23-03-2012, 04:48 PM
-Doi!
Se auzi vocea profesorului de matematica ce tocmai a fost enervat de catre un elev. Grozav, dupa rutina obisnuita de a ma trezi si a venit la scoala mai trebuie sa si iau parte la tipetele unui profesor redus mintal.
-Domn profesor, cum sa-mi dati domne doi? Ati tampit? Pai ce naiba, imi mariti asa usor colectia de doi? Mariti-mi-o pe aia de trei! Sau de patru, cinci... Hai sa zic un sase, dar asta e eveniment rar...
-Cum iti permiti? Tu domnule elev ai niste derapaje asa...
-Tu ai derapaje cu masina, domne, eu nu sunt masina!
-Domnule elev, parasiti sala de clasa ca oricum sunteti dusmanul cartii.
Neavand ce face pana la urma desteptul ala a iesit pe usa, dar norocul elevilor ramasi a fost ca aceasta bataie de joc durase toata ora, noi scapand de matematica pe ziua de astazi. Avand in vedere ca e pauza de pranz am dorit sa-l caut pe Isamu. Trebuia sa-l intreb ce si cum cu meditatiile alea, trebuia sa respecte si el un program. Am urcat scarile pana ce am dat de clasa roscatului. Nu mi-a fost greu sa dau de unul dintre cei care imi puneau piedica si care era foarte bun prieten cu Isamu. L-am intrebat de roscat, dar am primit un raspuns socant:
-Isamu e in spital. Nu stiu ce s-a intamplat aseara si a ajuns cu ambulanta la spital. Daca vrei sa aflii mai multe intreaba-l pe el.
Am aflat la ce spital a fost dus, iar apoi am mers la ore. Timpul petrecut in banca parca era chin. De ce nu imi trimisese macar un simplu mesaj sa-mi spuna ca-i e rau? De asta ma trezisem in mijlocul noptii, banuiam eu ca ceva nu a mers bine. Nici ca mai puteam fi atent la profesori, scriam doar dupa dictare, rugandu-ma sa nu fiu intrebat nimic deoarece as fi raspuns o mare porcarie.
Imediat cum se terminasera orele mi-am luat mapa si incercam sa ajung cat mai repede la spitalul unde era internat Isamu. Nu mi-a fost greu sa ajung deoarece am luat-o pe scurtaturile indicate de acel amic al roscatului. Nu inteleg ce avea cu mine la inceput, pana la urma nu era atat de capcaun pe cat il crezusem. Asistenta de servici a fost foarte draguta si mi-a indicat imediat unde se afla salonul pe care il cautam. Din cate stiam era doar el in salonul ala. Am urcat scarile si deja imi venise rau de la mirosul si atmosfera din jur. Parca eram la ospiciu, cel putin asta indicau gresia alba si faianta verde- Doamne ce potrivire! Ajungand in fata usii salonului am inspirat o gura mare de aer si am intrat. Isamu statea pe un pat alb, langa geam, imbracat intr-o camasa alba, acoperit de o plapuma de aceeasi culoare. Privirea lui era serioasa si rece, foarte diferita fata de acel zambet bland.
-Akira, nu ma asteptam sa vi.
Tonul sau era la fel de distant. Nu intelegeam, gresisem eu cu ceva? Probabil ca masca pe care incercasem sa o am era enervant in opinia lui. De ce nu imi spusese atunci?
-Normal ca am venit! Ce s-a intamplat? Puteai macar sa-mi spui printr-un mesaj ca patisei ceva...
-Nu e ceva care sa necesite atentie, o sa-mi revin. In schimb am ceva foarte important sa-ti comunic.
Nu intelegeam ce poate fi asa de important, dar astptam cu sufletul la gura sa continue. Simteam cum inima mea se strange sub presiunea unui pumn invizibil facandu-ma sa sufar in tacere. Nu stiu de ce dar ma simteam asemeni unui claustrofob intr-o camera ce nu e mai mare decat un lift de bloc.
