care nu credea ca il folosise nici macar o data de cand el si Philipe cumparasera apartamentul.
Deschise usa si imediat se linisti. Kyle adormise pe jos cu capul pe laptopul ce statea pe masuta. Parul zburlit ii cadea peste ochii si ii ascundea partial cearcanele intunecate.
Rasufla usurat si se apropie de el. Se lasa pe vine si ii privi indeaproape chipul. Pistruii ce ii acopereau pielea palida pareau aproape la fel de rosii ca si parul sau, iar unghiurile ascutite ale fetei il facusera sa ajunga la aceeasi concluzie ca Derik. Kyle nu se simtea bine. Ii atinse fruntea cu mana. Ardea.
Ray inchise laptopul si il puse deoparte, apoi isi trecu o mana pe sub genunchii lui Kyle il timp ce cu cealalta ii sprijini spatele si il ridica cu usurinta in brate. Capul baiatului cazu pe umarul sau. Colturile gurii lui Ray se ridicara intr-un zambet.
La dracu cu toate! Ii fusese dor de caldura baiatului, de greutatea linistitoare care acum se afla in siguranta la el in brate, de rasuflarea calda care ii mangaia pielea gatului. Ii fusese dor de KYLE.
Cu el in brate, iesi din camera micuta si se indreapta spre propriul dormitor. Odata ajuns inauntru, il aseza pe Kyle in pat si-l acoperi cu plapuma subtire. Se uita pentru un moment la el, lasandu-i imaginea sa i se imprime in memorie.
De ce locul lui parea a fi acolo? In patul sau? Langa el?
Isi scutura capul, incercand sa alunge, macar pentru o noapte, toate gandurile care nu-i dadusera pace in ultimele zile si se aseza langa el. Nu era obosit. Vroia doar...vroia sa-l priveasca...sa-l simta. Va ramane o vreme asa, apoi se va ridica si-l va suna pe Jesse.
Dar patul era comod, iar mirosul lui Kyle era ametitor. Rayland isi inchise ochii cu adevarat multumit si in doar cateva minute adormi.

Am reuşit să mă loghez!
Forța Derik! Deștept băiatul, intră peste el fără programare, îi răscolește sentimentele, dezgroapă trecutul, apoi plecă. Săracul Kyle, atât de obosit încât adoarme la calculator, dar măcar l-a găsit Ray. Cât de idiot poate să fie bărbatul ăsta, continuă să nege că-l iubește când este atât de evident.
Apropo, am observat că Jesse şi Blake nu prea mai apar. O să revină şi ei cu iubirea lor plină de peripeții, nu?
Oricum, un capitol minunat, aştept nextul.
Te-am pupat, baftă la tastat.
Salut, am revenit cu un nou capitol. va multumesc pentru comentarii si ma bucur ca va place. Stiu ca Jesse si Blake nu prea si-au mai facut aparitia in ultima vreme, dar chestia asta va fi remediata peste cateva capitole. Din acel punct, nu o sa mai scapati de ei pana la sfarsit. Multumesc inca o data si spor la citit!

***

Mirosul de sunca prajita si oua amestecat cu izul inconfundabil al cafelei patrundea prin usa intredeschisa a camerei. Kyle ofta multumit si-si deschise lenes ochii. Privii in jurul sau confunz pentru cateva momente pana sa-si dea seama unde se afla. Dormitorul lui Ray...
Nu-si aducea aminte sa fi venit aici. Ultimul lucru pe care stia ca il facuse cu o seara era mica munca de cercetare prin baza de date a imperiului Newcrest. Apoi...il apucase o durere groaznica de cap si ...nimic. De aici nu-si mai amintea nimic.
Dar daca din bucatarie venea miros de mancare...asta nu putea sa insemne decat un lucru: Ray se intoarse acasa.
Cu gandul asta in cap, dadu repede plapuma subtire la o parte si sari in picioare, blestemand camera ce se invartea. Isi scutura capul si astepta cateva clipe pana cand mobila din jurul sau nu se mai misca, apoi iesi repede din incapere si se indrepta spre bucatarie.
Insa se opri imediat ce il vazu.
Ray era imbracat intr-o pereche de pantaloni de treining uzati si un tricou alb, un pic prea lung, chiar si pentru el. Din parul negru i se scurgeau picaturi de apa, care se pierdeau in bumbacul alb. Pe umarul stang avea un prosop ce, probabil, cunoscuse zile mai bune. Nu il vazuse inca. Era prea ocupat cu mancarea. Kyle zari tigaia de pe aragaz si cojile de ou si bucatelele de sunca de pe insula. Zambi.
Niciodata nu si-l imaginase pe Ray ca un barbat casnic. Se sprijini de perete il mai privi pret de cateva momente. Nu stia cand va mai avea o ocazie ca asta. Trebuia sa profite de situatia.
Insa, ca si cum i-ar fi ghicit gandurile, Rayland se intoarse. Privirile lor se incrucisara pentru cateva secunde, pana cand Kyle isi pleca ochii in podea si lasa parul sa-i acopere fata ce incepu sa se inroseasca. In ultimele zile se gandise ce ar fi putut sa-i spuna cand se va intoarce, dar nu gasise niciun raspuns multumitor. Oare ar fi trebuit sa-si ceara scuze? Sa-si retraga cuvintele?
Inghiti in sec, simtindu-se dintr-o data cel mai prost om de pe intre Pamantul. De ce dracu' nu putea gasi un subiect de conversatie frumos si neutru, care sa-l enerveze pe Ray? Nu ar fi trebuit sa fie asa de greu? Barbatul se enerva indiferent ce zicea el, deci, de ce nu era in stare sa-si deschisa gura?
-'Neata. Nu ma gandeam ca te vei trezi asa de repede.
Cand ii auzi glasul calm, Kyle isi ridica privirea. Ray...ii zambea?!
-Vroiam sa termin micul dejun. Cum ai dormit?
Kyle clipi de cateva ori, apoi incerca sa-si faca mintea sa functioneze normal. Rayland era dragut? Pamantul era plat? La naiba, venea sfarsitul lumii si el nu ajunsese la DisneyLand!
-Kyle...? intreba Ray ingrijorat. Lua tigaia de pe aragaz si se apropie de el. Ii duse mana la frunte si se incrunta. Nu, nu mai ai febra. Te simti rau? Te doare ceva?
Kyle il privi perplex. Asta era un vis. De cand se comporta Ray atat de frumos cu el?
Nestiind ce sa zica, se multumi sa dea din cap in semn ca nu.
-Ma bucur. Barbatul repira usurat, apoi ii facu semn sa-l urmeze. Hai sa mananci pana nu se raceste. Nici acum nu stiu exact ce prefer la micul dejun, dar am facut niste oua cu sunca. Puse o parte din oua pe o farfurie si adauga doua bucatele de sunca prajita inainte de a pune farfuria in fata baiatului. Daca nu-ti place, banuiesc ca am pe undeva si niste cereale.
Kyle se uita la farmurie, apoi la Ray si din nou la farfurie si pana sa apuce barbatul sa-si continue lista cu chestii bune de mancat dimineata, fata i se lumina intr-un zambet sincer.
-Multumesc. Lua furculita si se apuca sa manance, abia atunci dandu-si seama cat de foame ii era. Oare cand mancase ultima oara?
-Daca nu iti plac, nu trebuie sa mananci. Sti, gatitul nu e unul din punctele mele forte. Daca vrei un mic dejun exceptional, Jesse ar fi cea mai buna...
-As manca, indiferent ce ai gati.
-Indiferent? Chiar daca ti-as fi dat mancare arsa si fara niciun gust?
Kyle incepu sa chicoteasca cu toate ca nu prea ii statea in fire.
-As manca si as mai cere inca o portie.
-De ce?
Kyle se gandi pentru un moment inainte de a raspunde.
-Cand eram mic, mama imi spunea ca trebuie sa intampinam esecurile celor dragi cu acelasi entuziasm cu care le intampinam reusitele. Asa le aratam ca suntem alaturi de ei, indiferent de situatie.
-Mama ta a fost o femeie inteleapta.
