20-04-2011, 05:41 AM
Hey fetelor, am ajuns! Am ajuns cu micutul capitol 9. Poate ca o sa vi se para prea grabita actiunea, insa asa se petrec lucrurile pentru Sakura, foarte repede ca nici nu-si da seama. Eu una sper sa va placa, asa ca va urez lectura placuta!
Acest capitol este scris DIN PERSPECTIVA SAKUREI.
Capitolul 9- Singurul meu prieten a... plecat.
Umblu de colo-colo sa verific daca totul e la locul sau, asa cum trebuie sa fie de altfel. Florile sunt aranjate cu mare gratie pe masuta acoperita de un material alb, si ahh, miros atat de bine! Lumanarile si tacamurile sunt pregatite, iar tortul e frumos ornat. Arata atat de delicios! Sper sa-i placa tot ce-am pregatit. Soarele sta sa apuna si curand trebuie sa soseasca sarbatoritul.
L-am mintit rugandu-l sa vina la mine acasa ca vreau sa vorbesc ceva foarte important cu el, si spre fericirea mea s-a lasat pacalit..
Astazi este o zi foarte speciala pentru el, dar vreau sa o fac si mai speciala decat este ea in sine. Azi implinineste 23 de ani. Ma intreb: ce inseamna acesti ani pentru el? Au fost ei plini de fericire sau durere? Inca nu am aflat trecutul sau, provenienta lui. Parintii sai oare mai traiesc? Si daca mai traiesc, unde sunt? Tot ce stiu e ca locuieste intr-un apartament cu fratele sau mai mic, nimic mai mult de atat. A, ba da, mai am adresa lui. Oricum, sper sa-mi povesteasca in seara aceasta.
De cand suntem prieteni, ne intalnim in fiecare zi si ne petrecem timpul impreuna avand diverse ocupatii. E sufletist si respectuos cu toata lumea, ceea ce ma atrage nespus de mult la el. Semanam atat de mult si in gandire! Suntem apropiati atat de mult ca toti ne intreaba daca nu cumva suntem frati si nu stim noi. E de-a dreptul amuzant sa auzi asemenea chestii, insa ma incanta ideea de-a fi rude. Este un om deosebit si-l respect nespus de mult pentru felul sau de-a fi. Ideile si visele sale nu le-am intalnit la nimeni pana acum.
Cand imi vorbeste despre suferinta de pe pamant si dorinta sa de-a inlatura raul, inima imi bate cu putere, parca imi citeste gandurile. Port o stima deosebita pentru astfel de persoane, sunt demne de lauda. Alaturi de o astfel de persoana vreau sa-mi petrec restul vietii, asa cum este el... Pentru aceasta fiinta draga mi-as da pana si sufletul.
Ma indrept spre usa poftindu-l cu zambetul pe buze sa intre in "umila" vila. E casa de vacanta in care ne refugiem in fiecare wekend din rutina zilnica. Este spatioasa, de culoare alba, avand camere incapatoare. In spate avem o gradina impunatoare, incarcata de flori superbe, cu mici carari din piatra ce incojoara micile cuiburi de minuni colorate. Undeva mai intr-un colt retras, sta intr-o liniste tihnita, o masuta care ne asteapta sa ne infruptam din bunatatile ce ne fac cu ochiul.
Inainte de toate, acesta imi intinde un buchet imens de trandafiri albi.
- Sunt atat de superbi, Itachi! Multumesc! si-l imbratisez prieteneste.
Ma intreb: oare a venit vreodata cu mana goala? Nu, niciodata. De fiecare data vine cu ceva bun si imi saruta mana cu o tandrete deosebit de respectuoasa. Trebuie sa recunosc ca de fiecare data rosesc la gestul sau, putini baieti mai au aceasta apreciere pentru domnisoare in zilele noastre. Marea majoritate ne privesc cu dispret, ne considera demne de a fi sclave casnice, si de parca toate acestea nu ar fi de ajuns, mai adauga si faptul ca ne privesc aidoma unor papusi ce trebuie sa le satisfaca "nevoile" barbare. E o rusine! Cata scarba imi provoaca!
Il invit sa ma urmeze in curtea din spate, insa el imi spune ca e destul de rece afara, asa ca ar trebui sa ramanem in casa pentru a nu raci. Ah, e atat de dragut cand o face pe grijuliul cu mine! Totusi, nu se pune cu mine si ma urmeaza in gradina, pasind cu bagare de seama prin bezna noptii. Numai luna e pe cer si ne lumineaza lenesa cararea pana la destinatia dorita, "masuta cu pofte". A ramas de-adreptul socat si se uita cand la mine, cand la masa impopotonata, nestiind ce sa spuna. Zambesc satisfacuta si aprind lumanarea de la tort pentru a vedea mai bine scrisul gravat in ciocolata. Acum chiar a ramas uimit si se uita melancolic catre tort citind cu atentie scrisul zaharat. Zambeste stins uitandu-se imprejur, tintindu-ma apoi cu privirea sa calda.
-Sakura, dar de unde ai stiut? si se uita la mine asteptand un raspuns, de parca i l-as da! Nu divulg astfel de secrete.
Se uita la tortul frumos ornat si-mi multumeste cu lacrimi in ochi pentru dedicatie, strangadu-ma in brate.
Ma bucur atat de mult ca ii place, ma simt implinita daca el fericit. Inchid ochii fermecata si savurez fiecare clipa pretioasa alaturi de el.
Orele trec cu repeziciune, si chiar de e miezul noptii , nu indraznesc sa intrerup un astfel de eveniment doar pentru ca imi este somn, vreau sa ma bucur de aceste momente unice. Ceva din mine spune ca asta e ultima seara petrecuta amandoi sub clar de luna.
Luna aceasta argintie, atat de frumoasa, ma face sa imi doresc ca aceasta seara sa nu se mai termine, fiind insotita de rambetele razlete si fericirea noastra ce rasuna gol in noapte.
Insa, a venit vremea ca "petrecerea" sa ia sfarsit. Itachi ma priveste trist, zambindu-mi sters.
Stam in fata usii privindu-ne cum niciodata n-am facut-o. Ne privim in ochi, iar acestia parca deja isi i-au la revedere unii de la ceilalti. Dar de ce am acest sentiment?
-Sakura, seara aceasta cu siguranta e de neuitat, speciala. Toate zambetele si vorbele tale m-au inveselit. Iti multumesc pentru tot. Totusi... ar fi ceva ce trebuie sa-ti mai spun...
Il privesc intristata de parca stiu ce urmeaza sa-mi spuna.
- Ce este, Itachi? E totul in regula?
- Of, imi este foarte greu sa-ti spun, crede-ma. Tocmai am fost anuntat ca mi-a fost acceptat dosarul la Universitatea din America, iar maine imi fac bagajele pentru a pleca. Imi pare rau, Sakura! isi pleaca usor capul mai trist ca niciodata.
Fata-mi adineauri vesela, s-a transformat intr-una indurerata si plina de regrete, insa incerc sa le ascund pe cat posibil.
-Daca imi promiti ca te intorci, e in regula, doar ca imi vei lipsi mult. Si, te rog sa ma anunti imediat ce ajungi acolo ca sa-mi spui adresa, pentru ca vreau sa vorbim, ok? Incerc sa ma controlez si sa nu rabufnesc in plans, stiu ca il doare sa ma vada intr-o astfel de stare. Trebuie sa fie cu mintea limpede cand ajunge acolo, nu trebuie sa se gandeasca la mine pentru ca altfel visele se topesc si nu mai este nimic de facut dupa aceea.
Ma cuprinde intr-o imbratisare calda, cu zambetul pe buze imi multumeste din nou sarutandu-mi usor pometii infierbantati. Lacrimile sale se lupta sa nu iasa la suprafata, insa una razbeste prelingandu-se usor pe obraz. Murmura un "Iarta-ma!" carui-a nu-i inteleg rostul. Dar, pentru ce sa-l iert?
Isi sterge imediat lacrima zambindu-mi in continuare, si se indreapta apoi catre masina. Ridic mana urandu-i toate cele bune, lundu-mi la revedere de la cel la care nu m-am asteptat sa ma paraseasca. Ma doare sa vad ca toti cei la care tin se indeparteaza de mine. De ce simt ca nu mai pot si ma sufoc pe dinauntru? Imi vine sa fug dupa el si sa-l opresc. E oare, iubirea?
Clipele de fericire au trecut mai repede de cat mi s-au spus. De ce?
De ce trebuie sa pleci? Doar stii cat de mult am nevoie de tine, insa nu am curajul necesar sa-ti pot spune.
