Iubire intr-un nou oras

[SnowFlake.]

Acesta este primul meu fic... ^.^ Sper sa va placa ... avand in vedere ca sunt incepatoare... and astept parerile voatre despre primul capitol ^^.. Spor la citit!



* Capitolul unu *


Evelina este o fata plina de viata , dornica sa invete foarte multe lucruri noi si foarte ambitioasa. Daca nu reusea sa obtina un lucru din prima incerca din al doilea , dar nu dadea dovada de forte mult curaj. Are parul lung , roscat si nu-i placea sa si-l prinda in coada , doar daca erau cazuri extreme facea acest lucru. Intodeuna trebuia sa poarte un trandafir rosu dupa ureche , pentru ca dupa parerea ei asa ii statea mai bine.
In fata mamei ei fata parea cuminte si ascultatoare , dar nu era asa tot timpul , mai ales cand era in preajma prietenelor sale. Ochii Evelinei erau albastrii, iar in lumina lunii straluceau ca doua diamante. Buzele ei erau mici si roz , iar obrajii rosii ca focul. Pentru barbati era atragatoare si sexy dar, ei nu ii pasa de nimic din ceea ce credeau acei barbati. Cu alte cuvinte era o fata frumoasa.
Seara, pe deal, Evelina statea si se uita la cerul instelat, deloc umbrit de nori. Ii placea sa stea afara in iarba moale si sa tina in ea suferinta de care avea parte. Insa stia ca trebuia sa se indrepte incet spre casa pentru a-si face bagajul. A doua zi urma sa plece in Tokio pentru a-si petrece vacanta de vara. Asadar, acestea fiind spuse incepu sa mearga agale pe deal depanand amintiri. Oare de ce trebuia sa fie mereu singura? Ii avea doar pe parintii ei , dar in dragoste dadea mereu gres. Si-ar fi dorit ca macar o data sa intalneasca un barbat dragut , care sa o iubeasca pentru ceea ce este , nu care vrea sa o schimbe. Chiar daca multi baietii o placeau credeau doar ca este sexy , si aveau doar un scop pe care Evelina il cunostea la perfectie. Barbatii sunt in mod special , idioti dupa parerea ei personala. Ajunse acasa. Mama ei o intampina cu multa dragoste si o imbratisare calda. De pe obrazul Evelinei a curs o lacrima. Ii era dor de acele clipe frumoase petrecute in familie , mai ales ca parintii ei se despartisera , in urma unui divort pe care ea inca nu la acceptat asa cum se cuvine. Apoi s-a indreptat spre camera ei. A inceput sa-si impacheteze hainele , machiajele si tot ce mai avea nevoie. Valiza era plina. In sfarsit dupa doua ore a terminat " munca" obosita si ingandurata. A baut repede un pahar cu lapte si a adormit bustean.
A doua zi, tatal ei a condus-o la aeroport. S-a imbarcat , cat ai zice peste , si asa a inceput calatoria lunga spre Tokio , care va dura maxim patru sau chiar cinci ore.
Cele cateva ore s-au scurs cu greu , dar iat-o, a ajuns in marea si vestita capitala a Japoniei , Tokio. Tokio , este cel mai mare oras din Japonia. Locuitorii sunt primitori si iubitori. Are o academie japoneza renumita , foarte multe biblioteci , cinematografe, dar si atractii turistice care incanta , nou veniti cum ar fi templele. Tot aici se afla si cel mai mare port din Japonia si anume Yokohama.
Se pare ca Evelina s-a obisnuit sa manance in fiecare zi shusi , nigiri sau oshi. Ii placeau la nebunie. A luat un taxi si s-a indreptat spre hotel. Odata ajunsa aici a luat telefonul in mana si a sunat-o pe mama sa pentru a o anunta ca a ajuns pentru a nu-si face griji :
