Sângele tău este cerneala mea

[Me�al.]

Vă mulţumesc pentru comentarii şi o să încerc să ţin cont de ele. Cât despre repetiţii, aceasta este veşnica şi unica mea problemă. Niciodată nu am reuşit să scap de ele de parcă ar fi vreun blestem ce mă urmăreşte * laughs * .
Lectură plăcută ! :]

4

Eram alături de Lizzy în vestiare şi îmi legam şireturile de la adidaşi. Trebuia să intrăm pe marele teren de sport al liceului, iar eu îmi rugasem prietena să facă o diversiune pentru a mă strecura pe lângă profesoară. Lizzy acceptase imediat, fără să comenteze.

-Doamne, te întâlneşti cu Ace ! Să fii văzut cum se uita Laura Kingsley la tine când el mai avea puţin şi te săruta ! Murea de ciudă !

Laura Kingsley era una dintre cele mai mari scorpii din tot liceul. Fusese coruptă de către sora ei mai mare şi acum devenise un adevărat monstru. Făcea parte dintr-o familie înstărită şi, pe deasupra, era şefa majoretelor. De asemenea, era cea mai populară fată din şcoală şi inamica mea numărul unu de acum câteva zeci de minute. Ea era, de obicei, obişnuită să fie împreună cu cel mai popular şi frumos tip din şcoală şi, fără dar şi poate, pusese ochii pe Ace. Dată fiind apropierea lui de mine din pauză, sigur mă detesta.

I-am zâmbit lui Lizzy şi i-am dat un cot, ea alergând înspre profesoara slabă ce stătea cu spatele la noi. Apoi, asigurându-mă că nimeni nu mă privea, am luat-o la fugă înspre pădurea din spatele terenului de fotbal. Trebuia să mă grăbesc ca să nu mă vadă cumva profesoara şi, pentru prima dată, eram bucuroasă că făcusem parte din echipa de maraton a fostei mele şcoli.

Nu după mult timp, am ajuns la intrarea în mica pădure. M-am uitat în jur, căutându-l pe Ace. Stătea sprijinit de un copac, cu mâinile în buzunarele blugilor şi cu privirea aţintită asupra-mi. Se uita încruntat la mine, iar eu am înghiţit în sec instinctiv. Aveam o presimţire nu prea bună.

-Uhm... Scuze de întârziere, dar am rugat-o pe Lizzy să o ţină ocupată pe profă ca să pot să vin şi Liz... Am început să spun, dar vorba mi-a fost tăiată.

-Lizzy în sus, Lizzy în jos. Numai despre Elizabeth vorbeşti tot timpul, de parcă ar fii centrul universului ! Când o să fie momentul să vorbim despre orice altceva ?

Era nervos şi mă făcea să mă simt vinovată pentru ceva ce nu făcusem. Totuşi, s-a priceput destul de bine să mă readucă la tăcere. Am stat în jur de zece minute fără să vorbim, eu dorindu-mi să mă evaporez cât mai rapid din acel loc. Mă legănam de pe un picior pe altul, agitându-mă inutil. Dacă voia să-mi spună ceva, putea să o facă odată, nu să prelungească chinul la infinit !

-Mai ţii minte când m-ai întrebat cine sunt ? Sau când m-ai întrebat ce e Luna Sângerie ?

Am aprobat, nedorindu-mi să vorbesc fiindcă ştiam că dacă aveam să o fac, vocea îmi va tremura.

-Se pare că la a doua întrebare ai primit un răspuns de la profesorul de istorie, iar la prima cred că nu îţi doreşti unul.

