14-11-2009, 09:04 PM
Vin cu un capitol nou, pentru ca exista un comment^^
Misa - La mine e pe dos. Imi place Franta, dar nu imi place franceza. Chiar nu imi place. Si nu. De fiecare data cand voi pune Eliyah si Vittorio, nu vor aparea replici din Romeo si Julieta. Au aparut acum la inceput, pe parcurs vor disparea. Ma bucur ca iti place si iti multumesc pentru comment.
Sarim la capitol.
Intai - MUST READ THIS - Ca sa intelegi capitolul, trebuie sa va concentrati destul de mult. Exista cateva ganduri imprastiate prin capitol, care le apartin doar lui Eliyah si lui Nathaniel. Va veti da seama care vor fi cele ale lui Eliyah, pentru ca numele 'Vittorio' apare mereu in ele. La fel si la Nathaniel, 'Ramiel' apare mai peste tot. Daca nu apare numele, e usor sa va dati seama pentru ca uneori au legatura si cu arta. Neah, va descurcati voi. Daca aveti neintelegeri, intrebati-ma.
Capitolul 3 ~ On this bed I lay... losing everything*
Uneori ma trezesc si imi doresc ca, atunci cand deschid ochii, sa vad din nou satinul rosu inconjurandu-ma. Mi-as dori sa simt iarasi acele cearsafuri racorindu-mi spatele, mangaindu-l... Spune-mi, Vittorio... De ce ai plecat?
~~
Eliyah se gandi de prea multe ori ca visa; cand deschisese ochii, zarise vag camera in care se afla, luminata de dupa niste draperii rosii. Camera parea aproape o iluzie; atat de rosie... atat de... divina... Inchisese ochii imediat ce zarise peisajul si incercase sa adoarma, considerand totul un vis. Si totusi, cand se “trezi†din nou, in fata ochilor i se intindea aceeasi camera. Amintirile ii revenira incet, dar sigur si se intreba totusi de ce era singur.
Privind tavanul cuprins si el de o culoare rosie, preotul regreta brusc toate gesturile, toate cuvintele. Isi pierduse capul in noaptea trecuta, asta fusese, doar un moment in care nu gandise. Si totusi... daca nu gandise... de ce isi dorea acum sa se fi trezit in bratele lui Vittorio?
~~
Daca as fi stiut ca vei pleca, ti-as fi acceptat fiecare gest de cat mai multe ori si as fi vrut chiar mai mult. Inca ma gasesc uneori stand pe langa oameni care fumeaza numai pentru a retine acelasi miros specific pe care il aveai tu. Colonie si tutun... Vittorio... Unde esti?
~~
Pastrez pe perete tabloul tau. Uneori il privesc si plang. Alteori doar il privesc. Ramiel... De ce ti-ai parasit ingerul?
~~
Nathaniel se trezi tinut in brate de catre Ramiel si se gasi adorand senzatia de caldura pe care i-o dadeau acele maini inconjurate in jurul lui. Prins ca intr-o capcana a dragostei... Pictorul dormea adanc si murmura ceva in somn, ceva ce scriitorul nu putea intelege inca. Iubire... Ce era aceea iubire?
Ar fi putut sa o descrie in mii de cuvinte pe o foaie, cu toate ca nu o simtise mai niciodata. Ar fi putut scrie pagini intregi, dar nimic nu va avea sens pentru el. Orice metafora, epitet sau comparatie nu existau acum in mintea lui. Pentru ca iubirea, cea pe care o simtea acum, nu putea fi explicata in cuvinte. Pentru ca era inutil sa faci pe cineva sa inteleaga ce reprezinta iubirea daca nu o simte chiar el, pe pielea lui.
Iubirea era chiar in fata lui. Iubirea era pur si simplu... iubire...
~~
Preotul se ridicase din pat si gasise deja biletul ce il astepta pe masa. Il citise de prea multe ori, incercand sa se convinga ca ii spunea adevarul si ca nu era doar o minciuna a lui Vittorio.
