Îi vei da ingerului care nu poate zbura…aripi?

[Axxa.No.Way]

I'm so sorry :D... I was kinda lazy these days;)), dar next-ul va veni mai repede(this is a promise^__^)
Enjoy reading ^.^ :

Capitolul 7: Reverberatia trecutului
Partea a II-a


"Sasuke continua sa fuga dupa rozalie, nu intelegea ce cauta aceasta in afara camerei ei la o asemenea ora, insa avea mai multe banuieli, asa ca a continuat sa o urmeze..."
Aceasta alerga destul de repede, insa brunetul reusi sa o ajunga din urma, exact cand ea pasi grabita in sala de mese, tacerea mortuara fiind strapunsa de tipatul acesteia, atunci cand brunetul a prins-o de mana. Sakura se intoarse instantaneu si il privi pentru o secunda cu ochii inlacrimati pe tanar, caci in urmatoarea, aceasta era propulsata in perete.
Pe Sasuke il nedumerea faptul ca rozalia nu avea de gand sa se apere, ci statea pur si simplu lipita de perete, strangandu-si genunchii la piept si plangand. Dar acesta nu se lasa impresionat de plansul ei cristalin si totodata amar. Intr-o clipa, brunetul se afla fata-n fata cu aceasta, cu chipul doar la cativa centimetri de al ei. Copila facu greseala de a-si ridica capul si a-l contempla, ochii acesteia adancindu-se din ce in ce mai mult in privirile sale sangerii, asemenea unui abis rece si pustiu, cutreierat doar de gemetele chinuite ale celor mai triste si nefericite fiinte. Sharinganul pe care il folosea Sasuke pentru a-i patrunde rozaliei in minte era unul interzis. Adesea, acesta(sharinganul) isi lasa victimele intr-o agonie nesfarsita, preschimband pana si cele mai zambitoare persoane in unele demne de mila si compasiune, chiar si in fata dusmanului. Insa astfel de lucruri nu-l interesau pe tanarul ninja ce cauta mult dorita razbunarea, asemenea unui orb ce cauta nebuneste lumina. Pe masura ce Sakura continua sa-i priveasca ochii rosii, acesta vedea din ce in ce mai multe momente din viata rozaliei: un baietel blond jucandu-se cu ea si strigand-o pe fata "micut fluturas", un barbat cu o masca ce o privea patrunzator, insa fara a-i face vreun rau, un alt copilas mic si brunet, care ii sari in brate Sakurei, spunandu-i "onee-chan", multi fluturi de-o nuanta foarte deschisa de maro, aproape nisipie, si pe rozalie alergand dupa ei impreuna cu un baietel cu parul roscat, pe care Sasuke il recunoscu ca fiind Gaara, doi batrani: un barbat si o femeie care se luptau cu Sakura, brunetul care ii contempla amintirile astfel putand auzi respiratiile din ce in ce mai stinse ale fetei, dar aceasta tot continua sa se lupte cu cei doi... si inainte ca tipatul rozaliei sa il trezeasca la realitate pe Sasuke, acesta vazu si cea mai dureroasa amintire a acesteia: in jurul fetei era numai sange, lichidul de-o nuanta stridenta de rosu apartinand celor pe care ea i-a iubit atat de mult, incat si-ar fi dat si viata ca acestia sa traiasca, chiar daca ea ar fi fost acolo in locul lor... sangerand, astfel ei ar fi putut trai si ar fi fost fericiti sau cel putin asa credea micuta rozalie. Aceasta plangea in hohote, dar toti pareau indiferenti, toti aceea care i-au ucis familia, atunci se confruntau cu o problema mult mai mare: prezenta tanarului Uchiha care desi a ajuns prea tarziu, acesta nu se abatea de la principalul scop: apararea acelei inocente copile. Sasuke se concentra sa-si dea seama cine erau acei asasini nemilosi si cine era tanarul salvator, insa cand isi dadu seama, a iesit brusc din amintirile Sakurei, ultimul lucru pe care apuca a-l vedea fiind reflectia copilei in oglinda din spatele ei, atunci cand aceasta intoarse capul pentru a nu-i mai privi pe nemilosii ucigasi. Fiecare avea semnul clanului Uchiha si chiar reusi a-si recunoaste parintii: mama aflata mai in spate impreuna cu ceilalti si tatal care era cu un pas mai in fata, cu ochii rosii atintiti asupra baiatului pe care Sasuke il identifica ca fiind fratele sau mai mare, Itachi.
