14-06-2009, 05:45 PM
7. Regina Noptii
Corina se panica. Scoase un tipat ascutit, apoi stinse bricheta, punandu-si mainile la gura. Nu trebuia sa-si faca simtita prezenta in vreun fel (poate asa va fi uitata de cei care o tineau captiva). Picaturile care aterizau pe acea pseudo - podea din oase, se intetisera. Fata tremura toata, si, nestiind ce sa faca, se retrase intr-un colt al camerei.
La scurt timp, de undeva dintre pereti, se deschise o usa secreta si lumina albastra, crepusculara, invada camera. O fata pasi spre ea, privind in jur total dezinteresata.
Fiinta aceea parea chiar inocenta. Trupul ii era invaluit intr-o mantie violet, iar parul, nu foarte lung, de un saten inchis, capata inflexiunile albastrui ale camerei. Avea un breton delicat care punea in evidenta lumina intunecata a ochilor ei. Zambea ironic, privind in pamant si muscandu-si usor buza de jos.
O haita de lupi o urmau ca niste catelusi, ba chiar se luptau intre ei, care sa treaca mai aproape de ea.
Observand agitatia din spate, se intoarse pe calcaie si-i privi intens. Acest lucru fu de ajuns ca ei sa se potoleasca si sa se aseze cuminti.
-Asa e cu animalele salbatice! daca vad o singura licarire de blandete in sufletul tau, esti mort, ii spuse Corinei cu afectare.
Pasea cu dezinvoltura printre oase. Isi trecu mana prin sangele care cadea din tavan si mangaie obrazul fetei. Lasase o dara rosie pe pielea alba, dar in continuare Corina nu schita nici un gest. Privea in pamant, bantuita de propriile regrete, cuprinsa de o frica nedefinita.
-Deci te poti abtine! Interesant. Misterioasa fata chicoti usor. Avea un glas metalic, si totusi extrem de feminin. Urma o clipa de tacere, apoi rase iar amuzata de expresia nedumerita a fetei, care desi libera, nu incerca sa fuga.
-Secrete, secrete, secrete! Crime, sange, vise - toate se repeta.
-Cine esti?
-Apropiatii... raspunse facand o pauza sa o priveasca in ochi. Avea licariri de fericire sadica. Apropiatii imi spun Regina Noptii, continua ea.
"Regina Noptii, Regian Noptii, Regina Noptii", isi repeta Corina in gand. Avea un vag sentiment ca mai auzise undeva acest nume. Intre timp, ea se indrepta catre un craniu - prin orbitele, prin gura acestuia iesisera incolacindu-se in jurul oaselor, flori de... regina noptii.
-Semnatura mea, spuse aproape ranjind de satisfactie. Florile imprastiau un parfum racoros, dar sufocant de puternic.
-Ce esti tu? Ce vrei? intreba Corina, tracasata de tot acest teatru al Reginei, care o privi mustrator.
-Oho! Ai pus intrebarea cea mai nepotrivita. si ai face bine sa ma tratezi cum se cuvine (Fata statea cu spatele la Regina, urmarind-- cu coada ochiului). Aceasta gasise bricheta care fusese de mult scapata pe jos. Merse, deci, in jurul camerei, aprinzand lumanarile din niste sfesnice.
-In genunchi! Striga la un moment dat, intalnind privirea sfidatoare a Corinei. Ea ramase nemiscata.
-Prea bine! continua Regina si ii dadu o palma care intr-adevar o aduse in genunchi.
-Stii, se presupune ca ar trebui sa te fac sa suferi... Nu ai idee cat de greu poate fi uneorui! Oricum, cu tine va fi o placere. De mult vroiam sa pun mana pe urmasa lui... Nu conteaza, adauga observand ca in ochii interlocutoarei se aprindea flacara dorintei de a cunoaste. Miscarile ei erau agresive: o apuca pe Corina de par si o trase pana la un scaun din mijlocul camerei. Cu o sfoara neagra, ii lega mainile si picioarele de lemnul fin lucrat al "jiltului" (asa cum il denumi Regina). Avea o viteza ametitoare, care nu putea fi depasita de nici un vampir. Si totusi, tot cea ce facea denota o anume plictiseala, de parca era prinsa intr-o rutina obositoare. Fata nu putea decat sa o urmareasca cu privirea.
