19-01-2009, 10:03 PM
Capitolul 6 Mostenirea
Eiri sta proptit de peretele din spatele sali de concerte si priveste peste capetele tuturor spre iubitul lui. Ca de obicei ,cand se afla pe scena, Shuichi este stralucitor, dar putini stiu ca de asta data culoarea minunata din obraji a fost luata din trusa de farduri, iar tonusul din cea cu medicamente.
Spectacolul este deja dincolo de jumatate, iar Eiri abia asteapta sa se termine. Este ultimul spectacol din turneu, maine totul se va fi terminat si iubitul lui va continua tratamentul contra anemiei in mod constant si sub supravegherea medicului. Acesta fusese de parere in urma cu doua saptamani, ca Shu ar trebui sa intrerupa turneul,din cauza ca este mult prea obosit si starea sanatatii s-ar putea inrautatii. Nu avusese succes, desigur. Solistul nici nu dorise sa discute despre asta. "Nici nu se pune problema de o intrerupere a turneului! Mai sunt doar cateva spectacole. Voi fii bine. " Dar nu era chiar asa. Peste oboseala si boala, aici , in Kyoto mai aparea o alta problema: Shuichi nu se putea odihni prea bine. Problema nu era noua ,asa se intampla de fiecare data cand ajungea in oras. Avea cosmaruri groaznice din care se trezea plangand. Lui Eiri nu-i spusese decat ca avusese un accident de masina in copilarie si fusese foarte grav ranit. Se intamplase pe drumul dintre Kyoto si Tokyo si nu-i placea sa vorbeasca despre asta.
Adevarul este ca nici Eiri nu e prea fericit sa se intoarca in orasul in care a crescut. Faptul ca tatal lui s-a opus relatiei pe care o are, ar fii doar un motiv, cearta cu bunica lui ar, fii desigur, celelalt motiv. Kyoto nu un oras placut pentru nici unu dintre ei.
"Uff! Bine ca se termina! Vreau un concediu luung ,in care sa fim doar noi doi,fara fani, fara paparatzii, fara galagie! Nu vrei si tu ,Yuki?" Asta ii spusese inainte sa urce pe scena. Zambi. Sigur ca vroia asta. Nu era gelos pe fanii iubitului lui, ar fi fost o prostie, dar, dupa atatea luni de turneu il dorea un timp doar pentru el.
Gandurile lui s-au inrerupt brusc atunci cand a simtit o mina pe bratul. S-a intors brusc. In fata lui sta o femeie micuta de statura, imbracata intr-un kimono sobru de matase, cu parul coafat traditional si incaltata in papuci de lenm. Inconjurata de atatia tineri purtand haine moderne, pare chiar ireala.
Eiri o privi incruntat:
-Ce cautati aici, doamna?
Batrana zimbi:
-Vreau sa vorbesc putin cu fiul ficei mele.
-Ai venit de pomana intr-un loc pe care il detesti. Nu vei putea sa faci ceea ce vrei, eu nu ma despart de el, orice vei spune tu!
-Nu am venit sa-ti cer asta.
-Nu ma intereseaza de ce ai venit! Nu am uitat ca i-ai distrus viata mamei mele si ca acum cinci ani te-ai straduit sa o distrugi si pe a mea!
-Imi pare foarte rau, Eiri! Ti-am mai spus: nu am venit pentru ca sa va fac rau tie si iubitului tau, ci pentru a sta de vorba cu tine.
-Perfect! Ce ai sa-mi spui?
-Nu-ti pot explica acum. Vreau sa vorbim acasa, dupa concert.
-Eu nu vin fara el!
-Sigur ca vreau sa vina si el. Este o problema care va priveste pe amindoi.
Eiri se incrunta iar:
-De cate ori sa-ti spun ca...
-Nu vreau sa va despart. Stiu ca ma consideri vinovata de moartea mamei tale, dar ar trebui sa stii ca oricat de mult te-a durut pe tine, eu am suferit si mai mult. Chiar daca ma certasem cu ea , era copilul meu!
