AnimeZupCăutare

[Terminat] I just wanna love you!

***

Lumina soarelui il deranja. Ray deschise ochii si privi pentru cateva clipe confunz in jurul sau. Clipi de cateva ori ca sa alunge si ultimele urme de somn si se ridica din patul ce i se paruse mult prea mare si prea gol in timpul noptii. Isi intinse bratele mari incercand sa puna in circulatie sangele, apoi intra pe usa laterala in spatele careia se afla o baie micuta, multumind in gand ca mama sa avusese idea ce a renova casa in urma cu cativa ani.
Facu un dus rapid, se barbieri si reveni in dormitor. Lasa geamantanul deoparte si deschise usile dulapului. Alesese o pereche de blugi uzati si o camasa in carouri. Se imbraca si parasi camera.
Era inca devreme, medita el. Avea destul timp sa bea o cafea si sa faca o inspectie sumara a grajdurilor. Poate sa si calareasca un pic, inainte ca Kyle sa se trezeasca.
Cobora scarile si urma mirosul de cafea proaspata, dar se opri la intrare in bucatarie cand il zari pe kyle la masa cu o ceasca de cafea langa el si un ziar in mana.
Cand il auzi, baiatul isi ridica capul din paginile ziarului si ii oferi un ‘neata anemic, inainte de a-si relua cititul.
Ray intra in bucatarie si se indrepta spre filtrul de cafea. Scoase o ceasca din dulap si-si turna o cantitate generoasa din lichidul inchis la culoare. Sorbi un pic, bucurandu-se de gustul tare si amarui, inainte de a-si intoarce privirea spre Kyle.
-Ai reusit sa dormi ceva azi noapte?
-Ceva, ceva, ii raspunse baiatul inca atent l articolele din ziar. Tu? Cum ai dormit?
-Destul de bine. Ray ridica din umeri. M-am dezobisnuit de linistea de aici.
-Nu e liniste. Daca iti deschizi geamul noapte poti auzi nechezatul cailor si cantecul greierilor. Kyle lasa ziarul deoparte. E ciudat dupa toata agitatia din L.A., dar nu e neplacut.
Ray isi aseza cana pe blatul bufetului si se intinse dupa ziarul pe care il lasa Kyle jos.
-Ai gasit ceva interesant?
-Ziua recoltei. Se va tine un rodeo in oras si mai pe seara o petrecere. Primarul afirma ca asta eunul dintre cei mai buni ani din ultima decada in ceea ce priveste recolta...Cateva companii locale se afla in pragul falimentului si un senator are o avetura cu o ospatara dintr-un local din Dallas.
-Deci, sunt doar chestii obisnuite.
Ray rasfoi repede ziarul, oprindu-se la articolul despre rodeao.
-Ai fost vreodata la un rodeo?
Asta ii atrase lui Kyle atentia.
-Nu. Nu prea vezi asa ceva in L.A. Dar cred ca am vazut la televizor ceva emisiuni despre ele. De ce?
-Nu e acelasi lucru. Ray ezita un moment. Vrei sa mergem?
-Unde?
-La rodeo si la petrecere in seara asta. Nu va fi nimic pretentios, dar oamenii de aici sunt de treaba si stiu sa se distreze.
-Nu ai nevoie de o invitatia ca sa mergi la petrecere? Sau ai de gand sa dai pur si simplu buzna acolo?
-Aici toata lumea cunoaste pe toata lumea. In plus, CroSsRoadS e una dintre cele mai mari mosii din zona. Suntem invitati. Ba mai mult, suntem chiar asteptati.
-Deci, e un fel de obligatie sociala?
Ray se gandi un moment. Nu era tocmai o obligatie. Era mai mult o datorie. In parte asta a locurilor relatiile dintre oameni erau importante, iar relatia din angajator si angajat nu facea nicio exceptie. Diferenta dintre perceptia de acolo si cea din Los Angeles cu privire la politica angajarii era faptul ca in Texas angajatorul angajeaza oameni, nu cifre ce fac parte dintr-o statistica. In aceasta situatie, lucrurile nu puteau sa mearga bine decat daca angajatoru era dispus sa-si inteleaga angajatii si sa petreaca cat mai mult timp liber in compania lor. Intr-un tinut atat de aspru ca ala, relatiile se bazau pe respect reciproc si loailitate. Fara aceste doua ingrediente de baza, orice afacere devenea o epava in cel mai scurt timp. Desigur, toate astea era destul de greu de explicat unei persoane care traise toata viata intr-un mediu atat de superficial ca si Los Angelesul, unde banii, relatiile si aparentele erau pe primul loc.
-Banuiesc ca ai putea sa o numesti si asa. Deci, ai vrea sa vi cu mine?
Kyle isi duse ceasca de cafea la buze si zambi.
-Domnule Newcrest, imi dati intalnire? Flutura din gene si se aseza picioar peste picior.
Ray clipi de cateva ori, prea uimit ca sa zica ceva. Inghiti in sec. Chiar asa sunase? Ca ii dadea intalnire?
Fata ii deveni dintr-o data seriosa si toate urmele bunei dispozitii de mai devreme disparusera.
-Kyle, nu vroiam sa...
Kyle ofta. Se ridica de pe scaun si veni langa el. Il privi in ochi nestind daca ar trebui sa inceapa sa rada sau sa se enerveze.
-Glumeam. Nu e nevoie sa ma iei in serios. Stiu ca nu mi-ai da o intalnire. Nu ne nevoie sa ai atat de multa grija cand vorbesti cu mine. Nu sunt un copil. Stiu ce ti-am spus acum cateva zile. Si stiu ca si tu sti. Pur si simplu uita. Eu am facut-o deja. Nu-mi iau cuvintele inapoi, dar nici nu o sa le aduc in discutie, asa ca cel mai bine ar fi sa-mi urmezi si tu exemplul. Il lovi in joaca cu pumnul in umar, apoi se intoarse si se indrepta spre iesire. I-am promis mamei tale ca o ajut cu caii. Ne vedem mai tarziu.
Zicand acestea, disparu si il lasa pe Ray in compania unei cesti de cafea rece.


A uitat? Atat de mult ii pasa de faptul ca il iubeste incat a uitat?
Cum naiba poti sa uiti ca iubesti pe cineva? Sigur, poti sa uiti daca nu iti pasa, daca n-ai vornit serios...daca nu dai doi bani pe persoana respectiva. Dar daca il iubesti, atunci nu poti face astea!
Singurul lucru pe care il poti face e sa te gandesti incontinuu la persoana respectiva pana cand ajungi in pragul nebuniei. Pana cand crezi ca nu mai poti rezista daca nu o atingi.
Cum putuse macar sa glumeasca cu asa ceva?
Sa o lase dracu de intalnire!
Ray perie in continuare calul, nebagand in seam privirile speriate ale ajutoarelor care treceau pe langa el. De asemenea, nu observa nici faptul ca majoritatea il ocoleau in dimineata aceea. Nici nu-i pasa. Din partea lui puteau sa pastreze de tot distanta. Nu avea chef sa fie dragut cu nimeni.
-Crezi ca exagerez? Intreba Ray animalul care simtindu-i furia devenise nelinistit. Lasa peria jos si incepu sa-l mangaie pe cap. Pun pariu ca tu nu ai probleme de genul asta. Toate femelele par sa te placa. Ray privi cu coada ochiului boxele celorlalti cai si ofta.
Calul necheza si lovi usor cu unul dintre picioarele din fata pamantul.
-Da, stiu, nu trebuie sa-mi spui. Kyle nu e femela.
Calul isi scutura capul ca si cum l-ar fi aprobat.
-Crezi ca mi-ar fi mai usor sa-l inteleg daca ar fi fata?
Armasarul nu facu nicio miscare.
-Pe cine naiba incerc sa pacalesc! Daca ar fi femeie nici macar nu as sti cum sa-i vobesc. Niciodata nu am inteles femeile. Pentru o vreme am crezut ca inteleg barbatii, dar acum am dubii. Poate pur si simplu nu inteleg rasa umana. Ray ofta. Ce parere ai, SunShine?
SunShine isi lasa capul in jos si incepu sa manance din fanul pe care unul dintre ajutoare i-l puse acolo mai devreme.
-Merci ca ma bagi in seama,partenere. Nu stiu ce m-as face fara sfaturile tale. Se apleca si lua peria pe care o aruncase mai devreme si o puse in galeata de la picioarele sale. Nu-mi vine sa cred ca si calul meu ma ignora, zise cu jumatate de gura, luand galeata in mana si intorcandu-se spre locul unde tineau articolele de curatat, doar pentru a vedea patru perechi de ochi privindu-l curios.
Imediat ce vazura ca au fost depistati, barbatii se rentoarsera la datoriile lor, evitandu-i privirea.
-Perfect. O sa creada ca am innebunit.
Calul necheza si lovi cu picioarele din fata in pamant.
-Ma bucur ca esit de acord cu mine, ii raspunse Ray resemnat in timp ce se intinse dupa saua ce era asezata pe marginea staulului.

Kyle statea cocotat pe unul dintre gardurile tarcului si il privea pe Frank cum manuieste calul cu dibacie. Animalul zglobiu se impotrivi la inceput, dar pe masura ce Frank ii vorbea se linisti si incepu sa alerge in jurul sau. Parul de un cafeniu inchis stralucea in lumina puternica a soarelui de dimineata. Armasarul, ce nu avea mai mult de un an isi ridica copitele si lovea cu putere pamantul, facand praful sa se ridice in aer si sa se aseza atat pe hainele lui Frank, cat si pe cele a lui Kyle. Insa, nici unul nu pareau deranjati de perspectiva asta.
Frank, ca de obicei in timpul sesiunilor de antrenamet, nu era atent decat la ceea ce facea, iar Kyle se bucura doar de linistea din jurul sau, incercand sa in acelasi timp sa nu bage de seama privirile usor iscoditoare ce erau aruncate in dreptul sau. Stia ce gandesc oamenii. Daca Ray ii spusese adevarul si era sigur ca exact asta facuse, toata lumea stia de preferintele lui sexuale. Si avand in vedere ca el il insotise pe barbat acasa...ei bine, lui Kyle nu ii era deloc greu sa ghiceasca ce gandesc oamenii de acolo.
Pentru el nu era sfarsitul lumii. Oricum, va pleca de acolo imediat ce Ray va termina ce avea de terminat. Probabil nu ii va mai vedea niciodata, insa Ray...
Nu putea sa-l condamne pentru ca s-a pierdut cu firea in dimineata aceea. Daca felul in care era privit, putea fi considerat un indiciu, atunci toata lumea era de-a dreptul socata ca fiul patroanei lor a venit acasa cu un...copil.
In mod cert, la ora aia toata lumea facea comparatii intre el si Philipe. Frank stia asta, Helen stia asta...la fel si Ray. Kyle putea sa puna pariu ca in momentul ala Ray idi dadea pumni mentali pentru ca il adusese acolo. Poate ar fi fost mai bine sa ramana in L.A. Ar fi discutat cu Derik si l-ar fi rugat sa-l sa-l lase sa stea o vreme cu el, pana cand se hotara ce vrea sa faca mai departe. Banii nu erau o problema...din fericire. Castigase destul de bine din micile lui ilegalitati in ultimii doi ani. In plus, mama sa ii lasase prin testament o buna parte din propria ei avere. O parte de care tatal sau nu se putea atinge, indiferent ce incerca. Deci, nu-si facea probleme. Avea viitorul aranjat. Cel putin pentru o vreme.
-Ce e cu fata aia lunga?
Kyle tresari si-si ridica privirea din pamant. Frank se indrepta spre el, tinand frumosul armasar de ham, indemnandu-l sa-l urmeze. Se opri in fata lui Kyle, lega armasarul de unul dintre laturile groase ale tarcului si isi scutura pantalonii de praful ce se asezase pe ei.
-Nimic. Ma gandeam doar.
-La Rayland? Il intreba Frank fara sa se uite la el. Daca baiatul ala iti da dureri de cap, nu trebuie decat...
-Nu...nu e vorba de asa ceva, il asigura repede Kyle. Doar ca...nici eu nu stiu. Nu conteaza.
-Te deranjeaza privirile?
Kyle se uita in jurul lor parca pentru a se asigura ca nu-i spioneaza nimeni.
-N-as spune ca ma deranjeaza, dar nici nu ma simt in apele mele, recunoscu intr-un final. Am impresia ca toti astepta sa fac un pas gresit ca sa poata sa spuna cu voce tare ceea ce gandesc. Cine stie? Poate sunt paranoic, zise intr-un final si ridica mainile in sus ca si cum ar imbratisa cu toata fiinta sa aceasta afirmatie.
Frank isi spirjini piciorul stang de tarc si privi dincolo de Kyle, la oamenii ce mergeau dintr-o parte in alta si, aparent, isi vedeau de treburile lor. Baiatul era perspicace, gandi Frank, dorindu-si sa-i poata spuna ca greseste.
-Ai dreptate. In momentul asta toata lumea face comparatii intre tine si Philipe.
Kyle incepu sa rada.
-Ai fi putut sa ma minti.
-Degeaba. Nu te-ar fi ajutat cu nimic. Frank ridica din umeri.
-Si adevarul cum ma ajuta? Nu poti schimba atat de usor pararile oamenilor...si nici nu stiu daca vreau sa le schimb. Cred ca au dreptate.
-Sti ce gandesc?
-Nici nu trebuie sa stiu. Privirile lor sunt indeajuns ca sa-mi fac o idee. Sa fim seriosi, Frank, nu sunt decat o gluma in comparatie cu ce a fost si ce inca este Philipe.
-Sunteti diferiti. Nu am zis ca nu, dar asta nu insemna ca...
-Hai sa vedem, il intrerupse Kyle. Philipe a fost un fotograf si fotoreporter celebru, care a murit la datorie, iar eu...ei bine, eu nu sunt decat un pusti roscat, slabanog si plin de pistrui care a aparut dintr-o data, fara niciun motiv anume.
-Nu fi atat de dur cu tine, pustiule. Sunt sigur ca si tu ai calitatile tale. Nu poti sa fi Philipe.
-Nu sunt dur. Sunt doar realist. Si singura calitate care imi vine acum in minte, este cea ce a-l scote din sarite pe Ray la comanda.
Frank incepu sa rada.
-Aia e una dintre calitatile pe care trebuie sa le fructifici. Nu sunt multe persoane care il pot scoate din sarite pe Rayland. Si cei care reusesc, de obicei, nu stau ca sa culeaga roadele muncii lor.
Kyle pufni dispretuitor.
-Lasi!
-Defapt, cred ca ei stiu ce e aia autoconservarea.
-Frank, mi se pare mie sau tu vrei sa zici ca habar n-am ce e mai bine pentru mine?
-Cand e Ray implicat...exact asta vreau sa zic. Rayland nu e un barbat cu care sa te poti juca sau pe care sa-l poti provoca si sa scapi atat de usor.
-Crede-ma, stiu asta. Kyle sari de pe gard si se apropie de armasarul ce statea linistit langa Frank.
Ridica mana incet ca sa nu-l sperie si incepu sa-l mangaie pe cap. Calul necheza, dar nu facu nicio miscare brusca, asa ca Kyle continua sa-l dezmierde cu miscari usoare.
-Cum il cheama?
-Wild.
-Wild? De ce? Mie mi se pare destul de bland. Isi intoarse capul spre Wild. Nu-i asa, baiatule? Esti bland, nu?
Calul isi scutura capul, darn u se indeparta.
-Esti singura persoana pe care a lasat-o sa-l mangaie asa, ize Frank intr-un final. Nu incerca sa-si ascunda uimirea din glas sau din privire. E un naravas. Dar sunt sigur ca se va da pe breaza in curand.
-Mie mi se pare ok. Pot sa-l calaresc?
Frank cantari pentru cateva momente raspunsul, inainte de a se hotari ca e prea riscant.
-Nu cred ca e pregatit inca. Si nici tu nu cred ca esti. Cat de bine sti sa calaresti?
-La fel de bine ca orice baiat din Los Angeles, ii raspunse Kyle cu un zambet zugravit pe chip.
-Deci, deloc. Daca vrei sa calaresti, Angel e cea mai buna alegere pentru tine. Are 4 ani, e docila si nu o deranjeaza schimbarea.
-Iar eu sunt un incapatant ce nu stie ce e aia autoconservarea si caruia nu-i pasa nici cat negru sub unghie de ce e bine si nu si ce e sigur si ce nu. Lasa-ma sa incerc. Eu si Wild ne vom descurca, nu-i asa, baiete?
-Nu stiu ce sa zic...
-Zi da, il presa Kyle.
-Lui Ray nu o sa-i placa asta, mormai Frank cu jumatate de gura stiind ca lupta e deja pe jumatate pierduta.
-Ray nu trebuie sa afle. Kyle ii facu cu ochiul complice. Te rog, Frank!
-Pustiule, daca tu reusesti sa-l incaleci pe Wild, pun pariu ca Ray va afla in mai putin de 5 minute ce faci. Sunt destui care sa-i povesteasca.
Frank isi trecu mana prin par. O asemenea perspectiva nu-l incanta. Si el se numara printre cei ce faceau cale intoarsa cand erau pusi in situatia de a se confruntacu adevaratul Rayland Newcrest.
-Daca va afla, o sa ma descurc eu cumva cu el. O sa iau intreaga vina asupra mea. Promit.
-Bine, fie, dar numai un pic. Nu vreau sa-mi asum mai multe riscuri decat pot duce.
Frank dezlega calul si il indruma spre centrul tarcului. Kyle il urma tacut. Cand ajunsera in mijloc, Frank intinse mana spre Kyle.
-Sa nu nu-l bruschezi. Incerca sa simti in ce directie vrea sa mearga. Indruma-l, dar nu apela la prea multa forta. Wild e independent. Nu va aprecia incercarile tale de a-l obliga sa faca ceva.
-Nici nu am de gand sa-l oblig sa faca ceva. Kyle prinse mana lui Frank. Se sprijini de acesta si-si puse unul dintre picioare in scarita. Wild necheza si facu un pas in spate. Kyle se dezechilibra pentru un moment, dar cu ajutorul lui Frank reusi sa-si treaca celalalt picior peste spatele calului si sa-l sprijine in cealalta scarita. Inspira adanc incercand sa-si calmeze bataile repezi ale inimii.
Ii place senzatia pe care o avea. Simtea caldura calului, ii auzea respiratiile repezite si muschii de fier care se miscau sub el. Wild era un alergator...era sigur de asta. Un spirit liber care nu vroia sa cunoasca stapan. Il intelegea. Si el era la fel. Dorinta de liberate le umbrea pe toate celelalte. Tot timpul a fost asa...tot timpul va fi.
Zambind, isi incorda muschii picioarelor si-si infipse usor calcaiele in burta calului.
Wild isi scutura capul.
-Usor, baiate. Nu o sa te ranesc, ii spoti Kyle pe un ton linistitor, in timp ce ii mangaia cu mana libera coama.
-Asa, murmura Frank. Lasa-l sa te simta. Vorbeste-i.
-Hai, Wild, sa le aratam de ce esti in stare!
Kyle lasa haturile mai moale. Wild prinse mesajul si incepu sa se plimbe prin tarc, incet pentru cateva momente, pana cand se obisnui cu greutatea noua de pe spatele sau, apoi intra intr-un trap normal. Urma acelasi traseu cu care il invatase Frank, copitele sale batand pamantul si facand sa se ridice praful in aer. Frank se reintoarse la marginea tarcului, nedorind sa-l sperie. Se rezema de laturi si continua sa priveasca perechea ciudata cu zambetul pe buze. In scurt timp. La fel facura si altii, fiind parca hipnotizati de dansul calului si al calaretului.
-Cine si-ar fi imaginat ca pustiul ala are atata curaj in el? Zise unul dintre cei prezenti, in timp ce se rezema cu bratele de tarc. Nu-s multi care il pot incaleca pe Wild.
-Da, dar nu sunt nici multi care il pot incaleca Rayland. Daca pustiul nu a avut probleme acolo, de ce crezi ca ar avea probleme cu un cal?
Toti cei prezenti incepura sa rada, inafara de Frank. El, din pacate, era prea ocupat sa priveasca silueta lui Ray ce se indrepta spre ei.
-Gata, baieti, terminati. Frank incerc sa-i faca sa taca, insa toti barbatii era prea ocupati sa-si vocifereze gandurile.
-Haide, Frank, nu fi atat de teapan. Glumim si noi aici.
-De cand e viata mea sexuala o gluma de duzina? Se auzi din spatele lor o voce ce nu prevestea nimic bun.
Barbatul ce vorbise inainte cu cateva clipe inghiti in sec si se intoarse incet, doar pentru a da nas in nas cu un Rayland ce nu parea deloc bine dispus.
-Buna, sefu’. Eu si baieti...glumeam. Da, doar asta faceam...glumeam.
-Ce e de glumit cand vine vorba de viata mea sexuala? Rayland se apleca periculos de mult de el si il privi drept in ochi. Nu stiam ca viata mea sexuala a ajuns subiect de barfa aici. Ray ii oferi un zambet inghetat. Nu ar fi mai usor sa intrebati decat sa faceti supozitii? As putea sa va dau cate detalii vreti.
Barbatul inghiti in sec si facu un pas in spate, doar pentru a se lovi cu spatele de tarc.
Ray ar fi continuat sa-l intimideze, daca privirea lui nu ar fi trecut peste capul lui si nu l-ar fi vazut pe Kyle...si pe Wild.
Uitand pentru moment de barbat, Rayland se intoarse spre Frank.
-De ce dracu’ l-ai lasat sa-l incalece pe Wild?
-Calmeaza-te. Uite, nu are nimic. Se inteleg perfect.
-Se inteleg pe naiba. Ar putea sa dea oricand cu el de pamant. Kyle nu stie sa calareasca.
Ray isi trecu un picior peste tarc, pregatindu-se sa sara.
-Mie mi se pare ca se descurca foarte bine.
Insa ray nu-l asculta. Deja era in interiorul tarcului, indreptandu-se cu pasi mari spre Kyle. Cand crezu ca este destul de aproape ca sa fie auzit, dardestul de departe pentru a nu speria calul se opri.
-Kyle, da-te jos de pe cal. Acum. Zise pe un ton jos, controlat.
Kyle il opri pe Wild si se uita perplex la Ray.
-De ce soptesti? Poti vorbi normal. Sunt sigur ca te dor falcile la cat de mult te chinui sa nu urli la mine.
Ray isi inclesta maxilarul si mai facu un pas spre Kyle.
-Nu vreau sa speri calul. Pot sa urlu la tine mai tarziu. Cand vei fi cu ambele picioare pe pamant.
-Atunci, cred ca o sa mai raman aici o vreme, nu-i asa Wild?
-Kyle! Vocea lui Ray devenea amenintatoare.
Wild lovi cu picioarul nelinistit in pamant. Kyle se incrunta.
-Nu mai face asta. Il vei speria.
-Nu o sa o mai fac, daca te dai jos de acolo, il asigura Ray.
-Nu vreau sa ma dau jos de aici. Abia am inceput. In plus, Wild s-a comportat bine pana sa apari tu.
-Nu e de joaca cu un animal ca el. Un singur pas gresit si...
-Nu voi face niciun pas gresit. Sunt perfect capabil sa...
Insa Kyle nu apuca sa termine ce vroia sa spune. Un zgomot puternic venit de undeva din spatele lor il sperie pe Wild, care se ridica pe picioarele din spate. Kyle isi infipse din instinc calcaiele in burta lui si trase de haturi incercand sa-l calmeze. In acelasi timp, Ray sari spre el, intentionand sa prinda haturile din mana lui Kyle inainte ca acesta sa le scape.
-Wild, calmeaza-te!
Kyle trase inca putin de haturi, insa calul nu-l mai asculta. Vazand ca de agitat devenise, Ray se indeparta putin. Wild prinse momentul si incepu sa alerge spre partea opusa a tarcului. Imediat ce-si revenira din uimire, toti din jur se indreptara in aceeasi directie.
-Nu! Urla Ray. Il veti speria.
Intre timp, Kyle incerca sa paststreze cat de cat controlul, insa cu cat calul se misca mai mult, cu atat simtea ca isi pierde echilibrul. La un moment dat, avu impresia ca aluneca de pe sea. Stranse din dinti si incerca sa-si incordeze muschii inferiori, sperand ca va reusi sa se mentina in scarita. Insa picioarul drept ii ceda. Scapa scarinta si nu fu in stare sa o gaseasca.
-Wild, te rog. Wild! Totul e bine...
Vazand insa ca nimic nu are efect, stranse mai bine haturile intre degete, rugandu-se sa se intample ceva ca sa opreasca nebunia asta.
Si ceva se intampla...
Nu ceea ce vroia, nici ceea ce spera. Ochii i se marira cand intelsese de ce toata lumea se uita cu groaza la el. Se apropiau de marginea tarcului, iar Wild nu incetinea. Nu avea de gand sa incetineasca.
-La dracu’! Kyle stranse din dinti si isi inchise ochii. Pentru o fractiune de secunda nu simti nimic, apoi i se parul ca, corpul sau deveni imponderabil. Timp de un scurt moment simti ca nu cantareste nimic, apoi urma partea cu adevarat rea: aterizarea. Spatele ii lovi pamantul, facandu-l sa exprire tot aerul pe care il avea in plamani. Se rostogoli o data, inainte de a se opri de tot. Linistea...
Injura si incerca sa se ridice, dar o lasa balta cand isi dadu seama ca totul se invarte in jurul lui. Hotari sa mai astepte un pic. Sa se bucure de liniste.
Insa, aproape imediat linistea lui pretioasa fu sparta de vocile ingrijorate care se apropiau. Nu mai avea niciun rost sa stea intins. Nu ar fi facut decat sa-i ingrijoreze.
Cu greu, se ridica de la pamant, strambandu-se cand simti durerea din tot corpul si incepu sa se scuture de praf.
-Pustiule, esti bine?
Primul care ajunse langa el fusese unul dintre barbatii care il inspectase toata dimineata. Kyle lasa asta deoparte si ii oferi un zambet poznas.
-Niciodata nu m-am simtit mai bine ca acum! As mai putea sa fac chestia asta o data?
Barbatul incepu sa rada, dar imediat ce fazu figura amenintatoare a lui Ray il spatele sau se dadu la o parte.
Cand Ray ajunse langa Kyle se lasa din nou linistea. Kyle putea sa simta tensiunea din aer, dar nu-si ridica ochii de pe hainele sale pline de praf.
-Kyle...
-Sunt bine. Nimic ce nu poate fi reparat...sau spalat. Inghiti in sec si-si facu curaj ca sa-l priveasca pe Ray.
Insa, imediat ce o facu, regreta. Nu il vazuse niciodata atat de...nervos.
-Kyle...
-Cum am zis, nu...
-Ce dracu’ a fost in capul tau? Cand ti-am zis sa te dai jos de pe nenorocitul ala de cal, aia trebuia sa faci! urla Ray. Toti din jur facura un pas in spate, insa ochii lor nu-l parasira pe Kyle. Aproape ca asteptatu sa-l vada plangand si cerandu-si scuze.
Atat trebui ca baiatul sa renunte la masca de calmitate. Nu-i placea sa-si arate fata asta in prezenta unor straini, dar Rayland il facea sa se piarda cu firea.
-Nu indrazni sa urli la mine, Rayland Newcrest! Ti-am zis ca imi vei speri calul daca te apropii, dar nu ai fost in stare sa asculti!
Vocea lui Kyle era la fel de rasunatoare ca si cea a lui Ray, in ciuda diferentele de marime dintre cei doi.
-Nu s-ar fi intamplat nimic din toate astea, daca nu te-ai fi urcat pe calul ala!
-Nu sunt unul dintre argatii sau subordonatii tai ca sa primesc ordine, Rayland. Nu am niciun motiv ca sa te ascult.
-Daca ai fi avut un pic de instinc de autoconservare, atunci ai fi ascultat.
-Daca as fi stiut ce e aia autoconservarea, mi-as fi plecat capul si ti-as fi cerut scuze, la fel cum ar fi facut oricare dintre ei. Kyle isi ridica mana si ii arata pe cei care se uitau la ei.
-Macar unii au ceva minte.
-Scuteste-ma, ca sa urmezi ordine nu trebuie sa ai minte. Trebuie sa vrei. Iar eu nu vreau! Si tu nu ma poti obliga. Am fost destul de clar?
-Ar trebui sa ai grija cum vorbesti!
-Iar tu ar trebui sa ai grija ce vorbesti!
Vazand ca niciunul nu da inapoi, Frank incerca sa se bage intre ei, dar o singura privirea din partea amandurora il facu sa ramana la locul sau si sa se bucure de spectacol ca toata lumea. Nu vedeai in fiecare zi pe cineva dispus sa-l infrunte la Rayland.
-Esti un pusti recalcitrat ce nu stie ce e bine pentru el.
-Esti un mos enervant ce ar trebui sa mearga si sa-si gaseasca altceva mai bun de facut decat sa incerce sa tina pasul cu tineretul.
-Nu sunt un “mos”.
-Serios? Dupa felul in care te porti nu mi-as fi dat seama niciodata. Kyle pufni. Isi impreuna mainile pe piept si-si departa picioarele. Se incrunta cand simti din nou acea durere enervanta.
-Ray se apropie de el si il prinse de mana.
-Exact de asta imi era frica. Unde te doare? Il intreba pe un ton mai domol.
-Niciunde. Ma simt bine.
-Bine pe dracu’. Ai fost aruncat de pe cal. Nimeni nu se simte bine dupa o experienta ca asta.
-Atunci, sunt exceptia de la regula.
-Nu cred. Ar trebui sa te duc la doctor. Ai putea avea o contuzie sau ceva coaste rupte.
Kyle isi indrepta spatele. Il durea, dar atat de tare incat sa se gandeasca la fisuri.
-Spatele meu e ok. Dupa o noapte buna de somn, voi fi ca nou.
-Mergi la doctor!
-Nici gand!
-Acum! Nu discutam asta!
-Ai dreptate. Nu o discutam pentru ca nu ma duc!
Frank ofta si-si trecu mana prin par. Pe chipul celorlalti incepura sa apra mici zambete. Situatia nu era un obisnuita, deci amuzamentul lor era de inteles.
-Kyle! Nu ma pune sa recrg la masuri drastice! Ameninta Ray pe un ton prea calm.
-Lasa cacealmaua. Nu ai fi in stare sa iei masur drastice nici daca...
Insa nu termina ce vroia sa spuna ca simti cu este ridicat in sus. Lumea se invarti dintr-o data si urmatorul lucru pe care il vazu fusese...spatele lui Ray.
-La dracu’, Rayland, nu ma poti duce asa. Nu sunt un nenorocit de sac de cartofi!
-Daca nu ai vrut sa vi de buna voie. Ray ridica din umeri.
-Sunt ranit! Ar trebui sa fi mai gentil. Kyle il lovi cu pumnii in spate, dar Ray nu-l baga in seama, continuandu-si drumul spre casa principala.
Intr-un final, Kyle isi inchise ochii. Daca ar fi reusit sa-si inchida si urechile, nu ar fi auzit rasetele celor ce urmarisera intreaga scena.

