Trandafirul inecat in spini[terminat]

[Kimera]

Multumesc foarte mult de comentarii.

Capitolul 19

Vocile a doua persoane alaturi de usorul chicot ma facura sa-mi deschid incet ochii si sa ma frec putin pe ei privind in jur usor buimacit. Ken se afla langa mine in pat, stand in capul oaselor imbracat intr-un halat alb, privindu-ma zambitor. Ma ridicasem si eu in capul oaselor, cearceaful acoperindu-ma de la abdomen in jos. Satenul isi lipi buzele de ale mele intr-un sarut scurt, iar atunci un fel de tuse falsa imi atrase atentia realizand ca mama mea vitrega statea pe un scaun la biroul meu, cu fata indreptata spre noi. Am rosit instant si in acelasi timp ma blocasem nestiind cum sa reactionez. Vazandu-ma asa doamna Chiyo incepuse sa chicoteasca alaturi de ken, eu privindu-i ca pe omuletii verzi.
- Ti-am spus ca asa va reactiona, imi cunosc fiul mai bine ca oricine!
- Ai dreptate, Amelia.
Cei doi se pare ca au avut ceva de comentat pe seama mea si mai mult de atat... De cand devenise Ken atat de apropiat de mama mea vitrega incat sa-i spuna pe numele mic?! Prietenia celor doi ma socase de-a dreptul.
- Stiati? am spus confuz si total derutat spre femeia din camera.
- Uite-te si tu, Ken, oricat ii cer tot cu "dumneavoastra" ma ia. Akira, ti-am mai spus, vorbeste-mi la per-tu si da stiam. Era evident ca intre tine si Ken este ceva, mai ales la cum te privea el si sa nu mai spun de micile zambete pe care le afisa cand...
- Da, cred ca este suficient de clar, Amelia. Multumim de lamuriri.
Mi se parea mie sau Ken se simtea putin jenat din cauza afirmatiilor facute de mama mea? In orice caz reactia lui ce aducea a copil mic ma facuse sa chicotesc scurt pe moment, ceea ce e atrasese atentia baiatului.
- Si tu ce razi? spuse satenul asemeni unui copil bosumflat. Lasa ca te fac eu sa taci!
Nici nu apucasem sa dau replica caci buzele sale le acapasera din nou pe ale mele intr-un sarut fugitiv. Ma facusem si mai rosu ca la inceput, chipul meu gasindu-si ascunzis la pieptul lui Ken.
- Esti asa de dulce... A! Eu si mama ta am vorbit ceva anume si vreau sa fi atent la ce spun.
Mi-am ridicat chipul, departandu-ma putin si asezandu-ma in capul oaselor.
- Ascult. Am spucalm, privindu-i serios pe cei doi care se priveau de parca niciunul nu stia cum sa o spuna.
- Ei bine, din cate stii nu mai este mult pana la examenele finale si vei termina liceul, iar eu as fi avut o mica propunere pentru tine. Ai vrea sa mergi cu mine in Germania si sa iti faci facultatea acolo?
Mi-au trebuit cateva minute ca sa inteleg pe deplin ceea ce el imi spusese, deoarece veste sau mai bine spus intrebarea era ceva destul de important. Din formulare insa intelesesem si partea nerostita a micutei "intelegeri".
- Nu doar facultatea vrei sa o fac acolo. Vrei sa locuiesc cu tine in Germania.
Am concluzionat calm, iar chipul satenului exprima nesiguranta la decizia mea si puteam sa citesc si panica, teama, groaza de refuz. Mama mea vitrega ma privea zambind oarecum incurajator de parca isi arata acceptul in privinta deciziei baiatului, insa presiunea din camera dovedea clar ca totul parca atarna de un fir de panza al unui paianjen.
- Bine, am inteles, e prea brusc, nu...
- Voi veni. I-am taiat-o scurt si la obiect satenului care ma privea uimit de raspunsul acordat. Da, Ken, voi merge cu tine in Germania.
Baiatul nu mai scoase niciun cuvand doar isi lipi rapid buzele de ale mele, limba lui patrunzand rapid in gura mea jucandu-se cum dorea alaturi de a mea. Simteam bucuria baiatului, era imposibil sa nu o vezi. Sarutul a fost intrerupt de tusea falsa a doamnei Chiyo care ne anunta ca va pleca din camera deoarece se vede clar ca nu are ce cauta aici. Ken ma stranse in brate puternic eu aproape ramanand fara aer, insa nu am spus nimic deoarece chiar imi placea.


Uneori stau si ma intreb cum de timpul poate sa zboare atat de repede. Dupa ce am obtinut nota maxima la examene am intrat foarte usor la facultate, acum locuind alaturi de Ken in vila principala, celelalte prorpietati fiind folosite pentru "munca". Din pacate nu a dorit sa-mi asculte sfatul de a renunta la micile lui "afaceri", insa nu am ce sa-i fac, poate doar sa-mi fie mila de cele precum Hitomi deoarece ajung sa aibe asemenea viata, papusi in mainile unui "peste". Akemi si Yurni ne-au promis o vizita alaturi de doamna Chiyo cat mai repede posibil, probabil vor fi aici peste o saptamana, de Craciun.
Acum doua zile am dat si de cineva pe care nu credeam sa-l mai vad- Isamu. Era la brat cu un baiat, semn ca nu s-a oprit din a-si bate joc de cei din jur. Ne-am salutat reciproc si doar atat, nimic in plus fata de cuvinte formale adresate cunostintelor si chiar asta am ajuns sa simt. Daca la inceput ma durea amintirea si poate ca mai aveam ramasite de iubire, acum nu mai simt nimic pentru el ci parere de rau pentru cei ce ii vor pica in plasa.

- Vrei sa lasi putin jurnalul si sa ma ajuti, Akira? Decoratiunile pentru casa nu se pun singure, iar poimaine probabil ne vom ocupa si de brad.
- Vin acum, asteapta te rog putin.
Am lasat pixul pe suprafata caietului deschis, asezand semnul rosu si inchizand copertile. M-am indreptat catre hol, in timp ce in cap imi veneau cuvintele ce urma sa le astern pe foaie.

Un lucru ce se va adeveri mereu in legatura cu mine este faptul ca cu greu am inteles ce ar fi iubirea si poate ca nici acum nu am o definitie concreta. Daca stau sa ma gandesc asupra proprie-mi vieti voi considera iubirea o floare imbobocita, un trandafir, insa pentru a ajunge la ea trebuie sa treci de multe greutati, mai exact de spini. Corect! Pentru mine iubirea este un trandafir inecat in spini...

The end

Da, asa e am ajuns la final cu acest fic insa nu fiti tristi pentru ca poate asta seara sau poate maine voi aduce un alt fic :D