Îi vei da ingerului care nu poate zbura…aripi?

[Axxa.No.Way]

o sa fie cam mult dialog in acest capitol, insa se leaga de urmatorul, care va fi cu mult mai interesant ;)

Capitolul III: "Vindecatoarea cu Privire de Cristal"
Partea I

Privindu-i, in minte imi apareau imagini cu noi patru(Sakura, Gaara, Temari si Kankuro) jucandu-ne. Imi aminteam cat de bucuroasa eram cand deschideam usa, iar ei stateau in prag alaturi de bunicii lor. Cel mai des ne jucam in nisip: de fiecare data il rugam pe Gaara sa-mi faca fluturi din nisip si impreuna alergam dupa ei(dupa fluturi). Insa nu i-am mai vazut de doi ani deoarece bunicii mei au murit in urma cu un an de mana celor din "Akatsuki", si au inceput acea misiune cand aveam doisprezece ani. De-atunci nu am mai primit vizite de la Temari si fratii sai. Si acum, la fel ca atunci, eram foarte fericita sa-i revad.
-Noi mergem sa vedem repartizarile. Vii cu noi? m-a intrebat Gaara pe un ton calm si linistitor ca intotdeauna.
-Nu, tocmai ce-am vazut repartizarile...doar ca cele pe echipe inca nu au aparut. Era un anunt in care scria ca vor aparea maine, dupa cursuri.
-Pai, la revedere, Sakura! imi spuse Temari, zambareata ca de-obicei. Am chicotit si indreptandu-ma catre dormitoare, le-am facut o data cu mana. Intrarea de la "Cladirea B"(cea cu dormitoarele) era imensa. Geamurile erau si ele destul de mari, insa pe coridoare, caci cele din camere erau ceva mai mici. In ciuda marimii lor, intra multa lumina in dormitoare, inseninandu-le si conferindu-le o aura angelica de lumina. Stateam in fata usii deschise a camerei mele si priveam placut uimita in interior. Inauntru erau sase paturi, dar ceva era in neregula: pe lista se aflau doar cinci nume, printre care si al meu. Desi nici-un pat n-avea asternuturi, langa fiecare era cate o noptiera micuta cu un singur sertar, iar in dreapta si stanga usii erau cate trei dulapuri a cate patru rafturi fiecare. In mijlocul camerei era un covor maro inchis cu motivatii florale albe. Trei paturi erau de-o parte a dormitorului si celelalte trei erau "lipite" de peretele opus. Mi-am tarat cu greu trollerul pana la patul cel mai apropiat de geam. Imediat ce-am ajuns, mi-am trantit pe pat ghiozdanul de care era agatat "DIISSY"(sunt initialele numelor iepurasului Sakurei. Dupa ce a aflat trista poveste a lui Yume, aceasta s-a hotarat ca iepurasul ei sa mai primeasca un nume.). Eram obosita deoarece calatorisem foarte mult, asa ca pentru a ma plictisi si mai rau, m-am apucat sa despachetez Dormitorul nu era prea mare, astfel incat nu am ajuns cu greu la unul dintre dulapuri, in care mi-am pus hainele. Dupa aceea, l-am pus pe "DIISSY" langa perna asortata asternuturilor roz cu imprimeuri negre si albe, reprezentand fluturi in jurul unor flori gingase de cires. Imi dusesem prosopul, periuta si pasta de dinti la baie, asa ca mai aveam doar sa-mi pun unul dintre cele mai de pret lucruri... in sertar. Atunci mi-am scos din rucsac caietul si ma holbam la ceea ce era scris mare, pe coperta: "Intr-o inima plina de cea mai adanca deznadejde nu mai incap alte emotii"(Al. Dumas-tatal). Caietul nu era al meu, de fapt era jurnalul lui Yume. Aceasta i-l lasase lui Tsunade-sama cu mult timp inainte sa ma nasc pentru a mi-l da, deoarece Yume stia prea bine ca odata ce va muri, puterea ei "blestemata" va trece la altcineva. Chiar ma intrebam daca Lady Tsunade a incercat vreodata sa-l deschida, oricum, stiam ca nu ar fi putut. Asupra acestuia era pus un blestem care putea fi ridicat doar de cea ce poseda puterea care a sigilat "jurnalul", si cum Yume a fost de nivelul 11 ca "Vindecatoare", nimeni in afara de mine nu ar fi putut sa-l deschida.
