Black.Immortal.Rose

[Kita]

A/N: Thx ellamanu, you are my only reader :))) eh asta e:P Cat despre Kita si Itachi, mda o sa fie ceva acolo dar va trebui sa citesti incontinuare ca sa afli exact ce :D:D

Chapter VI: Understanding feelings

Kagome POV

Soarele si-a facut aparitia, luminand cerul si intreaga natura. Razele lui jucause si-au facut aparitia si in camera lui Kagome, care dormea . A deschis usor ochii, trezita de lumina. Numai tinea minte exact ce se intamplase dar avea mai mult ca sigur o durere ingrozitoare de cap iar gura ei era atat de uscata de parca nu mai bause apa de mult timp.

Se uita la perete, suprinsa. Era inca in casa liderului din sat, inca nu plecase? Se straduia sa-si aduca aminte exact ce se intamplase, insa nu retinuse decat niste fragemente nesemnificative.

Kita a aparut in peisaj, era imbracata in pijamalele ei, niste pantanoli trei sferturi si un maieu bleo cu imprimeuri dragute iar parul il avea prins intr-o coada. Ce ciudat! Fata nici macar nu auzise cand a intrat aceasta in camera. Kita avea doua mani mari de cafea in mana , imediat cum a observat ca Kagome era treaza , a afisat un zambet mare.
”Neata, somnoroaso!” zise aceasta inamandu-i una din canile cu cafea lui Kagome.
”Perfect! Exact de ce aveam nevoie, ma doare capul ingrozitor si nu imi mai aduc aminte nimic din ce s-a intamplat aseara.”
”Hmm? Pe bune? Numai stii ce ai facut?” intreba Kita pe un ton ingrijorat , sorbind usor din cana.
”Ce am facut?” deja fata devenise agitata si nervoasa, nu nu nu, asta nu putea sa i-se intampla tocmai ei.
”Inafara de faptul ca dansai ca o idioata pe aici ? Erai beata moarta si i-ai zis lui Deidara ca arata ca o femeie dar ca tot e dragut si l-ai si sarutat pe Pein.”

Tot universul a cazut. Asa ceva nu se intamplase, nu putea sa se intample, nu trebuia sa se intample. A trebuit sa-l sarute tocmai pe el? Pe Lider, pe omul care vroia sa-l impresioneze, vroia respectul si atentia lui. Toate planurile ei esuasera lamentabil. Viata s-a sfarsit.

Kagome isi puse perna pe fata, ascunzandu-se , numai avea de gand sa iasa vreodata din aceasta camera, se simtea mult prea umilita.
”Kagome? Te simti bine?”
”NU! Nu o sa mai ies niciodata din camera asta .....VIATA MEA E RUINATA!”
”Nu exagera...oricum o sa trebuiasca sa iesi din camera. Pein nu e suparat, am vorbit eu cu el de dimineata si a zis ca a inteles, ca erai beata si...ma rog. Nici nu o sa aduca vorba de asta . Promit!”
”Promiti?”
”Da”

~Mai tarziu~

Mai devreme sau mai tarziu tot trebuia sa iasa din camera. Trebuia sa se duca in bucatarie sa manance, deoarece Kita refuzase sa-i aduca mancarea in camera. La naiba! Fata pasea usor, incercand sa nu atraga deloc atentie asupra ei, dar nu a fost posibil. Cum a iesit din camera, prima persona cu care a dat ochii a fost Deidara. Baiatul avea un zambet gigantic pe fata, Kagome stia ce urmeaza.
”Oooo, Kagome! Te simti mai bine acuma ca esti treaza, uhm? Sau mai vrei sa testezi inca odata buzele liderului?” intreba aceasta pe un ton glumet tuguindu-si buzele.
”Taci!” aproape mecanic fata i-a dat un pumn direct in fata lui Deidara, care s-a dezechilibrat usor si o privea acum uimit pe fata. Simtea cum nervii in treceau prin corp, nu suporta nici cea mai mica gluma, era irascibila. Totul era ca un cosmar care parea ca nu se mai termina.
”Kagome! Te rog frumos nu mai lovii alti membri ai organizatiei.” vocea liderului se auzea ca un ecou. Fetei ii era frica sa se intoarca, sa dea ochii cu el. Dar trebuia, s-a intors usor pe calcaie.
”Imi cer iertare , Lider-sama.” raspunse aceasta cu ochii in pamant, nu putea sa-l priveasca.