Intre timp, ea apuca mana unui schelet, ca si cum ar fi vrut sa-l invite la dans. Acesta se narui pe luc, lasand sa cada lin, o esarfa neagra care candva ii acoperise ochii. Ea o prinse din zborsi se indrepta spre Corina, care incepuse sa se agite, incercand sa se elibereze din puternica stransoare a sforilor. Abia acum incepea sa se teama cu adevarat, cand urma sa fie legata la ochi, la fel ca si ultima victima. Tensiunea care se acumulase, dorinta de a se elibera, de a fugi chiar si de propriile ganduri, toate acestea exdplodara inauntrul ei - o implozie puternica, ucigasa.
Incepu sa se zbata parca si mai tare, dar fara vreo sansa de scapare - scaunul era fixat in podea. Tipa, plangea, ii spunea Reginei cat de mult o uraste, cat de mult se uraste, cand, de fapt, ar fi facut orice numai ca sa scape. S-ar fi tarat la picioarele ei, si-ar fi pierdut orice urma de mandrie - orice. Insa, stia ca acest lucru nu o va ajuta deloc.
-Hei! Hei! Stai calma! Cine ti-a spus ca am sa-ti fac ceva?
Brusc se lasa o liniste imperturbabila. Poate chiar si cel mai puternic zgomot s-ar fi inecat in acea tacere de plumb. Corina abia acum realiza ca lupii care o urmau disparusera de mult. O privea cu buzele usor intredeschisr, cu o expresie dulce de mirare:
-As fi putut sa-ti fac si rau, rupse tacerea glasul amuzat al Reginei Noptii, asa cum numai ea stia sa intrerupa totul, sa creeze un haos total, dar parca regizat.
-As fi putut folosi chiar bricheta ta; un cutit, lupii... spuse aproape ghicind gandurile fetei. De fapt, chiar avusese o ezitare, daca sa-i asmuta sau nu asupra ei. Ar fi stat si ar fi privit, delectandu-se cu o scena de o violenta infioratoare.
-Dra stii, si aerul poate ucide! exclama, ca si cand ar fi fost surprinsa de o descoperire neasteptata. Scoase o seringa pe care o privi in lumina unei lumanari. Intai zambi, apoi rase cu pofta:
-Bugetul este cam mic, in ultimul timp, asa ca folosim metode cat mai ieftine.
Parea ca se razgandise din cea ce vroia sa faca, dar urma ceva mult mai rau.
8.Floarea intunericului
-De fapt, zise intorcandu-si privirea catre Corina, de parca acum isi amintea de ea. Lasa neterminata aceasta propozitie, care probabil nici nu avea o continuare clara in mintea ei. Nu conta decat nevoia de a pedepsi, de a rani. O lega le ochi.
Negru. Mirosul oaselor era impregnat in tesatura materialului, care o atingea delicat, doar atat cat sa-i intunece universul.
O pace aparenta se asternu peste intreaga scena. Regina ii privea incordarile tacute, incercarile fara rost de a desface sforile mortii. Un oftat sfarsit incheie chinul Corinei. Intelesese ca acela era finalul, stia, era sigura ca asa este, si totusi, ar fi vrut sa afle macar de ce. Incheieturile ii sangerau din cauza atator sfortari. Lichidul rosu si intunecat i se prlingea pe maini, pe degete, ca o durerosa mangaiere.
Simtea atingerile Reginei, care trecea imperceptibil peste parul, peste obrajii si umerii ei.
-Sa vedem...Care era cea mai mare temere a ta, lucrul care iti provoca scarba, care te facea slaba? Nu cumva...Paianjenii?! Urma o tacere lunga.
-Numai el stia, spuse in final fata, cu o vaga tristete.