Afirmaţia lui m-a făcut şi mai curioasă, dar, totodată, m-a enervat. Nu înţelegeam de ce se prefăcea el că ştia ce-mi doream eu şi ce nu ! Ce, mai nou putea să citească şi minţile oamenilor ? Pe bune acum, nu putea şi era o prostie să se prefacă că ştie ce voiam eu. Aşa că, fără să mă gândesc de două ori, am început să-l întărât şi să-i repet că nu avea curajul să mi-o spună. După cum mă aşteptam, el s-a enervat şi nu a mai avut nervi pentru a se opune. Fără să mă anunţe, şi-a dat jos tricoul şi am putut să văd un semn rotund pe braţul său drept. Arăta exact ca cel de pe mâna mea stângă. De fapt, erau identice. Nici nu aveam ce spune, doar priveam micul semn ce era mai deschis decât culoarea pielii. Apoi, fără nici un alt advertisment, începe să se strâmbe la faţă şi în jurul nostru începe să bată un vânt violent, ce rupea frunzele copacilor şi forma un vârtej în jurul său. Mi-am închis ochii şi, când i-am deschis, am rămas mută de uimire. În faţa mea se afla Ace cu două aripi lungi şi negre ce îi ieşeau exact din spate. Am rămas cu gura căscată, iar trupul a început să-mi tremure. Mă dădeam în spate încet, iar el se apropia de mine cu un zâmbet pe faţă. M-am împiedicat de o rădăcină şi am căzut pe spate, lovindu-mă de trunchiul unui copac. Respiraţia mi s-a întretăiat pentru o secundă, dar mi-am revenit rapid şi am privit fascinată şi, totodată, speriată aripile lui.

-Hai, fugi, ştiu că asta îţi doreşti, a spus indiferent.

-Poftim ? Nu, nu am să fug, doar că asta e... uau. Nici nu ştiu ce aş putea spune. E imposibil. Pot ? Am întrebat, întinzând o mână înspre aripa sa stângă.

A aprobat, iar eu am atins penele sale. Erau moi şi fine, precum puful. Nu îmi venea să cred ce vedeam şi simţeam... părea să fie doar un vis. Şi totuşi, în inimă mi-a rămas un ghem de frică fiindcă, dacă l-aş fi supărat pe Ace, sigur aş fi ajuns într-un coşciug. Parcă am stat o eternitate cu mâinile înfipte în aripile sale, mângâindu-i penele moi.

-Şi de ce eşti pe Pământ ? Adică, eşti un înger, nu ai ce căuta aici, am spus răguşită.

-Pentru a-mi îndeplini destinul. Oricum, nu vreau să vorbesc despre chestia asta. Tot ce trebuie să ştii este că tu trebuie să mă ajuţi.

Într-un moment normal, aş fi avut o reacţie destul de urâtă la spusele sale, dar de această dată am tăcut şi am înghiţit. Îmi era frică de el şi de aceea preferam să fiu atentă la comportamentul meu. Fără să-mi dau seama, Ace m-a luat în braţe, iar eu l-am privit întrebătoare. Nu înţelegeam ce căutam în braţele sale, deşi căldura pieptului său îmi plăcea. Mă simţeam apărată de acele aripi imense. El îmi zâmbi în felul său unic şi, fără vreun advertisment, îşi luă zborul. Am început să mă agit şi mi-am încleştat mâna în părul său. Chicoti. De parcă era ceva aşa de amuzant. Mi-a spus că nu avea de gând să mă arunce din braţele sale sau alt lucru ce ar fi legat de viaţa mea. Spusese tare şi clar că nu voia să-mi facă rău, aşa că de ce m-aş mai îngrijora ? M-am lăsat moale în braţele sale şi am admirat priveliştea. De unde ne aflam, puteam să văd întreaga şcoală şi curtea. Niciodată nu realizasem că liceul deţinea aşa de mult teren şi că piscina era aşa de mare. Probabil că de la pământ nu puteam vedea atât de multe lucruri fascinante. Parcă citindu-mi gândurile, Ace începu să urce şi mai sus şi am pătruns prin perdeaua groasă de nori. Printre ei nu se vedea nimic, doar un alb infinit, cu tente de gri. Mă simţeam ca-n Rai, neputând să văd nimic. După ce am trecut de marea infinită de nori, am ajuns deasupra lor şi soarele puternic ne-a luminat chipurile. Dacă măcar o dată soarele ar fi atât de puternic şi-n oraş ! Ce vise, era imposibil.

-Îţi place ? M-a întrebat când se oprise şi parcă stătea pe un nor în formă de scaun. Totuşi, aripile i se mişcau lent, lovind aerul cald.