Tanarul nu-i raspunse, asa ca ea continua:
-Sunt batrana si nu stiu cat voi mai trai. Vreau sa ma impac cu tine...si cu iubitul tau, pentru ca s-ar putea sa va fii facut mai mult rau decat va amintiti voi.
-Bine... Vom veni dupa concert in casa ta, dar nu-ti voi permite sa-i faci lui rau. Daca se intampla asta, incetezi sa mai fi ruda cu mine!
-Da... Ayaka avea dreptate. Ai devenit un barbat incredibil de aspru.
Dar el nu o mai priveste. Pe scena ultimul cantec se apropie de final si se grabeste spre culise.
Shuichi a iesit de pe scena si s-a proptit de un decor. Colegii de trupa l-au inconjurat ingrijorati:
-Te simti bine,Shu?
-Vrei sa chemam un medic?
-Nu.Totul e bine...
In secunda urmatoare il zarii pe Eiri si ii zimbi, apoi o vazu si pe batrina femeie imbracata in kimono. Simtii ca nu mai are aer si se prabusi inconstient pe podea.
Isi revenii incet si vazu intai chipul ingrijorat al iubitului.
-Yuki...
-Bine ca te-ai trezit!
-Unde sunt?
-La spital. Tocmai ti s-a trminat perfuzia.
-Imi pare rau... Esti suparat pe mine?
-Tu ce crezi? Am motive sa fiu?
-Da . Ti-am promis ca va fii totul bine si aproape am lesinat pe scena.
-Asa e... Ei bine , daca o singura data se mai intimpla sa ignori sfaturile medicilor, sa nu ma asculti pe mine si sa te adun de pe podelele scenei...
-Ma parasesti? intreba cu lacrimi in ochi.
-Nu. Nu te parasesc, dar iti promit ca nu mai urci pe scena niciodata in viata ta!
-Yuki!
-Nu glumesc, Shu-chan! Esti prea important pentru mine , ca sa te pierd din cauza ca esti incapatanat.
Il ridica in brate si-l saruta pe gura. Au trecut minute bune pana cand cei doi sa se desprinda din imbratisare.
-Vei ramine in seara asta cu mine, aici?
-Nu , Shuichi! raspunse foarte serios, dar tristetea din ochii celuilalt il facu sa zambeasca si sa continue. Nu raman si nu ramai nici tu.
-Vrei sa mergem la un hotel?!
-Nu.
-Dar e mult prea tarziu sa plecam spre Tokyo.
-Nu plecam nici la Tokyo.
-Nu inteleg... sau... bunica ta...
Zambi amar:
-Deci ai vazut-o... ei bine... da. M-a rugat sa stam de vorba.
Chipul dulce al lui Shuichi se inegura. Nu spuse nici un cuvant.
-Stiu ca nu-ti place, dar vreau sa rezolv aceasta problema o data si pentru totdeauna.
-Bine, Yuki! Facem cum vrei tu, poti sa mergi acolo, daca vrei. E familia ta . Eu nu am dreptul sa te opresc.
-Merg doar daca vii cu mine!
-Eu... Nu... Ea ma uraste! Nu... Nu pot sa merg in casa aia!
-Stiu cat de greu este ceea ce iti cer sa faci, dar numai asa va intelege ca nu ne poate desparti.
Ofta din greu, iubitul sau nu intelegea ca fiecare vorbea despre altceva. Zambi:
-Bine, iubitul meu! Am sa vin cu tine.
Cantaretul isi duse mina la frunte.
-Yuki... Nu stiu ce e cu mine ... sunt foarte obosit..
Celalalt zambi si il mingiie cu blandete:
-Este din cauza ca am cerut medicului sa-ti bage si un sedativ in perfuzie. I-am spus ca ai avut multe insomnii in ultimul timp.
-Bine, dar... bunica ta...?!
-Voi sta eu de vorba cu ea. Tu ai sa dormi, pentru ca esti obosit si bolnav, dar vei fi linga mine.
-Esti sigur ca este bine?
-Da. Ai sa dormi, iar eu am sa te tin in brate, am sa te alint si am sa am grija de tine. Inchide ochii si dormi! Nu-i voi permite sa-ti faca rau. Te vei trezi la Tokyo.
Se ridica ametit si isi propti capul de iubitul lui. Acesta il lua in brate ca pe un copil . Aproape adormit murmura:
-Nu stiu... Ea vrea sa ma vada distrus... ca pe Kenshin...
Eiri se incrunta, dar intelese ca iubitul lui e mult prea adormit sa mai ii explice ce a spus. Se multumi sa-l sarute pe gura pana ce simtii ca somnul l-a cuprins complet.
Il intinse pe asternulul gros de matase si-l inveli cu grija. Hana il privi zambind. Nu crezuse ca-l va vedea vreaodata pe nepotul ei, atat de ironic, cinic si dur, fiind ata t de tandru cu cineva."E la fel ca ea si iubeste la fel ca ea."gandi. Ani de zile interzisese sa-i vorbeasca cineva despre iubitul lui Eiri. Refuzase sa vada fotografii, afise sau inregistrari cu el. Il ura pentru ca din cauza lui nepotul ei preferat incalcase hotararile familiei si rupsese legaturile cu ea. Totul fusese asa pana in urma cu aproape un an, cand unul dintre fii fiului ei, trecuse pe langa ea fluturind o fotografie. I-o luase din mina si o privise incremenita. Din imaginea alb-negru zambea un chip extrem de dulce: "De unde ai tu asta?"intrebase. "Mi-a facut Tathshua rost de ea.Nu faci rost prea usor de un autograf de la el,mai ales ca eu nu l-am vazut niciodata.Mi-a promis si bilete la concertul care va avea loc aici, in Kyoto.",explicase copilul entuziazmat."Ce concert?Al cui?Eu vorbeam despre baiatul din fotografie.""Cum? Nu stii cine este, bunico?""Nu stiu?"Baietelul o privise uluit de parca ar fi spus ca nu stie cand se sarbatoreste anul nou."Este Shuichi,iubitul unchului Eiri!Cum poti sa nu stii asa ceva?"In secunda aceea crezuse ca cerul se va prabusi peste ea. Trimisese copilul in alta parte si , cu greu se tarase pana la micul altar pe care se aflau un vas cu flori si fotografia ficei sale,Midori.Statuse in genunchi acolo mult timp , poate ore intregi. Midori gasise ,de dicolo de moarte un mod de ai spune ca nu a avut dreptate.
Acum Hana se aseza langa nepotul ei.
- Nu crezi ca se va trezi, daca noi vorbim langa el?
-Nu se va trezi. Sedativul il va tine adormit inca 12 ore.
-Poate e mai bine asa.
-Da...Nu stiu de ce ,dar ai un efect cumplit asupra lui. Este convins ca il urasti!
-De fapt are si de ce sa creada asta. Ultima data cand m-a vazut m-am purtat ca o cotoroanta. Atunci speram sa nu-l mai vad niciodata, acum am reusit atit de greu sa-l fac sa revina in casa mea.
-Shuichi nu afost niciodata aici.
-Ba da.
-Cand?
-In urma cu 20 de ani.
-Cu 20 de ani...Nu inteleg...
-Tu ai uitat probabil de asta, spuse batrina si ofta.
Scoase din buzunarul aflat in maneca kimonoului o fotografie pe care i-o intinse. Eiri privi incremenit cele patru persoane, un barbat, o femeie si doi copii, care zambesc din vechea imagine. Femeia este Midori, mama lui, cu care seamana atit de bine, barbatul parea fi Shuichi, doar ca are parul brunet si ochii albastrii, iar copiii... Dadu din cap neancrezator, apoi intoarse fotografia pe parte cealalta. O mana nesigura de copil scrisese: "Kenshin, Midori, Eiri si Shuichi peste putin timp vom fii o familie"
-E scrisul meu... Cum am putut sa uit... Tu vrei sa-mi spui acum ca... Nu poate fi adevarat!
-Ba da, Eiri! Iubitul mamei tale, cel pentru care intentase divortul, cel alaturi de care a murit in accidentul acela cumplit, a fost tatal iubitului tau.
Eiri isi acoperi fata cu mainile. Scrisese atatea romane si acum viata lui incepea sa devina mai incredibila decit oricare dintre ele.
Hana il mingiie pe obraz:
-Te simti bine?
-Da , dar cum am putut sa nu-mi dau seama? Nu i-am uitat niciodata pe Ken si pe fiul lui, dar nu m-am gindit ca Shu al meu... Am stiut ca au murit amindoi in accident impreuna cu mama ...
-Si eu am crezut la fel pina acum cateva luni ,cand am vazut o fotografie cu iubitul tau. Mi s-a parut de necrezut asemanarea lui cu Kenshin si am cerut unui detectiv particular sa faca cercetari. In accident au murit doar tatal lui si mama ta, el a fost grav ranit si a stat in coma aproape un an. In timpul acesta a fost adoptat de fratele lui Kenshin si de sotia lui. Cand si-a revenit era complet amnezic, iar noii lui parinti nu i-au spus niciodata nimic, pentru a nu-i provoca o noua suferinta. Presupun ca el nu stie.
In mintea lui Eiri au inceput sa se desfasoare cu viteza o multime de imagini: cosmarurile lui Shuichi, aparute dupa ce fusese prima data in Kyoto, vizita la cimitir, cind ii spusese parca jenat ca este mormantul unchilui lui, Ken,emotia de la mormantul mamei lui, cuvintele rostite inainte dea adormi: "vrea sa ma vada distrus, ca pe Ken" . Se apleca si mangaie obrazul iubitului sau adormit.
-Sarmanul de el... Ce povara a dus...
-Nu cred ca isi aduce aminte!
-Ba da, bunico... Ba da! Cred ca el a stiut de la inceput.
Shuichi se trezi din somn si privi mirat camera traditionala in care se afla.
-Buna dimineta, Shu!
-Buna! Unde suntem? Ai spus ca vom fii in Tokyo...
-Stiu ce ti-am promis, dar am ramas aici pentru ca bunica mea vrea sa-ti ceara iertare pentru ce s-a intimplat acum 20 de ani.
Cintaretul se ridica din asternut si isi privi iubitul cu tristete:
-Ti-a spus deci, iar acum...
Lacrimile ii inecara glasul si izbucni in hohote de plins.
Eiri il lua in brate , il mangiie si il saruta indelung.
-Nu plinge, iubitul meu! Stiu cit de greu a fost sa duci aceasta povara... De ce nu mi-ai spus?
-Nu ma urasti?
Celalalt il privi mirat.
-De ce sa te urasc? Ai suferit aait de mult!
-Eu am scapat si ea a murit... Si... nu veau sa ma urasti pentru ca eu traiesc!
-Din cate imi aduc eu aminte mama te-a iubit foarte mult, la fel ca pe mine. Cat ai dormit m-am straduit sa-mi amintesc tot ce s-a intimplat atunci. M-a ajutat si bunica. Ea spunea ca mama dorea ca sora si fratele meu sa ramana la tata, iar eu sa raman la ea. Ar fi vrut sa fim toti patru o familie.
-Da... si eu imi amintesc asta. As fi fost fratele tau...
-Esti al meu! Vino! Vreau sa te faci baie, sa te inbraci si sa mergem sa vorbim cu bunica.
-Ea ce spune?
-Ca din cauza ca ea si tata nu au fost de acord cu funeraliile comune pentru Midori si Kenshin, ei au continuat sa se iubeasca prin noi. Iubirea nostra este mostenirea lasata de ei.
Putin mai tarziu , imbracati in tinute sobre si oficiale ,in fata micului altar pe care se afla fotografia unei femei si unui barbat,ce le seamana uluitor de mult, Eiri si Shuichi primeau scuzele unei femei batrine, convinsa ca in urma cu 20 de ani cearta pe care o avusese cu fiica ei provocase un accident fatal.
Nu stiau insa ca nu departe un barbat din ce in ce mai nerabdator asculta totul cu un microfon performant.
Eiri sta proptit de peretele din spatele sali de concerte si priveste peste capetele tuturor spre iubitul lui. Ca de obicei ,cand se afla pe scena, Shuichi este stralucitor, dar putini stiu ca de asta data culoarea minunata din obraji a fost luata din trusa de farduri, iar tonusul din cea cu medicamente.
Spectacolul este deja dincolo de jumatate, iar Eiri abia asteapta sa se termine. Este ultimul spectacol din turneu, maine totul se va fi terminat si iubitul lui va continua tratamentul contra anemiei in mod constant si sub supravegherea medicului. Acesta fusese de parere in urma cu doua saptamani, ca Shu ar trebui sa intrerupa turneul,din cauza ca este mult prea obosit si starea sanatatii s-ar putea inrautatii. Nu avusese succes, desigur. Solistul nici nu dorise sa discute despre asta. "Nici nu se pune problema de o intrerupere a turneului! Mai sunt doar cateva spectacole. Voi fii bine. " Dar nu era chiar asa. Peste oboseala si boala, aici , in Kyoto mai aparea o alta problema: Shuichi nu se putea odihni prea bine. Problema nu era noua ,asa se intampla de fiecare data cand ajungea in oras. Avea cosmaruri groaznice din care se trezea plangand. Lui Eiri nu-i spusese decat ca avusese un accident de masina in copilarie si fusese foarte grav ranit. Se intamplase pe drumul dintre Kyoto si Tokyo si nu-i placea sa vorbeasca despre asta.
Adevarul este ca nici Eiri nu e prea fericit sa se intoarca in orasul in care a crescut. Faptul ca tatal lui s-a opus relatiei pe care o are, ar fii doar un motiv, cearta cu bunica lui ar, fii desigur, celelalt motiv. Kyoto nu un oras placut pentru nici unu dintre ei.
"Uff! Bine ca se termina! Vreau un concediu luung ,in care sa fim doar noi doi,fara fani, fara paparatzii, fara galagie! Nu vrei si tu ,Yuki?" Asta ii spusese inainte sa urce pe scena. Zambi. Sigur ca vroia asta. Nu era gelos pe fanii iubitului lui, ar fi fost o prostie, dar, dupa atatea luni de turneu il dorea un timp doar pentru el.
Gandurile lui s-au inrerupt brusc atunci cand a simtit o mina pe bratul. S-a intors brusc. In fata lui sta o femeie micuta de statura, imbracata intr-un kimono sobru de matase, cu parul coafat traditional si incaltata in papuci de lenm. Inconjurata de atatia tineri purtand haine moderne, pare chiar ireala.
Eiri o privi incruntat:
-Ce cautati aici, doamna?
Batrana zimbi:
-Vreau sa vorbesc putin cu fiul ficei mele.
-Ai venit de pomana intr-un loc pe care il detesti. Nu vei putea sa faci ceea ce vrei, eu nu ma despart de el, orice vei spune tu!
-Nu am venit sa-ti cer asta.
-Nu ma intereseaza de ce ai venit! Nu am uitat ca i-ai distrus viata mamei mele si ca acum cinci ani te-ai straduit sa o distrugi si pe a mea!
-Imi pare foarte rau, Eiri! Ti-am mai spus: nu am venit pentru ca sa va fac rau tie si iubitului tau, ci pentru a sta de vorba cu tine.
-Perfect! Ce ai sa-mi spui?
-Nu-ti pot explica acum. Vreau sa vorbim acasa, dupa concert.
-Eu nu vin fara el!
-Sigur ca vreau sa vina si el. Este o problema care va priveste pe amindoi.
Eiri se incrunta iar:
-De cate ori sa-ti spun ca...
-Nu vreau sa va despart. Stiu ca ma consideri vinovata de moartea mamei tale, dar ar trebui sa stii ca oricat de mult te-a durut pe tine, eu am suferit si mai mult. Chiar daca ma certasem cu ea , era copilul meu!
Tanarul nu-i raspunse, asa ca ea continua:
-Sunt batrana si nu stiu cat voi mai trai. Vreau sa ma impac cu tine...si cu iubitul tau, pentru ca s-ar putea sa va fii facut mai mult rau decat va amintiti voi.
