20-04-2010, 03:47 PM
a venit si capitolul 13.mersi de coment>:D<...si va mai astept p`aci;;)
Lectura placuta!
Capitolul XIII
Eram intinsa pe patul moale ce ma relaxa complet,privind nelamurita omul ce inca nu se clintise de cinsprezece minute din fata spitalului.As fi vrut sa-l intreb ceva,sa aflu mai multe despre el,sa ne cunoastem mai bine,.Aveam un sentiment ciudat ce ma indemna incontinuu sa fac asta,dar in acelasi timp ceva ma oprea.Nu stiam de ce,dar simteam ca viata mea incepuse sa se schimbe si odata cu asta poate voi incepe sa traiesc din nou.Viata merge inainte si cu ea ar trebuii sa inaintez si eu si nu ma mai las prada durerii,sa pot intelege omenirea si sa ma avant in neant,sa-mi traiesc viata asa cum vreau eu.Poate ca ar trebuii sa uit de tot,sa calatoresc si sa uit ca odata viata mi-a pus piedica si chiar daca incercam sa ma ridic, nu puteam.Sa incerc sa uit...Hmpf...pe cine pacalesc eu?Asta este imposibil.Incerc sa fac pe eroina insa in zadar.Cum as putea sa uit eu de tot ce mi s-a intamplat si sa-mi las destinul la voia intamplarii?Cuvinte usor rostite,insa imposibil de realizat.Nu-mi vine sa cred cate tampenii am putut spune.Si asta doar pentru ca am simtit ceva ce-mi invaluia inima,in semn de protectie.Acel sentiment,nu stiu ce este.Imi este imposibil sa descifrez asta,deci mai bine trec usor peste tot si uit ce mi s-a intamplat acum cateva minute.
Ma ridic usor din pat si ma indrept catre fereastra ce acompania frumos perdele visinii ce se asortau armonios cu florile inflorite de pe noptiera din lemn vechi.Mai trag o privire repezita catre poarta spitalului,cautand cu privirea persoana care ma vizitase,insa nu era nicio urma de ea.Ma intristez deodata,si sincera sa fiu nu inteleg de ce.Ce bine ar fi daca as...
Dar sirul gandurilor imi fu intrerupt de o voce pitigaiata,ce-mi spargea timpanele.
-Sakura,Tsunade-sama te cheama!
Era Shizune,nesuferiata ce o acompania pe Tsunade oriunde si purta cu ea un porcusor ninja.Era o fata destul de priceputa in ale vindecarii si era un fel de purtator de cuvant a lui Tsunade,plus ca ii era si asistenta.Asta nu-i viata.Hmpf...eu vorbesc,de parca viata mea este mai buna.Un ranjet micut aparu pe chipul meu,ce ma facu sa-mi dau seama ca sunt mai ciudata decat credeam.Imi trec mana usor prin par iar apoi ma indrept catre Shizune ce parea foarte grabita.Iesim din spital si ne indreptam cu repeziciune pe starzile prafuite si intortocheate ale Konohai.Ajungem intr-un sfarsit la biroul lui Tsunade.Intram pe poarta uriasa ce inchidea zidul ce inconjura cladirea.Ajungem si in biroul lui Tsunade unde o vad pe ea si inca doi tipi;pareau foarte adanciti in ganduri.Ma intreb ce s-a intamplat.Privesc apoi peretii cenusii si crapati pe la colturi,biroul din lemn vechi si scaunul pe care era asezata Tsunade.Pixul ce-l clatina involuntar in semn de neliniste,ceasul ce atarna pe perete singur scotea un sunet sacaitor, vatul suierand nechibzuit,linistea ce se abatuse peste noi,toate astea imi dau dureri de cap.
-Deci...de ce m-ai chemat?spun eu nervoasa ca linistea patrunzatoare din acea incapere nu se mai termina.
-Sakura...
Insa nu apuca sa termine,caci pe usa intrara doi tipi bine facuti.Ii privesc plictisita si acelasi timp curioasa.Ce naiba se intampla aici? O privesc apoi nedumerita pe Tsunade ce avea ochii maronii atintiti pe mine.Simt ca ceva rau s-a intamplat.
-Sakura,o sa-ti spun tare si raspicat!Trebuie sa te apropii de Uchiha si sa afli ce pune la cale.Avem banuieli ca ar fi mana in mana cu Akatsuki,insa nu aveam dovezi considerabile.De aceea esti tu aici!
Am inghitit in sec si am inceput sa-mi rod unghiile de nervi.Nu intelegeam de ce trebuia sa fac eu asta.Si asa,eram prea obosita pentru a ma opune si a incepe o cearta cu Tsunade,la care as fi pierdut sigur.Deci mai bine tac si-mi vad de drum.Ma indrept catre usa iar unul dintre tipi ma priveste serios.Imi pune un deget pe frunte si ma impinge usor,zicandu-mi cu un zambet idiot pe fata:
-Sa n-o dai in bara fetito!Soarta satului depinde de tine,tine minte asta!