-Nu a fost doar inteleapta. Era buna, zambea tot timpul si stia mereu ce sa spuna ca sa te faca sa te simti mai bine. Nu prea aveai cum sa fi suparat cand erai in preajma ei. Kyle ofta si se opri in mancat. Mi-ar place sa seman mai mult cu ea in privinta asta.
-Cred ca semeni cu ea mai mult decat iti poti imagina, pustiule. Ray se apropie de el si ii ciufuli parul ce si asa nu statea nicicun. Mananca, pana nu se raceste de tot.
Ray se intoarse si se indrepta spre cafetiera. Isi puse o ceasca plina de cafea si tacu. Dimineata se dovedea a fi una interesanta. Era pentru prima oara cand el si Kyle purtasera o conversatie normala, fara sa simta nevoia sa-si sara unul altuia la gat. Nu era mult...dar conta. Cu pasi mici strabati distante mari, isi aminti el.
Cand isi ridica ochii din cana isi dadu seama ca baiatul il priveste si, spre deosebire de data trecuta, nu-si fereste privirea de a sa. Poate vorbise prea repede...
-Imi pare rau pentru ce s-a intamplat cand...Kyle ezita. Nu stia cum sa continue. Nu-mi retrag cuvintele pe care ti le-am spus, dar stiu ca ar fi trebuit sa tac.
-Kyle...
-Nu, lasa-ma sa termin cat inca mai am curajul sa o fac. Trase adanc aer in piept si isi puse in ordine putinele idei pe care le avea. Nu stiu cand s-a intamplat. Nu am vrut sa ma gandesc la tine asa. Nici macar nu stiu daca te plac. Adica, nu ma intelege gresit, poti sa fi si de treaba, dar de cand m-ai cunoscut nu ai facut decat sa urli la mine sau sa-mi vorbesti de sus.
-Nu o fac intentionat, Kyle. Pur si simplu...
-Te enervez, completa baiatul propozitia. Incepu sa rada, insa rasul sau era amar. Acelasi lucru il patesc si eu cand e vorba de tine...insa...nu stiu. Asta simt. Kyle ridica din umeri si incepu sa se joace cu mancarea pe care o mai avea in farfurie.
-E gresit.
-De ce e gresit sa iubesti pe cineva?
Ray ofta si puse deoparta cana de cafea. Conversatia asta se dovedea mai grea decat si-ar fi imaginat.
-Nu e gresit sa iubesti pe cineva. E gresit sa ma iubesti pe mine. Eu...
-...inca il iubesti pe el.
-Da si nu stiu daca voi mai fi in stare sa iubesc pe altcineva vreodata.
-Sunt constient de asta. Kyle impinse farfuria din fata sa. Dar asta nu schimba cu nimic faptul ca eu te iubesc.
-Te voi face sa suferi. Vei ajunge sa ma urasti intr-o buna zi. Ray se cutremura. De ce aceasta perspectiva il inspaimanta?
-Ma indoiesc ca te-as putea uri vreodata. Kyle se ridica de la masa, lua farfuria, o puse in ghiuveta si dadu drumul la apa calda peste ea, apoi, dupa ce termina, se intoarse spre Ray si se apropie de el. Ii puse mana pe piept si ii zambi. Nu-mi esti dator cu nimic. Nu o sa te urmaresc, nu o sa te agasez cu sentimentele mele. Nu o sa plang cand o sa ma respingi. Vroiam doar sa sti.
-Imi pare rau, Kyle...eu...
-Nu e usor sa traiesti singur. Poate sunt doar un pusti enervant pentru tine, dar sunt aici. Si voi fi aici, atunci cand vei avea nevoie de mine.
Ray il privi drept in ochi. oare unde disparuse baiatul acela cu care se certa el? caci, in fata sa nu se mai afla un copil, ci un om, care, poate, stia mai multe decat el despre durere si singuratate. "Kyle nu e asa cum crezi". Cuvintele lui Derik ii rasunau in minte.
-Eu nu am de gand sa te las singur, Rayland. Kyle isi ridica mana si ii atinse obrazul. Ray tresari. Isi ridica propia mana si o acoperi pe cea a baiatului. Pentru cateva momente ramasesera asa, bucurandu-se de sentimentul straniu de intimitate pe care il incercau amandoi. Apoi Ray se apleca si ii cuprinse buzele intr-un sarut usor, aproape cast. Buzele lui Kyle se intredeschisera si il primira, mulandu-se dupa ale lui. Inima ii bubuia atat de tare in piept incat putea sa-i auda bataile in timpane.
Dar totul se termina prea repede. Ray se indeparta aproape imediat. Insa, isi inconjura bratele mari si puternice in jurul trupului mic si-l aduse mai aprope de el. Kyle nu se impotrivi. La randul sau, isi incolaci bratele in jurul taliei lui Ray si-si sprijini capul de torsul sau, ascultandu-i respiratia linistita si bataile repezi ale inimii.
-Multumesc, ii sopti Rayland la ureche dupa ceea ce paruse a fi o vesnicie.
Acelea erau cuvintele pe care vroia sa le auda de atat de mult timp din gura cuiva. Vroia sa stie ca exista cineva careia sa-i pese destul de mult, incat sa nu plece. Nu credea ca ar mai suporta sa vada pe cineva plecand...adevarul era ca nu mai vroia sa fie singur. Nu din nou. Ii....ii era frica.
Stransoare sa deveni mai puternica, dar pe Kyle nu parea sa-l deranjeze. Se multimi sa zambeasca. Trebuia sa se bucure de asta, caci stia ca nu va dura mult. Iar cand totul se va termina si Rayland nu va mai avea nevoie de el, stia ca doar amintirile astea il vor face sa mearga mai departe.

*

-Si chiar ai de gand sa pleci in Texas pentru o vreme?
Kyle statea asezat pe insula din bucatarie si il privea pe Ray cu curiozitate. Era pentru prima oara cand il vedea atat de agitat. Primul sau gand a fost ca s-a intamplat ceva rau cu familia lui, dar cu cat privea mai mult, cu atat era mai sigur ca barbatul ii ascunde ceva. Intrebarea era ce ii ascundea?
-Da. Am fost anuntat de intendent ca mama vrea sa cumpere cateva hectare de pamant de la un vecin si sa extinda teritoriile mosiei. E de parere ca ar fi mai bine sa fiu de fata cand partile vor semna contractul.
Ray era intors, astfel Kyle nu reusi sa-i vada decat spatele. Neavand ce altceva sa faca, isi concentra privirea pe jocul muschilor ascusi de bumbacul tricoului. I-a zis lui Ray ca nu-l va agasa cu sentimentele sale si urma sa se tina de cuvant. Dar asta nu insemna ca nu putea sa admire. Chiar daca o facea de la distanta.
-Cat insemna defapt " cateva hectare"?
-Doua sute.
Asta il puse un pic pe Kyle pe ganduri.
-Crezi ca e o afacere buna? Avand in vedere economia de acum, vreau sa zic.
Ray ofta. Si el se gandise mult si bine la asta, dar inca nu luase o decizie finala. Mama sa il anuntase in urma cu doua saptamani de noile sale planuri privind dezvoltarea viitoare a podgoriei pe care o detinea familia ei inca din urma cu doua generatii. Ii ceruse parerea, dar nici atunci, la fel ca nici acum, nu stia daca este bine sau daca existinderea asta va fi inceputul sfarsitului.
-Nu stiu, recunoscu intr-un final. Tocmai de aceea cred ca e o idee buna sa merg acolo si sa supraveghez lucrurile indeaproape. Nu ne putem permite sa facem nicio greseala cand e vorba de pamantul pe care il achizitionam. Daca el nu e bun, strugurii nu vor fi buni. Iar fara struguri, nu obtinem vin.
-Si asa toata munca pe care oamenii au depus-o pana acum se duce pe apa sambetei, concluziona Kyle il locul lui. Ai dreptate. Ar fi mai bine sa mergi.
Ii zambi.
-In plus, sunt sigur ca famila ta se va bucura sa te vada. Ai zis ca nu ai mai fost de mult in vizita.
-Nu stiu ce sa zic de asta. Ray ofta. Vezi, tu, familia mea nu e tocmai cea mai normala familie din lume.
