30-04-2009, 10:08 PM
4.Spital
Agitatie, ambulanta, oameni. Linistea cimitirului a fost tulburata.
Jay era aproape inconstient. Doctorul continua sa-l intrbe diferite lucruri:
"Ce ai facut?De ce asa?Ce probleme ai?Cum de nu ai spus nimanui?"
Nu mai termina. Daca ar fi avut destula putere, baiatul l-ar fi luat la bataie, dar curand isi dadu seama ca nici macar nu-l interesau problemele lui. Pur si simplu il tinea de vorba ca sa nu adoarma.
"Altfel moare", ii spusese unei asistente.
Intr-adevar drumul spre spital a fost cel mai greu. Isi dorea sa revina in cimitir, sa termine ce incepuse Corina. Nu-i mai pasa de viata. Simtea ca odata cu sangele, ea, vampirul din ea, il lasase fara sperante, fara dorinta de a mai trai. Intr-un fel, il facuse sa fie dependent de ea, sa aiba nevoie de fiinta aceia pe care o cunoscuse atunci, violenta, diabolica, frumoasa, intunecata. Ea ii putea aduce moartea-sfarsitul unei vieti prea complicate pentru el. Intotdeauna fusese un pesimist. Stia ca "nu poate iesi nimic bun din povestea asta",ca nu poate accepta inca un esec.
Nu-si mai aminti decat ca a incercat sa se raneasca, s-a repezit la o asistenta care incerca sa il opreasca, apoi...apoi...S-a trezit la spital. A incercat sa se ridice-nu putea. "Ce ciudat", gandi. Corpul lui nu avea puterea, sau il impiedica altceva?Privi in jur. Da!Era legat de marginile patului. Lumina inunda salonul, si-asa inecat in alb. Simti o singuratate sfasietoare. Era acel gen de singuratate care nu poate fi spulberata cu un cuvant.
Cand deveni, intr-adevar, constient de sine, de realitatea pe care o traia, incepu sa se intrebe diferite lucruri. Socul, durerea, disparusera. Privea iar rece si distant catre viata, putea sa gandeasca logic. Acest lucru i se parea cel mai ciudat.
"Dupa cele intamplate", isi spuse, apoi gandul acesta se continua cu un sentiment nedefinit:Corina nu putea sa-l urasca asa, dintr-o data. Cu siguranta ceva se intamplase.
Hotari sa nu spuna nimanui adevarul. Oricum nu l-ar fi crezut.
Acceptand acest compromis, el nu-si dadea seama ca implinea planul "iubitei". Astfel, se lega singur la maini, devenind neputincios, dependent de o fiinta malefica, spre care il impingea curiozitatea, sau poate...o atractie irezistibila.
Se lasase o liniste zgomotoasa. Tocmai linistea dadea impresia obositoare de agitaie, de forfota. In salon plutea o stare de calm ce prevestea, parca, o viitoare explozie. Jay stia ca de obicei putea simti astfel de lucruri, si le dadea mare atentie, dar acum nu-l mai interesa.
"Fie ce-o fi!"spuse relaxandu-se, dand capul pe spate si privind in tavan.
Trecura 2 ore, ca 2 minute, cand scartaitul unei usi tulbura visarea tanarului:
-Oh, te-ai trezit?!Scuze de...micile inconveniente", spuse asistenta surazand si aratand catre mainile lui. Ai facut o criza de nervi, si doctorul a spus ca e mai bine sa te legam, ca sa nu-ti faci rau.
Il dezlega repede, iar el incuviinta din cap, in semn de multumire si se ridica in capul oaselor.
-Ehm...Sper ca esti calm. Nu o sa faci probleme?il intreba cu o neliniste pe chip.
-Nu, nu!raspunse el tulburat.
Cati ani sa fi avut ea?Vreo 20...?Era tanara. Avea par blond si drept, privirea denota o sinceritate aproape stupida-privire avida dupa adevar. Ochii erau de un caprui luminos, auriu, gura cu buze subtiri afisa un suras misterios, ca si cum, numai ea stia ce o distreaza intr-atat. Corpul diafan si miscarile ei line il uimeau, il vrajau. Uneori, insa, il exaspera faptul ca era atat de blanda,mult prea calma. In decursul urmatoarelor zile, incerca sa descifreze aceasta fiinta care aparuse tocmai atunci si il ingrijea, nu cu o afectiune materna, ci mai degraba cu afectiunea unei iubite.
