AnimeZupCăutare

[Terminat] I just wanna love you!

Oauuuuu o adevarata drama....Ce se complica lucrurile ! Phlippe traieste...asta chiar va fi un soc pentru Ray, abia astept sa vad cum va reactiona. Inca nu am inteles perfect complexitatea planului insa vad la orizont un final apropiat si sunt foarte sigura ca va fi unul grandios.
Abia astept sa vad cum se va rezolva toata tarasenia asta, insa cel mai mult vreau sa vad reactia lui Ray cand va afla ca Phlippe nu e mort, oare cum va afecta asta relatia intre Kyle si Ray. Suspans Suspans. Vreau next-ul repede repede. te pup bye. spor la treaba
Mira, draga, ti-am spus pe mess ca nu pot citi ficul atunci, dar imediat ziua urmatoare am terminat ultimul capitol. A fost excelent! Atatea detalii explicate cum trebuie, atatia termeni din domeniu... Se vede ca stii ce faci si ca nu vorbesti la nimereala doar pentru a scrie. In fine, capitolul a fost minunat, cum am mai zis. Kyle iar o va da in bara, dar va iesi din asta. Seth ala ma cam sperie, imi pare foarte infricosator... Ne-ai oferit destule detalii, insa nu indeajuns incat sa intelegem exact ce se intampla. Daca ai spus ca te apropii de sfarsit, inseamna ca vom afla repede. Chiar sunt curioasa cand si ce ii va spune lui Jesse si Ray.
Dupa cum am promis cuiva, noul capitol este aici. Spor la citit si multumesc ca ati avut rabdare.

***

Casa imensa era tacuta. Mult mai tacuta decat si-o amintea. Jesse pasi inauntru, cu Olivia imediat in urma lui si intra in incaperea de primire, ce, probabil era cat jumatate din apartamentul pe care il impartea cu Blake. Menajera ii urma la fel de tacuta ca si restul casei si ii indemna printr-o miscare usoara a capului sa ia loc pe unul dintre fotolile antice, pe care Jesse le iubise atat de mult in copilarie.
Amandoi se asezara in acelasi timp, rasufland usurati ca ajunsera in sfarsit acasa. Totusi, Jesse, spre deosebire de Olivia, nu se putu relaxa de tot. Se intinse pe spate, lasand plusul moale si usoar decolorat de trecerea timpului sa-l inghit, apoi trecu cu privirea peste incaperea pe care nu o mai vazuse de atat de multa vreme.Exista o explicatie destul de simpla pentru faptul ca venea niciodata aici de buna-voie. Nu vroiam sa-si aminteasca. Asta era o parte din viata sa pe care dorise, inca dinainte tragediei cu Monica sa o ingroape. Desigur, atunci nu se putea. Era doar un copil, nevoit din cauza circustantelor sa accepte lucrurile asa cum erau: parintii lui nu aveau o casnicie fericita, iar el era un ciudat.
Jesse zambi. Isi aducea si acum aminte de acele zile de la inceputul copilariei sale cand nu-si dorea nimic altceva decat sa fie ca toti ceilalti. Nu-si dorise niciodata sa faca parte dintr-o familie bogata sau cu o asa zisa istorie ce se pierdea in negura timpurilor. Nu-si dorise un tata atat de dur, ce nu avea niciodata timp de el si nicio mama atat de tanara si lipsita de experienta, ce obisnuia sa se inchida in una din camerele de la etaj si sa planga ore in sir, pana cand ramanea fara lacrimi sau pana cand sotul ei se reintorcea acasa si se vedea nevoita sa adopte din nou masca de multumire perpetua. Nu, nu-si dorise asta. Chiar si atunci, cu mintea lui de copil, dar care, dupa spusele multora, vedea si intelegea mai multe decat mintea majoritatii adultilor, nu visa decat la o familie obisnuita. O casa mica, unde nu aveai nevoie de o harta ca sa poti sa o strabati de la un capat la altul, un tata care sa vina seara de la munca obosit, dar care inca sa aiba puterea sa-i zambeasca si sa-l intrebe cum a fost ziua lui, o mama care sa-l mangaie si sa-i spuna ca totul va fi bine, chiar daca totul nu era decat o mare minciuna menita sa-l linisteasca. Da, isi dorise toate acestea cu ardoare...insa, viata nu-ti ofera tot timpul ceea ce-ti doresti. El invatase asta de la o varsta frageda si nu avea de gand sa uite lectia pe care viata i-o daduse.
-Cand eram mica, imi placea la nebunie casa asta. Vocea Oliviei il scoase din reverie. Isi ridica privirea spre ea si o asculta. Mama ma aducea aici, uneori. Insa nu o facea foarte des de frica sa nu se inveasca un scandal. Fata ofta. Ma intreb daca lucrurile nu ar fi putut sa fie mai simple daca...
-...daca am fi avut parinti mai responsabili? O completa Jesse bland.
-Da. Olivia il aproba. Se ridica din fotoliu si se apropie de fereastra mare ce oferea o adevarata priveliste spre gradina din fata casei. In perioada aceea a anului nu erau foarte multe flori inflorite, insa asta nu-i diminua cu nimic frumusetea. Din loc in loc verdele crud al gardului viu si al gazonului era intrerupte de mici puncte albe ce atrageau albinele – era sezonul zambilelor.
-Nu stiu. Poate ar fi fost altfel, poate nu. Nu vom sti niciodata. Dar priveste lucrurile asa: daca totul mergea bine cu mama lui Ray, atunci eu nu as mai fi fost aici, daca Monica si tatal meu se intelgeau bine, probabil nu te-ai mai fi nascut tu si nici Maddy.
Olivia se intoarse spre el ganditoare, parand a-i cantari cuvintele cu atentie.
-Vrei sa zici ca totul se intampla cu un scop? Il intreba intr-un final, cand tacere dintre ei devenise prea tensionanta.
-Da. Nu are rost sa ne gandim la trecut. Nu-l putem schimba. Putem doar sa invatam din el...sau sa incercam sa invatam ceva din el.
-Intelepte cuvinte graiesti, il tachina Olivia.
-Domnul va asteapta, se auzi o voce mica, aproape speriata de undeva din spatele lor. Amandoi tresarira. Olivia parasi gemul si se indrepta spre Jesse.
-Cred ca ar fi bine sa mergi tu. Probabil nu-i vine sa creada ca esti aici. Sunt sigura ca se bucura sa te vada.
-Cumva ma indoiesc de asta, mormai Jesse pentru sine, dar o asculta. Merse spre scarile ce duceau la etaj si se apuca sa urce cate doua la fel cum facea si in copilarie.
-Ma gasesti in camera mea.
Vocea Oliviei il insoti pana disparu pe palierul de la etaj. Ajuns sunt, nu-i trebuira mai mult de cateva minute sa se orienteze. Era aproape amuzant ca inca reusea sa se piarda in casa aceea, chiar daca acolo crescuse. Dar, isi zise el in gand, trecusera ani de zile de cand fusese acasa, deci era normal.
Parasi holul principal si intra pe o usa dubla laterala intr-un hol mai mic ce unea cele doua parti ale aripii estice ale casei. Il strabatu repede, pana cand ajunse in dreptul unei usi duble, albe pe care si-o amintea mult prea bine. De cate ori nu-i fusese inchisa usa asta in nas cand era copil?
Se opri in dreptul ei, trase adanc aer in piept, promitandu-si ca orice va auzi sau va vedea, nu se va lasa afectat, apoi batu de doua ori in lemul tare de ciresc si astepta.
Era pe punctul de a bate din nou cand auzi vocea baritonala pe care nu o uitase inca.
-Intra!
Jesse deschise usa si pasi inauntru. Camera, neobisnuit de mica, avand in vedere dimensiunile la care fusese construita casa era slab iluminata. Jesse observa ca draperiile grele de saten rosu fusesera trase, blocand lumina soarelui sa patrunda inauntru, singura sursa de iluminare, fiind o mica veioza ce se afla pe una dintre noptierele de langa patul mare cu baldachin, ce, probabil, avea de trei ori varsta lui.
-Banuiesc ca nu ai batut atata drum ca sa stai in usa, nu-i asa? Vocea tatalui sau parea deosebit de puternica in acea linistea ce domnea incaperea. Jesse se conforma fara sa-i ofere o replica si se indrepta spre patul unde stia ca isi va gasi tatal. Pe masura ce se apropie trecu repede in revista flacoanele de medicamente desfacute de pe masuta, dezordinea din jur si mirosul distinct ce domnea peste tot. Il recunostea. Il simtise de mai multe ori decat ar fi vrut. Era izul mortii. Olivia avusese dreptate. Tatal lor era pe moarte. Cand ajunse in dreptul patului isi dadu seam cat de multa dreptate aveam. Privindu-l de dedesubtul cearceafurilor, tatal sau parea la fel de mic si de neajutorat ca un copil. Pielea sa aproape pamantie parea la fel de subtire ca un pergament si lucea in lumina difuza provenita de la veioza, pe toata suprafata ei putandu-se observa mici broboade de transpiratie. Tatal sau, Charles Newcrest, fusese un munte de om si nu numai in ceea ce priveste statura fizica. Avusese o alura, o prezenta,ce reusea sa-l intimideze si pe cel mai dur adversar. Asta era unul dintre avantajele pe care le exploatase ca sa ajunga acolo unde era acum. Insa, omuletul care il privea nu mai retinea aprope nimic din acel barbat. Poate doar ochii, care, chiar daca era adanciti in orbite si tulburi de nesomn si boala, il priveau cu aceeasi tenacitate cu care fusese obisnuit in copilarie.
-Buna...tata. Vocea i se franse cand rosti ultimul cuvant. Isi trecu greutatea de pe un picior pe altul si se chinui sa pastreze contactul vizual cu celalalt barbat, chiar daca ii era greu.
Barbatul il privi pentru o clipa, apoi ofta. Se ridica si-si aranja mai bine pernele, inainte de a vorbi din nou.
-Nu ar fi trebuit sa ma inchid in camera asta. Olivia a venit la tine, nu-i asa?
-Era ingrijorata. Nu mai vroiai sa vorbesti cu ea. E prima oara cand i se intampla. Jesse isi musca buzele ca sa nu spuna ceva ce ar fi regretat mai tarziu.
-Pe cand tu ai patit chestia asta de multe ori, ii completa tatal sau propozitia.
Jesse tresari, dar nu zise nimic.
-La asta te gandeai, nu-i asa, Jesse?
-Da, il aproba intr-un final tanarul. Pentru mine si Ray nu ar fi o noutate, dar ea...pur si simplu nu e obisnuita cu asta. Daca o iubesti atat de mult pe cat zici, nu o rani. Te admira. Esti eroul ei. Nu o face sa-si schimbe acum parerea despre tine.
-Acum, cand sunt pe moarte?
Jesse tacu.
-Stiu ca voi muri, Jesse. Nu e nevoie sa ne ascundem dupa deget si sa ocolim adevarul. Nu mai am mult. Cu fiecare zi care trece, ma simt mai slabit, mai rau. Barbatul ii zambi. Sunt un om batran si am obosit. Nu vreau decat sa se termine o data ca sa pot odihni in pace.
-Las-o sa stea cu tine. Nu o ignora. Nu o izgoni. Vrea sa-ti fie aproape.
-Uita-te un pic la mine, Jesse ! Nici eu nu ma mai recunosc! Barbatul rase amar, insa se ineca si incepu sa tuseasca. Jesse se apropie de el sa-l ajute, insa tatal sau ii facu semn ca se descurca. Ai zis ca ma admira. Amandoi stim ca nu e nimic de admirat la mine. In cativa ani si ea isi va da seama si probabil ma va uri. Sunt impacat cu asta, dar nu vreau ca pe langa ura aia sa simta si mila. Nu vreau sa-si aduca aminte de mine asa. Cu un semn scurt al mainii isi expuse propria stare.
Jesse intelese si, pentru prima oara in multa vreme simti cu propria lui ura pentru acest om scade.
-Olivia stie ce ai facut si nu-i pasa. Te iubeste. Pe tine, cu bune si cu rele. Nimic nu va schimba asta.
-In cazul tau si a lui Rayland “asta” a schimbat lucrurile.
Jesse ofta.
-Eu si Rayland sunt foarte diferiti de Olivia, iar circumstantele au fost altele. Jesse se aseza pe marginea patului si-si sprijini coatele pe genunchi. Sti, continua el, fara sa se uite la tatal sau, uneori am impresia ca amandoi semanam foarte mult cu tine.
-Si detesti asta, nu?
-Am facut-o la inceput, il aproba Jesse ganditor. Insa nu o mai fac acum.
-Nu stiu daca mai are vreo insemnatate acum, dar imi pare rau, Jesse. Pentru mama ta, pentru felul in care m-am comportat, pentru tot ce ar fi trebuit sa fac, dar nu am facut. Si pentru ca nu te-am putut proteja...Barbatul ezita un moment inainte de a continua : anul trecut…aproape te-am pierdut...
-Nu ai venit nici macar o data la spital ca sa ma vezi. Vocea lui Jesse nu era deloc acuzatoare, ci doar reflectiva.
-Nu. Nu am putut sa o fac. Nu am putut sa vin si sa te privesc in ochi, stiind ca esti acolo, in starea aia, pentru ca eu nu am fost in stare sa opresc lucrurile cand trebuia. Sunt un las, Jesse.
Atunci Jesse se intoarse spre el si-l privi. Fara sa se gandeasca, mana lui o cauta pe cea a barbatului si o stranse.
-Nu esti un las si nu a fost vina ta. Nu-mi pare rau pentru ce s-a intamplat. Nici anul trecut, nici in copilarie. Daca nu as fi trecut prin toate, nu as fi fost cine sunt azi.
-Dar ai fi fost fericit.
-Sunt fericit, tata. Buzele i se ridicara in colturi intr-un mic suras. Da, era fericit pentru ca il avea pe Blake.
-Ma bucur ca ai gasit persoana care sa te faca sa simt din nou. Jesse isi privi tatal. Parea sincer.
-Si eu, tata. Si eu.
In camera se lasa tacerea, iar cand Jesse se intoarse, observa ca tatal sau adormise deja. Se ridica, aranja plapuma peste omul marunt si iesi afara din incapere. Imediat ce inchise usa in urma lui, telefonul incepu sa-si sune. Raspunse.
-Da?
-Ti-am zis ca urasc Marea Britanie, nu?
-Ray?
-De ce ploua atat de mult aici ?
Jesse chicoti.
-Climatul temperat oceanic si curentii de aer ce vin din partea...
-Nu vreau o lectie de climatologie, Jesse.
-Unde esti ? Jesse cobori scarile, indreptandu-se spre bucataria principala.
-La aeroport. O sa ajung in curand. Cum e batranul?
-Rau, zise Jesse si ofta. Ma bucur ca te-ai hotarat sa vi, dar, asa, de curiozitate. De ce te-ai razgandit?
-Din cauza unui zvapaiat cu par de foc.
Vocea lui Ray incepu sa se piarda in zgomotul ce se auzea pe fundal.
-Uite, trebuie sa inchid. Vorbim cand ajung acolo. Si inchise.

*

Traia! Chiar traia! Philippe Lavoisier era in viata!
Kyle intra in apartamentul lui Ray si merse direct in mica incapere unde isi avea lucrurile. Scose un rucsac din dulap si indesa cateva haine in el, inainte de a-l trece peste umar si de iesi in hol, apoi in living. Nici macar nu se obosise sa aprinda lumina. Cea ce patrundea prin ferestre de la felinarele de pe marginea plajei era destul de puternica incat sa nu se impiedice de ceva.
In living se opri. Privi in jur, asigurandu-se ca nu a lasat acolo ceva de ce ar avea nevoie. Nu gasi nimic, insa atunci o vazu. Fotografia cu Ray si Philippe care fusese facuta in Texas. Se apropie si o lua in mana pentru a o studia mai bine. Cei doi faceau un cuplu grozav, medita el. Puternici, frumosi, inteligenti, hotarati. Puteai sa simti asta, nu numai sa o vezi. Iar el...el nu era nimic mai mult decat un pusti. Un nenorocit de pusti!
Puse fotografia inapoi pe bar si ramase un privirea in gol.
-La dracu! La dracu! Cand pumnul sau intra in contact cu rigipsul din care fusese construit barul, Kyle se musca de buze incercand sa ignore durerea.
-De ce nu pot sa pastrez ceva ? De ce trebuie sa-l ai tu ? De ce naiba nu ai ramas mort ! Picioarele ii devenisera dintr-o data atat de moi incat nu mai reusira sa-i sustina greutatea. Kyle cazu in genunchi si incepu sa planga. Frustrarea, enervarea, frica...durerea, toate incepeau sa iasa la suprafata si nu stia cum sa le faca fata. Isi ridica genunchii la piept, si ii inconjura cu bratele, apoi isi sprijini capul de ei. Lacrimile ii udara pantalonii, in timp ce suspinele sale intretaiate se loveau de peretii apartamentului spargand tacerea din jur.
La naiba! Stia ca nu e corect sa gandeasca asa. Philippe probabil facuse ceea ce facuse din aceleasi motive pentru care nici el nu-i spusese nimic lui Ray: ca sa-l protejeze. Philippe il iubea pe Ray. Il ranise, da, dar il iubea. Renuntase la intreaga sa viata pentru el. Dar acum, daca reuseau sa-l prinda pe Duncan si pe cei ce se aflau in spatele lui, avea sansa de a se intoarce. Cine era el sa-i stea in cale? Ray ii spusese ca il iubeste, dar stia foarte bine ca lucrurile se vor schimba imediat ce va afla ca Philippe traieste. Nu aveau cum sa nu se schimbe.
Se opri din plans. Nu, nu era corect pentru el, dar era corect pentru Philippe. Urma sa-si recapete intreaga viata inapoi. De ce i-ar sta el in cale? Bine, avea cateva motive al naibii de intemeiate ca sa refuze sa se dea batut si sa accepte infrungerea, dar...avea vreun rost? Stia ca atunci cand Philippe se va intoarce, Ray va fi fericit si asta trebuia sa-i ajunga.
Isi trase nasul si-si sterse darele lasate de lacrimi pe obraji, apoi se ridica in picioare.
-Macar a fost frumos atata timp cat a durat, mormai pentru sine, inainte de a se intoarce pe calcaie si de a iesi afara din apartament.
Luase liftul si cobori cele cateva etaje pana la parter. Ajuns jos, in agitatia ce domnea pe strazile din L.A. isi scose telefonul si forma un numar.
-Da? Raspunse o voce somnoroasa.
-Derik, am nevoie de apartamentul tau.
-Kyle? Tu esti ? ce naiba s-a intamplat ? Unde ai disparut ?
-Sunt bine, i-o taie baiatul . Dar am nevoie de apartamentul tau pentru o zi. Am ceva de lucru...
-Da...ok...e la dispozitia ta, dar...Kyle- tacu pentru un moment ca si cum incerca sa se adune- vin sa te vad...
-Nu! Nu veni! Ma descurc singur!
-Ce mama naib...
-Nu vreau sa te apropii de mine, cat timp lucrez la chestia asta! Vom vorbi dupa ce termin.
-In ce naiba te-ai bagat ?
-Nu pot sa-ti spun ! Kyle ofta, apoi continua. Merci. Raman dator.
-Kyle, stai! Cum vrei sa intri acolo?! Nu ai cheie!
Dar Kyle inchise.

*

Amandoi ar fi trebuit sa fie obisnuiti cu tacerea, insa isi dadusera repede seama ca acea tacere era deranjanta...si camera prea mare...
Ray si Jesse oftara la unison. Olivia era insa prea ocupata cu incercarile ei desarte de a mentine o atmosfera cat de cat placuta. Tatal lor statea teapan in capul mesei si isi privea odraslele. Nu zisese foarte multe de cand coborase, dar nimeni nu il chestiona. Avand in vedere starea sa de sanatate, toti erau bucurosi ca se hotarase sa iasa din camera si sa ia masa cu ei. Amandoi fratii observasera ca tatal lor nu se simtea deloc bine, dar prinzandu-i privirea pe deasupra mesei, intelesesera imediat mesajul tacut: “Nu-i spuneti Oliviei!” Asta urlau ochii barbatului mai in varsta, in timp ce gura sa nu schita altceva decat zambete pline de caldura pentru fiica lui mai mica.
-...si Melissa s-a intalnit cu tipul ala, chiar daca eu nu cred ca e potrivit pentru ea si atunci...
Mintea lui Jesse bloca restul monologului pe care Olivia se chinuia sa-l zica pe o voce cat mai vesela, in timp ce privirea ei ingrijorata gravita de la batranul mic si garbovit, la cei doi frati, ce se chiunuiau sa-si manance mancarea din farfurii, chiar daca nu le era foame. Insa, oricat de mult ar fi vorbit oricare dintre ei, la un moment dat in camera se lasa tacerea. Barbatul din capul mesei profita de ocazie si-si ridica ochii din propria farfurie si-si privi copiii.
-Stiu ca nu o zic foarte des, dar sunt mandru de voi. De toti, accentua cand ochii sai se intersectara cu cei a fiului sau mai mare. In ciuda comportamentului meu si a greselilor mele, ati ajuns oameni capabili si, barbatul ezita un moment, dregandu-si vocea, mult mai buni decat mine, continua pe un ton destul de emotionat. Ma bucur ca sunteti copiii mei.
-Si eu ma bucur ca sunt fiica ta, tata, zise Olivia lasandu-si tacamurile in farfurie si intinzandu/se spre batran. Olivia ii cuprinse umerii cu bratele, se apleca si ii depuse un sarut usor pe obraz. Barbatul isi ridica mana si o batu usor pe umar, in timp ce tot chiul i se lumina intr-un zambet sincer, care ii facu chiar si pe Jesse si Ray sa zambeasca. Acestia insa se multumira sa o aprobe pe Olivia printr-o simpla miscare a capului. Niciunul nu se simtea atat de confortabil incat sa paseasca peste prapastia care fusese sapata in atat de multi ani. Cel putin nu in seara aia.
Imediat ce masa a fost gata si farfuriile s-au golit, Charles Newcrest s-a reintors la etaj, ajutat de un majordomn ce parea intr- stare de sanatate mai proasta decat el. Olivia, la randul ei s-a scuzat si s-a retras in camera ei, lasandu-i pe Jesse si Ray singuri, in compania unui pahar de wiskey.
-Ma asteptam sa fie rau....dar nu asa, zise Ray in timp ce isi goli paharul dintr-o singura inghititura.
-Stiu. Nici eu. Jesse isi lasa paharul cu bautura aproape neatins pe masuta. Nu prea avea chef de alcool. Tot timpul l-am privit ca pe un om dur, invincibil. Nu credeam ca o sa-l vad vreodata asa.
-E un simplu om, spuse Ray si ridica din umeri. La fel ca mine si ca tine. Se ridica, lua sticla din vitrina si-si mai turna un pahar.
-Asta ar trebui sa spuna multe.
-La ce naiba te referi?
-Poate ii semanam mai mult decat te astepti.
Ray se incrunta, dar nu-l contrazise. Stia sa recunoasca adevarul atunci cand i se spunea in fata.
Nu mai zisera nimic. Ray aproape atipi in fotoliul in care era asezat, cand il simti pe Jesse ridicandu-se.
-Unde pleci? E devreme.
-Zise cel ce doarme. Jesse chicoti. Ma duc sa ma culc. Maine dimineata la prima ora am avion spre L.A.
Ray isi intinse bratele pana ce isi auzi oasele trosnind si se ridica de pe fotoliu.
-Pleci de dimineata? Atunci ar trebui sa plec si eu. O sa sun sa vad daca mai au locuri in acelasi...
-Nu, il intrerupse Jesse. Ar trebui sa mai ramai.
-Jesse...
-Nu, asculta-ma putin. Incearca sa vorbesti cu el. S-ar putea sa fie ultima oara cand o sa ai ocazia asta. Pleci poimaine. Ce se poate intampla intr-o zi? In plus, eu, spre deosebire de tine, am o companie de condus, iar tu esti inca in vacanta, chiar daca nu e genul de vacanta pe care ti-o doresti. Oricum, o sa ai timp sa recuperezi cand ajungi acasa. Jesse ii facu cu ochiul complice.
-Dar...Ray incerca sa protesteze, dar Jesse se facu ca nu aude. Se intoarse cu spatele la el si iesi din incapere, lasandu-l singur.

*
-Kyle unde esti?
Derik tranti usa de la apartament si intra inauntru. Strabatu holul ingust, intra in bucatarie, dar iesi imediat ce vazu ca nu e nimeni acolo, baga capul in primul dormitor, dar totul parea neatins. Daca nu ar fi vazut inchietoarea usii fortata si nu ar fi auzit sunetul usor al ventilatoarelor ce se auzea din cea mai indepartata incapere, nici nu si-ar fi dat seama ca prietenul sau este acolo.
-Kyle? Striga nesigur in timp ce se indrepta spre ultima usa de pe lista sa, pe care o deschise incet, gandindu-se ca Kyle ar fi putut adormi intre timp. De cat timp era oare aici?
Insa imediat ce o deschise isi dadu seama cat de mult se inselase. In camera aproape goala, daca nu luai in considerare cele cateva rafturi suspendate si biroul, era o dezordine de nedescris. Facu un pas inainte, dar se opri imediat cand isi dadu seama ca pusese piciorul pe ceva. Se apleca si ridica foaia. O studie, dar neintelegand ce scrie pe ea, o lua cu el si se apropie de Kyle, ce statea pe jos cu laptopul in brate si cu castile pe urechi. Derik il privi pentru un moment. Nici nu avea nevoie de mai mult pentru a intelege ca ceva nu era deloc bine. Kyle era mai palid de obicei, avea ochii aproape la fel de rosii ca si parul si fata supta. Nici macar nu-si ridica privirea cand Derik intra in campul lui vizual. Ochii sai fugeau in continuare pe ecranul laptopului cu o viteza, intrecuta doar de cea a degetelor ce loveau tastatura fara mila.
-Kyle? Intreba Derik din nou, de acesta data mai incet. Intinse mana ca sa-i atinga umarul, dar Kyle se feri.
-Shhh, ma concentrez. Facem chestia asta mai tarziu.
-Ce chestie? Ce naiba se intampla aici? Si ce mama naibii ai facut cu camera asta, Ky ?
Atunci Kyle se opri din tastat si isi ridica privirea spre prietenul sau.
-Ce am facut cu camera asta?
-E plin de harti aici! Si mi-ai mazgalit peretii cu marker! Derik gesticula spre peretele din spatele sau pe care numai atunci il observa.
Kyle ridica din umeri.
-Am ramas fara hartie, raspunse simplu, inainte de a incepe din nou sa tasteze.
-Hartie pentru ce? Ce naiba inseamna toate astea. Derik se mai uita inca o data peste hartia pe care o avea in mana, insa degeaba. Tot nu intelegea nimic. Cifre, litere si niste sageti, apoi alte cifre.
-E un algoritm.
-Un ce?!
-Algoritmul e o secventa de...
-Stiu ce e ala un algoritm, Ky, i-o taie Derik, nervos.
-Atunci de ce mai intrebi?
-Ce vrei sa faci cu algoritmul asta ? Ce cauti? Si pentru cine?
-Nu conteaza.
-Kyle!
-Las-o balta. Nu-ti spun nimic! Pleaca Derik!
Derik se incrunta.
-E apartamentul meu!
-Si il vei primi inapoi, imediat ce termin. Kyle lasa laptopul jos, se ridica, lua cd-ul de pe birou si il introduse in laptop. Apasa cateva taste si astepta pana cand laptopul scoase un bipait anume. Scose CD-ul, il puse intr-un plic, pe care il sigila si il arunca in buzunarul vestei pe care o purta.
-Defapt, Derik, cred ca o sa plec eu. Kyle se indrepta spre usa, insa prietenul sau il prinse de mana, facandu-l sa se intoarca spre el.
-In ce te-ai bagat, Kyle? Cat de grav e?
Kyle ezita un moment. Ofta si-si feri privirea de a lui Derik.
-Foarte, mormai ca pentru sine.
-Are legatura cu Grupul N si cu Rayland, nu-i asa?
-Nu pot sa vorbesc despre asta.
-Asta e un da.
Kyle isi trase mana dintr-a lui.
-Imi pare rau, dar nu pot sa-ti spun. Nu acum. Mai am ceva de facut, apoi...
-Sti unde ma gasesti cand termini.
Kyle il aproba.
-Merci.
-Lasa multumirile. Fugi, pana nu ma rasgandesc si vin dupa tine.
Kyle iesi din camera, fara sa mai priveasca in urma. Intra in bucatarie si-si lua rucsacul pe care il arunca acolo mai devreme. Il puse pe umar si iesi afara din apartament. Cobori scarile in graba, iesi in strada si se indrepta spre prima cutie postala, uitandu-se mereu peste umar. Cand gasi una, scose din rucsac un plic mai mare, vari in el cd-ul si scrise pe spate adresa lui Rayland. Puse plicul in cutia postala si pleca. Se opri dupa primul colt, privind in continuare cutia si asteptand. Se uita de vreo trei ori la ceas pana cand barbatul pe care il astepta veni.
-La fix. Astepta pana cand postasul ridica toate scrisorile, apoi se intoarse cu spatele si disparu in multime, indreptandu-se cu pasi mari spre prima autogara. Poate era paranoic. Stia asta. Fusese destul de bun. Nu credea ca cineva il depistase. Insa, oamenii astia nu erau prosti. Il “omorasera” pe Philippe. Nu, nu vroia sa riste. Nu acum, cand reusise sa puna mana pe informatiile alea. Nu acum, cand Seth ii daduse o pista. Nu...
Kyle se opri. Seth ii daduse o pista. De ce ar fi facut asta?! De ce l-ar fi ajutat? Daca Seth lucra cu IBA, de ce...?
Atunci adevarul il lovi in moalele capului. Seth nu-l indrumase, ci ii spuse exact unde sa caute si ce sa caute. Nu o facuse in mod direct, dar il cunostea destul de bine ca sa-si dea seama ca va intelege si singur. Cazuse in plasa. Fusese atat de idiot incat sa se lase pacalit! El nu trebuia sa-i transmita informatiile lui Ray, ci trebuia sa fie momeala! Daca copiii sai ajunsesera la Seth, cine naiba ii mai descoperise? Cine naiba mai stia ca el era pe urmele lui Duncan?
Porni din nou, dar nu apuca sa faca mai mult de cativa pasi, cand simti o durere surda explodandu-i in ceafa. Icni, dar nu avu timp sa strige dupa ajutor. Se prabusi in bratele cuiva. Ultimul gand coerent, inainte sa se lase inghitit de intuneric a fost “eu sunt momeala”.

*
La zece mii de kilometri departare un telefon suna. Jesse injura, dar se intinse, incercand sa-l gaseasca. Raspunse.
-Sper sa fie ceva important.
-Este.
Jesse inlemni. Vocea aia. Nu avea cum sa fie...Nu, auzul ii juca feste. Nu putea sa fie.
-Philippe?
-Mda si eu ma bucur sa te aud. Banuiesc ca nu vorbesti prea des cu fantome.
Jesse se trezi de-a binelea.
-Nu inteleg. Cum… ?
-Nu acum. Nu este timp. Trebuie sa vi in L.A.
-Dar...?
-Kyle are probleme si eu am nevoie de ajutorul tau. Barbatul de la capatul cealalt ezita. Nu-i spune lui Ray nimic. Nu e momentul sa afle. Apoi inchise.


Uraaa Mira is back. Thanks. Mama mama... asta da capitol!! Vanam sa vad cand postezi. Imi era super super dor de un capitol de al tau.
Capitolul este absolut senzatinal. Pe de o parte savurez actiunea si pe de alta parte simt ca se apropie usor, dar sigur, finalul. Nu am vazut greseli de tastare nu am vazut nimic ne la locul lui.
Atat Ray cat si Jesse s-au purtat exemplar in prezenta tatalui lor, chiar daca ambii au multe lucruri sa ii reproseze, cat despre roscovanul nostru nu am cuvinte sa il descriu: intr-o "carcasa" atat de mica si de firava sa incapa atat de multa dragoste, intelepciune, altruism, curaj este de neinchipuit (este absolut fantastic). Nu vad nimic bun la orizont cu Phillipe in peisaj, de fapt numai existenta lui complica lucrurile, ce sa mai zic de actiunile lui.
Per ansamblu capitolul este EXCEPTIONAL.
te pupacesc si astept cu NERABDARE continuarea si mult succes la ce te asteapta kiss kiss
Ok... Am citit de mai multe ori capitolul pentru a nu rata momentul in care moare Philippe, pentru a doua oara, dar l-am ratat. Nu-mi vine sa cred ca-i asa un gunoi, ahh, il urasc, chiar mi-a parut rau cand a murit. Sunt deacord cu Kyle, mai bine ramanea mort.
Daca Ray se intoarce la el va fi doar vina ta Mira, nu stiu cum vei traii cu constiinta patata. Asa ca ucidel repede pe Philippe si totul va fi bine ;)).
Minunat capitol, trebuia sa incep cu inceputul, dar eu sunt cu susul in jos. Deci, batranul incepe sa regrete, eee mare chestie, tot moare. Jesse s-a purtat prea frumos cu el, eu n-as fi fost atat de intalegatoare.
Astept nextul, desi probabil e aproape de final, sunt foarte curioasa.
Vine deznodamantul, in care masina il loveste pe Philippe si-l trimite la locul lui, sa faca poze ingerilor ( scuze, dar eu tot il vreau mort :D )
Pupici :*
In primul rand neata. Am asteptat capitolul asta o groaza de timp si a venit. Mmm, a fost mult mai interesant decat m-as fi asteptat. Tatal lui Jesse si Ray e pe moarte, dar macar s-a cait si ii pare rau pentru toate greselile. Ray, bietul, Ray. Acum Kyle a fost rapid de nustiu cine si Philip traieste. Oare cum o sa reactioneze si pe cine o sa aleaga? Il mai iubeste pe Kyle sau... o sa-l primeasca pe Philip cu bratele deschise ca si cum roscovanul nu ar fi existat in viata lui? Interesant si pot sa spun ca m-ai facut foarte curioasa. In mintea mea e un vartej de intrebari. De ce trebuia Philip sa traiasca? Asta sigur o sa-i umbreasca fericirea lui Kyle si, nu o sa-mi placa deloc. Roscovanul nu mai merite sa sufere... a suferit destul! Ma intreb, ce-o sa se intample? Numai tu ma poti lamurii, MiraA! Ma bucur ca ai revenit inapoi si multumesc pentru acest capitol. Astept nextul cu nerabdare! Kissez. Zbyeee
Wow, wow, cum complici lucrurile acum pe final. Un capitol luuung si plin de surprize. Cu ce sa incep? Cu tatal lui Jesse si Ray. Oh, gosh, tipul asta ma sperie si cand e pe patul de moarte. Eu, sincera sa fiu, il vreau mort, chiar daca si-a schimbat caracterul atat de mult in ultima vreme. Nu vreau ca baietii sa sufere si mai ales Olivia ce s-a atasat mult de el, dar il simt ca o piatra si rana adanca in inima, plus ca ma sperie.
Povestea cu Kyle si cu momeala imi da mai multi fiori decat as fi crezut. Sa stii ca te cred in stare sa-i faci ceva lui K. sau lui R. si nu vreau. Chiar imi e frica de planurile tale malefice. :-s
Seth, de asemenea ma sperie, insa ma bucura tare mult sentimentele pe care mi le transmiti prin intermediul acestui fic. Ma cam grabesc si nu pot spune multe, insa si P., omul ce se credea mort, ma infricoseaza.
Acum, pe final, m-am cam atasat de Derick, mi se pare foarte cool tipul. *fall in love*
Darling, astept capitolul urmator si pupici.:*
Mii de scuze ca nu am mai comentat, dar nu am prea avut timp (stiu ca e vacanta, dar nu pentru toti). Am citit toate capitolele azi si ieri si sunt extraordinare! Nu sunt in masura sa-ti spun asta, deoarece e ficul tau, dar pe mine m-a intristat ca Philippe e viu… adica eu incepusem sa-i indragesc foarte mult pe Kyle si pe Ray. Anyway, sunt foarte curioasa cum va reactiona Ray la aceasta "fantoma".
Imi pare rau ca povestea se apropie de final, dar nimic nu dureaza la nesfarsit, asa ca asta e.
Astept cu nerabdare urmatorul capitol, asa ca spor la scris!
***

Stia sa recunoasca o situatie urgenta cand o vedea. De asemenea, stia prea bine cum este definita o problema grava. O problema cu adevarat grava...asa cum era acesta. Jesse se imbraca repede-nici el nu stia exact cu ce- iesi din camera, trantind usa in urma lui si cobori aproape in fuga cele cateva scari ce desparteau primul etaj al casei impozante de partier. Ajuns in living, se uita in jur dezorientat si se intreba daca mai trebuia sa ia ceva, insa, dupa ce facu un scurt inventar mental al tuturor obiectelor cu care venise si il compara cu lista aproape goala a obiectele de care ar putea sa aiba nevoie, isi dadu seama ca nu-i lipseste nimic. Imbracat era, telefonul si portofelul erau prezente la el in buzunar si era aproape sigur ca nu-i lipsea niciun act-nu-si aducea aminte sa le fi scos din portofel cand ajunse acolo, dar, doar ca sa fie sigur, scoase portofelul, il deschise si isi mai controla inca o data pasaportul, buletinul, cardurile si banii. Rasufla usurat cand vazu ca toate sunt acolo. Inchise portofelul si-l baga inapoi in buzuarul de la blugi, apoi se intoarse pe calcaie si se indrepta spre iesire. Insa, lumina lunii nu fusese suficienta ca sa-l ajute sa vada mai mult decat contururile pieselor de mobilier, asa ca Jesse se trezi impiedicandu-se de cel mai mic si cel mai nelalocul lui scaun din toata incaperea. Acesta se rostogoli si produse in zgomot atat de mare incat Jesse putea sa jure ca a trezit si vecinii ce se aflau la mai mult de jumatate de mila departare.
-Cine naiba a pus chestia aia aici? Zise Jesse, aplecandu-se si masandu-si laba piciorului. Fix de asta mai avea nevoie, de o vanataie. Era mai mult ca sigur ca pana la sfarsitul saptamanii, va avea mai mult de o simpla vanataie.
-Una dintre menajere l-a adus dupa ce v-ati dus voi sa va culcati. Lui Maddy ii place scaunul ala, Dumnezeu stie de ce, se auzi o voce usor amuzata din spatele sau. Jesse tresari si se intoarse. Tatal sau statea in penumbra intr-unul dintre fotolii, fuma o tigara si bea ceva dintr-o sticluta metalica.
-Nu cred ca alea iti fac bine. Jesse uita pe moment de nelinisti si de frustrare si se apropie de tatal sau. Ii lua tigara si o stinse, apoi sticla si o duse la nas mirosind lichidul. Clipi cand simit mirosul intepator al alcoolului si ofta.
-In momentul asta nici rau nu-mi fac. Barbatul ii facu semn cu capul. I-a si tu o gura. Pari sa ai nevoie.
Jesse se conforma, chiar daca nu era adeptul unor bauturi atat de tari. Dupa o singura inghititura, simti ca gatlejul ii ia foc, insa imediat simti cum acel foc se transforma intr-o caldura placuta, care i se propaga in stomac, apoi in membre. Fara sa vrea zambi, simtindu-se dintr-o data mult mai relaxat de cat fusese in ultimile zile.
-Ti-am spus ca o sa te ajute.
-Merci. Jesse dori sa-i dea sticla inapoi, insa barbatul dadu din cap.
-Pastreaz-o. Pari sa ai mai multa nevoie de ea decat mine.
-Multumesc. Jesse tacu un moment nestiind ce sa mai zica. Trebuia sa plece, altfel nu va mai avea cu ce ajunga in L.A., insa vroia sa mai ramana macar cateva clipe. Niciodata nu stiuse cum sa-si ia ramas bun de la cineva.
-Fugi. Daca te grabesti asa, insemna ca ai un avion de prins.
-Tata, eu...incepu Jesse ezitand, eu...
-Ai grija, fiule. Nu stiu de ce, dar necazurile se tin scai de tine. Doar…ai grija.
Da, nu aveau nevoie de cuvinte de adio. Niciunul dintre ei nu erau genul care sa reuseasca sa-si ia la revedere. Nu trebuiau sa se prefaca, sa-si zambeasca si sa promita ca se vor revedea in curand. Nu trebuiau sa minta. Amandoi stiau ca asta urma sa fie ultima lor conversatie.
Cei doi barbati se privira in ochi si isi zambira. Nu erau zambete vagi, nici umbrite de melancoile, dar nici pline de bucurie. Erau zambetele unor oameni ce erau obisnuiti sa priveasca adevarul in fata si sa-l accepte.
-Asa voi face, zise Jesse, inchizand sticla si punand-o in buzunarul interior al gecii subtiri, apoi se intoarse si iesi din casa. Ajuns in strada opri primul taxi pe care il gasi si pleca spre aeroport. Pe tot parcursul drumului isi verifica ceasul si telefonul ca sa se asigure, pe de-o parte ca va ajunge la timp, iar pe partea cealalta, daca a primit sau nu vreun mesaj important. A ajuns la aeroport in ultimul moment, insa a reusit sa se imbarce fara nicio problema si, in mai putin de 5 ore, multumita curselor Concordia, se trezi asteptand pe aeroportul din L.A. Locul era la fel de aglomerat ca de obicei, asa ca se multumi sa se sprijini de unul dintre peretii de sticla si sa priveasca multimea de oameni ce trecea prin controale, sperand ca va vedea pe cineva care sa-i atraga atentia. Era mai mult ca sigur ca Philippe va fi cel ce il va intampina. Ar fi fost mult prea nechibzuit din partea lui, insa spera ca nu va avea de-a face cu un complet necunoscut. Din experientele sale anterioare stia ca cei din IBA erau foarte suspiciosi, iar el nu avea nici timpul, nici rabdare de a o lua de la capat cu intrebarile puse sub forma unui interogatoriu, de privirile arogante sau de controalele ferme de care nu scapase niciodata pana atunci.
Isi trecu frustrat mana prin par. Ura sa fie in nestiinta de cauza. Ce naiba se intampla acolo? Ce naiba facuse Philippe? De ce ii lasase sa creada ca e mort ? Si ce legatura avea Kyle cu toate astea ?
-Rosson…
Jesse tresari si injura in gand. Trebuia sa fie mai atent. De ce avea impresia ca toata lumea il ia pe nepregatite in ultima vreme? Ah, da! Pentru ca era adevarat! Se intoarse si aproape se lovi de barbatul ce il privea incruntat. Jesse ofta. Mda, trebuia sa se astepte la asta. Singurul din nenorocita aia de agentie care nu avea pic de incredere in el. Si cand se asteptase ca ziua aceea sa nu se mai inrautateasca!
-Gabriel, zise Jesse in semn de salut.
-Sa mergem, esti asteptat.
Jesse se conforma si il urma fara sa mai zica nimic. Nu-l cunostea pe Gabriel foarte bine. Nu-l vazuse decat o data in urma cu cativa ani cand unul dintre reportajele lui se incrucisase cu una dintre misiunile IBA-ului, insa acele cateva ore petrecute impreuna fusesera indeajuns ca sa-si dea seama ca barbatul din fata sa nu era un tip foarte sociabil sau placut...sau empatic. Gabriel era un soldat. Nimic mai mult, nimic mai putin. Respecta ordinele fara sa puna intrebari, fara mustrari de constiinta, fara prea multe complicatii.
Iesira de pe aeroport. In fata ii astepta o dubita. Gabriel deschise usa si astepta ca Jesse sa urce. Imediat ce se gasira amandoi inauntru, usile se inchisera si dubita se puse in miscare.
-Ai de gand sa-mi spui ce mama naibii se intampla? Jesse nu incerca sa-si ascunda frustrarea din voce, nici nelinistea. Nu vroia sa fie dragut. Nu vroia decat raspunsuri.
Gabriel ii puse in brate un dosar.
-Tot ce vrei sa sti e acolo, asa ca nu pune intrebari inutile.
Jesse se incrunta. Nu raspunse provocarii, chiar daca ar fi vrut sa o faca. Deschise dosarul si incepu sa citeasca.
Cand termina isi ridica ochii din foi. Privirea lui se incrucisa cu cea a lui Gabriel si Jesse putu sa vada, dincolo de aroganta si de hotarare si ingrijorare. Nu era de acord cu ceea ce facuse Philippe, dar acum intelegea...la fel de bine cum intelege ca daca nu actionau cu atentie, asta urma sa fie sfarsitul lor, a tuturor.
-Bine. Am de gand sa fac ce-mi cereti. Insa, dupa ce eu fac ceea ce vreti voi sa fac, vreau sa aveti grija de Kyle. Il vreau in siguranta. Ray a pierdut deja prea mult din cauza IBA-ului.
Gabriel ii sustinu privirea, dar tacu. Jesse lua asta ca un accept. Dori sa mai zica ceva, insa dubita se opri si usile se deschisera din exterior. Jesse clipi din cauza luminii de afara, insa imediat ce ochii i se obisnuira cu ea, putu sa-l vada.
Statea nonsalant langa masina cu un zambet pe chip, care nu prea se potrivea cu privirea scrutatoare, mult mai aspra decat si-o aminte Jesse.
Jesse se dadu jos primul. Gabriel il urma, insa se indeparta de ei, mergand in fata sa discute cu soferul. Jesse si Phillipe se privira tacuti pret de cateva momente, pana cand, intr-un final, barbatul din urma se hotari sa sparga tacerea.
-A trecut ceva timp...
Insa nu apuca sa termine ce avea de zis, cand pumnul lui Jesse facu contact cu falca lui. Se dadu in spate cu cativa pasi, incercand sa-si recapete echilibrul. Scuipa sangele ce i se adunase in gura din cauza buzei ce ii crapa si zambi.
-Okay, cred ca meritam asta...
-Ai merita mai mult decat atat, dar acum nu avem timp. Jesse ii intinse mana. Philiipe o apuca fara sa ezite si i-o stranse.
-Nu-mi voi cere scuze pentru ce s-a intamplat.
-Nu mie trebuie sa-mi ceri scuze si sincer, nici nu ma astept sa o faci. Nu e genul tau. Dar vom discuta despre asta mai tarziu. Acum avem lucruri mai importante de facut.
Philippe il aproba si ii facu semn sa-l urmeze in cladirea modesta de peste drum. Gabriel cerceta cu privirea imprejurarile, asigurandu-se ca nimeni nui urmarea, apoi ii urma pe cei doi barbati ce disparura dincolo de usile cladirii...

*
Kyle se trezi din cauza urletelor. Incerca sa-si deschida ochii, insa aproape imediat durerea surda ii exploda din nou in ceafa. Ii inchise la loc si trase adanc aer in piept, insa nu reusi sa-si inabuse un geamat sonor. Urletele incetara. Kyle nu fusese nevoit sa-si deschida ochii pentru a-i vedea. Le auzea pasii apropiindu-se. Inghiti in sec si incerca sa stea nemiscat. Inima ii batea atat de tare in piept incat credea ca si ei o pot auzi. Simtea ca il trece naduseala. Ii era frica. La dracu! Ii era cu adevarat frica.
-Se pare ca-si revine, auzi vocea unui dintre ei. Nu era foarte de parte. Suna-l pe sefu’ si intreaba-l ce facem cu el.
-Cum adica ce facem cu el?! Se auzi o a doua vocea, mai nervoasa decat prima. Trebuie sa ne zica ce naiba a facut cu informatiile alea. Nu erau la el! Daca nu punem mana pe ele, o sa ajunge noi mancare pentru pesti.
-Daca a reusit sa le dea altcuiva, va trebui sa aflam cui. Informatiile alea nu pot circula. Sefu’ a zis sa facem tot ce este necesar, apoi sa scapam de dovezi. Indiferent cum...
In ciuda caldurii sufocante, Kyle simti ca-i ingheata sangele in vene. Indiferent cum nu suna prea bine. De fapt, nu suna bine deloc, cel putin pentru el. Macar informatiile erau in siguranta. Vor ajunge la Ray. Stia asta. Probabil posta nu fusese o varianta prea inspirata, dar era singura pe care putuse conta. Cd-ul va ajunge la Ray, iar barbatul va afla totul: despre Philippe, despre IBA, planurile lui Duncan si oamenii cu care acesta s-a incurcat. Si pentru ca informatiile fusesera transmise prin posta, cazul va fi considerat federal si FBI-ul se va implica. Ei vor avea grija ca Ray sa fie in siguranta. Daca va fi nevoie, il vor proteja. Trebuia sa creada asta, daca vroia sa-si pastreze sanatatea mintala intacta.
Incerca din nou sa stea nemiscat, insa un nou junghi in ceafa il facu sa geama. Barbatii il auzira si pe acesta. Incetara discutiile. Kyle mai incerca o data sa-si deschida ochii. Aproape reusi cand simti lovitura din stomac. Icni si incepu sa tuseasca. Incerca sa se miste, sa se ridice de jos, insa abia atunci isi dadu seama ca are mainile legate. Aia explica de ce nu si le simtea. Cine stie cat statuse in pozitia aia.
-‘Neata, pustiule! Ne gandeam ca nu te vei mai trezi, zise unul dintre barbati, in timp ce se lasa pe vine langa el. Il prinse de par si ii ridica capul in asa fel incat privirile lor se incrucisara. Barbatul ii zambi, insa Kyle ramase impasibil.
-Vrem sa stim ce ai facut cu informatiile pe care le-ai gasit, zise barbatul numarul doi.
Kyle nu-i raspunse. Continua sa-l priveasca pe cel ce ii tragea capul in jos.
-Chiar nu vrei sa zici nimic? Ar fi pacat sa-ti stricam fata ta asta frumoasa de fetita.
Kyle il scuipa.
-Du-te dracu’! ii zise pe un ton marait si se incrunta. Habar n-am despre ce informatii vorbesti ! Mi-ai dat in cap si m-ai luat de pe strada. De unde naiba vrei sa stiu ce ceva?! Urla Kyle cu ultima farama de curaj pe care o mai avea in el, ignorandu-si instinctul de autoconservare care ii spunea sa marturiseasca totul si sa spere ca il vor lasa sa plece. Insa el stia adevarul. NU il vor lasa sa plece. Indiferent daca le va zice ceva sau nu. Si lasand asta la o parte, nimeni nu stia ca lipseste. Nimeni nu-l va cauta. Nu avea rost sa spere. Trebuia doar sa reziste pana cand Cd-ul ala va ajunge la Ray. Si exact asta avea de gand sa faca.
Barbatul ii dadu drumul, doar pentru a-l lovi cu pumnul peste fata. Kyle cazu pe podea cu fata in jos, insa nu apuca sa-si traga rasuflarea cand simti o noua lovitura, de acesta data in coaste. Isi incovoie trupul, dar cu mainile legate la spate nu avea prea multe posibilitati de miscare. Unul dintre barbati il lovi de cateva ori peste fata, in timp ce celalalt continua sa-l loveasca cu picioarul in stomac, pana cand Kyle simti ca i se intuneca privirea. Insa atunci barbatii se oprira. Unul dintre ei il prinde de gulerul tricoului si il ridica de pe jos.
-Ti-a ajuns? Sau mai vrei?
-Ma gandeam ca puteti...mai mult. Vocea lui Kyle nu era mai mult decat o soapta. Unul dintre ochi incepuse deja sa se umfle, pielea din jurul sau incepand sa prinda o nuanta rosiatica. Kyle incerca sa traga aer in piept, dar simtea ca intreag sa cutie toracica ii luase foc. Inghiti in sec si incerca sa zambeasca, insa barbatul i-o lua inainte si il tranti cu spatele de cel mai apropiat perete.
Kyle expira tot aerul din plamani, apoi se ineca. Barbatul ii dadu drumul, lasandu-i trupul sa alunece usor de-a lungul peretelui, pana cand se izbi de podeau rece si plina de praf.
-Lasa-l un pic sa-si revina. Nu are rost sa bati o persoana inconstienta.
Asta fusese ultimul lucru pe care Kyle il auzi inainte ca intunericul sa-l revendice.

*

Intins pe burta si cu binlocul la ochi, Jesse incerca sa evalueze situatia, intrebandu-se pentru a mia oara cum de ajunsese din nou sa faca ceea ce facea. Renuntase la viata asta sau, cel putin, credea ca o facuse. Se pare, insa ca unii nu erau de aceeasi parare.
-Vad trei paznici, zise incet in microfonul pe care il avea agatat de haina. Inarmati, aduga imediat.
-Inregistrat. Inainteaza cu grija, Alfa1.
-Inregistrat, baza.
Jesse isi plimba privirea de la cei trei barbati ce patrulau discret in jurul cladirii, la usile mari ce erau inchise si apoi la geamurile laterale. Potrivit planului pe care il citise mai devreme, undeva in spate se afla o alta usa, folosita de obicei pentru aprovizionarea consumabilelor. Pe acolo ar fi putut sa intre, fara sa fie detectat.
-Jesse...
Vocea lui Philippe se auzea clar in casti. Parea putin ingrijorata, ceea ce nu era de mirare, avand in vedere ce vroiau sa faca.
-Ce e? Sunt ocupat.
-Avem un agent la sud-sud-est de tine, pe cel mai inalt acoperis. Ii va elimina pe cei trei, dar imediat ce vei fi inauntru, va trebui sa te descurci singur. Agentul de va retrage. Dupa ce agiti apele, eu si Gabriel ne vom ocupa de restul.
-Chiar crezi ca va fi atat de simplu? Jesse lasa binoculul de o parte si se ridica, inaintand cu grija de-a lungul acoperisului plat al cladirii pe care se afla in asa fel incat sa nu fie vazut.
-Daca ar fi fost simplu, eu nuas fi murit acum 6 luni. Ai grija.
-Tot timpul.
Philippe tacu. Jesse cobora de pe acoperis folosindu-se de un set de scari care, banuia el, fusesera puse acolo pentru personalul auxiliar. Imediat ce ajunse jos, dadu coltul cladirii si astepta semnaulul lui Philippe.
-Stai, stai, inca nu, se auzi vocea incordata a acestuia in casti. Jesse trase adanc aer in piept si astepta. Trebuia sa aiba incredere in Philippe. Facusera o treaba destul de buna, urmarindu-i pe cei care il rapisera pe Kyle. Trebuia sa aiba incredere ca il vor si scoate de acolo in viata.
-Acum! Ai liber, Alfa1. Porneste.
Jesse nu mai statu pe ganduri. Alerga de-a lungul cladirii, apoi se opri o clipa pentru a se asigura ca nu mai e nimeni prin preajma, dupa care strabatu distanta de 100 de metrii ce despartea cladirea pe care statuse el de depozitul unde stia ca il tineau pe Kyle. Trecu prin dreptul primului paznic, a carui corp era intins pe jos intr-o balta de sange. Nu il privi. Nu avea nevoie sa vada asta. Vazuse prea multe imagini de genul acela pe vremea cand era reporter. Isi lipi trupul de perete, continuand sa inainteze. Cand ajunse in dreptul usii, incerca sa o deschida. Era inchisa. Se astepta la asta. Scoase doua ustensile mici din buzunar si le baga in yala ruginita. Le misca cu grija pana cand auzi un click.
-Alfa1 intra inauntru, spoti in microfon.
-Receptionat. Bafta Alfa1.
Jesse deschise usa si intra. Inauntru era intuneric, dar nici nu era de mirare avand in vedere ca si putinele geamuri existente, erau vopsite. Inainta cu grija si se ascunde dupa niste cutii de lemn. Asculta. De undeva din fata se auzeau niste voci. Potrivit informatiile pe care le primise de la Philippe, inauntru trebuiau sa fie doi barbati inafara de Kyle.
-Inca nu spune nimic !
Vocea parea nervoasa. Aproape urla. Jesse mai inainta cativa pasi, avand grija sa nu se impiedice sau sa darame ceva.
-Incep sa cred ca nu stie nimic, se auzi aceeasi voce. Daca stia, ne spune pana acum. O pauza.
Jesse ghici ca vorbeste la telefon. Probabil cu cel ce daduse ordin ca Kyle sa fie prins. Asculta in continuare.
-Facem asta de aproape o zi. Sefu’ iti zic eu, nu stie nimic ! In plus, in curand nu va mai fi in stare sa vorbeasca nici sa vrea. Barbatul incepu sa rada.
Jesse isi simti trupul incordandu-se. Asta nu era prea bine. Se uita in jur. Kyle trebuia sa fie unde pe acolo. Schitele cladirii aratau ca exista doua incaperi mai mici, inafara de incaperea de depozitare propriu-zisa. Daca barbatii erau acolo, Kyle trebuia sa fie in camera ce se afla in cealalta parte a depozitului.
Jesse se intoarse spre drepta si continua sa mearga incet pe langa cutii pana cand ochii i se obisnuira cu intunericul si deveni capabil sa distinga lucrurile din jurul sau. Cand ajunse in locul unde banuia ca trebuie sa existe o incapere isi dadu seama ca acesta nu era despartita de restul depozitului printr-o usa. Intra inauntru. Camera era goala. Isi plimba privirea de-a lungul peretilor, pana cand vazu trupul mic si incovoiat ce se asemana cu o papusa din carpe rupta. Alerga spre el si se lasa in genunchi. Ii atinse umarul si il scutura.
-Kyle! Kyle!
Baiatul nu-i raspunse. Capul ce i se rezema de piept ii cazu intr-o parte. Jesse incepu sa injure. Fata lui Kyle era umflata si plina de sange. Barbatii nu glumisera deloc. Avand in vedere stricaciunile, Jesse se indoia ca baiatul mai era in stare sa vorbeasca. Dar macar respira, chiar daca o facea cu greutate. Jesse isi plimba mana pe costele lui, simtind oaselele ce incepura sa trosneasca. Nu, nu era bine deloc. Avea cel putin doua coste rupte. Dar el nu era doctor, asa ca nu putea sa fie sigur. Incerca inca o data sa-l trezeasca.
De acesta data Kyle tresari. Isi deschise ochiul ce nu il avea atat de umflat si il privi speriat pe Jesse.
-Nu...nu mai vreau...vocea i se franse aproape imediat.
-Shhh! Nu iti fac nimic. Vreau doar sa te scot de aici.
-Jesse ?
In ciuda situatie, Jesse zambi. Nu se asteptase sa-l recunoasca. Nu, avand in vedere starea in care se afla, dar se pare ca pustiul era mai rezistent decat crezuse.
-Poti sa mergi?
-Nu...nu stiu.
Jesse il prinse de dupa umeri si incerca sa-l ridice. Kyle isi lasa greutatea pe el. Isi stranse dintii, incercand sa nu urle de durere. Macar nu mai avea mainile legate, medita el, in timp ce Jesse incerca sa-l puna pe picioare. Nu-si amintea cand il dezlegasera, dar nici nu-i pasa. Nu vroia decat sa iasa de acolo.
Jesse ii trecu una dintre maini pe dupa umerii lui si incepu sa mearga. Kyle incerca sa-l urmeze, insa picioarele ii cedara si aproape cazu. Jesse insa reusi sa-l prinda la timp.
-Imi pare rau...nu cred...
-Mai, mai uite ce avem aici.
Privirile lui Jesse si a lui Kyle zburara spre locul de unde se auzi vocea. Un tremur involuntar strabatu corpul lui Kyle cand il vazu pe barbatul care incercase sa scoate informatii de la el.
-Nu asteptam musafiri.
-Stai linistit. Nu aveam de cand sa ramane la cina, raspunse Jesse pe un ton hotarat. Defapt, noi tocmai plecam. Jesse il dadu drumul lui Kyle. Acesta il prinse speriat de brat.
-Nu...prea puternic. Pleaca de aici!
Jesse ii zambi.
-Ar trebui sa-l asculti pe pusti. Stie ce zice.
Barbatul se arunca spre Jesse cu pumnii ridicati, insa acesta se feri, dandu-se intr-o parte. Barbatul se izbi de perete, apoi se intoarse , insa Jesse fu mai rapid si ii aplica o lovitura scurta peste falca si o a doua in stomac. Barbatul cazu in genunchi, tusind. Jesse profita de ocazie si il lovi in coste cu piciorul, facandu-l pe barbat sa cada la pamant.
-Nu e prea placut cand esti tu cel ce primeste bataie, nu-i asa ?
Barbatul isi ridica capul. Buzele i se miscara, dar inainte ca orice cuvant sa se faca auzit, ochii i se marira, apoi se inchisera instantaneu. Jesse isi ridica privirea spre Kyle, ce statea inca cu bucata de scandura de pe care se scurgea un firisor subtire de sange in mana.
-Buna lovitura.
-O merita, ii raspunse Kyle si incerca sa zambeasca. Arunca scandura in laturi. Jesse dori sa-l apuce de brat, insa auzi alti pasi in spatele sau.
-La dracu! Nu avem nevoie de asta !
Barbatul numarul doi aparu aproape imediat, insa, spre deosebire de primul, acesta avea un pistol si parea capabil sa-l foloseasca. Jesse injura printre dinti. Barbatul arunca o singura privire spre colegul sau ce era prabusit la pamant si trase piedica pistolului.
-Nu veti scap vii de aici.
Jesse stia ca nu are incotro. Intr-o fractiune desecunda se repezi spre el. Ii prinse mana in care avea pistolul i-o suci. Barbatul, luat prin surprindere, urla de durere. Scapa pistolul din mana, care aluneca pe podea. Barbatul il lovi pe Jesse peste fata, insa fu la randul sau lovit. Cei doi de impiedicara in propriile lor picioare si cazura unul peste altul pe podeaua plina de praf. Jesse reusi sa-l prinda pe barbat de camasa si il tranti cu putere de podea sperand ca isi va pierde cunostiinta. Insa nu avusese noroc. Barbatul ii desclesta mainile si il impinse de pe el. Jesse cazu pe spate. Nu reusi sa se fereasca la timp de lovitura pe care o primi in piept, insa se rostogoli inainte ca piciorul agresorului sa faca contact cu stomacul sau.
Kyle vazu pistolul. Se intinse dupa el, injurand muschii ce nu vroiau sa-i asculte comenziile. Praful de pe jos se ridica in aer. Incepu sa tuseasca. Respirat se transforma intr-o adevarata corvoada. Inca un pic si urma sa-l prinda. Insa, cand mana lui se afla la doar cativa centimetrii de pistol, simti cum cineva il trage de picior. Isi intoarse privirea speriat. Barbatul pe care il lovise cu scandura era constient. Ii smuci piciorul. Kyle urla, insa continua sa se lupte. Trebuia sa ajunga la pistol! Trebuia!
-Sa te ia naiba de pusti ! Barbatul il prinse de haine si il arunca de perete. Kyle ignora durerea si incerca sa se ridice, insa nu o facu la timp. Barbatul lua pistolul. Kyle privi speriat cum il indreapta spre Jesse, ce inca era ocupat cu celalalt barbat.
-JESSE! Jesse se intoarse in acelasi timp in care pistolul de descarca. Pentru un moment privirea lui se incrucisa cu cea a lui Kyle, inainte ca trupul sau sa cada nemiscat la pamant.
-NU! JESSE!
Barbatul cu care se luptase Jesse isi trase sufletul si incepu sa rada.
-Era timpul sa faci ceva. Se apleca si privi trupul cazut. Bine tintit. Drept in inima.
Barbatul ce avea pistolul scuipa intr-o parte dezgustat.
-Scapa de el. Eu il sun pe sefu’ sa vad ce fac cu astalalt. Isi intoarse privirea aspra spre Kyle, ce inca nu-si luase ochii de la trupul lui Jesse.
-L-ai omorat...
-Si daca nu te comporti cum trebuie, tu vei urma...zise, inainte de a iesi din incapere.

*

Blake se arunca obosit in scaunul sau de la birou. Nu vroia decat sa ajunga acasa si sa doarma. Isi verifica telefonul, insa cand vazu ca nu are niciun mesaj de la Jesse il arunca inapoi pe birou. Se intreba daca totul a mers bine intre el si tatal lui si spera ca Jesse se va intoarce repede acasa. Se uita la ceas. Mai avea jumatate de ora pana sa iasa din tura. Nu mai avea niciun pacient si nicio vizita de facut, asa ca putea sa petreaca restul timpului in birou. Lua telecomanda si aprinse televizorul pe care il puse acolo in urmacu cateva zile, la insistentele colegului sau Daniel. Trecu de la un program la altul pana cand un reportaj ii atrase atentia. Nu era ora stirilor inca, insa reporterii ziceau ca stirea este una de maxima importanta. Dadu sonorul mai tare si asculta.

Astazi, in jurul orelor 3 dimineata, in urma unui apel anonim, politia a descoperit la docul 5 trupul nesufletit a unui tanar ce pare a fi fost impuscat in piept. Identitate lui nu a fost inca confirmata, insa, pe baza infromatiilor primite de la apelantul anonim, politia crede ca tanarul este nimeni altul decat Jesse Rosson, fost reporter pentru BBC si actual director executiv al Grupului Newcrest. Surse din politie nu confirma, nici infirma nimic, insa...

Blake scapa telecomanda din mana si privi inmarmurit cum niste oameni in uniforme transportau trupul inchis intr-un sac de plastic spre ambulanta...
Nu, asta nu putea sa se intample! Ala nu avea cum sa fie Jesse! Nu-i asa?
Blake forma numarul lui Ray. Telefonul nu suna nici macar o data, pana cand acesta sa raspunda.
-Ray...
-Vad. Ma uit, zise acesta fara nicio alta introducere. Jesse nu e aici.
-Atunci...?
-Nu stiu...Dumnezeule, Blake. Chiar, nu stiu.

Incep cu salutul: La naiba!
Bun isi i-a adio de la tatal sau stiind amandoi ca e ultima lor discutie, dar ai gresit mortul, intre un batran si un tanar, batranul o mierleste.
Bataia draguta, mie imi place bataia, dar sfarsitul incaierarii a fost oribil. De ce? Cu ce a gresit Jesse? Bine, cu multe, dar totusi era preferatul meu:((
Gata, oficial Philippe e cel mai mare dusman al meu, putea sa faca ceva, din vina lui a murit Jesse, iar Kyle ar putea avea aceiasi soarta.
Saracul Blake, bine ca e la spital, daca-i cedeaza inima are sanse sa mai traiasca. De parca ar mai conta, Blake fara Jesse e ca un cantec fara refren, adica incomplet.
Astept nextul, desi sunt cam speriata.
Aici si eu.
Kyle e cu adevarat puternic daca a rezistat la o asa bataie. Mmm, ce vroiam sa spun; a da. Mi-a placut mult faza dintre Jesse si taica-so. A fost destul de emotionant si cand ai spus 'noi nu stim cum sa ne luam adio' - am putut simti ceva. Mmm, lucrurile se complica rau de tot. Philipe a meritat pumnul ala de la Jesse. Acum ca nu a reusit nici macar salvarea lui Kyle ce-o sa se mai intample? Lucrurile s-au inrautatit grav si eu nu mai am rabdare! 8-}. Nu se poate ca Jesse sa moara O.o NU! Nu se poate asa ceva... E personajul meu preferat si aproape ca am simtit uimirea si durerea lui Ray si Blake cand vorbeau la telefon. Nu vreau ca Jesse sa moara O.o, nu nu nu! El nu merita asa ceva. E o persoana mult prea buna; Te rog MiraA adune nextu cat mai repede ca nu mai pot! Trebuie sa aflu ce se intampla cat mai repede, a, si multumesc si pentru capitolul acesta. Spor la scris. Kissez.
Saracul Jessie!!! Hm, dar nu a murit cu adevarat… asa-i? Sper din tot sufletul ca a murit ca Philippe: adica deloc!
Sincer il admir pe Kyle. Am inteles ca e puternic atunci cand a supravietuit in Texas, dar acum… WOW!
Ma bucur de faptul ca Jessie si Ray s-au impacat cu tatal lor, iar acum acesta poate muri linistit.
Philippe chiar a meritat acel pumn pentru cat a suferit Ray.
Ar mai fi cate ceva de zis, dar sunt prea socata sa pot exprima in cuvinte mai mult de atat.

Ps: scz ca nu am respectat ordinea intamplarilor, dar am scris in ordinea in care imi beneau in cap scene din capitol. Anyway, un capitol genial si plin de suspans. Waiting next!!!
f**k (asta in loc de salut). Mira, scumpa mea, tu vrei sa ma omori cu zile? Cum poti sa imi faci asa ceva? Jesse...Mort? Te caut pana in fundul Iadului daca nu il "invii"! Glumesc (de fapt nu prea).
OMG...cum se poate asa ceva: scumpul meu Kyle, roscovanul meu favorit este batut mar si colac peste pupaza Jesse este ranit (mortal, din ce ai lasat sa se inteleaga), la asta nu ma asteptam.
Nu stiu cum o sa gandeasca capusorul tau toata povestea dar eu vreau un happy end, daaaa???
Acum in alta ordine de idei capitolul este senzational,actiune cat cuprinde, suspans... Deja imi este mila de saracul Blake, ca sa nu mai zic de Ray, la el dubla problema: Kyle batut si Philipe viu.
Scumpa mea Mira te apreciez din ce in ce mai mult pentru arta care o creezi. Cred ca este de prisos sa zic ca abia ast next-ul care sper sa il aduci cat mai repede.
TE PUPACESC SI SPOR LA TASTAT (un happy end... fingers crossed) kiss kiss
cum sa moara jesse!? te rog nu-l omori!! mda, ajung si eu pe aici cu o "oarecare" intarziere de un sezon si ceva... daca te ajuta cu ceva, citesc de cand ai inceput, dar lenea e cucoana mare. x(
oricum, revenind, philippe imi displace rau de tot, merita mult mai mult decat un pumn de la jesse pentru cat a suferit ray. insa, ma bucur ca e kyle teafar. macar atat.
cum spuneam, te rog nu-l omori pe jesse, e personajul meu favorit si nu vrei sa-ti pierzi fanii, nu? nu-i asa?

inchei cu multa dragoste si multe sperante T_T. spor la scris :*
***

Duncan stinse televizorul si aseza cu grija telecomanda pe birou. Se ridica de pe scaun si se intoarse spre fereastra larga, ce ii oferea una dintre cele mai frumoase privelisti din oras.
-In sfarsit, mormai, zambindu-i reflexiei sale slabe ce putea fi vag observata. In ciuda linistii din biroul mare, spatios, de la etajul al 10-lea a cladirii principale a Grupului Newcrest, dincolo de usile inchise, domina panica. Duncan zambi din nou, ca un maniac, gandindu-se cu placere repercursiunile planului sau. Planului sau care functionase perfect, in ciuda unor mici inconveniente, isi aminti el cu mandrie.
Jesse era mort. Batranul Newcrest nu mai avea mult, dupa cum auzise el din surse sigure. Asta urma sa duca la caderea Grupului Newcrest. Acum erau vulnerabili. Imediat dupa ce stirea despre moarte lui Jesse fusese difuzata pe toate posturile locale si pe doua posturi nationale, actiunile Grupului N au scazut pana la un prag al naibii de mic. Investitorii s-au speriat, si-au luat banii si au plecat. Relatiile cimentate in ani de zile, urmau a fi distruse in doar cateva ore si cu cateva aluzii bine plasate. Grupul N se va prabusi. Unda de soc va fi simtita in intreaga tara. Unii oamni vor ramane fara locuri de munca, altii fara economiile de-o viata, iar cei mai ghinionisti, fara nicio speranta. In urma unei anchete, care stia cu singuranta ca va fi efectuata, se vor descoperi probleme cu managementul. Avusese el grija de asta. Jesse fiind mort, Ray va trebuie sa suporte vina. Va fi acuzat de frauda, in cel mai bun caz. In cel mai rau si, daca totul mergea pana la capat cum vroia el, Ray va fi gasit vinovat pentru mult mai multe. Zambetul i se largi. Da, avusese grija ca toti membrii familiei Newcrest sa piarda.
Jesse era mort, iar Ray era pe punctul de a pierde totul: munca sa, mandria si chiar mica jucarie cu care se distrase in ultima vreme. La acest gand Duncan se incrunta. Nu se gandise ca pustiul poate sa faca ceea ce facuse. Totusi, il descoperise la timp. Daca baiatul ar fi reusit sa-i dea informatiile lui Ray, atunci planul sau bine pus la punct s-ar fi dus pe apa sambetei. Insa, dupa cum a fost informat de catrea oamenii sai, pustiul nu stia mai nimic, ceea ce era bine. Daca nu ar fi fost un om atat de prudent, poate l-ar fi lasat sa plece. Dar, el era prudent si sadic, daca se gandea mai bine si nimic nu i-ar fi placut mai mult decat sa-l vada din nou pe Rayland agonizand dupa inca o persoana pierduta. Doua, daca il punea si pe Jesse la socoteala. Asta il va distruge de tot. Ii luase munca, stabilitatea, iar acum urma sa-i ia libertatea si mintile.
-Razbunarea e al naibii de dulce. Duncan ranji. Te-am invins, Jesse Rosson. Am distrus tot ce ai iubit, tot ce ai creat. Am distrus totul, inclusiv pe tine.
Rasul sau sparse linistea din incapere pentru cateva momente. Cand se linisti, se intoarse spre birou si incepu sa stranga putinele lucruri personale care mai erau inca acolo. Nu mai avea de ce sa stea acolo.
Scoase telefonul din buzunar si forma un numar. Dupa un sigur apel, voce de la celalalt capat raspunse.
-Pregateste-l pe baiat, zise Dunca fara nicio alta introducere. Va veni cu mine pana ma asigur ca totul e in regula. Scapam de el imediat ce suntem in siguranta. Inchise telefonul fara sa astepte replica celuilalt.


*

In mai putin de 3 ore lumea lui se intoarse cu susul in jos. Blake se uita nelinistit la ceasul de pe perete ce arata ora 11 dimineata, apoi isi mai verifica inca o data telefonul. Nimic. Niciun mesaj...de la nimeni. Se foi in scaunul de plastic incomod si incerca sa-si faca mintea sa functioneze normal, insa oboseala acumulata isi spunea cuvantul.
Intr-un final se ridica de pe scaun si se duse langa geam. Simtea nevoia sa respire aerul curat de afara...vroia sa-i simta maganierea pe pielea incinsa...vroia sa iasa de acolo!
Cine si-ar fi imaginat ca un om ce si-a petrecut mai bine de jumatate din viata sa adulta tratand pacienti s-ar putea simti ca un leu in cusca in intimitatea spitalului.
-Domnule doctor...?
Vocea feminina ii atrase atentia si-l facu sa tresara. Blake isi intoarse capul in directia usii. O femeie pe care nu o mai vazuse pana atunci il privea cu ochi blanzi. Prea blanzi daca l-ar fi intrebat cineva pe el.
-Acum puteti sa ma urmati.
Blake o aproba. Parasi geamul si o urmari pe holurile reci si aglomerate ale spitalului. Pasii sai mari si de obicei hotarati, deveneau din ce in ce mai nesiguri pe masura ce se aproapiau de lift.
Mintea lui nu vroia, nu putea sa proceseze tot ce i se spusese in urma cu cateva ore. Se uita cu coada ochiului la femeie. Aceasta apasa butonul pentru parter. Inghiti in sec de cateva ori si incerca sa-si calmeze bataile rapide ale inimii, dar imediat ce usa sedeschise si aerul rece il lovi din plin in fata, dori sa se intoarca pe calcaie si sa urce inapoi in biroul sau.
Da, era un las si nu ii pasa de asta. Atata timp cat nu cobora aici...atata timp cat nu era obligat sa vada ceea ce vroiau sa-i arate...mai exista o sansa...o sansa ca ei sa se insele. Dar daca ar fi vazut cu ochii lui, stia ca sperantele i-ar fi naruite. Si atunci cu ce ar mai ramane?
-Domnule doctor, va simtit bine?
-Nu, raspunse simplu inainte de a o urma pe colidorul ingust si intunecat ce ducea la una dintre dependitele laterala ale spitalului.
Usa...usa aceea mare alba se vedea de partea cealalta a cladirii. Inima incepu sa-i bata mai tare...ochii i se plimbau de la femeia care il conducea la usa si inapoi.
Dori sa spuna ceva, dar cand deschise gura un baiat aparu de nicaieri si se lovi de el. Blake clipi de cateva ori si-l prinse pe baiat de umeri incercand sa-l ajute.
-Vezi pe unde mergi, dom'le, se rasti baiatul inainte de a se ridica si de a-i pune un mic biletel in mana. Ii mai arunca o privire ucigatoare inainte de a trece pe langa el si a disparea dupa colt.
-...scuze...
Blake stranse biletelul fara sa se gandeasca si se indrepta spre usa alba ce acum era intredeschisa. Se opri, inspira adanc, inainte de a intra si de a inchide usa inaintea lui.
Aerul rece, inchis si mirosul de fermol ii intoarsera stomacul pe dos, dar incerca sa se mentina tare. Nu era prima oara cand coborase aici si probabil nu va fi nici ultima...dar...niciodata nu fusese ceva...ceva...personal.
Femeia il astepta rabdatoare. Cand il vazu ca se apropie ii oferi un zambet profesional, bland, dar in acelasi timp rece.
-Sunteti sigur ca sunteti in stare sa faceti asta?
-Nu, dar...trebuie sa o fac, nu-i asa?
Blake incerca sa-i zambeasca la randul sau, dar nu reusi. Nici macar nu mai stia ce e ala un zambet.
-In camera aceasta, il indruma femeia.
Imediat ce intra inauntru ochii lui blake cazura pe masa acoperita. Simtea nu ca mai are aer. Picioarele i se inmuiasara, iar genunchii, in ciuda tuturor incercarilor sale, ii tremurau. Isi stranse pumnii pe langa corp, abia atunci simtind materialul stain. Se incrunta, isi desclesta palma si se uita la biletel pentru cateva secunde, inainte de a-l arunca in buzunarul halatului sau.
-Uitati-va atent, domnule doctor. Nimeni nu va grabeste, ii ceru femeia, dupa care trase cearceaful alb la o parte.
Blake nu fac nicio miscare. Studie cu atentie chipul pamantiu, rece, apoi facu cativa pasi in fata. Isi ridica mana si atinse cu degetele pielea lovita, care fusese insa spalata de sange. Bila i se urca in gat. Era aproape de nerecunoscut...era...nu era...dar in acelasi timp era...
Isi inclesta maxilarul si-si lasa capul in jos. Parul ii acoperi fata si-i ascunse trasaturile.
-Domnule doctor...?
-E...el. El e Jesse.
-Sunteti sigur?
-Da...
Femeia dori sa-l acopere, dar, Blake prinse de cearceaf.
-Nu! Vreau doar...
-Inteleg...o sa va las singur cateva momente.
Blake nu-i oferi niciun raspuns. Femeia se intoarse si iesi, inchizand in urma ei usa de la morga...


*

Ray parca neglijent masina in fata cladirii unde isi avea apartamentul. Nu se sinchisi sa o duca in parcare. Nu avea timp. Trebuia sa afle ce naiba se petrece acolo. Imediat dupa ce vazuse, din pura greseala, reportajul de la televizor, nu mai statu pe ganduri si pleca. Discutia pe care dorise sa o poarte cu tatal sau fusese amanata sau...anulata. Nu-i explicase batranului nimic. Nu avea curajul sa o faca. Avand in vedere starea lui...nu stia la ce sa se astepte. Daduse personalului ordine clare sa nu zica nimic si sa opreasca orice fel de mesaj, apel sau vizita pentru urmatoarele zile. Avea de gand sa-si tina tatal in umbra. Se confrunta cu prea multe probleme si semne de intrebare ca sa mai faca fata inca unei dileme. Iesi din masina si aproape alerga pana la intrare. Trecu pe langa portar si pe langa receptioner, fara sa le arunce nicio privire. Trebuia sa ajunga sus, sa se asigure ca Kyle este bine. Nu apucase inca sa vorbeasca cu el. Incercase sa-l sune imediat ce avionul sau ateriza pe aeroport, insa intra casuta vocala. Asta il ingrijorase si mai mult, asa ca isi sunase mama. Asa aflase ca Kyle plecase din Texas aproape imediat dupa el si ca trebuia sa fie in L.A.
-Domnule Newcrest!
Ray auzi vocea receptionerului, insa nu il baga in seama. Se indrepta la fel de hotarat spre lift.
-Domnule Newcrest, stati! Urla tanarul alergand dupa el si fluturand in mana un plic mare, alb. Reusi sa-l prinda din urma, exact cand usile liftului se inchideau. Nu apuca sa-i zica ceva, insa reusi sa-i inmaneze plicul. Ray il lua, dar nu-i acorda deloc atentie. Usile liftului se inchisera de tot, doar ca sa se dechida doua minute mai tarziu. Ray iesi si se indrepta spre usa apartamentului sau, insa, cand ajunse destul de aproape simti ca ceva nu e in regula.
Usa era intredeschisa. Ray cerceta holul larg, luminos, apoi se apropie cu grija. Sunetul pasilor sai fusese inghitit de carpeta groasa, inchisa la culoare. Ray atinse manerul si impinse usor usa. Se opri si asculta. Neauzind nimic, intra inauntru, dar nu inchise usa in urma sa. In cazul in care era cineva acolo si acel cineva se dovedea a fi mai mult decat putea el face fata, atunci era bine sa aiba o portita de scapare.
Ajuns inauntru, inghiti in sec. Tot apartamentul era cu susul in jos. Mobila era rasturanata, sertarele scoase afara, oglinzile barului sparte. Pe jos tronau bucati din mobilierul, ce acum fusese distrus, hartii, documente, haine...
-Ce naiba ! Kyle ? Ray strabatu in graba apartamentul. Intra in dormitorul lui. Nici acela nu fusese scutit. Totul era intors pe dos, insa Kyle nu era acolo. Iesi de acolo si intra in fiecare incapere in parte, chiar daca vocea sa interioara ii soptea ca baiatul plecase de mult de acolo. Trupul incepu sa-i tremure. Avea o presimtire al naibii de proasta.
Se intoarse in living sau in ce mai ramasese din el si abia atunci isi dadu seama ca inca tine plicul pe care il primise mai devreme in mana. Se uita perplex la el ca si cand atunci il vazu pentru prima oara. Il intoarse pe toate partile, incercand sa-si dea seama ce contine. Faptul ca nu avea expeditorul il punea pe ganduri.
Intr-un final ofta si il deschise. Scoase ceea ce parea a fi un cd si se uita prin camera dupa laptopul sau de rezerva. Cel pe care il folosea de obicei, se afla inca in Anglia, la fel ca majoritatea lucrurilor cu care plecase. Il repera pe jos. Injurand, il ridica si incerca sa-l aprinda. Spre fericirea lui, reusi. Nu mergea foarte bine, insa spera ca va reusi sa citeasca cd-ul. Dumnezeu stie ca nu avea timpul necesar pentru a cauta un computer.
Laptopul scoase un sunet enervat, insa pe ecran se deschise imediat o fereastra. Ray o accesa. Ecranul se innegri. Apoi se umplu de cifre...multe cifre.
-Ce naiba! Ray se incrunta si privi mai atent. Nu erau doar cifre. Erau si litere. Conturi bancare. Pe unele le recunoscu. Erau conturile prin care Grupul N isi platea cei mai importanti furnizori. Uitandu-se mai atent, observa ca sume neglijabile fusesera transferate din conturile respective, in alte conturi din tara, apoi in strainatate. Sumele erau atat de mici, incat la o inspectie de rutina, ar fi fost categorisite ca erori de calcul. Ray inchise fereastra secundara si intra din nou in cea principala. Un alt document ii atrase atentia. Scria mare:

IBA- CLASIFICAT

Il deschise. Ochii sai alergara pe ecran pe masura ce citea fisierul, insa la un moment dat se oprira si ramasera pironiti pe un anume rand, apoi pe o anume fotografie. Ray inghiti in sec. Simti cand bila i se urca in gat, insa nu reusi sa-si ia ochii de pe ecran. Privea transfixiat chipul la care visase atatea nopti. Stomacul i se stranse si simti o senzatie stranie in spatele ochilor, o umezeala care se lupta sa iasa la suprafata.
Abia cand simti picaturile scurgandu-i-se pe obraji si cazandu-i pe mana, isi dadu seama ca erau lacrimi.
-Philippe...
-Tot timpul am stiut sa-mi aleg cel mai bun moment ca sa-mi fac intrarea...
Ray tresari. Isi ridica ochii de pe ecranul laptopului. Privirile lor se incrucisara si, pentru o fractiune de secunda, lumea se opri...pur si simplu se opri. Zgomotele de afara, vantul care batea in gemuri, propria lui rasuflare...toate se estompasera. Ray nu mai era in stare sa auda decat bataile inimii sale, ce deveneau mai salbatice cu fiecare secunda ce trecea. Isi simtea gatul uscat. Incerca sa inghita, dar isi dadu seama ca nu are ce. Philippe ii sustinu privirea, asteptand o reactie. Orice fel de reactie. Insa, nu primi niciuna. Ray continua sa-l priveasca cu fata lipsita de setimente, cu ochii goi ce parca vedeau prin el...dincolo de el. Dupa alte cateva secunde, nici nu mai credea ca Ray il vede pe el. Mai degraba rememora totul...tot ce se intamplase inainte de moartea sa si...dupa ea.
Cand nu mai suporta tacerea, facu un pas inainte.
-Ray...? vocea tremuranda, nesigura reusi sa-l faca pe celalalt barbat sa clipeasca.
Ray trase adanc aer in piept, apoi se ridica si, intr-o fractiune de secunda, se afla in fata lui. Philippe inceta sa mai respire. De cate ori nu visase la momentul asta? La ce ii va spune? La cum ii va explica totul? Iar acum...acum nu-si gasea cuvintele. Acum nu stia ce sa-i spuna barbatului pe care il iubise atat de mult incat fusese in stare sa renunte la tot. Pur si simplu, nu stia. Cum ii va explica ce se petrece acum? Cum va fi in stare sa-l priveasca in ochi si sa-i spuna ca Kyle era in pericol pentru ca el daduse gres in urma cu sase luni? Cum?
-Philippe, repeta Ray de acesta data putin mai tare si cu o voce mai hotarata, ca si cand si-ar fi dat seama ca nu are vedenii, ca el chiar este acolo...asa cum visase, asa cum sperase atat de mult timp.
Insa urmatoarea miscare a lui Ray il lua pe nepregatite. Ray isi ridica mana stransa in pumn si il lovi cu putere peste falca, facandu-l sa se dezechilibreze. Philippe facu cativa pasi in spate si se lovi cu spatele de perete. Isi duse usor mana la fata si isi masa obrazul lovit, ochii sai prudenti neparasindu-l pe Rayland. Da, merita asta. O merita al naibii de mult. Stia asta, insa il durea. Si nu era durere fizica. Cu aia s-ar fi descurcat. Ceea ce simtea acum era mult mai rau decat orice durere fizica pe care o suportase in ultimele lui si Dumnezeu stia ca nu fusesera putine.
Ray se apropie de el. Philippe isi lasa mana sa cada langa corp si astepta. Daca Ray urma sa-l loveasca din nou...nu avea de gand sa se apare. Nu merita sa se apere. Nu, dupa ceea ce ii facuse.
Dar urmatoarea miscare a lui Rayland il debusola. Il loc sa il loveasca, bratele mari se incolacira in jurul lui si-l adusera aproape. Philippe ramase nemiscat, prea socat ca sa poata reactiona. Apoi ii auzi vocea, calda si totusi, enervata.
-Asta a fost cel mai stupid, nesabuit, tampit lucru pe care l-ai facut in viata ta, Philippe Lavoisier. Cum...cum ai putut...? Vocea lui Ray se franse, insa continua sa-l tina aproape de el, parca dorind sa se asigure ca e acolo, ca e in viata. Caldura trupului sau era dogoritoare, iar mirosul la fel de dulce precum si-l amintea, insa trupul propriu-zis parea mai mare, mai puternic, mai dur. Ray se indeparta destul de mult pentru a-i cerceta chipul. Acelasi chip...si totusi diferit. Aceeasi ochi care il privisera de atatea ori, cu atata dragoste, dar care nu mai pastrau decat o urma vaga din caldura care ii caracteriza inainte. Acum pareau reci, calculati, duri si plini de durere. Ray isi ridica mana si ii mangaie fata acolo unde il lovise. Philippe i-o acoperi cu mana sa si il stranse usor. Nu ii zambi. Nu incerca sa o faca. Nu credea ca era in stare. Asta nu era o reuniune fericita. Asta nu era un nou inceput pentru ei. Asta era adevaratul sfarsit, iar el avea o misiune.
Ray paru sa observe schimbarea din ochii sai si ii dadu drumul. Niciodata nu avusesera nevoie de prea multe cuvinte pentru a se intelege si pentru a comunica. Nu exista niciun motiv ca acum lucrurile sa stea altfel. Philippe trase adanc aer in piept. Trebuia sa-i spuna.
Insa Ray i-o lua inainte.
-Unde e Kyle?
Philippe tresari. Nu avea cum sa ocoleasca o intrebare atat de directa.
-Ce naiba se intampla? Jesse e mort? Kyle nu e aici ! Tu traiesti! Ce insemna toate astea? Vreau raspunsuri, Philippe ! Si le vreau acum !
Philippe tresari din nou. Putea sa numere pe degete momentele cand Ray fusese nervos in preajma sa.
-Nu am timp sa-ti spun toata povestea acum! Ochii lui Philippe fugira spre laptop.Vad ca pustiul a reusit pana la urma sa-ti lase informatiile alea. Philippe pufni. Folosirea postei a fost o miscare inteligenta. Philippe trecu pe langa Ray si se opri in dreptul laptopului. Scoase cd-ul si il puse inapoi in plic. Ray se intoarse spre el si il prinse de mana.
-Unde e Kyle? Repeta pe un ton jos, aproape amenintator.
-BlueButterfly e inteligent, prea inteligent pentru propriul lui bine. A trecut peste linie...s-a implicat prea mult...nu am avut incotro...a trebuit sa las lucrurile sa mearga pana la capat.
-Nu inteleg, zise Ray intr-un final. Cine e Blue...?
-...Butterfly? Un hacker al naibii de bun, dar care, de obicei, prefera sa lase agentiile de securitate in pace, spre deosebire de altii de teapa lui. Cand vazu confuzia de pe fata lui Rayland, ofta. Kyle e BlueButterfly.
Ray tacu.
-S-a implicat in investigatia IBA-ului. S-a transformat singur intr-o tinta. Philippe inghiti in sec. Iar eu l-am lasat sa continue. Nu l-am oprit. Se astepta la o reactie violenta, insa Ray nu facu nicio miscare.
-Unde e Kyle?
Aceeasi intrebare la care incerca sa-i ocoleasca raspunsul.
-A fost prins, ii spuse intr-un final.
-Cine ?
-Duncan.
Trupul lui Ray se incorda.
-Il voi aduce inapoi. Iti promit. Philippe il privi drept in ochi. Nu voi mai lasa sa pierzi inca o data pe cineva la care tii.
In acel moment, Ray isi dadu seama de ceva. Cel din fata lui nu era Philippe. Da, arata la fel, mirosea la fel...si pana intr-un anumit punct, se comporta la fel, insa nu era el. Nu mai era el. Promisiunea lui Philippe transmitea si un alt mesaj, mult mai subtil, dar, probabil, cel mai important.

Eu nu sunt el. Philppe Lavoisier a murit acum sase luni. Eu nu mai sunt el…

-Il vom aduce inapoi. E timpul ca Duncan sa inteleaga ce pateste cel ce se pune rau cu un Newcrest.

*

Blake intra in cafeneau aglomerata. Fugar, isi privi fata trasa in una din oglinzile laterale. Era palid, iar sub ochi avea pungi mari intunecate ce aratau aproape ca niste vanatai. Ocoli cativa oameni care ieseau afara si ignora privirile celor de la mesele din apropiere. Se indrepta direct spre barul unde statea o singura persoana. Nu se aseza.
-Tu mi-ai trimis mesajul? Zise fara nicio alta introducere.
Barbatul sii ridica privirea impasibila spre el.
-Da, ii raspunse simplu, inainte de a se ridica. Trebuie sa vi cu mine.
-De ce as face una ca asta?
-Pentru ca Jesse asta ar fi vrut sa faci.
Raspunsul il lua pe Blake pe nepregatite. Isi stranse mana ce incepu sa-i tremure in pumn si isi inclesta dintii.
-De unde sti ce ar fi vrut Jesse sa fac? De unde il sti pe Jesse ?
-Rosson a fost tot timpul un ghimpe in coste si mult, mult prea imprevizibil pentru gustul meu, dar de un lucru sunt sigur: ar fi vrut ca tu sa fi in siguranta.
-Vreau raspunsuri! Blake isi pierdu cumpatul si il prinse pe barbat de gulerul camasei. Acesta nici nu clipi. Ii prinse mainile si i le desclesta cu usurinta.
-Si le vei primi. Daca ma urmezi.
Zicand acestea, se intoarse cu spatele si se indrepta spre iesire.
Blake il urma fara nicio tragere de inima.

*

O impuscatura. Un trup lipsit de viata ce cade la pamant. Propriul sau urlet, nascut din furie, frica si disperare, apoi intuneric...Kyle tresari si-si deschise ochii. Aceeasi camera intunecata, aceeasi podea rece. Singurul lucru diferit era mirosul de praf de musca, carne arsa si sange ce plutea in aer. Oare cat timp trecuse? Cat timp trecuse de cand era acolo? De cand il omorasera pe Jesse? Cat timp va mai trece pana il vor omori si pe el?
Cum putuse sa se intample una ca asta? De ce naiba venise Jesse dupa el? De ce venise singur? Si de ce il omorasera. Jesse nu merita sa moara. Nu avusese nicio vina pentru nimic. El fusese inca de la inceput adevarata tinta. De ce trebuise sa devina victima unui nebun? Pentru ca asta era Duncan, un nebun. Niciun om intreg la cap nu ar fi mers atat de departe din ura. Nu era logic, nici sanatos.
Iar acum Jesse era mort...el urma sa moara in curand, iar Ray...ei bine, Ray va fi invinuit pentru tot. Totusi, Philippe era inca acolo, undeva, iar Kyle se trezi sperand ca macar el va fi destul de rapid ca sa repare totul...ca sa-l ajute pe Ray. Cine altcineva ar fi fost mai potrivit pentru asta decat Philippe?
Kyle se trezi zambind. Da, Ray nu va ramane singur. Cineva va fi acolo pentru el ca sa-l consoleze. Nu va fi el...dar trebuia sa se impace cu asta. Nu avea alta optiune.
Vocea unuia dintre barbati il scoase din ganduri.
-Hai, puslama, misca! Barbatul il prinse de mana si il ridica in sus, incepand sa-l traga dupa el prin depozit.
Kyle nu se impotrivi. Nu mai avea destula putere. Dupa cativa pasi se impiedica si cazu. Barbatul injura si il lovi dupa cap, facandu-l sa-si piarda din nou cunostiinta. Il ridica apoi pe umar si iesi asa din depozit, indreptandu-se cu pasi grabiti spre masina care il astepta.

*

-Nu poti veni cu mine. Asta e o operatiune oficiala.
-Jesse a venit cu tine.
-Jesse a fost consultant IBA. Ne cunoastea politica.
Ray nu-l baga in seama. Se intoarse spre barbatul micut, cu ochelari din dreptul sau si ii ceru o casca. Acesta i-o dadu fara niciun comentariu. Ray si-o puse in ureche si o testa. Mergea.
-Nu cred ca ma auzi.
-Defapt, nu te ascult.
Philippe ofta. Ray fusese tot timpul atat de incapatant?
-Nu e o idee atat de buna sa vi cu noi. Il vom opri pe Duncan si il vom aduce pe Kyle inapoi. Ti-am promis asta si am de gand sa ma tin de promisiune.
Ray il privi pentru o fractiune de secunda drept in ochi.
-De ce esti atat de sigur ca Duncan va parasi tara?
-Il monitorizam de mult. Acum avem si dovezile necesare. Ii facu semn spre cd-ul pe care il trimise Kyle. De data asta nu mai scapa.
-Dar tinta ta finala nu e Duncan.
-Nu. Nu e. Gabriel conduce cealalta echipa. Ei se vor ocupa de oamenii pe care Duncan i-a adus in tara.
-Duncan stie ce a facut?
-Nu. Habar nu are in ce s-a bagat si cu fel de oameni s-a incurcat. Daca era vorba doar de o simpla frauda, atunci IBA-ul nu s-ar fi implicat. Dar asa...Philippe nu mai continua idea. Nu era nevoie sa o faca. Ray intelegea.
Zgomotele din spatele usii biroului in care se aflau, le atrase atentia. Cineva parea sa se certe. Apoi un zgomot surd...apoi usa se lovi de perete cu putere si un barbat inalt, nervos si cu buza plina de sange intra inauntru.
Privirile celor trei barbati se incrucisara si in camera se lasa linistea.
-Blake? Ce naiba cau...?!
-Asta vreau sa te intreb si eu pe tine. Vocea dura a lui Blake era de nerecunoscut. Mi s-au promis niste raspunsuri.
-Si le vei avea, interveni Philippe, dar mai tarziu.
-Acum! Vreau sa stiu ce se petrece aici!
Se uita la Rayland. Acesta ii sustinu privirea.
-Duncan l-a prins pe Kyle. Vrea sa plece din tara. Mergem dupa el.
-Merg dupa el, repeta Philippe, insa nu fusese bagat in seama.
-Jesse...?
-Duncan a pus totul la cale.
Privirea lui Blake se aspri.
-Atunci vin si eu cu voi.
-Nu stiu ce credeti voi, dar asta e o operatiune serioasa! Nu am nevoie de amatori care...
Insa Philippe tacu cand vazu ca nimeni nu-l asculta. Ii privi pe cei doi barbati care pareau sa domine intreaga incapere si ofta. Avea sa fie o minune daca oricare dintre ei urmau sa supravietuiasca acelei zile.
*

-Duncan a inchiriat un avion de mici dimenisuni ca sa plece din tara. Il va astepta la pista din sus-ul orasului. E programat sa decoleze in jumatate de ora.
Philippe, Ray, Blake si alti 3 barbati se aflau intr-o dubita in drum spre pista. Atmosfera era tensionanta. Barbatii din echipa lui Philippe erau inarmati, insa acesta refuza sa le ofere arme si celor doi pasageri clandestini. Avea si asa destule probleme.
-Conform surselor mele, il va lua pe Kyle cu el.
-Cat de sigure sunt sursele tale? Il intreba Ray.
-Foarte. Vom incerca sa-l facem sa se predea. IBA il vrea in viata. Ar putea sa detina informatii de care avem nevoie, dar, daca trebuie il vom elimina. Se uita spre barbatii din echipa sa. Acestia il aprobara printr-o miscare aproape imperceptibila a capului. Nu fusese o simpla relatare a unor fapte evidente, ci un ordin direct. Daca lucrurile mergeau prost, Duncan trebuia eliminat.
-Are garzi?
Philippe se intoarse spre Blake. In ciuda situatiei, parea al naibii de calm.
-Da, doua de care stim. Totusi ar putea sa fie mai multe.
Dubita se opri si usa se deschise. Toti iesisera afara in soarel dogoritor. Philippe se uita la ceas. Era cinci dupamasa.
-Ne deplasam pe jos si ne ocupam pozitiile. Faceti ce va zic. Nu actionati prosteste. Nu vreau victime.
Zicand asta incepu sa alerge inainte, insa se opri cand Ray il prinse de mana si il obliga sa se intoarca spre el.
-Imi datorezi raspunsuri, ii aminti.
-Si, daca supravietuim azi, ti le voi oferi. Se privira un moment, inainte ca Ray sa-i dea drumul. Ii prinsera din urma pe ceilalti aproape imediat. Pista si doua cladiri mici se profilau in fata lor. Philippe le facu semn barbatilor inarmati sa-si ocupe pozitiile. Acestia se oprira si-si pregatira pustile cu luneta. Reperara cele doua garzi ce pazeau avionul de pe pista si le eliminara. Trupurile lor cazura la pamant fara sa faca prea mult zgomot.
Philippe ii privi pe cei doi barbati de langa el, asteptandu-se la o reactie. La orice fel de reactie. Insa nimic. Amandoi ramasera impasibili, cu privirile spre pista de decolare si trupurile incordate, gata de atac. Ca niste animale de prada, medita Philippe.
Apoi adevarata actiune incepu.
O masina neagra se apropie. Usa se deschise si din ea iesi un barbat vanjos si cu aspect neingrijit, urmat de un altul ce parea al naibii de nervos si care cara ceva in spate. La o inspectie mai atenta Philippe isi dadu seama ca nu cara ceva, ci pe cineva.
-Kyle...Vocea lui Ray nu fusese decat o soapta.
Philippe il aproba.
Apoi, din masina iesi Duncan, aratand la fel de impecabil ca intr-o zi obisnuita de la birou. Le facu semn barbatilor sa-l urmeze spre avion.
-Beta1, elimina-l pe cel fara incarcatura, sopti in casti.
Unul dintre cei trei barbati isi potrivi pusca si dupa cateva secunde apasa pe tragaci. Trupul primului barbat ce iesise din masina se prabusi la pamant.
Atunci Duncan se intoarse si ii observa pentru prima oara si pe ceilalti doi cazuti.
-Beta2 acopera-ma.
Philippe scoase pistolul din toc si se apropie de pista cu pasi hotarati.
-Duncan, esti inconjurat. Lasa copilul si preda-te!
Vocea lui rasuna pe pista pustie.
Barbatul de langa Duncan ridica pistolul si il ochi pe Philippe, insa acesta nu se opri continuand sa inainteze.
La scurt timp isi dadu seama ca nu e sigur. Blake si Ray veneau in urma lui.
-Ce dracu’ cautati aici? Trebuia sa stati acolo, in siguranta!
-Jocul s-a terminat, Duncan! Da-i drumul lui Kyle! Urla Ray.
Duncan analiza situatia intr-o secunda, apoi se indrepta spre barbatul ce il tinea pe Kyle si il smuci pe baiat de pe umerii sai. Isi stranse bratul in jurul gatului sau si scoase un mic revolver pe care il avusese ascuns la brau.
-Daca va apropiati il voi omori, ii ameninta. Barbatul de langa el isi scoase pistolul, dar inainte sa traga fusese doborat de unul dintre lunetisti. Duncan tresari si mai facu cativa pasi spre avion.
-Da-i drumul sau nu vei scapa de aici in viata! Il ameninta Ray.
-Din contra! Atata timp cat il am pe el, voi fi bine. Nu veti indrazi sa ma atingeti. Nu cand pot sa-l omor si pe el, la fel cum l-am omorat pe Jesse. Recunoaste, Newcrest! V-am invins. Ati pierdut! Zise Duncan si incepu sa rada.
-Esti chiar atat de sigur ca m-ai omorat? Duncan inlemni cand auzi vocea de undeva din spatele sau.
Se intoarse nesigur si il privi pe cel care ii vorbise.
-Rosson...? erai...mort!
Jesse ii zambi.
-Ce pot sa zic? E sezonul fantomelor...




Oaaaaau! MirA, capitolul a fost...N-am cuvinte, minunat, incredibil, peste asteptari; sunt cuvinte fara sens pentru ceea ce ai scris tu mai sus.
E mai mult decat pot exprima in cuvinte. In primul rand : JESSE TRAIESTE!
Chiar ador acest capitol. Phillippe incepe sa-mi placa tot mai mult, dar m-a dezamagit. Nu-mi vine sa cred ca a fost atat de rece cu Ray, putine sentimente nu-i sctricau robotului.
Deci am trecut prin atatea stari emotionale incat ma mir ca nu mi-a cedat inca inima. Prima data am simtit ura fata de nenorocitul ala de Ducan, apoi durerea lui Blake si Ray, dupaia teama pentru ca cei doi riscau mult mergand cu IBA, suspansul pentru ca nenorocitul ala il ameninta pe Kyle, iar la sfarsit, ca totul sa fie dulce, apare Jesse cu replica lui ce m-a facut sa pufnesc in ras.
Repet: Iubesc ficul, acesta capitol a fost minunat, tu esti minunata si astept nextul.
Bafta la tasta. Mi de pupici:*:*:*
MiraA esti geniala, formidabila! Deci tot capitolul am stat cu sufletul la gura daca intelegi ce vreau sa spun. Prima data chiar credeam ca Jesse e mort si aproape mi-au dat lacrimile la faza cu Blake la morga. Cand Philip s-a dus la Ray si si-a facut 'marea' intrare am putut simti si eu socul care l-a avut Ray. Adica sa-ti apara fostul iubit pe care-l credeai mort e un soc! Iarasi m-am enervat enorm cand un tip l-a lovit pe bietul Kyle si si-a pierdut cunostinta din nou(bietul de el...:|). Oricum dintre toate scenele cea care mi-a placut maxim si cea care a reusit sa ma faca sa o citesc de 2 ori a fost faza de la sfarsit cand si-a facut aparitia Jesse. Ce ma bucur ca traieste:x e personajul meu preferat si nu stiu ce m-as fi facut daca l-ai fi omorat! Ha, ha, ha, Duncan sa vedem acum ce o sa faci. Ai pierdut fraiere! Ce ma bucur. Chiar nu-l suport pe personajul asta ._. Distruge-l Jesse! Ce pot sa mai spun? Capitolul a fost impecabil, adica doar o greseala am vazut. Acum sincer o sa fiu in suspans total pana la urmatorul capitol. Abea astept. So' bafta la scris. Kissez!
Buna din nou scumpa mea, ai venit cu next-ul repede repede lucru care ma bucura enorm. Sunt atat de multe lucruri care vreau sa le spun incat mai mult ca sigur o sa scriu niste fraze aiurea si gata (urasc cand mi se intampla asa).
In primul rand stii tu amenintarea aia atunci cand l-ai cam omorat pe jesse? o retrag. Ai luat o piatra de pe inima de la multi dintre cititorii tai cu finalul asta.
Imi era asa mila de saracul Blake, nu este deloc usor sa te duci sa recunosti trupul neinsufletit al partenerului tau. Dupa o asemenea aventura cand or sa se calmeze apele o sa iasa scantei in patul lor.
Ray...de reactia lui imi era cel mai teama. Speram sa nu iti treaca prin mintea ta draguta, asa o idee, ca in momentul reintalnirii dintre Ray si Philipe sa se reaprinda ceva in inima lui R iar scumpul meu Kyle sa fie uitat. Nu ai facut-o, Ray a fost tot cu gandul la Kyle lucru care m-a bucurat.
Operatiunea de salvare este descrisa superb, la fel si atitudinea lui R cat si a lui B iar finalul este super.
Ai adus un capitol magnific asa cum ma asteptam asa ca felicitari din nou. Sper ca este de prisos sa ili spun ca abia ast next-ul, nu?
te pup si spor la tastat.
P.S vreun fic nou la orizont, ceva? :P
Ştiu că sezonul ăsta nu ţi-am lăsat niciun comentariu şi pentru asta ar trebui să-mi fie ruşine, dar am citit fiecare capitol cu sufletul la gură şi la fel îl aşteptam şi pe următorul. Cred că aş putea să scriu pagini aici despre tot ce s-a întâmplat până acum, dar o să mă abţin şi o să mentionez doar lucrurile care s-au lipit cel mai bine de sufletul meu şi care sunt cele mai proaspete în memorie.
În primul rând, chiar am crezut că l-ai omorât pe Jesse. La început nu am vrut să cred aşa ceva, credeam că ai să-i schimbi soarta spunând că presa a identificat greşit trupul, dar acum îmi dau seama că a fost doar o schemă foarte bine pusă la punct într-o situaţia extremă, sau cel puţin asta cred eu că e. În orice caz, abia aştept să aud toate explicaţiile tuturor părţilor. Şi abia aştept să aflu cum i-a reuşit lui Jesse cascadoria. Dar dacă scena în care Blake îi identifică cadavrul m-a convins că Jesse era mort, bileţelul strecurat m-a făcut să-mi pun măcar un minuscul semn de întrebare.
În al doilea rând, nu a fost deloc frumos ce i s-a întâmplat lui Kyle şi ce a avut de suferit din cauză că alţii nu şi-au făcut treaba atunci când ar fi trebuit. Dar Kyle a fost puternic şi nu s-a dat bătut cu privire la acele informaţii. Cât despre relaţia lui cu Ray, sunt sigură că va deveni şi mai puternică decât până acum.
Philippe a fost un ticălos, dar el îşi făcea doar datoria. Cred că nu am fost prea atentă la început pentru că nu am înţeles prea bine, el făcea parte din IBA tot timpul ăsta? În fine, mai departe. Poate că cel pe care îl cunoştea Ray sub numele de Philippe Lavoisier a "murit", dar cu siguranţă nu partea care încă îl iubeşte pe Ray. Şi deşi e suficient de deştept să se dea la o parte din viaţa lui Ray şi să-l facă şi pe el să înţeleagă asta, nu pot să nu am impresia că e doar o mască ce îi ascunde adevăratele sentimente.
Pe Ray l-am tot pomenit în sus şi-n jos şi cred că mi-am spus punctul de vedere în privinţa lui. Blake a fost puţin cam absent în toată povestea asta,dar asta e, nu pot fi toţi personaje principale.
Replica lui Jesse la sfârşit de capitol şi reacţia lui Duncan când l-a văzut au fost cu siguranţă cireaşa de pe tort. Cât despre Duncan, eu una l-aş lăsa la mila lui Jesse şi a celorlalţi, cu condiţia ca ei să nu aibă milă. Pentru tot ce a făcut, închisoarea sau moartea nu sunt pedepse suficiente.
Îmi pare rău că povestea se apropie de final, dar cu siguranţă că o voi mai reciti de multe ori după. Ai un stil de a scrie minunat, captivezi cititorul şi acţiunea romanului tău decurge lin şi este foarte bine organizată şi foarte bine susţinută de informaţii valide.
Pe viitor, mi-ar plăcea la nebunie să citesc povestea asta şi nu numai publicate într-o carte. De altfel, dacă nu decizi să urmezi o carieră un domeniul ăsta, ar fi o mare pierdere pentru noi toţi.
Mă întreb cât oi fi scris, cred că s-a săturat şi telefonul de mine, mai ales că i-am consumat şi bateria. Cam atât am avut de spus, şi aştept cu mare nerăbdare să văd cum se continuă (sau se termină) povestea. Hugs şi spor la treaba! :)