Kyle incepu sa rada. Sari jos de pe insula, o inconjura si se aseza pe unul dintre scaunele inalte. Isi puse un pahar de suc de portocale si il savura inainte de a-l privi pe Ray amuzat.
-A cui familie e normala zilele astea? Sa zici ca ai o familie normala e ca si cum ai fi de acord ca Pamantule plat.
-Da, ai dreptate, dar crede-ma cand iti spun, ca familia mea nu se incadreaza nici macar in limitele asa zisei normalitati acceptate acum.
Kyle isi termina sucul si puse paharul pe masa.
-Si asta e atat de rau? Nu stiu cum sa-ti spun, dar normalitatea e plictisitoare. Desigur, poate cei de varsta ta nu mai apreciaza lucrurile interesante, adauga Kyle, oferindu-i lui Ray unul din zambetele sale provocatoare.
-Ce naiba vrei sa zici cu "unul de varsta ta"? Nu sunt cu mult mai in varsta decat tine.
-Probabil daca vei mai repeta asta de cateva ori, o sa te si cred.
Ray se incrunta si bombani ceva ce in urechile lui Kyle suna ca "pustii din ziua de azi nu stiu ce e ala respectul". Kyle chicoti. Da, putea sa vorbeasca normal cu Ray, dar asta nu insemna ca nu ii placea sa-l enerveze din cand in cand. Zilele ar fi prea plictisitoare daca ei doi s-ar intelege perfect tot timpul.
-Deci, cand vei pleca? schimba baiatul subiectul. Era bine sa-l enervezi pe rayland, dar trebuia sa sti cand sa te opresti.
-Am rezervare pentru zborul din seara asta.
Kyle ar fi vrut sa zica ceva, dar vestea il lua pe nepregatite. Chiar avea de gand sa plece asa de repede?
-Si nu sti cand te intorci?
-Nu. S-ar putea sa stau doar cateva zile, dar, la fel de bine, as putea sa raman cateva saptamani. Depinde cum merg treburile acolo.
Ray lasa tot ceea ce facuse pana atunci si se apropie de Kyle. Ii spusese aproape tot. Acum urma partea dificila. Isi inclesta maxilarul si incerca sa-si aduca aminte ca trebuia sa fie dragut, daca vroia sa obtina ceea ce isi dorea.
-Inteleg. Atunci, banuiesc ca ar fi mai bine daca as pleca de aici.
-Nu esti nevoit sa pleci, Kyle.
-Dar nici nu pot sa raman. Nu ar fi corect. In plus, cred ca ti-am cauzat destul de multe necazuri pana acum. Kyle ii oferi in zambet linistitor, dar care lui Ray i se paruse al naibii de fals.
Kyle se dadu jos de pe scaun si se intoarse cu spatele. Nu mai avea niciun rost sa amane inevitabilul. Cel mai bine era sa mearga si sa-si strnga lucrurile, apoi sa-l sune pe Derik si sa-l intrebe daca nu poate sa ramana la el pentru cateva zile, pana cand isi va da seama ce sa faca in continuare.
Totusi, cand dadu sa plece, Ray de incheietura si il intoarse cu fata spre el.
-Defapt, incepu barbatul ezitand putin, ma gandeam ca ai putea sa vi cu mine.
-Poftim? Unde sa vin cu tine? il intreba baiatul perplex.
-In Texas. Unde altundeva?
-La ai tai acasa?
-In niciun caz nu am de gand sa dorm la un hotel daca ma duc acolo.
Kyle tacu. Oare Ray intelegea ce ii propusese cu doar cateva secunde in urma? Toate astea venisera din gura unui barbat ce se chinuise o dimineata intreaga sa-i explice ca nu e in stare sa se implice intr-o noua relatie. Iar acum il intreba daca nu vrea sa mearga cu el acasa pentru a-i cunoaste familia?
Adevarul era, ca nu trebuia neaparat sa mearga in Texas pentru a verifica nimic. Atat mama lui, cat si intendentul era oameni cu un simt al afacerilor dezvoltat. Stiau cum sa-si poarte de grija si stiau si cum sa faca mosia sa prospere fara ajutorul lui. Da, era indicat sa fie acolo, dar, pana la urma, era alegerea lui.
O alegere pe care a facut-o in acea dimineata cand s-a trezit si a vazut claia de par roscat de pe perna sa. Chiar si dupa o noapte de somn bun, Kyle paruse extenuat. Statuse aproape o ora privindu-l cum doarme linistit pana sa ia o hotarare. Apoi, il sunase pe Jesse si il anuntase ca isi ia un concediu. Ar fi putut sa puna pariu pe 100 de dolari ca Jesse a cazut din pat cand l-a auzit. Trebuia sa-l intrebe pe Blake cand se va intalni cu el data viitoare.
Urma sa-l duca pe Kyle in Texas. Nu pentru ca el trebuia sa fie acolo, ci pentru ca baiatul parea a avea nevoie de o mica vacanta cat mai departe de L.A. si de tot ce insemna acest oras.
-Cred ca mi-ar place sa merg cu tine, zise intr-un final Kyle, facandu-l pe Ray sa revina cu picioarele pe pamant. Nu am fost niciodata in Texas.
-Perfect, zise Ray cu jumatate gura.
Apoi, realitatea situatiei in care se bagase il lovi din plin.
Urma sa-l duca pe Kyle la el acasa si sa-l introduca familiei sale nu foarte conformiste, care probabil va pune sute de intrebari si ii va incolti de indata ce vor pune piciorul pe mosia aia.
Ce naiba fusese in capul lui cand ii venise idee asta?!
Părinți, deja îmi e milă de săracul Kyle. Nu-mi pot imagina ce se va întâmpla în mica lor excursie. Oare părinţi ştiu că a murit Philipe?
Ador capitolul acesta, a atât de intens, iar Ray atât de idiot. Mi-l şi imaginez stând în fața oglinzii şi repetând „Nu-mi place de Kyle, nu-l pot iubii pe Kyle, nu simt nimic pentru puştiul ăla. Încă îl iubesc pe Philipe.” Şi modul în care a vorbit Kyle mi-a atins inimioara, atât de matur şi sensibil.
Mira, sufleţelul meu cel malefic îţi mulţumeşte şi se bucură enorm de acest capitol.
Aştept nextul, spor la tastat şi multă inspiraţie. >:d<
Apropo, sunt prima :D.
Cata minte are Ray… eu credeam ca mai intai gandesti si dupa aceea vorbesti, dar se pare ca la el e invers. Abia astept sa vad cum ii vor reactiona parintii cand il vor cunoaste pe Kyle. Oricum, baiatul trebuie sa fie foarte derutat. Adica e ca si cum ti-ar spune cineva ca slabesti de la ciocolata, iar peste o ora ar veni sa-ti spuna sa nu mai mananci ca te ingrasi de la ea.
Capitolul mi-a placut foarte mult si il astept cu drag si nerabdare pe urmatorul. Spor la scris in continuare!
deci: capitolul este super super (ca si restul de altfel), R chiar nu stie in ce se baga K plus parinti egal super interesant. am impresia ca incepe sa isi recunoasca niste sentimente pentru roscatul nostru nu de alta dar ar fi chiar pacat pentru ca saracul K chiar merita sa fie iubit. astept cu nerabdare urmatorul cap si sincer iti spun: ma bucur ca nu postezi odata pe luna as innebunii. te pupacesc si scrie scrie scrie...sunt multi care apreciaza ceea ce faci u.bye bye
Mrrr, incepe sa fie interesant!
O excursie inseamna ce cred eu? Mhm, sincer, ma cam tem. Te stiu pe tine, il vad pe Kyle cum e, vad ce caracer are Rayland, asa ca incep sa ma agit deja - o vizita la parintii lui nu prea suna bine, sa fiu sincera.
In viziunea mea, miroase a probleme. Si, sincer, problemele parca se tin scai de cei doi.
Stii, Ray e chiar.... Praf. Ciudat, nu inteleg. Imi place cum reactioneaza, adica... Tu ma cunosti, stii ca la fel reactionez si eu si de aceea ii acept prostiile, dar, gandind la rece, nu e deloc OK ceea ce face... Si mi-e mila de Kyle.
E foarte interesant noul capitol, sunt curioasa cum vor evolua lucrurile.