Lacrimi grele se scurgeau pe sub panza neagra, si, curand, incepu sa planga in hohote, rezemandu-si capul de speteaza scaunului, intr-o abandonare totala. Avea impresia ca Regina Noptii plecase, ca nu mai era acolo, in incapere. Se lasase prada durerii, uitand de trecut si de prezent, cuprinsa de acea amnezie din care ramane numai un sentiment greu, apasator, ca o cicatrice, ca o zgarietura fix pe inima. Dupa catva timp, se auzi vocea Reginei:
-Ah! Nu are nici un farmec daca nu-ti vad ochii. Ii lua valul de pe ochi, aruncandu-l cu putere, departe, intr-un colt al camerei.
Ii pusese pe brat un paianjen mare, negru, de o extraordinara eleganta si frumusete exotica. Fetei, insa, i se parea hidos modul in care se misca tot mai aproape si mai aproape de chipul ei, de ea, gata sa-i invaluie sufletul intr-o panza alba si lipicioasa, fara scapare. Un moment, ramase tacuta, tremurand, paralizata de groaza - ura cu toata fiinta paianjenii.
Insecta continua sa-i escaladeze corpul, fara vreo temere, de parca ar fi fost constient de frica ei.
Vampirul, odata puternic, acum implora, se ruga de ucigasa, care o privea zambind ironic. Avusese o oarecare dezamagire, fiindca nu o crezuse atat de slaba...Numara secundele pana cand va incepe cu adevarat sa se agite. Stia care vor fi consecintele gesturilor ei necontrolate:"Unu, doi, trei...patru..."
Atunci, ceva in interiorul fetei ceda, si incepu sa se zbata, dar paianjenul se prinsese bine de gatul ei gratios.
Un scancet pierdut si agonia incepu. Incet, dar sigur, veninul lui, al celui care se retrasese acum in palmele stapanei, ii circula prin tot corpul. Din zona intepaturii se imprastia o caldura fierbinte, o durere surda, si totusi, placuta. Era ca atunci cand o boala indelungata incepe sa-ti placa, cand devine obisnuinta, si te pierzi in amorteala aceea a simturilor. Veninul, insa, deveni din ce in ce mai distrugator, durerea o consuma cu incetul, si i se parea ca fiinta ei luase foc.
Intregul corp incerca sa lupte cu amenintarea otravii.
Nu-i era mila Reginei, dar deja incepuse sa se plictiseasca, asa ca o elibera.
Corina sari de pe scaun, aruncandu-i o privire salbaticita de suferinta si se repezi, fara sa mai judece, catre usa.
Se trezi pe un culoar ingust, blocat de doua usi grele, de metal. Urca pe o scara, care, in mod ireal, pornea din mijlocul coridorului, si ducea catre tavan. De acolo venea o lumina intunecata, ca cea a unei nopti senine. Chiar asa si era acolo, afara, o gradina incantatoare de flori purpurii, parca sorbind intunericul noptii i se asternu la picioare. Durerea, insa, nu-i dadea pace, se intetea in fiecare clipa, aducand-o aproape de nebunie. Simtea cum, lent, foarte lent, corpul ei devine inert, pietrificat de veninul paianjenului.
Regina venea din spate, pasind relaxat, fara graba. Auzind-o, Corina o lua la goana prin gradina. Cu siguranta se afla exact deasupra acelei temnite ingrozitoare atunci cand se impiedica de ceva abandonat in iarba. Un trup firav zacea zacea intr-o balta de sange, care, pe semne, se scursese si prin tavanul incaperii din oase.
Atunci, insemna ca sub pamantul acela se aflau tot...oase! gandi repede fata.
Dar cine era nefericitul, inconjurat de florile reginei...Se apropie cu teama - i se parea ca il recunoaste de undeva. Il privi atenta, si trecutul ii invada brusc prezentul: era el! El! Cel pe care il credea pierdut cu atat de mult timp in urma, cand, de fapt, fusese in viata pana de curand...Nu mai era in stare sa planga sau sa schiteze vre-un gest. Campul vizual ii fu invadat de o ceata din ce in ce mai intunecoasa, ca matasea neagra...Cazu lin, peste el, pe pieptul lui, parca incercand sa-i asculte bataile inimii.
Regina privea, stand la doi pasi de ei. Pentru prima oara, dadea impresia ca ar suferii cat de cat. Rupse o floare de regina noptii si i-o puse fetei in par, ii saruta obrazul alb si rece, apoi disparu in micul ei regat morbid.