Eliyah,
Am plecat la repetitiile de dimineata. Imi pare rau ca nu am putut fi langa tine cand te-ai trezit. Te-as fi tinut inca in brate, asa cum am facut mai toata noaptea. Voi veni la pranz si voi cumpara si niste mancare. Sunt sigur ca gasesti ceva in frigider daca iti este foame. Asteapta-ma doar daca doresti; nu te simti obligat sa o faci. Te iubesc. XOXOXO
Deci putea sa plece acasa daca dorea? Cumva, isi dori sa fuga de acolo, sa nu se lase prins si mai mult, dar nu putu nici sa se urneasca din loc. Se imbraca incet, dupa ce isi gasi hainele si merse in bucatarie, unde descoperi ca frigiderul era aproape gol. Se gandi ca usa era incuiata; cheia statea insa in incuietoare, asteptandu-l parca sa o ia de acolo. Eliyah pleca si cumpara tot ce ii era la indemana pentru a gati ceva, fara sa ia in seama faptul ca Vittorio promisese sa cumpere mancare. Pe drum, se gandi ca deja actiona ca si cum ei doi formau deja un cuplu. Si totusi... un cuplu? Atat de brusc? Atat de repede? Il iubea cu adevarat pe acest actor? Oare nu jucase teatru chiar si ieri, atunci cand spunea cuvintele alea? Oare...?
Ajuns din nou in apartamentul lui, Eliyah se apuca sa gateasca orice gasi mai usor. Si totusi, de prea multe ori se pierdu in ganduri si apa dadu in clocot, robinetul merse in continuare cateva minute bune, iar preotul se gasi urand totul. Se purta ca o sotie care isi astepta acasa perechea; gandul il lovi cu o forta uimitoare si lacrimile ii intepara ochii. Se purta chiar ca o sotie?
Era un prost, gandi brusc. Un mare prost. Ar fi trebuit sa plece acasa de mult timp, nu sa stea aici si sa gateasca pentru Vittorio. Nu pentru cel pe care nu si-ar fi dorit sa-l intalneasca niciodata. Cu capul asezat pe masa, Eliyah planse pentru prima oara in ultimii cinci ani.
Planse pentru el, pentru Dumnezeu, pentru viitorul lui, pentru totul. Dar mai ales pentru faptul ca isi dorea ca Vittorio sa fie langa el acum si sa-l stranga in brate. Se gasi urandu-se pe sine mai mult ca oricand. Murmura printre lacrimi cuvintele unei rugaciuni de iertare, iertare pentru tot ceea ce facuse gresit in ultimul timp. Si planse din nou...
~~
Vittorio... Uneori nu vad in fata ochilor din cauza lacrimilor. Uneori privesc ore in sir pe geam si te vad venind. Alerg la usa si o deschid, dar nu intra nimeni. Stii... Ai fi putut sa stai mai mult langa mine...
~~
In camera scriitorului din hotelul L’Amour d’Art domnea o liniste deranjata doar de tacanitul masinii de scris. Asezat la ea era chiar Nathaniel; Ramiel plecase acum putin timp sa cumpere de la magazin mancare noua. Mainile ii jucau pur si simplu pe taste, creand fara sa realizeze un nou text, de dragoste, in care personajele principale erau chiar el si Ramiel. Intamplarile erau insa reale, dar textul nu avea sa cunoasca niciodata lumina tiparului. Va fi amintirea lui, in caz ca pictorul se va decide intr-o zi sa plece. Tastele se oprira din pacanitul lor aproape enervant iar brunetul ramase privind foaia pe care erau scrise doar cateva randuri.
Ramiel... va pleca? Il va parasi vreodata? Normal ca... da. Intr-o zi, se va plictisi de el si va fugi pentru a gasi pe altcineva. Intr-o zi, pana si tablourile se vor plictisi de chipul lui, iar culorile vor refuza sa-i mai picteze obrajii cu un rosu fals. Va fi aruncat la gunoi si uitat, lasat sa putrezeasca fara iubire. Daca va incerca sa caute din nou iubirea, poate ca nici nu o va mai gasi. Va ajunge intr-o stare deplorabila doar din cauza lipsei ei? Ii vor alina lacrimile sufletul ranit?
Cand scrisese cuvintele pe foaie? Mainile lui aveau propria lor viata, neascultandu-l, scriind fiecare gand inainte ca el sa le poata opri. Cand oare incepuse sa planga? Si mai ales... de ce plangea cand iubirea, atat de perfecta cat putea fi ea, il facea sa se simta totusi implinit?
Oare de cand bratele lui Ramiel il strangeau atat de tare incat de-abia putea respira? Si pentru ce anume isi cerea scuze? Cu vocea pierduta printre suspine, Nathaniel ii sopti blondului:
- Nu ma parasi... niciodata...
Iar pictorul, sarutandu-l usor pe frunte, ii raspunde:
- Nu te voi lasa singur. Niciodata.
Si totusi... Ramiel... ti-ai incalcat promisiunea...
~~
Paginile care iti cuprind numele sunt undeva intr-un sertar. Nu l-am deschis deloc de cand ai plecat. Pentru ca... daca le-as citi... as plange... Te-am rugat sa iei cateva cu tine. Mi-ai respectat dorinta?
~~
Cand Vittorio s-a intors in apartamentul lui, l-a gasit pe Eliyah plangand cu capul pe masa, ascuns dupa parul ce ii cadea ca o cortina in jurul fetei. Intai, nu stiu cum sa reactioneze si merse la preot, dorind sa il imbratiseze, dar se vazu refuzat si se indeparta usor de roscat, privindu-l din usa.
Eliyah nu isi amintea sa fi spus cuvintele “Te urasc†cuiva anume din aceasta lume. Iar prima persoana careia aceste cuvinte i-au fost adresate a fost chiar actorul care il privea atat de mirat. Vocea preotului, aproape pierduta sub lacrimi, repeta cuvintele ca o rugaciune, ca o incantatie, iar Vittorio isi ceru scuze de mii de ori poate si il lasa singur intr-un sfarsit. Se incuiase in camera si incepuse si el sa planga, cu acele lacrimi adevarate, nu cu cele pe care le folosea la repetitii in caz ca personajul lui avea o scena in care izbucnea in lacrimi. Tristetea actorului se transforma brusc in nervozitate si se gasi trantind o vaza de perete, care se sparse in zeci de cioburi ce au cazut pe podea cu sunete aproape sterse. De cand nu mai plansese cu adevarat? se intreba Vittorio mirat si isi sterse usor lacrimile. Iesi din camera si se indrepta in bucatarie, unde acelasi preot dezorientat plangea aproape ca un copil mic ce isi pierduse bomboana. Fara sa ii ia in seama protestele, il imbratisa si ii sopti cuvinte de leagan, isi ceru din nou scuze, si il saruta usor pe crestetul capului. Eliyah isi ridica ochii inlacrimati catre el si primi un sarut pe buze, unul intens, care il lasa aproape fara rasuflare. Cand isi recapata vocea, a putut sa rosteasca doar cateva cuvinte inainte ca gura sa-i fie din nou acaparata de un sarut.
- Imi pare rau...
~~
Te-am sărutat şi-n moarte te-am pierdut.
Să pier acum, murind într-un sărut !
Ai murit de atat de multe ori in piesele acelea de teatru... Si totusi... daca te-as fi stiut mort... mi-ar fi fost mai usor sa te uit. Pentru ca eram sigur ca nu te mai puteai intoarce. Acum insa pastrez acea speranta ca o sa te vad venind inapoi la mine. Vittorio... mai bine te omoram cu mana mea... ca sa fiu sigur ca... nu o sa te mai iubesc...