Next: mult asteptatul yaoi ;)
Prima!!!
Un capitol de milioane, cine s-ar fi asteptat la asta. SunShine, interesant nume, destept cal, e mai bine sa-l ignori pe Ray decat sa te pui cu el. Imi e asa de mila de saracul Wild, marele Ray a bagat teama si in el. Cearta dintre "amorezi" ar fi adus zambetul pe buzele oricui. Totusi, nu-mi vine sa cred ca Ray l-a luat pe sus pe Kyle.
Deci, in urmatorul capitol este yaoi-ul, interesant. Inseamna ca-i va trece repede supararea "mosului".
Astept nextul, bafta la tastat si te rog sa-l aduci repede.
ador atitudinea lui Kyle, nu se lasa calcat in picioare sau controlat ci se poarta ca de la egal la egal cu Ray lucru care mi se pare super. Am impresia ca asta il atrage pe Ray, ii place incapatanarea, temperamentul lui Kyle. cearta dintre ei a fost super amuzanta parca il si vedeam pe Ray cum scotea flacari pe nas. deci sa inteleg ca ne aduci yaoi in next...ABIA ASTEPT. te pup si mult succes la scris si adune repede repede next. kiss kiss
Si acum...mult asteptatul yaoi. Multumesc pentru rabdare si pentru intelegere. Ray si Kyle sunt cam inceti...nu le-au trebuit decat 130 de pagini in word ca sa ajunga aici :)) Enjoy

***

Imediat ce ajunse in camera il tranti pe patul facut, apoi se intoarse si roti cheia in usa.
-Ce dracu' e cu tine? se rasti Kyle la el, incercand sa se ridice din par si sa-l infrunte pe barbatul ce il carase fara sa-i pese de nimic pana in casa. Insa, imediat ce reusi sa-si propteasca greutatea in coate, Ray il impinse inapoi in pat si ii prinse incheieturile mainilor, ridicandu-i-le deasupra capului.
Kyle inghiti in sec si-si reprima tremurul corpului. Incerca sa-si miste mainile, insa stransoarea deveni mai puternica.. Isi-si ridica privirea spre fata lui Ray, ce arata ca o masca. Doar ochii mari, ce pareau mai mult negrii decat caprui in lumina slaba ce patrundea printre jaluzelele pe jumatate trase, sclipeau intr-un mod care il facu pe Kyle sa se gandeasca la un animal de prada.
-Ray? vocea sa nesigura se facu auzita, spargand pentru cateva momente tacerea tensionata ce domnea intre ei.
Rayland nu-i raspunse. Nici macar nu se clintise din loc cand isi auzi numele rostit. Continua sa-l priveasca cu aceeasi intensitate care il facu pe Kyle sa-si fereasca privirea.
-Ma sperii, zise intr-un final, cand nu mai suporta tratamentul. Ce naiba e cu tine? Incercarea sa de a se rasti dadu insa gres cand simti presiunea din jurul incheieturilor crescand.
-Ma doare! se planse aproape imediat, dar isi inchise gura cand vazu ca barbatul isi apropie capul de al lui.
-Esti un idiot care trebuie sa invete sa asculte ordinele, ii spoti Ray la ureche cu o voce necaracteristica lui, ce il facu pe Kyle sa tremure si mai mult.
Ii era frica. Pentru prima oara de cand il cunoscuse pe Rayland, ii era frica de el. Cand barbatul ajunse atat de aproape incat Kyle putu sa-i simta rasuflarea calda pe gat, isi intoarse capul si inchise ochii.
Ray profita de moment si prinse lobul urechii intre dinti, muscand usor. Simti trupul slab arcuindu-se inconstient spre el si surase.
-Te voi invata sa ma asculti, zise si sufla aer cald in urechea ce se inrosi imediat.
Ray ii dadu drumul la incheieturi si isi lasa mana stanga sa coboare incet in jos. Atinse pielea sensibila a gatului, desenanad cercuri mici cu buricele degetelor, inainte de de a-si lasa palama sa alunece pe sub tricoul lui Kyle. Imediat ce ii gasi, atinse nurii ce puteau fi observati deja prin materialul subtire al tricoului.
Kyle isi inchise ochii incercand sa faca fata noilor senzatii ce se napustisera peste el in valuri. Mangaierile lui Rayland ii ardeau pielea si asa sensibila. Cand simti mana lui Rayland parasindu-i pieptul isi musca obrazul in interior, fortandu-si astfel vocea sa ramana sub controlul sau. Totusi, nu putea nega faptul ca trupul sau protesta. Avea nevoie de mangaierea barbatului de langa el. Avea nevoie de caldura trupului sau mare, de greutatea lui...de sentimentul de siguranta pe care i-l dadea, chiar si atunci cand ii era frica.
Stia ca ii spusese ca va uita...ca nu se va agata de el ca de un colac de salvare, dar ii era greu. Dumnezeu sa-l ajute, caci era cel mai greu lucru pe care il facuse pana atunci si, probabil, cel mai greu pe care il va face vreodata. Nevoia de a-l avea pe Rayland, de a sti ca este al sau si doar al sau depasea in intensitate tot ce experimentase pana atunci. Nimic nu se putea compara cu ea.
Nu avea rost sa se minta singur. Deja era pierdut in vartejul uneor emotii pe care nu le putea controla si nici aticipa. De ce sa lupte cand stia ca la final va pierde? De ce sa se impotriveasca? Lucrurile era simple: il vroia pe Rayland. Nu doar fizic, dar daca doar atat va primi, atunci va trebui sa invete sa se multumeasca cu putinul ce ii era oferit.
Isi deschise ochii brusc. Manie, dorinta, nevoie, ura...nu ii pasa ce va citi pe fata celui de langa el. Le va accepta pe toate cu acelasi aplond cu care ar accepta si dragostea ce stia ca nu va veni niciodata. Le va accepta si ii va multumi pentru ele, acum si pentru restul zilelor sale.
Dar Rayland nu mai arata infricosator. Privirea lui flamanda ii pierduse duritatea de mai devreme. Kyle nu vazu in ea decat dorinta pura, nestavilita si de neinvins. Inima ii sari peste o bataie. Pentru un moment uita sa respire. Nu se indoia de faptul ca propriile lui sentimente se oglindesc in privirea barbatului de deasupra sa.
Isi ridica mana libera si ii mangaie obrazul. Rayland tresari si clipi de cateva ori, iesind din transa care pusese stapanire pe el.
Buzele lui Kyle se ridicara intr-un zambet, iar cuvintele ce ii aparura in minte i se parusera atat de normale incat nu le putu tine pentru el. Vroia sa le impartaseasca, la fel cum vroia sa-si daruiasca trupul si sufletul.
-Nici n-ai idee cat de mult te iubesc, sopti cu vocea tremuranda de dorinta. Ray ramase nemiscat pentru cateva momente, incercand sa-si imprime in memorie imaginea baiatului de pe pat. Asa vroia sa si-l aminteasca: ravasit, vulnerabil si frematand de dorinta la el in brate. In acel moment ceva in el se rupse. Aproape icni cand simti golul din sufletul sau umplandu-se cu atat de multe emotii si simtiri, cand pieptul ii deveni prea mic ca sa le poata face fata. Un sentiment de groaza in strabatu pentru o fractiune de secunda, facandu-i trupul sa tremure.
Nu, nu era posibil, ii urla mintea neincetat. Nu putea sa simta asta, nu avea voie sa simta asta. Nu acolo, nu atunci si in niciun caz cu altcineva infara de el.
-Mai spune-o o data. Vorbi inainte sa gandeasca. Cuvintele venisera dintr-un loc pe care mintea sa nu-l putea controla. Trebuia sa se retraga...sa fuga, sa dispara cat inca mai avea puterea sa o faca.
-Te iubesc, repeta Kyle mai hotarat de aceasta data. Te iubesc, te iubesc...
Ray ii elibera si cealalta mana. Simtind nelinistea barbatului, Kyle isi incolaci bratele in jurul gatului sau si il trase mai aproape, ingropandu-si capul in umarul ce i se oferi. Parfumul lui Rayland ii inunda narile, starnindu-i mici fiori in tot corpul.
-Sa nu incetezi sa-mi repeti asta.
Kyle zambi.
Pentru prima oara de cand se cunoscusera, Rayland ii permisese sa-l vada asa: vulnerabil, doritor, speriat. Isi stranse si mai tare bratele in jurul lui, promitandu-si ca indiferent ce le va aduce viitorul, il va iubi si il va proteja.
-Iti voi zice asta in fiecare zi, daca iti doresti. Iar cand ne vom desparti, tot asta iti voi sopti.
Trupul barbatului deveni rigid in bratele sale, luandu-l pe Kyle prin surprindere, cel putin pana cand ii auzi urmatoarele cuvinte:
-Nu vreau sa pleci. Nu te voi lasa sa pleci niciunde. Promite-mi...promite-mi ca vei ramane. Vreau sa fi in siguranta. Trebuie sa stiu ca esti in siguranta!
Kyle se cutremura. Niciodata nu si-ar fi imaginat ca sub exteriorul acela dur, emotiile lui Rayland sunt pe punctul de a izbucni. Se uita in ochii barbatului pe care il considerase la fel de tare ca o stanca si il vazu pentru prima oara asa cum era defapt: un simplu om care suferea atat de mult incat ii era frica sa faca un pas in fata. Rayland era ca si el. Blocat in trecut. Singura diferenta fiind faptul ca Kyle incerca, in ciuda a tot si toate, sa traiasca. Rayland insa se daduse batut.
Vazandu-l asa, Kyle simti ca iubirea lui pentru el creste...atat de mult incat pieptul incepu sa-l doara. Dar era o durere placuta, durere pe care ar fi acceptat-o oricand bucuros.
Nu putea sa-i promita. Nu putea sa rosteasca cuvintele. Nu vroia sa-l minta, caci stia ca intr-o buna zi chiar Rayland ii va cere sa plece. Dar, pana atunci avea sa ramana langa el si sa incerce sa aiba grija de omul asta imposibil.
-Kyle...soapta incinsa a barbatului ii facu pielea fetei sa se infioare si sa prinda o nuanta rosiatica. Dumnezeule...daca corpul lui raspundea in asa hal la o simpla soapta, nici nu vroia sa-si imagineze cum ar fi daca...
Cuvintele nu-si mai avea rostul. Nu in dimineata aceea. Kyle vroia mai mult decat niste simple cuvinte si stia ca si Rayland era la fel si totusi, continuau sa se priveasca parca prinsi intr-o transa pe care niciunul nu putea sa o rupa.
Si apoi, ca prin minune ceva se rupse in interiorul lor. Kyle putea sa jure ca auzise ceva pocnind. Sunetul ii bubuia in urechi, dar nu avusese timp sa-l analizeze, caci gura lui Rayland o acoperi flamanda pe a sa.
Zgomotul care iesi din gatul lui Rayland era nestapanit.Felul in care buzele lui s-au lasat peste ale lui Kyle era salbatic.Sarutul era atat de brutal incat buzele baiatului amortira. Treptat, totusi, reusi sa si le separe. Atunci simti impunsatura rapida si sigura a limbii lui. Nebuneasca, rapace, ii matura gura.
Rayland isi ingropa mainile in coama roscata care se revarsa peste ochii incetosati de pasiune si ii tinu capul in loc pentru maiestria devastatoare a sarutului sau. Se repezi la el ca un infometat, de parca ar fi vrut sa-i suga gura toata in gura lui. Se indeparta ca sa respire. Dar chiar si atunci ii mangaie buzele cu limba, apoi, nesatul, reveni sa ia mai mult. Si mai mult...
Kyle se desfata in carnalitatea sarutului. Ii placea textura limbii lui, fermitatea buzelor, intepaturile barbii lui pe obrajii sai. Simturile baiatului se lefaiau in placerea de a-i simti pielea, de a-i mirosi parul... Imbratisarea deveni mai stransa. Gurile lor continuau reciproc sa provoace senzatii nebunesti pe fetele lor, miscandu-si fara incetare buzele pe obraji, barbii, pleoape. Cand gurile lor se regasira, Rayland isi trimise limba adanc, patrunzandu-i gura si saturand-o de dorinta. Mainile lui se splimbau pe spatele ingust, pe laturi si ii frecara sfarcurile ce se intarira instantaneu prin materialul subtire al tricoului. Apoi, fara subtilitati, il apuca de posterior si il trase spre el. Kyle nici nu se gandi sa se jeneze. Ii permisese lui Ray sa se impinga sugestiv spre el, bucurandu-se de forta vizibila a dorintei lui, apoi incepu sa se frece de el.
Mormaind, barbatul il inconjura cu bratele atat de strans incat baiatul nu se mai putea misca si sopti:
-Opreste-te sau se termina totul.
-Inca nu. Abia am inceput.
Kyle lasa destul spatiu intre ei ca sa-i poata da jos camasa. Cu mainile tremurand, incepu sa desfaca nasturii mici, injurand printre dinti de fiecare data cand miscarile ii scapau de sub control. Dar, rasplata nu se lasa mult asteptata. Cu fiecare nasture deschis, o noua bucatica de piele ii era dezvaluita. Kyle isi strecura mainile mici pe sub materialul dur al camasei si atinse usor pielea incinsa . Simti cum tremurul care il strabatu pe Rayland se propaga prin mainile sale si ii ajunge pana in maduva oaselor.
Cu un geamat infometat se apleca spre pieptul lui si isi apasa pe el gura deschisa. Buzele ii gasira sfarcul. Intai rusinos, dar prinzand repede curaj il mangaie cu limba.
Blestemand, Ray il indeparta de el.
-Scoate-ti hainele.
-Scote-le tu, il provoca Kyle ragusit, simtindu-se dintr-o data puternic.
Se uitara unul la altul pentru un moment. Kyle isi tinu rasuflare pana cand Ray apuca marginea tricoului sau si i-l scoase peste cap. Pieptul barbatului se ridica si se lasa intr-un oftat rapid, torturat. Kyle vazu cum i se contracta muschii stomacului, insa Ray nu-l atinse. Nu intim, cel putin.
Apasandu-i umerii il impinse pana cand spatele lui ajunse din nou in contact cu patul. Fara ceremonie ii descheie blugii si ii arunca neglijent pe jos. Nu fu chiar atat de detasat cand veni randul boxerilor. Barbatul inghiti in sec cand degetele sale atinsera materialul alb. Cand simti ca ultima bariera ca il desparte de Ray e inlaturata, Kyle isi inchise ochii si isi musca buzele. Era mai bine decat data trecuta. Apoi, mana mare a lui Rayland il cuprinse. Kyle isi arcui spatele, lasand geamatul sau sa se amestece cu cel al barbatului. Isi agata mainile de cearceaf, incercand sa ramana ancorat in realitate.
Mana lui Rayland parasi organul intarit, deplansandu-se in jos, maganind interiorul fin al pulpelor.
Kyle isi deschise ochii si-l privi la timp pentru a vedea cum barbatul se descheie la pantaloni si isi lasa libera dorinta. Kyle isi linse buzele anticipand urmatoarea miscare. Isi departa si mai mult picioarele, rugandu-l mut sa continue ce a inceput.
Si nu fu lasat sa astepte mult. Ghicindu-i nerabdarea, barbatul ii ridica picioare si i le aseza pe umerii sai.
-O sa te doara, soapta sa ragusita abia ajunse la urechile lui Kyle.
-Nu-mi pasa.
-Nu sunt un barbat bland. Te voi rani.
-Stiu.
-Kyle...
-Te vreau, Rayland. Kyle isi ridica bazinul ca sa-si intareasca spusele. Acum! Suiera printre dintii inclestati.
-Sa nu zici ca nu te-am avertizat, mormai Rayland inainte de a se impinge in el. Puternic, brutal, exact asa cum promisese.
Intruziunea fortata il facu pe Kyle sa expire tot aerul din plamani. Dintr-o data se simti prea mic...prea plin...atat de plin incat avea impresia ca da pe dianafara. Isi musca buzele pana cand simti gustul sangelui inundandu-i gura.
I-ar fi urlat numele daca gura lui nu ar fi fost acoperita de buzele flamande ale lui Rayland. Ii simti limba lingandu-i ranile, inainte de a se adanci si mai mult in cavitatea lui bucala. Isi ridica mainile si le agata de spatele barbatului, lasandu-si unghile mici sa patrunda in carnea incinsa.
Rayland gemu la el in gura, apoi se ingropa de tot in interiorul sau si ramase acolo nemiscat pentru cateva momente. Caldura lui Kyle era inabusitoarea. Baiatul era ca un foc viu. Simtea cum flacarile pasiunii lui il strabat in valuri, facandu-i putinu autocontrol pe care il mai avea sa se faramiteze.
Ray isi indeparta gura de a lui. Incerca sa respire normal, insa avea impresia ca tot aerul din camera disparuse.
Privi buzele umflate ale baiatului si ochii care era scaldati in lacrimi si injura printre dinti. Stia ca il ranise. Nu vrusese sa-l raneasca...nu acum...nu asa...
Deschise gura ca sa-i spuna si lui asta, dar Kyle fusese mai rapid. Isi ingropa mainile in parul negru si ii trase capul, punandu-i stapanire pe gura si muscandu-l la randul sau de buze.
-Cine ti-a zis ca poti sa te opresti? Te vreau cu totul. Atat nu-mi ajunge, zise cu respiratia intretaiata.
-Dumnezeule, Ky...dar baiatul il aduse din nou la tacere cand limba sa i se strecura in gura si-l patrunse cu aceeasi salbaticie cu care Rayland il patrunse pe el.
Ultima farama de autocontrol se evapora ca si cum nu ar fi existat.
Rayland se retrase aproape de tot, inainte de a-l patrunde din nou. Muschii circulari se stransera in jurul lui ca peretii unei menghine, tinandu-l acolo, inainte ca el sa-i forteze pentru a-i da drumul.
-Asa, murmura Kyle. Mai mult. Mai tare!
Picioarele ii alunecara de pe umerii barbatului, dar profita de ocazie ca sa-i cuprinda talia cu ele. Rayland isi strecura mainile pe sub posterioul sau si il ridica mai sus pentru a-l putea patrunde mai bine.
Miscarile lui deveneau frenetice, de neoprit. Se avanta cu atata putere, incat pana si el se simtea vlaguit. Intr-un cotlon intunecat al mintii era constient de durerea ce o provoca, insa nu se putea opri. Nu pana nu termina de tot.
-Kyle!
-Nu te opri! Mergi pana la capat, il provoca baiatul cu ochii scanteind de dorinta.
Rayland isi trecu mainile de o parte si de alta a capului lui Kyle si isi sprijini toata greutatea pe ele. Privirile lor se intalnire si pentru o clipa lumea paru a sta in loc. Dar Kyle se ridica rupand vraja. Se prinse din nou de umerii barbatului si-l musca de pielea sensibila a gatului. Ray gemu din nou. Simturile lui era asaltate. Nu mai putea gandi. O caldura ciudata i se strangea in maruntaie si cobora in jos spre organul ce devenise si mai tare decat inainte. Nu va mai rezista mult, stia asta, dar vroia sa lungeasca acesta dulce tortura. Niciodata nu fusese atat de bine. Nimeni nu-i raspunsese asa. Nu va termina asa de repede, se incuraja singur. El era cel experimentat. El detinea controlul. Insa auzi vocea lui Kyle in urechea sa:
-Iti place cum ma strang in jurul tau? Kyle ii linse lobul, inainte de a continua. Iti place sa ma patrunzi? Sa ma faci al tau? Sa simti cum tremur? Limba lui trasa o dara umeda in spatele urechii.
Trupul lui Rayland deveni rigid.
-Kyle...insa vocea sa nu fusese bagata in seama. Kyle continua:
-Cei ai face daca ti-as spune ca sunt al tau? Sau- Kyle facu o pauza in timp ce se lasa inapoi pe spate- ce ai vrea sa-ti fac eu tie? M-ai lasa sa te ating...sa te gust? Mana sa dreapta cobora in jos, pana cand ajunse in dreptul locului unde erau uniti si il atinse pe Rayland in cel mai intim mod, mangaind cu degete tremurande baza organului, caci doar aia nu era adanc infipta in el. Scapa un geamat cand il simti pe Ray miscandu-se din nou, insa nu-si lua mana. In schimb urca cu ea pana ce ajunse in dreptul organului sau. Il prinse si il stranse cu putere simtind tremurul care ii strabate corpul.
Insa ochii lui nu-l parasira pe Rayland. Il privea cum il priveste. Isi trecu limba peste buze si incepu sa-si miste incet mana, nerupand contactul viziual. Observa modul in care ochii barbatului se maresc si ii simti tremurul din interiroul sau.
-Mmhhh... iti place sa privesti cum ma ating?...Cum ma ating cand esti in mine?
Rayland casca gura sa zica ceva, dar niciun cuvant nu iesi.
Kyle isi arcui spatele spre el, facandu-l pe Ray sa alunece si mai mult in interiorul sau. Si atunci inevitabilul se produse.
-Rayland!!! Ceva se intamplase. Ray atinsese un loc pe care nici nu stia ca il avea. O caldura lichida ii invada corpul si-i matura toate simturile. Barbatul ii indeparta mana si ii stranse organul cu propriile lui degete. Ray se indeparta un pic, apoi il patruse din nou...si din nou...si din nou, de fiecare data atingand acel punct care il aducea pe baiatul de sub el in pragul nebuniei.
Urma sa termine. De data asta nimic nu-l va putea opri. Isi inteti miscarile, magaindu-i oraganul in contrapunct cu patrunderile adanci si devastatoare. Cand isi dadu seama ca is pe punctul de a ceda amandoi se apleca, dorind sa-l sarute. Kyle isi deschise ochii si-l privi asa cum nu-l mai privise niciodata.
-Te iubesc, ii sopti simplu, inainte de a se agata de gatul sau si de a se lasa in voia miscarilor sale.
Atunci veni. Tare...mult...asa cum nu mai venise niciodata. Continua sa-si miste mana pana cand o simti acoperita de o umezeala calda, apoi se prabusi peste trupul ce tremura. Fara sa se gandeasca isi incolaci mainile in jurul lui, apoi se rostogoli pe-o parte, astfel incat capul lui Kyle sa se odihneasca pe umarul sau. Ramasesera asa, imbratisati, inca conectati si tremurand in urma actului pasional pe care il impartasisera.
Si, in scurt timp, amandoi adormisera...