Am atatea sa-ti spun... " Te rog, nu pleca! Eu fara tine ma sting ... Te implor, ramai aici alaturi de mine. Eu, te iubesc!" Dar nu pot sa-ti spun. Tu ai plecat si m-ai lasat aici, in bezna singuratatii, sa-mi plang durerea in pumni. Daca vreau sa zambesc, nu pot s-o fac fara tine. Nu pot sa fac nimic daca nu esti langa mine, fara tandretea si blandetea ta. Cat de mult vreau sa-ti spun aceste cuvinte, insa stiu ca mi-e cu neputinta.
Cu cat te indepartezi de mine, de noi, durerea din suflet nu-mi da pace si se intensifica din ce in ce mai mult, cufundandu-ma in negura pieirii. Am nevoie de tine, sa-ti aud vocea in surdina si sa-ti vad zambetul pasnic.
O lacrima imi cutreiera obrazul drept, si-l privesc neajutorata cum tocmai a iesit pe poarta din lumea mea. Acum, totul e pierdut. Deznadejdea a ramas cu mine, suferinta mi-e prietena din nou. Aceeasi viata oribila de dinainte de-al cunoaste pe el. Nu mai am pentru ce sa traiesc, poate doar pentru speranta din mine ce striga disperata dupa ajutor. Eu practic, am murit. Adio, iubirea mea!
Singura persoana la care am tinut cel mai mult... ma parasit. De ce?
Acest capitol este scris DIN PERSPECTIVA SAKUREI.
Capitolul 9- Singurul meu prieten a... plecat.
Umblu de colo-colo sa verific daca totul e la locul sau, asa cum trebuie sa fie de altfel. Florile sunt aranjate cu mare gratie pe masuta acoperita de un material alb, si ahh, miros atat de bine! Lumanarile si tacamurile sunt pregatite, iar tortul e frumos ornat. Arata atat de delicios! Sper sa-i placa tot ce-am pregatit. Soarele sta sa apuna si curand trebuie sa soseasca sarbatoritul.
L-am mintit rugandu-l sa vina la mine acasa ca vreau sa vorbesc ceva foarte important cu el, si spre fericirea mea s-a lasat pacalit..
Astazi este o zi foarte speciala pentru el, dar vreau sa o fac si mai speciala decat este ea in sine. Azi implinineste 23 de ani. Ma intreb: ce inseamna acesti ani pentru el? Au fost ei plini de fericire sau durere? Inca nu am aflat trecutul sau, provenienta lui. Parintii sai oare mai traiesc? Si daca mai traiesc, unde sunt? Tot ce stiu e ca locuieste intr-un apartament cu fratele sau mai mic, nimic mai mult de atat. A, ba da, mai am adresa lui. Oricum, sper sa-mi povesteasca in seara aceasta.
De cand suntem prieteni, ne intalnim in fiecare zi si ne petrecem timpul impreuna avand diverse ocupatii. E sufletist si respectuos cu toata lumea, ceea ce ma atrage nespus de mult la el. Semanam atat de mult si in gandire! Suntem apropiati atat de mult ca toti ne intreaba daca nu cumva suntem frati si nu stim noi. E de-a dreptul amuzant sa auzi asemenea chestii, insa ma incanta ideea de-a fi rude. Este un om deosebit si-l respect nespus de mult pentru felul sau de-a fi. Ideile si visele sale nu le-am intalnit la nimeni pana acum.
Cand imi vorbeste despre suferinta de pe pamant si dorinta sa de-a inlatura raul, inima imi bate cu putere, parca imi citeste gandurile. Port o stima deosebita pentru astfel de persoane, sunt demne de lauda. Alaturi de o astfel de persoana vreau sa-mi petrec restul vietii, asa cum este el... Pentru aceasta fiinta draga mi-as da pana si sufletul.
Ma indrept spre usa poftindu-l cu zambetul pe buze sa intre in "umila" vila. E casa de vacanta in care ne refugiem in fiecare wekend din rutina zilnica. Este spatioasa, de culoare alba, avand camere incapatoare. In spate avem o gradina impunatoare, incarcata de flori superbe, cu mici carari din piatra ce incojoara micile cuiburi de minuni colorate. Undeva mai intr-un colt retras, sta intr-o liniste tihnita, o masuta care ne asteapta sa ne infruptam din bunatatile ce ne fac cu ochiul.
Inainte de toate, acesta imi intinde un buchet imens de trandafiri albi.
- Sunt atat de superbi, Itachi! Multumesc! si-l imbratisez prieteneste.
Ma intreb: oare a venit vreodata cu mana goala? Nu, niciodata. De fiecare data vine cu ceva bun si imi saruta mana cu o tandrete deosebit de respectuoasa. Trebuie sa recunosc ca de fiecare data rosesc la gestul sau, putini baieti mai au aceasta apreciere pentru domnisoare in zilele noastre. Marea majoritate ne privesc cu dispret, ne considera demne de a fi sclave casnice, si de parca toate acestea nu ar fi de ajuns, mai adauga si faptul ca ne privesc aidoma unor papusi ce trebuie sa le satisfaca "nevoile" barbare. E o rusine! Cata scarba imi provoaca!
Il invit sa ma urmeze in curtea din spate, insa el imi spune ca e destul de rece afara, asa ca ar trebui sa ramanem in casa pentru a nu raci. Ah, e atat de dragut cand o face pe grijuliul cu mine! Totusi, nu se pune cu mine si ma urmeaza in gradina, pasind cu bagare de seama prin bezna noptii. Numai luna e pe cer si ne lumineaza lenesa cararea pana la destinatia dorita, "masuta cu pofte". A ramas de-adreptul socat si se uita cand la mine, cand la masa impopotonata, nestiind ce sa spuna. Zambesc satisfacuta si aprind lumanarea de la tort pentru a vedea mai bine scrisul gravat in ciocolata. Acum chiar a ramas uimit si se uita melancolic catre tort citind cu atentie scrisul zaharat. Zambeste stins uitandu-se imprejur, tintindu-ma apoi cu privirea sa calda.
-Sakura, dar de unde ai stiut? si se uita la mine asteptand un raspuns, de parca i l-as da! Nu divulg astfel de secrete.
Se uita la tortul frumos ornat si-mi multumeste cu lacrimi in ochi pentru dedicatie, strangadu-ma in brate.
Ma bucur atat de mult ca ii place, ma simt implinita daca el fericit. Inchid ochii fermecata si savurez fiecare clipa pretioasa alaturi de el.
Orele trec cu repeziciune, si chiar de e miezul noptii , nu indraznesc sa intrerup un astfel de eveniment doar pentru ca imi este somn, vreau sa ma bucur de aceste momente unice. Ceva din mine spune ca asta e ultima seara petrecuta amandoi sub clar de luna.
Luna aceasta argintie, atat de frumoasa, ma face sa imi doresc ca aceasta seara sa nu se mai termine, fiind insotita de rambetele razlete si fericirea noastra ce rasuna gol in noapte.
Insa, a venit vremea ca "petrecerea" sa ia sfarsit. Itachi ma priveste trist, zambindu-mi sters.
Stam in fata usii privindu-ne cum niciodata n-am facut-o. Ne privim in ochi, iar acestia parca deja isi i-au la revedere unii de la ceilalti. Dar de ce am acest sentiment?
-Sakura, seara aceasta cu siguranta e de neuitat, speciala. Toate zambetele si vorbele tale m-au inveselit. Iti multumesc pentru tot. Totusi... ar fi ceva ce trebuie sa-ti mai spun...
Il privesc intristata de parca stiu ce urmeaza sa-mi spuna.
- Ce este, Itachi? E totul in regula?
- Of, imi este foarte greu sa-ti spun, crede-ma. Tocmai am fost anuntat ca mi-a fost acceptat dosarul la Universitatea din America, iar maine imi fac bagajele pentru a pleca. Imi pare rau, Sakura! isi pleaca usor capul mai trist ca niciodata.
Fata-mi adineauri vesela, s-a transformat intr-una indurerata si plina de regrete, insa incerc sa le ascund pe cat posibil.
-Daca imi promiti ca te intorci, e in regula, doar ca imi vei lipsi mult. Si, te rog sa ma anunti imediat ce ajungi acolo ca sa-mi spui adresa, pentru ca vreau sa vorbim, ok? Incerc sa ma controlez si sa nu rabufnesc in plans, stiu ca il doare sa ma vada intr-o astfel de stare. Trebuie sa fie cu mintea limpede cand ajunge acolo, nu trebuie sa se gandeasca la mine pentru ca altfel visele se topesc si nu mai este nimic de facut dupa aceea.
