The Demon's Paradise [yaoi]

[Yaoi Queen]

Capitolul 7: Adevar sau minciuna?

Raman in acelasi loc in care m-a lasat Daemon, sprijinit de perete si cu tricoul in mana, privind usa pe care acesta a plecat. Nu pot sa inteleg daca saruturile lui sunt cele care m-au marcat pe ziua de azi sau faptul ca m-am speriat de atingerile lui... Desi acum nu este aici, inca ii simt caldura corpului, buzele lui presandu-le pe ale mele si sarutandu-le la fel de tandru precum ma atingea...
-Am inebunit! La ce ma gandesc?! spun eu cu voce tare, afundandu-mi chipul in tricou si lasandu-ma in jos pe perete. Simt parfumul ametitor a lui Daemon, care a ramas intiparit atat pe materialul ce-l strang puternic in maini cat si in mintea mea...
Ma ridic in picioare si imi pun tricoul pe mine, vrand sa ma indrept spre camera mea, insa aud ca cineva bate in usa. Crezand ca Daemon s-a intors, nu inteleg de ce, insa m-am grabit sa deschid. Dar, spre nefericirea mea, cel care se afla in prag este chiar Alex care intra repede in apartament, de cum am deschis usa.
-Ce dracu’ cauti aici? Il intreb eu direct, trantind usa pe urma.
-Pai cum? Nici un "Salut Alex, ce mai faci?" nu ai de gand sa-mi spui? intreaba el ironic, asezandu-se nepasator pe canapea..
-Ce nepoliticos sunt! Da-mi voie sa reformulez... Salut Alex, ce mai faci? Ce dracu’ cauti aici?! il intreb eu la fel de ironic si rautacios, incercand sa scap de prezenta lui cat mai repede.
Se ridica de pe suprafata moale si se indreapta rapid spre mine, prinzandu-ma de mana si tragandu-ma pana la canapea, intinzandu-ma apoi de-a lungul ei.
-Jigodie! Da-te jos de pe mine! Strig eu catre Alex, incepand sa ma zbat in incercarea de a scapa.
-Nu asa se vorbeste cand esti pe cale de a fi violat pentru a doua oara, imi spune el, reusind sa ma sperie ingrozitor si sa-mi faca trupul sa tremure din cauza fricii care pune stapanire pe mine...
-De ce nu ma lasi in pace?! Ai reusit trei luni! Poti si restul vietii, ii zic eu, incercand sa prind cat mai mult curaj... Insa cand mana lui incepe sa imi desfaca pantalonii, deja imi revin in minte acele momente groaznice si dureroase... Din ochii mei incep sa isi faca aparita lacrimi, insa pe care nu vreau sa le las sa mi se prelinga pe obraji.
Strig cu toata puterea sa-mi dea pace, fiind inspaimantat si incercand sa-l indepartez cu toata forta, care din pacate nu imi este de niciun folos.
-Parfumul asta seamana cu a lui...
Insa inainte ca Alex sa termine ce avea de zis, se intoarce brusc cu capul spre usa, din cauza unui zgomot, care a sunat ca atunci cand o persoana isi drege vocea.
-Daemon... rostesc eu usurat din cauza faptului ca il vad.
-Scuza-ma. Se pare ca am uitat ceva... pe tipul asta! Spune el, luandu-l pe Alex de la spatele gulerului camasii, tragandu-l dupa el afara din apartament, in timp ce imi face discret cu ochiul, dandu-mi de inteles ca totul va fi in ordine.
Idiotul de Alex habar nu are ce se intampla, si asta se vede pe fata lui, dupa cum a ramas perplex, fiind tarat afara de catre seful sau, fara alte explicatii.
Imi revin in fire si ma duc sa incui usa in urma lor, indreptandu-ma apoi spre camera, trantindu-ma in patul cel mare, oftand...



Ies din apartamentul lui Mark, tragandu-l pe Alex dupa mine, fara a-i adresa vre-un cuvant. Cred ca baiatul ala chiar are noroc cu mine... daca nu l-as fi vazut pe Alex intrand in bloc, cine stie ce i-ar mai fi facut.
-Auzi... cred ca ar trebui sa-l mai lasi in pace pe saracu' baiat, spun eu, dandu-i drumul camasii albe a angajatului meu. Oricum cred ca a ramas cu sechele de atunci, asa ca presupun ca nu mai are nevoie de alte lectii, continui eu, aprinzandu-mi o tigare.
-Bine sefu' dar aveam chef sa ma joc putin, imi spune el nepasator, continuand apoi. Dar totusi ce faceati la el acasa?
-Da-mi telefonul tau putin! rostesc eu schimband subiectul discutiei si asteptand sa primesc ceea ce am cerut. Alex imi da micul aparat in mana, iar eu umblu pentru cateva secunde pe el si i-l inapoiez, facandu-i apoi semn sa ma urmeze spre casa.
Desi ma priveste putin ciudat pentru ca nu-i raspund la intrebare, nu il bag in seama, si continui sa merg, fumandu-mi linistit tigarea...



Stau intins pe patul meu cel moale privind peretii albi ai camerei si punandu-mi diferite intrebari precum "De ce s-a intors Daemon? Putea sa plece si sa nu-i pese de mine... sau poate a planuit asta impreuna cu Alex doar ca sa iasa el bine in fata mea ca sa-i cad in plasa" sau "Daca Daemon chiar vorbeste serios?" si alte lucruri din astea care doar ma fac sa fierb pe dinauntru. Privesc ceasul digital de pe noptiera, care arata ca este ora unu, ceea ce inseamna ca a trecut mai bine de o ora de cand Daemon a plecat. Afara, soarele straluceste cu o putere deosebit de mare, la fel cum e caldura pe care acesta o emana, facandu-mi trupul sa-mi transpire usor. Deoarece obijnuiesc sa las geamul cel mare de langa pat deschis, razele puternice imi cad exact pe corp, incalzindu-ma treptat...
Melodia telefonului meu incepe sa se auda din ce in ce mai tare, ceea ce inseamna ca cineva ma suna. Intind mana spre noptiera, iau micul aparat si fara sa privesc numarul, raspund, crezand ca ma suna Anna, insa nu pot sa-mi dau seama cat de mult gresesc decat dupa ce aud acea voce joasa, dar placuta:
"- Ce face Scufita Rosie?" intreaba el, chicotind apoi. Am tacut, ramanand surprins ca tocmai Daemon ma suna, apoi continua sa vorbeasca:" Alex face pe lupul cel rau, iar eu sunt vanatorul care te salveaza... Ironia sortii face ca eu sa nu pot sa las pe cineva sa te raneasca, desi am omorat cu sange rece atatia oameni."
-D... Daemon! De unde ai numarul meu? De ce ma suni?...
"-Am o memorie foarte buna, crede-ma. A fost de-ajuns sa iti citesc numarul de doua ori din telefonul lui Alex si l-am retinut. Oricum ai un numar foarte usor de tinut minte. De ce te-am sunat? Hmmm... Pai as putea spune ca doar vreau sa-ti aud vocea... E ceva rau in asta?"
-Dar nu pot sa te inteleg... adica, de ce? intreb eu, asezandu-mi capul pe o perna si luand alta in mana stanga, aducand-o la piept.
"-Mark", rosteste el cu vocea lui joasa, facandu-mi inima sa tresara brusc, auzindu-l pronuntandu-mi numele. "Nu vreau sa crezi ca tot ce ti-am spus astazi e o prostie, pentru ca nu e. Vreau sa fi al meu... Doar al meu! intelegi?"
-Nu... Nu inteleg de ce imi spui astea! Tu chiar iti bati joc de mine...
"-De ce nu ma lasi sa-ti demonstrez ca te plac si ca vreau sa fi al meu din toate punctele de vedere? As putea... doar daca tu mi-ai permite", imi spune el, asteptand apoi ca eu sa spun ceva, insa pur si simplu, vocea mea nu vrea sa se faca auzita. Din nou, imi rosteste numele, indemnandu-ma sa-i ascult cuvintele fara ca macar sa respir..." Te voi face al meu cu orice pret. Si apoi tu o sa ceri caldura corpului meu, asta iti garantez."
Aproape ca ma enerveaza tupeul si increderea lui, insa tot nu reusesc sa-mi gasesc cuvintele pentru a-i ma adresa fara ca el sa-si dea seama cat de agitat devin. Doar auzindu-i vocea ma cuprind fiorii, iar felul in care acum imi vorbeste, ma face sa simt cum chipul mi se incalzeste treptat. Trag aer in piept si ma ridic in capul oaselor, ghemuindu-ma pe pat...
"-Te plac Mark! crede-ma. Sau poate ca "a place" e prea putin spus. Gandeste-te la asta si alege tu daca spun adevarul sau nu... Maine voi trece pe la tine. Nu stiu cand, dar sper ca te voi gasi. Pe maine Mark..."
Spunand astea incheie conversatia, fara a-mi mai da dreptul sa spun ceva, chiar daca probabil nu as fi fost in stare sa-i vorbesc. Ma holbez pentru cateva secunde la telefon apoi il las pe pat si ma ridic de pe suprafata cea moale, incepand sa-mi caut haine in dulap. Imi iau un tricou rosu, mulat pe corp care are inscriptii negre in italiana, care, sincer sa fiu habar nu am ce inseamna, insa imi place cum suna:" L'amore è una parola proibita nel mio mondo". Pe langa tricoul asta imi mai iau o pereche de blugi inchisi la culoare, si o pereche de ochelari, dupa care ies pe usa fara o destinatie anume, intrebandu-ma incontinuu daca Daemon chiar vorbea serios sau doar ii place sa isi bata joc de mine...