Nu îmi găseam cuvintele căci splendoarea acelui moment era incredibilă. Am dat din cap, sperând ca el să nu mă mai silească să spun ceva. Lent, am întins mâna pentru a atinge o parte dintr-un nor. Tot timpul mi-am dorit să-i ating şi, parcă, visul mi se împlinise. Voiam să pun mâna pe un nor care era puţin mai departe, dar am alunecat din braţele sale şi în acel moment am fost sigură că viaţa mea s-a terminat. Totuşi, nu-mi era frică şi, de fapt, nici nu am avut timp ca acest sentiment să-şi facă apariţia în inima mea căci o mână puternică m-a săltat în aer şi eram din nou în siguranţă. Stătea pe picioarele lui Ace, ca mai devreme, dar într-o poziţie mult mai indecentă. Eram cu faţa la el, cu picioarele desfăcute înconjurându-i spatele. Trupul meu era lipit de al său, iar feţele noastre se aflau la câţiva centimetri depărtare. În acel moment dorinţa mea de-al săruta era uriaşă. Ajunsesem să mă rog să mă sărute, lucru pe care nu l-aş fi făcut niciodată. Încet, şi-a apropiat faţa de a mea, iar eu am închis ochii instinctiv. Totuşi, ce mi-am dorit nu s-a întâmplat, ci doar mi-a atins cu buzele fruntea.

-Ar trebui să mergem, am spus cu tot amarul din lume în voce.

Nu a auzit din prima ce am spus fiindcă îmi privea insistent decolteul. Am tras de bluză ca să nu mi se mai vadă sânii, iar el a oftat dezamăgit. Măcar să fim amândoi nemulţumiţi, nu numai eu ! Însă, nu m-am putut abţine să nu spun ceva ce pe mine m-a amuzat:

-Ştii, dacă un băiat se uită la sânii unei fete zece minute pe zi, o să trăiască cu cinci ani mai mult.

A început să râdă zgomotos până când i-au dat lacrimile.

-Cred m-aş putea uita la sânii tăi o veşnicie. Şi numai uitându-mă la ai tăi o să trăiesc mai mult de un secol, a zis el zâmbind năstrujnic.

După câteva minute, Ace a început să coboare prin perdeaua de nori cu o viteză uriaşă. Parcă era o torpilă, iar eu mă temeam ca nu cumva să ne facem una cu pământul. Văzând că ne apropiam de vârfurile ascuţite ale brazilor, am început să urlu şi mi-am prins mâna în părul său, strângându-l. El a început să râdă zgomotos şi, fără nici un efort, s-a oprit şi a aterizat între copaci. M-am uitat la ceas şi, şocată, am observat că mai erau cinci minute până la începutul orei de spaniolă. Fără a-l mai băga în seamă pe Ace, am luat-o la fugă spre clădirea ce se profila în faţa mea. Totuşi, am putut să-i aud râsul.

Pe drum, m-am întâlnit cu Lizzy, care respira greu. Mi-a explicat entuziasmată tot ce se întâmplase la ora de sport, iar apoi, cu o curiozitate specifică ei, m-a întrebat ce am făcut cu Ace. „Ştii, tipul care se dă la mine este un înger negru şi m-a dus în zbor până deasupra norilor şi acolo aproape că ne-am sărutat.” Suna cam tâmpit, nu ? Şi, în fond, nu m-ar fi crezut dacă îi spuneam aşa ceva. În cel mai bun caz, ar fi crezut că sunt nebună. Aşa că a trebuit să fac rapid o poveste destul de credibilă.

-Păi, am stat în pădure şi ne-am plimbat. E o râpă departe de terenul de fotbal şi eu nu am văzut-o şi aproape că am căzut în ea, dar el m-a salvat. Cu mâinile sale puternice, m-a prins şi am căzut peste el. Eram aşa de aproape încât aproape ne atingeam buzele... şi... şi... el m-a sărutat pe frunte, deşi eu îmi doream atât de tare să fie pe buze !

