16-01-2010, 02:31 PM
Capitolul 2
Nu stiu ce a vorbit matusa cu Cosette. Nu stiu nici macar cand a trecut timpul, ultimele douazeci si patru de ore in care urma sa am liniste. Poate ca liniste nu e chiar cuvantul potrivit, dar din momentul in care varul meu pune piciorul in casa asta nu o sa am parte nici de aceasta masca pe care o poarta
din cand in cand ca sa imi faca pe plac.
Seara a sosit mult prea repede, ca si invitatii de altfel. Sala cea mare in care cu siguranta s-au mai tinut si in alte timpuri astfel de petreceri geme de lume. De peste tot te privesc contese tinere si baroane, ale caror rochii fosnesc la fiecare miscare. Hainele elegante sunt asortate cu bijuterii stralucitoare si cu extravagante, impodobite cu flori sau cu pene. Barbatii au intrat la randul lor in atmosfera medievala. Oriunde te uiti zaresti camasi cu gulere de dantela si haine albastre ca marea sau rosii ca sangele. Unii dintre ei si-au prins la sold si sabii cu lame lungii de otel, cu manere frumoase de argint pe care stralucesc micute opale. O lume atat de diferita este inchisa intre peretii acestei camere fata de ceea ce se intinde dincolo de padurea ce impresoara vila, incat te poti crede in mijlocul unui basm. O poveste in care s-a adunat fiecare personaj pe care l-ai intalnit vreodata intre filele unei carti doar pentru a dansa pentru o seara cu baroana de Macumer sau cu incantatoarea Renee de L’Estorede. Nici sala insasi nu e mai prejos. Tapiseriile cusute cu migala impodobesc peretii, ferestrele sunt marginite de draperii de atlaz , aranjamente florale delicate sunt raspandite peste tot. Apar din cand in cand pe o masuta, starnind placere si reusind sa smulga murmure de admiratie de pe buzele doamnelor. Sfesnice in care ard lumanari inalte, subtiri, alatura lumina calda imprastiata de acestea celei electrice, dar mult mai reci raspandita de becurile ajustate candelabrului.
Unul dintre lucrurile care nu se potriveste atmosferei sunt in mod ironic eu. Port un costum negru, simplu, desi de curand am renuntat la sacou in favoarea camasii de aceeasi culoare. Ma sprijin de perete, privind printre pleoape marea de dansatori, aproape plictisit. Muzica suava care curge imi alimenteaza visele, inflacarandu-mi imaginatia. Aceasta pluteste pe aripile valsurilor lente, purtandu-ma in vremuri pe care nici unul dintre cei prezenti nu le-a trait, in care fetele care chicoteau prin colturi nu portau costume ieftine, ci erau tinere domnisoare din inalta societate, ce ii priveau cochete pe fiii instariti si intelectuali ai societatii de atunci. Aud parca sunand un orologiu, prind vocea unei copile numarand timida bataile, ii pot simti inima zbatandu-i-se in piept, in timp ce usa se deschide chinuitor de incet. Aproape pot percepe speranta ce i se desprinde ca o soapta de pe buzele palide, tremurande, aceea ca persoana ce intra in incapere sa fie el si nu altul. Vad lacrimile care ii tasnesc din ochi, scaldandu-i obrazul si exclamatia inabusita de bucurie cand recunoaste fiinta atat draga. Si murmurul celor din jur, care ii urmaresc socati reactia, ce scade in intensitate pe masura ce zarva din jurul meu creste.
Intrerupt brutal din fanteziile mele, imi ridic nemultumit privirea. In incapere intra varul meu, privind mandru in jurul lui, ca si cum ar sti cu siguranta ca fiecare persoana este acolo pentru el. La fel ca mine poarta haine normale, dar de un alb stralucitor, mult mai potrivite cu parul lui blond si ochii aceia uimitor de albastri, ce au insa un luciu de gheata. Isi imbratiseaza mama, ce il priveste cu adoratia ce i-o arati unicului copil, singurul tau motiv de a merge mai departe. Tipic! Daca macar un strop din acea netarmuita iubire s-ar fi abatut si asupra noastra, cu siguranta viata ar fi fost mai usoara. Dar in acesti ani am invatat ca nu e bine sa fii lacom cerand ceva ce nu poti avea.
Ii zambeste matusii, facandu-i complimente pentru felul in care arata. Recunosc in sinea mea ca are dreptate. Desi in acest an a atins varsta de patruzeci si doi, ea ramane totusi de o frumusete si o gratie surprinzatoare. Rochia crem, stralucitoare pe care o poarta ii pune in valuare talia fina si ii scoate in evidenta parul lung, saten deschis, asemanator cu mierea. Chipul oval, incadrat de suvite matasoase si pielea alba ii fac ochii caprui si mai scanteietori. O femeie incantatoare, intr-adevar, pe care as aprecia-o si mai mult daca uneori nu ar fi o scorpie fara cusur. Dar nimeni nu e perfect.