Intr-o seara, se hotari sa o intrebe care era povestea ei.
-Complicat, ii raspunse facandu-si de lucru.
-Spune-mi, starui el, lovindu-se de o privire glaciala, pe care nu o mai vazuse vreodata pe chipul ei. Ei bine?continua. Imi spui?Iar dupa o pauza lunga:
-Uite, eu stiu, adica...se vede ca nu te comporti ca si cu un simplu pacient. Esti...umm...altfel.
-De unde stii tu?intreba,uitandu-se cu duiosie la el.
-Pai, atunci de ce te porti asa cu mine?
-Pentru ca si eu eram la fel.Mai sunt asa, doar ca...se opri privind cu melancolie pe fereastra. Sa spunem ca, deseori ma inchid in mine, continua. As fi putut ajunge departe, daca nu...ramase o clipa pierduta intr-un gand si ofta. As fi fost faimoasa.
-Se vede ca nu poti fi doar o asistenta. "Ai ceva deosebit", completa in gandurile lui.
-Mai conteaza?Acum, sunt cine sunt, si avu un gest de delasare. Dar, cu tine ce e. Ei?
Revenise la surasul misterios pe care il avea de obicei.
Baiatul se ridica de pe marginea patului si ii puse mana pe spate.
-Mie pur si simplu nu mi-a mai placut viata. Stii, uneori devine grea, raspunse cu o simplitate mincinoasa.
-Trebuie sa fie mai mult de atat.
-Nu e.
-Nu te cred.
-daca vrei sa te amagesti ca e...
-Uite, hai sa-ti spun adevarul. Modul in care te-ai taiat, daca urmaresti cu atentie ranile, nu prea pare ca ti le-ai facut tu. Recunosc taieturile astea.
Spunand acestea, ea ii dadu la o parte mana de pe umeri si isi dezveli incheietura. Avea 2 cicatrici albe, in forma de x, care pareau de demult.Erau exact ca ale lui.
Agitatie, ambulanta, oameni. Linistea cimitirului a fost tulburata.
Jay era aproape inconstient. Doctorul continua sa-l intrbe diferite lucruri:
"Ce ai facut?De ce asa?Ce probleme ai?Cum de nu ai spus nimanui?"
Nu mai termina. Daca ar fi avut destula putere, baiatul l-ar fi luat la bataie, dar curand isi dadu seama ca nici macar nu-l interesau problemele lui. Pur si simplu il tinea de vorba ca sa nu adoarma.
"Altfel moare", ii spusese unei asistente.
Intr-adevar drumul spre spital a fost cel mai greu. Isi dorea sa revina in cimitir, sa termine ce incepuse Corina. Nu-i mai pasa de viata. Simtea ca odata cu sangele, ea, vampirul din ea, il lasase fara sperante, fara dorinta de a mai trai. Intr-un fel, il facuse sa fie dependent de ea, sa aiba nevoie de fiinta aceia pe care o cunoscuse atunci, violenta, diabolica, frumoasa, intunecata. Ea ii putea aduce moartea-sfarsitul unei vieti prea complicate pentru el. Intotdeauna fusese un pesimist. Stia ca "nu poate iesi nimic bun din povestea asta",ca nu poate accepta inca un esec.
Nu-si mai aminti decat ca a incercat sa se raneasca, s-a repezit la o asistenta care incerca sa il opreasca, apoi...apoi...S-a trezit la spital. A incercat sa se ridice-nu putea. "Ce ciudat", gandi. Corpul lui nu avea puterea, sau il impiedica altceva?Privi in jur. Da!Era legat de marginile patului. Lumina inunda salonul, si-asa inecat in alb. Simti o singuratate sfasietoare. Era acel gen de singuratate care nu poate fi spulberata cu un cuvant.
Cand deveni, intr-adevar, constient de sine, de realitatea pe care o traia, incepu sa se intrebe diferite lucruri. Socul, durerea, disparusera. Privea iar rece si distant catre viata, putea sa gandeasca logic. Acest lucru i se parea cel mai ciudat.
