Ultimul zambet

[Addeh]

O_O Am ramas de-a dreptul uimita sa vad cati mi-ati citit prologul. o.o Nu ma asteptam, jur. o.o
Anw, nici nu stiti cat de fericita sunt pentru asta. <3 Imi sunteti alaturi si asta ma bucura enorm de mult. >:D<

In regula acum, nu stiu cat de reusit mi-a iesit primul capitol, dar las totul pe mana voastra. xD

Capitolul 1 - " Vreau sa ma joc. "

- Doar un zambet, o imbratisare - ce-as da ca totul sa fie pentru mine... Dar in zadar...

Acele versuri imi erau straine, dar totodata mi se pareau extrem de cunoscute; poate din cauza ca simteam acelasi lucru ca si ea, persoana ce repeta la nesfarsit cu o voce tremuranda cuvintele respective. Ma ducea cu gandul undeva departe, insa in mod straniu, parca era aproape - aproape de mine. Si atunci am vazut-o. Pe aceeasi straduta pustie corpu-i firav tremura, precum si vocea inmarmurita. I-am observat tresarirea si mi-am dat seama ca ii este teama de ceva anume, dar nu puteam pune toate acele senzatii la un loc.
M-am apropiat cu precautie de acel colt mizerabil in care isi varsa lacrimile si i-am atins usor parul blond. O priveam si la randu-mi, ma intrebam ce i s-a intamplat. Hainele rupte si ranile de pe anumite portiuni de pe corp nu-mi indicau nimic bun - poate doar faptul ca a fost victima unui alt nenorocit. Se intampla din nou.
- Hei, esti bine ?
Ce intrebare stupida din partea mea. Bineinteles ca nu era in regula. Oare...
- T-Te implor... a inceput ea cu voce joasa si speriata, ca mai apoi sa continue si mai tematoare. Practic, a izbucnit in lacrimi si suspine. Nu stiam ce sa fac; la un moment dat, a continuat fara vlaga. Iti dau orice, doar ... nu mai vreau, te rog !
Acele ultime cuvinte au lasat-o sa se piarda in inconstiinta, iar ochii de un verde crud i s-au inchis. Oare cat va dura ... ?


In timp ce colindam holul pustiu al scolii, ma gandeam la fata ce probabil acum dormea in patul meu. Exact : patul meu. Doar nu era s-o abandonez ranita cum era si... Nu inteleg nimic. Cine i-ar face una ca asta si mai important, de ce ?
- Au ! Ce dracu` ...
Nici nu-mi dadusem seama in cine intrasem, mai concret, nu eram deloc atent cand inaintam catre clasa mea. Tipic unui pusti de saptesprezece ani. Mi-am ridicat privirea catre cel din fata mea, putand sa-i observ intreaga fiinta. Si nu eram tocmai multumit de cine ma ciocnisem... Tipul arata infricosator in adevaratul sens al cuvantului; avea parul de o culoare neobisnuita, un violet inchis, iar ochii albastrii ca de metil exprimau numai superioritate. In fond, cine naiba-i el ?
Desi intr-adevar, doream sa stiu mai multe despre acest necunoscut, nu aveam curajul sa-l infrunt, de parca eu ii eram inferior lui; nici macar nu parea in varsta. Banuiesc ca nu are mai mult de 18 ani...
Dau sa plec, insa baiatul asta a reactionat intr-un mod foarte ciudat. Imi simt incheietura cuprinsa de a lui mana puternica si brusc, ma trezesc tras dupa el pe coridorul liceului.
Nestiind ce are de gand sau mai degraba, cum sa reactionez eu, il " atac " cu cateva vorbe.
- Hei, stai ! Ce vrei ? De ce ma tot cari... Hei ! Opreste-te !
Ma privi pret de doua secunde ciudat, apoi ii aud vocea pentru prima data.
- Chiar vrei sa stii, pustiule ? Era un ton jos, parca vrand sa para calm, dar nu-i iesea; intelesem totul exact pe invers.

Era furios. Sa fi fost eu cauza acelui sentiment ? Totusi, vocea sa ma intriga, ma atragea intr-un fel. Ma simteam in pericol - ca si cum eram gata sa ma arunc in fata unui tren.
Asteptam sa continue ceea ce avea de spus, poate o mustrare zdravana, dar de la el. Ciudat insa, nu am auzit nimic, doar am realizat faptul ca acum ne aflam intr-o incapere necunoscuta mie. El avea acelasi ranjet tamp pe chip si deja incepea sa ma irite.
- Ai vrut sa stii ce vreau, nu ?
- Ce ... ?
Pasii pe care-i facea, apropiindu-se astfel de mine, ma puneau intr-o situatie jenanta, ba chiar ridicola. Ramasesem inmarmurit, captivat de vocea sa; nu intelegeam ce reprezenta el de fapt pentru mine - de ce ma atragea atat de mult...
Ajunsese indeajuns de aproape de mine, incat sa-mi provoace acea teama si fiori specifici.
Ochii ii straluceau in lumina slaba ce patrundea prin perdea si in acelasi timp, ma priveau pe mine - foarte profund. Ma analizau. Urechile mi-au devenit subit sensibile la oricare sunet, chiar si la respiratia sa fierbinte.
- Vreau sa ma joc, adauga dupa un timp de tacere, apoi lingandu-mi discret pavilionul urechii stangi.
Gestul sau m-a socat ce-i drept, de fapt, tot ce facea, cum actiona in fata mea - ma soca. Dar nu intelegeam de data aceasta. Cum adica sa se joace ? Nu-mi pare un tip imatur, ba din contra...
Am vrut sa-l intreb ce-a dorit sa spuna cu acea " joaca ", dar nu am indraznit. Eram jenat, caci se apropiase mai mult de mine, iar obrajii imi ardeau puternic. Simteam asta.
La un moment dat, m-am trezit sarutat. Da, sarutat de el ! M-am incins si mai mult ca la inceput si am incercat sa-i refuz sarutul, atingerile ce apareau de nicaieri, ba chiar si cele mai perverse miscari, dar nu puteam sa fac nimic; eram inlantuit intr-un fel. I-am simtit limba patrunzand in cavitatea mea bucala, lasandu-ma fara aer. Devenea din ce in ce mai greu sa respir.

- Nggh... L-lasa-ma !... De-abia puteam vorbi, iar el, vazand clar acest lucru, ma apuca de paru-mi saten, nedorind probabil sa scap. Si strangea tot mai tare...

Poate ca asta reprezenta asa-zisa joaca...


O sa incerc sa scriu capitole mai lungi de atat. La yaoi am inspiratie. :))