Nu am putut să-mi reţin lacrimile şi acestea au început să-mi curgă pe obrajii roşii. Liz mă îmbrăţişă cu putere şi îşi ţinu toate comentariile pentru mai târziu. Totuşi, nu puteam să uit că toată şcoala mă văzuse izbucnind în plâns şi că Josh era printre cei se asistaseră la mica scenă. Eram sigură că avea să îi spună lui Ace despre ce văzuse. De fapt, puteam paria pe orice că aşa o să facă. În plus, ştiam că plânsul meu avea să devină subiect de bârfă în liceu.

Când am intrat în clasă, profesoara de spaniolă era la catedră şi vorbea ceva cu un elev. Totuşi, toţi cei din sală şi-au îndreptat privirea spre mine, vrând să vadă dacă mai plângeam. Deci, se aflase tot. Şi, ce era şi mai rău, Ace se afla în clasă şi mă privea atât de îngrijorat. Nu doream să vorbesc cu el. M-am apropiat de catedră, iar profesoara m-a întrebat ce am păţit de aveam ochii injectaţi. Femeia era înaltă, cu părul blond curgându-i precum aurul pe spate. Ochii săi negri, de aceeaşi culoare cu veşmintele pe care le purta, mă priveau cu intensitate, aşteptându-mi răspunsul.

-Hola. Ştiţi, mă simt rău căci, la ora de sport, m-a lovit un băiat cu mingea de baschet în cap. Mă simt foarte ameţită.

-Atunci pleacă acasă, chica ! Nu mai sta aici, a spus ea destul de tare încât să audă toată clasa. Se vede că te simţi rău căci ai plâns foarte mult. Ai ochii injectaţi, adăugă ea de parcă eu n-aş şti.

M-am scuzat din nou ca să dau impresia că îmi părea cu adevărat rău că plecam de la ora aceea. Profesoara chiar m-a crezut şi era convinsă că mie îmi plăcea spaniola. Ce minciună ! Detestam limba aceea de când eram mică fiindcă mama obişnuia să se uite la diferite seriale în spaniolă. Când eram în generală, numai piţipoancele ştiau şi le plăcea limba aia. De aceea, dezgustul meu pentru ea este aşa de uriaş acum.

Până când am ieşit din clasă, am simţit cum Ace mă fixa cu privirea. Se uita aşa de intens la mine şi parcă îşi dorea să-mi transmită ceva. Nu m-am întors să-l privesc fiindcă ştiam că avea să mă determine să rămân. Val vârtej, am ieştit din sală şi am luat-o la goană spre ieşire. Nu mi-am luat jacheta din dulap, ci am tras mânecile pluoverului moale şi călduros. Gardianul nu m-a oprit când am ieşit din clădire; probabil că fusese apelat de profesoara de spaniolă. Îmi şi imaginam conversaţia dintre cei doi. Sigur conţinea ceva asemănător cu: Dacă vezi o psihopată alergând pe culoare, să o laşi să plece.

După câteva minute, am ajuns în staţia de autobuz unde, chiar în acel moment, maşina roşie cu două etaje staţiona. Am luat-o pe ruta 159 şi m-am aşezat pe un scaun din apropiere de una dintre uşi. Nu ştiam încă unde aveam să mă duc aşa că preferam să cobor cât mai rapid atunci când doream. Mă uitam pierdută pe geam, încercând să nu las lacrimile să-mi ude din nou obrajii. Lângă mine stătea un cuplu de îndrăgostiţi care, la fiecare două minute, se sărutau şi se alintau non stop. Căcat. Căcat. Căcat. Trebuia să cobor căci, altfel, aveam să încep să plâng. Cuplul acela îmi amintea de mine şi de Ace – sau de cum am putea fi. Aşa că, în disperare de cauză, am coborât la prima staţie, Bond Street. M-am uitat prin jur, gândindu-mă ce aş putea face. Puteam să merg să vizitez Madame Tussaud’s sau muzeul lui Sherlock Holmes. Nu, nu voiam să văd vreun muzeu. Am luat alt autobuz, pe ruta 390 şi am coborât două staţii mai târziu, la Lancaster Gate. De acolo puteam merge în parcul Hyde şi să stau pe undeva, plângându-mi de milă. Patetic, nu ? Am luat-o uşor la pas înspre lacul Serpentine, dorind să văd dacă se scălda cineva în zona special amenajată. Pe aleile uriaşului parc, se plimbau mame cu copiii în cărucioare şi cupluri proaspăt îndrăgostite. Deşi nu era foarte mult soare, câteva raze au reuşit să treacă prin perdeaua groasă de nori, luminând copacii inverziţi. Am trecut pe lângă Colţul Oratorilor unde, un bărbat bătrân, cu părul cărunt, dorea să-şi expună punctul de vedere în faţa unei mulţimi.