-Eu voi pleca la parintii mei in strainatate, asa ca relatia noastra s-a terminat.
Am crezut ca m-a lovit un tren. Nu mai aveam aer, totul se facuse negru pentru cateva fractiuni de secunda, timp in care creierul meu procesa informatia in toate felurile posibile incercand sa o inteleaga.
-Cum... Cum adica? Am intrebat descurajat simtind ca voi cadea pe jos in curand de la socul primit.
-Asa bine. O relatie nu se poate tine la distanta, ar fi imposibil.
-Parca sustineai ca ma iubesti! Am izbucnit cu lacrimi in ochi. Nici nu mai stiam ce sa cred, sa simt, sa spun, totul era o tornada in capul meu.
-Totul se termina si in fond cat credeai ca o sa dureze? Apropo am auzit ca Yurni a discutat cu tine si da nu esti prea diferit de cazul sau. Sa ziceam doar ca tu ai fost ceva mai bun asa ca te-am pastrat putin mai mult, oricum o terminam. Doar nu ai crezut vreodata in iubirea adevarata?!
Cuvintele sale au fost ace si sabii trecute prin inima mea ce deja era franta in bucati. Mai rau decat orice batjocura, mai rau decat orice cuvant sau lucru existent, momentul acesta m-a distrus. Fara sa ma spun nimic am iesit din salon inchizand usa in urma mea. Mi-am sters lacrimile deoarece nu doream sa le arat celor din jur ceea ce simteam. Voi plange acasa, acum doar indur. Tecand prin fata geamului de la iesire mi-am dat seama cat de distrus eram de fapt. Fata mi-era palida, parul usor ravasit, ochii cu urme rosii, iar privirea exprima agonie. Am iesit din spitalul ala mai mult zombie decat om, cel putin asa ma simteam. Nu am realizat cand numele meu a fost rostit de catre o persoana decat a treia oara.
-Akira! Acum te faci ca esti surd sau ce dracu?!
Cea care vorbise era Hitomi. Purta aceasi imbracaminte ca ultima data cand ne vazusem, doar ca de data asta culoarile asortate erau roz si negru. Asortate pe naiba, mai am putin si vars!
-Vad ca ai suferit mult, javra fututa! Sper ca stii ca Isamu e in spital datorita mie! Am turnat putin cam mult somnifer unde nu trebuia, ops!
Rasul isteric m-a facut sa simt ca ma sufoc din ce in ce mai tare, de parca nu-mi ajunsese pe ziua de azi. Deci ea a fost la el aseara, un alt lucru ce ma lovise din plin. Eram semi-adormit, mintea mea zburand unde nu trebuie, in trecut, incercand sa ramana treaza, dar firele prezentului nu doreau sa se conecteze, durerea taindu-le pe toate. Am simtit ca sunt impins, apoi claxonul unei masini mi-au deschis ochii cu adevarat. Aceasta se indrepta spre mine cu viteza, iar eu eram... In mijlocul soselei?! Hitomi ma impinsese! Cineva ma prinsese de bratul stang si ma luase pe straduta opusa fetei. Am recunoscut imediat acea persoana- Ken. Cum de aparea mereu la un fel de moment "oportun"?
-Curvo, misca incoace.
Fata nu a avut alta sansa decat sa se conformeze si sa vina aproape de mine si baiat, traversand strada.
-Tu unde trebuia sa fi acum? Parca iti dadusem de lucru.
-Tipul ala nu a putut ajunge asa ca...
-Asa ca nimic! Mars si fa traseul, nu ma intereseaza, tu imi scoti bani! Cat despre apropiatul de Akira, ce ti-am zis? Daca te mai prind o singura data si la douazeci de metri de el, te impusc. Asa ca ai grija, tarfa ordinara, iar acum mars unde iti este locul!