Te pup, spor la scris!
Buna, MiraA! Oh, stiu ca nu am mai trecut pe aici.
Btw, voiam sa iti spun ca imi e asa dor de celala cuplu, Blake si Jesse, si chiar vreau sa-i mai prind prin capitole, insa trebuie sa avem rabdare. Oricum, de Ray si Kyle nu m-am saturat si nu ma voi satura niciodata, este cuplul meu favorit si iubesc modul incet de a evolua relatia lor. Nu e deloc plictisitor, din contra, e mult prea bine. Imi place modul placut in care ma/ne surprinzi cu comportamentul lor. Foarte bine lucrat! *smile*
Daca nu era Derick, ei nu ar fi ajuns sa se inteleaga asa cum nici calatoria in Texas nu ar fi avut loc. M-a surprins Ray cu schimbarea lui de comportament *laughs* dar ii sta bine in aceste noi haine si, totusi, imi e dor de tachinatul ala al lui. Well, nu pot scrie prea multe acum, dar o sa revin intr-un alt com, alta daca cand nu o sa fiu la tara. Chuu!
***
Kyle se uita la micutul geamantan ce continea aproape toate hainele lui. Nu erau multe, dar era sigur ca ii vor ajunge. In plus, era destul de realist ca sa-si dea seama ca majoritatea hainelor pe care le folosea in L.A. nu ii vor folosi la nimic in Texas.
Se mai uita inca o data prin camera asigurandu-se ca totul e in regula, inainte de a-si inchide laptopul si de a-l baga in rucsac, apoi isi lua si geamantanul, iesi si inchise usa in urma sa.
Ray il astepta langa usa de la intrare cu propriul geamantan in mana. Kyle observa ca nici el nu-si impachetase foarte multe, dar concluziona ca barbatul are haine mai potrivite in Texas. Era sigur ca nu avea de gand sa poarte costume de 12 mii de dolari in mijlocul pustietatii.
-Esti gata? Ray se uita nerabdator la ceasul de pe mana. Suntem in intarziere. Nu vreau sa pierdem avionul. Naiba stie cand e urmatoarea cursa si sincer, nu am niciun chef sa conduc mai mult de 1000 de mile pana acasa.
-Gata, il asigura Kyle indicandu-i geamantanul pe care il avea in mana.
-Esti sigur ca vrei sa iei cu tine doar atat? Sti ca s-ar putea sa ramanem mai mult pe acolo, nu?
-Si daca as vrea sa iau mai multe, nu prea am ce. Ma gandeam ca as putea sa-mi cumpar cate ceva cand ajungem in Odessa. Sti, garderoba mea nu e tocmai potrivita pentru o vacanta in Texas.
-Nici a mea, recunoscu Ray zambind. Dar eu m-am invatat minte si mi-am aprovizionat dulapurile de la ferma cu tot ce as putea sa am nevoie cat timp sunt acolo. Deschise usa de la aprtament si ii facu lui Kyle semn sa iasa inaintea lui. Oamenii de acolo, continua el in timp ce inchise usa, nu apreciaza lucrurile ostentative. Cu cat iesi mai mult din multime, cu atat te vor trata mai mult ca pe un...
-...strain? in completa Kyle, in timp ce asteptau sa se deschida usile liftului. Asta e un fel de avertisment?
-Nu chiar, dar...
-Stai linistit. Stiu ca nu voi fi primit cu zambetul pe buze de catre toti.
Usile liftului se deschisera si cei doi intrara inauntru. Nu dura mult si ajunsera in parcarea subterana. Imediat ce ajunsera in dreptul masinii. Ray deschise portbagajul, iar Kyle ii dadu geamantanul sau.
-Kyle, vreau doar...
-Sa am grija si sa nu enervez pe nimeni inafara de tine cat timp suntem acolo, nu-i asa?
-Daca se poate, nici pe mine. Ray porni masina si se indrepta spre aeroport.
-Daca nu te-as enerva pe tine, probabil m-as plictisi. Kyle ofta. Dar stai linistit. Nu o sa fac nimic necugetata. Ma crezi sau nu, dar si eu am nevoie de o perioada de liniste si pace.
Probabil nici nu o sa-ti dai seama ca sunt acolo.
Ma indoiesc, gandi Rayland, dar se abtinu de la alte comentarii. la cat de bine il cunostea pe Kyle, putea sa intuiasca ca sejurul in Texas nu va fi unul extrem de linistiti. Dar se lasa pe mana destiului...indiferent ce insemna asta.
De un lucru era insa sigur, urmatoarele zile vor fi al naibii de interesante.



Au ajuns in Odessa dimineata devreme. Soarele inca nu rasarise, dar lumina aurie a primelor sale raze se putea observa dinspre est. Micutul aeroport nu era deloc aglomerat. Doi barbati erau la casa de bilete in timp ce alte cateva persoane stateau linistite pe scaunele puse la dispozitia lor in sala de asteptare. Un copil ce nu parea a avea mai mult de 5 ani dormea cu capul in umarul mamei sale, care pare si ea pe punctul de a adormi. Aerul din mica cladire era incins in ciuda orei matinale. Afara batea un vant la fel de cald care patrunde inauntru prin doua gemuri semideschise.
Kyle isi apuca geamantanul fara sa zici niciun cuvant si il urma pe Ray spre iesire, unde stia ca ii astepta o masina. Imediat ce se asezara in masina si Ray dadu drumul la aerul conditionat, respira usurat si se afunda in scaunul comod. Se descalta si isi puse picioarele amortite pe bord, incercand sa se faca comod. Ar fi vrut sa mai doarma. Zborul nu fusese lung, dar pentru o persoana careia nu-i place sa zboare, se dovedi al naibii de obositor. Pufni in sinea sa si ii multumi oricui il asculta in acel moment ca avusese destul de multa stapanire de sine incat sa nu scedeze in fata inceputului atacului de panica pe care il avusese in momentul in care avionul trecut prin asa numitele goluri de aer. Cu coada ochiului il observa pe Ray. Barbatul arata ca si cum atunci iesise de la dus. Hainile de pe el aratau la fel de bine ca si cu o seara inainte, ochii sai erau la fel de ageri ca de obicei, iar miscarile la fel de sigure. Apoi se uita in oglinda retrovizoare si isi vazu propriul chip: parul ii cadea peste ochii rosi sub care incepusera sa se vada deja doua pete negre ce semanau din ce in ce mai mult cu niste vanatai. Pielea alba parea aproape translucida in lumina rasaritului de soare, iar pistruii erau mai proeminenti decat de obicei. Pe scurt: arata ca naiba.
-Pana la ferma mai facem inca doua ore. Incearca sa dormi putin pana atunci. Nu ai inchis un ochi in timpul zborului.
-Sunt bine, il asigura Kyle, dar corpul sau se hotara sa-l ignore asa ca nu-si putu stapani un cascat.
-Observ. Rayland nu-si lua ochii de pe drum, dar intinse mana si o trecu pe dupa umerii lui Kyle, aducandu-l mai aproape si indemnandu-l sa-si aseze capul pe umarul sau. Dormi putin. Nu e nimic de vazut aici. O sa te trezesc cand ne vom aproapia.
Kyle ii oferi o privire suspicioasa, dar nu refuza invitatia. Isi aseza capul cat mai confortabil, inhala mirosul masculin al barbatului de langa el si-si inchise ochii. Caldura pe care o emana trupul lui Ray, in combinatie cu aerul conditionat si cu leganatul lenes al masinii il facura sa se relaxeze si sa adoarma aproape imediat.

-Kyle, trezeste-te. Imediat ajungem.
Vocea soptita il facu sa deschida ochii. Clipi de cateva ori pana cand se obisnui cu lumina ce era mai puternica decat atunci cand adormise. Se uita in jurul lui confuz, avand nevoie de cateva clipe ca sa-si dea seama unde se afla. Isi intinse bratele incercand sa le dezamorteasca inainte de a se departa de tot de Ray. Privi curios pe geamurile laterale, dandu-si seama ca peisajul sterp fusese inlocuit de niste campuri verzi, incadrate in departare de munti ce inca avea piscurile albe.