P.s.: sper sa va placa
esti geniala...te-ai intrecut pe sine. modul in care este totul prezentat parca sunt acolo si ii vad cu ochii mei. ai fost un pic cam rea...130 de pagini pana aici chiar nu te credeam asa rea, nu ai avut deloc mila de noi :p. glumesc. iti multumesc pentru faptul ca ai postat mai repede. capitolul este perfect am zarit una, doua greseli de tastare (asta dupa ce am citit de vreo trei ori cap) dar nu e nimic(continutul este prea captivant ca sa bag asemenea nimicuri in seama). te apreciez pe tine si ceea ce creezi si iti doresc mult succes in continuare...esti absolut fantastica. te pup si o sa raman un fan infocat in continuare. keep going with the good work. app sunt prima ...te pup astept next-ul kiss kiss
My god! :x Daca ma gandeam la capitolul anterior ca a fost fucking brilliant, de asta ce sa mai zic! Nu cred ca am mai citit vreodata ceva asa de... nu stiu cum sa-l descriu! Pur si simplu mi-a luat mintile. Sa zic mersi daca apuc sa dorm in noaptea asta pentru ca vreau sa-l citesc din nou si din nou si din nou si din nou.
Dar trebuie sa recunosc ca a fost neasteptat. Finalul ultimului capitol nu m-ar fi dus nici pe departe cu gandul la asa ceva... Inca o dovada a geniului tau (cele anterioare netrebuind mentionate, felul in care scrii vorbeste de la sine). Ray a parut la inceput oarecum brutal, pus pe pedepse, dar s-a rupt ceva in el, instantaneu si totul s-a dat peste cap. Intr-un mod perfect si uimitor. Cat despre Kyle, a fost atat de... din nou, imposibil de descris in cuvinte. Indraznet ar fi mult prea putin spus. A apucat fraiele si sper sa nu le dea drumul, mai ales acum ca Ray a renuntat la masca si i-a aratat se simte.
Nu stiu ce sa mai zic, practic e imposibil sa-ti las un comentariu coerent cand sigurul lucru la care ma gandesc e ca vreau sa recitesc pana imi aduc aminte fiecare cuvant, fiecare sentiment, pe de rost. Vreau sa-mi pot aduce aminte tot oricand imi doresc. Atat de mult mi-a placut. Si desi stiu ca nu prea are valoare, ma simt datoare (fucking rhyme! >.<) sa-ti spun ca, desi nu ti-am lasat decat probabil vreo 5 comm-uri de cand scrii tu ficul asta, mereu sunt prezenta pe-aici si ma delectez cu el. Basically I'm stalking it. You make it just so good.

Cam atat am avut de batut campii ^.^' . Mult succes si abia astept urmatorul capitol.
Felicitari, felicitari, felicitari! Un capitol minunat, il ador :X
Am aterizat si eu, tarziu ce-i drept, dar am venit. Numai 130 de pagini ca sa ajunga aici, nici nu-i mult :)).
Am citit ultimul capitol de fiecare data cand intram pe Zup, dar lene nu m-am lasat sa comentez si eu. Acum ca am scapat de lene, poate din cauza scolii, pot spune ca ador capitolul.
Dupa ce roscatul a fost aruncat de cal Ray e un doctor numa bun. Am citit de doua-trei ori replica pe care i-a spus-o Ray cand o auzit de despartire, atat de romantic. Cel mai mult m-a surprins comportamentul lui Kyle, destul de pervers copilul.
Astept nextu, si sper ca Ray n-o sa regrete acum ce s-a intamplat.
Bafta la tastat:*
Esti un geniu. Nu am cuvinte. Sa scrii o carte maaare, cu o multime de pagini... Nu ma intereseaza daca va fi yaoi sau nu, eu tot as citi, caci nu numai scena din ultimul capitol m-a fascinat, ci toate ultimele capitole de cand nu am mai comentat. Actiunea e minunata, ideile tale ( calaritul , ferma, locurile ) sunt nemaipomenite si modul prin care ai ales sa ne documentezi este foarte bun. Chiar nu am cuvinte. Am citit ultimele trei capitole ieri si am lasat comentariu de abia acum caci, perioada cu tezele ne omoara pe toti. In fine, vreau doar sa te felicit. Am numai cuvinte de lauda caci descrii minunat. Imi place din ce in ce mai mult stilul tau.
Yaoiul? Nemaipomenit si el. M-a surprins Kyle intr-un mod foarte placut cu toate replicile sale. Si eu si Ray am ramas cu gura cascata, nu? Si nu numai eu, mai stiu eu alti cititori. *smile* Roscatul este un mic pervers. Se vede cata dorinta a zacut in el atata timp. Minunat!
Astept urmatoarele capitole si cu toate ca vreau sa ii reintalnesc pe Jesse si Blake, nu m-as mai staura de astia doi.
***

Kyle ofta multumit. Nici nu-si putea aduce aminte cand dormise ultima oara atat de bine...sau atat de mult. Isi deschise ochii lenes si privi in jurul sau usor confuz. Recunoscu camere aproape imediat. Un zambet satisfacut i se zugravi pe chip. Totul fusese real. El si Rayland chiar...un tremur ii strabatu corpul cand isi aduse aminte exact ce facusera impreuna, apoi, dintr-o data simti cum tot sangele i se strange in obraji, cnd rememora cum se purtase. Totusi, Ray nu se plansese...daca se gandea bine, nici nu ar fi avut de ce sa se planga.
Isi intise bratele, incercand sa-si dezamorteasca muschii incordati, apoi atinse partea cealalta a patului care era...goala. Se incrunta. Oare Ray cand se ridicase? Nu-i venea sa creada ca dormise atat de adanc incat nu il simtise. Pipai cearceaful rascolit, care inca avea impregnat in el mirosul intoxifiant al barbatului, dandu-si seama ca e rece. Sigur trecuse ceva vreme de cand plecase.
Injura si dadu cuvertura cu care era acoperit la o parte. Desigur, daca nu l-ar fi durut tot corpul, poate ar fi reusit sa se si dea jos din pat si sa mearga la baie sa faca un dus.
-Nu glumea deloc, mormai pentru sine. Chiar ma doare! Ofta si se lasa inapoi printre perne. Putea sa mai ramana un pic in pat. Oricum nimeni nu urma sa-i duca lipsa...oricum toata lumea se astepta sa nu apara...oricum toti stiau sau macat banuiau ce ganduri avea Rayland cand l-a carat pana in casa...
Dintr-o data se simti prea obosit. Isi acoperi ochii cu mana, incercand sa nu se gandeasca la privirile care il vor intampina cand va iesi afara. Banuia ca la cat de bland fusese Rayland, nu va reusi sa mearga drept...
Ofta, ajungand la concluzia ca isi jucase cartile foarte prost. Nu putea sa ia in considerare ceea ce-i spusese Rayland in acea dimineata. Probabil nici nu-si dadu-se seama ce ii spusese. Nu avea niciun rost sa-si faca sperante, caci, pana la urma, tot el se va intoarce acasa cu inima franta.
-Sunt un prost, indragostit si mult prea sentimental. Chicoti. Nu mai avea niciun rost sa-si faca sange rau. Ce era facut ramanea bun facut. Acum trebuia doar sa gaseasca o modalitate de a nu lasa chestia asta sa-l doboare la final. Da, exact asta avea de facut. Ray nu-l afecta deloc, din niciun punct de vedere...nu...chiar deloc, isi repeta intr-una sperand ca pana la urma va ajunge sa o si creada. Insa, exact atunci usa ce ducea spre baie se deschise, lasand aburul sa patrunda in camera. Ray iesi, avand doar un prosop in jurul taliei si unul in cap.
Pentru un moment Kyle crezu ca viseaza.
Niciodata nu vazuse ceva mai frumos. In ciuda inaltimii sale neobisnuit de mare, trupul lui Rayland era la fel de gratios ca cel al unei feline. Pielea bronzata de pe care se scurgeau inca picaturi de apa se intindea peste muschii proeminenti si lunguieti, oferind privitorului un tablou demn de admirat. Kyle urmari cu privirea miscarile febrile ale bratelor lui Ray in timp ce acesta incerca sa-si usuce parul. Era hipnotizat. Cu mainile alea il atinse pe el. Bratele acelea il tinusera pe el in brate in urma cu catev ore...il dezmierdasera...il facusera sa-si piarda capul...il...
La dracu! In ciuda durerii, se excita. Corpul sau raspundea doar pentru ca il privea.
-Buna...vocea sa suna neobisnuit de tare in tacerea care domnea in camera. Ar fi vrut sa spuna ceva mai inteligent, dar neuronii lui se decisera sa ia o pauza, asa ca trebuia sa se descurce pe plan local.
Ray tresari si-si intoarse privirea spre el. Kyle isi dadu seama ca nu se asteptase ca el sa fie treaz. Incerca sa-i zambeasca, dar cand ochii sai ii intalnira pe a lui Rayland simti ca ii ingheata sangele in vene.
Orice urma a pasiunii, a caldurii din ei, disparuse ca si cum nici nu ar fi existat. Ochii aia erau reci. Mult prea reci pentru cineva care facuse ceea ce facusera ei doi. Incerca sa-si inghita nodul din gat, dar esua. Presimtea ceva rau.
Rayland lasa prosopul sa cada. Ii mai arunca o privirea baiatului ce parea usor confuz, apoi se apleca si incepu sa-si culeaga metodic hainele de pe jos.
-Ray...?
Nu-i scapa tonul aproape strangulat pe care ii fusese rostit numele, nici nesiguranta din vocea lui Kyle, dar pur si simplu nu stia ce sa-i spuna...sau ce sa creada. Recunoscu emotia pe care o simtise in acea dimineata. Ar fi trebuit sa fie un adevarat idioat ca sa nu o recunoasca, dar nu era inca pregatit sa o accepte. Nu putea sa se desprinda de Philipe...nu vroia sa o faca. Nu inca, cel putin. Avea nevoie de timp si de spatiu ca sa poata sa-si puna gandurile in ordine. Se uita cu coada ochiului la Kyle. Inca astepta.
-Am pierdut prea mult timp. Trebuie sa ma intorc la munca.
Ok, asta nu sunase chiar asa de bine, recunoscu Rayland. Faptul ca pielea lui Kyle trecuse de la o nuanta de rosu aprins la una de alb, nu facu decat sa-i confirme banuielile. O daduse in bara. Din nou.
-Poti sa mai ramai aici daca...nu te simti bine, adauga dupa o scurta ezitare. Isi trase boxerii si pantalonii pe el, apoi camasa si se indrepta spre usa.
Se astepta ca baiatul sa-i raspunda intr-un fel...in orice fel, dar cand nu primi nicio replica, isi dadu seama ca vorbele lui facusera mai mult rau decat intentionase. Inainte de a deschide usa, isi intoarse privirea spre Kyle. Capul lui nu era plecat asa cum se asteptase, iar ochii sai nu contineau ura pe care stia ca o merita. Din contra, Kyle zambea. Dar oricine si-ar fi putut da seama ca nu era zambetul lui.
-Sper sa poti recupera timpul pe care l-ai pierdut. Sa ai o zi buna. Zicand acestea, se intinse din nou si se acoperi aproape de tot. Ray astepta, dar, intr-un final isi dadu seama ca asta era finalul conversatiei, deschise usa si iesi din camera, aproape lovindu-se de Helen.
-Ray! Suspina femeia surprinsa, ducandu-si mana la piept si inspirand o data adanc. M-ai speriat! Il cerceta pe Ray cu o singura privire, dandu-si aproape imediat seama ca ceva nu e in regula. Chiar daca Ray parea un om rece, lipsit de sentimente, ea putuse tot timpul sa-l citeasca ca pe o carte deschisa. Doar era baiatul ei.
-Imi pare rau. Ii puse mainile pe umeri ca sa o sprijine si ii zambi. Nu am fost atent. Dadu sa treaca pe langa ea cand ii auzi din nou vocea.
-E totul in regula?
Atunci se opri. Nu putea sa-i spuna ca facuse probabil a doua cea mai mare prostie din viata lui, dar nici nu putea sa o minta.
-Nu, raspunse simplu si se intoarse cu spatele la ea, nedorind sa-si arate chipul.
-Nu are niciun rost sa-l respingi. Te iubeste cu adevarat. Tresari cand ii simti mana pe umar, dar nici atunci nu o privi.
-Acum nu o mai face, zise si se indeparta, lasand-o pe femeie singura pe holul mare.
Helen privi mult timp in urma lui. Apoi, auzi usa de la camera deschizandu-se in spatele ei si de intoarse, doar pentru a-l zari in prag pe Kyle. Parul baiatului era ciufulit, hainele sifonate, iar ochii rosii. Nu trebuia sa fi un geniu ca sa-ti dai seama ce se intamplase intre cei doi.
-Helen. Kyle isi pleca capul in semn se salut, apoi trecu pe langa ea, fara sa mai zica nimic. Femeia putu sa observe ca schiopata un pic, dar nu facu niciun comentariu. Indiferent ce se intamplse intre cei doi, ei singuri trebuiau sa gaseasca o cale de a se apropia unul de altul.
Femeia ofta. Planul era bun. Singura problema era fiul sau. Nu putea decat sa spere ca Kyle va avea destul de multa rabdare pentru a-l astepta pe Ray. Altfel...ei bine, altfel Ray chiar va ramane singur...si de data asta, poate pentru totdeauna.

*

Restul zilei trecuse repede, mult mai repede decat s-ar fi asteptat. Ray isi ridica privirea spre cer si scruta orizontul nelinistit. Afara era o caldura inabusitoare chiar daca era aproape ora 7 seara. Umezeala atinsese cote maxime, facandu-i parul sa se increteasca l varfuri. Un vant fierbinte batea dinspre nord-est, aducand cu el mirosul de ploaie. Ciudat, gandi Rayland. Nu vedea niciun nor pe cer, dar atmosfera era atat de tensionanta incat stia ca urma sa vina o furtuna. Probabil nu in seara aceea, dar dimineata singur...
Ofta, isi scose palaria pe care Frank i-o indesa pe cap mai devreme si isi sterse fruntea cu dosul palmei. Avea nevoie de o pauza. Si de o baie...
In plus, ii promisese lui Kyle ca vor merge la petrecerea aia si avea de gand sa se tina de cuvant. Asta, daca Kyle inca mai vroia sa mearga cu el.
Era destul de sincer cu el insusi, incat sa recunoasca ca toata ziua il cautase cu privirea, dar nu-l vazu nici macar o data. Nu putea sa nu se intrebe daca nu cumva Kyle era inca in pat. Poate adormise dupa ce plecase el...poate...
-Ray!
Barbatul se intoarse in directia de unde auzi glasul. Glasul la care se gandise toata ziua. Glasul care il facu sa-si piarda mintile in acea dimineata...glasul persoanei de care era indragostit.
Baiatul parea la fel de sprinte ca de obicei. Parul ce de obicei ii intra in ochi, era acum legat intr-o coada mica la spate, lansad doar cateva fire din breton sa i se rasfranga pe fruntea ingusta.
Ray observa ca isi schimbase hainele. Acum purta o pereche de blugi spalaciti si o camasa ce se asemana mult cu a sa. Renuntase la adidasi in favoarea unor cisme tipice texane, care pareau prea mari pentru el. Imaginea noua ii era completata de o palarie de cowboy maronie, pe care insa o tine in mana.
-Te cauta Frank, il informa Kyle fara nicio alta introducere. Zicea ceva de o petrecere si de faptul ca o sa intarzii. Ridica din umeri ca si cand nu intelegea despre ce era vorba.
Ray se incrunta. Urmau sa mearga impreuna, nu-i asa? Discutasera despre asta in acea dimineata. Nu credea ca Kyle uitase...dar...
-Ce s-a intamplat? De ce te uiti asa la mine?
-Vi si tu, nu-i asa? Ray isi aseza palaria inapoi pe cap si privi peste capul lui Kyle, la barbatii ce se stransesera in fata casei principale. Il numara rapid. Erau aproape 12. Asta nu prevestea nimic bun.
-Bineinteles. Nu am fost niciodata la o petrecere texana.
Privirea lui Rayland cazu pe chipul baiatului din fata sa si, pentru un moment, inlemni. In ciuda tonului voios, Kyle nu zambea. Corpul sau era prea drept, prea teapan pentru cineva atat de coleric ca si el. Era vina lui? El cauzase asta?
-Plecam intr-o ora. Stiu ca inca ai mult de lucru, dar poti sa continui si maine. Frank a spus ca nu ar da bine daca am intarzia.
Din dreptul casei se auzira niste voci agitate. Kyle se intoarse in acea directie si incerca sa asculte.
-Ma intreb ce naiba s-a intamplat? Ray isi freca absent ceafa, simtindu-se dintr-o data prea obosit pentru a merge la o petrecere de care nu avea chef sau de a pune intrebari unor oameni cu care nu vroia sa vorbeasca. Ar fi preferat sa-l ia pe Kyle in brate si sa-l tarasca in casa, sa-i ceara scuze, apoi sa faca dragoste cu el pana la ivirea zorilor.
-Ar trebuie sa intrebam. Orice ar fi, nu cred ca e ceva de bine. Zicand asta, Kyle il parasi pe Rayland si porni in directia casei principale.
Barbatul injura printre dinti si pleca dupa el, incercand in van sa-l prinda din urma.
Cand ajunsera destul de aproape cuvintele incepusera sa prinda contur.
-...foc...a ars totul.
-Nici nu e de mirare pe vremea asta.
-Nu putem ramane aici. Daca se extinde...
Restul propozitie fusese inghitita de zgomotul colectiv.
Kyle se opri langa un barbat mai in varsta si il intreba ceva ce Ray nu reusi sa auda. Cand vazu privirea sa ingrijorata, ghici ca ceva in mod cert nu era bine.
-Ce e cu toata agitatia asta? De ce nu munciti?
Toate privirile se intarsera spre Rayland si unul dintre cei prezenti incepu sa vorbeasca.
-La 30 de mile spre sud a izbucnit un incendiu. Aproape jumatate din pamanturile lui Sean au fost parjolite. A pierdut mai bine de 100 de capete. Au incercat sa opreasca focul, dar s-a extins si, barbatul ezita pentru un moment, se indrepta spre noi. Daca vantul nu-si va schimba directia in curand...se auzi un oftat colectiv.
-Nu s-a gandit sa sune cineva la pompieri?
Rasetele barbatilor destinsera un pic atmosfera. Cel mai in varsta se intoarse spre Kyle.
-In mijlocul pustietatii pompierii nu prea au ce face, baiete. Aici suntem invatati sa ne descurcam singuri.
-Si atunci de ce mai stam aici? Nu ar trebui sa facem ceva? Trebuie sa ne organizam.
Ray interveni.
-Nu, noi trebuie sa ne organizam. Tu trebuie sa-l gasesti pe Frank si sa-si spui sa adune si restul oamenilor. Se pare ca petrecerea aia va trebui sa mai astepte.
Ray se intoarse cu spatele la el si reincepu discutia cu ceilalti. Kyle ramasese pe loc pentru un moment. Nu stia cum sa reactioneze.
-Va voi ajuta si eu. Nu am de gand sa raman aici.
-Nu, raspunse Rayland inca cu spatele la el. Vei sta cu mama si cu Maria aici.
-Vrei sa ma lasi aici cu femeile si copiii? Kyle isi ridica un pic tonul, chiar daca nu vroia sa faca o scena. Asta nu era momentul potrivit pentru o confruntare.
-Din punctul meu de vedere, Kyle, esti un copil.
In acel punct, Kyle renunta. Cuvintele ii ramasera in gat si-si pleca ochii. Nu din cauza ca ar fi rusinat, ci, pentru ca nu vroia sa vada mila din privirile celorlalti. Putea sa puna ramasag ca toti observasera ca tine la Rayland...ei bine, iar acum il vazusera respins. Nu, nu vroia sa-i priveasca. Vroia sa plece acasa, cat mai departe de locul asta si, poate, cat mai departe de Rayland.
Se intoarse si intra in casa. Nu se mai uita in urma sa. Daca ar fi facut-o ar fi observat privirile incruntate ce ii erau aruncate barbatului pe care il iubea.

*

-Au trecut deja trei ore si nu am primit nicio veste. Helen se ridica de pe canapea si se apropie de genul inchis. Privi pentru cateva momente in noapte, incercand sa discerne macar o silueta. Insa afara nu era nimeni. Era pustiu. Toti barbatii erau plecati. Ei bine, aproape toti, gandi ea in timp ce se intoarse pentru se uita la Kyle. Baiatul nu scosese niciun sunet dupa ce vorbise cu Frank si, imediat ce ceilalti barbati plecasera, lasandu-l pe el in urma, Helen putu ghici de ce era asa tacut.
-Ray nu a vrut sa te puna in pericol. Stie ce e acolo. Pentru noi nu e prima data cand se intampla, de aceea de cele mai multe ori suntem pregatiti.
Nu primi niciun raspuns.
-Cred ca te iubeste, continua Helen pe acelasi ton de conversatie, dar nu stie cum sa ti-o spuna. Niciodata nu s-a priceput la cuvinte.
Nu se astepta sa primeasca un raspuns nici de acesta data, insa intr-un tarziu auzi vocea lui Kyle.
-Nu ma trateaza ca pe un barbat. Pentru el sunt doar un copil si nu cred ca asta se va schimba vreodata.
-Sunt sigura ca te inseli. Fiul meu te respecta si Dumnezeu stie ca pentru el majoritatea oamenilor sunt niste gandaci. Nu exista prea multi care au reusit sa-i castige respectul pana acum.
-Philipe a fost unul dintre ei, ghici Kyle.
-Da, Philipe. Jesse...Blake. Uneori credeam ca doar pe ei ii respecta cu adevarat, in timp ce pe mine si pe Frank doar ne tolereaza. Femeia ofta, apoi se intoarse si se aseza inapoi pe canapea. Vezi tu, de cele mai multe ori, copiii incearca sa gastige respectul parintilor, dar aici a fost exact invers. Rayland are niste standarde foarte ridicate. Mi-a trebuit mult si multa munca pentru a-l face sa ma priveasca ca pe un egal.
Kyle o aproba, nestiind ce altceva sa zica. Daca Ray se comporta asa fatade propria lui mama, atunci ce sanse avea el sa-i castige respectul? Cum il va determina sa-l priveasca ca pe un egal?
-Dar pe tine deja te priveste ca pe un egal.
Kyle tresari.
-Poftim?
-Ai auzit foarte bine ce am zis. Esti egalul lui. Esti singurul care e in stare sa-l infrunte si el te respecta pentru asta mai multe decat crezi. Daca nu ar fi facut-o nu te-ar fi adus aici.
-Te inseli.
-Nu cred.
Discutia ar fi continuat, daca telefonul nu ar fi sunat. Helens se scuza si raspunse, plecand in biroul ce era de obicei folosit de Frank si inchizand usa in urma ei, lasand pe Kyle singur.
Aceste se ridica si se duse in locul unde statuse Helen pana atunci, dar, spre deosebire de ea, el privi cerul. In ciuda locului deshis, nu putea sa vada nicio stea. Era sigur ca, daca ar fi deschis geamul ar fi putut sa simta mirosul de ploaie din aer. Urma sa vina o furtuna. Una mare. Se intoarse cu spatele la geam, tocmai cand un fulger despica cerul in doua, luminand curtea din fata si camere, ce se scufunda in bezna.
-La dracu’! Helen? Striga, pentru a se asigura ca femeia e in regula.
-Sunt bine. E de la furtuna.
Auzi usa biroul deschizandu-se, apoi pasii ce se apropiau de el. Nu se misca din loc nedorind sa o sperie.
-Si acum ce facem?
-Avem un generator de urgenta. E batrans de cand e lumea si probabil de aceea nu a pornit. O sa caut o lanterna si ma duc sa-l verific.
Cand simti ca baiatul vrea sa protesteze, continua repede.
-Nu sti unde este si nici ce sa-i faci ca sa porneasca. Ma descurc.
Kyle isi inchise gura. Se pare ca nici aici nu era de niciun ajutor. Ce mai barbat era si el!
O simti pe Helen indepartandu-se. Injura in surdina si se sprijini din nou de pervazul geamului. In linistea care domnea peste casa putu auzi vantul ce incepuse sa bata afara si ramurile copacilor care se loveau de geam.
Rezista impulsului de a tremura. Se pregatea sa se indeparte de geam, cand auzi alti pasi in camera, insa acestia era prea repezi si nu sunau atat de apasat incat sa fie a lui Helen. Asta nu mai ramanea decat...
-Mami? Esti aici?
Maria.
-Va veni imediat inapoi. Kyle isi mentinu tonul vocii jos pentru a nu o speria pe fetita.
-Kyle? Tu esti?
-Da. Baiatul se duse in directia din care se auzi vocea, inaintand cu pasi mici pentru a nu se lovi de ceva. Aproape imediat o auzi pe fetita apropindu-se de el, apoi simti cu manutele ei mici se agatara de pantalonii sai.
Zambi, se apleca si o lua in brate. In ciuda intunericului din camera, reusi sa-i distinga conturul fetei. Parea speriata.
Cu ea in brate se apropie de fotoliu si se aseza jos. Maria isi rezema capul pe umarul sau.
-Totul va fi bine, ii sopti Kyle, mangaind-o pe spate si sperand ca asa va adormi la loc.
-Toata lumea e plecata. Mi-e frica. Nu vreau sa pateasca ceva...
Kyle nu stiu ce sa-i raspunda.
-Nu vreau ca Ray sa moara...asa cum a facut Philipe, zise dupa o scurta ezitare.
Kyle o indeparta un pic si se chinui sa-i vada fata.
-Stiai?
-Ray a fost trist. Nu mai zambea. Nu vorbea niciodata de Philipe. Fetita ridica din umeri. Mi-au zis ca a plecat...dar am stiut ca s-a intamplat ceva. Philipe nu l-ar fi lasat pe Ray singur. Apoi ai venit tu...si Ray a inceput sa zambeasca din nou.
Maria isi incolaci mainile in jurul gatului lui Kyle si il pupa pe obraz.
-Ray e un idiot, dar multumesc ca l-ai facut din nou sa rada.
-Maria...eu...
-Te iubesc, Kyle, zise fetita, luandu-l prin surpindere. Kyle nu reusi decat sa-si incolaceasca mainile in jurul trupului ei micut si sa-si tina in frau lacrimile. Niciodata nu-si dorise mai mult in viata decat sa fie iubit si acceptat. Cine si-ar fi imaginat ca va primi acest dar din parte unui copil de 4 ani?
-Multumesc.
Luminile se aprinsera brusc. Kyle clipi de cateva ori pana ce ochii i se obisnuira din nou cu lumina. Aproape imediat o auzi pe Helen urcand scarile. Nu dura mult si femeia intra in camera tinand inca lanterna in mana.
-Sper ca porcaria aia sa reziste pana dimineata sau...
Se opri cand ii vazu pe cei doi si zambi. Maria nu se atasa usor de oameni. Faptul ca statea acum lipita de Kyle arata ca il placea si ca il acceptase. La fel ca Ray, gandi usor amuzanta. La fel ca toti. Nu stia daca baiatul era constient de asta sau nu, dar in mai putin de doua zile ii facuse aproape pe toti sa-l accepte.
-Scumpo, ar trebui sa mergi in pat. E tarziu. Se apropie si dori sa o ia pe fetita din bratele lui Kyle, dar acesta protesta.
-Vreau sa raman cu voi. Mi-e frica.
Pirvirile lui Kyle si alea femeii se incrucisara si cazusera de acord in mod tacit de a o lasa pe Maria sa ramana.
-Nu ai de ce sa-ti fie frica, o incuraja Kyle. Totul va fi bine. Frank si Ray se vor intoarce acasa.
-Dar...
-Uitate-te la mine, o indemna baiatul pe un ton domol, dar, in acelasi timp ferm. Fetita il asculta. Nu ar indrazi sa ne lase sa asteptam. Se vor intoarce.
-Kyle are dreptate, iubito. Daca adormi acum, cand te vei trezi vor fi aici.
Fetita de uita de la unul la altul, dar intr-un final isi trase nasul si aproba printr-o miscare aproape imperceptibila a capului.
-Va fi bine...totul va fi bine, ii sopti Kyle, dar isi dadu seama intr-un final ca incerca sa se incurajeze pe sine. Trecusera deja 4 ore de cand nu primisera nicio veste. Desigur, asta putea sa fie si un lucru bun. Daca nu auzisera nimic, atunci probabil nu se intamplase nimic rau, dar...asta nu-l facea sa se simta mai bine.
Batandu-si capul cu toate gandurile astea, nici nu-si dadu seama cand Maria adormise la el in brate. O simti numai pe Helen cand o ridica si o aseza langa ea pe canapea.
-Stiu sa se descurce, zise femeia intr-un tarziu.
Kyle isi ridica privirea pe care o avusese atintita pe covor si se uita la ea.
-E chiar atat de evident ca sunt ingrijorat?
Femeia insa nu-i raspunse.
-Nu ai fi avut la ce sa-i ajuti acolo.
-Nici aici nu am la ce sa ajut. Nu pot sa fac nimic pentru nimeni. Kyle isi propti coatele pe genunchi si-si sprijini capul in palme. Inchise ochii si ramasese asa pana cand din birou se auzi un bazait distinct. Tresari si privi dezorientat in camera.
-Ce se aude?
Helen se ridica si ocoli canaeaua, indreptandu-se spre incaperea din spate.
-Statia. Cineva o foloseste.
-Poate au ceva vesti. Kyle o urma.
Imediat ce intrara in incapere Halen dadu drumul la transmitator.
-Aici casa principala.
-S..sunt J..Ja..ck, bazaitul se auzea mai tare ca vocea.
-Spune, Jack.
-F...cul a ajuns...la...gr..ni..ta estica. Am...pierdut doua...adaposturi si 20 de cape...te...prima ...toare. Se intinde...mai am nevoie...oameni...
Helen se incrunta.
-De ceilalti sti ceva?
-Nu...
Bazaitul se auzi din nou aproape asurzindu-i.
-Oameni...acum...
-Jack, nu mai am oameni disponibili. Voi incerca sa iau legatura cu ceilalti. In cel mai rau caz voi chema FEMA. Rezista pana cand ajunge cineva!
-In...cer...sefa!
Helen inchise statia. Se intoarse si se uita la harta de pe peretele opus biroului.
-Daca focul continua sa se intinda, vom avea probleme. Va ajunge aici.
Kyle se uita si el la harta. Nu-i era greu sa o dezluseasca. Casa principala era foarte aprope de granita de est a proprietatii. Daca focul ajungea pana la ei...baiatul inghiti in sec. Nu vroia sa se gandeasca la asta.
La dracu'! Nu vroia sa ramana acolo ca un las, fara sa faca ceva. Trebuia sa-l ajute.
-Ma duc eu.
-Poftim? il intreba Helen luata pe nepregatite. Nu poti sa mergi!
-Nu mai este nimeni altcineva. Asta daca nu vrei sa trimiti femeile! Nu am de gand sa ma ascund! Nu sunt nici un copil, nici un las!
-Nu am zis ca esti, dar, Kyle...
-Incearca sa dai de ceilalti. Kyle se mai uita o data la harta, apoi continua. Furtuna e pe cale sa inceapa. Trebuie sa tinem sub control focul pana cand incepe sa ploua. Va fi bine.
-Ce naiba pot sa faca doi oameni?
-Si un om ce poate sa faca? Daca nu reusim sa tinem cu control focul, atunci sa scoatem macar cireada de acolo.
-Dar...
-Uita-te la harta. Daca reusim sa trecem cu ea peste Devils River va fi in siguranta.
-Daca va incepe furtuna, tot locul va fi inundat.
-Da, ai dreptate. Dar vom avea o sansa sa le ducem pe teren inalt. Nu e departe.
-Ai idee cat de greu e sa mani o cireada ce 100 de capete pe o vreme ca asta?
Kyle zambi.
-Nu, dar sunt pe cale sa aflu.
Iesi din incapere fara sa mai zica nimic.
Helen il urma indeaproape pana la iesirea din casa. Cand baiatul deschise usa, il prinse de brat, facandu-l sa se intoarca spre ea.
-Kyle...ai grija. Intoarce-te repede acasa.
-Asa voi face. Promit.
Deschise usa si pleca.