Nu am inteles de ce Hitomi arata mai mult decat ingrozita, iar la amenintarea baiatului a plecat ca din pusca de langa mine si el. Ken imi daduse drumul din stransoarea bratului stang si ma privise cu zambetul acela pe care il consideram fals.
-Ce e cu tine? Arati ca din razboi!
De parca aveam de gand sa spun ceva... Nu! Mai corect era: Nu mai pot spune nimic. Cuvintele mi se opreau in gat, daca vorbeam cu siguranta voi plange. Cu certitudine Ken a observat asta si nu stiu de ce, dar m-a prins de mana si a inceput sa ma traga dupa el. Nu stiam si nici nu doream sa aflu unde anume. Imi pastram acea fata de mumie si nimic mai mult. Vedeam doar stradute, oameni, masini si auzeam vorbe. Nimic mai mult, creierul meu nu facea conexiuni, doream doar sa plang, sufletul mi-o cerea, dar ratiunea ma oprea. Am vazut ca am ajuns in fata unei vile uriase, de lux as putea spune cu trei etaje, apoi am fost tras pe poarta acesteia. In curte erau o gramada de flori frumos mirositoare ce pentru moment imi captasera simturile. Nu am realizat cand am fost tras de Ken in interiorul casei decat atunci cand spatele meu a lovit peretele.
-Acum zi ce ai. Se vede pe tine ca parca esti cazut din luna si mai multe nu!
-Nimic.
A fost raspunsul rece si distant pe care l-am dat. Nu-mi placea situatia in care ma aflam, mai exact ma temeam sa stu ca sunt in casa lui.
-Nu are rost masca asta idioata, de cate ori sa-ti spun?
M-am trezit cuprins in brate de catre baiat, insa acest gest ma blocase pentru moment. Simteam ca nu ma mai pot preface, ca voi plange asa ca i-am prins camasa albastra a satenului si mi-am cufundat chipul in ea. In curand lacrimile mele isi gaseau sfarsitul in celasi loc. Simteam cum mana dreapta a baiatului ma mangaia, ceea ce reusea sa ma calmeze incetul cu incetul. Printre suspine si sughituri de plans am decis sa-i spun lui Ken tot ce se intamplase:
-Isamu a intrat in spital- Hitomi a spus ca i-a turnat somnifer in cantitate prea mare, apoi cand am mers la el mi-a spus ca va pleca si ca o termina cu mine, a mai adaugat ca oricum urma sa o termine.
Cand am rostit ultimile cuvinte am simtit cum lacrimile se intetesc. Satenul nu rostise niciun cuvant, incerca sa ma calmeze jucandu-se in parul meu. Habarn nu aveam cat timp trecuse, dar stiu ca el a ramas la fel de calm, incercand sa ma calmeze in continuare. Incetul cu incetul lacrimile s-au dus, in schimb a inceput sa ma doara capul ingrozitor.
-Esti cam palid. Ar trebui sa te odihnesti putin...
-De ce ma ajuti?
Am intrebat direct, intrerupandu-l din vorbit. Intotdeauna ma trezeam cu el langa mine, iar actiunile sale incepusera sa faca bine. Nu intelegeam de ce, ce are de castigat din tot.
-Cum adica de ce?
-Cand te-am revazut pentru prima data stii foarte bine ce mi-ai facut, colaborasei cu Hitomi, iar acum ma preotejezi, iar ea iti este un fel de servitoare din cate vazusem.
-Pai sa o luam pe rand. Hitomi intotdeauna mi-a fost, este si va fi servitoarea mea intr-un fel sau altul. Cred ca ai auzit de la ea cu ce anume lucruri ilegale ma ocup. Apoi partea a doua e cam complicata. La inceput am crezut ca te vreau doar o data, un fel de aventura, dar...