-Bine... Vom veni dupa concert in casa ta, dar nu-ti voi permite sa-i faci lui rau. Daca se intampla asta, incetezi sa mai fi ruda cu mine!
-Da... Ayaka avea dreptate. Ai devenit un barbat incredibil de aspru.
Dar el nu o mai priveste. Pe scena ultimul cantec se apropie de final si se grabeste spre culise.
Shuichi a iesit de pe scena si s-a proptit de un decor. Colegii de trupa l-au inconjurat ingrijorati:
-Te simti bine,Shu?
-Vrei sa chemam un medic?
-Nu.Totul e bine...
In secunda urmatoare il zarii pe Eiri si ii zimbi, apoi o vazu si pe batrina femeie imbracata in kimono. Simtii ca nu mai are aer si se prabusi inconstient pe podea.
Isi revenii incet si vazu intai chipul ingrijorat al iubitului.
-Yuki...
-Bine ca te-ai trezit!
-Unde sunt?
-La spital. Tocmai ti s-a trminat perfuzia.
-Imi pare rau... Esti suparat pe mine?
-Tu ce crezi? Am motive sa fiu?
-Da . Ti-am promis ca va fii totul bine si aproape am lesinat pe scena.
-Asa e... Ei bine , daca o singura data se mai intimpla sa ignori sfaturile medicilor, sa nu ma asculti pe mine si sa te adun de pe podelele scenei...
-Ma parasesti? intreba cu lacrimi in ochi.
-Nu. Nu te parasesc, dar iti promit ca nu mai urci pe scena niciodata in viata ta!
-Yuki!
-Nu glumesc, Shu-chan! Esti prea important pentru mine , ca sa te pierd din cauza ca esti incapatanat.
Il ridica in brate si-l saruta pe gura. Au trecut minute bune pana cand cei doi sa se desprinda din imbratisare.
-Vei ramine in seara asta cu mine, aici?
-Nu , Shuichi! raspunse foarte serios, dar tristetea din ochii celuilalt il facu sa zambeasca si sa continue. Nu raman si nu ramai nici tu.
-Vrei sa mergem la un hotel?!
-Nu.
-Dar e mult prea tarziu sa plecam spre Tokyo.
-Nu plecam nici la Tokyo.
-Nu inteleg... sau... bunica ta...
Zambi amar:
-Deci ai vazut-o... ei bine... da. M-a rugat sa stam de vorba.
Chipul dulce al lui Shuichi se inegura. Nu spuse nici un cuvant.
-Stiu ca nu-ti place, dar vreau sa rezolv aceasta problema o data si pentru totdeauna.
-Bine, Yuki! Facem cum vrei tu, poti sa mergi acolo, daca vrei. E familia ta . Eu nu am dreptul sa te opresc.
-Merg doar daca vii cu mine!
-Eu... Nu... Ea ma uraste! Nu... Nu pot sa merg in casa aia!
-Stiu cat de greu este ceea ce iti cer sa faci, dar numai asa va intelege ca nu ne poate desparti.
Ofta din greu, iubitul sau nu intelegea ca fiecare vorbea despre altceva. Zambi:
-Bine, iubitul meu! Am sa vin cu tine.
Cantaretul isi duse mina la frunte.
-Yuki... Nu stiu ce e cu mine ... sunt foarte obosit..
Celalalt zambi si il mingiie cu blandete:
-Este din cauza ca am cerut medicului sa-ti bage si un sedativ in perfuzie. I-am spus ca ai avut multe insomnii in ultimul timp.
-Bine, dar... bunica ta...?!
-Voi sta eu de vorba cu ea. Tu ai sa dormi, pentru ca esti obosit si bolnav, dar vei fi linga mine.
-Esti sigur ca este bine?
-Da. Ai sa dormi, iar eu am sa te tin in brate, am sa te alint si am sa am grija de tine. Inchide ochii si dormi! Nu-i voi permite sa-ti faca rau. Te vei trezi la Tokyo.