Ps: multumesc de commuri, fetelor. Lucrurile abia de acum se complica :> Spor!!
buuuunnn... ce dumnezeu mai are Ray acum? il iubeste, a facut dragoste de Kyle de ce ii este atat de greu sa se deschida,sa ii spuna ce simte? Pt ca nu este de ajuns doar ca a realizat ce sentimente are pt Kyle trebuie sa ii spuna si saracului baiat. Imi vine sa il strag de gat. Glumesc (de fapt nu prea). Acum urma partea in care te certam pe tine draga mea, pt ca ai intarziat un pic (ne-ai invatat prost :P), dar nu o fac pentru ca ne-ai adus un capitol la fel de superb si mai ales foarte lung asa ca in schimb imi plec capul in fata ta si zic simplu MULTUMESC. Sper ca Kyle va fi in siguranta, sa nu se intample vreo tragedie. te pup si mult succes in continuare si astept cu sufletul la gura next-ul. App ESTI UN GENIU .bye bye
O da, super capitol. Am spus cumva ca-l ador pe Kyle? Nu, nu cred, dar o spun acum pentru ca este preferatul meu ( alaturi de Jesse bineinteles ). Acum, revin la capitol si-ti spun, pentru a nu stiu cata oara ca Ray mi se pare pe zi ce trece mai idiot. Inteleg ca-l iubeste inca pe Philipe, dar , la naiba, nu se mai intoarce la el. Si , in cele din urma, a realizat ca-l iubeste pe roscat.
M-am oprit din citit cand am vazut cum il obliga sa stea acasa cu femeile si copii, ce crede el, ca femeile nu pot sa-i ajute.
Forta Kyle! Aratale tu ce poti, spre ca nu o va face lata. Acum ca gandesc putin lucid, foarte putin, realizez ca nu-i chiar o idee buna ca un baiat de la oras sa incerce sa conduca o cireada de 100 de vite. Primul motiv ar fi ca ele vor simti pericolul si vor scapa de sub control, e o trasatura fireasca a animalelor, iar al doilea motiv este simplu, Kyle sigur o sa-l enerveze pe Ray.
Astept nextu, sigur va fi unul exploziv ( si ceea ce va exploda va fi capul brunetului:)) )
Bafta la tasta si multa inspiratie.
App: Cand apar Jesse si Blake? Imi e dor de ei:(.
Te-am pupat:*.
Bineinteles, Kyle nu e un las. Si Ray ar trebui sa nu-l mai considere prea copil. Prea protector e si el. Eh, de parca nu mi-ar placea, dar ce sa mai zic? Trebuie sa ii iau roscatului apararea. ^^ Imi place familia lui Ray. Mama lui e atat de draguta cu nou-venitii, la fel si Maria. Daca ar stii Kyle...
Capitolul urmator va fi plin de actiune dupa ce am stat atat in suspans pentru nenorocitul ala de semnal venit de la statie. Dupa ce am citit mi-am dat seama ca situatia este destul de grava. Sper ca totul va fi in ordine si nu vor exista raniti. Ahh, Mira, grabeste-te cu nextul!
Ca de obicei, ne condimentezi capitolele, cum sa nu iti admire cineva stilul?
Stii, asta se presupune a fi un fic. Nu pot sa nu admir tenta de carte pe care o ia fiecare capitol. Desigur, exista mici retusuri pe-ici, pe colo, ca la fiecare, insa, per ansamblul, atat ideea, cat si modul cum redai prinde o tenta de roman. Un roman de dragoste, siropos si real.
Personaje conturate bine, actiune la fel de bine definita. Am intalnit in ficul asta multe personaje-tip .De altfel, desi e abordata o tema ''necomerciala'', sa zicem asa, ai stiut cum sa arati si partea buna a lucrurilor, placutul din "neplacut", sa zicem astfel.
Ai complicat enorm lucrurile prin existenta trecutului tumultos, iubirilor secrete si detaliilor ascunse din viata fiecaruia.
Ce pot spune?
Capitol peste capitol, ma uimesti mai tare, iar ficul imi creeaza una dintre cele mai bune impresii, se numara printre favoritele mele .
Am venit cu nextul, insa inainte de a va lasa sa cititi am o mica precizare de facut. Nu am renuntat la niciun fic (fie ca scriu singura, fie ca scriu impreuna cu Gabi). Vor veni nexturile si la ele (mai repede la cele cu Gabi si un pic mai incolo la Vengeful desire din simplul motiv ca mi s-a aglomerat atat de mult programul incat nu am timp sa scriu) Imi cer scuze pentru inconveniente si sper ca se vor remedia cat mai repede.
Spor la citit!


***
Inca nu ploua. Dar Kyle nici nu se astepta sa inceapa furtuna atat de repede. Nu avea el norocul asta. Isi ridica gulerul gecii si alerga spre grajd. Ar fi preferat o masina, dar stia ca nu va ajunge acolo decat calare. In plus, nu avea cum sa mane niste vite cu o masina.
Deschise usa de la grajd si intra inauntru. Injura cand isi dadu seama ca nu vede nimic. Se apuca sa caute o lanterna. Stia ca is acolo. Le vazuse in dimineata aceea cand Frank il scoase pe Wild afara.
Rasufla usurat cand o gasi. O aprinse si se indrepta spre boxa lui Wild. In ciuda experientei din acea dimineata, nu avea incredere sa-l calareasca decat pe el. Spera doar sa nu faca vreo greseala.
Cand il simti, calul incepu sa dea din picioare agitat.
-Gata, baiate. Nu-ti fac nimic rau. Am doar nevoie de o favoare.
Kyle se apropie cu grija de el si-l mangaie pe cap. Imediat ce il mirosi, Wild se linisti, ca si cum si-ar fi adus aminte de el. Kyle profita de situatie si ii puse seaua pe el si o lega. Nu stia daca face bine ce face, dar nu avea timp sa stea sa se gandeasca.
Imediat ce stranse toate cataramele, prinse haturile si il scoase pe Wild din boxa, apoi din grajd.
-Te rog, baiete, nu ma dezamagi. Isi mai trecu o data palma peste coama lui deasa, apoi se ridica in sea. Wild necheza, dar nu facu nicio alta miscare, parca ghicind disperarea calaretului.
-Bun. Hai sa mergem, baiete! Trebuie sa-i scoatem din belea. Zicand astea isi infipse calcaiele in burta lui, facandu-l sa o ia la galop in directia indicata.
Imediat ce lasara casa principala in urma, un fulger despica cerul in doua, apoi incepu sa ploua. Vantul batea mai tare decat atunci cand plecase, dandu-i un presentiment prost. In adancul sau spera ca Helen sa reuseasca sa dea de Ray, caci, indiferent ce spusese, nu stia daca va fi in stare sa se descurce singur si nu vroia sa o dea in bara. Nu acum cand atat de multe depindeau de acesta mica operatiune de salvare...nu acum cand cineva efectiv in astepta pe el sa se intoarca acasa. Ma voi intoarce, isi promise, inainte de a-l face pe Wild sa mareasca pasul.
Cand ajunsera la jumatate drumului, Kyle era deja ud leoarca. Hainele i se lipisera de piele si nu mai putea sa vada nimic in fata sa din cauza perdelei dense de ploaie.
Totusi, cand ajunse in dreptul unei vai si auzi mugetul vitelor si vocea disperata a barbatului, intelesese ca nimerise unde trebuie.
Stranse haturile, indemnandu-l pe Wild sa coboare panta alunecoasa. Adevarata distractie abia acum incepea.

*

Ray isi ridica privirea spre cer si multumi in gand oricui il asculta. Incepuse, in sfarsit sa ploua. Focul fusese deasemenea stins. Mai mult de ploaie decat de ei, dar nu asta conta acum. Toti erau teferi si, in cel mult o ora vor ajunge acasa. Pierdusera aproape20 de capete, dar in conditiile alte trebuiau sa fie bucurosi ca scapsera atat de usor. Se urca in singurul Jeep disponibil impreuna cu alti patru barbati. El era conducea. In ciuda bucuriei, toti erau tacuti. Peseme incepea sa se instaleze oboseala. Porni motorul si demara in forta, improscand in drepta si in stanga cu noroi. Cativa ramasesera inca acolo, urmand sa-i vina dupa ei mai tarziu cand vor fi siguri ca totul e in regula.
Ray conducea cu grija. Ploua atat de tare incat stergatoarele nu mai faceau fata. Daca la asta se adauga faptul ca nu exista un drum propriu-zis...lucrurile nu era tocmai favorabile si ultimul lucru pe care il voia era sa ramana blocat acolo.
Nu-si dorea decat sa ajunga acasa, sa faca un dus fierbinte si sa-l impace pe Kyle. Nu stia cum exact sa faca asta, dar spera sa se descurce la fata locului. Nu fusese niciodata omul cuvintelor. Nu stia cum sa-si ceara scuze sau cum sa fie dragut. Prefera sa-si foloseasca trupul pentru a spune ceea ce simtea. Totusi, vocea lui interioara pe care si-o redescoperise imediat ce-l cunoscuse pe Kyle il avertiza ca o partida buna de sex nu va rezolva nimic de data asta.
Kyle era furios. Atat de furios incat nu s-ar fi mirat daca si-ar fi facut bagajele si ar fi luat primul avion disponibil spre L.A. Bine, daca nu ar fi fost ploaia asta. Nimeni intreg la minte nu ar fi zburat pe o vreme atat de rea.
Ofta si-si concentra din nou atentia pe asa numitul drum ce se profila serpuit in fata sa. Cu coada ochiului se uita la ceasul din bord. 2:46. Era tarziu...
Tresari cand sunetul strident al statiei il scose din transa. Ridica emis-receptorul cu mana drepta, cu stanga tinand strans volanul pentru a mentine masina in linie drepta.
-Da, zise peste bazaitul infernal/
-Aici casa principala, se auzi vocea feminina de la capatul celalalt al firului.
-Mama?
-Ray?! In sfarsit! Pe masura ce se apropiau de casa principala bazaitul se atenua si vocea devenea din ce in ce mai limpede. Trebuie sa mergeti la granita de est, continua repede Helen. Kyle a plecat deja de o ora jumate si nu ma reusit sa...
-Stai, o intrerupse repede Rayland. Kyle a facut ce?!
-A plecat acolo acum o ora jumate, exact inainte sa inceapa furtuna. Focul se intindea. Jack era sngur si avea nevoie de oameni.
-La dracu'! Ray simti cum ii creste tensiunea. Focul nu mai era acum o problema, dar toata zona aia era probabil deja sub apa. In mod cert Jack incercase sa mane vitele de acolo inspre teren inalt...dar Kyle nu stia cum sa faca asta. Crescuse In L.A pentru numele lui Dumnezeu. Nu stia ce pericole se ascund in locul asta!
-Ray, mai esti?
-Da. Ray trase de volan in drepta, facand masina sa se incline intr-o parte. Acum mergem acolo. Terminat!
Puse emis receptorul inapoi si apasa pedala de acceleratie pana in podea. Va ajunge la timp! Trebuia sa ajunga la timp!

*

Ploaia ii biciuia fata. Nu mai vedea nimic. Nu mai simtea nimic. Isi aduse aminte ca in urma cu o ora tot corpul il durea...acum se simtea doar inert. Sau, poate catrecuse mai mult de o ora. Pierduse deja notiunea timpului. Nu mai era constient decat de vitele speriate ce fugeau in toate partile daca nu erai atent, se strigatele lui Jack ce se auzeau din cand in cand si de muschii lui Wild ce jucau sub el. Era bucuros ca isi alesese acest cal. in ciuda firii sale naravase, facea ceea ce trebuia. Facea ceea ce el nu stia: mana cireada spre teren inalt. Kyle ajunsese la concluzia ca nu e decat o alta povara in spatele animalului. Nu el facea treaba. Treaba se facea singura. El doar era pe punctul de a pica din sea si de a se face una cu pamantul.
Calul necheza. Kyle il batu usor cu palma pe gat.
-Merci, baiete, ii sopti, inainte de a apuca din nou haturile cu ambele maini. Nu mai aveau mult. Inca un pic. Trebuia sa mai reziste putin.
Cu asta in minte isi ingusta ochii, incercand sa-l vada pe Jack, care se presupunea ca e undeva in fata lui. Nu-l zari, dar ii auzi intr-un tarziu glasul.
-Am ajuns! Da-i bataie, pustiule!
Wild reactiona inaintea lui Kyle. Incepu sa alerge in jurul vitelor speriate, facandu-le sa intre in ceea ce parea a fi un tarc. Kyle nici macar nu il observase decat dupa ce prima bovin trecu de poarta larg deschisa. Restul o urmara indeaproape si, in mai putin de cateva minute, baiatul reusi sa le inchida. Il opri pe Wild si privi in jurul sau. Jack se afla in drepta lui. Nu stia cand ajunsese acolo, dar nici nu-i pasa. Ii simti mana batandu-l pe umar si isi intoarse capul spre el.
-Buna treaba, pustiule! Hai sa mergem!
Jack isi intoarse armasarul si-l indrepta in directia de unde venisera.
-Unde? Locul e inundat.
-E un adaposta la cateva sute de metrii. Sau era...toamna trecuta. Puteam sa ne adapostim de ploaie pana dimineata.
Kyle il aproba din cap. Ii dadu pintei lui Wild si il urma cat de aproape putu pe Jack. Cand vazu ca incetineste, nu se putu abtine sa nu zambeasca. Ajunsesera. Acum puteau sa se odihneasca si, poate, sa se usuce.
Insa, o fractiune de secunda mai tarziu, auzi nechezatul nervos al celuilalt cal, inainte ca acesta sa dispara din raza lui vizuala, luandu-l pe Jack dupa el. Pentru un moment privirile celor doi barbati se intersectara, inainte ca Jack sa se prabuseasca o data cu calul sau in namolul ce ii inconjura.
Kyle injura si sari de pe cal, dezechilibrandu-se si aproape cazand si el. Isi ignora muschii amortit si alerga spre Jack ce era intins pe spate. Kyle observa ca, din fericire, nu fusese prins sub cal.
-Jack! Se lasa in genunchi langa barbat, neluand in seama apa din jurul sau sau noroiul ce i se lipi de hainele si asa murdare. Intinse mana. Da-mi mana, Jack. Trebuie sa plecam de aici!
Barbatul clipi pentru cateva clipe, dezorientat, dar imediat ce un nou fulger despica cerul in doua, se dezmetici si prinse mana ce ii era oferita.
Inchise ochii si injura cand isi lasa greutate pe piciorul drept. Kyle se incrunta si incerca sa-l sprijine cat mai bine.
-Esti ranit?
-Cred ca e rupt. Kyle incerca sa-si ascunda groaza din priviri. Erau intr-o zona deschisa care se inunda, deasupra lor furtuna nu parea a se potoli, iar Jack era ranit. Asta nu era una din serile lui bune. Uitandu-se spre calul ce era inca la pamant, isi dadu seama ca si el avea cel putin un picior rupt. Nu va reusit sa-i ajute acum.
Un nou fulger lumina zarea, urmat indeaproape de un tunet ce ii asurzi. Le urmara alte rafoale de ploaie. Kyle ii trecu mana lui Jack peste umarul sau si-l prinse de talie.
-Stiu ca te doare, dar trebuie sa plecam de aici. Daca unul din fulgerele alea atinge pamantul, ne vom praji.
Zicand asta incepu sa mearga, mai mult tarandu-l pe celalalt barbat dupa el, dar nu avea incotro. Nu putea sa-l lase acolo si sa fuga. Nu putea nici sa ramana pe loc. Nu vroia sa moara carbonizat. Se uita in jurul lor. Nu reusea sa distinga decat contururile intunecate ca arborilor.
-Cat mai e pana la adapostul ala? intreba intr-o doara, fiindu-i frica defapt de raspunsul pe care stia ca il va primi.
-Prea mult.
-Perfect. Daca mergem mai sus sau ne ascunde sub un copac vom fi tinte sigure, loc mai jos decat asta nu gasim pentru a totul e sub apa. Kyle incremeni. Realitatea era foarte simpla. Suntem morti. Isi intoarse fata spre Jack sperand ca il va contrazice, dar barbatul nu facu decat sa-i sustina privirea tacut.
Statu un moment pe ganduri. Ce naiba ar face Ray acum? Ce ar face Philipe? Trebuia sa existe o solutie. Tot timpul exista.
-Sa ne indepartam de apa, zise intr-un final.
-Kyle, vocea barbatului era obosita, nu are rost.
Kyle il ignora si incepu sa urce mica movila de pamant. Daca reusea sa gaseasca un loc mai jos intre doua locuri inalte...un loc unde apa nu avea cum sa ajunga, atunci ar fi putut sa stea acolo pana se va opri furtuna.
Picioarele i se afundau in noroi, ingreunandu-i urcarea. Stranse din dinti si continua. Spre fericirea lui, Jack incerca sa-l ajute. Aproape ajunsera sus. Pamantul era baltit, dar cismele lor nu mai era afundate in apa pana deasupra gleznelor. Inca un pic, se incuraja Kyle.
Cand ajunsera sus, nu se opri, ci continua sa mearga. Piciorul lui Jack ceda de tot. Ar fi cazut daca, Kyle nu l-ar fi prins mai bine.
-Haide, Jack. Seara asta imediat e gata.
Barbatul rase, chiar daca situatia nu era tocmai buna. Kyle se enerva. Se opri si-l masura pe Jack din priviri. Nu era foarte mare. Nici foarte greu. Ar fi putut sa mearga.
-Asta s-ar putea sa te doara, Jack, dar nu aveam timp de zabovit, zise repede, inainte de a se apleca un pic si de a-l ridica pe barbat pe umarul sau.
-Ce naiba! Pustiule, o sa ma scapi! O sa...
-Taci!
Kyle se dezechilibra pentru un moment, dar isi reveni repede si mari pasul, trecand de primii arbori si sperand ca directia in care a luat-o e buna. Se gandea la harta. Nu erau foarte departe de casa principala. Stia ca nu vor ajunge pana acolo, dar la fel de bine stia ca daca sunt aici, in apropiere, exista sanse mai mari sa fie gasiti. In plus, daca isi aducea aminte corect harta, pantul de aici era accidentat...destul de accidentat incat sa le ofere un oarecare adapost.
Nu isi dadu seama daca parcursese o distanta mare sau doar cativa pasi, pana cand umarul ii amorti de tot si picioarele ii se inmuiasera sub el. Se vazu nevoit sa-l lase pe Jack jos pentru a-si trage sufletul. Barbatul il privi ingrijorat.
-Ai ceva stamina in tine. Daca cineva mai zice vreodata...
-Nu ma intereseaza ce zic altii in momentul asta, i-o taie Kyle. Lasa vorba. Trebuie sa mergem. Trase adanc aer in piept si privi in fata, inainte de a se intoarce spre barbat. Nu stiu ce parere ai tu, dar eu vreau sa prind ziua de maine...si cea de poimaine.
Barbatul il aproba din cap.
-Perfect. Atunci putem continua. Kyle trase adanc aer in piept, pregatindu-se mental pentru inca o fuga, insa exact atunci cerul se lumina din cauza fulgerelor. Erau multe. Erau frumoase. Kyle admira privelistea pentru o secunda, inainte ca simturile sale sa inregistreze ceea ce nu era bine.
Unul dintre fulgere atinge pamantul. Un altul atinse arborele de langa ei. Totul se derula cu incetinitorul. Vazu fugerul, apoi scanteia care facu arborele sa se incline periculos de mult spre ei. Kyle actiona din instinct. Il impinse pe Jack intr-o parte pentru a-l feri de impact, insa nu avusese destul de mult timp pentru a face si el acelasi lucru.
Trunchiul il lovi in piept. Cazu la pamant, expirand tot aerul pe care il avea in plamani. Cand spatele sau atinse solul, deschise ochii larg, apoi ii inchise imediat inapoi. Durerea ii exploda in toti porii.
-KYLE! auzea clar vocea lui Jack, insa nu-si gasea propria voce pentru a-i raspunde. Constata ca ii era greu sa respire si ca ceva cald i se prelinge la coltul guri. Isi ridica mana pe care o avea libera si atinse lichidul fierbinte.
Sange.
Ala nu era in niciun caz un semn bun. Se gandi pentru un moment la o solutie, dar nu gasi niciuna. Simti apoi o mana. Deschise din nou ochii.
-Nu te misca.
Ar fi vrut sa-i spua ca nu poate sa o faca nici daca ar fi vrut, dar asta insemna ca ar fi trebuit sa ia o gura mare de aer, ceea ce nu-l prea incanta.
-O sa incerc sa te scot de aici. Doar...rezista.
Vocea parea in pragul disperarii, constata Kyle. Ciudat, dar mintea ii era deosebit de limpede. Era constient de imprejurarile sale si de faptul ca indiferent ce ar face, Jack nu va reusi sa-l scoata de acolo de unul singur.
Asa cum se asteptase, indiferent cat de mult incercase celalalt barbat, trunchiul nu se misca.
Un nou fulger braza cerul. In acea fractiune de secunda, Kyle putu sa observe groaza din privirea celuilalt.
-Sunt mort, constanta dintr-o data, incercand cu greu sa respire.
-Nu...nu esti. Barbatul ii atinse fata. Vei fi bine.
Kyle avu puterea sa zambeasca. Il prinse pe Jack de mana.
-Spune-i lui Ray...ca..im...i pare rau.
-Poti sa-i spui tu singur asta! Pustiule? Jack ii atinse umarul si-l scutura. Kyle? KYLE?
Insa nu mai primi niciun raspuns.