Ochii sangerii ai brunetului revenira la nuanta lor abisala de negru, care in urma celor vazute in amintirile fetei, devenira mai blanzi, mai calzi si totodata uimiti: avea atatea intrebari sa-i puna rozaliei.
Imediat ce Sakura fu eliberata de privirile patrunzatoare si dureroase, rosii, ale celui care ii trezi acele imagini ce lasasera o amprenta indelebila asupra ei si a caror reverbatie... o facura pe fata sa planga. Lacrimile sale de cristal se zdrobeau cu un clinchet sec si imbibat in durere de podeaua rece a salii de mese a Academiei. Sasuke ii puse delicat mana pe umar, incercand sa o linisteasca si ii spuse bland:
-Sakura, ce-ai patit?
Acesta nu se referea la ceea ce tocmai se intamplase, ci la ceea ce a vazut el in amintirile fetei.
Brusc, ochii acesteia devenira asemenea cristalului, de-o claritate atipica si totusi linistitoare, in ciuda culorii lor anormale, care mai mult parea a fi aproape nonculoare. Cu o singura privire, tanara il propulsa pe brunet in celalalt perete, tipand cu un glas gatuit, oarecum distingandu-se gingasia vocii ei in urma plansului:
-Lasa-ma in pace!
Vocea nu parea a fi cu-adevarat a rozaliei, mai mult semanand cu cea a unei copile in varsta de vreo sase-sapte ani. Ei bine, chiar asta era Sakura in acel moment: doar o copila, de fapt redeveni una. In fiecare an de la acel masacru, la cateva zile dupa ziua ei de nastere, aceasta fiind si ziua in care familia ei a fost ucisa, rozaliei ii reveneau amintirile din acea zi, odata cu personalitatea... in acea noapte nu mai era ea... era din nou "micutul fluturas".
Imediat ce il arunca pe brunet in celalalt perete, aceasta o lua la fuga pe coridoare. Impactul nu a fost unul dureros deoarece Sakura isi folosi puterea ca pentru atunci cand avea sase ani. Sasuke se ridica repede si fugi dupa fata. Deodata, pasii grabiti pe care ii auzea venind din fata, amutira si auzi pe cineva plangand, asa ca alerga si mai repede. Cand isi dadu seama cine o strangea in brate pe rozalie, se opri brusc, expresia chipului sau fiind una complet uimita: Sakura plangea in bratele lui Itachi, cu capul lipit de pieptul sau, de-asemenea si restul corpului, brunetul mangaind-o delicat pe spate si pe par pentru a o linisti. Ochii lui Sasuke devenira rosii, privindu-si cu o ura nemarginita fratele sau mai mare.
-M-as fi asteptat sa ai grija de ea, nu sa o sperii astfel, Sasuke... spuse Itachi calm.
Brunetul sa pregati sa-si atace fratele, dar fara a lua in considerare faptul ca Itachi o tinea in brate pe rozalia care plangea. Atunci, fratele mai mare al lui Sasuke disparu. Brunetul nu stia ce sa faca, insa primul sau gand a fost sa ajunga cat se poate de repede in dormitorul fetei, asa a si facut.
Cand a ajuns in dreptul usii camerei Sakurei, a deschis-o cu putere, aproape spargand usa. Din cauza zgomotului, Ten Ten, Miki, Temari, Hinata si Ino s-au trezit si au aprins luminile, iar tot ceea ce a apucat Sasuke sa vada a fost pelerina neagra cu nori rosii si ochii de-aceeasi culoare ai lui Itachi. Imediat dupa, acesta s-a dus catre patul rozaliei, aflat exact langa geam. Aceasta parea ca doarme. Chipul ei angelic era acoperit de cateva suvite roz, pe care brunetul i le dadu la o parte delicat, pentru a-i vedea mai bine fata gingasa.
-Sasuke-kun, ce cauti aici? l-a intrebat Ten Ten suparata.
Ino tipa incontinuu, nimeni nu stia de ce, insa papucul cu puf pe care i-l arunca Temari drept in fata, o calma.
****************************************

M-a trezit galagia din camera, asa ca am deschis alarmata ochii si primul lucru pe care l-am vazut, asemenea unui pui care tocmai ce-a iesit din nou si era gata sa spuna "mama", au fost o pereche de ochi complet negri, dupa care o voce calda m-a adus cu picioarele pe pamant:
-Esti bine? ma intreba Sasuke oarecum ingrijorat.
Am privit in jur si nu am putut sa nu observ fetele uimite ale colegelor mele de camera, pe urma m-am uitat din nou la brunet si i-am zis taios:
-Sper ca ai o explicatie buna pentru faptul ca te afli la asa o ora in dormitorul nostru si mai ales langa patul meu. De-asemenea, spre binele tau, scuza ta ar trebui sa o convinga pe Tsunade-sama sa nu te exmatriculeze, deja ai incalcat mai multe reguli ale Academiei... si asta intr-o singura zi.
Miki s-a ridicat din pat si venit inspre mine si Sasuke, spunandu-mi:
-Trebuie sa vorbim in legatura cu ce s-a intamplat in aceasta noapte... ce se intampla in fiecare an... stii la ce ma refer, Sakura!
Eram surprinsa, desi stiam prea bine ca asa ceva avea sa se intampa foarte curand. L-am privit inca o data pe brunet, dupa care l-am ignorat si am luat-o la fuga inspre baie sa ma imbrac.
Am stat destul de mult timp in baie si nu am nici cea mai vaga idee despre ce s-a intamplat intre timp. Imediat ce-am iesit de-acolo am observat ca nu era nimeni in dormitor si m-am bucurat oarecum. Am luat din sertarul noptierei plicul pe care mi-l daduse Naruto si pe care Lady Tsunade mi-l trimise prin acesta. In el se aflau datele despre toti cei din Akatsuki, inclusiv fotografii cu acestia, majoritatea cam neclare din cate mi-a spus Tsunade-sama, insa asta n-avea nici o importanta. Nu puteam sa mai aman mult deschiderea lui, trebuia sa stiu, asa ca am mers in campus, la marginea padurii, aceasta fiind foarte aproape de Academie, aproape inghitind-o, bineinteles ca scopul padurii era de a ne camufla.
Stand sprijinita de trunchiul unui copac, am deschis plicul si imediat dupa l-am scapat pe jos: ultimele trei poze au avut un imens impact asupra mea, acestea fiind ale lui Madara, Itachi... si a fratelui meu vitreg, mai mare, Deidara. Cu lacrimi in ochi, am luat-o la fuga in padure, stiam prea bine ca asta era interzis, tocmai ce incalcasem o regula a Academiei, insa nu-mi pasa. Eram distrusa din nou... ultimele fiinte ramase in viata si care imi erau dragi, au devenit dusmanii mei, datoria mea era sa-i ucid. Nu m-am mai gandit la nimic altceva, aveam nevoie sa fiu singura, libera... pentru prima oara in viata si mi-am indeplinit propria dorinta... vroiam sa fiu eu insami, cat mai departe de toti cei ce mi-au pus acea povara pe umeri.