Rafael a dat mana si cu mine, dorindu-ne reciproc toate nenorocirile de pe fata pamantului si eventual o moarte in chinuri. A intrebat apoi mai mult decat nepasator despre Cosette, dar nimeni nu a stiut sa-i spuna de ce nu era acolo. A ridicat din umeri si a trecut mai departe printre musafiri, insotit de mama si tatal sau, care se strecurase in incapere in urma agitatiei provocate de fiu. Eu m-am intors inapoi la peretele meu, care se parea ca imi va tine companie restul serii si m-am sprijinit din nou de el, incercand sa-mi reiau iluziile.
Si atunci am vazut-o. Daca a fost aici inainte ca rudele mele sa soseasca n-as putea spune, dar cred ca as fi observat-o. Pentru altii putea sa para obisnuita, comuna, dar in ochii mei sarise imediat in evidenta. Si asta pentru ca era intruchiparea vie a femeii din tablou. Buclele ei ii cadeau perfect pe umerii albi. Gatul lung si delicat, ca de lebada, purta cel mai frumos medallion din lume : un trandafir sculptat, probabil de cuart, ce arunca reflexe violete. Buzele erau arcuite intr-un zambet seducator, nasul mic si delicat. Nu-i puteam distinge culoarea ochilor datorita mastii negre, impodobita in parte stanga cu minunate pene de aceeasi culoare cu raza medalionului. O parte din par prinsa intr-o coafura complicata, in asa fel incat doar cateva suvite sa-i atinga pielea umerilor. Rochia era copia fidela a celei din tablou. Fara maneci, identica la culoare cu masca, corsetul fiind impanzit cu un complicat model compus din floricele si frunza violacee, cat o gamalie de ac. Partea de jos era simpla, lunga, in falduri, fosnind
la ceea mai mica miscare. Avea manusi elegante, peste coate, si prins cu o bratara de argint de mana dreapta un evantai din dantela neagra.
Nu ma intreba cand am devenit expert in moda, pentru ca nu am nici cea mai vaga idee, dar toate acestea le-am inregistrat dintr-o singura privire. Si-a intins zambind mana catre mine si mi-a facut semn cu capul catre ringul de dans. I-am prins-o fara sa ma gandesc si am intrat amandoi in ritmul lent al valsului vienez. Dansa cu o gratie pe care nu o cunoscusem pana atunci. Vag, o parte din mine se intreba cine era femeia aceasta, atat de sigura pe miscarile ei, care parea atat de efemera prin simpla ei aparenta. Am tras-o mai aproape de mine si nu s-a opus. Am tinut-o strans, dar cand muzica s-a terminat a reusit cumva sa-mi scape printre degete. I-am prins bratul si am oprit-o. I-am zambit cat am putut de convingator:
-Nu-mi spui cine esti?
Si-a lipit brusc corpul de al meu si bratele sale mi-au impresurat gatul. I-am simtit rauflarea fierbinte pe piele si buzele ei langa urechea mea.
-Adelle…
A soptit acel nume cu cel mai dulce accent frantuzesc pe care mi-l puteam inchipui. Apoi a pierit ca o naluca printre ceilalti, lasandu-ma sa privesc pierdut in urma-i.
Her P.O.V.
Am trantit usa in urma mea si am intrat agitata in camera. Dintr-o miscare mi-am scos masca si am trantit-o pe birou. Mi-am desprins parul si m-am privit in oglinda. Cu exceptia buclelor, aceeasi eu din totdeauna. Am oftat si am inceput sa dezbrac rochia. Pacat, imi placuse sa o port din nou si sa fiu iarasi vechea “ eu†pentru o seara.
Imi placuse si sa dansez cu el. Speram ca nu a observat cat de tare imi batea inima si cat de speriata eram sa nu imi scoata masca in momentul in care ma smucise inapoi. Si de ce, Doamne iarta-ma!, i-am spus cine sunt sau mai bine zis cine am fost? Nu era acel capitol incheiat, nu am hotarat asta de acum cateva secole? Venisem inapoi pentru sansa la o viata proprie, normala si stricasem totul intr-o singura seara. Si asta doar pentru ca o vazusem pe ea. Si daca ii cadea din nou in mreje, ce? Cui ii pasa? Mie nu, naiba sa ma ia!
Am pus rochia pe umeras si am ascuns-o in sifonier. Am facut lantisorul sa dispara in cutia cu bijuterii si mi-am imbracat camasa de noapte. Abia atunci am simtit mirosul de ars. M-am uitat disperata in jur si am vazut ca lasasem ondulatorul in priza. Am tras repede de cablu, bombanind. M-am trantit pe pat, simtind ca o meritasem. M-am ridicat brusc in sezut si m-am adresat furioasa reflexiei din oglinda:
-Esti atat de proasta!
M-am lasat nemultumita inapoi pe perne. Mda! uneori eu chiar uitam ca vorbeam cu propria persoana.