*

Conducea ca un nebun. Era o minune ca nu se rasturnasera pana atunci. Nimeni nu zicea nimic. Nimeni nu indraznea. Ray isi inclesta maxilarele. Avea o presimtire proasta. De ce naiba nu statuse Kyle acasa? De ce trebuise sa se implice? Nu era problema lui. Nu fusese niciodata. De ce alesese sa-si puna viata in pericol pentru un necunoscut?
Intrebarile erau de prisos pentru ca deja stia raspunsul.
Asa era el. Asa fusese tot timpul, chiar daca uneori incerca sa ascunda asta. Kyle era acel gen de persoana...la fel ca Philipe. Simti ca sangele ii ingheata in vene. Nu vroia ca istoria sa se repete. Nu vroia sa ajunga din nou prea tarziu...
Ceva ii atrase atentia. Lua picioarul de pe acceleratie si apasa frana brusc, aproape lovind armasarul ce sari in fata masinii.
-Ce mama dracu’ cauta Wild ai...
Tacu.
Kyle il calarise pe Wild. Daca Wild era aici, Kyle nu putea sa fie departe, Doar daca nu cumva...inlatura acel gand si deschise usa masinii, iesind in ploaie.
Ceilalti barbati il urmara tacuti.
Se apropie incet de Wild nedorind sa-l sperie. Cand ajunse destul de aproape il prinse de haturi. Calul nu facu nicio miscare brusca.
-Unde e? Unde l-ai lasat, Wild?
Evident nu primi niciun raspuns.
Se uita in jur, dar nu vazu nimic.
-Despartiti-va si incepti sa cautati. Nu cred ca-s departe.
Barbatii il ascultara si incepura cautarea. In curand in toate valea se puteau observa fascicole de lumina.
-KYLE!
-JACK!
Vocile se auzeau atat de tare incat reuseau sa acopere sunetul ploii.
Ray isi inchise ochii pentru o secunda, inainte de a se alatura celolalti.
O jumatate de ora mai tarziu inca nu gasisera nimic. Toate urmele fusesera sterse de ploaie. Acoperira un perimetru destul de lar, indepartandu-se mult de masina, dar nu gasisera nimic. Apa inghitise totul. Ceva in interiorul lui Ray se rupse. Poate gresise. Daca oprise unde nu trebuie, pierdusera timp pretios...timp in care ar fi putut sa-i ajute.
-KYLE! Striga din nou, de acesta data manat de disperare.
-Jack!
-AICI!
Ray tresari. Pentru un moment se gandi ca doar i s-a parut, dar apoi auzi vocea din nou. Nu era a lui Kyle, dar daca Jack era acolo...la fel trebuia sa fie si Kyle.
-Sus pe colina! Urla spre cei care erau langa el, inainte de a alerga in directia din care se auzea vocea.
Imediat ce incepu sa urce simti cum namolul de sub picioare il trage inapoi, insa nu-l baga in seama. Absent isi dadu seama ca picurii de ploaie nu mai erau atat de mari si ca vantul nu mai batea la fel de tare. Furtuna trecuse.
Cand ajunse in varful colinei privi in jurul sau, asteptandu-se sa-l vada pe Kyle, insa nu-l zari decat pe Jack care se apropia de el schiopatand. Simti ca inima i se opreste si inghiti in sec. Kyle...Unde era Kyle? De ce nu era acolo? Ce se intamplase cu el?
Ridica lanterna si lumina fata lui Jack. Arata...groaznic. Se apropie de el si-l sprijini cand simti ca e pe cale sa cada.
-Jack...unde e?
Barbatul isi feri privirea de a sa.
-Jack! Unde dracu’ e Kyle? Trebuia sa fie cu tine!
-Un fulger...trunchiul a cazut si Kyle e prins sub el. Nu-l pot scoate! Jack ii indica directia cu mana tremuranda. Ray nu mai astepta. Alerga in acea directie pana cand ajunse langa trunchiul cazut. O parte a mintii sale inregistra detaliile practice: trunchiul nu era foarte mare asa ca vor reusi sa-l ridice fara a fi nevoie de o masina. Insa, cea mai mare parte a creierului sau se bloca cand il zari. Aproape nici nu se zarea. Era ca si cum trupul sau mic fusese inghitit de copac.
-Kyle...? se lasa in genunchi langa el si ii atinse fata cu mana. Era rece. Kyle... vocea incepuse sa-i tremure. Vag ii auzi pe ceilalti in spatele sau. Cineva dadea ordine pentru a ridica copacul. Altcineva il prinse de brat si-l forta sa se ridice.
-Ajuta-ne! Nu vom reusi fara tine!
Ca prin vis, inregistra comentariul. Aproba. Prinse trunchiul mare cu bratele si la comanda celorlalti incerca sa-l ridice. Operatiunea dura mai mult decat s-ar fi asteptat la inceput. Abia la a treia incercare reusira sa miste trunchiul destul de mult pentru ca trupul lui Kyle sa fie scos de sub el.
Apoi dintr-o data se lasa tacerea. Pana si ploaia se opri.
Cine ii puse mana pe umar. Nu se intoarse. Nu-si putea lua ochii de la chipul lui Kyle, dar nici nu avea curajul de a-l atinge. Daca era...
Cine i-o luase inainte. Barbatul atinse pielea lui Kyle in dreptul carodtidei si ii lua pulsul.
-Stabil si puternic, zise dintr-o data.
Asta il scose pe Rayland fin transa. Se apropie si incepu sa-si plimbe mainile pe pieptul baiatului. Nu avea rani exterioare. Nu putea exclude posibilitatea unei sagerari interne...
Cand mana sa urca in sus pe gat, apoi pe obraji, ochii lui Kyle se deschisera usor. Se privirira, apoi Ray uitand de toata audienta il ridica pe Kyle si il apropie de trupul sau. Isi ingropa fata in parul roscat si umed si il stranse in brate de parca viata lui numai de asta ar depinde.
-Ray...? Ce s-a...? Ai grija, ma doare...
Dar Ray puse capat protestelor sale cand ii acoperi gura cu sa, devorandu-i buzele. Kyle isi ridica mainile si se agata de umerii lui. Ar fi zambit daca ar fi putut. Era in siguranta. Era acasa.
-Sunt bine, ii zise cand barbatul se indeparta. Ai ajuns la timp, ii sopti, ghicindu-i gandurile. Ar mai fi vrut sa-i spune ceva, dar barbatul i-o lua inainte.
-Te iubesc! Niciodata sa nu mai faci ceva atat de stupid si de nasabuit. Daca ai pati ceva, nu stiu ce...Esti un idiot!
-Si totusi, ma iubesti...
-Da, te iubesc.
Kyle se trase mai aproape de el, ignorand durerea si ii inspira mirosul.
-Esti cam incet, Newcrest, ii sopti la ureche. Ma gandeam ca nu-ti vei dea seama niciodata.
Ray se retrase destul de mult pentru a-i analiza chipul, dar nu putu sa vada decat un zambet jucaus si ochii mari in care se oglindea un sentiment pe care acum il recunostea si-l accepta.
-Pramatie, zise si incepu sa rada cu pofta. O sa incaruntesc prematur din cauza ta!
-Si eu te iubesc. Luandu-l prin suprindere Kyle il prinse de gulerul camasii si il trase spre el, panandu-i stapanire pe buzele ce se intredeschisera pentru al primi. Celelalte cuvinte care pluteau intre ei, ramasesera nerostite pentru moment...
Prima (sper sa nu par obsedata :P ). O scena mai emotionanta ca asta nici nu puteam sa imi imaginezi. A fost pur si simplu senzational...Ador cuplul Ray-Kyle (chiar mai mult decat Jesse - Blake). In sfarsit a zis-o si Ray, a trebuit saracul Kyle sa fie ranit ca zapacitul ala sa zica doua cuvinte. Urat din partea lui. Ador curajul, bunatatea, sinceritatea lui Kyle; este atat de mic ca ani dar atat de matur (el este maturul in relatia asta). Sper sa nu te apropii de final acum ca sentimentele au fost scoase la iveala, sper sa te mai gandesc la ceva incitant ca sa continui sa ne uimesti cu talentul tau. In rest nu am ce comenta: greseli nu am vazut, capitolul lung ca de obicei cu o actiune foarte bine descrisa, foarte bine structurata. App daca vreodata te gandesti sa lansezi vreo carte (in viitorul apropiat sau mai indepartat) anunta-ma si pe mine chiar as fi curioasa sa citesc si altceva decat yaoi, ceva ce merita lansat pe piata. Multam ca te tii sa postezi regulat la acest fic (desii inca astept next la inca unu sau doua, but no problem) this is my favorite. te pup si spor la scris. astept next-ul
Ray a spus " Te iubesc!" trebe sa notez pe calendar.
Acum o iau de la inceput sa spun ca ador capitolul, e lung, plin de actiune, descriere pentru toata lumea, si Kyle. Ce sa spun, chiar imi place roscatul, a dovedit inca o data de ce este in stare, jos palaria. Imi place mult de el si de calmul si hotararea de care da dovada in acest capitol. Pentru un pustan de la oras se descurca foarte bine, poate si stresul l-a ajutat in aceasta situatie. Ray, ca de obicei, se ingrijoreaza prea mult. In cele din urma a spus cele doua cuvinte.
Am un sentiment ciudat, cum ca acest fic se apropie de final. :(
Astept nextul, astept reaparitia lui Jesse si Blake si astept sa vad cu ce iti mai uimesti cititorii.
Bafta la tasta:* ( scuze pt greselile de tastare, dar mor de somn)
***

Cand ajunsera aproape de casa principala soarele era deja pe cer. Kyle privea pierdut pe geamul masinii, incercand cu greu sa-si tina ochii deschisi. Cu oroare isi dadu-se seama ca el si Jack se aflasera mult mai departe decat calculasera in prima instanta. Daca Ray n-ar fi ajuns atunci cand a ajuns... Kyle se cutremura. Nici nu vroia sa-si imagineze. Prefera sa priveasca in continuare imprejurimile. Ploaia nu facuse atat de multe ravagii aici. Terenul chiar daca era baltit, nu era complet inundat. Nici nu avea cum, isi zise Kyle cand isi aduse aminte de diferenta de nivel dintre proprietate si restul pamanturilor.
Ofta si isi sprijini capul de geamul rece, incercand astfel sa-si tina sub control migrena. Nu era usor, dar nu avea de gand sa piarda batalia asta. Si asa il ingrijorase pe Ray prea mult.
-Kyle?
Vorbea de lup.
-Mmmmh?
-Am ajuns.
I se parea ca vocea lui Ray e la mile departare, chiar daca stia ca barbatul e chiar langa el. Ii simti mana pe umar si-si deschise ochii usor. Lumina soarelui il deranja, asa ca ii inchise imediat inapoi. Dintr-o data nu-si mai simtea numia capul greu, ci intreg trupul, ca si cum abia atunci putea sa resimta fizic tot ce se intamplase in seara precedenta.
Mana barbatului urca de pe umarul sau pe par. Kyle trase adanc aer in piept, rezistand tentatiei de a se intinde ca o felina ce primea doza necesara de atentie. Vag ii auzea pe ceilalti dandu-se jos din masina si indepartandu-se, dar nu ii pasa. Se simtea al naibii de bine si nu avea de gand sa se miste.
-Kyle, deschide ochii si uita-te la mine, ii ceru vocea blanda a celui de langa el. Nu avea cum sa o refuze. Cu greu isi facu pleoapele sa se indredeschida si-l privi pe sub gene.
Lumina soarelui ii incadra chipul intunecat si obosit. Intr-o fractiune de secunda Kyle putu sa vada totul: camasa murdara, geaca ce in seara precedenta fusese marou, dar acum era neagra de la fum, pantalonii plini de noroi si rupti pe alocuri...fata lui obosita, ochii caprui ce pareau mai adanci decat de obicei, pungile intunecate de sub ei ce aratau cat de epuizat era, ridurile fine din jurul ochilor pe care nu le vazuse pana atunci, parul negru, neimblanzit ce ii cadea peste frunte.
Chiar si cu mintea atat de incetosata Kyle intelese cat de obosit trebuia sa fie Rayland, insa in ciuda tuturor imperfectiunilor sale, pentru el niciodata nu aratase mai frumos. Un zambet fugar i se zugravi pe buze, dar disparu aproape la fel de repede pe cat aparuse. Ochii i se inchisera din nou. Nu mai putea sa lupte cu oboseala. Erau acasa, in siguranta, iar Rayland era cu el. Stia ca totul va fi bine, la fel cum stia si ca atunci cand se va trezi nu va fi singur.

*

-La dracu’! Vazand ca Kyle nu-i raspunde, Ray iesi din masina. Ochii sai ii intalnira pe a mamei sale ce venea alergand spre ei, cu doi barbati in urma lor si cu un batranel ce parea prea sprinten daca era sa te iei dupa favoritii lungi si aproape la fel de albi ca neaua. Ray ocoli masina si deschise usa din dreapta, prinzand imediat corpul mic ce se dezechilibra. Kyle nu-si deschise ochii. Ray il ridica in brate, sprijinindu-i capul de umarul sau si minunandu-se pentru a suta oara de cand il cunoscuse din cauza imponderabilitatii sale.
Tranti usa de la masina cu picioarul si se intoarse tocmai la timp pentru a da nas in nas cu Helen.
-Dumnezeule! Ce s-a intamplat? Trasaturile fetei sale lasau sa se vada ingrijorarea si oboseala care, dealtfel erau prezente pe chipurile tuturor celor prezenti. Fusese o noapte grea pentru toti, concluziona Ray in timp ce isi instrui picioarele sa se indrepte spre batranelul de repira greu la cativa pasi in fata lui.
-Domnule doctor. Ray isi pleca putin capul in semn de salut. Celalalt barbat facu acelasi lucru, folosindu-si in acelsi timp mainile pentru a gesticula spre usa principala a casei.
-Du-l inauntru! Repede! O sa-i fac o consultatie preliminara aici. Se intoarse spre Helen care intre timp se agatase de bratul liber a fiului sau ca de un colac de salvare, nelundu-si ochii de la baiatul ce inca statea nemiscat. Helen, nu e timp de pierdut. Ia legatura cu spitalul si spune-le ca s-ar putea sa aducem inca un ranit. Dumnezeul stie ca nu mai au nevoie de altcineva la cate au pe cap acum, dar daca situatia o va cere...Barbatul se opri din vorbit si ridica din umeri ca si cum ar spune ca asta este viata.
Ochii sai agili il masurara o singura data pe Kyle, inainte de a se intoarce pe calcaie si de a se indrepta spre usa ce fusese lasata deschisa. Ray il urma.
Imediat ce ajunsera inauntru, urcara scarile spre camera lui Ray. Doctorul intra primul fiind deja familiarizat cu casa si ocupantii ei. Ray il aseza pe Kyle pe pat, apoi se indeparta putin inainte de a se opri. Se uita spre usa, apoi spre doctor si din nou spre usa. Nu stia ce sa faca. Nu mai putea sa gadeasca limpede. Ar fi vrut sa zica ceva, orice, dar niciun cuvant nu-i aparu in minte, asa ca se multumi sa stea acolo si sa astepte. Ce, nici el nu stia inca. Ochii ii fugeau din cand in cand la Kyle, inainte de a se reintoarce pe figura grava a doctorului, apoi in podea. Ciclul se relua la nesfarsit si ar fi continuat daca vocea blanda nu l-ar fi intrerupt.
-Poate ar fi mai bine sa iesi afara. Imediat ce termin te voi chema inauntru.
Cand doctorul isi dadu seama ca Ray doreste sa protesteze, il intrerupse.
-Nu e vorba de el aici, zise si privirea ii fugi spre Kyle, inainte de a se reintoarce spre Ray. E vorba de tine, continua pe un ton bland, parintesc cu care Ray era obisnuit inca de mic. Nu stiu ce voi gasi, dar stiu ca nu vreau sa fi aici cand o voi face. Du-te, i-a-ti o cafea si incearca sa te linistesti. Ray nu-i raspunse asa ca se vazu nevoit sa vorbeasca in continuare.
-Nu cred ca e nimic grav, dar nu pot sa-ti promit.
Ray trase adanc aer in piept si il aproba pe batran printr-o miscare usoara a capului, apoi se intoarse pe calcaie si iesi afara din incapere.
Se intalni din nou cu Helen de partea cealalta a usii. Femeia era inca imbracata cu hainele
din seara precedenta. Ray abia acum observa urmele de namol de pe hainele ei si de pe covoarele ce fusesera cu o zi inainte imaculate. Vroia sa-si ceara scuze, cu toate ca o parte a mintii sale ii urla ca nu are nicio vina. Pentru nimic. Nici pentru furtuna, nici pentru foc, nici pentru ca persoana pe care o iubea se afla in incaperea de langa ei probabil mai mult moarta decat vie, insa cuvintele nu vroiau sa dispara. Defapt, doar ele existau. Un imi pare rau perpetuu ce ii rasuna in urechi la fiecare bataie a inimii.
-Imi pare rau, rosti intr-un final, plecandu-si capul ca un copil ce fusese prins furand dulciuri inainte de cina. Dumnezeule, imi pare atat de rau! Continua pe un ton soptit, lasandu-si trupul mare sa se sprijine de perete si sa alunece de-a lungul sau pana cand se trezi stand pe jos cu picioarele ridicate la piept si cu capul sprijinit de ele. Multumi in gand ca singura persoana prezenta la caderea lui era doar mama sa.
Ii simti intr-un tarziu mangaierea calda si auzi cuvintele blande ce ii erau soptite langa ureche.
Helen nu-i spusese foarte multe. Il cunostea destul de bine incat sa stie ca in asemenea momente prefera linistea, asa ca se lasa langa el, continuand sa-si treaca mana prin parul sau umed si murdar pana cand il simti ca se linisteste.
Intr-un tarziu usa se deschise. Amandoi tresarira si-si ridicara privirile spre barbatul ce le zambea. Inainte sa apuce sa intrebe ceva, acesta incepu sa vorbeasca:
-E bine. Inafara de cateva zgarieturi si vanatai nu are nimic.
Ray isi reveni primul si se ridica in picioare, intinzand mana spre mana sa pentru a o ajuta sa faca acelasi lucru.
-Si sangele? Vocea sa nu era la fel de puternica de obicei, dar nici nu tremura, asa cu se asteptase.
-Probabil si-a muscat limba. Nu are henoragie interna, daca l asta te gandesti, continua repede doctorul cand vazu ca Ray se pregateste sa spuna ceva.
Helen respira usurata.
-Multumim ca ati venit aici atat de repede. Ii prinse mana barbatului si o stranse.
-Oricand iti stau la dispozitie, Helen. Sti deja asta. Barbatul se intoarse spre Ray ce privea usa ce il despartea de Kyle.
-Ray, zise dupa un scurt moment de gandire, trebuie sa-ti spun ceva...

*

Primul lucru pe care l-a constientizat a fost caldura, urmata imediat de moliciunea asternuturilor cu care era acoperit, iar, in cele din urma, de prezenta altei persoane pe care ar fi recunoscut-o oriunde. Avusese dreptate. Nu avea sa fie singur.
Kyle isi deschise ochii si privi confuz in jur, dandu-si aproape imediat seama ca se afla in camera pe care o ocupa Ray. Isi intoarse capul spre fereastra intredeschisa, prin care nu patrundea niciun pic de lumina. Abia dupa cateva minute bune isi dadu seama si de motiv: era noapte. Dormise toata ziua. Asta il nelinisti. Nici nu vroia sa se gandeasca la cate batai de cap le daduse celorlalti. Se intoarse pe partea cealalta intentionand sa dea patura la o parte si sa se ridice din pat, insa imaginea care il intampina il facu sa se razgandeasca. Asezat pe scaun, cu capul cazut intr-o parte, dormea Ray. Una din maini si- tinea pe piept, in timp ce cealalta, ghici Kyle, ii alunecase intre timp si acum atarna intr-o parte aproape inerta. Pozitia nu parea deloc confortabila, insa fata lui Ray nu trada altceva decat oboseala acumulata in ultimele zile.
Kyle nu-si putu reprima un zambet. Incerca sa se miste incet ca sa nu-l trezeasca, insa nu avu succes. Imediat ce il simti, Ray isi deschise ochii si privirile lor se intalnira.
-Buna dimineata, facu Kyle o incercare prea vesela pentru acea ocazie.
Ray il privi in tacere pret de un moment, apoi se ridica de pe scaun si se aseza pe pat langa el. Inainte ca baiatul sa constientizeze ce se petrece, Ray se intinse si ii cuprinse buzele intr-un sarut, oblligandu-l cu miscari languroase sa-si intredeschida buzele pentru a-i acorda acces deplin.
Kyle tresari, insa nu se impotrivi. Se agata cu mainile se umerii lati ai barbatului ca de un colac de salvare si se lasa totalmente in vaia lui. Daca Ray era acolo, nu mai vroia nimic altceva.
Barbatul il impinse cu gentilete pe spate, continuand sa-l sarute la fel de profund, pana cand fusesera nevoiti sa-si desparta buzele pentru a lua o gura de aer.
-Cum te simti? Il intreba Rayland, in timp ce mainile sale incepura sa-i mangaie fata si parul.
-Acum, mai bine, ii raspunse Kyle zambind. Mi-ai spus ca ma iubesti, iar acum esti aici cu mine. Cum crezi ca m-as putea simti?
-Obosit.
Kyle isi ridica mana, prefacandu-se ca-l loveste. Ray ii facu jocul si se feri de lovitura imaginara, inainte de a-l imbratisa si de a-i depunde un sarut cast pe frunte.
-Sper ca nu te-ai razgandit...
-In legatura cu...
Kyle inghiti in sec.
-Cu ce mi-ai spus mai devreme.
-Ce ti-am spus mai devreme? Intreba Ray jucaus, pastrandu-si insa tonul serios.
Kyle se incrunta.
-Esti imposibil!
-Chiar deloc. Sunt doar indragostit.
-Serios? Si cine e ghinionistul? Kyle isi flutura genele.
-Tu.
Pus din nou fata in fata cu acelasi ton serios si aceeasi hotarare convarsitoare, Kyle se trezi fara replica. De cat timp asteptase sa i se zica asta? Iar acum...ei bine, acum nu stia cum sa reactioneze.
-Te iubesc, continua Rayland. Imi pare rau ca a fost nevoie de toata porcaria asta ca sa fiu in stare sa ti-o spun, dar...asta-i adevarul.
-Esti sigur? Il intreba Kyle intr-un final, ferindu-si privirea de a lui.
Ray observa. Isi trecu mana pe sub barbia lui si ii ridica fata spre el.
-Nu am fost de nimic mai sigur in toata viata mea, ii raspuse cu sinceritate, apoi se apleca si-i strivi buzele sub ale sale pentru cateva secunde scurte. Cand se retrase, vazu nemultumirea din ochii lui Kyle si chicoti.
-E vremea sa te odihnesti. O sa aveam timp de altceva mai incolo.
-Dar...
-Vreau sa dormi si sa te refaci.
Zicand acestea se ridica din pat, insa inainte sa apuce sa faca doi pasi, Kyle il apuca de mana.
-Nu pleca. Ramai cu mine.
Ray il privi pentru un moment. Ochii blanzi, parul rosu zburlit ce ii cadea pe fata, pistruii ce pareau o pulbere de stele din cauza luminii palide de venea din dreptul veiozei de noapte pe care o lasase aprinsa...toate acestea il facea sa para doar un copil. Insa, aducandu-si aminte de modul care Kyle gasise puterea nu numai de a supravietui, dar si de a salva pe altcineva, Ray accepta adevarul: Kyle nu era un copil, ci un om in toata firea.
-Nu aveam de gand sa plec. Vroiam doar sa sting lumina. Intinse mana si opri intrerupatorul, apoi se intoarse in pat si se aseza sub plapuma. Kyle se apropie de el si-si aseza capul pe umarul sau, respirand multmit.
-Multumesc.
Ray il trase mai aproape si-l imbratisa, incercand pentru a suta oara in acea zi sa-si alunge din minte imginea de mai devreme. Fusese aproape...mult prea aproape de a-l pierde.
-Te iubesc, sopti din nou, parca pentru a se asigura ca are cui sa spuna aceste doua cuvinte. Nu se astepta sa primeasca un raspuns, insa cand auzi un somnoros “si eu”, zambi din nou si se lasa prada somnului care ii dadea tarcoale.
In ciuda a tot si toate, isi dadu seama inainte de a adormi, nu fusese o zi chiar atat de rea.