P.S.: Vreau să se inventeze un sistem de dat Like-uri şi pe forumul ăsta, ca să pot să dau Like când îmi place ceva în comentariul cuiva şi să nu trebuiască să mai reiau. ^.^
Hei, MiraA! De cateva zile m-am apucat de citit fic-ul asta si.. ce pot spune, am plans de cateva ori si e genial. Cand doctorul s-a dus la morga.. am inceput sa plang ca un copil mic care nu primeste ce vrea! Fara oprire! Mi se pare atat de trist si totusi, am ramas putin socata de Blake, imi imaginam un Blake care vrea sa-si ia viata, care sta-ntr-un colt al apartamentului cu sticla de vodka-n mana si jeleste incontinuu, dar el.. a fost foarte trist si.. atat. Nu stiu de ce aveam impresia ca el nu accepta faptul ca Jesse a murit. Oh, si stiu si cine era acel fals Jesse! Acel fals Jesse era un pusti care-a murit in trecut, am citit capitolul ala de curand si stiu sigur ca era cineva care semanaa foarte mult cu Jesse! Referitor la el, in ciuda comportamentului lui Blake si asa mai departe, nu ma gandeam ca nu e mort. Acceptasem chestia cu Philippe si credeam ca nimic nu ma mai impresioneaza, dar asta.. m-a lasat complest socata. Si nu-l inteleg pe Philippe. Stiu ca vrea sa-l opreasca pe Duncan, dar.. daca el il iubeste/iubea pe Ray, de ce voia sa-i salveze iubitul? Eu n-as face asa ceva vreodata! Finalul.. e pur si simplu bestial! Replica lui Jesse e geniala! Acum, ceva legat de tine.. ce carti ai citit tu de stii atatea? Adica sunt niste chestii despre firme si tot tacamu' care nu pot fi inventate! Ori ai o imaginatie al dracu' de bogata, ori.. nu stiu. Daca ai citit ceva carti legate de asta, sa mi le dai si mie printr-un PM, te rog;;).
Ei bine.. astept next-ul, poate prin el voi primi raspunsurile la intrebarile pe care mi le tot pun.
Pa-pa! ^^
MirA, m-ai omorat o data in primul sezon, acum o faci din nou?
*ducandu-se sa ia cateva servetele*
Gata, acum sunt ok, pot comenta. Nu stii cat de mult m-ai distrus in aceste capitole. De la bataia pe care a primit-o Kyle, sau glontul primit in trupul lui Jesse, pana la sentimentele lui Ray cand l-a intalnit pe P, ori Blake cand si-a vazut iubitul in patul ala amarat. Au fost niste capitole pline de suspans, mister si lacrimi. Trecand prin asta, am realizat cat de mult iti iubesc ficul si cu siguranta acesta este primul in topul meu. *smile*
Mi-a placut scena bataii din penultimul capitol. Jesse se pricepe de minune. Nu cred ca as fi rezistat sa stau o gramada de timp cu ideea ca J. e mort, asa ca norocul meu ca am citit aceste capitole unul dupa altul. Te-ai gandit la toate si povestea este uluitoare. Ma gandesc mereu cum a inceput ficul si unde a ajuns acum dupa atatea capitole... Ma mai gandesc si la sfarsitul ce se aporpie cu pasi repezi si, sincera sa fiu, nu vreau.
Phillipe inca ma sperie, dar as aprecia foarte mult daca nu se va baga in relatia dintre Ray si Kyle. De cand a inceput sezonul doi si R. a aparut mai mult in peisaj, l-am adorat si mi-as fi dorit prin absurd sa se intample ceva cu iubitul lui mort, sa reinvie, dar radeam si ma gandeam ca e imposibil, la fel cum a fost si Ray sa se indragosteasca de roscat si uite ca acum asta e cuplul meu favorit.
Nici Blake si nici Jesse nu se lasa mai prejos... Se vede ca dragostea lor e mare. Ma durea sufletul cand ma puneam in pielea doctorului atunci cand se uita la stiri.
Acum, omul asta nenorocit, Duncan, o va incurca rau de tot. Sper ca roscatul isi va reveni si ca toti vor fi bine. Pe Duncan il vreau mort, asta sa fie clar, insa restul sa fie in viata.
Ultima replica a lui J. a fost fenomenala. Cred ca am avut un asa zambet malefic pe fata cand am citit-o si cand mi-am imaginat cum i-a spus asta nenorocitului aluia de Duncan.
MiraA, astept capitolul urmator... Cu toate ca inca nu mi-am revenit din socul cu moartea lui Jesse, inca imi e teama ca o sa ne mai pregatesti ceva dramatic. Sper ca totul va ramane ok. ^^
Imi pare rau ca am intarziat cu acest capitol. Nu asta era intentia mea. Totusi, sper ca o sa va placa la fel de mult precum mi-a placut si mie sa-l scriu.

***

Jesse se misca incet in spatele lui Duncan neluandu-si ochii de la el si de la silueta lui Kyle ce, daca nu ar fi fost sustinuta atat de bine, probabil s-ar fi prabusit la pamant ca o papusa din carpe. Un pas si inca un pas si iar un pas pana cand se trezi stand fata in fata cu Duncan. Asa cum ar fi trebuit sa stea inca de la inceput. Pupilele barbatului se marira si mana in care tinea pistolul incepuse sa-i tremure, insa nu incerca sa puna mai mult spatiu intre el si Jesse. Nici nu avea cum, caci in spatele sau se aflau Blake, Ray si Philippe si toti pareau pregatiti pentru orice i-ar fi trecut lui prin minte.
-...erai mort. Ti-a identificat trupul, mormai Duncan pierdut si in care se putea observa cu usurinta groaza se oprira asupra lui Blake, ce ii zambi.
-Nu chiar...Cine stie? S-ar putea sa fi gresit...atat de multa presiune si stres. Sunt doar un simplu om, Duncan, iar oamenii obisnuiesc sa greseasca. Blake ridica inocent din umeri si lasa buzele sa i se ridice intr-un zambet si mai mare. Si totusi, unul fals, care nu reusea sa-i atinga ochii ce pareau la fel de duri precum otelul.
-A fost o capcana...voi ati stiut...ati planificat asta...m-ati inselat, se balbai Duncan si stranse bratul mai tare in jurul gatului lui Kyle. Acesta incepu sa tuseasca si, dupa cateva secunde unul dintre ochi – cel care nu era atat de umflat – i se deschise si privi confuz in jur, inainte de a intra in panica si de a incerca sa scape.
Duncan il smuci si ii apasa pistolul la tampla.
-Stai linistit, daca nu vrei sa mori!
-Lasa-l in pace! Urla Ray si facu cativa pasi in fata spre Duncan, insa se opri imediat cand degetul barbatului atinse tragaciul.
-Esti sigur ca vrei sa faci asta, Newcrest? Eu nu mai am nimic de pierdut. Nu m-ar deranja sa-i infig un glonte in cap. Dar tu ai suporta sa mai pierzi pe cineva? Ai putea trai, stiind ca sangele lui e pe mainile tale?
Privirile lui Philippe si ale lui Ray se incrucisara, inainte Philippe sa-si plece ochii in pamant. Ura sentimentul asta de vinovatie. Ura cand un nenorocit ca Duncan se folosea de tot ce s-a intamplat in urma cu cateva luni pentru a-l face pe Ray sa se simta vinovat. Si se ura pe sine pentru ca din cauza esecului sau lucrurile se inrautatisera atat de mult.
-Ray nu a pierdut pe nimeni. Sunt chiar aici Duncan, zise Philippe cu mai multa convingere decat simtea. Ridica pistolul. Da-i drumul sau vei muri. Promit!
Duncan facu un pas in spate, insa se opri, aducandu-si aminte ca acolo era Jesse.
-Nu ai unde sa fugi, Duncan. S-a terminat! Ii spuse tanarul din spatele sau cu o vocea calma ce nu prevestea nimic bun.
-Da-i drumul lui Kyle sau sa ma ajute Dumnezeu, dar te voi omori cu mana mea! Il ameninta Ray, facand inca un pas in fata, dar oprindu-se cand Philippe il prinse de mana si ii facu semn spre lunetistii ce inca erau pe pozitii. Ray pricepu.
Jocul final se apropia de sfarsit. Duncan nu mai avea unde sa fuga. Toti stiau asta. Gresise. Ii subestimase, iar acum urma sa plateasca pretul pentru faptele sale. Sigurul lucru pe care ei trebuiau sa-l faca, era sa-l scoata pe Kyle de acolo. Si repede, caci timpul se scurgea.
-Alfa 1, doua tinte au fost eliminate. Tinta 1 a scapat. Repet, tinta 1 a scapat. Ai cale libera, Alfa 1. Termina jocul. Philippe se incrunta. Tinta 1 scapse. Asta nu inseamna altceva decat ca pestele cel mare ii ocolise din nou. Nici de data asta nu-l prinsesera, Iar acum...acum trebuia sa termine jocul, trebuia sa-l elimine pe Duncan, indiferent de situatie. Indiferent ce cine i-ar fi stat in cale. Il privi cu coada ochiului pe Ray. Era incordat si gata de actiune. Philippe inghiti in sec si-si obliga mintea sa functioneze, sa gaseasca o solutie care sa-i scoata pe toti de acolo in viata...chiar si pe Kyle. Nu vroia si nu avea de gand sa-l transforme intr-o victima colaterala.
-Alfa 1, ti-ai primit ordinele. Nu ezita si nu uita: insubordonarea nu va fi tolerata.
Philippe trase piedica pistolului si il indrepta spre capul lui Duncan. O lovitura curata. De asta avea nevoie si totul se va termina, iar Kyle va fi in siguranta. Inghiti in sec si trase adanc aer in piept ca sa-si calmeze bataile repezi ale inimii. Putea sa o faca. Avea sa o faca! Pentru binele tuturor. Si, pentru fericirea lui Ray...nu va da gres. Nu avea voie sa dea gres!
Ochii, insa se opri imediat cand isi dadu seama ca Kyle il priveste. Privirile li se incrucisara, iar in acea fractiune de secunda Philippe citi in privirea celuilalt intelegere...si hotarare. Kyle isi pleca putin capul si-si inchise ochii. Philippe intelesese ca asta e semnalul ca e pregatit pentru orice s-ar fi intamplat mai departe.
-Fie, sopti pentru sine, apoi cu voce tare: Duncan, asta e ultima ta seansa! Lasa copilul si preda-te!
-Ma crezi prost?! Ma vei impusca imediat ce ii dau drumul! Daca crezi pentru o secunda...
Insa nu apuca sa termine fraza. Kyle se smuci. Duncan, fiind luat pe nepregatite slabi stransoare din jurul gatului sau. Kyle cazu la pamant, lovindu-se cu umarul stang de ciment. Icni. Duncan trase piedica pistolului in acelasi timp in care Ray incepu sa alerge spre Kyle si Jesse isi ridica pistolul. Blake fusese singurul care vazu ca Philippe apasa tragaciul. Un singur foc de arma sparse tacerea din jur. Un sigur trup cazu la pamant, intr-o balta de sange.
-Kyle!
Ray ajunse primul langa trupul micut ce statea intins pe jos, cu fata la pamant. Se apleca langa el si il intoarse cu grija, pana cand putu sa-l vada pentru prima oara in ultimele zile de aproape. Tresari. Fata lui Kyle era vanata, umflata si plina de sange, care se scurgea din rana ce ii brazda toata partea stanga a capului si care se pierdea undeva printre firele rosii de par, ce acum prinsera o nuanta si mai inchisa. Rasufla sacadat ca si cum plamanii sai refuzau sa traga aerul necesar. Nu-si deschise ochii nici macar cand Ray incepu sa-i managie fata ingrijorat.
-Kyle... vocea a blanda abia se auzea din cauza zgomotului din jur.
-E mort. Ray isi intoarse capul si il vazu pe Jesse luandu-i pulsul lui Duncan. Philippe era langa el.
-O sa trimit o echipa ca sa faca curat aici. El, zise Philippe aratand spre trupul lipsit de viata, va veni cu noi. Probabil ne va oferi mai multe raspunsuri mort, decat ar fi facut daca era viu.
-De acord cu tine. Totusi, nu cred ca FBI-ul va fi foarte incantat.
-Nu e juristictia lor. Nu au ce sa faca. Philippe ridica din umeri nepasator, apoi se indeparta si le facu semn lunetistilor sa ramana inca pe pozitii.
-Aici Alfa 1, zise in casca, tinta a fost eliminata. Repet, tinta a fost eliminata. Nu sunt victime colaterale. Ramanem pe pozitii si cercetam perimetrul. Solicitam o echipa de curatare.
Bazaitul distinct venit din difuzoarele castilor il facu pe Philippe sa se incrunte. Abia dupa cateva secunde auzi vocea intrerupta a persoanei sale de contact
-Rece...ption...at, A...lf..a 1...
Philippe isi ridica privirea spre cladirile din jurul lor. Ceva nu era bine. Apoi vazu scanteia de lumina. Lumina soarelui era reflectata de ceva...ceva ce nu ar fi trebuit sa fie acolo.
-Luati-l pe Kyle pe sus daca trebuie. Plecam!
-Nu poti sa-l iei pur si simplu pe sus! Se rasti Ray. E ranit! Am putea sa-i agravam ranile si...
-Jesse! Vocea lui Philippe era dura ca otelul. Isi pregati pistolul.
-Am inteles. Blake, Ray, luati-l pe Kyle si plecati!
-Jesse, ce naiba...?
-ACUM! Urla Philippe.
Ray il ridica pe Kyle, incercand sa ignore suspinul pe care il auzi atunci cand ii atinsese coastele. Nu faceau bine. Nu faceau bine deloc, insa se mai linisti cand il vazu pe Blake langa el.
-Ray, va fi bine. Vei vedea.
Ray nu-i raspunse.
Jesse ramasese in urma lor, in timp ce Philippe merse inainte, amandoi cu pistoalele pregatite. Tocmai cand trecusera prin dreptul primei cladiri, Jesse simti glontul care ii trecu pe langa cap. Inlemni, dar isi reveni imdiat ce il auzi pe Philippe urland.
-Fugiti la masina! Toti!
O alta rafala de gloante trecu pe langa ei, gaurind peretele de tabla usoara. Philippe incepu sa traga in directia din care venisera gloantele.
-Suntem atacati. Repet, suntem atacati. Lunestist pe cladirea din nord-nord-vest. Cine il are in vizor sa-l doboare!
Insa auzi acelasi barait in casti si niciun raspuns.
-Baieti! Ma auziti?
Nimic.
-La dracu! Cineva a ajuns la ei!
Incepu si el sa alerge dupa Ray, Blake si Jesse printre cladiri, rugandu-se sa le ofere un adapost oarecare, dar nestiind exact cati erau si unde erau...era perfect constient ca lucrurile nu aratau prea roz. Trebuiau sa ajunga la masina. Insa masina era la aproape un kilometru distanta. Daca plecau de acolo, ieseau in camp deschis, iar el nu vroia sa transforme pe nimeni intr-o tinta mobila.
Jesse alerga spre el si se lipi de perete.
-Masina, zise, respirand greu din cauza caldurii, a oboselii si a prafului.
-Stiu, dar e prea departe. Nu vom ajunge la ea.
Jesse privi in jurul sau incercand sa gaseasca ceva ce i-ar putea ajuta, insa nu vazu nimic. Ray era lipit de peretele celeilalte cladiri. Kyle era inca la el in brate. Blake era langa ei. Privirea lui ingrijorata trecea de la Kyle la Jesse si inapoi.
-Trebuie sa...incepu Philippe insa Jesse in intrerupse.
-Eu pot sa ajung la ea. Philippe dori a protesteze insa Jesse il opri. Tintesti mai bine decat mine. Ma poti acoperi. Voi veni cu masina aici si plecam cu totii.
-Jesse...
-Hey, acum doua zile mi-ai cerut sa am incredere in tine. Acum iti cer sa faci acelasi lucru. Sti bine ca nu i-as lasa sa pateasa ceva. Privirea ii fugi spre ceilalti trei.
Philippe il aproba printr-o miscare usoara a capului.
-Bine, fie. Dar...
-...o sa am grija. Promit.
Jesse ii zambi apoi se uita spre Blake. Cei doi se privira pentru un moment lung, inainte ca Blake sa-si intoarca din nou ochii spre trupul lui Kyle. Philippe privi dupa coltul cladirii, incercand sa-si dea seama exact unde se afla lunetistul. Avand in vedere taiectoria gloantelor, ar fi trebuit sa fie cam in acelasi loc unde fusese colegul sau, ce, probabil, acum era mort.
-Fi gata, il atentiona pe Jesse.
-Okay.
Philippe se sprijini cu spatele in perete si inlocui incarcatorul aproape gol al pistolului automat. Trase piedica.
-ACUM!
Jesse nu mai statu pe ganduri. Alerga spre directia opusa cat de tare putu, fara sa se uite in urma sa, de teama ca privirea ingrijorata a lui Blake l-ar face sa ezite. Asta nu era momentul sa ezite. Trebuia sa ajunga la masina. Cu inima aproape in gat, cu rasuflarea taiata, alerga pana cand sunetul impuscaturilor ramasese cu mult in spatele sau. Acum, singurul lucru pe care il auzea, erau sunetul pasilor sai grabiti pe pamantul crapat de soare. Obosise. Corpul ii urla sa se opreasca si sa traga adanc aer in piept, dar il ignora. In fata sa putea sa vada silueta intunecata a masinii, asa ca continua sa alerge, chiar mai repede decat la inceput. Era aproape...atat de aproape. Insa, cand doar cativa pasi il mai desparteau de masina, putut sa-l observe pe barbatul ce statea sprijinit de capota. Judecand dupa imbracamintea lui, nu era unul dintre oamenii lui Philippe. Jesse ridica pistolul si se pregati sa traga. Nu mai avea rost sa se ascunda. Barbatul il auzi, insa o faca prea tarziu ca sa mai poata reactiona. Glontul il lovi in piept proiectundu-l cu spatele in caroserie, ca dupa o fractiune de secunda, trupul sau sa cada nemiscat la pamant. Ajund langa el, Jesse se asigura ca e mort, inainte, de a verifica masina. Nu mai era nimeni acolo. Intra inauntru si porni motorul, apoi demara in forta spre cldirile aeroportului unde stia ca il astepta ceilalti.

Philippe incerca sa le faca fata, insa pistolul sau, chit ca era automat, nu era tocmai arma pe care si-ar fi ales-o el intr-o situatie ca asta. Rafalele de goante nu incetau sa vina. Se uita ingrijorat spre ceilalti trei barbati. Ray inca il tinea pe Kyle il brate, in timp ce doctorul incerca sa-i faca ceva. Dupa privirile pe care le aveau zugravite pe chip, Philippe banuia ca starea baiatului nu era prea buna si ca avea nevoie urgenta de un spital.
Totusi, acum nu era momentul potrivit sa se gandeasca la asta. Isi cobori privirea spre pistolul pe care il tinea in mana. Ultimul sau incarcator era aproape gol. Daca Jesse nu ajungea repede...nici nu vroia sa-si imagineze cum urma sa se termine mica lor aventura.
Isi scutura capul evervat. Nu avea timp pentru asta. Trebuia sa elimine macar un lunetist. Banuia ca sunt doi si amandoi al naibii de buni in meseria lor. Trase adanc aer in piept. Cu coada ochiului observa praful ce se ridica in departare si o mica scanteie de speranta lua nastere inauntrul sau.
-Jesse... Se intoarse spre Ray si Blake. Fiti gata sa plecati. Imediat ce opreste masina, va aruncati in ea. Indiferent ce vedeti, nu va intoarceti! Ati inteles?
-Si tu? Ray se uita la el in ochi. Tu ce ai de gand sa faci?
-Voi fi exact in spatele vostru.
Isi intoarse privire spre masina. Cand acesta se opri si una dintre usile ei se deschisera, Philippe urla:
-Acum! Fugiti!
In momentul in care barbatii incepura sa alerge, iesi si el de dupa coltul cladirii si incepu sa traga cu pistolul in directia in care banuia ca se afla cei doi lunetisti, facand cate un pas mic spre masina.
Blake ajunse primul in dreptul usii. Intra inauntru si-l trase imediat pe Ray dupa el. Il asezara pe Kyle in spatele dubitei, cat de drept era posibil avand in vedere spatiul limitat.
-Philippe, hai! Urla Jesse tinand inca usa deschisa.
Philippe incepu sa alerge, insa un gonte ii atinse umarul si cazu la pamant. Abia dupa ce il nimeri, barbatul care il impuscase se facu vazut. Philippe profita de ocazie si, folosindu-se de ultimul sau glonte il impusca. Trupul cazu la pamant, imprastiind in jurul sau un nor de praf. Philippe se ridica, insa nu apuca alerge, caci si al doilea lunetist se facu vazut, mult mai aproape decat oricare dintre ei ar fi banuit.
-Jesse, pleca de aici! Urla acesta, intorcandu-se la timp pentru al vedea pe barbat apropiindu-se de el cu pasi hotarati si cu un pistol obisnuit in mana.
-Nu!
-Pleaca, Rosson. E un ordin!
Jesse ezita. Barbatul isi ridica pistolul, dar nu spre Philippe, ci spre masina. Elibera doua goante, ce sparsera gemurile din spate ale dubitei. Ray si Blake se aplecare din instinct asupra lui Kyle, ce zacea inca incostient. Ray se ridica primul si se uita afara, tocmai cand barbatul se pregatea sa foloseasca inca o data pistol, insa asupra lui Philippe.
-PHiLIPPE! Strigatul sau sparse tacerea stranie ce ii incojurase pentru cateva secunde. Philippe isi intoarse capul spre el si...ii zambi. Asa cum obisnuia sa o faca in trecut. Zambetul ace ii ingheta sangele in vene. Se pregati sa deschida usa si sa iasa dupa el, insa Jesse apasa acceleratia si masina demara in fata, lasandu-l in urma pe Philippe singur cu barbatul inarmat.
-Nu! Intoarce. Nu putem sa-l lasam acolo! Jesse!
Ray privi cu groaza cum Philippe se arunca asupra celuilalt, incercand sa-l puna la pamant. Siluetele lor, din ce in ce mai mici, incepeau sa fie inghitite de praful gros care se ridica din cauza masinii, pana cand nu mai putu sa vada nimic. Insa, auzii sunetul impuscaturilor care reverbera in pustietate.
-Philippe...sopti pentru sine, sprijinindu-si capul de caroseria masinii.

