Angel without soul ( sezonul 2 )

[Rain]

Eu, sincera sa fiu nu sunt prea multumita de acest capitol. Dupa ce ca e mic, nu imi place nici dialogul cum a iesit, nici actiunea propriu zisa, dar va las pe voi sa decideti.



~Capitolul 12 Odiseea unui suflet ranit~
( Kiru )



-Ha! Si ma enervasem degeaba ca e singur in celula. Uite curcanu ca-i aduce o jucarie, se auzi aceeasi voce de dinainte.
Nu mi-am putut stapani curiozitatea si am ridicat capul, privind in directia pasilor auziti. Intr-adevar unul din politisti se apropia de celula mea cu un pusti de vreo optsprezece ani, blond si cu un ten rozaliu. Era slabut si putin inalt, iar mainile le avea prinse la spate cu perechea de catuse, cum ma obisnuisem deja ca toti sa fie adusi aici. Deschise celula, il arunca ca un caine inauntru, apoi o inchise si pleca.
-Merde*, tipa pustiul cu o voce pitigaiata, care ii tremura. Se tranti pe pat si incerca din rasputeri sa nu ma priveasca. Parea inofensiv, asa ca m-am apropiat, adresandu-i o intrebare:
-Vorbesti engleza? am intrebat cu un strop de speranta.
-Huh? ridica capul si ma privi, analizandu-ma suspect din cap pana in picioare. Se incrunta usor cand am ajuns destul de aproape de el si m-am asezat pe pat. Da, de ce?
Am rasuflat usurat, insa el era la fel de incordat ca inainte. Parea speriat de ceva, dar nu puteam ghici care era cauza. Am surprins cum se indeparteaza aproape insesizabil de mine, lipindu-si spatele de zidul rece.
-E bine atunci, am spus.
-Nu esti francez, nu?
-Nu, am raspuns prompt, afisand un zzmbet, la care insa nu mi s-a raspuns.
Se lasase o tacere greoaie, simtind cat de incordat era pustiul de langa mine.
-Eu sunt Kiru, am zis sa ma prezint, auzind un chicot ciudat din gura lui. Marturisi ca nu-l prea interesau astfel de date, dar trebuia sa conversez cu el. Nu se stia cate zile voi mai sta aici, si decat sa mor din pricina plictiselii, mai bine imi miscam si eu gura, indiferent ce cuvinte reuseam sa scot. Numele lui nu mi-l spuse, in schimb, ma intreba de cand sunt aici.
-Nu de mult. Am ajuns dintr-o prostie. Nici macar nu ar trebui sa fiu aici in acest moment.
Voci si tipete se auzeau din alte celule, speriindu-l pe noul meu coleg. Privea nedumerit in celelalte camarute, intorcand capul cand dadea de o privire amenintatoare sau perversa.
-Iar tu… Pari diferit de restul. Cum de ai ajuns aici? Locul asta este pentru criminali in serie, tu pari normal cu capul.
Am suras.
-A fost prima si cea mai apropiata inchisoare. Ar trebui sa ma elibereze repede pana aduc un traducator ca sa le explic ce s-a intamplat. M-au prins intr-o bataie si, stii si tu cum e Parisul, trebuie ss fie ordine peste tot.
Dsdu din cap in semn ca a inteles, parand vizibil mai relaxat. Probabil din cauza ca nu eram ca restul. Se astepta poate sa dea de un coleg rautacios cu care nu poate schimba o vorba, sau mai rau, sa dea de unul ce-l va viola.
-Nu pari sa fii de aici, spuse baiatul crezand in propriile vorbe.
-Nu, nu sunt.
-Atunci iti spun cu sinceritate : pe cat e de frumos Parisul, pe atat e de periculos. Vezi cati oameni sunt in inchisoarea asta? Si astia sunt doar criminali, dar mai sunt si altele...
Intr-adevar nu cunosteam prea multe despre orasul acesta. Avea multe locuri de vizitat, multe parti frumoase, parcuri, cladiri, poduri si magazine sau restaurante, dar bineinteles ca existau si colturi de bloc sau cartiere mai intunecate. Poate acolo se petreceau toate aceste lucruri.
-Si tu cum ai ajuns aici? Nu pari a fi un criminal, i-am spus cu sinceritate, analizandu-i trupul firav, descoperind doua cicatrici micute pe umarul sau. Pareau a fi de la doua gloante trecute cu disperare prin el.
-Ba da, sunt un criminal! zise vinovat, dar totusi aspru, lasandu-si capul in jos. Ii puteam simti sangele ce-i pulsa prin vene, emotiile prin care trecuse si tristetea ce o resimtea. Mi-am omorat mama. Am impuscat-o, crezand ca asa va fi mult mai bine. Inima mea se oprise in loc cand pronuntase cuvantul mama. Nu parea atat de insensibil pe cat povestea el.
Incepu sa imi povesteasca cum s-a intamplat, cum a reusit sa se imprietenasca cu niste barbati dubiosi si cum a ajuns sa isi omoare mama doar pentru ca se drogase. Privindu-l doar, te-ai fi intrebat cu siguranta ce cauta un baiat ca el in acest loc.
L-am intrebat si despre cele doua cicatrici, si mi-a zis in soapta :
-M-am impuscat singur dupa ce am inceput aceasta misiune murdara. Trupul meu era de batjocora, asa ca trebuia sa-l fac mai de temut. A durut, dar a meritat, caci cicatricile mi-au adus un rang putin mai ridicat decat primul.
M-am bucurat sa-l cunosc si sa-i ascult povestile, chiar daca era un tip mai ciudatel.


-Vine, vine, se auzeau susote, toti oprindu-se din activitatile lor si privind spre hol cu ochii mari. Cand politistul se opri in fata celulei noastre, am tresarit.
-Come on, the translator is here, spuse pe o engleza pocita, facandu-mi semn sa vin. Imi era dor de casa, de Matsuro si de intreaga familie Hudson. Parca statusem aici un an intreg. Cand am iesit din celula, i-am zambit pustiului al carui nume inca nu il aflasem, in ciuda celor patru ore petrecute cu el. Imi zambi sters, fiind constient de faptul ca in locul meu va aparea altcineva, si nu se stia inca ce fel de persoana va fi. Eram cam egoist gandindu-ma doar la momentul cand voi ajunge acasa, uitand rapid de persoana din celula mea. Totusi, trecutul lui ma atinsese pe suflet ca un nor de scantei.