*

-Si, cum este in concediu?
Jesse isi inclina capul incercand sa tina telefonul cat mai drept intre umar si ureche. Semnalul oricum nu era foarte buna in zona aia a Texasului si ultimul lucru pe care il vroia era sa piarda momentul memorabil cand incapatanatul sau frate va recunoaste ca idea ce a-si lua un concediu fusese cea mai buna pe care o avusese in ultima vreme.
-Acum bine, se auzi vocea usoar infundata la lui Rayland in difuzor. Pagubele noastre nu au fost foarte mari. Am avut un pic de munca in primele zile dupa incediu, dar, in orice caz, am avut noroc cu furtuna. Daca nu incepea atunci cand a inceput, am fi pierdut mult mai mult decat am facut-o.
-Cate capete? Intreba Jesse ingrijorat.
Stia atat de incendiu, cat si de furtuna de la stiri. Insa doar in acea dimineata reusi sa ia pentru prima oara legatura cu Ray.
--In jur 20, dar cum am zis, se putea si mai rau. Noi am scapat usor. Daca lucrurile mergeau prost, riscam sa pierdem proprietatea principala. Incendiul al a fost al dracului de aproape.
-Mi-am dat seama cand am vazut imaginile la stiri. Jesse incerca din nou sa balanseze telefonul, in timp ce cu mana cealalta se chinuia sa-si toarne o ceasca de cafea proaspat facuta. Imediat ce reusi duse cana la gura si lua o inghititura, inainte de a schimba subiectul. Kyle cu se simte?
-E bine. Cred ca inca este un pic zdruncinat dupa toate astea, dar se descurca mai bine decat ma asteptam.
-Oare de ce am impresia ca nu te referi doar la acest incident izolat?
-Pentru ca nu e o impresie, recunoscu Rayland. Vocea sa parea mai usoara si mai putin ironica. Jesse si-l putea imagina stand in scaunul de la biroul mare din lemn de cires si privind fix spre fereastra ce ducea spre gradina cu un zambet satisfacut impregant pe chip.
-Ma bucur. Era si timpul.
Rayland il intrerupse.
-Stiu, stiu. Nu trebuie sa-mi spui.
Jesse rase incet, inainte de a continua.
-Cand sa va astept acasa?
Se lasa pentru un moment tacerea, ca si cum abia atunci ii trecuse lui Rayland prin cap ca mai trebuie sa se intoarca si acasa.
-Cred ca la sfarsitul saptamanii, zise intr-un final.
Nu parea insa foarte multumit.
-Sti ca poti sa ramai mai mult daca vrei. Grupul N o sa supravietuiasca fara tine o vreme. Ia-ti o vacanta mai lunga si relaxeaza-te. O meriti.
-Nu e o idee rea, dar nu pot sa fac asta. Kyle trebuie sa se intoarca la scoala, iar noi ne confruntam cu situatia cu care ne confruntam.
Jesse ofta. Fratele sau avea dreptate. Nu-i placea sa o recunoasca, dar stia ca avea dreptate. Trecuse atat de mult timp si inca nu descoperise mare lucru despre planurile lui Duncan. Totusi, instinctul ii spunea ca deznodamantul se apropia de ei cu pasi repezi si daca nu-si dadeau seama ce naiba se petrecea, riscau sa piarda.
-Stiu asta.
-Dar, zise Rayland, imediat ce toata nebunia asta se va incheia, ma gandesc sa plec in Hawaii. Acolo ziceai ca s-a deschis hotelul ala nou, nu?
Jesse incepu sa rada fara menajamente de data asta.
-Uite ce poate face dragostea chiar si din cei mai duri oameni!
-Si-a gasit cine sa vorbeasca, domnule fost ziarist ce acum e acasa la ora noua seara pentru a pregati cina!
-Nu fac asa ceva! Ii raspunse Jesse indigant. Cina se pregateste la 7 si la 8 se serveste. Cine naiba crezi ca pregateste cina la ora aia. Ar trebui sa iei masa la 10, chiar la 11, depinde ce ai gati...si pentru ce? Doar ca sa faci indigestie? Mai bine....
-Gata, gata, Jesse. Glumeam! Rasul apasat a lui Ray se auzi in difuzor. Eu trebui sa inchid. Mai vorbim, domnule bucatar.
-Sterge-o pana nu ma enervezi si iti tai bonusurile pe anul asta. Nu ti-a zis nimeni pana acum ca nu e bine sa te legi de seful tau?
Jesse inchise telefonul.
-Ray pare bine dispus.
Jesse tresari si se intoarse spre Blake, ce statea rezemat de tocul usii.
-Cafea?
-Da, te rog. Am impresia ca cineva s-a jucat ping-pong cu capul meu azi noapte. Blake intra in bucatarie, insa, in loc sa mearaga spre filtru se opri in dreptul lui Jesse, se apleca si il saruta apasat pe buze.
-Parca incerc sa ma simt mai bine, mormai pentru sine, desprinzandu-se pentru un moment de Jesse, doar pentru a-l apropia din nou de el o clipa mai tarziu. Mainile sale coborara incet pe spatele gol si se oprira pe posteriorul de care stranse incet. Jesse scapa un geamat scurt si-si lipi bazinul aproape gol de trunchiul lui Blake. Acesta se cutremura si-si inchise ochii ca si cand acea simpla senzatie ar fi fost prea mult pentru el. Jesse isi ridica bratele si le petrecu pe dupa umerii barbatului, incolacindu-si mainile pe dupa gatul lui.
-Mhhh, suspina Blake. Chestia asta ma revitalizeaza mai mult decat o cana de cafea.
-Nu stiu daca acum ai nevoie sa fi revitalizat sau ai nevoie de cateva ore de somn.
-Probabil si una si alta.
-Si nu neaparat in aceasta ordine, continua Jesse fraza in locul sau. Cu parere de rau se indeparta si il privi pe Blake drept in ochi. Du-te, fa un dus si pune-te in pat.
-Ma simt perfect, minti Blake, insa nu reusi sa-si inabuse un cascat.
-Da, observ. Gata discutiile. Ai nevoie de odihna.
-Sunt bine, zise Blake, insa picioarele sale il purtara de la sine spre dormitorul pe care il imparteau. Jesse il urma pentru a se asigura ca de data asta cgiar il asculta si doar intra in camera si isi deschide laptopul pentru a lucru.
-Muncesti prea mult.
-Si tu.
-Poate, dar eu nu sunt epuizat. Ti-ai petrecut aproape in totalitate ultimile doua saptamani la spital, iar cand ai venit acasa nu ai facut decat sa muncesti. Stiu ca evaluarea asta e importanta, dar daca vei continua asta, vei ajunge in spital. Ca pacient!
Blake ofta si se aseza in pat.
-Imi pare rau. Stiu ca te-am neglijat in ultima vreme, incepu Blake pe un ton obosit, insa ochii incepura sa i se inchida si isi pierdu sirul gandurilor imediat ce capul sau atinse perna.
-Nu e vorba de mine aici, ci de tine. Vreau sa fi...
Insa Jesse tacu, cand observa ca Blake adormise deja.
-Bine, poate ca ma simt un pic singur, recunoscu cu voce tare, insa asa e mai bine acum. Se apropie de Blake si il acoperi cu o patura usoara. Asta nu e cel mai bun moment ca sa fim apropiati, ii sopti barbatului adormit, chiar daca stia ca nu-l aude. Te vreau cat mai departe de grupul N, de Duncan si....chiar si de mine, zise dupa o scurta ezitare. Cel putin pana reusesc sa rezolv chestia asta. Te vreau in siguranta, adauga, inainte de a mai o privi o dats peste umar silueta adormita apoi iesi afara din camera.

Si am revenit la Jesse si Blake :)). Oricum in urmatoarele capitole veti avea parte de ambele cupluri...sper sa va placa.
P.S: multumesc mult de comentarii
buna. Am lasat un comment de ieri, la vreo ora dupa ce ai postat u capitolul dar vad ca acum nu mai este, mai mult ca sigur am incalcat eu vreo regula ceva de a fost sters. Capitol super tare cu o trecere asa finuta de la un cuplu la altul. Cred ca nu sunt singura care le simte dorul primilor protagonisti (Blake si Jesse). Back to Ray & Kyle: nu imi venea sa cred ce citeam, Ray nu numai ca nu si-a retras cuvintele de dragoste pentru Kyle dar le si repeta (si nu numai o data) , asta este ceva fantastic. Capitol lung, cu descriere pentru toata lumea, am zarit vreo una doua gresulete de tastare dar shhh nu spunem la nimeni de ele, in rest numai cuvinte de lauda pentru u. Spor la scris in continuare si nu uita ca esti scriitoarea mea preferata. kiss kiss
Woaaaaa, MiraA scuze ca nu am mai trecut pe aici. Tu stii foarte bine ca-ti ador ficul si ca nu pot sa imi i-au ochii de la el, dar am avut ceva pe cap. Am revenit, insa, in forta si vin aici sa-ti comentez. *muhahaha*
Ray si-a recunoscut sentimentele pentru Kyle si ma bucur, tare, tare. Insa, nu mi-a placut ca boul de Ray a fost nevoit sa astepte sa i se intample ceva roscovanului ca sa-si poata recunoaste toate acele sentimente frumoase pe care Kyle ii le impartaseste. Aweee. Ma bucur de asemenea ca roscovanul nu a patit nimic grav, da' totusi. Si-a muscat limba O_o stii ce rau doare sa-ti musti limba?! Cred ca doar eu il inteleg pe Kyle aici [-x. Ehehe.
Reveniind la cuplul Blake si Jesse. Pfiuuu, pai nici nu stii cat de mult am asteptat sa-i bagi inapoi in "scenariu". Mi-a fost asa de dor de papuselul Jesse. Woaaa woaaa. Il ador. Si de Blake imi place mult, dar Jesse ramane pasiunea mea. (de aici reiese ca astept yaoi-ul) ;;)
Pai, cu astea spuse cred ca stii cat de mult vreau nextul si cred ca stii ca primesti bataita de nu-l aduci mai repede nu? :-w. Spor la scris si Ja ne!
Buna. O sa incerc sa postez mai repede. Nu stiu daca o sa reusesc, dar o sa incerc pentru ca nu vreau sa intru in perioada cand efectiv nu o sa mai am timp deloc de scris. Multumesc pentru comentarii si pentru ca cititi. Nu pot sa va spun decat ca povestea intra pe ultimii nu 100, dar 500 de metrii si ca am pregatit niste surprize. Acum, spor la citit

***

Il trezi bataia usoara din usa. Deschise ochii repede si se uita dezorientat in jur. Lumina ce patrundea prin draperiile semitrasparente si felul in care cadea pe mobilierul din camera, ii indica numaidecat ca era probabil dupamasa tarziu si ca dormise cea mai mare parte din zi.
Blake se ridica din pat mormaind si injurand in gand oboseala care s-a adunat in ultima vreme si de care nu se mai vedea scapat. In timp ce iesi din camera si se indrepta spre usa de la intrare, in minte ii revenira franturi din discutia pe care o avusese cu Jesse in acea dimineata. Bine, asta daca ceea ce se intamplase putea fi numita discutie. Privita dintr-un punct de vedere obiectiv, totul nu paruse altceva decat un monolog din parte lui Jesse, acompaniat pe alocuri de cateva cuvinte soptite de el, care probabil nu avusera nicio noima.
Blake isi trecu enervat mana prin par, dandu-l la o parte din ochi. El si Jesse aveau nevoie de o vacanta intr-un loc linistit si cat mai indepartat de L.A. Fara munca, fara probleme, fara telefoane... doar ei doi. Ultima luna fusese un dezastru. Amandoi muncisera prea mult si dormisera mult prea putin, iar tensiunea si oboseala se simteau in aer. Erau pe punctul de a exploda. Blake stia asta si mai stia si ca Jesse era constient de acest lucru si ca tocmai de aceea alesese sa lucreze si mai mult si sa vina acasa mai tarziu decat de obicei. Ii lasa lui spatiu sa se linisteasca si sa caute modalitati de a-si impaca viata profesionala cu cea personala.
Gandindu-se mai bine, Blake ajunse la concluzia ca se afla in acelasi punct al relatiei sale cu Jesse precum cel in care se aflase0. cu Issabela in urma cu cativa ani. Continuare in cazul primei sale casnicii o stia preabine: Issabela se saturase sa-l astepte si facuse ceea ce orice femeie in situatia ei ar fi facut: ii gasise un inlocuitor. Apoi urmase acel avort despre care el aflase mult prea tarziu si intr-un final, divortul.
Blake spera din tot sufletul ca aceasta relatie sa nu se sfarseasca precum prima. Jesse nu era Issabela, dar asta nu excludea posibilitatea ca el sa se sature si pur si simplu sa-si gaseasca pe altcineva. Jesse era inca tanar. Blake zambi in sinea sa. Iubitul sau era defapt foarte tanar, dar si foarte matur pentru varsta de 25 de ani.
Inca se gandea la varsta, relatii si maturitate cand ajunse intr-un final sa deschida usa, asteptandu-se sa nu fie altcineva decat Artie cu corespondenta. Insa, se trezi stand fata in fata cu una dintre cele mai frumoase femei pe care le vazu in viata sa. Arata ca si cum fusese pe punctul de a pleca, insa cand auzi usa deschizandu-se isi intoarse surpinsa ochii negrii, migdalati spre el si il privi intrebator. Apoi, ca si cum abia atunci isi aduse aminte de bunele maniere, ii zambi timid.
-Buna. Imi cer scuze ca va deranjez, incepu ea pe un jos, melodios care il facu pe Blake sa zambeasca fara sa vrea. Privirea lui ii cerceta fata ovala, cu trasaturi delicate, aproape aristocratice si parul bogat ce ii cadea in cascada peste umerii ingusti ce erau lasati la vedere de bluza de in alb.
-Buna ziua, zise si el dupa ce isi termina scurta inspectie, apoi se opri, nestiind cum sa continue. Cu ce va pot ajuta, domnisoara...?
-Olivia, ii zise ea si intinse mana spre el. Blake i-o cuprinse si o stranse usor in semn de salut. Cred ca am gresit apartamentul. Olivia se incrunta si citi ceva scris pe o foaie alba ce parea a fi fost rupta dintr-un Block-notes. Ciudat. Ar fi trebuit sa fie adresa buna, continua ea pe acelasi ton. Isi ridica din nou ochii spre Blake. Caut un tanar brunet, cam atat de inalt zise si isi flutura mana prin aer, incercand sa aproximeze inaltimea buna, cu ochii albastrii pe care il cheama...
-Jesse.
Olivia clipi de cateva fiind luata pe nepregatite.
-Da, Jesse, confirma ea, zambetul inflorindu-i din nou pe chip. Il stiti? Puteti sa-mi spuneti va rog unde locuieste mai exact. Cladirea asta e ca un labirint.
-Aici. Blake ofta. In fata lui se afla o femeie frumoasa, care il cauta pe nimeni altul decat pe iubitul sau. Jesse era un barbat atragator, bogat, cu simtul umorului si al datoriei. Daca i-ar fi pus pe cei doi unul langa altul, probabil ar fi format genul de cuplu dupa care lumea si-ar intoarce privirile. Blake ii facu semn femeii sa intre inauntru si inchise usa in urma ei, intrebandu-se daca nu cumva in timpul in care el alergase dupa rezultate profesionale excelente, Jesse nu-i gasise un inlocuitor.
-Cine sunteti dumneavoastra? Il intreba Olivia aproape imediat dupa ce intra inauntru.
-Sunt partenerul lui. Dumneavoastra cine sunteti?
Femeia ii zambi un pic incurcata.
-Eu sunt, facu o pauza si se gandi un moment, o poveste foarte lunga, zise intr-un final. As vrea sa-l astept daca se poate. Ceea ce vreau sa-i spun e important.
Blake ii facu semn sa se aseze unde vrea si se duse in bucatarie pentru a face o cafea, mai mult pentru el decat pentru ea. In timp ce mirosul de cafea proaspata umplu toata casa, nu putu sa nu-si reprime un zambet trist. Cunostea femeile destul de bine, poate mai bine decat si-ar fi dorit si nu exista decat un motiv destul de intemeiat pentru ca o femeie sa vina la usa ta din senin si sa afirme cu o mina atat de serioasa ca trebuie sa spuna ceva important. Stomacul i se stranse dintr-o data, iar inima se impotrivi concluziei pe care mintea lui disperata o trase. Nu, Jesse nu l-ar fi inselat. Nu ar fi facut asta. Insa, Blake imediat isi aminti de femeia din living ce astepta rabdatoare de mai bine de o ora.
Cine stie, poate Jesse chiar ii gasise un inlocuitor…

*

Era deja intuneric afara cand Jesse deschise usa apartamentului pe care il impartea cu Blake. Ofta obosit, mintea fugindu-i la patul ce il astepta in dormitor si, poate, daca avea un pic de noroc la trupul cald a lui Blake ce il va incalzi si pe al sau. Doar la atat ii fugi mintea. Nimic mai mult. In ultima vreme amandoi fusesera mult prea obositi pentru a se mai gandi la sex, asa ca viata lor intima fusese mai mult sau mai putin inexistenta in ultima luna.
Imediat ce patrunse inauntru, observa lumina ce venea din living si auzi o vocea pe care era sigir ca o cunoaste, chiar daca nu stia exact de unde. Se descalta si isi dezbraca haina de la costum, inaintand cu pasi lenesi spre incaperea scaldata in lumina, insa imediat ce vazu cele doua siluete si opri.
Parca simtindu-l, atat Blake cat si Olivia se intoarsera spre el. Olivia ii zambi, insa Blake ramase impasibil, concentrandu-si toate atentia asupra fetei lui Jesse. Dupa cateva secunde, Blake ajunse la niste constatari simple si deranjante:
1. Jesse chiar o cunoastea pe acesta femeie.
2. Nu se asteptase sa o gaseasca acolo.
Aceste doua lucruri nu facura decat sa-i confirme lui Blake ceea ce credea ca stie. Intre Jesse si Olivia exista ceva. Se pregati mental pentru ce era mai rau.
Intre timp Jesse paruse sa-si revina. Ii privi atat pe Blake, cat si pe Olivia apoi intra in camera si se duse direct spre bar, unde isi turna un pahar de coniac.
Femeia se uita deconcentrata la el, dar nu facu niciun pas inainte.
-A trecut ceva vreme, zise nelinistita Olivia.
-Asa e, o aproba Jesse dupa ce goli paharul. Il puse inapoi pe bar si se intoarse cu fata spre cei doi. O singura privire spre Blake si-si dadu seama la ce se gandeste. Nu putea insa sa spuna ca ii convenea. Se asteptase sa aiba mai multa incredere in el decat atat. Trecusera prin prea multe impreuna ca o simpla vizita din partea unei persoane de sex feminin sa-l faca sa reactioneze sau sa gandeasca asa. Sau poate asta era doar parerea lui.
-Te-ai schimbat...
-Oamenii se schimba. Jesse ridica din umeri nepasator. Banuiesc ca nu i-ai spus lui Blake cine esti, nu-i asa?
-Inca imi aduc aminte de bunele maniere. M-am prezentat.
-Dar nu cum trebuie. Jesse se intoarse spre celalalt barbat. Blake, ti-o prezint in mod oficial pe Olivia Newcrest, copilul numarul trei de pe lunga lista a tatalui meu, zise Jesse cu ironie inainte de a-si mai pune un pahar din bautura maronie.
Blake tacu, apoi clipi. O data, de doua ori. Jesse pierdu numaratoarea.
-Sunteti frati?
-Da, suntem, il asigura Olivia. Desigur, asta se intampla numai cand Jesse si Rayland isi aduc aminte si te asigur ca nu-si aduc aminte foarte des.
-Olivia!
Blake observa ca tonul lui Jesse se schimbase radical. Foarte rar il auzea vorbind asa, iar cand o facea, nu se intrezarea nimic bun la orizont.
-Ai de gand sa o negi? Nu suntem tocmai o familie mare si fericita!
-Nu suntem o familie. Ce vrei si unde este Kat?
-Am venit singura si nu am de gand sa plec pana cand nu vei vorbi cu mine.
-Kat stie ca esti aici? Continua Jesse neperturbat.
-Nu.
-Ai venit din Franta pana aici singura?!
-Crezi ca e atat de greu?
Olivia il pironi cu privirea. Blake se trzi dintr-o data mergand si punandu-se intre ei, chiar daca oricum ii despartea o distanta considerabila. Simtea nevoia sa deschida un geam, sperand ca asa o parte din tensiunea din camera ar disparea.
-Ai cincisprezece ani! Jesse ridica tonul. Nu e varsta potrivita ca umbli prin lume. Ce naiba a fost in capul tau de ai plecat asa de acasa? Te-ai gandit cat de ingrijorata va fi mama ta cand nu va reusi sa dea de tine?!
-Cincisprezece ani? Blake o privi din nou pe femeia, pardon, fata din fata luni, nevenindu-i a crede. Nu putea sa aiba 15 ani. Parea mult prea matura pentru varsta ei.
-E din cauza machiajului, ii raspunse Jesse la intrebare nerostita. Stie ce sa faca pentru a parea mai matura. Nu e prima oara cand foloseste trucul asta.
-Si nu va fi nici ultima. Olivia zambi. Barbatii vad ceea ce vor sa vada. Se uita spre Blake. Imi pare rau ca te-am pacalit, dar daca ti-as fi spus cine sunt, m-as fi plictisit pana ar fi ajuns Jesse acasa. Sti, continua fata pe acelasi ton, ar trebui sa ai grija. Cand esti luat prin surprindere, nu poti sa-ti ascunzi sentimentele. Esti mult prea usor de citit.
-Olivia, gata! O ameninta Jesse.
-Dar el chiar credea...
-Stiu ce credea, i-o taie baiatul repede. Insa nu stiu ce cauti tu aici.
-Trebuie sa-l vezi pe tata, spuse fata dintr-o data.
Jesse tacu pentru un moment si trase adanc aer in piept ca si cum ar incerca sa se calmeze.
-Foloseste tefonul de pe masuta si sun-o pe Kat. O sa-ti fac rezervare pentru primul zbor spre Paris. Jesse incepu sa-si caute telefonul prin buzunar.
-Nu am de gand sa plec pana nu vorbesc cu tine! Nu ma poti obliga!
Jesse gasi telefonul si forma un numar. Astepta pentru un moment pana cand i se facu legatura.
-Buna seara. As dori sa stiu cand e urmatorul zbor spre Paris. Da, direct daca se poate. Da, astept.
Olivia trecu pe langa Blake ca si cum acesta nici nu ar exista, merse sper Jesse si ii smulse telefonul din mana.
-Nu ma asculti.
-Nu, tu nu ma asculti pe mine.
-Tata va muri! Exclama dintr-o data fata, uitandu-se cu coada ochilui la Blake sperand ca el o va ajuta.
-Toti murim. Acum da-mi telefonul.
-J, trebuie sa mergi la Londra. Tata e bolnav, iar doctorii nu fac nimic. Nu mai pot sa faca nimic, zise plecandu-si ochii in pamant.
Blake decise ca e momentul sa intervina. Jesse nu parea dispus sa-si inmoaie comportamentul, iar fata parea pe punctul de a izbucni in lacrimi. Se apropie de ea si ii puse mana pe umeri.
-Hai, ia loc pe fotoliu. O sa-ti fac o cana de ceai si poate ceva de mancare, iar tu poti sa ne povestesti de ce ai venit mai exact. E ok asa?
Olivia isi ridica privirea recunoascatoare spre el si aproba printr-o miscare usuara a capului.
Jesse ramase impasibil. Nu facu decat sa-si mai puna un pahar de coniac si sa-l bea dintr-o singura inghtitura, incercand astfel sa-si calmezee nervii. Nu i se intampla foarte des sa fie atat de nervos.
Imediat ce Blake ii aduse o cana aburinda de ceai din care sorbi putin, Oliva se relaxa si continua.
-Acum o luna a facut infarct si a fost dus la spital. Doctorii au spus ca are inima prea slabita. Au dat vina pe stilul de viata pe care l-a dus pana acum. Nu il mai pot ajuta. Au spus ca poate sa moara oricand. J, dupa ce l-au externat si l-am dus acasa, nu si-a mai parasit camera. In ultima vreme nu-mi mai raspunde la telefoane, iar cei ce au grija de el spun ca se simte din ce in ce mai rau. Tata va muri.
-Si de ce e asta problema mea? Tonul lui Jesse nu se schimbase deloc. Doar privirea ii deveni mai dura. Din punctul meu de vedere, era si timpul sa-l ajunga trecutul din urma. Fiecare primeste ceea ce merita, Olivia.
-E si tatal tau! Urla fata, ridicandu-se de pe fotoliu si mergand spre Jesse.
-Doar pentru ca a furnizat materialul genetic, nu inseamna ca e tatal meu.
Vazu palma care se indreapta spre fata sa, insa nu se feri. Sunetul loviturii se auzi in tot apartamentul. Blake se ridica la randul sau, o prinse pe Olivia si o trase spre el, punand o distanta cat mai mare intre ea si fratele sau. Calmitatea si duritatea lui Jesse il nelinisteau. Stia cat de periculos putea fi cand avea acea stare.
-Cum poti sa vorbesti asa?! Cum poti sa fi atat de rece? Nu e perfect, dar e tatal nostru ! Al meu, al tau si a lui Rayland. Si noi suntem o familie, chit ca va place sa o recunoaste-ti sau nu! Va iubeste! De ce nu puteti sa vedeti asta?! De ce ii intoarce...
Rasul lui Jesse o facu sa se opreasca.
-Ne iubeste? Pe noi? Jesse rase din nou. Tu esti fetita tatii si te iubeste, dar te asigur ca eu si Rayland nu suntem decat doua unelte al naibii de folositoare. Pe noi nu ne-a zamislit, crescut si educat din iubire, Olivia, ci pentru a servi unui scop.
-Nu e...
-...adevarat?! Crezi ca sti ceva? Jesse ingnora privirea lui Blake si se apropie de ei. Se apleca amenintator de mult spre fata, care facu un pas in spate spre Blake. Nu sti nimic despre mine sau despre Ray!
-Jesse...
-Nu veni sa-mi spui tu mie cum sa ma comport cu el. Habar nu ai cat a rau a facut.
-E un om bun.
-Daca zici asta insemna ca esti mult mai naiva decat am crezut. Am incheiat subiectul asta! Bea-ti ceaiul, termina de mancat, sun-o pe Kat, apoi sterge-ti porcaria ai de pe fata si du-te sa dormi. Maine te trimit acasa.
Olivia incepu sa planga.
-Jesse, ajunge! Vocea lui Blake era impaciuitoare.
-Asta nu e un subiect in care sa poti interveni, Blake, i-o tranti Jesse pe acelasi ton.
-O sperii!
-Daca atat de putin o sperie, inseamna ca mai are mult de invatat!
-Jesse! Acum fusese randul lui Blake se ridice tonul.
Olivia se desprinse de el si se uita la Jesse.
-De ce trebui sa te certi si cu el? Doar pentru ca eu te-am suparat, nu inseamna ca ai dreptul sa te porti asa ! La fel ai facut si cu tata, il acuza ea. Crezi ca e vina lui pentru ca mama ta a murit ! Mi-a spus ca niciodata nu l-ai putut ierta pentru ca s-a despartit de ea!
Fata trase adanc aer in piept. Dar nu a fost vina lui, continua ea. Nu el a injunghiat-o! Malone a facut-o! Dupa el ai umblat toata viata si pentru ce? Doar ca sa fi aproape omorat?! Daca ar fi reusit ce si-a propus, ai fi murit invinuindu-l tot pe tata?
Abia dupa ce termina de vorbit isi dadu seama cat de multe spusese si-si duse mana la gura, oripilata. Nu dorise sa zica ceva atat de rau. La naiba! Nu dorise sa-i aminteasca fratelui ei de moartea mamei sale sau de ceea ce patise cu un an in urma.
Isi ridica privirea spre Jesse. O parte din ea chiar se astepta sa-i fie intoarsa palma pe care i-o daduse mai devreme. Sau macar cuvintele pe care le scapase.
Insa Jesse nu-i raspunse. Trecu pe langa ea si Blake, fara sa-i priveasca, indreptandu-se spre usa de la iesire.
-Jesse. Stai! Blake se intoarse si il urma. Il prinse de mana exact cand se pregatea sa iasa afara pe usa.
-Ai grija de ea pana dimineata. O sa o sun pe Kat ca sa stie unde este si o sa-i fac rezerva pentru primul zbor spre Paris.
-Nu pleca asa! Vorbeste cu ea. Vorbeste cu mine.
Jesse isi trase mana din a lui.
-Nu acum.
Deschise usa si iesi afara, lasandu-l pe Blake singur.
Barbatul ramase privin usa pana cand auzi pasii din spatele sau.
-Am venit aici ca sa-l conving sa vorbeasca cu tata si v-am facut sa va certati. Ar fi trebuit sa stau acasa. Tot timpul am efectul asta asupra fratilor mei.
Blake se intoarse spre ea si incerca sa-i zambeasca ca sa o linisteasca, chiar daca se simtea oricum numai linistit nu. Jesse bause mai mult decat de obicei si, spre deosebire de alte dati, era furios. Spera ca a mers sa ia doar o gura de aer si ca nu a plecat cu masina. In starea in care era, nu credea ca e in stare sa conduca.
-Nu e vina ta. Au fost cateva zile grele. Cand se va intoarce va fi mai calm.
-Nu se va intoarce cat timp voi fi eu aici.
Blake merse spre ea.
-E tarziu. Ar trebui sa termini de mancat si sa incerci sa dormi putin. Maine e o noua zi si sunt sigur ca lucrurile vor arata mai bine decat in seara asta.
Fata ridica din umeri, dar il urma, iar in mai putin de o ora se afla in dormitorul oaspetilor dormind adanc.
Dupa ce se asigura ca e bine, Blake se reintoarse in living si incerca sa-l sune pe Jesse, insa de fiecare data ii raspunse casuta vocala. Dupa zece incercari esuate o lasa balta si se hotari sa-l astepte.

