Durere, adormi in zapada!

[Moon princess]

ei bine, dupa lungi asteptari iata si nextul.. ^^ scuzati intarzierea :*



Capitolul 4- Pasii nesfarsiti ai dragostei.


Unde esti? Unde ai plecat? Esti bine? Of, draga mea, cat de mult imi doresc sa aflu raspunsurile la aceste intrebari!
Pasi-mi grei, disperati, ma ratacesc pe strazile pustii ale cartierului. Unde te-ai dus tu oare, lumina vietii mele, calauza mea?
Privirea-mi disperata cauta cu atentie fiinta-mi preaiubita. Cat de mult imi doresc sa-ti spun cat te iubesc si vreau sa-ti port de grija... Mi-as da si viata pentru a te proteja si a te sti numai in siguranta. Nu suport sa te raneasca nimeni. Cine se leaga de tine, se leaga de lumina ochilor mei, si nu va avea scapare! Te voi proteja cu orice pret, orice-ar fi!
Te rog, fii puternica, si nu fa nimic necugetat! Te rog sa nu faci nimic ce mi-ar distruge intreaga-mi existenta! Ce ma fac eu fara tine? Fara tine, eu sunt un nimic. Un nimic, si nimic mai mult. Traiesc, doar pentru ca tu existi, si doar pentru a te proteja. Intreaga-mi fiinta graviteaza in jurul imaginii tale, a surasului tau vesel, a pasilor tai petrecuti ca fulgii. Esti o minune de fiinta! Atat de frumoasa, de gratiioasa, ca nimic nu se poate compara cu divinitatea ta.
Inca din ceruri ti-am observat tandretea si bunatatea de care dai dovada atunci cand ii ajuti pe saraci.
Iubesti viata, si asta e cel mai important lucru. Dorinta ta de-a schimba aceasta lume rea intr-una mai buna, a devenit si-a mea. Acum vreau si eu acest lucru: sa restabilesc pacea pe pamantul acesta sufocat de nedreptate, si sa-ti indeplinesc aceasta dorinta inflacarata.
Iubesti florile, copacii, muntii maiestosi, te-mbeti cu mirosul parfumat al florilor de toamna, si alergi de una singura prin paradisul trandafirilor infloriti, bucurandu-te de frumusetea lor. Parul tau ondulat iti da un aer mirific, un aspect de dragalasenie si simpatie, precum un mic bobocel de trandafir roziu. Zambetul tau, imi umple inima de bucurie, cand te stiu fericita, si existenta mea are un rost... Dar cum sa fi facut toate acestea din cer doar ca un simplu ingeras pazitor? Nu aveam cum, decat printr-un singur mod: de-a veni alaturi de tine si-a te proteja cu proprium corp.
Si asta am si facut! Insa, aceasta cere si un sacrificiu: existenta unui om inlocuita de existenta altuia. E dur si sangeros, insa, e singura cale de-a fi alturi de ea!
Dar, ce pacat ca atunci cand am sacrificat existenta unui om pentru ai lua locul a fost si ea de fata. Mi se rupe inima numai la gandul ca ma va respinge cand imi va vedea fata de criminal. Imi doresc atat de mult sa-i spun ca eu sunt ingerul ei pazitor si ca am venit la ea in pofida enormului risc de-ami sterge intreaga-mi existenta. Da, asa este!
Daca tu nu te vei indragosti de mine si nu-mi vei spune ca ma iubesti, eu ma voi stinge, si nimeni nu va sti ca eu am existat candva, undeva. Ce soarta cruda! Cum s-o fac sa ma iubeasca cand ea m-a vazut comitand o crima! Imi vine sa plang, dar nu o voi face! Sunt un barbat acum, si barbatii nu-si plang de mila la fel ca ingerii, chiar daca au sentimente. In ceruri, existenta e mult mai pasnica decat pe pamant, acolo domneste armonia si perfectiunea, acestea imbinandu-se intr-un mod aparte.
Totusi, ne lipseste acel soare cald, acei ochi scanteietori si acele fiinte ce le iubim, privindu-le din ceruri cum se straduiesc sa se bucure de intunecata viata de pe pamant. Ele ne impulsioneaza sa riscam acea fericire de care ne bucuram in cer si sa coboram in infernul intunecat. Multi ingeri au esuat, riscandu-si existenta, si-au pierdut-o pana la urma din nefericire. Insa, nimeni nu se da batut, si nici eu n-o voi face!
Oh, tu, dulce floare, suava mangaiere, nu ma parasi! Nu-mi frange inima seaca, plina de dureri. Nu ma respinge! Nu voi inceta sa te caut, oriunde ai fi, eu te voi gasi. Instinctul meu e ca un simplu truc.
Ce s-ar face pamantul fara ploaie? Ce s-ar face vietatile fara aer? Ar muri.
Asemeni bijuteriilor de petale trandafirii, asemeni esti tu iubita fiinta. Esti fara de seaman, fara cusur. Tu pentru mine insemni totul, dragostea ce ti-o port nu se poate compara cu nimic din lumea aceasta. Dragostea-i un dar divin, de pret, ce numai persoanele bune au parte cu adevarat de ea. Dar eu, de ce-am primit acest dar divin , Doamne? De ce trebuie sa iubesc atat de mult, cand sentimentele-mi sunt neimpartasite? E un adevarat , chin, calvar. Inima mea cere cu disperare iubire nesilita, insa imi trebuie indelunga rabdare.
-Rabdare, rabdare fiule! primesc raspuns printr-un glas de om preasfant.
Eu, eu, nu sunt decat un pacatos! Am coborat aici pentru a o face faricita, si la ce s-a ajuns? Suferinta, si iar suferinta. De numai cateva ore am coborat pe pamant si uite cat dezastru am putut crea! Nu-ti merit iubirea scumpa mea! Esti mult prea buna, prea dulce, iar eu nu am facut altceva decat sa-ti aduc nenorociri ranindu-te. Gata! Mi-a ajuns! Pana aici! Ma intorc in cer, n-am s-o mai fac sa sufere din acuza mea, cat am fost in cer i-a fost mult mai bine decat acum. Asta e decizia finala!
Felinarele stralucesc in noapte luminad pasnic zapada cristalina fara cusur. E atat de alba si frumoasa! Cum sa nu iubesti o astfel de minunatie?!


acesta a fost capitolul sper ca va placut astept critici si pareri...si va rog nu ma faceti sa plang :pls: