22-04-2012, 02:05 PM
Multumesc foarte mult pentru comentarii, uite ca am adus next-ul. So, enjoy!
Capitolul 16
Sunetul unui telefon m-a facut sa-mi deschid lenes ochii. Pentru cateva nanosecunde nu realizam unde ma aflu, dar apoi mi-am dat seama ca eram la Ken acasa, astfel amintindu-mi cele petrecute. Mi-am intins mana dupa telefon sa vad de ce sunase. Primisem un mesaj de la Isamu. Am simtit cum inima mi s-a strans, ce dorea sa-mi spuna? De ce imi trimisese doar un mesaj si nu apelase? Am deschis mesajul, iar mana mea s-a blocat pe telefon, ochii mei citind si recitind mesajul:
Akira, imi schimb numarul de telefon si te anunt ca am plecat din tara. Cam atat doream sa-ti spun, la revedere.
Nu puteam sa-mi cred ochilor. Am auzit usa de la camera, iar pe aceasta a intrat Ken care m-a privit ingrijorat. Probabil ca ochii mei doreau sa verse lacrimi din nou. S-a asezat pe pat si a cuprins mana cu mana lui palma in care tineam telefonul, astfel cerand permisiunea sa vada ce si cum. Nu stiu de ce dar am intors ecranul micutului aparat inspre el, lasandu-l sa vada ce si cum. Mi-a luat din mana celularul si l-a asezat pe noptiera, apoi m-a cuprins in brate vorbindu-mi:
-Nu iti face rau gandindu-te la el. Nu merita sa versi lacrimi pentru acel om.
Tonul sau era calm, dar profund cuvintele sale ajungandu-mi in suflet. Nu-mi venea sa cred ca imi este alaturi, dar imi placea si nu doream sa raman singur. Fara sa vreau lacrimile au inceput sa-mi curga pe obraji, iar Ken le-a sters cu mana sa, sarutandu-ma protectiv pe frunte. Am incercat sa-mi iau gandul de la roscat, poate asa o sa imi revin. Am auzit soneria, asa ca m-am uitat intrebator catre saten. Acesta mi-a zambit si m-a sarutat inca o data pe frunte, apoi s-a ridicat de langa mine.
-Vad cine este. Ciudat, nu asteptam musafiri.
Mi-a vorbit amuzat folosind tonul acela vesel pe care il avea si la orfelinat. M-am intins pe spate privind tavanul care devenise foarte interesant din nu stiu care motiv. Poate ca acea culoare alba exprima puritate si sinceritate...Alb, exact asa ma numise Isamu, imi spusese Shiro. Usa camerei s-a trantit la perete, iar eu am sarit ca ars din cauza sperieturii. In pragul intrarii statea Hitomi. Aceasta purta colanti roz, o fusta mini roz cu portocaliu si un top fara bretele avand aceleasi culori, iar ca accesoriu avea o geanta alba "asortata" oarecum cu pantofii cu toc. Fata ma privi strengareste, apoi a inceput sa vorbeasca pe o voce pitigaiata, intrand in camera si plimbandu-se de colo-colo.
-Ken, nu stiam ca ti l-ai luat ca accesoriu de pat pe Akira. Totusi cred ar fi cazul sa scapi de el din moment ce l-ai avut o data, de ce ti-ar mai trebui?
Ken a aparut imediat in camera extrem de furios, infigandu-si mana in parul ei blond ce acum arata asemeni unei capite de fan. Hitomi a inceput sa tipe, iar asta m-a facut sa-mi acopar urechile, dar Ken a gasit o solutie mult mai buna sa o faca sa taca: i-a dat un dos de palma, astfel fata cazand pe jos. Am ramas socat la cat de violent putea sa fie cu ea.
-Unu: Akira nu e o papusa sau un obiect cum desigur esti tu, doi: ti-am specificat clar ca nu ai ce cauta in camera asta si trei: te intorci la sediul meu in Germania, momentan nu mai am nevoie de tine aici asa ca iti poti face treaba acolo. Ti-e clar?
Hitomi s-a ridicat cu chiu, cu vai de jos, acoperindu-si vanataia de pe obraz si a dat afirmativ din cap, apoi a zbughit-o spre iesire. Fata recce si distanta a lui Ken a devenit zambitoare si calma atunci cand s-a uitat inspre mine:
-Scuze de deranj, unele sunt chiar idioate cu diploma.
Am chicotit usor la remarca facuta de el, apoi am coborat din pat, luandu-mi telefonul de pe noptiera.
-Multumesc ca m-ai lasat sa-mi revin. Cred... Ca voi fi bine.
Satenul s-a apropiat de mine, iar eu nu stiu de ce rosisem usor, dar mi-am intors chipul in alta parte. Mi-a ciufulit usor parul, iar eu am simtit cum obrajii mei luau foc mai tare, probabil din cauza ca gestul ala imi amintea de altcineva, dar... De cine? Aiurea, gandul tot la Ken imi era, el a fost singurul care obisnuieste si obisnuia sa-mi ciufuleasca parul.