Se oprise pentru moment, ridicandu-mi chipul cu palmele sale si fixandu-si ochii in ai mei, apoi a continuat
-Am fost prea prost la inceput sa realizez ca ceea ce vreau eu nu e doar trupul ci si sufletul deoarece eu ma indragostisem de tine. Cand am aflat de Isamu am turbat, ca sa zic asa am cazut in disperare intr-un fel sau altul, iar acum sincer imi regret actiunile.
Sinceritatea vorbelor sale era de necontestat. Chiar daca pentru o scurta perioada, in orfelinat aflasem multe despre el, iar faptul ca imi vorbise pe acel ton specific ma facea sa cred ca este adevarul. Si-a apropiat buzele de fruntea mea, sarutandu-ma protector.
-Vrei sa dormi putin?
M-a trecut un fior rece cand i-am auzit intrebarea. Daca acceptam dormeam la... El?! Toate ca toate, dar inca ma temeam de Ken din cauza a ceea ce imi facuse. A observat ca inghetasem de frica, asa ca m-a cuprins in brate si mi-a vorbit.
-Stai linistit, nu-ti fac nimic, jur! Nu te teme, nu ma voi apropia de tine.
Am dat afirmativ din cap semn ca am inteles si ca accept. M-a ajutat sa ma ridic de jos, apoi m-am descaltat, baiatul conducandu-ma intr-o camera cu un pat dublu. M-a lasat singur, iar eu m-am intins pe pat, acoperindu-ma cu patura. Imi era greu sa adorm asa ca priveam tavanul alb ca pe un tablou extraordinar realizat de cel mai mare pictor. Am auzit usa deschizandu-se si l-am vazut pe Ken care a intrat in camera si s-a asezat langa mine.
-Nu poti sa adormi?
-Nu... Si ma doare capul.
L-am vazut ca zambeste si a inceput sa se joace cu parul meu. Ma calma incetul cu incetul, facandu-ma sa zambesc si sa ma relaxez. Am inchis ochii si abisul negru al somnului a reusit sa ma cuprinda in cele din urma.
Se auzi vocea profesorului de matematica ce tocmai a fost enervat de catre un elev. Grozav, dupa rutina obisnuita de a ma trezi si a venit la scoala mai trebuie sa si iau parte la tipetele unui profesor redus mintal.
-Domn profesor, cum sa-mi dati domne doi? Ati tampit? Pai ce naiba, imi mariti asa usor colectia de doi? Mariti-mi-o pe aia de trei! Sau de patru, cinci... Hai sa zic un sase, dar asta e eveniment rar...
-Cum iti permiti? Tu domnule elev ai niste derapaje asa...
-Tu ai derapaje cu masina, domne, eu nu sunt masina!
-Domnule elev, parasiti sala de clasa ca oricum sunteti dusmanul cartii.
Neavand ce face pana la urma desteptul ala a iesit pe usa, dar norocul elevilor ramasi a fost ca aceasta bataie de joc durase toata ora, noi scapand de matematica pe ziua de astazi. Avand in vedere ca e pauza de pranz am dorit sa-l caut pe Isamu. Trebuia sa-l intreb ce si cum cu meditatiile alea, trebuia sa respecte si el un program. Am urcat scarile pana ce am dat de clasa roscatului. Nu mi-a fost greu sa dau de unul dintre cei care imi puneau piedica si care era foarte bun prieten cu Isamu. L-am intrebat de roscat, dar am primit un raspuns socant:
-Isamu e in spital. Nu stiu ce s-a intamplat aseara si a ajuns cu ambulanta la spital. Daca vrei sa aflii mai multe intreaba-l pe el.
Am aflat la ce spital a fost dus, iar apoi am mers la ore. Timpul petrecut in banca parca era chin. De ce nu imi trimisese macar un simplu mesaj sa-mi spuna ca-i e rau? De asta ma trezisem in mijlocul noptii, banuiam eu ca ceva nu a mers bine. Nici ca mai puteam fi atent la profesori, scriam doar dupa dictare, rugandu-ma sa nu fiu intrebat nimic deoarece as fi raspuns o mare porcarie.