~~
Nathaniel se simtea implinit si alinat in bratele lui Ramiel. Se simtea de fapt protejat. Si ii placea aceasta senzatie pe care i-o dadeau mainile lui inconjurate de-a lungul trupului lui. Lacrimile se uscasera de prea mult timp; Ramiel le sarutase usor si le sorbise, cerandu-si scuze, cu toate ca nu era deloc vina lui. Atunci chiar nu era vina lui.
Pictorul il privi pe micul scriitor din bratele lui cu dragoste si ii propuse o plimbare pentru liniste. Ii promise ca vor merge mana in mana si ii zambi cum putu el mai bine. Iar scriitorul accepta entuziasmat, apucandu-i mana lui Ramiel si tragandu-l dupa el afara. Se purta ca un copil... si totusi... il iubea atat de mult pe acel copil...
~~
Am parasit hotelul in care stateam. Aducea inapoi prea multe amintiri pe care nu le puteam suporta atat de usor. Ramiel... Stii ca te-am iubit... De cate ori trebuia sa ti-o spun ca sa ramai?
~~
Eliyah il privi pe baiatul ce se apleca pentru a-l saruta si il accepta pentru a mia oara in acea zi. Parul lui negru ii mangaie usor fata si simti nevoia sa-l imbratiseze inainte ca totul sa ia o alta intorsatura. Bratele lui s-au strans in jurul lui Vittorio si actorul il privi usor mirat pe preotul din fata lui; sau mai bine zis, de dedesubtul lui.
- Sa nu pleci niciodata, ii sopti roscatul, iar Vittorio ii zambi pe neasteptate.
- Crezi ca as putea sa plec? replica el, aplecandu-se pentru a-l saruta usor pe gat.
~~
Cum sa te aduc inapoi?
~~Va urma~~
______________
*Vers al melodiei 'Time of Dying' cantata de trupa Three Days Grace.
Ok... Si am si poza pentru Ramiel si Nathaniel, desenata desigur tot de Lao :X Thanks again, my dear Lao >:D< All credits go to her!
Nathaniel x Ramiel
P.S. - Ramiel's ass is smexy :X
Astept pareri, comment-uri, critici & co.
Laterz!
Misa - La mine e pe dos. Imi place Franta, dar nu imi place franceza. Chiar nu imi place. Si nu. De fiecare data cand voi pune Eliyah si Vittorio, nu vor aparea replici din Romeo si Julieta. Au aparut acum la inceput, pe parcurs vor disparea. Ma bucur ca iti place si iti multumesc pentru comment.
Sarim la capitol.
Intai - MUST READ THIS - Ca sa intelegi capitolul, trebuie sa va concentrati destul de mult. Exista cateva ganduri imprastiate prin capitol, care le apartin doar lui Eliyah si lui Nathaniel. Va veti da seama care vor fi cele ale lui Eliyah, pentru ca numele 'Vittorio' apare mereu in ele. La fel si la Nathaniel, 'Ramiel' apare mai peste tot. Daca nu apare numele, e usor sa va dati seama pentru ca uneori au legatura si cu arta. Neah, va descurcati voi. Daca aveti neintelegeri, intrebati-ma.
Capitolul 3 ~ On this bed I lay... losing everything*
Uneori ma trezesc si imi doresc ca, atunci cand deschid ochii, sa vad din nou satinul rosu inconjurandu-ma. Mi-as dori sa simt iarasi acele cearsafuri racorindu-mi spatele, mangaindu-l... Spune-mi, Vittorio... De ce ai plecat?
~~
Eliyah se gandi de prea multe ori ca visa; cand deschisese ochii, zarise vag camera in care se afla, luminata de dupa niste draperii rosii. Camera parea aproape o iluzie; atat de rosie... atat de... divina... Inchisese ochii imediat ce zarise peisajul si incercase sa adoarma, considerand totul un vis. Si totusi, cand se “trezi†din nou, in fata ochilor i se intindea aceeasi camera. Amintirile ii revenira incet, dar sigur si se intreba totusi de ce era singur.