Cum puteam sa uit.Asta mi-a fost sarcina de cand m-am nascut.Cu cine crede tipul asta ca vorbeste?Ies pe usa verzuie din lemn de fag si incerc sa caut iesire din aceasta caladire imensa;parca ar fi un labirint.Ies intr-un final si privesc cerul nemarginit si soarele ce isi trimitea razele jucause pe fata mea albicioasa.Nu puteam sa uit spusele babei,si totusi ce naiba mai are si Uchiha?Apoi imi amintesc ce s-a intamplat mai devreme,inca zaresc acei ochi abisali ce ma priveau necontenit.Parca imi vegheaza drumul si ma ajuta sa trec peste tot.Dar simt ca mai mult ma pierd in ei si nu gasesc nicio portita de scapare.Sunt la fel de infioratori ca si mintea mea.Asta este ciudat.Scot un mic ranset la auzul spuselor mele idioate si ma gandesc la o tactica de a pune mana pe niste informatii.Nu stiu de ce,dar simteam nevoia sa fac asta,si in plus cred ca o sa ma distrez putin.Dar lasand la o parte toate aste,cum sa fac eu sa ma apropii de el,avand in vedere cat de distant este?Sau poate trebuie sa ma prefac ca-s pe moarte si el sa ma salveze?Ha ha...ce idioata sunt.Nu-i timp de ras acum.Trebuie sa ma concentrez.Altceva.Ahhh...fir-ar,nu-mi vine nimic in minte pe moment.
Ma indreptam fara directie pe strazile Konohai in timp ce mintea imi fugea nebuna iar eu o cautam disperata.Habar nu aveam unde vreau sa ajung,dar picioarele ma purtau catre ceva anume.Ma intreb ce.Dar mai bine nu mai ma gandesc la asta.Cred ca ar trebuii sa merg acasa si sa dorm.Maine va fi o zi lunga si voi avea mult de munca,deci mai bine las plimbatul si plec.Ar trebuii sa uit de asta si sa ma linistesc.In fond,de ce tot imi fac atatea griji?!Maresc pasul si ajung intr-un sfarsit acasa.Deschid usa si pasesc hotarata in incaparea intunecoasa,insa dupa primul pas am fost oprita de un glas gros si usor perturbat de sosirea mea acolo.
-Ce naiba cauti in casa mea,Haruno?
scuze de capitol ca este scurt,dar nu prea mai am inspiratie...astept comentarii...pls:pls:
Lectura placuta!
Capitolul XIII
Eram intinsa pe patul moale ce ma relaxa complet,privind nelamurita omul ce inca nu se clintise de cinsprezece minute din fata spitalului.As fi vrut sa-l intreb ceva,sa aflu mai multe despre el,sa ne cunoastem mai bine,.Aveam un sentiment ciudat ce ma indemna incontinuu sa fac asta,dar in acelasi timp ceva ma oprea.Nu stiam de ce,dar simteam ca viata mea incepuse sa se schimbe si odata cu asta poate voi incepe sa traiesc din nou.Viata merge inainte si cu ea ar trebuii sa inaintez si eu si nu ma mai las prada durerii,sa pot intelege omenirea si sa ma avant in neant,sa-mi traiesc viata asa cum vreau eu.Poate ca ar trebuii sa uit de tot,sa calatoresc si sa uit ca odata viata mi-a pus piedica si chiar daca incercam sa ma ridic, nu puteam.Sa incerc sa uit...Hmpf...pe cine pacalesc eu?Asta este imposibil.Incerc sa fac pe eroina insa in zadar.Cum as putea sa uit eu de tot ce mi s-a intamplat si sa-mi las destinul la voia intamplarii?Cuvinte usor rostite,insa imposibil de realizat.Nu-mi vine sa cred cate tampenii am putut spune.Si asta doar pentru ca am simtit ceva ce-mi invaluia inima,in semn de protectie.Acel sentiment,nu stiu ce este.Imi este imposibil sa descifrez asta,deci mai bine trec usor peste tot si uit ce mi s-a intamplat acum cateva minute.
Ma ridic usor din pat si ma indrept catre fereastra ce acompania frumos perdele visinii ce se asortau armonios cu florile inflorite de pe noptiera din lemn vechi.Mai trag o privire repezita catre poarta spitalului,cautand cu privirea persoana care ma vizitase,insa nu era nicio urma de ea.Ma intristez deodata,si sincera sa fiu nu inteleg de ce.Ce bine ar fi daca as...
Dar sirul gandurilor imi fu intrerupt de o voce pitigaiata,ce-mi spargea timpanele.
-Sakura,Tsunade-sama te cheama!