Ma cuprinde intr-o imbratisare calda, cu zambetul pe buze imi multumeste din nou sarutandu-mi usor pometii infierbantati. Lacrimile sale se lupta sa nu iasa la suprafata, insa una razbeste prelingandu-se usor pe obraz. Murmura un "Iarta-ma!" carui-a nu-i inteleg rostul. Dar, pentru ce sa-l iert?
Isi sterge imediat lacrima zambindu-mi in continuare, si se indreapta apoi catre masina. Ridic mana urandu-i toate cele bune, lundu-mi la revedere de la cel la care nu m-am asteptat sa ma paraseasca. Ma doare sa vad ca toti cei la care tin se indeparteaza de mine. De ce simt ca nu mai pot si ma sufoc pe dinauntru? Imi vine sa fug dupa el si sa-l opresc. E oare, iubirea?
Clipele de fericire au trecut mai repede de cat mi s-au spus. De ce?
De ce trebuie sa pleci? Doar stii cat de mult am nevoie de tine, insa nu am curajul necesar sa-ti pot spune.
Am atatea sa-ti spun... " Te rog, nu pleca! Eu fara tine ma sting ... Te implor, ramai aici alaturi de mine. Eu, te iubesc!" Dar nu pot sa-ti spun. Tu ai plecat si m-ai lasat aici, in bezna singuratatii, sa-mi plang durerea in pumni. Daca vreau sa zambesc, nu pot s-o fac fara tine. Nu pot sa fac nimic daca nu esti langa mine, fara tandretea si blandetea ta. Cat de mult vreau sa-ti spun aceste cuvinte, insa stiu ca mi-e cu neputinta.
Cu cat te indepartezi de mine, de noi, durerea din suflet nu-mi da pace si se intensifica din ce in ce mai mult, cufundandu-ma in negura pieirii. Am nevoie de tine, sa-ti aud vocea in surdina si sa-ti vad zambetul pasnic.
O lacrima imi cutreiera obrazul drept, si-l privesc neajutorata cum tocmai a iesit pe poarta din lumea mea. Acum, totul e pierdut. Deznadejdea a ramas cu mine, suferinta mi-e prietena din nou. Aceeasi viata oribila de dinainte de-al cunoaste pe el. Nu mai am pentru ce sa traiesc, poate doar pentru speranta din mine ce striga disperata dupa ajutor. Eu practic, am murit. Adio, iubirea mea!
Singura persoana la care am tinut cel mai mult... ma parasit. De ce?
Unele iubiri nu prind rasaritul,
Altele traiesc doar pentru o vara...
Unele se pierd si le-nghite timpul,
Doar una te topeste,
Cand nu crede-ai s-apara!
Imi iubesc:
My mamiiii,
DeDal N.
Fetita mea ascultatoare si dulce ca o capsunica, Larisa
Iubirea mea, Iljimae Te iubesc, iubire!
Gemanarea mea draga, Natasha!
Surioara scumpa, Venus-Roseta . Am grija de fetita ta, fii sigura sys.
Nepotelele mele, •нąкü•, Rose. : * Va iubeste buni, scufitele mele.
Prietenii: Fallen Angel, Myranda ^_^, O.o.::draQusoR.::o.O
My fics: Ce a fost...nu va mai fi!
http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=24414
Durere, adormi in zapada! http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=24691
intrati cu incredere ^^
![[Imagine: chibi_6723.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_6723.gif)
, chibi-ul lui
Altele traiesc doar pentru o vara...
Unele se pierd si le-nghite timpul,
Doar una te topeste,
Cand nu crede-ai s-apara!
Imi iubesc:
My mamiiii,
DeDal N.Fetita mea ascultatoare si dulce ca o capsunica, Larisa
Iubirea mea, Iljimae
Te iubesc, iubire!Gemanarea mea draga, Natasha!
Surioara scumpa, Venus-Roseta . Am grija de fetita ta, fii sigura sys.
Nepotelele mele, •нąкü•, Rose. : * Va iubeste buni, scufitele mele.
Prietenii: Fallen Angel, Myranda ^_^, O.o.::draQusoR.::o.O
My fics: Ce a fost...nu va mai fi!
http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=24414
Durere, adormi in zapada! http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=24691
intrati cu incredere ^^
, chibi-ul lui