Privind tavanul cuprins si el de o culoare rosie, preotul regreta brusc toate gesturile, toate cuvintele. Isi pierduse capul in noaptea trecuta, asta fusese, doar un moment in care nu gandise. Si totusi... daca nu gandise... de ce isi dorea acum sa se fi trezit in bratele lui Vittorio?
~~
Daca as fi stiut ca vei pleca, ti-as fi acceptat fiecare gest de cat mai multe ori si as fi vrut chiar mai mult. Inca ma gasesc uneori stand pe langa oameni care fumeaza numai pentru a retine acelasi miros specific pe care il aveai tu. Colonie si tutun... Vittorio... Unde esti?
~~
Pastrez pe perete tabloul tau. Uneori il privesc si plang. Alteori doar il privesc. Ramiel... De ce ti-ai parasit ingerul?
~~
Nathaniel se trezi tinut in brate de catre Ramiel si se gasi adorand senzatia de caldura pe care i-o dadeau acele maini inconjurate in jurul lui. Prins ca intr-o capcana a dragostei... Pictorul dormea adanc si murmura ceva in somn, ceva ce scriitorul nu putea intelege inca. Iubire... Ce era aceea iubire?
Ar fi putut sa o descrie in mii de cuvinte pe o foaie, cu toate ca nu o simtise mai niciodata. Ar fi putut scrie pagini intregi, dar nimic nu va avea sens pentru el. Orice metafora, epitet sau comparatie nu existau acum in mintea lui. Pentru ca iubirea, cea pe care o simtea acum, nu putea fi explicata in cuvinte. Pentru ca era inutil sa faci pe cineva sa inteleaga ce reprezinta iubirea daca nu o simte chiar el, pe pielea lui.
Iubirea era chiar in fata lui. Iubirea era pur si simplu... iubire...
~~
Preotul se ridicase din pat si gasise deja biletul ce il astepta pe masa. Il citise de prea multe ori, incercand sa se convinga ca ii spunea adevarul si ca nu era doar o minciuna a lui Vittorio.
Eliyah,
Am plecat la repetitiile de dimineata. Imi pare rau ca nu am putut fi langa tine cand te-ai trezit. Te-as fi tinut inca in brate, asa cum am facut mai toata noaptea. Voi veni la pranz si voi cumpara si niste mancare. Sunt sigur ca gasesti ceva in frigider daca iti este foame. Asteapta-ma doar daca doresti; nu te simti obligat sa o faci. Te iubesc. XOXOXO
Deci putea sa plece acasa daca dorea? Cumva, isi dori sa fuga de acolo, sa nu se lase prins si mai mult, dar nu putu nici sa se urneasca din loc. Se imbraca incet, dupa ce isi gasi hainele si merse in bucatarie, unde descoperi ca frigiderul era aproape gol. Se gandi ca usa era incuiata; cheia statea insa in incuietoare, asteptandu-l parca sa o ia de acolo. Eliyah pleca si cumpara tot ce ii era la indemana pentru a gati ceva, fara sa ia in seama faptul ca Vittorio promisese sa cumpere mancare. Pe drum, se gandi ca deja actiona ca si cum ei doi formau deja un cuplu. Si totusi... un cuplu? Atat de brusc? Atat de repede? Il iubea cu adevarat pe acest actor? Oare nu jucase teatru chiar si ieri, atunci cand spunea cuvintele alea? Oare...?
Ajuns din nou in apartamentul lui, Eliyah se apuca sa gateasca orice gasi mai usor. Si totusi, de prea multe ori se pierdu in ganduri si apa dadu in clocot, robinetul merse in continuare cateva minute bune, iar preotul se gasi urand totul. Se purta ca o sotie care isi astepta acasa perechea; gandul il lovi cu o forta uimitoare si lacrimile ii intepara ochii. Se purta chiar ca o sotie?
Era un prost, gandi brusc. Un mare prost. Ar fi trebuit sa plece acasa de mult timp, nu sa stea aici si sa gateasca pentru Vittorio. Nu pentru cel pe care nu si-ar fi dorit sa-l intalneasca niciodata. Cu capul asezat pe masa, Eliyah planse pentru prima oara in ultimii cinci ani.