- Buna, mama ! Te informez ca am ajuns in hotelul propus de tine, iar maine ma voi duce spre casa noatra de pe plaja, asa ca nu-ti face griji din pricina mea.
- Buna, draga mea . Multumesc ca m-ai anuntat. Evelina inainte de a inchide vreau sa-ti spun ca baiatul ala . . . a fost din nou aici . . . sa te caute.
- Robert?! a spus Evelina pe un ton destul de ciudat.
- Da . . . exact acela .
- Mama sper ca nu i-ai spus unde sunt, nu? Daca ai facut asta . . . voi pleca de aici pentru ca el este in stare sa ma urmareasca.
- I-am spus ca esti plecata de acasa , in capitala Japoniei. Dar nu pleca de acolo si asa nu te va gasi . Tokio e mare asa ca nu este cazul sa dramatizam. Nu crezi?
- Ba este cazul sa dramatizam. Tu nu-ti dai seama ca el poate ajunge aici? Si daca ma va gasi ma vei avea pe constiinta cine stie ce mi se va intampla . . . Cum ai putut face asta? Tu nu-l cunosti.. Este un excroc . . . Tatal lui este politist. Cat crezi ca ii va lua sa puna politia pe urmele mele si sa ma gaseasca ? Bravo, mama, te felcit!
Zicand acestea Evelina ii tranti telefonul in nas mamei sale , gandindu-se ca se afla in primejdie. Pentru a mai scapa de tensiunea ce o avea pe cap si pentru a se mai relaxa putin , s-a bagat in cada. Aceasta era plina cu apa calduta si multe ierburi ciudate... dar cu miros placut de iasomie si trandafiri.
Dupa baia bine meritata Evelina s-a infasurat intr-un prosop de culoarea sangelui. Apoi s-a imbracat in ceva comod si a inceput sa citeasca o carte de Sandra Brown - Eden Pass. Nici nu stia ce grozavie o asteapta. Ceasul a batut ora douasprezece noaptea , iar Evelina nu aveam somn.
Se aude un ciocanit , dar nu-i dadu prea multa importanta. Se aude din nou , dar de data asta mai tare si mai insistent. Intreptandu-se spre usa s-a gandit daca nu cumva era Robert, dar . . . nu nici gand. A deschis usa , inspaimantata. In spatele acesteia se ascundea un tanar chipes , elegant si foarte parfumat:
- Te-ai parfumat foarte mult . Mirosi de la o posta!
- Imi pare rau , madame. Daca aveti nasul asa de fin de ce nu mi-ati spus inainte sa vin ?
- Nu eu te-am chemat aici. Cred ca ai gresit casa.
- Nu am gresit casa. Am venit sa va vad pe dumneavoastra. Sunteti incantatoare in seara asta.
- Poftim?! Sunt in pijamale . Ce poate fi atat de palpitant si de incantator?
- A da?! Acestea sunt pijamale? Nu mi-am dat seama . . . am crezut ca este o rochie . . .de seara poate .
- Uitati-va mai bine , sau cumparati-va ochelari, cred ca aveti nevoie.
- Eu nu cred , splendida doamna. Ati dori sa iesiti cu mine in oras?
- Si sa-mi pierd eu noaptea cu unul ca tine ? Si chior si neinteligent, ce mai barbat. Nu mersi. La revedere!
- Stati asa . . .
- Nu-mi mai rapiti cu prostii timpul meu pretios . . . Va rog . . . La revedere! O seara placuta si bateti-va joc de alta persoana , eu nu am chef de acest lucru.
Si asa ii trantii usa in nas. Pe la spatele ei insa , era un baiat destul de inalt si umbra lui se reflecta pe perete. Era Robert. Oare ce simtea Evelina ? Ce simtea nu se stie . . . dar ce gandea da :
- Aceasta a fost o disimulare nu? Cu cat l-ai platit pe tipul ala ca sa ma intretina si tu sa intri in camera mea de hotel? Nesimtitule! si il plezni.
- Stai cuminte. Si sincer da a fost o disimulare , si l-am platit destul de mult. Cat timp credeai ca vei fugi? La nesfarsit? Nu aveai cum . Te crezi inteligenta, dar nu esti. Uite-te la tine cum tremuri. Te domin.
- Ce imi vei face?