Imediat cum se terminasera orele mi-am luat mapa si incercam sa ajung cat mai repede la spitalul unde era internat Isamu. Nu mi-a fost greu sa ajung deoarece am luat-o pe scurtaturile indicate de acel amic al roscatului. Nu inteleg ce avea cu mine la inceput, pana la urma nu era atat de capcaun pe cat il crezusem. Asistenta de servici a fost foarte draguta si mi-a indicat imediat unde se afla salonul pe care il cautam. Din cate stiam era doar el in salonul ala. Am urcat scarile si deja imi venise rau de la mirosul si atmosfera din jur. Parca eram la ospiciu, cel putin asta indicau gresia alba si faianta verde- Doamne ce potrivire! Ajungand in fata usii salonului am inspirat o gura mare de aer si am intrat. Isamu statea pe un pat alb, langa geam, imbracat intr-o camasa alba, acoperit de o plapuma de aceeasi culoare. Privirea lui era serioasa si rece, foarte diferita fata de acel zambet bland.
-Akira, nu ma asteptam sa vi.
Tonul sau era la fel de distant. Nu intelegeam, gresisem eu cu ceva? Probabil ca masca pe care incercasem sa o am era enervant in opinia lui. De ce nu imi spusese atunci?
-Normal ca am venit! Ce s-a intamplat? Puteai macar sa-mi spui printr-un mesaj ca patisei ceva...
-Nu e ceva care sa necesite atentie, o sa-mi revin. In schimb am ceva foarte important sa-ti comunic.
Nu intelegeam ce poate fi asa de important, dar astptam cu sufletul la gura sa continue. Simteam cum inima mea se strange sub presiunea unui pumn invizibil facandu-ma sa sufar in tacere. Nu stiu de ce dar ma simteam asemeni unui claustrofob intr-o camera ce nu e mai mare decat un lift de bloc.
-Eu voi pleca la parintii mei in strainatate, asa ca relatia noastra s-a terminat.
Am crezut ca m-a lovit un tren. Nu mai aveam aer, totul se facuse negru pentru cateva fractiuni de secunda, timp in care creierul meu procesa informatia in toate felurile posibile incercand sa o inteleaga.
-Cum... Cum adica? Am intrebat descurajat simtind ca voi cadea pe jos in curand de la socul primit.
-Asa bine. O relatie nu se poate tine la distanta, ar fi imposibil.
-Parca sustineai ca ma iubesti! Am izbucnit cu lacrimi in ochi. Nici nu mai stiam ce sa cred, sa simt, sa spun, totul era o tornada in capul meu.
-Totul se termina si in fond cat credeai ca o sa dureze? Apropo am auzit ca Yurni a discutat cu tine si da nu esti prea diferit de cazul sau. Sa ziceam doar ca tu ai fost ceva mai bun asa ca te-am pastrat putin mai mult, oricum o terminam. Doar nu ai crezut vreodata in iubirea adevarata?!
Cuvintele sale au fost ace si sabii trecute prin inima mea ce deja era franta in bucati. Mai rau decat orice batjocura, mai rau decat orice cuvant sau lucru existent, momentul acesta m-a distrus. Fara sa ma spun nimic am iesit din salon inchizand usa in urma mea. Mi-am sters lacrimile deoarece nu doream sa le arat celor din jur ceea ce simteam. Voi plange acasa, acum doar indur. Tecand prin fata geamului de la iesire mi-am dat seama cat de distrus eram de fapt. Fata mi-era palida, parul usor ravasit, ochii cu urme rosii, iar privirea exprima agonie. Am iesit din spitalul ala mai mult zombie decat om, cel putin asa ma simteam. Nu am realizat cand numele meu a fost rostit de catre o persoana decat a treia oara.
-Akira! Acum te faci ca esti surd sau ce dracu?!
Cea care vorbise era Hitomi. Purta aceasi imbracaminte ca ultima data cand ne vazusem, doar ca de data asta culoarile asortate erau roz si negru. Asortate pe naiba, mai am putin si vars!
-Vad ca ai suferit mult, javra fututa! Sper ca stii ca Isamu e in spital datorita mie! Am turnat putin cam mult somnifer unde nu trebuia, ops!
Rasul isteric m-a facut sa simt ca ma sufoc din ce in ce mai tare, de parca nu-mi ajunsese pe ziua de azi. Deci ea a fost la el aseara, un alt lucru ce ma lovise din plin. Eram semi-adormit, mintea mea zburand unde nu trebuie, in trecut, incercand sa ramana treaza, dar firele prezentului nu doreau sa se conecteze, durerea taindu-le pe toate. Am simtit ca sunt impins, apoi claxonul unei masini mi-au deschis ochii cu adevarat. Aceasta se indrepta spre mine cu viteza, iar eu eram... In mijlocul soselei?! Hitomi ma impinsese! Cineva ma prinsese de bratul stang si ma luase pe straduta opusa fetei. Am recunoscut imediat acea persoana- Ken. Cum de aparea mereu la un fel de moment "oportun"?
-Curvo, misca incoace.
Fata nu a avut alta sansa decat sa se conformeze si sa vina aproape de mine si baiat, traversand strada.
-Tu unde trebuia sa fi acum? Parca iti dadusem de lucru.
-Tipul ala nu a putut ajunge asa ca...
-Asa ca nimic! Mars si fa traseul, nu ma intereseaza, tu imi scoti bani! Cat despre apropiatul de Akira, ce ti-am zis? Daca te mai prind o singura data si la douazeci de metri de el, te impusc. Asa ca ai grija, tarfa ordinara, iar acum mars unde iti este locul!
Nu am inteles de ce Hitomi arata mai mult decat ingrozita, iar la amenintarea baiatului a plecat ca din pusca de langa mine si el. Ken imi daduse drumul din stransoarea bratului stang si ma privise cu zambetul acela pe care il consideram fals.
-Ce e cu tine? Arati ca din razboi!
De parca aveam de gand sa spun ceva... Nu! Mai corect era: Nu mai pot spune nimic. Cuvintele mi se opreau in gat, daca vorbeam cu siguranta voi plange. Cu certitudine Ken a observat asta si nu stiu de ce, dar m-a prins de mana si a inceput sa ma traga dupa el. Nu stiam si nici nu doream sa aflu unde anume. Imi pastram acea fata de mumie si nimic mai mult. Vedeam doar stradute, oameni, masini si auzeam vorbe. Nimic mai mult, creierul meu nu facea conexiuni, doream doar sa plang, sufletul mi-o cerea, dar ratiunea ma oprea. Am vazut ca am ajuns in fata unei vile uriase, de lux as putea spune cu trei etaje, apoi am fost tras pe poarta acesteia. In curte erau o gramada de flori frumos mirositoare ce pentru moment imi captasera simturile. Nu am realizat cand am fost tras de Ken in interiorul casei decat atunci cand spatele meu a lovit peretele.
-Acum zi ce ai. Se vede pe tine ca parca esti cazut din luna si mai multe nu!
-Nimic.
A fost raspunsul rece si distant pe care l-am dat. Nu-mi placea situatia in care ma aflam, mai exact ma temeam sa stu ca sunt in casa lui.
-Nu are rost masca asta idioata, de cate ori sa-ti spun?
M-am trezit cuprins in brate de catre baiat, insa acest gest ma blocase pentru moment. Simteam ca nu ma mai pot preface, ca voi plange asa ca i-am prins camasa albastra a satenului si mi-am cufundat chipul in ea. In curand lacrimile mele isi gaseau sfarsitul in celasi loc. Simteam cum mana dreapta a baiatului ma mangaia, ceea ce reusea sa ma calmeze incetul cu incetul. Printre suspine si sughituri de plans am decis sa-i spun lui Ken tot ce se intamplase:
-Isamu a intrat in spital- Hitomi a spus ca i-a turnat somnifer in cantitate prea mare, apoi cand am mers la el mi-a spus ca va pleca si ca o termina cu mine, a mai adaugat ca oricum urma sa o termine.
