09-10-2011, 12:45 AM
Multumesc pentru comentarii >:d< Mda, stiu ca pun acest capitol la o ora destul de tarzie, dar nu am ce-i face :)) Acum l-am terminat.
Sper sa va placa :*
Ei bine, se poate spune că ziua începuse destul de bine. Cel puţin nu mă mai certasem cu Matilde. Asta dacă nu se pun la socoteală privirile ucigătoare. Dar, chiar şi aşa, eram convinsă că ziua asta nu va fi una prea bună. De ce? Simplu. Cu o seară înainte îmi dădusem unghiile cu o ojă de un albastru mat. Asta în condiţiile în care regulamentul specifică destul de clar faptul că nu este permisă prezentarea elevilor la cursuri cu o astfel de ojă, sau orice fel de ojă dacă e să o luăm aşa.
Şi totuşi, eu făceam destul de des acest lucru. Erau foarte rare ocaziile în care nu primeam observaţii din partea profesorilor din cauza chestiilor de genul. Uneori mă gândesc că poate dacă aş avea puţină minte nu aş mai avea atâtea probleme tot timpul. Dar, după cum v-aţi dat probabil seama deja, nu am.
Şi mai nimerisem şi ziua în care să folosesc o asemenea ojă. Asta pentru că azi aveam oră cu doamna dirigintă.
Evident că nu au trecut nici cinci minute din oră până să observe. Puteam să jur că femeia aceea avea nişte ochi de şoim.
- Domnişoară True, la tablă!
M-am ridicat din bancă fără prea mare tragere de inimă şi m-am dus la tablă. Mi-a dat o problemă destul de grea, dar, din fericire, din cauza stării de spirit aveam chef să-i demonstrez că nu sunt chiar proastă. În concluzie peste zece minute terminasem problema fiind convinsă că am rezolvat-o corect.
Profesoara s-a ridicat de la catedră şi a privit toate calculele pentru ca la sfârşit să mă privească chiorâş.
- Ştii, domnişoară True, eşti o fată deşteaptă, iar acest exerciţiu impecabil demonstrează acest lucru. Cu toate acestea din cauza dezinteresului tău total rişti să pierzi foarte multe. Nu ştiu ce anume te determină să te comporţi astfel şi chiar nu este treaba mea, dar sper să te trezeşti cât mai curând şi să realizezi că acest comportament nu te ajută cu nimic. Treci la loc.
Vorbise dur, ca de obicei, dar ceva din vocea ei m-a făcut să cred că într-un fel o deranja faptul că eram atât de... ei bine, aţi înţeles voi. Asta mi s-a părut destul de ciudat. Nu o auzisem niciodată vorbindu-mi aşa până acum. Dar, chiar şi aşa, asta nu mă va determina să mă schimb.
Cred că cel mai ciudat lucru la mine este faptul că deşi realizez şi sunt complet conştientă de faptul că nu voi ajunge absolut nicăieri dacă voi continua să mă comport astfel asta nu mă determina şi să schimb situaţia. Mă gândisem de foarte multe ori la acest aspect şi la un moment dat chiar ajunsesem la concluzia că nu merită să pierd atât de multe lucruri care m-ar fi putut ajuta doar din cauza acestei încăpăţânări. Că există un mod de a nu mă conforma fără să dramatizez atât de mult. Dar de fiecare dată apăruse ceva care să mă determine să renunţ la acest raţionament. Ştiam că e o prostie, dar îmi era greu să renunţ la acest comportament.
Restul orei profesoara a continuat să predea şi să explice fără a se mai lua de mine. După aceea urma ora de educaţie fizică. Ne-am schimbat cu toţii la vestiare şi ne-am îndreptat spre sala de sport. Ora nu era tocmai favorita mea, dar nici nu mă deranja neapărat. Asta dacă nu eram pusă în situaţia de a face genoflexiuni. Eram jalnică la genul acela de chestii.
Din fericire ora a decurs destul de calm. Profesorul ne-a lăsat să jucăm volei, iar eu mi-am permis să iau loc pe bancă. Nu aveam chef de acest joc. Nu că nu mi-ar fi plăcut, dar pur şi simplu nu aveam chef să particip.
Am fost suprinsă să constat că nu eram totuşi singura care trăgea chiulul. Cel care stătea lângă mine pe bancă era fratele blondei, Christopher parcă. Stătea pur şi simplu acolo privindu-i pe ceilalţi cum joacă volei. De obicei eu eram singura care nu se implica. Am privit pe teren şi am observat că sora lui juca destul de energic.
Am privit în altă direcţie gândindu-mă că nu era treaba mea şi că nu ar trebui să mă intereseze ce face el. Iar dacă profesorul nu observa că trăgeam chiulul, deşi eram echipată corespunzător, lucrurile ar fi trebuit să fie destul de calme.
Desigur, nu am eu un asemenea noroc. Proful s-a afişat în faţa noastră cu o figură nu tocmai fericită pe chip.
- Voi doi chiar credeţi că puteţi pur şi simplu să staţi pe bancă la ora mea fără vreun motiv întemeiat? Ei bine, vă înşelaţi. Veniţi cu mine.
Mi-am dat ohii peste cap şi i-am urmat ordinele. Un lucru învăţasem şi eu şi anume că nu merita să te iei la ceartă cu un asemenea profesor. Aveam destule probleme cu el şi când tăceam din gură, nu voiam să ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă mai şi comentam.
Ne-a dus în curtea şcolii şi ne-a spus să facem câteva ture de teren. Iar terenul în cauză nu era tocmai mic. Dar, cum evident nu aveam de ales, am făcut ceea ce spusese.
Era destul de înnorat afară. Îmi spusese mie Matilde de dimineaţă că s-ar putea să plouă astăzi. Şi îmi dăduse şi o umbrelă, ca să fiu sigură că nu voi răci.
După vreo două ture deja nu prea mai aveam energie. Şi se pare că nici puştiul nu stătea prea bine la capitolul ăsta. Acest aspect m-a făcut să mă întreb ce fel de băiat mai era şi el, din moment ce obosise la fel de repede ca mine. Adică, să fim serioşi, el ar fi trebuit să reziste mai mult decât mine.
Din fericire, ora luase sfârşit aşa că am scăpat de chin. Mi-am pus mâinile pe genunchi încercând să-mi recapăt respiraţia. M-am uitat spre el şi am rămas uimită să constat că, spre deosebire de mine, el se aşezase direct pe asfalt respirând din greu şi cam sacadat pe deasupra.
De obicei nu-mi bag nasul, dar mi se părea puţin cam palid, ceea ce nu mi-a plăcut prea tare. Eram eu cam nepăsătoare în general, sau cel puţin mă străduiam să par aşa, dar când vedeam ceva ce chiar mi se părea ciudat nu puteam să nu reacţionez.
M-am îndreptat spre locul unde stătea şi am îngenuncheat lângă el. De aproape mi se părea şi mai palid.
- Eşti în regulă? Am întrebat, deşi era clar că nu era în regulă.
- O să fiu bine, a spus printre respiraţii. Nu-ţi face griji.
- Nu prea am cum să nu-mi fac griji când eşti alb precum o stafie.
- Deci poţi fi şi îngrijorată pentru cei din jur, a spus pe un ton ce se voia a fi amuzat. E bine de ştiut că nu ai inima chiar de piatră.
Asta m-a făcut să mă încrunt. Tipul ăsta mă cam enerva. Adică, după ce că recunoşteam că sunt îngrijorată mai avea şi tupeul să mă ia peste picior. Cine naiba se credea?
- Glumesc. O să îmi revin repede, ok?
Zicând acestea s-a ridicat în picioare. Puţin clătinându-se ce-i drept, dar s-a ridicat. Mi-a întins mâna pentru a mă ajuta să mă ridic la rândul meu, dar dintr-un anumit motiv şi la cum arăta mă cam îndoiam că m-ar fi putut susţine. M-am pus pe picioare privind în altă direcţie. Nu-mi plăcea să fiu motiv de glume şi aşa mai departe. Bine, poate că exageram totuşi puţin, ok puţin mai mult, dar având în vedere faptul că odată la nu ştiu cât timp mă interesa şi pe mine ce se întâmpla cu cei din jur, nu-mi plăcea faptul că se făcea mişto de acest lucru.
- Ok, ok, îmi pare rău. Nu am vrut să te supăr. Nu credeam că vei lua lucrurile atât de în serios. Mă ierţi?
L-am privit neîncrezătoare pentru a vedea dacă e într-adevăr serios sau nu. Părea destul de convingător. Mi-am dat ochii peste cap înainte de a răspunde.