După două ore, am ajuns pe marginea lacului Serpentine. Mă lălăisem pe drum, aşezându-mă pe câte o bancă şi citind dintr-o carte scrisă de Tolstoi. Apoi, mă ridicam şi mai mergeam puţin şi mă aşezam din nou. Pur şi simplu, nu aveam deloc chef să merg neîncetat, de parcă aş fi fost la o cursă. Îmi trebuia puţin timp pentru mine. Să fiu singură şi să mă gândesc la toate cele întâmplate. Nu ceream prea mult, nu ?

Pe pod stăteau mulţi copii ce priveau fascunaţi apa de un albastru spre verde. Cupluri proaspăt îndrăgostite sau familii cu copii mici se plimbau cu barca. Locul special amenajat pentru scăldat era gol, nimeni nu era în apă. M-am aşezat pe iarbă, sub un copac şi mi-am scos din geantă cartea. Sprijinită de trunchiul arborelui, am început să citesc, încercând să mă relaxez. Totuşi, nu am reuşit fiindcă BlackBerry – ul scotea zgomote enervante de fiecare dată când cineva încerca să mă sune sau îmi trimite vreun mesaj. Chiar dacă îmi închisesem iPhone – ul, am uitat de celălalt telefon. L-am scos din geantă şi m-am uitat la ecran. Multe apeluri de la Ace şi Lizzy şi câteva mesaje de la Liz. Am vrut să citesc cel mai recent mesaj, dar l-am deschis pe primul. E nervos., E îngrijorat. – acestea erau mesajele pe care mi le trimitea neîncetat Liz. Am oftat şi am blocat telefonul, aruncându-l pe iarbă, lângă mine. M-am întins pe iarbă şi am privit norii. Oh, norii... Toate amintirile din timpul orei de sport mi-au revenit în cap cu o viteză uriaşă.

De ce fac atâta tevatură? Doar nu-l plac... Mi-am spus mie, acoperindu-mi ochii cu mâinile.
Ia nu mai spune că nu-l placi. Ce, eşti atât de neatentă încât nu-ţi dai seama că eşti moartă după el? Pur şi simplu admite asta şi nu te mai plânge! Vocea din capul meu m-a terifiat.
Dar tu cine, spanacul meu, eşti ? Am şi înnebunit ? Eram nervoasă.
Sunt inima ta. Iar aceasta îţi spune ca, măcar o dată în viaţă să o asculţi. Tu creezi drame şi romanţe pentru personajele din cărţile tale, dar întreaga ta viaţă e condusă de mintea ta, nu de inimă. Ascult-o şi o să-ţi fie mai bine.

Am adormit imediat după „conversaţia” inima mea. Nu puteam garanta că acea discuţie nu fusese, de fapt, tot un vis. Speram asta. Dacă era reală, atunci clar îmi trebuia un bilet spre spitalul de nebuni.

Când am deschis ochii, afară era aproape întuneric, cerul căpătând o nuanţă de mov închis. M-am frecat la ochi, dezorientată. Încetul cu încetul, mi-am amintit tot ce se întâmplase şi am oftat. Viaţa mea era aşa de grea, complicată şi încâlcită. Ce n-aş da ca aceasta să fie mai uşoară. Am auzit paşi pe iarbă şi mi-am ridicat capul, privind umbra ce se apropia de mine. Din cauza întunericului, nu mi-am putut da seama cine era.

-Eram sigur că te voi găsi aici.

Ace.