Se ridica ametit si isi propti capul de iubitul lui. Acesta il lua in brate ca pe un copil . Aproape adormit murmura:
-Nu stiu... Ea vrea sa ma vada distrus... ca pe Kenshin...
Eiri se incrunta, dar intelese ca iubitul lui e mult prea adormit sa mai ii explice ce a spus. Se multumi sa-l sarute pe gura pana ce simtii ca somnul l-a cuprins complet.
Il intinse pe asternulul gros de matase si-l inveli cu grija. Hana il privi zambind. Nu crezuse ca-l va vedea vreaodata pe nepotul ei, atat de ironic, cinic si dur, fiind ata t de tandru cu cineva."E la fel ca ea si iubeste la fel ca ea."gandi. Ani de zile interzisese sa-i vorbeasca cineva despre iubitul lui Eiri. Refuzase sa vada fotografii, afise sau inregistrari cu el. Il ura pentru ca din cauza lui nepotul ei preferat incalcase hotararile familiei si rupsese legaturile cu ea. Totul fusese asa pana in urma cu aproape un an, cand unul dintre fii fiului ei, trecuse pe langa ea fluturind o fotografie. I-o luase din mina si o privise incremenita. Din imaginea alb-negru zambea un chip extrem de dulce: "De unde ai tu asta?"intrebase. "Mi-a facut Tathshua rost de ea.Nu faci rost prea usor de un autograf de la el,mai ales ca eu nu l-am vazut niciodata.Mi-a promis si bilete la concertul care va avea loc aici, in Kyoto.",explicase copilul entuziazmat."Ce concert?Al cui?Eu vorbeam despre baiatul din fotografie.""Cum? Nu stii cine este, bunico?""Nu stiu?"Baietelul o privise uluit de parca ar fi spus ca nu stie cand se sarbatoreste anul nou."Este Shuichi,iubitul unchului Eiri!Cum poti sa nu stii asa ceva?"In secunda aceea crezuse ca cerul se va prabusi peste ea. Trimisese copilul in alta parte si , cu greu se tarase pana la micul altar pe care se aflau un vas cu flori si fotografia ficei sale,Midori.Statuse in genunchi acolo mult timp , poate ore intregi. Midori gasise ,de dicolo de moarte un mod de ai spune ca nu a avut dreptate.
Acum Hana se aseza langa nepotul ei.
- Nu crezi ca se va trezi, daca noi vorbim langa el?
-Nu se va trezi. Sedativul il va tine adormit inca 12 ore.
-Poate e mai bine asa.
-Da...Nu stiu de ce ,dar ai un efect cumplit asupra lui. Este convins ca il urasti!
-De fapt are si de ce sa creada asta. Ultima data cand m-a vazut m-am purtat ca o cotoroanta. Atunci speram sa nu-l mai vad niciodata, acum am reusit atit de greu sa-l fac sa revina in casa mea.
-Shuichi nu afost niciodata aici.
-Ba da.
-Cand?
-In urma cu 20 de ani.
-Cu 20 de ani...Nu inteleg...
-Tu ai uitat probabil de asta, spuse batrina si ofta.
Scoase din buzunarul aflat in maneca kimonoului o fotografie pe care i-o intinse. Eiri privi incremenit cele patru persoane, un barbat, o femeie si doi copii, care zambesc din vechea imagine. Femeia este Midori, mama lui, cu care seamana atit de bine, barbatul parea fi Shuichi, doar ca are parul brunet si ochii albastrii, iar copiii... Dadu din cap neancrezator, apoi intoarse fotografia pe parte cealalta. O mana nesigura de copil scrisese: "Kenshin, Midori, Eiri si Shuichi peste putin timp vom fii o familie"
-E scrisul meu... Cum am putut sa uit... Tu vrei sa-mi spui acum ca... Nu poate fi adevarat!
-Ba da, Eiri! Iubitul mamei tale, cel pentru care intentase divortul, cel alaturi de care a murit in accidentul acela cumplit, a fost tatal iubitului tau.
Eiri isi acoperi fata cu mainile. Scrisese atatea romane si acum viata lui incepea sa devina mai incredibila decit oricare dintre ele.
Hana il mingiie pe obraz:
-Te simti bine?
-Da , dar cum am putut sa nu-mi dau seama? Nu i-am uitat niciodata pe Ken si pe fiul lui, dar nu m-am gindit ca Shu al meu... Am stiut ca au murit amindoi in accident impreuna cu mama ...
-Si eu am crezut la fel pina acum cateva luni ,cand am vazut o fotografie cu iubitul tau. Mi s-a parut de necrezut asemanarea lui cu Kenshin si am cerut unui detectiv particular sa faca cercetari. In accident au murit doar tatal lui si mama ta, el a fost grav ranit si a stat in coma aproape un an. In timpul acesta a fost adoptat de fratele lui Kenshin si de sotia lui. Cand si-a revenit era complet amnezic, iar noii lui parinti nu i-au spus niciodata nimic, pentru a nu-i provoca o noua suferinta. Presupun ca el nu stie.
In mintea lui Eiri au inceput sa se desfasoare cu viteza o multime de imagini: cosmarurile lui Shuichi, aparute dupa ce fusese prima data in Kyoto, vizita la cimitir, cind ii spusese parca jenat ca este mormantul unchilui lui, Ken,emotia de la mormantul mamei lui, cuvintele rostite inainte dea adormi: "vrea sa ma vada distrus, ca pe Ken" . Se apleca si mangaie obrazul iubitului sau adormit.
-Sarmanul de el... Ce povara a dus...
-Nu cred ca isi aduce aminte!
-Ba da, bunico... Ba da! Cred ca el a stiut de la inceput.
Shuichi se trezi din somn si privi mirat camera traditionala in care se afla.
-Buna dimineta, Shu!
-Buna! Unde suntem? Ai spus ca vom fii in Tokyo...
-Stiu ce ti-am promis, dar am ramas aici pentru ca bunica mea vrea sa-ti ceara iertare pentru ce s-a intimplat acum 20 de ani.
Cintaretul se ridica din asternut si isi privi iubitul cu tristete:
-Ti-a spus deci, iar acum...
Lacrimile ii inecara glasul si izbucni in hohote de plins.
Eiri il lua in brate , il mangiie si il saruta indelung.
-Nu plinge, iubitul meu! Stiu cit de greu a fost sa duci aceasta povara... De ce nu mi-ai spus?
-Nu ma urasti?
Celalalt il privi mirat.
-De ce sa te urasc? Ai suferit aait de mult!
-Eu am scapat si ea a murit... Si... nu veau sa ma urasti pentru ca eu traiesc!
-Din cate imi aduc eu aminte mama te-a iubit foarte mult, la fel ca pe mine. Cat ai dormit m-am straduit sa-mi amintesc tot ce s-a intimplat atunci. M-a ajutat si bunica. Ea spunea ca mama dorea ca sora si fratele meu sa ramana la tata, iar eu sa raman la ea. Ar fi vrut sa fim toti patru o familie.
-Da... si eu imi amintesc asta. As fi fost fratele tau...
-Esti al meu! Vino! Vreau sa te faci baie, sa te inbraci si sa mergem sa vorbim cu bunica.
-Ea ce spune?
-Ca din cauza ca ea si tata nu au fost de acord cu funeraliile comune pentru Midori si Kenshin, ei au continuat sa se iubeasca prin noi. Iubirea nostra este mostenirea lasata de ei.
Putin mai tarziu , imbracati in tinute sobre si oficiale ,in fata micului altar pe care se afla fotografia unei femei si unui barbat,ce le seamana uluitor de mult, Eiri si Shuichi primeau scuzele unei femei batrine, convinsa ca in urma cu 20 de ani cearta pe care o avusese cu fiica ei provocase un accident fatal.
Nu stiau insa ca nu departe un barbat din ce in ce mai nerabdator asculta totul cu un microfon performant.
"Gravitation canot held responsible for people falling inlove."
Albert Einstein
![[Imagine: chibi_1420.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_1420.gif)
Arget, chibi-ul lui Argenta
Albert Einstein
Arget, chibi-ul lui Argenta