Abia spre primele ore ale diminetii Blake auzi zgomotul venind dinspre usa de la intrare. Se ridica de pe canapeaua unde atipise intre timp si se indrepta spre sursa zgomotului cu pasi inceti, asteptand ca ochii sai sa se obisnuiasca cu intunericul din casa. Insa, cand auzi ceva spargandu-se si injuratura soptita, uita de grija de mai devreme si mari pasul.
-Jesse?
-Cine naiba a pus aia acolo? Pot sa jur ca nu era acolo cand am plecat.
Un alt sunet surd urma bombanelile.
-Mobila stupida! Papuci stupizi! Durere de cap...
-Jesse, esti bine?
Blake intra in micul foaier prin care se facea trecerea in living exact cand Jesse era pe punctul de a se impiedica in propriile lui picioare. Insa reusi sa reactioneze repede si sa-l prinda de mana inainte ca trupul sau sa faca contact cu podeaua.
-Merci.
Jesse vorbea mai incet de obicei, vocea sa avand tonalitatea unui om ce bause prea mult in prea putin timp. Blake ofta si-l prinse de umeri, incercand sa-l mentina drept. Macar parea a se fi calmat intre timp, gandi el.
-Haide, lasa-ma sa te ajut.
Jesse nu-i raspunse, dar se intoarse spre el si-si sprijini capul de pieptul sau, inchizandu-si ochii obosit.
Vazand ca nu are cu cine sa vorbeasca, Blake ii dadu jos sacoul si il arunca unde apuca, apoi il prinse de mana si il trase spre canapelele din living. Jesse il urma tacut si ascultator. Se aseza pe primul loc pe care il gasi si-si lasa capul pe spate.
-Ti-e rau? Blake ii atinse fata ingrijorat si ii mangaie obrajii palizi, pana cand Jesse isi deschise ochii si il privi printre gene.
-Imi pare rau ca am plecat asa, zise intr-un final si ofta. Dar nu vroiam ca Olivia sa ma vada in starea aia. Nu avem o relatie foarte apropiata, insa inca sunt fratele ei mai mare. Ar trebui sa o protejez, nu sa o sperii sau sa amenint.
Jesse isi duse mana la cap si inceput sa-si maseze tamplele cu degetele. Efectul alcoolului incepea sa se risipeasca, locul lui fiind luat de o migrena infernala.
-Stiu asta. Blake se apropie de el si ii saruta fruntea. Cred ca o stie si ea. Ii pare rau pentru ce a zis.
-Nu ar trebui sa-i para pentru ca, in mare parte, are dreptate. Poate a venit momentul sa trec si peste asta.
-Crezi ca poti?
-Nu stiu. Dar pot sa incerc. Jesse isi sprijini capul de umarul lui Blake si trase adanc aer in piept, umplandu-si plamanii de mirosul sau. Daca batranul va muri, macar sa moara linistit.
-Sunt sigur ca ar vrea sa va vada si pe tine si pe Ray.
Jesse casca.
-Nu. Vrea sa o vada pe Olivia fericita. Si daca asta inseamna ca trebuie sa incerce sa ne accepte si pe noi, o va face.
-Nu cred ca o iubeste doar pe Olivia.
-Ea e singura care l-a acceptat, mormai Jesse pentru sine. E normal sa o iubeasca.
Blake tacu pentru un moment, pana cand o mica curiozitate pe care o avea deja de ceva vreme ii veni in minte. Poate nu era momentul potrivi, dar vroia sa stie.
-Jesse...?
-Hmmm?
-Cati copii are tatal tau?
Jesse, in ciuda oboselii, chicoti.
-Patru. Rayland, eu, Olivia si Maddy.
-Sa ma astept sa o cunosc pe Maddy la fel cum i-am cunoscut pe Ray si Olivia?
-Poate daca mai astepti un pic. Maddy are doar 4 ani. Nu cred ca cineva ar confunda-o cu o tanara femeie indiferent cat de mult machiaj ar folosi.
Blake incepu sa rada.
-Si ma gandeam ca familia mea e ciudata!
-Si inca nu i-ai cunoscut pe toti. Sper sa nici nu ai ocazia asta vreodata. Blake? Se auzi dupa o vreme vocea lui Jesse.
-Da?
-Du-ma in pat.
Blake isi intoarse capul spre el, dorindsa spuna ceva, insa Jesse ii strivi buzele cu ale sale, reducandu-l la tacere. Isi ridica bratele si le incolaci in jurul gatului sau, lipindu-si restul trupului de el.
-Cum doresti, ii sopti Blake inainte de a se ridica cu el in brate si de a se indrepta spre dormitor. Imediat ce intrara inauntru, inchisera usa in urma lor si stinsera lumina.
Tocmai atunci pe geamul intredeschis al livingului patrundea prima raza de soare...
Firar. Am avut texele si am ratat un capitol. Oricum sunt minunate si ma bucur nespus ca s-au intors Jesse si Blake.
Cred ca Olivia are acelasi efect asupra lui Jesse cum il are sor`mea asupra mea, stiu cand sa spuna cele mai nesuferite lucruri si sa ne scoata din minti. Doamne, nici nu vreau sa mi-l imaginez pe tatal brunetului, poate ca e batran, dar sigur e enervat.
Deci Jesse si Blake, Ray si Kyle, Maria tot singura, se apropie de sfarsit povestea :(. E prea trist sa ma gandesc ca mai sunt doar cateva capitole, m-as imabata de suparare, dar maine am ore cu diriga.
Oricum, astept nextul. Spor la tastat si multa inspiratie.
Te-am pupacit :*
***

A doua zi, Jesse se trezi cu o migrena de toata frumusetea. Isi deschise ochii, injurand printre dinti decizia neinspirata luata cu o seara inainte de a se duce in cel mai apropiat bar si de a-si ineca nervii intr-o sticla mult prea scumpa de Jack.
Se ridica din pat si iesi afara din dormitor. Imediat ce patrunse in spatiul vast al bucatariei mirosul de mancare si de cafea proaspata ii invada narile. Jesse se opri si se sprijini de perete, lasandu-si privirea sa cuprinda spatele lat si musculos ce era intors spre el si, avand in vedere situatia nu-si putu reprima un zambet.
Ignorand orice altceva ce nu-l implica pe barbatul ce isi facea de lucru in bucatarie, Jesse merse spre el si ii curpinse talia cu bratele, odihnindu-si fata pe spatele sau.
Blake tresari si-si intoarse capul spre el.
-‘Neata. Nu ma gandeam ca te vei trezi atat de repede. Se apleca si il saruta scurt pe buze, inainte de a se reintoarce spre tigaia in care pregatea niste oua cu sunca. Jesse inspira adanc mirosul micului-dejun si ofta multumit.
-Miroase bine. Chiar mi-e foame. Isi duse mana la stomac pentru a intari ceea ce a zis. Poate de la tot exercitiul fizic din noapte trecuta.
Blake isi intoarse din nou capul, surase si ii facu cu ochiul complice.
-Iar eu credeam ca ai conditie fizica. Doctorul isi dadu ochii peste cap cu un gest exagerat, incercand in acelasi timp sa nu izbucneasca in ras din cauza fetei consternate pe care i-o arata Jesse.
-Conditia mea fizica e mai buna decat a ta. Jesse se incrunta pentru a rezista tentatiei de a-i scoate limba.
-Serios? Ai fi putut sa ma pacalesti...
-Iti voi demonstra.
-Cand?
-Chiar acum daca trebuie. Jesse se apropie de el, il prinse de tricou si il trase repede spre el, punandu-i stapanire pe gura, lasandu-l pe Blake fara suflare.
-As prefera daca i-ai demonstra dupa ce as pleca eu.
Jesse tresari si il indeparta repede pe Blake de langa el, apoi se intoarse in directia din care venea vocea, doar pentru a o zari pe Olivia stand linistita pe scaunul inalt al insulei din centrul bucatariei cu un castron plin ochi de cereale cu lapte si un pahar de suc de portocale in fata. Fata ii oferi ceea ce multi al numi un zambet malefic si ofta afectata.
-Cred ca e frumos sa fi indragostit.
-Olivia...
Jesse se indeparta de tot de Blake si se intinse dupa filtrul de cafea. Isi puse o ceasca plina ochi, apoi merse spre primul scaun si se arunca pe el.
-Ma gandeam eu ca ai uitat de mine.
-Nu am uitat. Credeam ca dormi inca. E devreme.
-E zece, il contrazise Olivia.
-E sambata, i-o intoarse Jesse.
-Niciodata nu ai fost o persoana matinala.
-Uite cine vorbeste.
Olivia ii scoase limba si se intoarse la cerealele ei.
-Se vede ca sunteti frati.
Amandoi isi ridicara privirile spre Blake, ce le zambi in timp ce-si ridica mainile ca si cum incerca sa se apere.
-Daca privirile voastre ar putea ucide, as fi deja mort. Scoase o farfurie din dulap si puse o cantitate generoasa de oau cu sunca pe ea, apoi o aseza in fata lui Jesse. Mananca pana nu se raceste.
Merci. Jesse scoase o furculita dintr-unul dintre sertarele insulei si se apuca sa manance in liniste.
-J....?
-Hmm?
-Il legatura cu seara trecuta...Olivia ezista un moment. Imi pare...
-Aveai dreptate, o intrerupse Jesse oprindu-se din mancat.
-Potim?! Olivia isi ridica ochii si-l pironi pe Jesse cu o privire care l-ar fi facut si pe dracul in persoana sa se ascunda.
-Am zis ca ai avut dreptate.
-Si nu puteai sa zici chestia asta inainte de a-mi pierde eu noapte simtindu-ma prost?!
-Nu.
-De ce naiba nu?
-Unde ar mai fi fost distractia ? Jesse ridica din umeri. Si ai grija la limbaj. Nu e frumos ca o domnisoara sa vorbeasca asa.
-De cand te intereseaza pe tine cum vorbesc? Olivia ridica tonul.
-De cand te afli in bucataria mea.
Olivia se intoarse spre Blake, cerandu-i mut ajutorul.
-Nu te uita la mine. Sunt de acord cu el de data asta.
-Merci, mormai fata printre dintii inclestati. Dori sa zica ceva ironic, insa, intr-un final isi dadu seama de insemnatate cuvintelor fratelui sau si se opri. Trase adanc aer in piept, incercand sa-si tempereze sperantele.
-Asta insemna ca vei merge sa vorbesti cu tata?
Jesse ofta si-si lasa furculita jos. Ridica ceasca de cafea la buze si sorbi putin din lichidul amarui inainte de a vorbi din nou.
-Nu stiu daca va dori sa ma vada, Olivia.
-Esti fiul lui. De ce sa nu vrea sa te vada?
-Lucrurile sunt…complicate. Nu e ca si cum am putea sa stergem totul cu buretele si sa o luam de la capat. Nici nu stiu daca as dori asta. Jesse lasa cana jos. Adevarul este, Olivia, zise el intr-un final, ca imi place cum stau lucrurile. Asa stiu ca nu am nicio obligatie fata de el.
-Si compania?
-Perspicace, nu-i asa? Jesse i se adresa lui Blake.
-Nici nu ma asteptam la mai putin.
-Compania e...modul in care barbatul acela a reusit sa ne tina aproape pe mine si pe Ray. Suntem constienti de asta amandoi, dar nu ne-am indepartat de tot. Cine stie? Poate pana intr-un anumit punct ne folosim de compania ca sa stabilim noi o legatura cu el.
-J...
-Aveai dreptate cand ai zis ca e tatal nostru.
-Asta insemna ca vei veni sa vorbesti cu el, nu-i asa?
-Felicitari pustoico! Ai reusit sa-mi aduci aminte ca uneori am o constiinta. Jesse chicoti si ii facu cu ochiul. Voi merge la Londra si voi incerca sa vorbesc cu el, dar nu-ti promit ca ne vom desparti in termeni mai buni decat suntem acum. Pur si simplu nu cred ca e posibil dupa atat de multe neintelegeri.
Pe fata Oliviei rasari un zambet. Fata sari jos de pe scaun si se arunca in bratele lui Jesse.
-Multumesc. Il stranse cu mainile pe dupa gat si ii depuse un sarut fugar pe obraji. Insa, aduncandu-si aminte de Blake se indeparta putin stanjenita.
-Du-te si imbraca-te, ii oferi Jesse o scapare. Vom pleca la Londra amandoi.
Olivia clipi suprinsa.
-Acum ? Azi ? Dar cum ramane cu mama si cu avionul si… ?
-Dupa ce am plecat aseara de aici, am vorbit cu Kat. De asemenea, au facut si rezervari pentru primul zbor spre Londra pentru amandoi. Jesse se uita la ceasul de pe perete. Adica pe zborul de peste doua ore. Daca as fi in locul tau m-as grabi. Daca nu esti gata in jumatate de ora, te voi lasa aici.
Olivia se incrunta putin, insa asta nu-i diminua deloc sclipirea din ochii negrii ca taciunele. Se indeparta, parca cu mai multa energie, trecu pe langa Blake si iesi afara din bucatarie in mai putinde cateva secunde. Urmatorul lucru pe care cei doi barbati il auzira fusese usa de la camaera trantindu-se si sunetul incet si difuz al unui dus.
Pentru cateva momente peste ei se lasa tacere. Jesse mai sorbi putin din cafeau ce se racise deja si se multimi sa priveasca in gol suprafata lucioasa a blatului insulei. Cel putin pana cand il simti pe Blake stand in spatele sau.
-Vei pleca pana la urma...
-E o idee proasta. Stiu...dar...
Blake se lasa in jos pana cand gura lui ajunse la nivelul urechii lui Jesse. Sufla aer cald urmarind cu interes cum pielea sensibila din spatele lobului se infioara. Zambi pentru sine inainte de o prinde intre dinti si musa usor. Jesse gemu printre buzele intredeschise si se sprijini cu spatele de pieptul sau.
-Cred ca e o idee buna sa mergi, ii sopti Blake pe acel ton jos, ce il trnasforma pe Jesse intr-un pachet de emotii.
-Daca o sa mai faci o data chestia asta, voi anula biletele, te voi trage dupa mine in camera si niciunul dintre noi nu va ajunge niciunde pana luni dimineata.
-Oricat de tentant ar suna, sti ca nu poti sa faci asta. Blake isi strecura mana pe sub barbia lui si o intoarse spre el. II trasa buzele cu limba pana cand Jesse si le deschise de buna voie, dandu-i lui accesul pe care il cerea. Blake gemu si se apropie si mai mult de el cand simti ca Jesse nu are de gand doar sa se bucure de mica atentie pe care i-o acorda. Limbile lor se intalnira la jumatatea drumului, incepand o adevarata lupta pentru dominatie. Jesse se intoarse de tot si-si trecu bratele pe dupa gatul lui Blake, lasandu-si degetele sa se joace in parul blond si scurt de pe ceafa. Sunetul scos de Blake nu parea sa indice altceva decat pura satisfactie masculina.
-Jesse, daca nu te opresti te voi duce eu in camera!
Ca raspuns la amentare, Jesse isi cobora una dintre maini si o lasa sa alunece in jos pana cand atinse o zona extrem de fierbinte.
-Nu cred ca m-as impotrivi prea mult, domnule doctor.
Blake tocmai se pregatea s ail ridice de pe scaun, cand voce ape jumatate amuzata, pe jumatate resemnata a Oliviei se auzi din dreptul intrarii.
-Nu va pot lasa nici pentru cinci minute singuri, nu-i asa?!

*

-Pentru a suta oara, ma simt perfect!. Nu am nevoie de o dadaca!
Kyle incerca sa se ridice din pat, insa bratele puternice ale lui Rayland ii inconjurara talia ingusta si il trasera inapoi. Kyle incerca sa se impotriveasca, dar renunta repede, fiind atras de caldura trupului celuilalt barbat. Apoi, aproape imediat ii simti buzele pe baza gatului sau si nu isi putut inabusi un oftat. Se lasa moale peste perne si isi inchise ochii multumit.
-Nu joci deloc corect, mormai cand Rayland se departa un pic de el si se rezema in cot in asa fel incat din pozitia in care era reusea sa-l vada pe Kyle in intregime.
-Cine a zis ca vreau sa joc corect?
Rayland ii zambi, inainte de a se apleca si de a-i prinde buzele intr-un sarut patimas, care nu mai ascundea emotiile puternice ce ii rascoleau sufeltul. Kyle, la fel cum facuse in ultimele zile, se agata de el si se bucura de micii fiori pe care ajunsese sa-i cunoasca foarte bine de cand isi racapatase cunostiinta.
-Nu pot ramane si azi in pat. Lumea o sa inceapa sa puna intrebari.
-Si eu voi ramane in pat.
-Exact la asta ma refer. Chiar vrei ca viata noastra intima sa se transforme intr-un pariu?
-Daca exista un pariu, atunci eu as fi stiut de el pana acum.
Kyle isi scutura capul, stiind ca orice ar fi zis, nu ar fi fost in stare sa-l convinga pe Rayland sa-l lase sa se ridice.
Stia ca ii vroia binele si mai stia si ca trebuie sa se odihneasca, dar avea ciudata impresie ca Ray profita mult prea mult de situatie si ca se distra prea mult pe seama lui. Nu se plangea. Ii placea sa-l aiba pe Rayland aproape, ii place atentia pe care i-o acorda, insa...ei bine, nu erau in L.A. Erau in Texas, in aceeasi casa cu parintii lui Ray si oricat de deschisi la minte ar fi fost amandoi, Kyle nu se simtea in largul lui facand ceea ce facea la doar cativa pasi de dormitorul celuilalt cuplu.
Ofta din nou.
-Ce s-a intamplat? Te doare ceva? Il intreba Ray ingrijorat.
-Nimic. Ma simt perfect. Ma gandeam doar...
-La ce?
Ray se apleca si incepu sa sarute pielea sensibila a gatului, lasandu-si buzele si limba sa guste mici portiuni de piele ce imediat ce inrosea din cauza contactului intim.
Kyle gemu.
Ray se opri si-si ridica privirea spre el. Baiatul inca avea ochii inchisi. Isi tinea capul intr-o parte pentru a-i oferi lui Rayland un acces mai bun. Parul ravasit era imprastiat peste asternutul alb al pernei, incadrandu-i perfect trasaturile delicate, aproape feminine ale fetei mici si inrosite.
-La asta, mormai Kyle intr-un final.
-Nu-ti place?
Ray isi incepu din nou atacul intim, insa de data asta cobori mai jos, spre pieptul dezvelit si se opri in dreptul celor doi nuri, care se intarira imediat ce sufla aer cald pe ei. Kyle isi arcui instinctiv spatele, lasandu-si capul pe spate.
-Mhhmm...
-Sa iau asta ca pe un da?
Ray observa cum Kyle se agata cu mainile de cearceaful fin de matasea si cum strangea de el ca si cum ar fi vrut sa-l rupa. Nu-i placea sa recunoasca, dar asta il facea sa se simta al naibii de puternic si, pentru a suta oara in ultimile zile realiza ca acest baiat salbatic ii apartinea in totalitate. Kyle il iubea. Nu era de nimic mai sigur decat de asta.
-Te iubesc.
Kyle isi deschise ochii si il privi printre gene. Un zambet plin de dragoste si de caldura i se ivi pe fata.
-Nu cred ca o sa ma satur vreodata sa aud asta de la tine.
-Foarte bine, pentru am de gand sa o repet de acum incolo in fiecare zi. Ray reveni la buzele lui Kyle. Le trasa conturul cu limba, indemnandu-l pe Kyle sa-si deschida gura si sa-l primeasca asa cum se cuvine. Kyle se lasa in voia lui. Isi intredeschise buzele si-l lasa sa-l patrunda. Cand ii simti gustul si dulceata, se cutremura. Mainile sale parasira cearceaful mototolit si se agatara de umerii mari a lui Ray, unghile infingandu-se adanc in carnea incinsa.
Ray tresari si gemu.
-Cred ca am prins o pisica la mine in pat!
Kyle incepu sa rada.
-Nu orice fel de pisica. Una al naibii de lipicioasa.
-Una al naibii de doritoare, as zice eu, il completa Rayland.
-Si aia. Kyle ridica di umeri. Poti sa ma invinovatesti? Ai reusit sa ma seduci.
Rayland isi apropie capul de al sau, lasand fruntile lor sa se atinga.
-Nu, Kyle, tu m-ai sedus pe mine, ii zise serios, inainte de a relua sarutul pe care il oprise. Insa, de aceasta data mai dur, mai pasional, lasandu-l pe Kyle fara suflare. Cand se indeparta a doua oara, observa ca buzele baiatului erau aproape vinete si umflate din cauza atentiei care le-o acordase. Kyle nu parea deranjat, Ci, din contra, parea a cere mai mult. Isi intinse bratele spre Rayland si il trase inapoi peste el.
-Iar vrei sa fugi? Abia am inceput...
-Nimfoman...
-Si cine e vinovat pentru asta?!
Ray se prefacu ca nu-l aude.
Kyle incepu sa rada. Si-ar fi dorit ca acea dimineata sa nu se mai termine niciodata. Ii placeau momentele astea, cand nimeni si nimic nu conta mai mult decat ei doi si timpul pe care il petreceau impreuna.
Insa cum nimic bun nu tinea o vesnicie, sunetul ascutit al unui telefon se auzi de undeva din directia opusa patului. Rayland nu-i acorda atentie, continuand sa-l mangaie pe Kyle pana cand acesta simti ca-si pierde si putinul bun simt pe care il mai aveam.
Dar telefonul continua sa sune, si, cu trecerea secundelor, sunetul devenea din ce in ce mai strident si mai enervant.
Rayland isi ridica capul si se incrunta.
-Urasc chestia aia.
Kyle isi deschise ochii. Respira o dat adanc, incercand sa-si calmeze pulsul ce-i bubuia in urechi.
-Nu ai de gand sa raspunzi? Poate e ceva importat.
-Nu e mai important decat ce fac acum.
Ray se apleca din nou spre el, insa Kyle il impinse.
-Raspunde. Suna de ceva vreme. Daca nu ar fi fost important, nu ar fi insistat atat de mult.
Rayland mormai ceva neinteligibil, insa se ridica din pat si se indrepta spre masuta ce era lipida de perete. Sprancenele aproape i se impreunara cand vazu cine e apelantul. Raspunse.
-Ce s-a intamplat, Jesse?
Chiar daca incercase sa-si mascheze frustrarea din voce, esua lamentabil.
-Am intrerupt ceva?
Jesse parea amuzat.
-E o intrebare capcana?
-Scuze, nu vroiam sa te deranjez in concediu, dar...
-Sunt probleme la companie?
Ray il auzi pe Jesse oftand, iar acest mic gest, de obicei nevinovat, ii facu pielea sa se infioare. Presimtea ceva rau.
-Nu mai multe decat de obicei. Ma confrunt cu ceva mai...Jesse ezita un moment, delicat, as putea spune.
-Si asta ce mama naibii vrea sa insemne?
-Olivia e aici.
Lui Ray ii trebui un minut ca sa proceseze vestea.
-Olivia, a noastra Olivia?
-Cine altcineva?
-Kat e cu ea?
-Nu, a venit singura.
-Din Franta? Intreba Ray incredul. Isi trecu greutatea pe celalalt picior, incercand sa ignore o anumita parte din el, ce incepuse sa-i pulseze incomfortabil.
-E o poveste lunga.
-Atunci, scurteaz-o. Sunt in concediu si am alte lucruri mai bune de facut decat sa ascult povesti nemuritoare.
Ray il auzi pe Jesse tragand aer adanc in piept. Pentru un moment nu se mai auzi nimic , apoi, Jesse incepu sa vorbeasca din nou.
-Batranul e bolnav. Olivia venit aici sa ma convinga sa plec la Londra si sa-l vad. E speriata. Nu crede ca mai are mult...
Ray tacu. Nu stia ce sa zica. Vestea nu venise ca un soc. Nu simtea nimic. Nici durere, nici bucurie, nici ura. Nimic. Doar indiferenta.
-Mai esti acolo?
-Da, sunt. Si...a reusit sa te convinga? Vei merge?
-Da. Cred ca am destul de multe regrete pe lista mea. Nu mai vreau inca unul.
Ray tacu din nou. Cu coada ochiului il observa pe Kyle. Baiatul se ridicase din pat si venea spre el. Parea…ingrijorat Ochii sai il priveau intrebator.
Vazand ca nu primeste niciun raspuns, Jesse continua :
-Poate, ar trebui sa vi si tu. Daca Olivia are dreptate, atunci nu cred ca vom mai avea o alta ocazie sa vorbim cu el.
-Jesse...
-Nu-mi trebui sa-mi spui nimic. Stiu ce gandesti, dar eu ma duc. Am rezervat doua bilete pentru mine si Olivia. Acum plecam spre aeroport. In cazul in care te razgandesti, o sa ne gasesti acolo pentru urmatoarele trei zile. Eu doar te-am anuntat ca sa sti.
-O sa ma gandesc.
-Bine. Jesse parea mai usurat. Imi cer scuze ca ti-am stricat concediu, dar trebuia sa sti. Ray percepu celelalte voci ce se auzeau peste a lui Jesse. Trebuie sa inchid. Vorbim alta data. Si convorbirea se intrerupse.
Ray puse telefonul inapoi pe masuta si ramase cu privirea in gol pana cand simti atingerea usoara a lui Kyle.
-Ce s-a intamplat? Pari ingrijorat. Kyle isi ridica mana si ii mangaie obrazul, facandu-l pe Ray sa-si intoarca privirea spre el.
-Tatal meu e bolnav. Se pare ca e ceva grav.
Mana lui Kyle ramase suspendata in aer pentru o secunda. Insa nu mai mult, caci Kyle se apropie de el si-i inconjura talia cu bratele, lipindu-si capul de pieptul sau.
-Imi pare rau.
-Nu eram apropiati.
-Nu conteaza. E tatal tau. Kyle isi ridica ochii spre el. Ar trebui sa mergi sa-l vezi.
-Nu e atat de simplu, zise Ray oftat.
-Familile niciodata nu sunt simple. Kyle ridica din umeri. Dar sunt ale noastre.
-Nu pot sa merg, zise Ray cu incapatanare. Am venit aici cu tine. Nu pot pur si simplu sa...
-Sunt in stare sa ajung singur in L.A. Nu mai sunt un copil.
-Dar...
-Niciun dar, il intrerupse Kyle. Du-te. E tatal tau.
-Doar cu numele, mormai Rayland pentru sine, insa Kyle il auzi si se desprinse de el.
-Nu fi incapatant. Doar cu numele sau nu, vei merge sa-l vezi !
-Kyle…tonul lui Rayland deveni in pic amenintator, insa Kyle nu-l baga in seama.
-...nu vei mai vedea sex pana cand nu te duci.
Ray tacu. Clipi o data, de doua ori, de mult mai multe ori, pana cand intelesese exact ceea ce-i spusese Kyle.
-Poftim?!
-Asa cum ai auzit. Nu mergi, nu sex. Dar daca mergi, Kyle isi flutura genele, s-ar putea sa gasesti o mica surpriza cand te intorci acasa.
Ray il privi amuzat.
-Incerci sa ma santajezi?
-Nu incerc. Reusesc. Kyle incepu sa chicoteasca. Il locul tau as incepe sa-mi fac bagajele, Ray. Surpizele nu au rabdare sa astepte. Zicand asta se intoarse pe calcaie si intra in baie.
*

Rayland era plecat de doua ore si déjà ii simtea lipsa. Kyle se aseza mai bine in leaganul mare de pe prispa casei si continua sa priveasca barbatii ce isi faceau ce lucru in tarcul din fata. Praful ridicat in aer de copitele cailor semana foarte mult cu o ceata galbene despre care citise intr-o carte SF odata, cu mult timp in urma. Kyle ofta si-si inchise ochii. II era somn. Poate ar fi fost mai bine sa se intoarca inapoi in camera si sa mai doarma putin. Cu gandul acela inca proaspat, se ridica dupa vreo 10 minute si intra in casa, inca inainte de a ajunge la capul scarilor telefonul incepu sa-i sune. Raspunse fara sa se uite la apelant.
-Da?
-Trebuie sa vorbesc cu tine, Blue, zise vocea masculina fara nicio alta introducere.
Kyle incremeni cu picioarul stang pe prima treapta si cu mana cu cealalta mana pe balustrada. Un singur om ii spune Blue.
-Seth?
-Ma bucur ca-ti mai aduci aminte de mine. Unde esti? Trebuie sa ne intalnim.
-Texas, mormai Kyle, inca nevenindu-i a crede cu cine vorbeste.
-Ce naiba cauti in Taxas?! Lasa nu conteaza. Am ceva informatii pentru tine.
-De unde sti ca am nevoie de informatii?
Vocea chicoti.
-In lumea noastra vestile circula repede. Mai ales cand te incurci cu cineva ca cei din grupul N. Barbatul facu o pauza. Deci, vrei informatiile alea sau nu?
-Le vreau.
-Atunci vorbim cand ajungi in L.A. O sa te sun.
Inchise.