-Unde suntem? intreba inainte de a deschide geamul si de a lasa aerul incins sa-i mature fata transpirata.
-Suntem deja pe pamanturile familiei mele. Uita-te un pic acolo, ii zise si-i arata o mavila situata la cativa kilometrii in fata. Kyle isi intoarse privirea spre directia indicata si putut sa observe in varful movilei ceea ce parea a fi un mic...orasel?
-Chestia aia e a familiei tale? Ai zis ca ai o mosie aici, nu un intreg oras.
-Nu e un oras. Ceea ce vezi tu acolo e casa principala si dependintele. Cand o sa ne apropiem o sa-ti dai seama ca nu e cine stie ce. Cateva case in plus, grajduri, o biserica.
-Biserica?
-Locul asta are mai mult de 200 de ani vechime. Cand stramosul mamei mele l-a construit, a vrut sa formeze o intreaga comunitate. Majoritatea oamenilor care lucrau la ferma, locuiau acolo. Pe langa casa mare, mai sunt in jur de 30 de casa mai mici, care au fost special construite pentru muncitori si familile acestora.
-Loialitate si unitate?
-Poti sa o numesti si asa. in orice caz, stra-strabunicul meu a fost de parere ca daca ii oferi unui cowboy sansa de a-si intemeia o familie, fara a fi nevoit sa renunte la ceea ce-i place, atunci el va isi va ramane loial. Si, nu stiu cum sa-ti spun, dar a avut dreptate. Pentru o vreme , pe langa biserica, acolo a functionat si o scoala.
-Si acum nu mai functioneaza? il intreba Kyle curios.
-Nu. Acum toti copiii merg la scoala din orasul cel mai apropiat. Ray ii arata un drum lateral. Daca mergi pe acolo, ajungi in oras in 15 minute. Stiu ca locul ti se pare izolat, in comparatie cu L.A.-ul, dar nu e chiar asa de rau sa traiesti aici.
Kyle isi intoarse capul spre el si il privi cu luare aminte. In urma cu cateva ore nu si-i l-ar fi putut imagina pe Ray traind intr-un loc ca asta, dar acum...se vedea nevoit sa recunoasca ca barbatul parea mai la locul lui aici, in mijlocul pustietatii, decat intr-un birou luxos din centrul Los Angelesului.
-Imi place. E liniste.
-Multi l-ar detesta. mai ales daca si-ar fi petrecut toata viata in agitatia in care am trait noi.
Kyle privi casa de pe deal de care se apropiau din ce in ce mai mult, inainte de a-i raspunde.
-Locul asta imi aduce aminte de tine.
Asta il facu pe Ray sa se incrunte si sa-si intoarca privirea intrebatoare spre el.
-La o prima vedere pare neprimitor si arid, dar daca te uiti mai bine o sa fi in stare sa-i vezi frumusetea si sa-l apreciezi la adevarata lui valoare.
Kyle ii sustinu privirea si ii zambi.
Nestiind ce sa zica, Ray isi muta din nou atentia pe drumul ce incepuse sa serpuiasca in sus. Nu dura mai mult de doua minute si ajunsera in varful movilei. Trecura de portile mari deasupra carora era trecut numele CroSsRoadS Ranch, si-si continuara drumul ce acum era incadrat de diferite cladiri toate vopsite in alb, pana ce ajunsera in fata unei case ce era la fel de mare ca a lui Kyle din L.A.
Imediat ce Rayland opri masina, usa de casa fusese deschisa de o femeie care cobori repede cele cate trepte, urmata indeaproape de un barbat ce parea la fel de binefacut ca si Ray, dar ceva mai in varsta si de o fetita mica ce in opinia lui Kyle nu putea sa aiba mai mult de 4 ani.
-Si incepe distractia. Ray se intoarse spre Kyle si ii facu cu ochiul. Orice ai face nu-i lasa sa vada frica in ochii tai. Animalele de prada simt frica si ataca.
Kyle se incrunta, deschise usa de la masina si se dadu jos.
-Iti compari familia cu o haita de animale de prada?
Ray cobora si el din masina si se uita la el pe deasupr capotei.
-O sa intelegi pana la urma la ce ma refer.
Pana sa-l intrebe exact la ce se refera, femeia ajunsese deja in fata masinii. Isi puse mainile in solduri si il privi pe Ray de jos in sus cu o privire atat de agera, incat Kyle facu din instinct un pas in spate.
-Rayland Newcrest, te-ai hotarat sa vi acasa dupa 5 ani si nici macar nu te-ai obosit sa suni? A trebuit sa ma anunte Betsy? Daca nu te-ar fi vazut in Odessa si nu m-ar fi anuntat, sunt sigura ca tie nu ti-ar fi dat prin cap sa pui mana pe telefon si sa suni!
-Da si mie mi-a fost dor de tine, mama. Rayland se apleca si o saruta pe obraz, inainte de a-i oferi unul din zambetele sale rare. Ma bucur sa vad ca esti la fel de plina de viata ca de obicei.
Isi ridica privirea si o indrepta spre barbatul din spatele mamei sale.
-Frank, ce mai faci? Nu te-ai mai vazut de mult.
-Imbatranesc, baiete. Cu o sotie ca mama ta, e cam greu sa tin pasul. Se incrunta cand femeia il lovi cu cotul in coste.
-Sa vezi ce greu o sa ti pasul, daca va trebui sa dormi in camera de oaspeti in seara asta. Barbatul ii zambi si ridica din umeri deloc intimidat de amentitare. Probabil nu era prima oara cand o auzise, cocluziona Kyle, in timp ce urmarea scena de langa portiera sa.
-Tu cine esti?
Kyle tresari si se uita in jos la fetita ce il privea cu ochi mari suspiciosi si il tragea de pantaloni. Dori sa-i raspunda, dar nu apuca caci fetita se intoarse spre Rayland.
-Unde e Philipe? El de ce nu a venit cu tine? Mi-a promis ca ma va invata sa fac poze. Si cine e el? intreba fetita aratand cu degetul spre Kyle.
Pentru un moment se lasa peste toti linistea. Privirile lui Kyle si ale lui Ray se incrucisara, iar baiatului nu-i placu ce vede. Parintii lui Ray ii oferira o privirea prin care el banuia ca incercau sa se scuze.
Femeia veni langa fetita si ii ciufuli parul.
-Maria, ti-am spus ca Philipe a plecat intr-o calatorie si ca nu se va mai intoarce, ii explica femeia cu o voce blanda. Si nu e frumos sa-l arati pe prietenul fratelui tau cu degetul. Cere-i scuze.
-O sa faca poze? fetita isi ridica ochii inocenti spre mama ei si astepta raspunsul. Deaia a plecat?
-Da, iubito. Philipe o sa faca cele mai frumoase poze.
-Dar de ce a plecat fara Ray? Nu s-a gandit ca Ray o sa se simta singur?
-Nu a avut incotro. A facut ceea ce a trebuit sa faca.
Fetita ofta, apoi il privi inca o data pe Kyle. Acesta se lasa pe vine ca sa fie la acelasi nivel cu ea si ii zambi, chiar daca nu vroia altceva decat sa devina invizibil.
-Buna, Maria. Eu sunt Kyle. Ii oferi mana. Imi pare bine sa te cunosc. Fetita i-o accepta fara sa ezite, continuand sa-l priveasca la fel de intens.
-Tu sti sa faci poze?
-Nu la fel de bine ca si Philipe, dar...
-Bun, zise fetita dintr-o data. Lasa ca atunci te voi invata eu. Nu e greu, dar trebuie sa ai rabdare si sa incerci sa vezi nu doar sa...
-...privesti, o completa baiatul amuzat.
-Da. Vezi ca deja inveti? Cateva zile cu mine si vei face cele mai grozave poze.
-Sunt sigur de asta.
-Dar trebuie sa ma asculti. Pentru ca eu stiu ce trebuie sa faci.
Kyle se chinui sa ramana serios, chiar daca il bufnea rasul. Privindu-l cu coada ochiului pe Ray, observa ca si el incerca sa-si pastreze mina serioasa a fetei.
-Desigur, doamna profesoara.
-Domnisoara, il atentiona fata, incruntandu-se.
-Poftim?