-Cred... Ca ar trebui sa plec...
-Ce zici daca te duc eu acasa?
-Bine, nu vad o problema in asta.
I-am raspuns vesel apoi m-am indreptat catre iesire, incaltandu-ma. Ken a aparut si el in cateva secunde si am iesit din casa alaturi de el. Am admirat inca o data gradina lui, care imi inspira calm, liniste si oarecum regasire de sine.
-Iti place cum e aranjata gradina din cate vad...
-Cam asa ceva. E frumoasa, desi nu prea acord importanta florilor in principal
Ken imi zambi apoi mi-a facut semn sa mergem. L-am urmat fiind atent la oamenii din jur, la felul lor rapid de a se misca asemenea unuor furnici, iar apoi fara sa vrei esti prins in furnicar obligat fiind sa mergi la fel de repede. Ne-am oprit in fata casei mele, iar eu l-am poftit inauntru. Mama mea vitrega a aparut in hol, fiind mai mult decat incantata sa-l vada pe saten.
-Ken, ma bucur sa te revad!
-Si eu de asemenea, doamna Chiyo. Daca ne scuzati vom merge in camera lui Akira.
-Desigur, desigur, o sa va aduc sa serviti ceva.
Ken i-a zambit politicos apoi mi-a facut semn sa mergem in camera. M-am descaltat si am urcat la etaj, cu el pe urmele mele. A inchis usa in urma sa si s-a apropiat de mine. Fara sa-mi ofere dreptul la replica m-a lipit de zid si si-a lipit buzele de ale mele. Limba sa s-a strecurat in lacasul meu umed, provocandu-ma sa raspund la sarut. Nu stiu de ce, dar am facut-o. Probabil ca era un soc si pentru Ken, limbile noastre dansau acum impreuna intr-un joc ce devenise pervers. Am simtit cum obrajii imi iau foc, iar mie imi vine sa ma scurg pe perete in timp ce inima mea o luase la goana. Cand si-a desprins buzele de ale mele m-a privit in ochi si mi-a vorbit calm si bland:
-Akira, se vede clar ce sentimente ai, asta din comportament, dar te rog sa iti pui in ordine gandurile, nu vreau sa te ranesc.
M-a sarutat protectiv pe frunte, apoi a iesit din camera, lasandu-ma sa cad pur si simplu pe jos. Interesant, podeaua parea foarte confortabila. Sa-mi pun in ordine gandurile... Zice el. Asta asa este. Trebuia sa decid ce voi face, iar o mica pauza nu mi-ar strica.
Capitolul 16
Sunetul unui telefon m-a facut sa-mi deschid lenes ochii. Pentru cateva nanosecunde nu realizam unde ma aflu, dar apoi mi-am dat seama ca eram la Ken acasa, astfel amintindu-mi cele petrecute. Mi-am intins mana dupa telefon sa vad de ce sunase. Primisem un mesaj de la Isamu. Am simtit cum inima mi s-a strans, ce dorea sa-mi spuna? De ce imi trimisese doar un mesaj si nu apelase? Am deschis mesajul, iar mana mea s-a blocat pe telefon, ochii mei citind si recitind mesajul:
Akira, imi schimb numarul de telefon si te anunt ca am plecat din tara. Cam atat doream sa-ti spun, la revedere.
Nu puteam sa-mi cred ochilor. Am auzit usa de la camera, iar pe aceasta a intrat Ken care m-a privit ingrijorat. Probabil ca ochii mei doreau sa verse lacrimi din nou. S-a asezat pe pat si a cuprins mana cu mana lui palma in care tineam telefonul, astfel cerand permisiunea sa vada ce si cum. Nu stiu de ce dar am intors ecranul micutului aparat inspre el, lasandu-l sa vada ce si cum. Mi-a luat din mana celularul si l-a asezat pe noptiera, apoi m-a cuprins in brate vorbindu-mi:
-Nu iti face rau gandindu-te la el. Nu merita sa versi lacrimi pentru acel om.
Tonul sau era calm, dar profund cuvintele sale ajungandu-mi in suflet. Nu-mi venea sa cred ca imi este alaturi, dar imi placea si nu doream sa raman singur. Fara sa vreau lacrimile au inceput sa-mi curga pe obraji, iar Ken le-a sters cu mana sa, sarutandu-ma protectiv pe frunte. Am incercat sa-mi iau gandul de la roscat, poate asa o sa imi revin. Am auzit soneria, asa ca m-am uitat intrebator catre saten. Acesta mi-a zambit si m-a sarutat inca o data pe frunte, apoi s-a ridicat de langa mine.
-Vad cine este. Ciudat, nu asteptam musafiri.