***

Kita POV

O alta zii banala la Academie. Nimic interesant nu se intampla, iar asta o multumea pe Kita. Dupa intamplarile din ultimele zile , avea nevoie de niste liniste si pace . Trebuia sa-si adune gandurile, sa ia niste decizi importante, asa ca statea singura in padure , spriinita de un copac.
”Te-am cautat toata ziua...”o voce familiara, nici nu trebuia sa se intoarca ca sa stie cine rostise aceste cuvinte, dar totusi a decis ca era politicos sa se intoarca. Ochii lor s-au intalnit, era exact cine se astepta.
”Se pare ca m-ai gasit.”
”Ce zici de o plimbare in padure...” zise Sasuke, zambind usor cu coltul guri. Fata i-a raspuns , dand din cap si au inceput sa mearga usor prin padure. Pasi lor micuti si lenti , linistea apasatoare dintre cei doi. Kita se simtea din ce in ce mai ciudat in compania baiatului.
”Ce se intampla cu tine? Ce imi ascunzi? De ce pleci mereu de la Academie?!” deja fata numai suporta, toate intrebarile astea o rodeau de mult, simtea ca nu-l mai cunostea pe prietenul ei cel mai bun.
”Nu sunt singurul care s-a schimbat. Nici tu nu esti la fel, ce sa mai zic de prietenia cu Kagome ?! Am auzit niste lucruri foarte interesante despre ea...”
”Poate daca nu ai avea egoul atat de urias incat depaseste aceasta planeta, poate doar poate, ai observa ce se intampla in jurul tau.” a raspuns aceasta nervoasa si se intoarse cu spatele la baiat . Incepu sa mearga repede fara sa se uite pe unde calca, era furioasa. Simtea nevoie sa-i rupa capul si sa-l puna pe un platou. Aghh! Cat putea sa o enerveze Sasuke!

Simtea ca el inca o urmareste, dar nu se intorcea nici daca o ruga din tot sufletul, mergea inainte . Insa acum intervine faptul ca ea nu se uita pe unde merge si padure era plina de tot felul de cregi si bucatii de lemn si tufisuri, s-a impiedicat si a cazut direct in maini. A incercat sa se ridice dar gleza de la piciorul drept o durea, a strans din dinti. Baiatul s-a apropiat usor de ea si a ridicat-o in brate, daca ar fi putut i-ar fi dat un pumn.
”Pentru un ninja asa puternic , esti foarte impiedicata.” zise acesta pe un ton ironic.
”Da-mi drumul , ma descurc si singura!” insa cum a lasat-o sa paseasca, aceasta a scos un mic sunet de durere, nu putea deloc sa mearga, poate doar sa sara intr-un picior pana la Academie.
”Defapt chiar nu te descurci. Te duc eu pana la Academie.”

Avea bratele puternice, nu parea sa oboseasca deloc sub greutatea fetei, insa Kita nu era impresionata, nu avea de gand sa-l priveasca. NU! Oricat de rau se simtea, isi vroia prietenul inapoi, insa el disparuse. Tot ce a ramas era doar invelisul asta dur si inauntru doar o persoana razbunatoare. Nimic din Sasuke, Sasuke al ei.

Au ajuns la Academie , in aproximativ douazeci de minute. Douzece de minute foarte lungi pentru fata. In sfarsit baiatul i-a dat drumul, putea sa se descurce de aici sa sara intr-un picior pana la Kagome, ea sigur o sa o duca acasa si acolo o sa se ocupe Konan de piciorul ei. Numai vroia sa-l vada pe el.
”Poti macar sa te uiti la mine?”
”Nu, nu pot...” raspunse aceasta indepardandu-se de el.
”Kita, te rog!” glasul lui se auzea ca un ecou in urma ei, ar fi vrut sa se intoarca, vocea lui o implora, dar nu.