-Nu sunt maritata inca. Cand vazu ca baiatul o priveste ciudat, continua. Nu am gasit inca omul potrivit.
Kyle o aproba printr-o miscare a capului nestiind ce sa zica.
-Gata, Maria, nu-l mai inebuni pe prietenul fratelui tau. Nu e frumos. Femeia ii oferi lui Kyle in zambet. Bine ai venit la CroSsRoadS Ranch. Eu sunt Helen Sue, iar el e sotul meu Frank, zise aratand spre barbatul ce inca se afla langa Ray. Iar domnisoara asta mica ce nu mai stie ce sunt alea manierele, este Maria.
-Imi pare bine de cunostiinta, doamna Helena. Eu sunt Kyle Lancaster. Stranse mana ce ii fusese oferita si incerca sa zambeasca, chiar daca nu se simtea tocmai la locul lui. Imi pare rau daca v-am luat pe nepregatite. Daca stiam ca Ray nu v-a sunat...se opri in mijlocul frazei si se intoarse spre barbatul ce il privea amuzat.
-Daca nu ai sunat si nu ai mai venit pe acasa in ultimii 5 ani, cum ai vorbit cu intendentul mosiei despre afacerea asta?
-Ce afacere? intreba Frank. Rayland, despre ce e vorba? Eu sunt intendentul si nu...
-Cred ca ar fi mai bine daca am merge inauntru, il intrerupse Ray repede, deschizand portbagajul masinii si luand de acolo cele doua geamantane micute. Nu esti de aceeasi parere, mama. E cam cald afara si Kyle nu e tocmai obisnuit cu caldura asta arida...
-Da, cum sa nu. O cert pe Maria ca nu are maniere, dar nici eu nu-s mai buna decat ea. Imi cer scuze ca v-am tinut aici afara. Hai, draguta, il indemna pe Kyle. Nu are rost sa ramanem in soarele asta.
Kyle ii oferi lui Ray o privire ce insemna vom discuta mai tarziu despre asta. Sa nu crezi ca ai scapat, dar tacu si ii urma pe ceilalti inauntru.
Şi eu care speram ca cei doi să se meargă la moşie pentru o scurtă vacanţă, dar Ray se gândeşte numei la muncă. Pe fruntea lui cred că trebuie scris "Idiot", pentru că se poartă ca unul.
Am şi uitat de micuţa Maria, se pare că a renunţat la Jesse, dar tot la un soţ se gândeşte. Mă întreb cum s-au simţit cei doi, Ray si Kyle, când fetiţa a întrebat de Philipe.
Aştept să văd ce se întâmplă la moşie între cei doi. Mă întreb dacă Kyle şi Maria vor avea o şedinţă foto, îl pot folosii pe Ray ca model:)).
Oricum, minunat capitol şi aştept nextul. :*
P.S: Prima, dacă nu mi-a luato cineva înainte.
Yupiiii...sunt prima..Deja sunt obsedata, in fiecare zi verific sa vad daca ai postat (chiar daca stiu ca nu postezi in fiecare zi eu tot o fac). Capitolul este superb, astept acum sa vad de ce "haita de animale" pana aici parintii lui Ray sunt chiar super de treaba dar sunt sigura ca ai u o idee. Maria...mi-a placut de ea si in primul sezon si ma bucur sa vad ca e la fel de inteligenta si ma bucur ca il place pe Kyle. Abia astept sa citesc urmatorul(ele) capitol(e) pentru ca am ramas surprinsa de gentiletea lui R chiar nu ma asteptam sa minta in legatura cu motivul plecarii dar na ...asta e iubirea. :P.
te pup si mult succesc la scris...vreau next-ul repede repede. kiss kiss


corectez...a doua...e bine si asa
Nici nu vreau sa stiu cum s-a simtit Ray atunci cand Maria l-a mentionat pe Philipe! Dar apropo de Maria... aproape uitasem de ea. Sper ca in viitor se va indragosti de cineva de varsta ei, iar daca este posibil nu din familie (Jessie :)) ) Sunt sigura ca va fi o profa minunata, dar totusi exigenta :))
Sper ca aceasta "haita de animale" nu e la fel de rea cum a fost tatal lui Blake la inceput, desi nu cred ca va fi. Ma bucur ca parintii lui Ray n-au nicio problema cu orientarile fiului lor... si Kyle ar trebui sa se bucure...

Well, thanks for this chapter and good luck with the next one!
***

Interiorul casei era la fel de impozant ca si exteriorul. Si nu pentru ca ar fi fost foarte luxos. Nu, departe de asta, dar atmosfera pe care covoarele persane de cea mai buna calitate si mobila din lemn greu inchisa la culoare pe care nu o mai gaseai in alta parte decat in Texas, il facu pe Kyle sa se simta din nou mic si neinsmnat. Nu trebuia sa fi un expert ca sa-ti dai seama ca el nu prea avea ce sa caute intr-un loc ca asta.
Totusi, isi pastra parerile pentru sine si ii urma pe ceilalti in camera mare deschisa ce parea sa fie folosita pe post de living. Spre deosebire de casa lui Ray sau de casa tatalui sau, camera pastra un iz provincial. Nu era neplacut, doar ciudat, cel putin pentru cineva care isi petrecuse toata viata in incaperi ca cele cu care era el obisnuit.
In mijlocul camerei se afla o mica masuta inconjurata de doua canapele cafeni.
Kyle inspecta cu interes restul camerei. In laterala gasi scarile care duceau la camerele de la etaj. Ridicandu-si capul, observa spatiul gol si distanta la care se afla tavanul, apoi micul colidor deschis de la etaj si usile celorlalte incaperi. Cunostea genul asta de constructii, dar era pentru prima oara cand vedea asa ceva. Casele in genul acesteia nu mai era la moda, asa ca In L.A. devenisera o specie pe cale de disparitie.
Ray il urmarea cu interes. Multumea oricui era dispus sa asculte ca firea curioasa a lui Kyle intrase in plina forta si il facu pe baiat sa uite, macar pentru cateva minute de intrebarile pe care le avea. Ultimul lucru pe care si-l dorea era o mica cearta de fata cu mama sa.
-Luati loc si odihniti-va. Ati batut cale lunga si cred ca sunteti obositi, zise femeia inainte de a se intoarce spre sotul ei. Frank, adu-le si tu ceva de baut.
-Ce vreti? Ray? Bere, wiskey?
-Wiskey, raspunse Ray inainte a se aseza.
-Wiskey sa fie. Kyle, acelasi lucru?
Baiatul tresari si-si intoarse privirea spre barbatul care ii zambea prietenos.
-Nu, lui adu-i un suc.
Frak ridica dintr-o spranceana intrebator. Kyle isi intoarse capul spre Ray si se incrunta.
-Nu m-ar deranja un wiskey.
-Inca esti minor, ii aminti Ray.
-Nu vad niciun organ al legii prin preajma ca sa intru in belele, deci...
-Niciun "deci".
-Haide, Rayland, nu fi atat de dur cu pustiul, il apostrofa Frank. Sunt sigur ca...
-Nu.
Frank o lasa balta. Stia din experienta ca atunci cand Ray folosea acel ton, nu mai avea niciun rost sa il contrazica. Ofta si se indrepta spre barul micut si foarte bine aprovizionatd din colt. Deschise usita, scoase o stica de Jack si doua pahare.
-Domnule Frank. Frank isi intoarse capul spre Kyle. Am si eu o intrebare. Rayland bea alcool la varsta mea.
-Nu am baut alcool la 15 ani.
-Foarte amuzant, Ray. Pacat ca eu am 17 ani, nu 15. Kyle ii oferi lui Frank un zambet larg si deosebit sarcastic.
Frank zambi si lasa sticla de wiskey jos.
-Pe vremea aceea Ray era la universitate in Anglia...
-Vezi?
-...dar, continua Frank ca si cum nu il auzise pe Ray, de fiecare data cand venea acasa bea cot la cot cu ceilalti barbati. Atunci nu era casatorit cu Helen, dar il cunoastem foarte bine pe pungasul asta.
Kyle ii oferi lui Rayland un zambet orbitor.
-Atunci, o sa beau si eu un pahar de wiskey, domnule Frank.