- Scuze acceptate. Hai să mergem să ne schimbă.
Zicând acestea am luat-o din loc. Dar nu mă puteam abţine să nu-l privesc cu coada ochiului. Nu-mi plăcea deloc cum arăta. Ce-i drept părea că se ţine ceva mai bine pe picioare, dar tot palid era. L-am întrebat dacă nu ar trebui cumva să se ducă până la cabinet, dar a ridicat detaşat din umeri spunând că nu crede că e cazul şi că îşi va reveni repede.
Aş mai fi insistat, dar nu voiam să fiu pisăloagă plus că acest lucru nu mă privea în mod direct. Iar dacă nu voia să se ducă era complet problema lui.
Când am ajuns în clasă am constatat că blonda s-a albit puţin la faţă când l-a zărit. S-a dus imediat la el şi a început să-i spună tot felul de chestii. Nu am fost atentă pentru că nu mă interesa.
Am luat loc în bancă aşteptând ca următoarea oră să înceapă. Peste câteva minute au luat şi ei loc, iar blonda mi se părea destul de îngrijorată pentru fratele ei. Am observat acest lucru pentru că am privit-o cu coada ochiului. Asta m-a pus pe gânduri. Din moment ce era evident că ea este îngrijorată mă întrebam oare ce putea fi atât de rău. Mai ales că el spusese că îşi va reveni repede. Nu am avut prea mult timp să analizez situaţia deoarece am fost întreruptă de profesorul ce intrase în clasă pentru a-şi ţine ora.
Restul zilei a fost destul de plină şi când orele au luat sfârşit aproape că uitasem complet ceea ce se întâmplase la ora de educaţie fizică.
Am coborât scările, fiind ultima care părăsea clasa din cauza profesorului care mă oprise pentru a-mi face observaţii în privinţa ojei, aşteptând cu nerăbdare să ajung acasă. Când am ajuns în dreptul ieşirii am observat că turna cu găleata.
Minunat, am gândit sarcastic.
Abia atunci am observat că mai se aflau două persoane acolo. La o privire mai atentă am observat că cei doi erau noii mei colegi. Stăteau pur şi simplu acolo privind deznădăjduiţi parcă ploaia ce nu părea că s-ar sfârşi prea curând.
- Voi ce-aţi păţit? Am întrebat.
Blonda s-a întors spre mine părând foarte suprinsă de faptul că le pusesem această întrebare. Mi-a explicat că nu aveau umbrele şi că dacă ar fi mers pe jos până acasă s-ar fi udat destul de rău. Se pare că locuiau destul de departe. I-am întrebat dacă nu pot chema pe cineva să-i ia şi mi s-a spus că nu şi că aveau de gând să aştepte ca ploaia să se sfârşească.
Am privit ploaia ce cădea necontenit fiind convinsă că nu avea să se sfârşească prea curând. L-am privit pe şaten, dar, deşi mai căpătase puţină culoare în obraji, tot nu mi se părea a fi ok.
Nu-mi vine să cred că voi face într-adevăr asta...
Am scos umbrela din geantă şi i-am întins-o blondei, care în secunda următoare mă privea cu ochii cât cepele.
- Luaţi-o, am spus privind în altă direcţie.
- Dar tu nu vei avea nevoie de ea? A întrebat ea.
- Voi aveţi mai multă nevoie în acest moment. Şi apoi eu stau destul de aproape plus că pot să chem un şofer să vină să mă ia. Doar am un tată celebru, nu-i aşa?
De obicei nu mă foloseam de renumele tatălui meu, dar în acest caz mă îndoiam că i-aş fi putut convinge altfel. După câteva minute de gândire blonda a luat umbrela din mâna mea îngăimând un „mulţumesc†cu o voce pe care abia am auzit-o. A deschis-o, s-au înghesuit amândoi sub ea, după care au ieşit pe poarta liceului.
Am aşteptat până când au dispărut din aria mea vizuală înainte de a îndrăzni să plec de acolo. Asta pentru că nu voiam ca ei să observe că-i minţisem. În primul rând, nu aveam şofer. Şi chiar dacă ar fi existat unul tot nu l-aş fi chemat. Nu-mi plăceau astfel de lucruri. Şi apoi, stăteam destul de aproape.
Mi-am tras gluga de la hanorac pe cap şi am început să alerg prin ploaie până când am ajuns acasă. Desigur că în momentul în care am ajuns eram udă până la piele. Imediat ce a văzut cum arătam, Matilde m-a dus în camera mea unde mi-a dat nişte haine de schimb, iar după ce le-am înlocuit pe cele ude cu cele uscate mi-a pus o pătură în jurul umerilor şi mi-a uscat cât de cât părul cu un prosop, asta deşi am insistat că puteam să fac asta şi singură, după care mi-a făcut un ceai cald şi mi-a dat ordin să stau în pat.
În mod normal nu o ascultam, dar eram destul de obosită plus că tremuram din tot corpul aproape. Mi-am sprijinit spatele de perete, trăgând pătura mai strâns în jurul corpului şi am pornit televizorul sperând să găsesc ceva interesant la care să mă uit. M-am oprit pe un canal la întâmplare, unde rula un film, după care am început să beau ceaiul făcut de Matilde cu sorbituri mici. Era încă fierbinte, dar era atât de bun... Şi mă ajuta să mă încălzesc.
Cred că cei doi pisoiaşi au realizat că nu mă simţeam prea bine deoarece au sărit pe pat şi s-au aşezat la picioarele mele privindu-mă parcă cu nişte ochişori îngrijoraţi. Acest lucru m-a făcut să zâmbesc. Mă întrebasem de câteva ori dacă animelele puteau simţi când ceva nu era în regulă cu stăpânul lor. În acest moment tindeam să cred că răspunsul era da.
Asta mi-a amintit de acel băiat şi m-am întrebat dacă era în regulă. Apoi m-am gândit că urma să aflu oricum următoarea zi la şcoală.
Ce bine că mâine e vineri.
Abia aşteptam weekend-ul. Nu voiam decât să stau în pat şi să dorm până pe la ora zece, după care să mă joc cu cei doi pisoiaşi care acum stăteau foarte cuminţi lângă mine.
După ce am terminat ceaiul am pus ceaşca pe noptieră şi m-am întins pe pat simţindu-mă destul de obosită după toată acea alergătură prin ploaie. Aveam nevoie de odihnă.
Speram totuşi să nu fie nimic serios.
Sper sa va placa :*
Capitolul 5
Ei bine, se poate spune că ziua începuse destul de bine. Cel puţin nu mă mai certasem cu Matilde. Asta dacă nu se pun la socoteală privirile ucigătoare. Dar, chiar şi aşa, eram convinsă că ziua asta nu va fi una prea bună. De ce? Simplu. Cu o seară înainte îmi dădusem unghiile cu o ojă de un albastru mat. Asta în condiţiile în care regulamentul specifică destul de clar faptul că nu este permisă prezentarea elevilor la cursuri cu o astfel de ojă, sau orice fel de ojă dacă e să o luăm aşa.
Şi totuşi, eu făceam destul de des acest lucru. Erau foarte rare ocaziile în care nu primeam observaţii din partea profesorilor din cauza chestiilor de genul. Uneori mă gândesc că poate dacă aş avea puţină minte nu aş mai avea atâtea probleme tot timpul. Dar, după cum v-aţi dat probabil seama deja, nu am.
Şi mai nimerisem şi ziua în care să folosesc o asemenea ojă. Asta pentru că azi aveam oră cu doamna dirigintă.
Evident că nu au trecut nici cinci minute din oră până să observe. Puteam să jur că femeia aceea avea nişte ochi de şoim.
- Domnişoară True, la tablă!
M-am ridicat din bancă fără prea mare tragere de inimă şi m-am dus la tablă. Mi-a dat o problemă destul de grea, dar, din fericire, din cauza stării de spirit aveam chef să-i demonstrez că nu sunt chiar proastă. În concluzie peste zece minute terminasem problema fiind convinsă că am rezolvat-o corect.
Profesoara s-a ridicat de la catedră şi a privit toate calculele pentru ca la sfârşit să mă privească chiorâş.
- Ştii, domnişoară True, eşti o fată deşteaptă, iar acest exerciţiu impecabil demonstrează acest lucru. Cu toate acestea din cauza dezinteresului tău total rişti să pierzi foarte multe. Nu ştiu ce anume te determină să te comporţi astfel şi chiar nu este treaba mea, dar sper să te trezeşti cât mai curând şi să realizezi că acest comportament nu te ajută cu nimic. Treci la loc.
