06-07-2009, 10:31 AM
11.Nicio intelegere
Chris era, in viziunea multora, un ciudat, un amestec de inocenta si intuneric. Avea, uneori, sufletul mai curat ca al unui inger, iar alteori traia in totala abjectie, comportandu-se ca un pervertit. In general, aceste doua stari opuse, alternau periodic, incurcandu-i tot mai mult viata.
Avea acum intalnire, intr-un bar, cu iubita lui, dar se pare ca ea nu a mai venit. A asteptat o ora, in care a avut destul timp sa goleasca o sticla de whisky, apoi a a pornit cu pasi indesati, pe asfaltul umed al strazii (plouase torential cu putin timp in urma). Era noapte adanca si tacuta, si numai pasii lui destramau acea liniste grea ca o cortina cazuta peste scena lumii.
Se intreba oare de ce nu mai venise fata aceea sa-l vada? Poate pentru ca prietenul ei cel mai bun il place prea mult? "O fi aflat?" Era intr-o situatie destul de complicata: iubita lui... una dintre ele, avea un amic, care, desi era baiat, se indragostise de el. Chris nu prea era de acord cu astfel de lucruri, dar de acesta ii placea destul de mult. A si dansat cu el, s-au sarutat, dar ce putea spune... Era cam ametit atunci.
Aceste incurcaturi tot mai dese il oboseau, si avea nevoie sa se opreasca si sa isi goleasca mintea de orice ganduri. Simtea ca trebuie sa fuga, sa evadeze, dar dupa aceea, incotro? pentru ca nici nu stia de unde se chinuie atat de mult sa scape - nu stia pana unde a ajuns cu toate astea. Pierduse contactul cu lumea "normala".
Dintr-o data, un ghiont in spate, il aduse cu picioarele pe pamant. Abia avu timp sa realizeze ce se intampla cu el, cand se trezi ca cel din spatele lui, il impinge in niste catacombe intunecoase, bantuite de himerele noptii.
-Cine esti? intreba Chris, neindraznind sa se intoarca. Esti unul dintre amicii Sarei, sau ai lui Kelly, sau...
-Taci! il intrerupse. "Uau! Cu ce prieteni are, nu cred ca ma va suspecta cineva!" continua atacatorul in gand.
Chris pali, si, simtind un gol in stomac, isi spuse: "Nu, nu mi se intampla tocmai mie!" Incerca sa se miste - nu reusi. Corpul refuza sa il asculte, desi, simtise infigandu-i-se intre coaste teava unui pistol.
-Te rog, sigur putem ajunge la o intelegere! se precipita baiat, care era pe cale sa lesine de frica.
-Sunt sigur... ca nu! ii raspunse celalat ridicand din sprancene.
Se hotarase, totusi, sa-i dea de inteles cine este, asa ca se apropie de Chris, il prinse pe dupa umeri si il saruta pe buzele intredeschise de uimire.
Trase apoi un singur glonte, care trecu prin inima victimei. Isi cerceta cu atentie hainele: reusise sa nu se murdareasca.
Zambetul lui ironic era ca o blasfemie ucigatoare. Porni in pas felin pe strazile Bucurestiului, privind visator catre cer, imaginandu-si cum particulele fine ale prafului de pusca i se impregnasera in piele, cum ar fi putut sa fie prins chiar in acel moment.
Apoi, se gandi la viitor. Ura tara in care s-a nascut, ura orasul acela imbacsit si gri, care te facea sa te simti dezorientat. Vroia sa plece cat mai repede din aceste locuri, dar, pana atunci el creea! Aceasta era menirea lui...
A doua zi, ucigasul citea o carte, in timp ce masina il ducea spre o cabana, la munte.
Parintii adoptivi (extrem de bogati), il trimisesera acolo ca sa se recreeze, pentru ca era "cam palid".
"Bolnav, bolnav de-a binelea", le raspunsese cu un ras retinut, fiindca numai el stia la ce se refera.
De fapt, vroiau sa scape de el macar o saptamana. Probabil se saturasera de comportamentul lui, care ii facea mereu sa simta ca si-au ales singuri blestemul.
Ca de obicei, renunta la romanul politist dupa cateva pagini. Asa facea mereu. Nu il pasiona decat descrierea primei crime, caci, restul, sirul acela neintrerupt de omoruri care urmau, il scarbeau, il aiureau, si mai ales, ii aminteau cine este. In tot restul zilei, 'prima crima" il obseda.
Ii ceru soferului sa opreasca in fata unei fundaturi de strada, unde politistii roiau ca niste furnici, iar o fata al carui chip ii parea atat de cunoscut, plangea peste cadavrul unui baiat.
Ofta: "Ce poveste...", iar cand fata se apropie in fuga de masina, plecara in tromba.
Acolo, pe bancheta din spate, plangea cu capul in maini. Dar, oare suferea, chinuit de regrete, ori ii parea rau ca nu o ucisese si pe ea?...
Chris era, in viziunea multora, un ciudat, un amestec de inocenta si intuneric. Avea, uneori, sufletul mai curat ca al unui inger, iar alteori traia in totala abjectie, comportandu-se ca un pervertit. In general, aceste doua stari opuse, alternau periodic, incurcandu-i tot mai mult viata.
Avea acum intalnire, intr-un bar, cu iubita lui, dar se pare ca ea nu a mai venit. A asteptat o ora, in care a avut destul timp sa goleasca o sticla de whisky, apoi a a pornit cu pasi indesati, pe asfaltul umed al strazii (plouase torential cu putin timp in urma). Era noapte adanca si tacuta, si numai pasii lui destramau acea liniste grea ca o cortina cazuta peste scena lumii.
Se intreba oare de ce nu mai venise fata aceea sa-l vada? Poate pentru ca prietenul ei cel mai bun il place prea mult? "O fi aflat?" Era intr-o situatie destul de complicata: iubita lui... una dintre ele, avea un amic, care, desi era baiat, se indragostise de el. Chris nu prea era de acord cu astfel de lucruri, dar de acesta ii placea destul de mult. A si dansat cu el, s-au sarutat, dar ce putea spune... Era cam ametit atunci.
Aceste incurcaturi tot mai dese il oboseau, si avea nevoie sa se opreasca si sa isi goleasca mintea de orice ganduri. Simtea ca trebuie sa fuga, sa evadeze, dar dupa aceea, incotro? pentru ca nici nu stia de unde se chinuie atat de mult sa scape - nu stia pana unde a ajuns cu toate astea. Pierduse contactul cu lumea "normala".
Dintr-o data, un ghiont in spate, il aduse cu picioarele pe pamant. Abia avu timp sa realizeze ce se intampla cu el, cand se trezi ca cel din spatele lui, il impinge in niste catacombe intunecoase, bantuite de himerele noptii.
-Cine esti? intreba Chris, neindraznind sa se intoarca. Esti unul dintre amicii Sarei, sau ai lui Kelly, sau...
-Taci! il intrerupse. "Uau! Cu ce prieteni are, nu cred ca ma va suspecta cineva!" continua atacatorul in gand.
Chris pali, si, simtind un gol in stomac, isi spuse: "Nu, nu mi se intampla tocmai mie!" Incerca sa se miste - nu reusi. Corpul refuza sa il asculte, desi, simtise infigandu-i-se intre coaste teava unui pistol.
-Te rog, sigur putem ajunge la o intelegere! se precipita baiat, care era pe cale sa lesine de frica.
-Sunt sigur... ca nu! ii raspunse celalat ridicand din sprancene.
Se hotarase, totusi, sa-i dea de inteles cine este, asa ca se apropie de Chris, il prinse pe dupa umeri si il saruta pe buzele intredeschise de uimire.
Trase apoi un singur glonte, care trecu prin inima victimei. Isi cerceta cu atentie hainele: reusise sa nu se murdareasca.
Zambetul lui ironic era ca o blasfemie ucigatoare. Porni in pas felin pe strazile Bucurestiului, privind visator catre cer, imaginandu-si cum particulele fine ale prafului de pusca i se impregnasera in piele, cum ar fi putut sa fie prins chiar in acel moment.
Apoi, se gandi la viitor. Ura tara in care s-a nascut, ura orasul acela imbacsit si gri, care te facea sa te simti dezorientat. Vroia sa plece cat mai repede din aceste locuri, dar, pana atunci el creea! Aceasta era menirea lui...
A doua zi, ucigasul citea o carte, in timp ce masina il ducea spre o cabana, la munte.
Parintii adoptivi (extrem de bogati), il trimisesera acolo ca sa se recreeze, pentru ca era "cam palid".
"Bolnav, bolnav de-a binelea", le raspunsese cu un ras retinut, fiindca numai el stia la ce se refera.
De fapt, vroiau sa scape de el macar o saptamana. Probabil se saturasera de comportamentul lui, care ii facea mereu sa simta ca si-au ales singuri blestemul.
Ca de obicei, renunta la romanul politist dupa cateva pagini. Asa facea mereu. Nu il pasiona decat descrierea primei crime, caci, restul, sirul acela neintrerupt de omoruri care urmau, il scarbeau, il aiureau, si mai ales, ii aminteau cine este. In tot restul zilei, 'prima crima" il obseda.
Ii ceru soferului sa opreasca in fata unei fundaturi de strada, unde politistii roiau ca niste furnici, iar o fata al carui chip ii parea atat de cunoscut, plangea peste cadavrul unui baiat.
Ofta: "Ce poveste...", iar cand fata se apropie in fuga de masina, plecara in tromba.
Acolo, pe bancheta din spate, plangea cu capul in maini. Dar, oare suferea, chinuit de regrete, ori ii parea rau ca nu o ucisese si pe ea?...