-Asa te vreau, pustiule. Si spune-mi doar Frank. Nu e nevoie sa fim pretentiosi.
Frank mai scoase un pahar si puse in fiecare cate doua masuri de wiskey. Inchise sticla, apoi lua paharele si le aseza pe masuta, dupa care lua loc pe cealalta canapea.
-Bine ai venit acasa. Ridica paharul. Ray si Kyle facura la fel. Ciocnira, apoi fiecare lua o gura din lichidul aramiu.
Kyle se ineca si incepu sa tuseasca.
-Am incercat sa te avetizez, ii sopti Ray il timp ce il batea pe spate.
Kyle lasa paharul jos simtaindu-se dintr-o data de 10 ori mai incins decat se simtise la aeroport in acea dimineata.
-Chestia asta e tare.
-Normal ca e. Aici nu beam posirca ce se vinde in marile orase, il asigura Frank ce isi dadu pe gat restul bauturii de parca ar fi baut apa.
-Observ.
-Ma bucur ca te-ai hotarat sa vi acasa, incepu Frank dupa o scurta pauza. Nu ma asteptam sa aduci pe cineva cu tine, zise uitandu-se spre Kyle care incerca sa se faca cat mai mic. Dar e o surpriza placuta, continua Frank. Sunt sigur ca si mama ta e de aceeasi parere.
Se intoarse spre Kyle.
-Multumesc, tinere ca l-ai adus pe incapatanatul asta acasa. Pentru o vreme chiar ne gandisem sa apelam la un profesionist sa duca treaba la bun sfarsit.
-Profesionist?
-Incearca sa-ti spuna ca ar fi fost in stare sa plateasca pe cineva sa ma lege, rapeasca si sa ma aduc aici, ii oferi Ray o explicatie.
-Prea multa bataie de cap. Dom...adica Frank, nu trebuia sa-i ziceti decat ca nu e in stare sa va faca o vizita si sa-i dati un argument bun. Apoi ar fi venit sigur. Stiti, nu prea ii place sa i se spuna ca nu e in stare sa faca ceva. Kyle ridica din umeri si-si fixa privirea pe unul dintre ornamentele de pe pereti, neobservand felul in care Frank se uita la el.
-Sunt prea batran ca psihologia inversa sa dea rezultate la mine.
-Nu-i adevarat, zise Kyle neluandu-si ochii de la perechea de coarne de cerb ce era atarnata deasupra usii. Nu ma intelege gresit, Ray, esti batran, aici sunt de acord cu tine, dar nu exista limita de varsta pentru efetele psihologiei inverse.
-Am destula experienta incat sa nu pic in plasa asta, Kyle.
-Experienta pe care ai acumulat-o de-a lungul timpului, banuiesc.
-Normal. Nu te poti astepta ca cineva de varsta ta...
-Ce ai mai acumultat de-a lungul timpului pe langa eperienta? Artrita? Fire albe? Riduri?
-Singurele fire albe pe care le am sunt cele pe care mi le-ai scos tu.
Frank se aseza mai bine si-i ii urmari pe cei doi cu zambetul pe buze. Helen veni din incaperea alturata si dori sa spuna ceva, dar Frank ii facu semn sa taca.
-Iti ies fire albe atat de repede?
-Daca esti tu implicat, da.
-Sti ca o data cu inaintarea in varsta firele albe iti vor deveni cele mai bune prietene, nu?
Ray ridica paharul si il duse la gura inainte de a raspunde.
-Nu sunt cu mult mai mare decat tine, Kyle. Si la fel cum inaintez eu in varsta o faci si tu.
-Da, dar eu inca sunt tanar si am toata viata inainte. Posibilitatile mele sunt nelimitate.
-Si ale mele sunt la fel.
-Nu cred. Nu a-i fi in stare sa profiti de o ocazie noua nici daca te-ar lovi in moalele capului.
-Vrei sa zici ca sunt inchis la minte?
Ray puse paharul inapoi pe masa.
-Exact asta vreau sa zic. Si sclavul rutinei. Kyle isi incrucisa mainile pe piept si ii zambi.
-Asta e cel mai stupid lucru pe care l-am auzit.
-Atunci, demonstreaza-mi ca ai dreptate si eu ma insel. Daca o faci o sa-mi plec capul in fata ta si o sa recunosc ca am gresit. Ba mai mult, o sa-mi cer si scuze in mod oficial pentru ca ti-am insultat tineretea.
-Asa sa fie!
Kyle se intoarse spre Frank.
-Vedeti, psihologia inversa functioneaza de fiecare data. Se ridica de langa Ray. Va suparati daca ies sa iau o gura de aer?
-Nu, draguta, il asigura repede Helen. Ce ai zice de un tur al imprejurimilor.
Il prinse pe Kyle de mana si il trase dupa ea pe usile deschise ale terasei, disparand din aria vizuala a celor doi barbati.
Ray ofta si isi intinse picioarele lungi, incercand sa evite privirea iscoditoare a lui Frank. Lua paharul aproape gol in mana si incepu sa se joace cu el, urmarind urmele pe care le lasa lichidul pe suprafata transparenta.
-Imi place pustiul. E micut, dar are curaj daca te infrunta pe tine.
-Curaj sau prostie? Ray pufni. E doar un pusti incapatanat care nu stie cand sa-si inchida gura, Frank.
-Pe care ai hotarat sa-l aduci aici sub pretextul ca trebuie sa inchei o afacere importanta? Ray, nu te mai ocupi de afacerile mosiei de ani de zile. Tu singur ai spus ca mama ta e perfect capabila sa-si poarte singura de grija, si tind sa fiu de acord.
Ray ii oferi lui Frank o privire graitoare.
-Da, dar el nu stie asta si prefer ca lucrurile sa ramana asa.
Inghiti ultima sorbitura de wiskey, apoi se ridica si se indrepta spre bar. Isi mai puse inca un pahar si se aseza inapoi. Avea nevoie de alcool daca vroia sa supravieturiasca discutiei.
-Ray, ce naiba se intampla? Nu esti genul de om care sa se ascunda! Nu ai dat niciun semn de viata dupa moartea lui Philipe, nu ai raspuns la telefon...pur si simplu te-ai inchis in tine. Si dintr-o data apari cu un tanar la usa noastra si nu dai nicio explicatie.
-Vreai sa plec, Frank?
Barbatul tranti paharul pe care il avusese in mana si se incrunta la Ray.
-La naiba, Rayland. Asta este casa ta, sti bine asta. Nu-ti cer sa pleci. Vrea doar sa stiu ce se intampla. Si eu si mama ta am fost ingrijorati. Cred ca meritam o explicatie!
-Nu am chef sa ma cert, Frank. Si da, meriti o explicatie.
In cateva cuvinte Rayland in rezuma ce se intamplase de cand il cunoscuse pe Kyle, evitand partea in care aproape se culcase cu el sau faptul ca se simtea atras, cel putin din punct de vedere fizic de Kyle. Cand termina de vorbit peste ei se lasa linistea.
-Nenorocitul! Cum a putut sa-i faca asa ceva propriului sau fiu? Mai ales dupa toate prin cate a trecut?
-Nu vreau sa-i gasesc scuze lui Lancaster, dar multi ar fi procedat la fel. Sti si tu cum ii vede lumea pe cei ca mine. Colturile buzelor i se ridicasera intr-un zambet trist. Parerile preconcepute sunt cel mai mare dusman al nostru.
-Stiu, dar asta nu il scuza. Omul trebuie judecat dupa faptele sale, nu dupa inclinatiile sexuale, afirma Frank cu tarie.
-In fine, nu mai are rost sa discutam. Rezultatul e acelasi. Tot ce vreau, Frank, e ca Kyle sa fie pentru o vreme departe de L.A. Avocatii mei au vorbit deja cu avocatii lui Lancaster.
-Pentru ce?
Ray ranji.
-Omul e o vipera. Nu am vrut sa am surprize. Am facut o intelegere cu el. L-am asigurat ca Newcrest.CO nu va rupe legatura cu firma lui daca ma numeste pe mine tutorele lui Kyle pana cand acesta va implini 18 ani.
-Si a fost deacord cu chestia asta?
-Jubila de fericire. Nici nu a clipit cand a semnat actele.