Vorbise dur, ca de obicei, dar ceva din vocea ei m-a făcut să cred că într-un fel o deranja faptul că eram atât de... ei bine, aţi înţeles voi. Asta mi s-a părut destul de ciudat. Nu o auzisem niciodată vorbindu-mi aşa până acum. Dar, chiar şi aşa, asta nu mă va determina să mă schimb.
Cred că cel mai ciudat lucru la mine este faptul că deşi realizez şi sunt complet conştientă de faptul că nu voi ajunge absolut nicăieri dacă voi continua să mă comport astfel asta nu mă determina şi să schimb situaţia. Mă gândisem de foarte multe ori la acest aspect şi la un moment dat chiar ajunsesem la concluzia că nu merită să pierd atât de multe lucruri care m-ar fi putut ajuta doar din cauza acestei încăpăţânări. Că există un mod de a nu mă conforma fără să dramatizez atât de mult. Dar de fiecare dată apăruse ceva care să mă determine să renunţ la acest raţionament. Ştiam că e o prostie, dar îmi era greu să renunţ la acest comportament.
Restul orei profesoara a continuat să predea şi să explice fără a se mai lua de mine. După aceea urma ora de educaţie fizică. Ne-am schimbat cu toţii la vestiare şi ne-am îndreptat spre sala de sport. Ora nu era tocmai favorita mea, dar nici nu mă deranja neapărat. Asta dacă nu eram pusă în situaţia de a face genoflexiuni. Eram jalnică la genul acela de chestii.
Din fericire ora a decurs destul de calm. Profesorul ne-a lăsat să jucăm volei, iar eu mi-am permis să iau loc pe bancă. Nu aveam chef de acest joc. Nu că nu mi-ar fi plăcut, dar pur şi simplu nu aveam chef să particip.
Am fost suprinsă să constat că nu eram totuşi singura care trăgea chiulul. Cel care stătea lângă mine pe bancă era fratele blondei, Christopher parcă. Stătea pur şi simplu acolo privindu-i pe ceilalţi cum joacă volei. De obicei eu eram singura care nu se implica. Am privit pe teren şi am observat că sora lui juca destul de energic.
Am privit în altă direcţie gândindu-mă că nu era treaba mea şi că nu ar trebui să mă intereseze ce face el. Iar dacă profesorul nu observa că trăgeam chiulul, deşi eram echipată corespunzător, lucrurile ar fi trebuit să fie destul de calme.
Desigur, nu am eu un asemenea noroc. Proful s-a afişat în faţa noastră cu o figură nu tocmai fericită pe chip.
- Voi doi chiar credeţi că puteţi pur şi simplu să staţi pe bancă la ora mea fără vreun motiv întemeiat? Ei bine, vă înşelaţi. Veniţi cu mine.
Mi-am dat ohii peste cap şi i-am urmat ordinele. Un lucru învăţasem şi eu şi anume că nu merita să te iei la ceartă cu un asemenea profesor. Aveam destule probleme cu el şi când tăceam din gură, nu voiam să ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă mai şi comentam.
Ne-a dus în curtea şcolii şi ne-a spus să facem câteva ture de teren. Iar terenul în cauză nu era tocmai mic. Dar, cum evident nu aveam de ales, am făcut ceea ce spusese.
Era destul de înnorat afară. Îmi spusese mie Matilde de dimineaţă că s-ar putea să plouă astăzi. Şi îmi dăduse şi o umbrelă, ca să fiu sigură că nu voi răci.
După vreo două ture deja nu prea mai aveam energie. Şi se pare că nici puştiul nu stătea prea bine la capitolul ăsta. Acest aspect m-a făcut să mă întreb ce fel de băiat mai era şi el, din moment ce obosise la fel de repede ca mine. Adică, să fim serioşi, el ar fi trebuit să reziste mai mult decât mine.
Din fericire, ora luase sfârşit aşa că am scăpat de chin. Mi-am pus mâinile pe genunchi încercând să-mi recapăt respiraţia. M-am uitat spre el şi am rămas uimită să constat că, spre deosebire de mine, el se aşezase direct pe asfalt respirând din greu şi cam sacadat pe deasupra.
De obicei nu-mi bag nasul, dar mi se părea puţin cam palid, ceea ce nu mi-a plăcut prea tare. Eram eu cam nepăsătoare în general, sau cel puţin mă străduiam să par aşa, dar când vedeam ceva ce chiar mi se părea ciudat nu puteam să nu reacţionez.
M-am îndreptat spre locul unde stătea şi am îngenuncheat lângă el. De aproape mi se părea şi mai palid.
- Eşti în regulă? Am întrebat, deşi era clar că nu era în regulă.
- O să fiu bine, a spus printre respiraţii. Nu-ţi face griji.
- Nu prea am cum să nu-mi fac griji când eşti alb precum o stafie.
- Deci poţi fi şi îngrijorată pentru cei din jur, a spus pe un ton ce se voia a fi amuzat. E bine de ştiut că nu ai inima chiar de piatră.
Asta m-a făcut să mă încrunt. Tipul ăsta mă cam enerva. Adică, după ce că recunoşteam că sunt îngrijorată mai avea şi tupeul să mă ia peste picior. Cine naiba se credea?
- Glumesc. O să îmi revin repede, ok?
Zicând acestea s-a ridicat în picioare. Puţin clătinându-se ce-i drept, dar s-a ridicat. Mi-a întins mâna pentru a mă ajuta să mă ridic la rândul meu, dar dintr-un anumit motiv şi la cum arăta mă cam îndoiam că m-ar fi putut susţine. M-am pus pe picioare privind în altă direcţie. Nu-mi plăcea să fiu motiv de glume şi aşa mai departe. Bine, poate că exageram totuşi puţin, ok puţin mai mult, dar având în vedere faptul că odată la nu ştiu cât timp mă interesa şi pe mine ce se întâmpla cu cei din jur, nu-mi plăcea faptul că se făcea mişto de acest lucru.
- Ok, ok, îmi pare rău. Nu am vrut să te supăr. Nu credeam că vei lua lucrurile atât de în serios. Mă ierţi?
L-am privit neîncrezătoare pentru a vedea dacă e într-adevăr serios sau nu. Părea destul de convingător. Mi-am dat ochii peste cap înainte de a răspunde.
- Scuze acceptate. Hai să mergem să ne schimbă.
Zicând acestea am luat-o din loc. Dar nu mă puteam abţine să nu-l privesc cu coada ochiului. Nu-mi plăcea deloc cum arăta. Ce-i drept părea că se ţine ceva mai bine pe picioare, dar tot palid era. L-am întrebat dacă nu ar trebui cumva să se ducă până la cabinet, dar a ridicat detaşat din umeri spunând că nu crede că e cazul şi că îşi va reveni repede.
Aş mai fi insistat, dar nu voiam să fiu pisăloagă plus că acest lucru nu mă privea în mod direct. Iar dacă nu voia să se ducă era complet problema lui.
Când am ajuns în clasă am constatat că blonda s-a albit puţin la faţă când l-a zărit. S-a dus imediat la el şi a început să-i spună tot felul de chestii. Nu am fost atentă pentru că nu mă interesa.
Am luat loc în bancă aşteptând ca următoarea oră să înceapă. Peste câteva minute au luat şi ei loc, iar blonda mi se părea destul de îngrijorată pentru fratele ei. Am observat acest lucru pentru că am privit-o cu coada ochiului. Asta m-a pus pe gânduri. Din moment ce era evident că ea este îngrijorată mă întrebam oare ce putea fi atât de rău. Mai ales că el spusese că îşi va reveni repede. Nu am avut prea mult timp să analizez situaţia deoarece am fost întreruptă de profesorul ce intrase în clasă pentru a-şi ţine ora.
Restul zilei a fost destul de plină şi când orele au luat sfârşit aproape că uitasem complet ceea ce se întâmplase la ora de educaţie fizică.
Am coborât scările, fiind ultima care părăsea clasa din cauza profesorului care mă oprise pentru a-mi face observaţii în privinţa ojei, aşteptând cu nerăbdare să ajung acasă. Când am ajuns în dreptul ieşirii am observat că turna cu găleata.
Minunat, am gândit sarcastic.
Abia atunci am observat că mai se aflau două persoane acolo. La o privire mai atentă am observat că cei doi erau noii mei colegi. Stăteau pur şi simplu acolo privind deznădăjduiţi parcă ploaia ce nu părea că s-ar sfârşi prea curând.