Planse pentru el, pentru Dumnezeu, pentru viitorul lui, pentru totul. Dar mai ales pentru faptul ca isi dorea ca Vittorio sa fie langa el acum si sa-l stranga in brate. Se gasi urandu-se pe sine mai mult ca oricand. Murmura printre lacrimi cuvintele unei rugaciuni de iertare, iertare pentru tot ceea ce facuse gresit in ultimul timp. Si planse din nou...
~~
Vittorio... Uneori nu vad in fata ochilor din cauza lacrimilor. Uneori privesc ore in sir pe geam si te vad venind. Alerg la usa si o deschid, dar nu intra nimeni. Stii... Ai fi putut sa stai mai mult langa mine...
~~
In camera scriitorului din hotelul L’Amour d’Art domnea o liniste deranjata doar de tacanitul masinii de scris. Asezat la ea era chiar Nathaniel; Ramiel plecase acum putin timp sa cumpere de la magazin mancare noua. Mainile ii jucau pur si simplu pe taste, creand fara sa realizeze un nou text, de dragoste, in care personajele principale erau chiar el si Ramiel. Intamplarile erau insa reale, dar textul nu avea sa cunoasca niciodata lumina tiparului. Va fi amintirea lui, in caz ca pictorul se va decide intr-o zi sa plece. Tastele se oprira din pacanitul lor aproape enervant iar brunetul ramase privind foaia pe care erau scrise doar cateva randuri.
Ramiel... va pleca? Il va parasi vreodata? Normal ca... da. Intr-o zi, se va plictisi de el si va fugi pentru a gasi pe altcineva. Intr-o zi, pana si tablourile se vor plictisi de chipul lui, iar culorile vor refuza sa-i mai picteze obrajii cu un rosu fals. Va fi aruncat la gunoi si uitat, lasat sa putrezeasca fara iubire. Daca va incerca sa caute din nou iubirea, poate ca nici nu o va mai gasi. Va ajunge intr-o stare deplorabila doar din cauza lipsei ei? Ii vor alina lacrimile sufletul ranit?
Cand scrisese cuvintele pe foaie? Mainile lui aveau propria lor viata, neascultandu-l, scriind fiecare gand inainte ca el sa le poata opri. Cand oare incepuse sa planga? Si mai ales... de ce plangea cand iubirea, atat de perfecta cat putea fi ea, il facea sa se simta totusi implinit?
Oare de cand bratele lui Ramiel il strangeau atat de tare incat de-abia putea respira? Si pentru ce anume isi cerea scuze? Cu vocea pierduta printre suspine, Nathaniel ii sopti blondului:
- Nu ma parasi... niciodata...
Iar pictorul, sarutandu-l usor pe frunte, ii raspunde:
- Nu te voi lasa singur. Niciodata.
Si totusi... Ramiel... ti-ai incalcat promisiunea...
~~
Paginile care iti cuprind numele sunt undeva intr-un sertar. Nu l-am deschis deloc de cand ai plecat. Pentru ca... daca le-as citi... as plange... Te-am rugat sa iei cateva cu tine. Mi-ai respectat dorinta?
~~
Cand Vittorio s-a intors in apartamentul lui, l-a gasit pe Eliyah plangand cu capul pe masa, ascuns dupa parul ce ii cadea ca o cortina in jurul fetei. Intai, nu stiu cum sa reactioneze si merse la preot, dorind sa il imbratiseze, dar se vazu refuzat si se indeparta usor de roscat, privindu-l din usa.
Eliyah nu isi amintea sa fi spus cuvintele “Te urasc†cuiva anume din aceasta lume. Iar prima persoana careia aceste cuvinte i-au fost adresate a fost chiar actorul care il privea atat de mirat. Vocea preotului, aproape pierduta sub lacrimi, repeta cuvintele ca o rugaciune, ca o incantatie, iar Vittorio isi ceru scuze de mii de ori poate si il lasa singur intr-un sfarsit. Se incuiase in camera si incepuse si el sa planga, cu acele lacrimi adevarate, nu cu cele pe care le folosea la repetitii in caz ca personajul lui avea o scena in care izbucnea in lacrimi. Tristetea actorului se transforma brusc in nervozitate si se gasi trantind o vaza de perete, care se sparse in zeci de cioburi ce au cazut pe podea cu sunete aproape sterse. De cand nu mai plansese cu adevarat? se intreba Vittorio mirat si isi sterse usor lacrimile. Iesi din camera si se indrepta in bucatarie, unde acelasi preot dezorientat plangea aproape ca un copil mic ce isi pierduse bomboana. Fara sa ii ia in seama protestele, il imbratisa si ii sopti cuvinte de leagan, isi ceru din nou scuze, si il saruta usor pe crestetul capului. Eliyah isi ridica ochii inlacrimati catre el si primi un sarut pe buze, unul intens, care il lasa aproape fara rasuflare. Cand isi recapata vocea, a putut sa rosteasca doar cateva cuvinte inainte ca gura sa-i fie din nou acaparata de un sarut.
- Imi pare rau...
~~
Te-am sărutat şi-n moarte te-am pierdut.
Să pier acum, murind într-un sărut !
Ai murit de atat de multe ori in piesele acelea de teatru... Si totusi... daca te-as fi stiut mort... mi-ar fi fost mai usor sa te uit. Pentru ca eram sigur ca nu te mai puteai intoarce. Acum insa pastrez acea speranta ca o sa te vad venind inapoi la mine. Vittorio... mai bine te omoram cu mana mea... ca sa fiu sigur ca... nu o sa te mai iubesc...
~~
Nathaniel se simtea implinit si alinat in bratele lui Ramiel. Se simtea de fapt protejat. Si ii placea aceasta senzatie pe care i-o dadeau mainile lui inconjurate de-a lungul trupului lui. Lacrimile se uscasera de prea mult timp; Ramiel le sarutase usor si le sorbise, cerandu-si scuze, cu toate ca nu era deloc vina lui. Atunci chiar nu era vina lui.
Pictorul il privi pe micul scriitor din bratele lui cu dragoste si ii propuse o plimbare pentru liniste. Ii promise ca vor merge mana in mana si ii zambi cum putu el mai bine. Iar scriitorul accepta entuziasmat, apucandu-i mana lui Ramiel si tragandu-l dupa el afara. Se purta ca un copil... si totusi... il iubea atat de mult pe acel copil...
~~
Am parasit hotelul in care stateam. Aducea inapoi prea multe amintiri pe care nu le puteam suporta atat de usor. Ramiel... Stii ca te-am iubit... De cate ori trebuia sa ti-o spun ca sa ramai?
~~
Eliyah il privi pe baiatul ce se apleca pentru a-l saruta si il accepta pentru a mia oara in acea zi. Parul lui negru ii mangaie usor fata si simti nevoia sa-l imbratiseze inainte ca totul sa ia o alta intorsatura. Bratele lui s-au strans in jurul lui Vittorio si actorul il privi usor mirat pe preotul din fata lui; sau mai bine zis, de dedesubtul lui.
- Sa nu pleci niciodata, ii sopti roscatul, iar Vittorio ii zambi pe neasteptate.
- Crezi ca as putea sa plec? replica el, aplecandu-se pentru a-l saruta usor pe gat.
~~
Cum sa te aduc inapoi?
~~Va urma~~
______________
*Vers al melodiei 'Time of Dying' cantata de trupa Three Days Grace.
Ok... Si am si poza pentru Ramiel si Nathaniel, desenata desigur tot de Lao :X Thanks again, my dear Lao >:D< All credits go to her!
Nathaniel x Ramiel
P.S. - Ramiel's ass is smexy :X
Astept pareri, comment-uri, critici & co.
Laterz!