Corina se panica. Scoase un tipat ascutit, apoi stinse bricheta, punandu-si mainile la gura. Nu trebuia sa-si faca simtita prezenta in vreun fel (poate asa va fi uitata de cei care o tineau captiva). Picaturile care aterizau pe acea pseudo - podea din oase, se intetisera. Fata tremura toata, si, nestiind ce sa faca, se retrase intr-un colt al camerei.
La scurt timp, de undeva dintre pereti, se deschise o usa secreta si lumina albastra, crepusculara, invada camera. O fata pasi spre ea, privind in jur total dezinteresata.
Fiinta aceea parea chiar inocenta. Trupul ii era invaluit intr-o mantie violet, iar parul, nu foarte lung, de un saten inchis, capata inflexiunile albastrui ale camerei. Avea un breton delicat care punea in evidenta lumina intunecata a ochilor ei. Zambea ironic, privind in pamant si muscandu-si usor buza de jos.
O haita de lupi o urmau ca niste catelusi, ba chiar se luptau intre ei, care sa treaca mai aproape de ea.
Observand agitatia din spate, se intoarse pe calcaie si-i privi intens. Acest lucru fu de ajuns ca ei sa se potoleasca si sa se aseze cuminti.
-Asa e cu animalele salbatice! daca vad o singura licarire de blandete in sufletul tau, esti mort, ii spuse Corinei cu afectare.
Pasea cu dezinvoltura printre oase. Isi trecu mana prin sangele care cadea din tavan si mangaie obrazul fetei. Lasase o dara rosie pe pielea alba, dar in continuare Corina nu schita nici un gest. Privea in pamant, bantuita de propriile regrete, cuprinsa de o frica nedefinita.
-Deci te poti abtine! Interesant. Misterioasa fata chicoti usor. Avea un glas metalic, si totusi extrem de feminin. Urma o clipa de tacere, apoi rase iar amuzata de expresia nedumerita a fetei, care desi libera, nu incerca sa fuga.
-Secrete, secrete, secrete! Crime, sange, vise - toate se repeta.
-Cine esti?
-Apropiatii... raspunse facand o pauza sa o priveasca in ochi. Avea licariri de fericire sadica. Apropiatii imi spun Regina Noptii, continua ea.
"Regina Noptii, Regian Noptii, Regina Noptii", isi repeta Corina in gand. Avea un vag sentiment ca mai auzise undeva acest nume. Intre timp, ea se indrepta catre un craniu - prin orbitele, prin gura acestuia iesisera incolacindu-se in jurul oaselor, flori de... regina noptii.
-Semnatura mea, spuse aproape ranjind de satisfactie. Florile imprastiau un parfum racoros, dar sufocant de puternic.
-Ce esti tu? Ce vrei? intreba Corina, tracasata de tot acest teatru al Reginei, care o privi mustrator.
-Oho! Ai pus intrebarea cea mai nepotrivita. si ai face bine sa ma tratezi cum se cuvine (Fata statea cu spatele la Regina, urmarind-- cu coada ochiului). Aceasta gasise bricheta care fusese de mult scapata pe jos. Merse, deci, in jurul camerei, aprinzand lumanarile din niste sfesnice.
-In genunchi! Striga la un moment dat, intalnind privirea sfidatoare a Corinei. Ea ramase nemiscata.
-Prea bine! continua Regina si ii dadu o palma care intr-adevar o aduse in genunchi.
-Stii, se presupune ca ar trebui sa te fac sa suferi... Nu ai idee cat de greu poate fi uneorui! Oricum, cu tine va fi o placere. De mult vroiam sa pun mana pe urmasa lui... Nu conteaza, adauga observand ca in ochii interlocutoarei se aprindea flacara dorintei de a cunoaste. Miscarile ei erau agresive: o apuca pe Corina de par si o trase pana la un scaun din mijlocul camerei. Cu o sfoara neagra, ii lega mainile si picioarele de lemnul fin lucrat al "jiltului" (asa cum il denumi Regina). Avea o viteza ametitoare, care nu putea fi depasita de nici un vampir. Si totusi, tot cea ce facea denota o anume plictiseala, de parca era prinsa intr-o rutina obositoare. Fata nu putea decat sa o urmareasca cu privirea.