Era Shizune,nesuferiata ce o acompania pe Tsunade oriunde si purta cu ea un porcusor ninja.Era o fata destul de priceputa in ale vindecarii si era un fel de purtator de cuvant a lui Tsunade,plus ca ii era si asistenta.Asta nu-i viata.Hmpf...eu vorbesc,de parca viata mea este mai buna.Un ranjet micut aparu pe chipul meu,ce ma facu sa-mi dau seama ca sunt mai ciudata decat credeam.Imi trec mana usor prin par iar apoi ma indrept catre Shizune ce parea foarte grabita.Iesim din spital si ne indreptam cu repeziciune pe starzile prafuite si intortocheate ale Konohai.Ajungem intr-un sfarsit la biroul lui Tsunade.Intram pe poarta uriasa ce inchidea zidul ce inconjura cladirea.Ajungem si in biroul lui Tsunade unde o vad pe ea si inca doi tipi;pareau foarte adanciti in ganduri.Ma intreb ce s-a intamplat.Privesc apoi peretii cenusii si crapati pe la colturi,biroul din lemn vechi si scaunul pe care era asezata Tsunade.Pixul ce-l clatina involuntar in semn de neliniste,ceasul ce atarna pe perete singur scotea un sunet sacaitor, vatul suierand nechibzuit,linistea ce se abatuse peste noi,toate astea imi dau dureri de cap.
-Deci...de ce m-ai chemat?spun eu nervoasa ca linistea patrunzatoare din acea incapere nu se mai termina.
-Sakura...
Insa nu apuca sa termine,caci pe usa intrara doi tipi bine facuti.Ii privesc plictisita si acelasi timp curioasa.Ce naiba se intampla aici? O privesc apoi nedumerita pe Tsunade ce avea ochii maronii atintiti pe mine.Simt ca ceva rau s-a intamplat.
-Sakura,o sa-ti spun tare si raspicat!Trebuie sa te apropii de Uchiha si sa afli ce pune la cale.Avem banuieli ca ar fi mana in mana cu Akatsuki,insa nu aveam dovezi considerabile.De aceea esti tu aici!
Am inghitit in sec si am inceput sa-mi rod unghiile de nervi.Nu intelegeam de ce trebuia sa fac eu asta.Si asa,eram prea obosita pentru a ma opune si a incepe o cearta cu Tsunade,la care as fi pierdut sigur.Deci mai bine tac si-mi vad de drum.Ma indrept catre usa iar unul dintre tipi ma priveste serios.Imi pune un deget pe frunte si ma impinge usor,zicandu-mi cu un zambet idiot pe fata:
-Sa n-o dai in bara fetito!Soarta satului depinde de tine,tine minte asta!
Cum puteam sa uit.Asta mi-a fost sarcina de cand m-am nascut.Cu cine crede tipul asta ca vorbeste?Ies pe usa verzuie din lemn de fag si incerc sa caut iesire din aceasta caladire imensa;parca ar fi un labirint.Ies intr-un final si privesc cerul nemarginit si soarele ce isi trimitea razele jucause pe fata mea albicioasa.Nu puteam sa uit spusele babei,si totusi ce naiba mai are si Uchiha?Apoi imi amintesc ce s-a intamplat mai devreme,inca zaresc acei ochi abisali ce ma priveau necontenit.Parca imi vegheaza drumul si ma ajuta sa trec peste tot.Dar simt ca mai mult ma pierd in ei si nu gasesc nicio portita de scapare.Sunt la fel de infioratori ca si mintea mea.Asta este ciudat.Scot un mic ranset la auzul spuselor mele idioate si ma gandesc la o tactica de a pune mana pe niste informatii.Nu stiu de ce,dar simteam nevoia sa fac asta,si in plus cred ca o sa ma distrez putin.Dar lasand la o parte toate aste,cum sa fac eu sa ma apropii de el,avand in vedere cat de distant este?Sau poate trebuie sa ma prefac ca-s pe moarte si el sa ma salveze?Ha ha...ce idioata sunt.Nu-i timp de ras acum.Trebuie sa ma concentrez.Altceva.Ahhh...fir-ar,nu-mi vine nimic in minte pe moment.
Ma indreptam fara directie pe strazile Konohai in timp ce mintea imi fugea nebuna iar eu o cautam disperata.Habar nu aveam unde vreau sa ajung,dar picioarele ma purtau catre ceva anume.Ma intreb ce.Dar mai bine nu mai ma gandesc la asta.Cred ca ar trebuii sa merg acasa si sa dorm.Maine va fi o zi lunga si voi avea mult de munca,deci mai bine las plimbatul si plec.Ar trebuii sa uit de asta si sa ma linistesc.In fond,de ce tot imi fac atatea griji?!Maresc pasul si ajung intr-un sfarsit acasa.Deschid usa si pasesc hotarata in incaparea intunecoasa,insa dupa primul pas am fost oprita de un glas gros si usor perturbat de sosirea mea acolo.
-Ce naiba cauti in casa mea,Haruno?
scuze de capitol ca este scurt,dar nu prea mai am inspiratie...astept comentarii...pls:pls: