22-07-2009, 02:11 PM
My dear, beloved, sweet mar multumesc din suflet pentru poze.
Yoko, ma bucur ca iti plac baietii si mie imi plac.
In fiecare om exista un relief launtric, o geografie a sufletului si incercam intreaga noastra viata sa-i deslusim contururile, un relief total diferit de cel natural.
Muntii atat de colosali ce se inalta cu trufie deasupra noastra, simboluri ale libertatii si demnitatii, puterii si independentei, in viata unui om pot insemna obstacole prea greu de invins, o viata chinuita, apa unui lac poate fi intunecata din cauza adancimii, nu neaparat pentru ca este impura, dar intunecimea ei te indeparteaza, in schimb intunecimea ce inconjuara o persoana te atrage si te face sa doresti sa o cunosti mai bine, in caldura torida a unei zi caniculare a verii o campie fara copaci e enervanta datorita lipsei unui loc umbros, dar viata unui om asemanata cu o campie intinsa fara nimic sa o umbreasca simbolizeaza o viata lipsita de griji, fara neajunsuri care sa-i umbreasca fericirea.
In diversitatea ambigua a acestei lumii oamnenii pretind ca sunt diferiti unii de altii, dar sentimente precum iubirea, ura, frica si toate celelalte ne incearca pe toti, sunt fiinte care se regasesc in locul in care s-au nascut sau oamenii carora umiditatea unui oras pe malul marii le provoaca nevroze si se simt revigorati in toropeala desertului.
Mai sunt si din aceia care nascuti la tara printre coline, sesimt acasa doar in aglomeratia si intensa singuratate a oraselor zgomotoase.
Sunt femei care cu mult timp in urma se leganau pe genunchii unchiului sau bunicului, iar odata cu trecerea timpului au devenit mirese si mame fara ca stralucirea de pe chipurile lor din copilarie sa mai reapara.
Se spune ca anii copilariei sunt cei care ne formeaza si pun temeliile a tot ceea ce sustine mai tarziu.
Oare este posibil ca o copilarie fericita sa fie cea mai proasta pregatire pentru viata? E ca si cum ai sacrifica un copil obisnuit sa fie fericit si sa primeasca tot ce si-a dorit in greutatile vietii.
Copilaria lui Alexander a fost dominata de tatal sau. Un om al carui nume influent, in prezent este o relicva, un om cu o mostenire colosala lasata de bunicul lui Alexander.
Tatal sau, un cuvant ce denumeste o persoana pe care o iubesti, a carui sange iti curge prin vene si care cantaretului ii provoaca atat dezgust.
Un barbat al carui crez fundamental era distrugerea rivalilor din afaceri prin orice mijloace, violenta pe care o aplica asupra sotiei si propriului fiu si obedienta tuturor. Pe scurt o eroare de opersoana ce distrugea oamenii le caror vietii s-au impletit cu a lui.
Cantaretul a fost unicul sau fiu, un baietel care sub cruzimea tatalui sau se maturiza precoce pentru a putea face fata calvarului din ceea ce ar fi trebuit sa-i fie camin.
Tipete, lovituri, suieraturi de bici si curea, lacrimile lui si ale mamei sale sunt amintirile ce le pastreaza din copilarie si apoi finalul...
Nu, nu se putea gandi la final. Nu acum cand are parte de atata iubire din partea fanilor chiar daca pentru el nu e o iubire spirituala se bucura ca are parte de ea si e constient ca acei oameni l-au consacrat.
Cei ce il cunosc pe Alexander stiu un baiat de douazeci de ani, un renumit si iubit cantaret a carui frumusete o inatlnesti odata si nu o mai uiti, trupul ravnit de miliardele de fane de toate varstele, a carui piele alba devine translucenta si stralucitoare in lumina reflectoarelor.
Te pierzi in singuratatea intunecata a ochilor lui negrii ce rivalizeaza cu albul pur al obrajilor si creaza un contrast ce taie respiratia cu roseata sangerie a buzelor lui de o delicata senzualitate. Stratul superior al vietii lui este constituit din faima, banii, tinerete, frumusete ravnita si adoratia fanilor, dar in spatele succesului in linistea singuratica a casei pustii zace o persoana inconjurata de singuratate, tacere, psihicul sau puternic se lupta cu amintirile tragoce permitand ochilor sa-i sa-si elibereze veninul ce incalzea in fiecare zi marmura obrajilor.
Era timpul sa plece la repetitii. Ploaia abundenta spala soselele, masinile, mangaia petalele florilor, inprospatea aerul, dar nu-l elibera de delictul ce l-a comis cu ani in urma. Prins in amintiri, captiv in durere nu a realizat ca a uitat sa treaca la statia de benzina, iar acum se afla destul de departe de ea, nu avea destul combustibil nici sa ajunga la studoi dar nici sa se intoarca sa ia benzina.
Ce se va intampla cu el vedem in capitolul urmator. Pana atunci pa pa.
Yoko, ma bucur ca iti plac baietii si mie imi plac.
In fiecare om exista un relief launtric, o geografie a sufletului si incercam intreaga noastra viata sa-i deslusim contururile, un relief total diferit de cel natural.
Muntii atat de colosali ce se inalta cu trufie deasupra noastra, simboluri ale libertatii si demnitatii, puterii si independentei, in viata unui om pot insemna obstacole prea greu de invins, o viata chinuita, apa unui lac poate fi intunecata din cauza adancimii, nu neaparat pentru ca este impura, dar intunecimea ei te indeparteaza, in schimb intunecimea ce inconjuara o persoana te atrage si te face sa doresti sa o cunosti mai bine, in caldura torida a unei zi caniculare a verii o campie fara copaci e enervanta datorita lipsei unui loc umbros, dar viata unui om asemanata cu o campie intinsa fara nimic sa o umbreasca simbolizeaza o viata lipsita de griji, fara neajunsuri care sa-i umbreasca fericirea.
In diversitatea ambigua a acestei lumii oamnenii pretind ca sunt diferiti unii de altii, dar sentimente precum iubirea, ura, frica si toate celelalte ne incearca pe toti, sunt fiinte care se regasesc in locul in care s-au nascut sau oamenii carora umiditatea unui oras pe malul marii le provoaca nevroze si se simt revigorati in toropeala desertului.
Mai sunt si din aceia care nascuti la tara printre coline, sesimt acasa doar in aglomeratia si intensa singuratate a oraselor zgomotoase.
Sunt femei care cu mult timp in urma se leganau pe genunchii unchiului sau bunicului, iar odata cu trecerea timpului au devenit mirese si mame fara ca stralucirea de pe chipurile lor din copilarie sa mai reapara.
Se spune ca anii copilariei sunt cei care ne formeaza si pun temeliile a tot ceea ce sustine mai tarziu.
Oare este posibil ca o copilarie fericita sa fie cea mai proasta pregatire pentru viata? E ca si cum ai sacrifica un copil obisnuit sa fie fericit si sa primeasca tot ce si-a dorit in greutatile vietii.
Copilaria lui Alexander a fost dominata de tatal sau. Un om al carui nume influent, in prezent este o relicva, un om cu o mostenire colosala lasata de bunicul lui Alexander.
Tatal sau, un cuvant ce denumeste o persoana pe care o iubesti, a carui sange iti curge prin vene si care cantaretului ii provoaca atat dezgust.
Un barbat al carui crez fundamental era distrugerea rivalilor din afaceri prin orice mijloace, violenta pe care o aplica asupra sotiei si propriului fiu si obedienta tuturor. Pe scurt o eroare de opersoana ce distrugea oamenii le caror vietii s-au impletit cu a lui.
Cantaretul a fost unicul sau fiu, un baietel care sub cruzimea tatalui sau se maturiza precoce pentru a putea face fata calvarului din ceea ce ar fi trebuit sa-i fie camin.
Tipete, lovituri, suieraturi de bici si curea, lacrimile lui si ale mamei sale sunt amintirile ce le pastreaza din copilarie si apoi finalul...
Nu, nu se putea gandi la final. Nu acum cand are parte de atata iubire din partea fanilor chiar daca pentru el nu e o iubire spirituala se bucura ca are parte de ea si e constient ca acei oameni l-au consacrat.
Cei ce il cunosc pe Alexander stiu un baiat de douazeci de ani, un renumit si iubit cantaret a carui frumusete o inatlnesti odata si nu o mai uiti, trupul ravnit de miliardele de fane de toate varstele, a carui piele alba devine translucenta si stralucitoare in lumina reflectoarelor.
Te pierzi in singuratatea intunecata a ochilor lui negrii ce rivalizeaza cu albul pur al obrajilor si creaza un contrast ce taie respiratia cu roseata sangerie a buzelor lui de o delicata senzualitate. Stratul superior al vietii lui este constituit din faima, banii, tinerete, frumusete ravnita si adoratia fanilor, dar in spatele succesului in linistea singuratica a casei pustii zace o persoana inconjurata de singuratate, tacere, psihicul sau puternic se lupta cu amintirile tragoce permitand ochilor sa-i sa-si elibereze veninul ce incalzea in fiecare zi marmura obrajilor.
Era timpul sa plece la repetitii. Ploaia abundenta spala soselele, masinile, mangaia petalele florilor, inprospatea aerul, dar nu-l elibera de delictul ce l-a comis cu ani in urma. Prins in amintiri, captiv in durere nu a realizat ca a uitat sa treaca la statia de benzina, iar acum se afla destul de departe de ea, nu avea destul combustibil nici sa ajunga la studoi dar nici sa se intoarca sa ia benzina.
Ce se va intampla cu el vedem in capitolul urmator. Pana atunci pa pa.