*

Sala de asteptare a spitalului Central Los Angeles era plina pana la refuz. Era ca si cum tot centrul orasului se hotarase sa se duca la doctor in acea dupa-masa fara sa-si faca o programare in prealabil. Briza calduta si usor sarata nu reusea sa aeriseasca deloc incaperea mult prea plina de oameni. Mirosurile de dezinfectant, detergent de lamaie si traspiratie persistau in aerul si asa prea greu pentru a fi cu adevarat respirabil. Dar nu mirosul si aglomeratia il deranjau pe Rayland, ci zgomotul. Avea impresia ca toata lumea vorbea in acelasi timp. Si, pe langa atatea voci pe care nu le cunostea, trebuia sa suporte si scartaitul paturilor si a carucioarelor pe rotile ce erau plimbate de colo-colo, chiar daca erau ocupate sau nu. La acesta lista putei sa adaugi plansetele copiilor prea mici ca sa inteleaga ce le spun parintii, vaietele unei batranici, ce statea uitata intr-un colt si urletele doctorilor nervosi si obositi, ce pur si simplu nu mai reuseau sa faca fata. Iar asta era o zi obisnuita, din cate ii spusese Blake inainte sa-l urmeze pe doctorul mai in varsta care il preluase pe Kyle. Daca asta era o zi obisnuita, Ray se intreba cum arata o zi cu adevarat ocupata si cum naiba Blake nu-si pierduse inca mintile?
-Ray?
Ray isi ridica privirea pe care pana atunci si-o tinuse pe mainile pe care le avea asezate in poala. Se uita la Jesse si la paharul plin de cafea aburinda ca si cum atunci il vazuse pentru prima oara in acea zi.
-Arati de parca ai nevoie de o cafea.
Ray accepta paharul si lua o inghititura. Cafeaua era fierbinte si nu avea niciun gust anume. Sau el era prea obosit ca sa-si dea seama.
-Multumesc.
-Va fi bine, il asigura Jesse punandu-i mana pe umar. E puternic. Nu se va lasa cu una cu doua.
Ray il aproba si se rezema de spatarul incomod al scaunului mic de plastic.
-Stiu, zise intr-un final, cand isi dadu seama ca fratele sau chiar doreste un raspuns verbal din parte sa.
-Nu ma refer doar la Kyle. Si Philippe va fi bine. Trebuie sa ai incredere in el. Stie cum sa-si poarte singur de grija.
Ray nu stiu ce sa raspunda, asa ca se multumi sa taca. Avea atat de multe intrebari…si probabil, nu va primi niciun raspuns. Trecuse deja aproape o ora de cand ajunsera la spital cu Kyle. Starea lui nu era foarte buna, insa Blake il asigurase ca nu e nici grava, iar in ceea ce il privea pe Philippe...nu stia nimic. Jesse incercase sa-l contacteze pe Gabriel, insa nu reusi. Era ca si cum se evaporase. Ray se trezi intrebandu-se daca nu cumva Philippe, in cazul in care era bine, urma sa dispara din nou. Si, de data asta, de tot.
Oare il va mai vedea vreodata? Oare va afla ce s-a intamplat?
--Domnule Newcrest...?
La auzul numelui sau Ray se ridica de pe scaun si il privi pe doctorul in varsta ce statea linistit in fata sa. Fata lui ridata era incordata. Ray ofta. Asta nu era niciodata un semn bun. Peste umarul sau il observa pe Blake apropindu-se, imbracat de acesta data cu halatul alb in care era obisnuit sa-l vada.
-Ray, zise Blake si fata i se destinse intr-un zambet. Va fi bine.
Ray clipi si se uita la celalat doctor.
-Kyle...?
-A pierdut destul de mult sange din cauza ranii pe care o avea la cap si pe care a trebuit sa o cos. A trebuit sa-i facem o transfuzie de sange. Are doua coste rupte, insa, daca va sta linistit, se vor vindeca repede. Din fericire, nu mai are alte fracturi sau fisuri. Insa, enchimozele multiple ar putea sa prezinte unee probleme, pana se vor vindeca.
Ray se uita la Blake debusolat.
-Se refera la vanatai. Avand in vedere ca le are pe toata suprafata corpului ii vom prescrie medicamente pentru durere, cel putin pana incep sa se retraga.
Doctorul mai in varsta il aproba.
-Nu cred ca ramane cu cicatrici, inafara, probabil de cea de la nivelul capului unde a trebuit sa-l cos. Totusi, nu va fi foarte vizibila.
Pentru prima oara de cand intra in spital cu Kyle in bratele sale, Ray respira usurat.
-Dar, continua doctorul pe un ton serios, vreau sa se odihneasca si sa manance. Nu prezinta doar semne de dezhidratare, ce sunt normale, avand in vedere situatia in care s-a aflat, dar si de subnutritie. Se uita la Rayland serios. Stiati ca are probleme cu nutritia?
Ray inghiti in sec.
-Banuiam. Insa...
-Daca nu se amelioreaza, va rog sa consultati un specialist. Doctorul Thorton va poate recomanda unul.
Blake il aproba.
-Acum, va rog sa ma scuzati, dar ma astepta si alti pacienti. Doctorul Thoton o sa va conduca la rezerva domnului Lancaster, daca doriti sa-l vedeti.
-Multumesc...
Doctorul ii zambi, inainte de a se intoarce si de a disparea pe unul dintre colidoarele laterale.
-Ti-am zis ca va fi bine. Jesse il batu prieteneste pe umar.
-Blake...
-Hai sa-l vezi, insa nu poti sa stai mult. Oricum i-am dat niste sedative ca sa doarma. Blake incepu sa mearga pe culoarul aglomerat, trecand de cabinetul asistentelor si de birourile altor doi doctori, pana cand ajunse pe un colidor lateral mai ingust si mult mai linistit decat restul spitalului. Se opri in fata unei usi si il indemna pe Ray sa se uite prin geamul din parte de sus.
Ray ii urma privirea tacut si putu sa-l vada. Arata...mai bine, avand in vedere situatia. Fata, chiar daca avea inca culoarea aceea inchisa, nu mai parea atat de umflata. Jumatatea stanga, unde fusese cusut era bandajata. La fel si mainile pe care le avea puse langa corp. Nu era conectat la niciun aparat. Pieptul i se ridica si cobora in miscari line. Dormea...chiar dormea. Nu-l mintisera. Kyle...urma sa fie bine. Ray trase adanc aer in piept si-si sprijini capul de usa, bucurandu-se de raceala lenmului. Simti bratul cuiva pe umarul sau, insa nu se intoarse.
-Am nevoie de un moment.
-Inteleg. Ne gasesti in biroul meu. Trebuie sa discutam.
Ray il aproba printr-o miscare usoara a capului. Ramasese acolo, pironit locului, pana cand auzi pasii din spatele sau departandu-se, apoi deschise usa si intra inauntru. Nu vroia sa zaboveasca mult...vroia doar sa-l atinga. Sa se asigure ca e acolo. Ca e in siguranta. Ca nu viseaza. Apoi se va intoarce si va pleca sa afle raspunsurile la intrebarile care il macinau...

*

Imediat ce usa se inchise in urma lor, Jesse simti doua brate puternice inconjurandu-i mijlocul. Ofta si se lasa in voia lor, sprijinindu-si spatele de torsul lui Blake.
-Ar trebui sa te leg de ceva, ii sopti Blake la ureche. Sa te inchid undeva. Sa ma asigur ca niciodata nu vei mai face asa ceva. Isi lasa capul in jos si incepu sa-i sarute pielea sensibila a gatului.
-Blake...Jesse suspina si-si lasa capul pe spate ca sa-i ofere mai mult acces. Cand Blake ii prinse lobul urechii intre dinti, tot corpul i se incorda. Se agata de bratele lui Blake ca sa-si mentina echilibrul.
-Am crezut ca te-am pierdut.
-Nu m-ai...
-Taci, il intrerupse Blake si-l impinse in usa. Nu vreau sa aud nicio scuza din gura ta. Ii prinse barbia cu mana mana si ii intoarse capul spre el. Jesse se conforma si-si lasa buzele sa fie capturate de gura doritoare a barbatului pe care il iubea.
Blake ii musca buza de jos pana cand Jesse isi deschise gura si il lasa sa-l patrunda. Cand limbile lor se intalnira amandoi se cutremurara. Blake scapa un sunet gutural si-l impinse pe Jesse si mai mult in usa. Mainile sale dibace coborara in jos pana cand ajunsera in dreptul slitului, pe care il desfacu rapid, lasand pantalonii plini de praf sa cada la picioarele tanarului ce incepu sa tremure.
-Ray s-ar putea intoarce...
-Usa e inchisa, il asigura Blake. Acum taci. Nu-mi aduc aminte sa-ti fi dat voie sa vorbesti. Vocea sa era mai dura decat de obicei, dar si plina de dorinta retinuta.
Jesse se sprijini cu mainile de usa si-si musca buza de jos, incercand sa inabuse suspinele, ce vroiau sa se faca auzite.
-Nu face asta. Vreau sa te aud.
Jesse dadu din cap in semn ca nu si-si inchise ochii, insa ii deschise imediat cand simti degetele lui Blake masandu-i lungimea.
-Blake!
-Asa e mai bine. Desfa-ti picioarele, ii ordona Blake, lasandu-si buzele sa coboare de pe gat, pe pielea rosie a umerilor de care incepu sa muste usor. Jesse il asculta fara sa se impotriveasca.
-Blake...
-Spune-mi ce vrei sa-ti fac! Spune-mi unde sa te ating!
Jesse clipi si dori sa se intoarca si sa-l priveasca pe cel din spatele sau, insa Blake nu-l lasa. Imediat ce simti ca trupul i se intoarce, il impinse inapoi in usa, ignorand sunetul infundat ce se auzi in toata incaperea si probabil si pe holul exterior.
-Blake, vor auz...
-Nu-mi pasa! N-au decat sa auda din partea mea. Blake continua sa-si miste mana incep pe toata lungimea lui Jesse, pana cand il auzi pe acesta gafaind. Sudoarea incepu sa-i curga pe tample in jos, prelingandu-se pe pometii inalti ai ograjilor, apoi pe gat, pana cand Blake ii curma calea lingand-o usor cu limba.
-Dumnezeule! Jesse simti ca i se inmoaie genunchii. Aproape imediat simti o caldura placuta in stomac, ce incet se propaga spre membrele ce nu mai vroiau sa-l asculte.
-Zi-mi ce vrei! Ii ordona din nou Blake pe acelasi ton de neinduplecat. Zi-mi sau ma opresc!
Jesse icni. Pana atunci nu crezuse ca Blake ar putea sa fie atat de...dur. Insa ii placea! Ii placea al naibii de mult!
-Vreau...
-Da?
-Te vreau pe tine!
-Cum ?
Jesse simti ca se inroseste. Chiar il va obliga sa o spuna, nu-i asa?
-Vreau sa ma iei asa! Pe la spate! Vreau...vreau, Jesse incepu sa se balbaie, insa trase adanc aer in piept si isi facu curaj sa continue: vreau sa te simt in mine! Am nevoie de tine!
-Prea bine...
Blake se impinse atat de tare in el, incat Jesse ar fi cazut din picioare daca nu s-ar fi aflat prinse intre usa si trupul doctorului. Durerea pe care o simti la inceput se risipi aproape imediat, facand loc unei placeri intense, care ii facea toti muschii sa se incordeze.
-Ahhh, Blake! Jesse isi lasa capul pe spate. Blake ii prinse pielea gatului intre dinti si incepu a o muste usor.
-Atat de cald, ii sopti la ureche. Spune-mi al cui esti !
-Al tau! Ii raspunse Jesse printre suspine, bucurandu-se de senzatia de a fi posedat in totalitate de persoana pe care o iubea. Doar al tau!
Blake mari pasul. Cu fiecare secunda ce trecea patrunderile lui deveneau mai adanci, mai dure, insa nu se mai putea opri. Toate emotiile sale tinute cu atentie sub control, ieseau la suprafata cu viteza luminii. Vroia sa-l simta pe Jesse. Vroia sa se asigure ca e acolo si ca e al lui. Nicioada pana atunci nu dorise sa fie atat de posesiv. Daca ar fi putut, chiar l-ar fi legat si l-ar fi tinut in casa, doar pentru a se asigura ca va fi bine si ca niciunul dintre ei nu va mai trebui sa treaca prin ce trecusera in ultimile doua zile. Nu mai vroia...nu, nu credea ca ar mai fi in stare sa faca fata unei vesti ca cea pe care o primise cu o zi inainte. Doar gandul ca Jesse ar fi putut sa fie mort, il facea sa innebuneasca.
-Niciodata sa nu mai faci ce ai facut! Niciodata...vocea i se franse si isi lasa capul sa se odihneasca pe umerii lui Jesse, continuand sa-l patrunda cu aceeasi ardoare care ii facea pe amandoi sa tremure.
-Niciodata, il asigura Jesse, ridicandu-si bratele si incolacindu-le in jurul gatului lui Blake. Te iubesc, zise simplu si cu o seninatate de invidiat, avand in vedere postura in care se aflau.
Doar de atat fusese nevoie ca Blake sa-si depaseasca limita. Isi inchise ochii si-si imprastie samanta in pasajul inghust care se contracta in jurul sau, strangandu-l ca intr-o menghina. Sunetul sau gutural se amesteca cu strigatul lui Jesse, ce urma aproape imediat si care sparsera tacerea din micul birou.
Sunetele de dincolo de usa, de dincolo de peretii care ii inconjurau se estompasera. Era ca si cum nu mai exista nimic inafara de ei, nimic inafara de acel mic spatiu, in care pasiunea, dorinta si dragostea dintre cei doi invinsera ratiunea si chiar bunul simt.
Blake se lasa cu toata greutatea pe Jesse, simtindu-se dintr-o data mult prea obosit si satisfacut pentru a mai face altceva. I-ar fi placut sa-l traga pe canapeaua din colt si sa-l priveasca cum adoarme in bratele sale.
-Blake...
-Stiu. Ray trebuie sa apara din clipa in clipa, zise barbatul mai in varsta cu un oftat. Se apleca putin si ridica pantalonii lui Jesse, pe care ii incheie cu maini tremurande, apoi facu acelasi lucru cu ai sai.
Dori sa spuna ceva, insa Jesse il lua prin surprindere, intorcandu-se si sarutandu-l lacom pe buze, inghitind geamatul gutural pe care Blake il scapa cand buzele sale se atinsera.
-Vom continua asta acasa, ii promise Jesse cu parere de rau, dar cu o sclipire malefica in ochi. Poate chiar o sa te las sa ma si legi. Ii facu cu ochiul si se indeparta.
Blake ar fi sarit pe el si i-ar fi aratat acolo si atunci cum l-ar lega si ce i-ar face dupa aceea, insa bataia usoara din usa il readuse cu picioarele pe pamant. Mormaind pentru sine se duse si o deschise. Ii placea sau nu, inca aveau o discutie serioasa de purtat.

*

-Puteti sa-mi spuneti si mie ce naiba se intampla?
Biroul lui Blake parea mult mai mic decat de obicei din cauza staturilor impunatoare a celor trei barbati. Imediat ce Ray intrase inauntru, doctorul isi luase locul lui obisnuit in spatele biroului mare de mahon intunecat, in timp ce Jesse si fratele sau se asezasera pe cele doua fotolii disponibile. Briza usor sarata ce patrundea prin geamul intredeschis le mangaia fetele incordate si obosite. Jesse ofta si-si muta privirea de la cana de cafea pe care o tinea in mana la lumea de afara si observa cu ultimele raze ale soarelui se pierd dincolo de zgarie-norii de otel si sticla. Era momentul adevarului sau, macar, al unui adevar partial, caci nici macar el nu stia toata povestea.
-Deci? Intreba din nou Ray impacientat. De cand sti ca Philippe traieste, Jesse? Sau traia, se gandi imediat Ray in minte venindu-i din nou imaginile trupului lui Philippe aruncandu-se spre celalalt barbat si sunetul impuscaturilor. Isi scutura capul si isi impuse sa se concentreze. Trebuia sa afle totul.
-De doua zile. M-a sunat cand eram in Londra. De aceea am plecat asa. Mi-a spus ca Kyle are probleme...Jesse ezita, si ca are nevoie de ajutorul meu. Jesse se uita la fratele sau, a carei fata era indescifrabila. A zis ca e mai bine sa nu-ti spun nimic, cel putin pentru o vreme.
-Si tu l-ai ascultat?
-Se pare ca da.
-De ce dintre toti carora ar fi putut sa le ceara ajutorul, te-a sunat pe tine?
Jesse se intoarse spre Blake si ii zambi.
-Pentru ca eu am fost...sunt...consultant IBA. Drumurile noastre s-au intersectat in trecut de cateva ori. Ca sa ma ajut pe mine, a trebuit sa-i ajut pe ei.
-Stiai ca Philippe lucreaza pentru ei?
-Philippe era ca si mine. Era...consultat sau, cel putin, asa am crezut. Evident, sunt multe lucruri pe care nu le stiu. Se uita in ochii lui Ray si continua. Stiu ce vrei sa ma intrebi, dar nu stiu ce s-a intamplat acum sase luni. Philippe nu mi-a spus nimic, iar eu nu am intrebat. Stiam ca atunci cand va veni momentul iti va spuse tie personal.
-Iar acum Philippe e...Ray nu mai continua, insa isi pleca privirea.
-Philippe nu e mort. Stie sa-si poarte sngur de grija. Daca pentru o fractiune de secunda as fi crezut ca nu e in stare sa se descurce acolo, nu l-as fi lasat singur, Ray.
Ray il aproba printr-o miscare usoara a capului, apoi continua.
-Si povestea ta care e? Reportajul...trupul...indentificare. Se uita spre Blake, insa acesta nu facu nicio miscare. Blake, stiai de toate astea?
-Nu tot, dar am aflat destul. Blake scoase bietelul pe care il aruncase cu o zi in urma in buzunarul halatului si i-l dadu lui Ray. Acesta desfacu si il netezi.

Identifica trupul. J e bine. Coffebreak, ora 12, bar.

-Ce...?
-Cand mergeam spre morga, un pusti a intrat in mine si mi-a dat biletul asta. Am facut ce mi s-a spus. M-am dus la cafenea si acolo ma astepta...
-Gabriel, continua Jesse in locul lui. Eu i-am spus sa o faca. Nu a fost prea multumit, dar doar asa am vrut sa merg mai departe cu sarada asta.
-Ati pus totul la cale de la inceput?
-Nu chiar, recunoscu Jesse. Am improvizat pe parcurs. Jesse ofta. Trebuia sa intru in depozit si sa-l scot pe Kyle de acolo, insa lucrurile nu au mers atat de bine. M-au...impuscat.
-Poftim?! Blake se ridica de pe scaun si veni langa el.
-Unde? Lasa-ma sa vad, ii ceru pe un ton hotarat.
-Stai linistit, Blake. Sunt bine. Cateva vanatai, dar sunt bine.
-Ai avut vesta?
-Nu chiar... Jesse baga mana in buzuanrul de la piept si scoase sticla de metal pe care o primise de la tatal sau in urma cu doua zile. Acum era indoita si pastra clar urma unui glonte in mijlocul ei.
-Asta e...
-Mi-a dat-o tata in seara in care am plecat. Daca nu as fi avut-o, probabil as fi murit. Jesse zambi. Cred ca asta insemna ca tata mi-a salvat viata…

*

Primul lucru pe care il simti fusese durerea... Kyle tresari si incerca sa-si deschisa ochii, insa doar unul il asculta. Ii trebui cateva secunde pana cand privirea i se obisnui cu intunericul si ochii i se focalizara pe silueta ce dormea in scaunul de langa pat.
Ray...
Kyle ar fi vrut sa ridice mana si sa-i mangaie fata obosita, insa durerea ce ii sageta bratul, il facu sa renunte la idee.
Incerca sa-si aduca aminte ce se intamplase...ultimul lucru pe care il vazusese fusese...Philippe cu o arma in mana, pregatindu-se sa-l impuste pe Duncan. Apoi...nimic. Se intreba cat timp trecuse de atunci...si de ce Ray era aici cu el? Nu ar fi trebuit sa fie cu Philippe? De ce ramasese aici? Din mila ? Vinovatie ? Ei bine, el nu le vroia nici pe una, nici pe alta. Il vroia pe el. Insa era destul de destept ca sa inteleaga ca daca Philippe se intorsese, atunci Ray s-ar fi intors la persoana pe care o iubea cu adevarat...Asa era normal. Asa trebuia sa se intample. Si atunci de ce naiba simtea nevoia sa planga? De ce ochiul i se umpluse de lacrimi? De ce ar fi vrut sa se aghete de Rayland si sa-l roage sa nu-l paraseasca...?
Pentru ca il iubesti, idiotule !
Da, pentru ca il iubea. Asa era...insa...
-Shhh, nu plange, Kyle. Totul e bine. Esti in siguranta.
Kyle tresari cand simti mana cuiva pe obrazul sau. Asta nu era vocea lui Rayland, insa era blanda si ingrijorata. Il facea sa se simta in siguranta, asa ca, treptat, trupul i se relaxa. Incerca sa-l priveasca, insa in camera era prea intuneric pentru a-i descifra trasaturile fetei. Totusi, ceva din inauntrul sau il recunoscu pe strainul cu voce blanda.
Philippe...
-Am venit sa-mi iau ramas-bun, ii sopti barbatul. Si sa-ti multumesc ca ai grija de el. Kyle ghici ca privirea celuilalt se opri asupra lui Rayland. Stiu ca uneori poate sa-ti dea batai de cap, insa e un om bun, Kyle. Si te iubeste...
Barbatul dadu sa se indeparteze, insa Kyle, ignorand durerea il prinse de mana, cerandu- mut sa mai ramana.
-Phi...
-Nu, nu vorbi. O sa-ti faci mai mult rau. Doua maini mari il impinsera inapoi in pat, pana cand capul sau atinse perna. Dormi si refa-ti puterile.
-Dar...Ray...
-Ray nu mai e al meu. Nu a fost niciodata...
Kyle dori sa-l contrazica, insa pleoapele i se inchisera de la sine si adormi.
-Dar e al tau, continua Philippe, tragand cearceaful mai sus si invelind trupul micut din pat.

*

Cimitirul Central din Los Angeles era la fe tacut ca si ultima oara cand fusese aici. Ray se apleca si lasa buchetul de trandafiri albi langa piatra de mormant, apoi se aseza in iarba usor umeda din cauza rouai de dimineata. Isi ridica privirea spre cer si urmarii norii. Urma sa ploua. Se simte in aer...Privirea ii fugi din nou spre piatra de marmura neagra. Trecuse atat de mult timp de cand fusese ultima oara aici...ziua inmormantarii, ziua in care lumea lui se sfarsise. Apoi, cu trecerea timpului, nu mai reusi sa-si faca curaj sa revina. Nu vroia sa priveasca acel mic monument, ridicat in amintirea barbatului care a insemnat atat de mult pentru el. Credea ca daca nu este obligat sa vada, nu va trebui niciodata sa recunoasca adevarul...sa recunoasca ca il pierduse.
Ray ofta. Fusese un prost si un las. Stia asta, insa...
-Am auzit ca a fost o slujba frumoasa.
Ray tresari si se intoarse spre silueta ce statea linistita in spatele sau cu un trandafir rosu in mana. Barbatul se apropie si puse trandafirul langa buchetul pe care il aduse Rayland, apoi se aseza pe iarba langa el. Pentru un moment lung peste ei se lasa tacerea.
-A fost ceva adevarat...?
Philippe ofta si isi intoarse capul spre Ray. Acesta inca se uita la piatra de mormant, privirea lui senina parca mangaint literele argintii cu care fusese scris numele sau.
-Ceea ce am simtit pentru tine a fost real. Nu te-am mintit niciodata. Cel putin, nu cand a venit vorba de sentimentele mele.
-Si atunci, de ce...?
Philippe trase adanc aer in piept. Trebuia sa-si spuna adevarul. Rayland merita macar atat de partea lui.
-Nu trebuia sa se intample asa. Eu...nu trebuia sa...mor. In ziua aia...totul a mers prost. Nu mai lucrasem cu IBA de multi ani, insa m-au contactat si m-au pus la curent cu ceea ce se intampla in Grupul N, cu ceea ce facea cel ce se afla in spatele lui Duncan. Nu am putut sa zic nu. Nu cand erati voi implicati in asta...Stiam ca se poate incheia prost, insa nu am vrut sa risc. Philippe isi lasa privirea in pamant.
-Ai facut-o pentru...mine?
-Nu numai pentru tine. Pentru Jesse, pentru mine. Era sansa mea sa tai toate legaturile cu IBA. Vroiam o viata linistita. Ma saturasem sa privesc mereu peste umar. O singura misiune si scapam. Philippe rase, insa rasul sau era amar. Dar totul a mers prost. Stia ca venim. Am fost tradati. Ne-au intins o capacana. Cand am intrat in cladire...era deja prea tarziu. Cei de acolo erau morti si...locul era plin de explozibili.
Philippe se uita spre Ray, insa cand vazu ca nu zice nimic continua.
-M-au scos de acolo mai mult mort decat viu, iar cand mi-am revenit, era deja prea tarziu. Eram…mort. Philippe facu semn spre piatra de mormant.
-Puteai sa te intorci.
-Nu, nu puteam. Nu mai puteam. Mi-au trebuit aproape trei luni ca sa fiu in stare sa ma ridic din pat. Pana cand m-am simtit destul de bine ca sa ies afara...mi-am dat seama ca nu mai aveam nimic din Philippe Lavoisier pe care il cunosteai tu. Nici macar nu mai aratam la fel...
Cand simti mana palma lui Ray mangaindu-i obrazul, Philippe isi inchise ochii.
-Arati la fel...esti la fel.
-Nu, Rayland. Ce vezi tu acum...e doar opera unui profesionist. Cand isi dadu seama ca Ray nu intelege, ii explica. Suflul exploziei m-a lovit in fata. Mana lui Rayland incremeni pe obrazul sau si atunci Philippe isi dadu seama ca a priceput.
-Eu...
-Imi pare rau, Rayland ca te-am facut sa treci prin atatea din cauza mea, dar...nu ma mai puteam intoarce. In plus, inca mai aveam niste conturi de reglat. Inca am...barbatul care m-a omorat e unde acolo. Privirea lui scruta orizontul.
-Vei pleca din nou...
-Da.
-Te voi mai vedea vreodata?
Philippe ezita un moment inainte de a-i raspunde.
-Probabil ca nu.
-Te iubesc, Philippe. Te-am iubit atunci si te iubesc si acum.
Philippe zambi.
-Dar nu cum il iubesti pe el, nu-i asa ?
Ray tacu. Nu stia cum sa-i explice. Nici el nu intelegea.
-Te-ai vedea acum fara Kyle ?
-Nu.
-Dar cu mine...? Poti sa-ti imaginezi cum ar fi daca am fi din nou impreuna?
-Nu, ii raspunse Ray sincer.
-Atunci, ai raspunsul la intrebarea ta.
Philippe se ridica in picioare si isi scutura pantalonii de iarba. Ray facu la fel.
-Daca mai conteaza cu ceva, Ray, si eu te iubesc. Asta nu se va schimba niciodata. Insa...
-...tu nu esti Philippe Lavoisier, continua Ray fraza in locul lui.
-Nu, nu mai sunt.
Amandoi tacura, pana cand Philippe se uita la ceasul de pe mana.
-Ar trebui sa pleci. Kyle se va trezi din clipa in clipa. Pun pariu ca i-ar place sa te vada acolo cand isi va deschise ochii.
Ray il aproba, insa nu se misca din loc.
Philippe ii zambi si intinse mana.
-Sa ai o viata frumoasa, Rayland Newcrest.
-Si tu, ii raspunse Ray, strangadu-i mana pentru un moment, inainte de a se intoarce si de a pleca.
-Adio, sopti Philippe cand Ray se afla la o distanta destul de mare, astfel incat sa nu-l auda. Philippe ramase pironit locului si privi silueta pana cand trecu de portile cimitirului si se pierdu in departare. Abia atunci auzi pasii celuilalt.
-Esti de mult timp aici? Vocea sa nu mai era atat de sigura. Parea obosita si trista.
-Destul...
Philippe isi ridica privirea spre barbatul de langa el. Ca de obicei, Gabriel era imbracat tot in negru. Statea linistit langa piatra de mormant si fuma o tigara.
-Macar am reusit sa inchei capitolul asta. Philippe se indrepta spre el.
-Da. Gabriel trase un fug din tigara, apoi o arunca pe jos si o stinse cu piciorul. Totusi, continua el, Newcrest e un prost.
-De ce?
-Pentru ca l-a avut in fata sa pe adevaratul Philippe Lavoisier si nici macar nu si-a dat seama. Gabriel veni spre el, insa se intoarse cu spatele si continua. Nu sunt un om al cuvintelor. Nu stiu ce ar trebui sa-ti spun ca sa te simti mai bine, insa orice s-ar intampla, sti ca te poti bizui pe mine.
Philippe isi sprijini capul de spatele sau si-si pleca privirea ca sa-l impiedice pe Gabriel sa-i vada lacrimile ce incepusera deja sa i se reverse pe obraji.
-Gabe, de data asta chiar l-am pierdut...sopti Philippe.
-Poate, dar ma ai pe mine, zise Gabriel incet, ca pentru sine...
Epilog

Ploua, insa asta nu era nimic nou. In Londra tot timpul ploua. Un grup mic de oameni privea sicriun negru ce era lasat cu grija in groapa. Nimeni nu plangea, insa o liniste stranie domnea peste toti. Blake isi trecu bratul peste umarul lui Jesse. Acesta se sprijini de el, fara sa zica nimic. Amandoi erau obositi. Primisera vestea abia cu o zi in urma. Daca nu s-ar fi grabit, nu ar fi ajuns la inmormantare. Ray nu era acolo. Nu reusise sa sa vina. Imediat ce sicriul disparu vederii, lumea incepu sa plece. Jesse si Blake ramasera pe loc. Cand si ultimul om pleca, dupa ce ii oferi lui Jesse condoleantele de rigoare, abia atunci se indreptara si ei spre iesirea din cimitir.
La poarta ii astepta Olivia cu mama ei si menajera familiei Nwecrest ce tinea in brate o fetita mica ce se tinea strans de gatul ei. Cand Jesse se apropie fetita se uita la el cu ochii in lacrimi.
-Jesse, zise mama Oliviei in semn de salut.
-A trecut ceva vreme, Kat.
-Da, pacat ca trebuie sa ne vedem in circumstante ca astea. Privirea ei se opri din nou asupra fetitei ce se uita la ei curioasa.
-Nana, zise fetita, tati de ce nu vine? E frig. Vreau sa merg acasa.
Femeia in varsta se uita la Jesse, apoi la Blake, cerandu-le mut ajutorul. Jesse se spropie de fetita si ii mangaie capul.
-Maddy, sti cine sunt eu?
Fetita dadu din cap in semn ca nu. Jesse ofta.
-Sunt fratele tau, iar el, zise aratand spre Blake, prietenul meu. Ii ceru scuze lui Blake printr-o privire, insa acesta ii zambi linistit. Daca vrei, poti veni cu noi acasa, ii spuse Jesse pe un ton bland.
Fetita se incrunta la el.
-Si tati? El nu vine cu noi?
-Scumpo, el nu mai poate veni, ii spuse menajera.
-De ce nu?
-S-a dus sa se intalneasca cu mama ta, iubito.
-In Rai?
-Da, iubito.
-Dar...dar...m-a lasat singura. Nu vreau sa fiu singura, Nana. Fetita incepu sa planga. Jesse simti ca i se rupe sufletul, insa cel ce actiona primul fusese Blake. Se apropie de femeie si o lua pe fetita la el in brate, incepand sa o mangaie pe spate pana cand acesta se linisti.
-Nu esti singura, Maddy. Eu si Jesse vom avea grija de tine, daca vrei...
Fetita se uita la el pentru un moment, inainte de a-si ingropa capul in camasa sa si de a trage adanc aer in piept pentru a se calma.
-Nu te cunosc...
-Stiu, scumpo, ii spuse Blake. Dar promit ca nu te vom lasa singura. Fetita isi ridica atunci capul si se uita la cei doi barbati. Nu prea intelegea ce se intampla, insa se simtea in siguranta si ii era cald. Nu mai zise nimic. Inchise ochii si adormi aprope imediat.
Jesse si Blake schimbara o privire ingrijorata. Nu avea sa fie usor, insa stiau ca se vor descurca. Cu fetita in brate si urmati de ceilalti membrii ai familiei, se indreptara spre masina care ii astepta.
-Esti sigur ca vrei sa faci asta? Il intreba Jesse inca o data.
Blake se uita la el, apoi la fetita ce dormea linistita in bratele sale si, pentru prima oara in mult timp se simte intreg. Acum, putea sa spuna cu adevarat ca avea tot ceea ce si-a dorit vreodata.
-Foarte sigur. Se apleca si il saruta pe Jesse pe buze, inainte de a deschide portiera masinii si de a intra inauntru pentru a se adaposti de ploaie.
Era fericit. Acum, avea cu adevarat o familie...

*

Aeroportul din L.A. era aglomerat...sau, la fel de aglomerat ca de obicei, insa cei doi barbati nu bagau in seama marea de oameni ce parea sa-i inghita. Stateau unul in fata celuilalt si se priveau ca si cand acela era cu adevarat Adio.
-Esti sigur ca ai luat tot ce iti trebuie?
-Pentru a suta oara, da. Sunt sigur.
Kyle isi ridica privirea spre Rayland si ii zambi, insa barbatul ramasese a fel de serios. Kyle ofta. Daca crezusese ca va fi atat de greu, nu ar fi acceptat sa mearga la Harvard. Spre surprinderea tuturor, nu avusese nevoie de prea multa spitalizare. Isi revenise repede si se reintoarse la scoala, la timp pentru terminarea anului. Spre fericirea lui, totul se rezolvase bine si repede. Ba mai mult, fusese acceptat si la Universitatea numarul unu din tara si nu pentru ca ar fi platit, ci cu bursa de merit. Asta, cel putin din punctul lui de vedere, urma sa-i usureze viata, caci in felul acesta nu trebuia sa vorbeasca cu tatal sau si sa-l roage sa-i plateasca scolarizarea. Si, in scurt timp, va avea acces la contul pe care mama sa i l-a pus la dispozitie inainte sa moara. Iar atunci era sigur ca nu va mai trebuit deloc sa dea ochii cu tatal sau...
-Ma voi intoarce acasa peste doua saptamani, Ray. Asta nu e sfarsitul lumii.
-Stiu, ii zise barbatul la fel de serios. Insa nu o sa te poti plimba asa tot timpul. Va trebui sa te concentrezi asupra studiilor tale de acum inainte. Poate nu o sa reusesti sa vi acasa decat o data la cateva luni...
Dupa tonul sau, Kyle isi dadu seama ca o asemenea situatie nu-l atragea deloc pe Rayland. Zambind, isi lasa geanta de umar jos si se apropie de el. Cand ajunse in fata sa, se ridica pe varfuri si isi strivi buzele de ale sale. Fara sa tina cont de spectatori, Rayland se apleca si ii incojura talia cu mainile pentru a-l sustine. Kyle se agata cu bratele de umeri sai ca si cand nu vroia sa-i mai dea drumul. Dumnezeule, nu stia cum va supravietui atat de mult fara el. Era sigur ca intr-un final va innebuni. Totusi, stia ca asa e cel mai bine. Kyle era un copil destept, iar asta era sansa lui de a face ceea ce vroia sa faca. Nu vroia sa-i stea in cale.
Cand vocea feminina ce anunta ca incepe imbarcare se facu auzita, Kyle se dezlipi de el cu parere de rau, isi lua geanta si dadu sa plece spre poarta de imbarcare. Rayland il prinse de mana si il obliga sa se intoarca.
-Te iubesc, ii spuse sincer, tinandu-l strans de mana.
-Si eu te iubesc, ii raspunse Kyle inainte de a se intoarce de tot si de a disparea printre oamenii ce incercau sa ajunga la bordul avionului.
Rayland ramasese pe loc pana cand avionul decola, apoi se intoarse si se pregati sa mearga acasa, insa doar gandul la apartamentul acela mare, rece si gol ii ingheta sangele in vene.
-La dracu’!

In Boston era mult mai frig decat in L.A., dar era toamna asa ca ar fi trebuit sa se astepte. Kyle urca cele catev trepte pana la apartamentul micut, ce urma sa-i fie casa in urmatorii patru ani. Patru ani, gandi el melancolic. Patru ani departe de Rayland...
Stia ca nu e mult, insa, pentru el era o viata de om. Inainte era obisnuit cu singuratatea, dar acum...nu prea stia cum sa-i faca fata...
Oftand, baga cheia in yala si deschise usa. Nu avea acum timp sa se gandeasca la asta. Trebuia sa-si aranjeze lucurile si sa se prezinte la Universitate pentru a-si lua orarul. Insa, imediat ce usa se deschise, simti cum doua maini mari in trag inauntru. Dori sa strige, insa o gura posesiva puse stapanire pe el, inabusindu-i orice protest. Strigatul ii muri in gat si picioarele i se inmuiara. O caldura placuta i se imprastie in tot corpul.
-Ray...sopti, cand buzele acelea il parasira pentru un moment.
-Nu te-am putut sa lasa sa pleci, ii zise barbatul incepand sa-l dezbrace cu miscari dibace.
Daca nu s-ar fi simtit atat de slabit, ar fi izbucnit in ras.
-Ce faci aici, Ray? Ce vrei?
Ray se opri si il privi in ochi.
-Nu vreau decat sa te iubesc. Niciodata nu o sa vreau altceva, decat sa te iubesc, Kyle…
Zicand acestea, il ridica in brate si il duse in camera unde il tranti pe pat. Cu o privire de pradator zugravita pe chip, Rayland se intoarse si inchise usa in urma lor, izolandu-i in mica lor lume a placerilor ilicite, unde ochii curiosilor nu reuseau sa ajunga.

Sfarsit


Multumesc mult pentru ca ati urmarit aceasta poveste si pentru ca m-ati incurajat sa o termin. Nu stiu daca as fi reusit fara voi. In ceea ce priveste alte povesti, da, am niste idei. Vreau sa va intreb daca sunteti interesati sa aflati si povestea lui Philippe...daca raspunsul este da, atunci o sa ma apuc sa o scriu (v-am intrebat pentru ca observ ca nu prea il agreati pe Philippe, chiar daca, cel putin din punctul meu de vedere, nu e un tip asa de rau). In fine, probabil voi reveni cu un alt fic cat de curand, ceva putin mai diferit decat ce am scris pana acum.
Inca o data, va multumesc :* si sper ca nu v-am dezamagit.
nu ai idee cat am asteptat continuarea
sunt de acord cu tine Philippe nu este un personaj rau eram doar suparate deoarece Ray a suferit atat de mult din cauza lui,dar atat.Ce afacut Jesse a fost atat de dulce"kawai"
Dar sfarsitul a fost cireasa de pe tort,Kyle e atat de dragut"i'm in love" s ce pasional o fost Ray"blushing".Totusi as fi dorit ceva actiune intre cei doi"i'm kinda of a perv"ignor me ,sfarsitul a fost genial .Astept ,cu nerabdare continuarile si la celelalte fic-uri,dar si unele noi."I just love your writing"
Wow! M-ai lasat fara cuvinte! Ador acest fic si imi pare rau ca s-a terminat. Totusi, Harvard? cu bursa de merit? Sunt un pic cam geloasa pe Kyle! :))
Mi se pare mie sau Jessie si Blake tocmai au adoptat un copil? Viata lor va fi mai grea de acum in colo, dar sigur si mai interesanta!
Mie personal nu imi displace Philippe, ci mai mult ideea ca el ar fi putut sa-i desparta pe Ray si Kyle. Mi-ar placea sa citesc si povestea lui. Sper ca o vei scrie!

Multumesc pentru placerea de a citi aceasta poveste!
Sfarsituuul! Uff, nu vreau sa se termine.. dar trebuie sa accept realitatea. Um, as vrea sa citesc povestea lui Philippe, desi la un moment dat ma enerva putin si pe mine incepe sa-mi placa. Nu il inteleg din multe puncte de vedere, poate in povestea lui il voi intelege, poate si pe Gabriel..
Imi place "sfarsitul" fiecarui cuplu, Jesse si Blake.. hmm, nu prea pare Jesse genul care sa stea locului, desi e responsabil nu ma asteptam sa isi asume o responsabilitate asa mare, un copil, alaturi de Blake, mai ales o fetita. Mi-ar placea o continuare, ceva, sa vad cum se descurca Blake si Jesse cu pustoaica, dar bineinteles, sunt doar vise. Cand citesc ce scrii, imi dai impresia ca acele personaje exista, ca au o viata, ca traiesc impreuna si ca [,], chiar daca fic-ul s-a terminat, ei continua sa existe. Stiu ca suna cam tampit, dar.. asta ma face sa simt ceea ce citesc. Ray si Kyle au trecut prin multe impreuna, dar bietul Kyle si-a cam incasat-o pe parcurs si imi e mila de el. Cred ca dintre toate scenele de sex, cel mai mult imi plac cele dintre ei doi si ultima dintre Jesse si Blake. Desi cum am spus, nu stiu prea multe despre Philippe, imi pare rau ca nu a sfarsit cu cineva.. "impreuna". Poate in povestea lui o sa-si gaseasca dragostea.
Referitor la restul, ca eu o cam iau in zig-zag, trec de la una la alta, esti un geniu adevarat. Schimbul ala de focuri.. m-am simtit ca intr-un film de actiune, de parca s-ar impusca in camera mea! :)).
Cred ca ar mai fi multe de zis, dar nu imi gasesc cuvintele, cred ca si ce-am scris aici suna a declaratie a unui nebun, dar asta-s eu. Succes in continuare, esti autoarea mea favorita sii.. asteptam un nou fic! Pa-pa! >:D<