Ray se ridica, inconjura canapeaua si se indrepta spre usile deschise ale terasei. Se sprijini de tocul lor si il cauta pe Kyle cu privirea. Asa cum banuise, mama sa ii arata tarcul unde tineau manjii. Tot corpul ii fu strabatut de un val de caldura cand vazu cat de lipsit de griji parea.
-Kyle stie?
Ray ofta.
-Nu si nu vreau sa afle.
-E dreptul lui.
-Poate, dar cred ca e mai bine sa tin asta pentru mine. Ray ridica din umeri.
Il auzi pe Frank ridicandu-se si venind in spatele sau, dar nu se intoarse.
-Nu credeam ca voi apuca sa vad ziua cand lui Ray Newcrest sa-i fie frica de un pusti de 17 ani.
Ray putu sa-i simta zambetul din voce, dar nu avea ce sa-i spuna. Avea dreptate. Lui chiar ii era frica de Kyle.
-Nici eu, Frank. Nici eu...
Restul zilei trecu repede. Dupa ce isi terminasera bautura, Ray si Frank se inchisera in birou pentru a discuta despre stare financiara a mosiei, iar Kyle isi petrecuse majoritatea timpului afara, cercetand imprejurimile casei principale.
Abia, in jur de ora 8 seara se reintalnisera in camera de zi pentru a cina. Totul decurse mai lin de cat se astepta Kyle asa ca pana la sfarsitul mesei reusi si el sa se linisteasca. Era ciudat, dar pentru prima oara in mult timp, nu-l deranja deloc atmosfera de familie. Si tot pentru prima oara in mult timp reusise sa-si recapete macar o parte din pofta de mancare. Nu mancase la fel de mult ca ceilalti de la masa, daca se gandea bine probabil mancase chiar mai putin decat Maria, dar pentru el era in inceput. In plus, stia ca daca va exagera urma sa se aleaga cu o durere de stomac de toata frumusetea pana dimineata. Asa ca, se multimi sa guste din fiecare fel cate un pic, pana crezu ca va exploda.
-Ti-a placut masa, Kyle? Ai mancat foarte putin. Observa Helen in timp ce strangea vasele.
-A fost delicioasa. Multumesc. Kyle se ridica de pe scaun si se apuca sa strnga farfuriile goale de langa el.
-Stai linistit, draguta. Ma descurc, il asigura femeia in timp ce se indrepta spre bucatarie.
-Sunt cam multe. Nu are rost sa faceti atatea drumuri. In plus, nu ma deranjeaza deloc.
Baiatul o urma, avand grija sa scape portelanurile grele pe care le avea in brate. Intra in bucatarie si le aseza pe ghiuveta.
Intre timp femeia dadu drumul la apa calda si baga vasele in ea, apoi adauga niste detergent.
-Pune-le langa astea. O sa le las putin in apa calda si le voi spala mai tarziu. Femeia se indrepta spre friguder, Deschise usa si ramase in cadrul ei cateva momente.
-Vrei o inghetata?
-Multumesc, dar nu. Sunt plin.
Helen inchise usa si se intoarse spre el.
-Nu-mi vine sa cred ca ai mancat atat de putin si esti plin. Trebuie sa mai pui niste carne pe oasele alea ale tale, draguta.
Kyle se inrosi si-si pleca capul in pamant. Stia cum arata in comparatie cu alti baieti de varsta lui. Nu-i placea sa i se reaminteasca.
-Capul sus. Nu trebuie sa te rusinezi. Femeia se apropie de el si-l batu prieteneste pe umar. Nici Ray nu a fost yoy yimpul atat de mare precum il vezi acum.
Asta ii captase atentia.
-Serios?
-Era cel mai mic din clasa lui. Asa a fost tot timpul pana a implinit 15 ani, apoi, dintr-o data a inceput sa creasca. Cand s-a intors din Anglia, dupa ce a terminat univeristatea, nu l-am mai recunoscut.
Kyle chicoti dintr-o data binedispus.
-Nu mi-l imaginez pe Ray mic.
-Lasa, maine o sa caut albumul cu pozele de cand era copil. Ii facu cu ochiul complice. Hai sa ne intoarcem la baieti. Cine stie ce credca facem atata aici.
Kyle o urma in living. Ray si Frank statea intinsi pe cele doua canapele. Frank fuma un trabuc, dar Ray se rezuma doar la paharul lui wiskey. Cand il vazu pe Kyle, isi dadu pe gat restul bauturii si puse paharul pe masa inainte de a se ridica.
-E tarziu si ziua de azi a fost cam lunga. Cred ca ar fi mai bine daca noi am merge la somn.
Kyle il aproba printr-o miscare aproape imperceptibila a capului. Nu-i placea sa recunoasca, dar si el era frant. Avea nevoie de un pat cal di un somn bun inainte de a o lua de la capat a doua zi.
-Cum vreti. Am pregatit camera pe care o foloseai inainte. Bagajele voastre sunt deja...
-Kyle va dormi in fosta mea camera, isi intrerupese Ray mama. O sa-i mut bagajul din camera mea acolo imediat ce urcam sus.
Kyle inghiti in sec, in timp ce toata buna lui dispozitie de mai devreme zbura pe fereastra. La fel si sperantele unui somn linistit.
-Dar credeam ca...incepu Helen, dar prinse privirea lui Frank si tacu. Isi drese glasul inainte de a continua. Bine atunci, daca asa vreti. Noapte buna si ne vedem dimineata la micul dejun.
-Multumim, domna Helen.
-Spune-mi Helen, draguta. Aici suntem in familie.
Da, dar nu familia mea, gandi Kyle, insa ii zambi si o aproba, apoi il urma pe Rayland sus pe scari pana ce ajunsera in dreptul unei usi.
-Asta a fost camera mea cand locuiam aici. Nu stiu ce gusturi ai, dar cred ca o sa-ti placa. Ray deschise usa si il impinse pe Kyle inauntru.
Camera nu era foarte mare, dar nici mica. Peretele opus usii era dominat de un geam imens care era intredeschis. In stanga Kyle observa patul de o singura persoana si o noptiera. Langa el in coltul indepartat al camerei un birou micut, iar in partea opusa un sifonier de marime medie si niste rafturi pline de carti.
-Sper ca intelegi ca nu putem dormi impreuna. Nu vreau ca ai mei sa...
-Stai linistit. Nici nu ma asteptam sa o facem, minti repede Kyle. Se intoarse si il privi pe Rayland. Ar fi vrut sa se ridice pe varfuri si sa-l sarute, dar stia ca gestul nu ar fi apreciat. Si indiferent ce ii zisese cu o zi in urma, nu ii placea sa fie respins. Prefera sa joace la sigur.
-Pai, atunci banuiesc ca ne vedem la micul dejun. Noapte buna, Rayland... si multumesc inca o data ca m-ai lasat sa te insotesc aici.
Ray ezita pentru un moment inainte de a se intoarce si se a de indrepta spre usa.
-Noapte buna. Ne vedem maine.
Iesi si inchise usa in urma lui, lasandu-l pe Kyle singur. Acesta isi dadu blugii jos si se tranti in pat. Nu se chinui sa se acopere. Stia ca nu va adormi. Se aseza cat mai bine pe spate, isi puse mainile sub cap si ramase asa, privind iregularitatile de pe tavan pana cand intreaga casa se cufunda in bezna si zgomotele se estompara.
Aia avea sa fie o noapte al naibii de lunga, medita el inchizandu-si intr-un final ochii si incepand sa numere.
Te ador:X. Un capitol minunat, ca de obicei.
Deci nu-mi vine sa cred ca Kyle a folosit psihologia inversa pe Ray, destept pustiul. Mie chiar imi place familia barbatului, sunt niste animale destul de intelegatoare si prietenoase. Saracutul baiat, iar nu doarme. Of, cat mi-am dorit ca Ray sa se intoarca si sa-l sarute pe roscat, iar Maria sa fie in spatele lui, ar fi fost super.
Deja incep sa delirez. Astept nextul, cu acesta mai uimit cu urmatorul ma vei soca.
Bafta la tastat, te-am pupat:*
P.S: Prima, daca nu mi-a luat-o cnv inainte.