- Voi ce-aţi păţit? Am întrebat.
Blonda s-a întors spre mine părând foarte suprinsă de faptul că le pusesem această întrebare. Mi-a explicat că nu aveau umbrele şi că dacă ar fi mers pe jos până acasă s-ar fi udat destul de rău. Se pare că locuiau destul de departe. I-am întrebat dacă nu pot chema pe cineva să-i ia şi mi s-a spus că nu şi că aveau de gând să aştepte ca ploaia să se sfârşească.
Am privit ploaia ce cădea necontenit fiind convinsă că nu avea să se sfârşească prea curând. L-am privit pe şaten, dar, deşi mai căpătase puţină culoare în obraji, tot nu mi se părea a fi ok.
Nu-mi vine să cred că voi face într-adevăr asta...
Am scos umbrela din geantă şi i-am întins-o blondei, care în secunda următoare mă privea cu ochii cât cepele.
- Luaţi-o, am spus privind în altă direcţie.
- Dar tu nu vei avea nevoie de ea? A întrebat ea.
- Voi aveţi mai multă nevoie în acest moment. Şi apoi eu stau destul de aproape plus că pot să chem un şofer să vină să mă ia. Doar am un tată celebru, nu-i aşa?
De obicei nu mă foloseam de renumele tatălui meu, dar în acest caz mă îndoiam că i-aş fi putut convinge altfel. După câteva minute de gândire blonda a luat umbrela din mâna mea îngăimând un „mulţumesc†cu o voce pe care abia am auzit-o. A deschis-o, s-au înghesuit amândoi sub ea, după care au ieşit pe poarta liceului.
Am aşteptat până când au dispărut din aria mea vizuală înainte de a îndrăzni să plec de acolo. Asta pentru că nu voiam ca ei să observe că-i minţisem. În primul rând, nu aveam şofer. Şi chiar dacă ar fi existat unul tot nu l-aş fi chemat. Nu-mi plăceau astfel de lucruri. Şi apoi, stăteam destul de aproape.
Mi-am tras gluga de la hanorac pe cap şi am început să alerg prin ploaie până când am ajuns acasă. Desigur că în momentul în care am ajuns eram udă până la piele. Imediat ce a văzut cum arătam, Matilde m-a dus în camera mea unde mi-a dat nişte haine de schimb, iar după ce le-am înlocuit pe cele ude cu cele uscate mi-a pus o pătură în jurul umerilor şi mi-a uscat cât de cât părul cu un prosop, asta deşi am insistat că puteam să fac asta şi singură, după care mi-a făcut un ceai cald şi mi-a dat ordin să stau în pat.
În mod normal nu o ascultam, dar eram destul de obosită plus că tremuram din tot corpul aproape. Mi-am sprijinit spatele de perete, trăgând pătura mai strâns în jurul corpului şi am pornit televizorul sperând să găsesc ceva interesant la care să mă uit. M-am oprit pe un canal la întâmplare, unde rula un film, după care am început să beau ceaiul făcut de Matilde cu sorbituri mici. Era încă fierbinte, dar era atât de bun... Şi mă ajuta să mă încălzesc.
Cred că cei doi pisoiaşi au realizat că nu mă simţeam prea bine deoarece au sărit pe pat şi s-au aşezat la picioarele mele privindu-mă parcă cu nişte ochişori îngrijoraţi. Acest lucru m-a făcut să zâmbesc. Mă întrebasem de câteva ori dacă animelele puteau simţi când ceva nu era în regulă cu stăpânul lor. În acest moment tindeam să cred că răspunsul era da.
Asta mi-a amintit de acel băiat şi m-am întrebat dacă era în regulă. Apoi m-am gândit că urma să aflu oricum următoarea zi la şcoală.
Ce bine că mâine e vineri.
Abia aşteptam weekend-ul. Nu voiam decât să stau în pat şi să dorm până pe la ora zece, după care să mă joc cu cei doi pisoiaşi care acum stăteau foarte cuminţi lângă mine.
După ce am terminat ceaiul am pus ceaşca pe noptieră şi m-am întins pe pat simţindu-mă destul de obosită după toată acea alergătură prin ploaie. Aveam nevoie de odihnă.
Speram totuşi să nu fie nimic serios.
![[Imagine: air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png]](http://fc03.deviantart.net/fs71/f/2010/297/b/2/air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png)