Intre timp, ea apuca mana unui schelet, ca si cum ar fi vrut sa-l invite la dans. Acesta se narui pe luc, lasand sa cada lin, o esarfa neagra care candva ii acoperise ochii. Ea o prinse din zborsi se indrepta spre Corina, care incepuse sa se agite, incercand sa se elibereze din puternica stransoare a sforilor. Abia acum incepea sa se teama cu adevarat, cand urma sa fie legata la ochi, la fel ca si ultima victima. Tensiunea care se acumulase, dorinta de a se elibera, de a fugi chiar si de propriile ganduri, toate acestea exdplodara inauntrul ei - o implozie puternica, ucigasa.
Incepu sa se zbata parca si mai tare, dar fara vreo sansa de scapare - scaunul era fixat in podea. Tipa, plangea, ii spunea Reginei cat de mult o uraste, cat de mult se uraste, cand, de fapt, ar fi facut orice numai ca sa scape. S-ar fi tarat la picioarele ei, si-ar fi pierdut orice urma de mandrie - orice. Insa, stia ca acest lucru nu o va ajuta deloc.
-Hei! Hei! Stai calma! Cine ti-a spus ca am sa-ti fac ceva?
Brusc se lasa o liniste imperturbabila. Poate chiar si cel mai puternic zgomot s-ar fi inecat in acea tacere de plumb. Corina abia acum realiza ca lupii care o urmau disparusera de mult. O privea cu buzele usor intredeschisr, cu o expresie dulce de mirare:
-As fi putut sa-ti fac si rau, rupse tacerea glasul amuzat al Reginei Noptii, asa cum numai ea stia sa intrerupa totul, sa creeze un haos total, dar parca regizat.
-As fi putut folosi chiar bricheta ta; un cutit, lupii... spuse aproape ghicind gandurile fetei. De fapt, chiar avusese o ezitare, daca sa-i asmuta sau nu asupra ei. Ar fi stat si ar fi privit, delectandu-se cu o scena de o violenta infioratoare.
-Dra stii, si aerul poate ucide! exclama, ca si cand ar fi fost surprinsa de o descoperire neasteptata. Scoase o seringa pe care o privi in lumina unei lumanari. Intai zambi, apoi rase cu pofta:
-Bugetul este cam mic, in ultimul timp, asa ca folosim metode cat mai ieftine.
Parea ca se razgandise din cea ce vroia sa faca, dar urma ceva mult mai rau.
8.Floarea intunericului
-De fapt, zise intorcandu-si privirea catre Corina, de parca acum isi amintea de ea. Lasa neterminata aceasta propozitie, care probabil nici nu avea o continuare clara in mintea ei. Nu conta decat nevoia de a pedepsi, de a rani. O lega le ochi.
Negru. Mirosul oaselor era impregnat in tesatura materialului, care o atingea delicat, doar atat cat sa-i intunece universul.
O pace aparenta se asternu peste intreaga scena. Regina ii privea incordarile tacute, incercarile fara rost de a desface sforile mortii. Un oftat sfarsit incheie chinul Corinei. Intelesese ca acela era finalul, stia, era sigura ca asa este, si totusi, ar fi vrut sa afle macar de ce. Incheieturile ii sangerau din cauza atator sfortari. Lichidul rosu si intunecat i se prlingea pe maini, pe degete, ca o durerosa mangaiere.
Simtea atingerile Reginei, care trecea imperceptibil peste parul, peste obrajii si umerii ei.
-Sa vedem...Care era cea mai mare temere a ta, lucrul care iti provoca scarba, care te facea slaba? Nu cumva...Paianjenii?! Urma o tacere lunga.
-Numai el stia, spuse in final fata, cu o vaga tristete.