Va mai amintiti de Seth? :>
Daca ar fi sa plasam actiunea celor doua ficuri pe o linie a timpului, momentul acesta (discutia lui Seth cu Kyle) are loc dupa terminarea actiunii ficului "Vengeful desire"
Pop si spor la citit



Aoleuu am ratat doua capitole....shame on me....bai nene se vede ca se apropie bac, sesiuni si toate cele. Revenim: "fara sex pana cand nu te intorci" e cea mai tare faza de pana akm, marele si durul de Ray este santajat de un baietel, am ras pe burta cand am citit ca sa nu mai zic si de faza cu Olivia, bestial ce mai.
Capitol exceptional cu multa dragoste prin aer si mult umor.
Inca nu imi vine sa cred cat de frumos decurge totul, ai creat doua cupluri senzationale atat de frumos definite, atat de indragostite esti incredibila. Despre greseli, povestire no comment nu am zarit nimic gresit. te pup si adu repede next (spor la teze, bac, licenta orice urmeaza la u). kiss kiss
Hei! Daca nu am mai trecut pe aici cu un comentariu, asta nu inseamna ca nu citesc.
Sunt foarte mandra de relatia Ray si Kyle si cred ca nu ma voi satura din a citi capitole cu ei. Cum Ray mi-a devenit un personaj preferat inca din primul sezon, nu cred ca il pot plasa prea repede la sfarsit. Nu! Nici pe el, nici pe roscat. In fine, aceste capitole, de cand nu am mai citit, au fost foarte interesante si m-au pus pe ganduri. Bine, nu m-au tinut mult in suspans pentru ca le-am citit pe toate 4 deodata. Oricum, ma bucur ca Rayland si-a aratat dragostea fata de roscat. E mult mai bine asa.
Cat despre Jesse si Blake, ma bucura faptul ca au revenit prin peisaj. Olivia? Haha, i-a facut-o lui Blake. Bine, si eu am crezut asta la inceput, dar parea prea mura in gura incat sa fie cu Jesse. Dar la 15 ani, sincera sa fiu, chiar nu ma asteptam.
Ultimul capitol postat mi-a placut mult, mai ales modul in care Kyle l-a santajat pe iubitul sau. Oh my gosh, superb... Si se pare ca a reusit. Good point, Kyle! *wink*
Cat despre Seth, imi pare rau, dar nu-mi vine nicio informatie despre el in minte, doar numele ce-mi e mai cunoscut. Stau prost cu memoria. *blush*

Eu astept capitolul urmator sa vad despre ce informatii se tot discuta acolo. ^^ Ja ne!
***

Jesse privea absent, prin hublonul avionului luminile orasului, care, cu fiecare secunda ce trecea, se vedeau mai bine, mai clar, semn ca aeronava era pe punctul de a incepe manevrele de aterizare. Ofta si-si muta privirea spre Olivia, ce adormise cu capul pe umarul sau. Nu-si putu reprima un zambet, in momentul in care fata, simtindu-i miscare, isi apropie si mai mult capul de el si ofta multumita. Jesse ii dadu la o parte firele de par ce ii alunecasera peste obraz si aranja mai bine patura care ii fusese adusa de una dintre insotitoarele de zbor atunci cand observa ca Olivia adormise.
Jesse contempla modul lipsit de griji in care Olivia se comporta. Defapt, nu numai il contempla, il admira. Spre deosebire de el si Rayland, Olivia nu se daduse niciodata batuta. Isi infruntase tatal, practic, il obligase sa o recunoasca, sa o iubeasca si sa pastreze legatura cu ea. Ei, pe de cealalta parte, s-au indepartat imediat ce au prins ocazia. Poate nu de tot si nu pentru totdeauna, insa au facut-o. Nu isi regreta deciziile. Stia ca nu are de ce sa o faca, insa nu putea sa nu se intrebe daca lucrurile nu ar fi stat altfel daca el ar fi avut acelasi caracter cu Olivia. Cine stie? Poate, acum, totul ar fi fost mai simplu. Poate, ar fi reusit sa formeze acea familie mare, fericita si linistita, pe care si-o dorise inca din copilarie...
Isi muta din nou privirea spre hublon, incercand sa-si opreasca gandurile. Stia ca nu au niciun rost, dar...
“Suntem pe cale sa aterizam. Va rugam sa va asezati pe locurile dumneavoastra si sa va puneti centurile”, se auzi vocea capitanului prin difuzoarele din parte din fata a avionului. Jesse ignora agitatia care se crea si se apleca pentru a-i lega Oliviei centura, apoi facu acelasi lucru si cu a lui. Fata mormai ceva in somn, incerca sa se aseza mai confortabil, insa o miscare brusca a avionul reusi sa o trezeasca. Isi deschise ochii si privi dezorientata in jur.
-Unde...?
-Acum aterizam, o lamuri Jesse.
Olivia il aproba printr-o miscare usoara a capului si se lasa din nou pe spatarul scaunului, intinzandu-si bratele si picioarele pentru a-si dezamorti muschii incordati.
Jesse se lasa la randul sau pe spate si astepta. Cu coada ochiului putea sa vada pista de aterizare si o parte din luminile turnului de control. Era acasa.

A mai durat aproximativ jumatate de ora pana ce au reusit sa treca de toate controalele, sa-si ia bagajele si sa prinda un taxi. Cand usa masinii se inchise in urma lor, Jesse respira in sfarsit usurat. Probabil calatorise mai mult decat o persoana obisnuita, insa, chiar si dupa atata timp si atatea calatorii, ura aeroporturile.
Olivia il privi amuzata.
-Daca te mai incrunti mult, taximetristul o sa creada ca te gandesti la modalitatea ideala pentru a-i da in cap si a-i lua banii.
Jesse isi ridica o spranceana intrebator. Olivia chicoti.
-Exact la asta ma refer. Semeni pe Ray cand faci chesti asta. Nu stiu daca ar trebui sa ma amuz sau sa incep sa-mi plang de mila.
-De ce? O intreba Jesse intr-un final, ajungand la concluzia ca niciodata nu va intelege felul in care functioneaza mintea surorii sale.
-Ray e infricosator cand se incrunta. Nu stiu de tine, dar mie mi se face pielea de gaina.
-Stiu ca Ray e un pic dur uneori, dar nu ai niciun motiv ca sa-ti fie crica de el. Nu-ti va face niciodata rau.
-Stiu asta, dar...ma intimideaza.
Jesse chicoti.
-Da, recunosc, Ray are capacitatea de a intimida aproape pe oricine.
-Nu pe tine, banuiesc.
-Te asigur ca si pe mine ma intimida cand eram mai mic. Uneori si acum o face, insa stiu o persoana care nu e deloc impresionata de bravura scumpului nostru frate.
Olivia il indemna curioasa sa continue.
-Cine?
-Il cheama Kyle. Jesse zambi, aducandu-si amintede ziua in care il cunoscuse pe Kyle.
-Si acest Kyle, zise Olivia dupa un moment de gandire, e la fel de mare si infricosator ca Ray?
Jesse nu mai reusi sa se abtina si incepu sa rada cu pofta.
-Nu chiar. Are 17 ani, un metru saizeci, mai slab decat tine si cu un par atat de rosu incat ai impresia ca cineva i-a dat foc, zise Jesse printre rasete. Dar, continua pe acelasi ton jucaus, pana acum, a reusit cu succes sa-i tina piept lui Rayland.
-Glumesti, nu-i asa?
-Nu. Deloc. Defapt, cred ca Ray e un pic intimidat de el. Nu se astepta sa gaseasca intr-o persoana de...dimensiunile alea un adversar atat de redutabil. Mai ales in pat, adauga Jesse in gand. Nu trebuia sa fi un geniu ca sa-ti dai seama ca Ray era perfect multumit de Kyle...nu numai pentru ca reusea sa-i tina piept in confruntatile verbale, ci pentru ca reusea la fel de mine sa se mentina la fel de sus si cand era vorba de alte aspecte...mai delicate. Iar, ei bine, el chiar era un geniu, cel putin daca se lua dupa testele de IQ pe care le daduse toata adolescenta lui, asa ca era in stare sa vada unele lucruri carora altora le scapau. La naiba, fusese reporter jumatate din viata sa. Meseria lui era sa observe. Si orice, om, idiot sau geniu, ar fi reusit sa observe satisfactia din vocea lui Rayland.
-Dupa cum vorbeasti de ei, as putea sa ajung la impresia ca Ray si Kyle sunt...
-...impreuna? o completa Jesse, zambind. Relatia lor e...dificila, dar sper ca au reusit sa ajunga la un numitor comun acum, cat au fost in concediu.
-Unde au fost in concediu?
-Texas.
Olivia se incrunta.
-Ray l-a dus pe acest Kyle in Texas la ferma familiei sale si tu inca te mai intrebi ce fel de relatie au ? Nu cred ca duci pe oricine acasa, ca sa-ti cunoasca parintii.
-Asta am zis si eu, dar Ray...
-...e Ray. Si e un idiot de data asta.
-Asta i-am spus si eu.
Olivia se lasa pe spate si isi incrucisa picioarele, mormaind ceva despre lipsa confortului si a spatiului din taxiurile londoneze. Jesse se multumi sa se afunde in bancheta si sa priveasca picurii de ploaie care incepusera intre timp sa loveasca masina. Nu i se parea ca e un semn rau. Aici era normal Doar erau in Londra.
Privi strazile si trecatorii care alergau spre adapost, pub-urile cu geamuri intunecate din colturi, cladirile vechi ce se amestecau cu zgarie-norii moderni, aducandu-si aminte de zilele cand numea acest oras acasa. Stia ca nu trecusera decat cinci ani de atunci, insa atat de multe lucruri se intamplasera in cinci ani, incat se simte batran. Mult mai batran decat cei douazeci si patru de ani pe care ii avea. Jesse isi opri fluxul de ganduri cam in acelasi moment in care se opri si taxiul in fata unei cladiri impozante ce parea a fi acolo inca din timpul erei victoriene. Olivia i-o lua inainte. Se dadu repede jos din masina, azvarlindu-si pe umar micutul rucsac pe care nu vrusese sa-l puna in portbagaj. Jesse plati cursa, multumi soferului si o urma afara din masina. Insa, se opri in fata portilor mari de fier forjat si trase adanc aer in piept. Greul, acum urma.

*

Kyle se aseza in penumbra, la masa cea mai indepartate de fereastra. Ridica meniul si-l deschise, aruncandu-si privirea peste continutul sau, insa literele incepusera sa-i joace in fata, asa ca o lasa balta, iar cand veni ospatarul ceru un pahar cu apa si o cafea neagra. Incerca sa se aseze mai confortabil, insa, in ciuda, scaunului mare, comod din pielea neagra, autentica, nu avea niciun pic de stare.
Ajusese in L.A. in urma cu cateva ore, dupa ce incercase o seara intreaga sa o convinga pe Elen ca nu are nimic si ca e in stare sa ajunga singur inapoi acasa. Femeia se lasase cu greu induplecata. Trebuise sa-i promita ca o va suna imediat ce avionul sau va ateriza, apoi inca o data cand va ajunge acasa si inca o data in cazul in care se va simti rau si avea nevoie de asistenta cuiva atata timp cat Ray era plecat. Ca sa nu o supere, o aprobase si ii multumi pentru grija pe care i-o purta, asigurand-o de cel putin zece ori ca ii va urma sfaturile-ordinele- si ca va avea grija. Ceea ce si facu. Aproape in totalitate. O suna cand avionul aterizase si inca o data cand ajunsese in apartamentul lui Ray. Insa nu o sunase cand incepu sa se simta rau si, ca sa fie sincer, nici nu avea de gand sa o faca.
Singurul lucru pe care il avea in cap era scurta discutie-asta daca putea fi numita discutie- pe care o avusese cu Seth imediat ce ajunsese pe terminalul aeroportului.
-Cum ti se pare vremea din Los Angeles?
Kyle se incrunta si privi in jurul sau.
-Nu sunt acolo.
-...de unde...?
-Pentru mine esti foarte predictibil. La 7, in locul obisnuit, ultima masa. Ne vedem acolo, ii zise vocea inainte ca semnalul sa se intrerupa.
Kyle ofta. Era obisnuit cu Seth. Se cunosteau de multi ani, de pe vremea cand Seth nu era decat inca un hacker ce nu avea altceva mai bun de facut decat sa sparga sisteme de siguranta. Desigur, lucrurile se schimbasera in momentul in care Seth crease HellGate si se “anagajase” la Young.CO. Iar acum, hackerul acela se reorientase, hotarandu-se sa creeze programe si sisteme de siguranta complexe pentru a apara retelele pe care chiar le adusese la pamant.
Da, viata era ciudata, medita Kyle in timp ce ospatarul ii aducea cafeaua. Sistemele de valori dupa care persoanele isi conduc viata se pot schimba in cateva secunde sau nu se pot schimba deloc. In aceasta privita nu credea ca exista cale de mijloc. Ori te lasai inflentat de anumite lucruri, ori, indiferent ce se intampla, ramaneai ca o stana de piatra. Desigur, daca alegeai ultima varianta, atunci nu erai uman. Orice om era influentat, intr-un fel sau altul, de evenimentele din viata lui. Oricine avea macar o cicatrice, macar un regret sau o tristete.
Nu apuca insa sa-si termine tot gandul, caci scaunul din fata sa fusese tras si un barbat un pic mai inalt decat el, cu parul de culoarea castanei si imbracat in haine lejere, de strada se aseza.
-Seth... Kyle ii zambi in semn de salut.
Celalalt barbat se aseza mai comod, isi dadu ochelarii de soare jos si ii aseza pe masa, apoi, langa ei puse un plic mare de culoare neagra.
-Vad ca vrei sa treci direct la afaceri, ii zise Kyle oftand si intinse mana dupa plic.
-Vezi bine, scumpul meu prieten. Seth ofta. Ai reusit sa te bagi intr-o tampenie mai mare decat tine. Ar trebui sa-ti dau in cap cu plicul asta!
Kyle se incrunta si isi duse mana inapoi.
-Atat de grav?
-Micul tau programel pe care l-ai lasat sa functioneze cat tu ai fost plecat in vacanta a ajuns in casa mea, iar asta nu imi place, Kyle. Nu imi place deloc.
-Dar zidul tau ar trebui sa fie destul de bun, incat sa-mi opreasca copoii, ii aminti Kyle. Tacu un moment, gandindu-se la ceea ce i se spuse. Dar nu inteleg, de ce au ajuns copoii la usa ta ? Eu cautam informatii despre tranzactiile financiare ale Grupului N, iar tu…ei bine, nu stiu exact cu ce te ocupi momentan si asta imi spune defapt tot ce trebuie sa stiu. Daca intelegi ce vreau sa zic.
Seth deschise plicul si scoase din el cateva pagini albe si doua poze.
-Nu esti singurul care cauta informatii. Stiu cel putin doua grupuri neimplicate, cel putin nu in mod direct, care fac acelasi lucru ca si tine. Eu...lucrez pentru unul dintre ele.
Atat trebui ca, curiozitatea lui Kyle sa fie trezita. Doua grupuri neimplicate in mod direct, deci nu era nimeni din interiorul consortiului. Dar de ce ar fi cineva din exterior atat de interesat de toata afacerea asta? Era o problema de interior. Duncan vroiam sa-l omoare pe Jesse si oricat de grav ar fi fost, asta nu ii privea pe cei din exterior ca si Seth.
-Cine? Intreba intr-un final. Stia ca Seth ii va spune. Macar pe jumatate. Altfel nu ar fi cerut sa se intalneasca.
-IBA. Seth ii puse in fata cele doua poze. Kyle le lua in mana si le privi indeaproape. Una dintre ele era de neclara, insa isi dadu seama ca fusese facuta in desert. Praful si fumul ii dadusera batai decap fotografului. Imaginea nu era deloc focalizata, aratand ca munca unui amator ce nu fusese in stare sa tina aparatul bine in mana. Isi arunca privirea pe cea de-a doua fotografie. Fusese facuta cu un satelit, cel putin din cate isi dadea el seama. Locul parea pustiu, inafara de cateva incinte grupate cu grija. Kyle ghici ca acele incinte se aflau undeva dincolo de praful din prima poza.
-Nu am auzit de ei.
-Nici nu trebuia sa auzi. Biroul International Antitero. Independenti, profesionisti si foarte bine platiti.
-Mercenari?
-Unii dintre ei.
-Si ce legatura are asta cu grupul N? Sau cu faptul ca cineva vrea sa-l omoare pe Jesse Rosson si sa-i puna lui Ray chestia asta in carca?
-Lucrurile nu sunt niciodata asta de simple precum par la suprafata. Sti cu ce se ocupa Duncan?
-Nu am dovezi, dar pot sa banuiesc-droguri. Cel putin din cate am vazut pana acum. Kyle ridica din umeri si il privi pe Seth. Acesta nu parea deloc impresionat. Daca asta e reactia ta, zise Kyle, insemna ca imi scapa ceva destul de important.
-La inceput au fost droguri. Acum…e mai grav. Duncan, a marit miza si a intrat in contact cu cine nu trebuie. Cu cineva pe care nu-l poate controla.
-Nu inte...
-Dupa incidentul din 11 septembrie intregul sistem de securitate a fost modificat. Autoritatile sunt intr-o alerta continua. Lupta antitero inca nu si-a atins apogeul, dar va ajunge acolo cat de curand. Dar in ciuda celor mai mari eforturi, celulele teroriste nu pot fi anihilate in timp util. Multe lupte sunt pierdute. De aceea a luat nastere IBA.
-Ok, inteleg asta, dar nu vad ce legatura...
Seth il intrerupse din nou.
-Rabdare. Ajungem si acolo. Cat de multe sti despre Jesse ?
-Kyle incepu sa-si maseze tamplele. Simtea cum se apropie o durere de cap si nu intelegea de ce Seth il lua pe ocolite, insa ii facu jocul.
-Geniu, familie buna, inainte de a deveni director executiv a fost reporter de exterior. A renuntat anul trecut dupa un incident peste care e aruncata o perdea neagra si s-a reintors in familie, ca sa zic asa. Banuiesc ca nu te intereseaza si viata lui persoanala, nu-i asa?
-Ceea ce nu sti, e ca Jesse a colaborat de cateva ori cu IBA in trecut. La fel si Phlippe.
La auzul numelui, Kyle tresari. Deci Seth stia toata poveste: Ray, Philippe, el...totul. Asta nu ar fi trebuit sa-l mire si nici sa-l enerveze, dar nu se putu abtine. Nu-i placea cand cineva se baga in viata lui privata.
-Jesse nu e prost, continua Seth. Banuiesc ca si el si-a dat seama de gravitatea situatiei. Poate chiar de aceea a preluat conducerea Grupului N.
-De ce nu zici o data ce vrei sa zici? Nu te mai invarti in jurul cozii. Nu ajungem nicaieri asa.
-Grupul N e unul dintre cele mai mari consortii din lumea economica. Tentaculele lui se intind in toate colturile globului, la fel si influenta pe care o detine pe piata. Si nu ma refer numai la piata legala.
-Vrei sa zici ca Grupul N lucreaza si pe piata neagra?
-Nu oficial. Da, din experienta iti spun ca niciun grup atat de mare nu este complet curat.
-Banuiesc...
-Duncan a fost director executiv cinci ani, inainte ca Jesse sa-si ia in primire postul. A avut destul de mult timp sa-si consolideze pozitia in firma si in afara ei. Desigur, multi au fost foarte dezamagiti cand a trebuit sa renunte la ceea ce avea, locul sau fiind ocupat de fiul mai mic si mult prea corect a lui Newcrest. Seth facu o pauza, lasandu-l pe Kyle sa inteleaga toate implicatiile cuvintelor sale.
-Continua...
-Din pacate, exact inainte de a f dat la o parte, Duncan se bagase in ceva prea mare pentru el.
-Ceva ce a dus la implicare IBA, banuiesc...
-Da, il aproba Seth. Totusi, chiar daca lucrurile puteau fi oprite atunci, nimeni nua facut nimic. Nimanui nu-i place o prada mica. Toti vor pestele cel mare.
-Aveau de gand sa foloseasca grupul N ca momeala? Ce naiba credeau ? Ca adaposteste o celula terorista ? Kyle ridica tonul revoltat. E absurd!
-Mai incet, il avertiza Seth serios. Stiu ca e greu de crezut, dar Duncan, folosindu-se de programele sociale puse la dispozitie de Grupul N a adus in SUA cel putin 5 persoane de cetatenie afganistana cu vize de studenti. Probleme insa nu e asta. Pe langa persoane, Duncan aranjat ca in tara sa ajunga un altfel de transport.
-Ce transport?
-Arme. Multe arme. Seth se lasa in scaun si ofta.
-Chiar sub nasul lui Jesse? E un pic...
-Greu de crezut? Stiu...Jesse e un geniu, dar e un simplu om pana la urma, iar lucrurile astea nu au fost puse la cale de Duncan. Nu e atat destept. Pun ramasag ca habar nu are in ce s-a bagat si ce face. E doar o marioneta. Insa cei din spatele lui stiu.
-Si atunci de ce nu intervine IBA-ul? Asta e meseria lor, nu?
-Au incercat sa intervina acum 6 luni. A fost un esec total. Au fost descoperiti. Ca sa nu piarda totul, au trebuit sa se dea la fund, cel putin pentru o vreme.
Kyle tacu. Daca IBA-ul fusese descoperit, asta insemna ca oricine se afla in spatele tampeniei asteia stia ce face. Durere de cap se inteti. In ce naiba se bagase?
Insa, la fel ca durerea, un alt gand isi facu loc un mintea sa. Pierdea ceva din vedere. Ceva importat. Ceva ce l-ar fi facut pe Seth sa vina si sa-i spuna toate astea. Ceva...ochii i se marira. Nu, isi zise in gand. Nu era posibil. Isi ridica privirea spre Seth, dandu-si seama ca acesta il astepta defapt pe el. Lua prima poza si o mai privi o data cu atentie, incercand sa-si dea seama ale cui erau siluentele care abia se vedeau. Mainile incepusera sa-i tremure. O presimtire neagra ii ingheta sangele in vene. In urma cu sase luni...stia prea bine ce se intamplase in urma cu sase luni. Atunci murise Philippe.
-Ray stia? Il intreba intr-un final pe Seth.
-Nu. Asta nu e un lucru care se spune. Nu stie nici de Jesse, nici de...Seth tacu. Kyle intelese.
Mai urmari inca o data poza.
-Cand a fost facuta ?
-Acum 3 luni.
-Iar persoana din ea...
Seth il privi tacut. Nu trebuia sa o spuna. Stia. Putea sa citeasca in privirea lui tot adevarul. Scapa poza din mana si ramase cu privirea in gol.
-Acum intelegi de ce a trebuit sa vorbesc cu tine. Sunt persoane care vor ca totul sa se termine. Insa nu vor ca tu sa te implici. Nu mai mult decat ai facut-o deja. Da-te la o parte si lasa-l sa faca ceea ce trebuia sa faca acum…
-Nu, il intrerupse Kyle.
-Poftim ?
-Am zis nu. Jesse trebuie sa afle totul. Ray trebuie sa afle totul. Nu pot sa-i foloseasca pe post de cobai !
-Nu se va intampla nimic. Totul se va rezolva in liniste.
-Ca acum sase luni?
Seth isi inchise gura
-Imi pare rau, Seth. Imi esti prieten si te respect, dar nu am de gand sa dau in spate. Nu cand sunt atat de aproape.
-Kyle...
Kyle se ridica de la masa.
-Dar merci ca ai vorbit cu mine. Acum stiu unde si ce sa caut.
-Kyle!
Seth se ridica la randul sau, insa Kyle i-o luase deja inainte, indreptandu-se spre usa de la iesire si disparand in noaptea agitata a L.A.-ului.
Seth ofta si se aseza inapoi la masa. Lua pozele si le puse inapoi in plic, gandindu-se daca a fost bine ce a facut sau nu.
-Vom incerca sa-l pastram in siguranta, se auzi o vocea serioasa de partea cealalta a separeului. Seth zambi si continua sa-si bea cafeaua neperturbat.
-Dar poti sa promiti nimic, nu-i asa?
-Nu. Copoii lui nu ne-au atras numai noua atentia. Pustiul si-a facut-o cu mana lui.
Seth pufnii.
-Kyle a inteles aproape totul. Un singur lucru i-a scapat. Momeala cea mai mare nu e nici Ray, nici Jesse, ci el insusi.
-Intr-adevar, ii raspunse vocea linistita.
Seth se intoarse spre separeu.
-Daca pustiul va muri, Ray nu ti-o va ierta niciodata.
Barbatul celalalt se ridica si ii zambi.
-Evident. Nu are cum sa ierte o fantoma, nu-i asa?
Zicand acestea se intoarse pe calcaie si iesi afara din local, lasandu-l din nou pe Seth singur.