Cand am rostit ultimile cuvinte am simtit cum lacrimile se intetesc. Satenul nu rostise niciun cuvant, incerca sa ma calmeze jucandu-se in parul meu. Habarn nu aveam cat timp trecuse, dar stiu ca el a ramas la fel de calm, incercand sa ma calmeze in continuare. Incetul cu incetul lacrimile s-au dus, in schimb a inceput sa ma doara capul ingrozitor.
-Esti cam palid. Ar trebui sa te odihnesti putin...
-De ce ma ajuti?
Am intrebat direct, intrerupandu-l din vorbit. Intotdeauna ma trezeam cu el langa mine, iar actiunile sale incepusera sa faca bine. Nu intelegeam de ce, ce are de castigat din tot.
-Cum adica de ce?
-Cand te-am revazut pentru prima data stii foarte bine ce mi-ai facut, colaborasei cu Hitomi, iar acum ma preotejezi, iar ea iti este un fel de servitoare din cate vazusem.
-Pai sa o luam pe rand. Hitomi intotdeauna mi-a fost, este si va fi servitoarea mea intr-un fel sau altul. Cred ca ai auzit de la ea cu ce anume lucruri ilegale ma ocup. Apoi partea a doua e cam complicata. La inceput am crezut ca te vreau doar o data, un fel de aventura, dar...
Se oprise pentru moment, ridicandu-mi chipul cu palmele sale si fixandu-si ochii in ai mei, apoi a continuat
-Am fost prea prost la inceput sa realizez ca ceea ce vreau eu nu e doar trupul ci si sufletul deoarece eu ma indragostisem de tine. Cand am aflat de Isamu am turbat, ca sa zic asa am cazut in disperare intr-un fel sau altul, iar acum sincer imi regret actiunile.
Sinceritatea vorbelor sale era de necontestat. Chiar daca pentru o scurta perioada, in orfelinat aflasem multe despre el, iar faptul ca imi vorbise pe acel ton specific ma facea sa cred ca este adevarul. Si-a apropiat buzele de fruntea mea, sarutandu-ma protector.
-Vrei sa dormi putin?
M-a trecut un fior rece cand i-am auzit intrebarea. Daca acceptam dormeam la... El?! Toate ca toate, dar inca ma temeam de Ken din cauza a ceea ce imi facuse. A observat ca inghetasem de frica, asa ca m-a cuprins in brate si mi-a vorbit.
-Stai linistit, nu-ti fac nimic, jur! Nu te teme, nu ma voi apropia de tine.
Am dat afirmativ din cap semn ca am inteles si ca accept. M-a ajutat sa ma ridic de jos, apoi m-am descaltat, baiatul conducandu-ma intr-o camera cu un pat dublu. M-a lasat singur, iar eu m-am intins pe pat, acoperindu-ma cu patura. Imi era greu sa adorm asa ca priveam tavanul alb ca pe un tablou extraordinar realizat de cel mai mare pictor. Am auzit usa deschizandu-se si l-am vazut pe Ken care a intrat in camera si s-a asezat langa mine.
-Nu poti sa adormi?
-Nu... Si ma doare capul.
L-am vazut ca zambeste si a inceput sa se joace cu parul meu. Ma calma incetul cu incetul, facandu-ma sa zambesc si sa ma relaxez. Am inchis ochii si abisul negru al somnului a reusit sa ma cuprinda in cele din urma.
![[Imagine: semnatura_zps4673586a.png]](http://i1117.photobucket.com/albums/k590/olimpiutza/semnatura_zps4673586a.png)