Atunci am auzit scartaitul tremurat al usii, pe care parca o inchisesem in urma mea. Cand m-am uitat, in fata usii era o fata ce parea a fi de aceeasi varsta cu mine. Aceasta avea doua codite prinse coc pe de-o parte si de alta a capului. In spatele ei se afla o alta fata ai carei ochi negri se imbinau perfect cu parul ei scurt, albastru. In urmatoarea clipa, amandoua zaceau pe jos impreuna cu o fata blonda al carui par lung era prins intr-o coada la spate. Numai o suvita ii era pe fata, acoperindu-i unul dintre ochii sai... albastrii. M-am ridicat repede de pe pat si m-am dus sa le dau o mana de ajutor, dar ma impiedicasem de piciorul celei cu parul albastru... si la fel ca ele, am cazut. Stand pe podea, nu stiu de ce, am inceput toate sa radem. Blonda s-a ridicat prima si m-a ajutat si pe mine sa ma ridic. Si-a scuturat hainele si si-a aranjat cu grija parul, dupa care s-a prezentat:
-Salut, eu sunt Ino Yamanaka! pe urma aceasta ma privi mirata si exclama:
-Ai ochii albastrii!
Am ramas uimita de remarca ei si speram sa nu-si dea seama de puterea pe care o am... din cate mi-a zis Tsunade, cel mai sigur ar fi ca nimeni sa nu afle de nivelul meu aproape imposibil in "Doku".
-Ino, si tu ai ochii albastrii! Chiar nu inteleg de ce te miri, spuse cea cu parul castaniu.
-Nu la asta m-am referit. Vreau sa spun ca ochii ei sunt de un bleo exagerat de deschis... si candva, tata mi-a povestit de o persoana cu ochi exact ca ai ei si nu l-am crezut deoarece nimeni in lume nu a trecut vreodata de nivelul 8 ca "Vindecator"! zise blonda punand accent pe cuvantul "nimeni".
Nu stiam cum ar fi trebuit sa reactionez, dar eram uimita: puteam sa pun pariu ca cea de care ii povestise tatal ei era Yume si mai ales ca aceasta(Ino) stia destul de multe despre felul in care se manifesta "Doku", insa bine ca nu prea credea ceea ce i-a spus tatal ei.
-Ino, inceteaza sa fi atat de nepoliticoasa! se rasti cea cu parul prins coc.
-E in regula, am raspuns eu. Numele meu este Sakura Haruno... si sunt incantata sa te cunsc, Ino! i-am zis "suratei" mele cu ochi albastrii. Aceasta imi zambi la randul ei si imi spuse:
-Imi cer scuze, Sakura. Dar tu nu esti fata pe care o strigase asta dimineata al 5-lea Hokage? ma intrebase curioasa. Din fericire, cea cu parul castaniu o intrerupse pe Ino:
-Eu sunt Ten Ten. Nu te-am mai vazut in Satul ascuns intre Frunze pana acum.
-Pai, eu m-am nascut in Konoha, dar am fost nevoita sa parasesc satul cand aveam cinci ani si de-atunci nu am mai venit niciodata in Konohakagure. Insa ma bucur sa fiu aici, le-am zis colegelor mele de camera, incercand sa-mi fortez un zambet cat se poate de convingator, pentru ca ultimul lucru pe care as fi vrut sa-l fac era sa ma intorc inapoi... acasa. Cea cu parul scurt si albastru parea a fi cu-adevarat timida, dar indata ce vazu ca o priveam, aceasta s-a prezentat ridicandu-si ochii din podea si zambindu-mi gingas:
-Eu sunt Hinata Hyuga. Cu totii suntem noi aici, Sakura. Este adevarat ca unii dintre noi ne-am mai vazut in Konoha, dar majoritatea nici nu ne cunoastem.
Dupa care, fiecare a inceput sa-si despacheteze cat se poate de incet hainele si lucrurile. Hinata si-a ales patul de langa al meu, Ten Ten pe cel de langa al Hinatei, iar Ino patul din mijloc din cealalta parte a camerei.
Deodata am auzit o izbitura in usa si aceasta s-a deschis cu un zgomot deranjant:
-Asta-i "Dormitorul 21" ? intreba un baiat blond cu par zburlit si ochi bleumarin, imbracat in portocaliu.
-Normal, Naruto! Doar scrie "21" pe usa. Si de ce nu porti uniforma?! se rasti Ino la baiat.