Mi-a vorbit amuzat folosind tonul acela vesel pe care il avea si la orfelinat. M-am intins pe spate privind tavanul care devenise foarte interesant din nu stiu care motiv. Poate ca acea culoare alba exprima puritate si sinceritate...Alb, exact asa ma numise Isamu, imi spusese Shiro. Usa camerei s-a trantit la perete, iar eu am sarit ca ars din cauza sperieturii. In pragul intrarii statea Hitomi. Aceasta purta colanti roz, o fusta mini roz cu portocaliu si un top fara bretele avand aceleasi culori, iar ca accesoriu avea o geanta alba "asortata" oarecum cu pantofii cu toc. Fata ma privi strengareste, apoi a inceput sa vorbeasca pe o voce pitigaiata, intrand in camera si plimbandu-se de colo-colo.
-Ken, nu stiam ca ti l-ai luat ca accesoriu de pat pe Akira. Totusi cred ar fi cazul sa scapi de el din moment ce l-ai avut o data, de ce ti-ar mai trebui?
Ken a aparut imediat in camera extrem de furios, infigandu-si mana in parul ei blond ce acum arata asemeni unei capite de fan. Hitomi a inceput sa tipe, iar asta m-a facut sa-mi acopar urechile, dar Ken a gasit o solutie mult mai buna sa o faca sa taca: i-a dat un dos de palma, astfel fata cazand pe jos. Am ramas socat la cat de violent putea sa fie cu ea.
-Unu: Akira nu e o papusa sau un obiect cum desigur esti tu, doi: ti-am specificat clar ca nu ai ce cauta in camera asta si trei: te intorci la sediul meu in Germania, momentan nu mai am nevoie de tine aici asa ca iti poti face treaba acolo. Ti-e clar?
Hitomi s-a ridicat cu chiu, cu vai de jos, acoperindu-si vanataia de pe obraz si a dat afirmativ din cap, apoi a zbughit-o spre iesire. Fata recce si distanta a lui Ken a devenit zambitoare si calma atunci cand s-a uitat inspre mine:
-Scuze de deranj, unele sunt chiar idioate cu diploma.
Am chicotit usor la remarca facuta de el, apoi am coborat din pat, luandu-mi telefonul de pe noptiera.
-Multumesc ca m-ai lasat sa-mi revin. Cred... Ca voi fi bine.
Satenul s-a apropiat de mine, iar eu nu stiu de ce rosisem usor, dar mi-am intors chipul in alta parte. Mi-a ciufulit usor parul, iar eu am simtit cum obrajii mei luau foc mai tare, probabil din cauza ca gestul ala imi amintea de altcineva, dar... De cine? Aiurea, gandul tot la Ken imi era, el a fost singurul care obisnuieste si obisnuia sa-mi ciufuleasca parul.
-Cred... Ca ar trebui sa plec...
-Ce zici daca te duc eu acasa?
-Bine, nu vad o problema in asta.
I-am raspuns vesel apoi m-am indreptat catre iesire, incaltandu-ma. Ken a aparut si el in cateva secunde si am iesit din casa alaturi de el. Am admirat inca o data gradina lui, care imi inspira calm, liniste si oarecum regasire de sine.
-Iti place cum e aranjata gradina din cate vad...
-Cam asa ceva. E frumoasa, desi nu prea acord importanta florilor in principal
Ken imi zambi apoi mi-a facut semn sa mergem. L-am urmat fiind atent la oamenii din jur, la felul lor rapid de a se misca asemenea unuor furnici, iar apoi fara sa vrei esti prins in furnicar obligat fiind sa mergi la fel de repede. Ne-am oprit in fata casei mele, iar eu l-am poftit inauntru. Mama mea vitrega a aparut in hol, fiind mai mult decat incantata sa-l vada pe saten.
-Ken, ma bucur sa te revad!
-Si eu de asemenea, doamna Chiyo. Daca ne scuzati vom merge in camera lui Akira.
-Desigur, desigur, o sa va aduc sa serviti ceva.
Ken i-a zambit politicos apoi mi-a facut semn sa mergem in camera. M-am descaltat si am urcat la etaj, cu el pe urmele mele. A inchis usa in urma sa si s-a apropiat de mine. Fara sa-mi ofere dreptul la replica m-a lipit de zid si si-a lipit buzele de ale mele. Limba sa s-a strecurat in lacasul meu umed, provocandu-ma sa raspund la sarut. Nu stiu de ce, dar am facut-o. Probabil ca era un soc si pentru Ken, limbile noastre dansau acum impreuna intr-un joc ce devenise pervers. Am simtit cum obrajii imi iau foc, iar mie imi vine sa ma scurg pe perete in timp ce inima mea o luase la goana. Cand si-a desprins buzele de ale mele m-a privit in ochi si mi-a vorbit calm si bland:
-Akira, se vede clar ce sentimente ai, asta din comportament, dar te rog sa iti pui in ordine gandurile, nu vreau sa te ranesc.
M-a sarutat protectiv pe frunte, apoi a iesit din camera, lasandu-ma sa cad pur si simplu pe jos. Interesant, podeaua parea foarte confortabila. Sa-mi pun in ordine gandurile... Zice el. Asta asa este. Trebuia sa decid ce voi face, iar o mica pauza nu mi-ar strica.
![[Imagine: semnatura_zps4673586a.png]](http://i1117.photobucket.com/albums/k590/olimpiutza/semnatura_zps4673586a.png)