Lacrimi grele se scurgeau pe sub panza neagra, si, curand, incepu sa planga in hohote, rezemandu-si capul de speteaza scaunului, intr-o abandonare totala. Avea impresia ca Regina Noptii plecase, ca nu mai era acolo, in incapere. Se lasase prada durerii, uitand de trecut si de prezent, cuprinsa de acea amnezie din care ramane numai un sentiment greu, apasator, ca o cicatrice, ca o zgarietura fix pe inima. Dupa catva timp, se auzi vocea Reginei:
-Ah! Nu are nici un farmec daca nu-ti vad ochii. Ii lua valul de pe ochi, aruncandu-l cu putere, departe, intr-un colt al camerei.
Ii pusese pe brat un paianjen mare, negru, de o extraordinara eleganta si frumusete exotica. Fetei, insa, i se parea hidos modul in care se misca tot mai aproape si mai aproape de chipul ei, de ea, gata sa-i invaluie sufletul intr-o panza alba si lipicioasa, fara scapare. Un moment, ramase tacuta, tremurand, paralizata de groaza - ura cu toata fiinta paianjenii.
Insecta continua sa-i escaladeze corpul, fara vreo temere, de parca ar fi fost constient de frica ei.
Vampirul, odata puternic, acum implora, se ruga de ucigasa, care o privea zambind ironic. Avusese o oarecare dezamagire, fiindca nu o crezuse atat de slaba...Numara secundele pana cand va incepe cu adevarat sa se agite. Stia care vor fi consecintele gesturilor ei necontrolate:"Unu, doi, trei...patru..."
Atunci, ceva in interiorul fetei ceda, si incepu sa se zbata, dar paianjenul se prinsese bine de gatul ei gratios.
Un scancet pierdut si agonia incepu. Incet, dar sigur, veninul lui, al celui care se retrasese acum in palmele stapanei, ii circula prin tot corpul. Din zona intepaturii se imprastia o caldura fierbinte, o durere surda, si totusi, placuta. Era ca atunci cand o boala indelungata incepe sa-ti placa, cand devine obisnuinta, si te pierzi in amorteala aceea a simturilor. Veninul, insa, deveni din ce in ce mai distrugator, durerea o consuma cu incetul, si i se parea ca fiinta ei luase foc.
Intregul corp incerca sa lupte cu amenintarea otravii.
Nu-i era mila Reginei, dar deja incepuse sa se plictiseasca, asa ca o elibera.
Corina sari de pe scaun, aruncandu-i o privire salbaticita de suferinta si se repezi, fara sa mai judece, catre usa.
Se trezi pe un culoar ingust, blocat de doua usi grele, de metal. Urca pe o scara, care, in mod ireal, pornea din mijlocul coridorului, si ducea catre tavan. De acolo venea o lumina intunecata, ca cea a unei nopti senine. Chiar asa si era acolo, afara, o gradina incantatoare de flori purpurii, parca sorbind intunericul noptii i se asternu la picioare. Durerea, insa, nu-i dadea pace, se intetea in fiecare clipa, aducand-o aproape de nebunie. Simtea cum, lent, foarte lent, corpul ei devine inert, pietrificat de veninul paianjenului.
Regina venea din spate, pasind relaxat, fara graba. Auzind-o, Corina o lua la goana prin gradina. Cu siguranta se afla exact deasupra acelei temnite ingrozitoare atunci cand se impiedica de ceva abandonat in iarba. Un trup firav zacea zacea intr-o balta de sange, care, pe semne, se scursese si prin tavanul incaperii din oase.
Atunci, insemna ca sub pamantul acela se aflau tot...oase! gandi repede fata.
Dar cine era nefericitul, inconjurat de florile reginei...Se apropie cu teama - i se parea ca il recunoaste de undeva. Il privi atenta, si trecutul ii invada brusc prezentul: era el! El! Cel pe care il credea pierdut cu atat de mult timp in urma, cand, de fapt, fusese in viata pana de curand...Nu mai era in stare sa planga sau sa schiteze vre-un gest. Campul vizual ii fu invadat de o ceata din ce in ce mai intunecoasa, ca matasea neagra...Cazu lin, peste el, pe pieptul lui, parca incercand sa-i asculte bataile inimii.
Regina privea, stand la doi pasi de ei. Pentru prima oara, dadea impresia ca ar suferii cat de cat. Rupse o floare de regina noptii si i-o puse fetei in par, ii saruta obrazul alb si rece, apoi disparu in micul ei regat morbid.