-Pai, am uitat-o acasa... spuse blondul ducandu-si mainile la ceafa si afisand un zambet fermecator, cel putin asa parea sa-l considere "camarada" mea cu parul albastru, dupa felul in care il contempla.
-Ce s-a intamplat, Naruto? intreba ceva mai calma Ten Ten.
-Care dintre voi este Sakura... am un plic din partea celui de-al 5-lea Hokage? dupa care arunca o privire plicului de-un galben pal pe care il tinea in mana. Sakura... Ha-ru-no? mai intreba o data silabisind intr-un fel foarte amuzant.
-Naruto, suntem doar patru in camera si cu tine cinci: eu, tu, Hinata, Ten Ten si fata cu parul roz. Pe noi trei ne cunosti, deci cine n***a ar trebui sa fie Sakura?! spuse Ino.
-Cea cu parul roz? intreba acesta incurcat. Expresia fetei lui din acel moment ma amuza, asa ca am chicotit.
-Eu sunt Sakura, i-am raspuns. Pasi grabit catre mine, dar se impiedica brusc si cazu. Ino si Ten Ten au inceput sa rada, si pe mine ma bufnea rasul, insa chipul ingrijorat al Hinatei ma indemna sa ma abtin. Atunci mi-am indreptat privirea inapoi inspre impiedicat:
-"Intr-o inima plina de ..." Si i-am luat imediat caietul din mana. Se pare ca acesta se impiedicase de caiet, pe care il scapasem cand am incercat sa le ajut pe fete sa se ridice. Am pus indata caietul in sertarul noptierei. Vazandu-mi reactia, toti ma privira uimiti pana cand baiatul in portocaliu sparse tacerea:
-Scuze, nu am vrut sa te supar. Pur si simplu eram curios de "lucrul" care mi-a cauzat caderea, dar imi dau seama ca sunt mai neindemanatic decat credeam, zise acesta razand. Radea intr-un mod extrem de bizar: se tinea de burta cu ambele maini si dadea din picioare asemenea unui peste pe uscat ce isi agita inotatoarele. Atunci parca se trezise la realitate si imi inmana un plic, spunandu-mi:
-Batrana "vrajitoare", dupa care tusi si continua... adica Tsunade-sama m-a rugat, mai bine zis aproape m-a obligat sa dau acest plic unei fete: Sakura Haruno. Mi-a zis ca te afli in "Dormitorul 21" si ca nu ar trebui sa stiu nimic mai mult. Pe urma m-a amenintat sa nu deschid plicul si mai ales sa nu las pe nimeni sa se-atinga de el, in afara de tine... si de mine pentru ca mi l-a dat sa ti-l aduc, spuse acesta rosind. Chiar parea a fi un baiat simpatic si foarte energic, imi placea mult felul lui de-a fi. Parea capabil sa scoata un zambet din fiecare prin simpla sa prezenta si felul amuzant in care isi manifesta neindemanarea. Vedeam in el inocenta si exuberanta fratiorului meu mai mic si in acelasi timp mai intrebam ce simtea si Lady Tsunade cand il contempla... oare vedea in el imaginea fratelui ei?
Fara a mai sta pe ganduri, am luat plicul si nu am fost deloc luata prin surprindere la vederea numelui meu pe plic, scris cam neingrijit de al 5-lea Hokage, si numele grupatiei care mi-a ucis bunicii: "Akatsuki". Atunci mi-am amintit ce-mi scrisese Tsunade-sama in scrisoare, in urma cu cateva zile: "Dupa cum ti-am promis, voi trimite pe cineva sa-ti aduca lista cu numele celor din Akatsuki si informatii despre acestia.". In timp ce revedeam in minte intreg continutul scrisorii sau macar partea care ma interesa cel mai mult, blondul ma intrerupse:
-Ma numesc Naruro Uzumaki! spuse acesta cu o mandrie copilareasca, care o facu pe Ino sa ofteze, pe Ten Ten si Hinata sa surada, iar pe mine sa-i raspund:
-Sunt incantata sa te cunosc, Naruto! Dupa care iesi pe usa, prinzandu-si maneca odata ce-o inchise, asa ca o deschise din nou pentru a-si elibera haina, zambi si se facu nevazut. Blonda si cea cu parul castaniu izbucnira in ras, iar Hinata veni la mine si imi spuse soptind:
-Sakura, as vrea sa vorbim putin... in legatura cu "Vindecatoarea cu Privire de Cristal".