"Dupa cele intamplate", isi spuse, apoi gandul acesta se continua cu un sentiment nedefinit:Corina nu putea sa-l urasca asa, dintr-o data. Cu siguranta ceva se intamplase.
Hotari sa nu spuna nimanui adevarul. Oricum nu l-ar fi crezut.
Acceptand acest compromis, el nu-si dadea seama ca implinea planul "iubitei". Astfel, se lega singur la maini, devenind neputincios, dependent de o fiinta malefica, spre care il impingea curiozitatea, sau poate...o atractie irezistibila.
Se lasase o liniste zgomotoasa. Tocmai linistea dadea impresia obositoare de agitaie, de forfota. In salon plutea o stare de calm ce prevestea, parca, o viitoare explozie. Jay stia ca de obicei putea simti astfel de lucruri, si le dadea mare atentie, dar acum nu-l mai interesa.
"Fie ce-o fi!"spuse relaxandu-se, dand capul pe spate si privind in tavan.
Trecura 2 ore, ca 2 minute, cand scartaitul unei usi tulbura visarea tanarului:
-Oh, te-ai trezit?!Scuze de...micile inconveniente", spuse asistenta surazand si aratand catre mainile lui. Ai facut o criza de nervi, si doctorul a spus ca e mai bine sa te legam, ca sa nu-ti faci rau.
Il dezlega repede, iar el incuviinta din cap, in semn de multumire si se ridica in capul oaselor.
-Ehm...Sper ca esti calm. Nu o sa faci probleme?il intreba cu o neliniste pe chip.
-Nu, nu!raspunse el tulburat.
Cati ani sa fi avut ea?Vreo 20...?Era tanara. Avea par blond si drept, privirea denota o sinceritate aproape stupida-privire avida dupa adevar. Ochii erau de un caprui luminos, auriu, gura cu buze subtiri afisa un suras misterios, ca si cum, numai ea stia ce o distreaza intr-atat. Corpul diafan si miscarile ei line il uimeau, il vrajau. Uneori, insa, il exaspera faptul ca era atat de blanda,mult prea calma. In decursul urmatoarelor zile, incerca sa descifreze aceasta fiinta care aparuse tocmai atunci si il ingrijea, nu cu o afectiune materna, ci mai degraba cu afectiunea unei iubite.
Intr-o seara, se hotari sa o intrebe care era povestea ei.
-Complicat, ii raspunse facandu-si de lucru.
-Spune-mi, starui el, lovindu-se de o privire glaciala, pe care nu o mai vazuse vreodata pe chipul ei. Ei bine?continua. Imi spui?Iar dupa o pauza lunga:
-Uite, eu stiu, adica...se vede ca nu te comporti ca si cu un simplu pacient. Esti...umm...altfel.
-De unde stii tu?intreba,uitandu-se cu duiosie la el.
-Pai, atunci de ce te porti asa cu mine?
-Pentru ca si eu eram la fel.Mai sunt asa, doar ca...se opri privind cu melancolie pe fereastra. Sa spunem ca, deseori ma inchid in mine, continua. As fi putut ajunge departe, daca nu...ramase o clipa pierduta intr-un gand si ofta. As fi fost faimoasa.
-Se vede ca nu poti fi doar o asistenta. "Ai ceva deosebit", completa in gandurile lui.
-Mai conteaza?Acum, sunt cine sunt, si avu un gest de delasare. Dar, cu tine ce e. Ei?
Revenise la surasul misterios pe care il avea de obicei.
Baiatul se ridica de pe marginea patului si ii puse mana pe spate.
-Mie pur si simplu nu mi-a mai placut viata. Stii, uneori devine grea, raspunse cu o simplitate mincinoasa.
-Trebuie sa fie mai mult de atat.
-Nu e.
-Nu te cred.
-daca vrei sa te amagesti ca e...
-Uite, hai sa-ti spun adevarul. Modul in care te-ai taiat, daca urmaresti cu atentie ranile, nu prea pare ca ti le-ai facut tu. Recunosc taieturile astea.
Spunand acestea, ea ii dadu la o parte mana de pe umeri si isi dezveli incheietura. Avea 2 cicatrici albe, in forma de x, care pareau de demult.Erau exact ca ale lui.