Ultimul zambet

[Addeh]

Damn it ! o.o Stiu, stiu. >_< Am cam intarziat, mii de scuze pentru voi cititorii mei de yaoi. :o3 Na' ca si eu fac parte dintre ei totusi. :]]

Well, uitati capitolul cel nou si credeti-ma, nu am mai stat sa-l corectez so... :-"
Btw @ kinjiru = voi incerca pe parcurs sa adaug ceva originalitate, dar nu-i chiar punctul meu forte. Thanks anw. ^^
PS : @ Fani = weeell, cam tot ficul e un flash-back - foarte mare. o.o Dar nu vreau sa stric surprizele, ce, cred eu, vor fi destul de interesante. xD

Capitolul 3 ~ Nu-ti prabusi psihicul

Un cantec in surdina puteam descifra, dar acei pasi ce pareau tot mai indepartati imi erau mai straini ca niciodata. Am auzit cateva batai in usa ce acum era deschisa si apoi am zarit printre pleoapele intredeschise silueta unei persoane. Era un baiat, iar eu, involuntar, am tresarit - poate din cauza fricii, mi-era teama sa nu fie acel Arth... din nou.
- Hei, omule, esti bine ? Ce naiba ti s-a intamplat ?!
Oh, de-ar stii macar.
Acum ca-l auzisem vorbind, am rasuflat usurat afland ca nu-i acel nenorocit. M-am linistit numaidecat. La o clipa dupa ce-i auzisem glasul ca prin vis, m-am simtit carat cumva - intr-un fel, fusesem luat pe sus de el, un necunoscut in toata firea. Si desi suna patetic, nu mai aveam vlaga sa ma zbat sau ceva asemanator, doar m-am lasat moale pe spatele lui si ajunsesem sa-mi placa acel " comfort ". Ma simteam mai... calm si relaxat.


" Pana la acest moment actual din viata, am reusit sa-nfrunt totul cu un zambet - chiar si cand eram batut si batjocorit de cei mai mari, mai exact, adolescentii plini de sine din St. Tropez. Se credeau cei mai culti din liceu si asta doar pentru ca aveau acele hartii stupide numite " bani "... Si reuseau intr-un fel sa-i cumpere pe ceilalti, ii mituiau in legatura cu temele la scoala, cu drogurile - totul pentru a-i face sa taca cand aveau ei probleme. Eu eram impotriva lor - intotdeauna a fost astfel, dar si-au dat seama rapid ca nu-s precum ei.

* Flashback *

- Pustiule, nu stiu ce vei face acum ca ai dat de noi, insemnand probleme, dar sa-ti fie clar un lucru : o vei pati rau de tot daca ciripesti, in regula ?! spuse liderul bandei, dandu-mi inca un picior in abdomen si lasandu-ma sa zac pe asfaltul rece din spatele liceului.

* End of Flashback *

Da, se intamplase din nou, dar la acel moment eram prea orb si prea fricos. Mi-era teama sa spun ca, ei de fapt fac trafic de droguri si se ocupa cu firme de produs. Mi se parea injositor, mai ales ca si baietii - cei de varsta mea, din liceul meu - erau si ei implicati. Insa... acele lovituri dure, cuvintele batjocoritoare la adresa-mi, ma faceau sa-mi tin gura. Ce sentiment banal. "

- Off, intr-un final esti treaz ! am auzit vocea masculina ca se parea ca-mi vorbeste.
Mi-am indreptat privirea spre cel de langa mine, observandu-l intru totul. Aspectul fizic era dragut, mai mult feminin - parca era mai mic decat mine, insa nu-l cunosteam deloc. Parul brunet-albastrui era deosebit, rar intalnit adica; ochii albastrii erau mari si sinceri - da, cam neobisnuit sa spun asta, dar imi dau seama usor ca si-a facut griji pentru mine. Ah, da. Deci el este cel care m-a scos din acea camera blestemata, presupun ca acum voi incerca s-o fac uitata, sa ajunga undeva departe din mintea mea - din inima-mi indurerata.
Si m-a durut intr-adevar, sa aflu ca am fost folosit precum o carpa, dar voi incerca, doar voi incerca sa fac acea amintire neplacuta undeva ingropata adanc.
Incerc sa ma ridic din pat, dar durerea se afla inca acolo - mai jos de parte abdominala - si ma macina; astfel, nu-mi permite sa ma ridic.
- Nu, nu-ncerca sa depui efort, sare tipul de fata in ajutorul meu, punandu-ma la loc in pat si invelindu-ma cu cearceaful cafeniu. Acum ca am putut sa-l observ mai bine, sesizez ca nu-i mai inalt ca mine, ci putin mai scund si slabut. In niciun caz nu are corpul unui atlet. Dupa o scurta pauza de tacere, vorbeste din nou : Ah, am uitat sa ma prezint. Rahve sunt, Rahve Berly, spuse si-si intinse mana catre mine - probabil vrand sa ma prezint si eu.
- Yarin Copenhs.
- Oh, ce nume incantator ! exclama el brusc, provocandu-mi un ras neasteptat, si asta doar cand i-am vazut fata asemenea unui copil.
Dupa ce-mi dreg glasul, ii vorbesc pe acelasi ton calm...
- Da, rar intalnit - ca si al tau, de altfel. Dar asta-i pentru ca sunt jumatate de origine engleza si cealalta jumatate - turca. Ei bine, sper doar sa nu ma crezi vreun fel de ciudat acum ca ti-am spus asta...
- Nu, Doamne, in niciun caz ! De fapt, m-as bucura enorm daca am deveni prieteni. Stii, nu prea sunt inconjurat de persoane dragi mie si... Dar nu-l mai lasasem sa continue, deja imi dadusem seama cum se simte; pare-se ca trecusem si eu prin aceeasi faza a vietii.
- Atunci, Rahve, ce zici daca am deveni prieteni ? E o bucurie si pentru mine de asemenea. Oh, si... iti multumesc nespus de mult pentru ca m-ai ajutat azi, stii tu...
Imediat cum am replicat aceasta fraza, si-a adus aminte. Parca se schimbase putin la fata acum ca i-am spus asta.
- Ah, da... Dar ce ti s-a intamplat de fapt ? Erai ranit, acum ti-am curatat eu acele rani si anumitele parti de pe corp ce erau murdare de praf.
- Nu mai conteaza, doar un eveniment neplacut - atata tot.
Hm, puteam fi numit ipocrit daca puneam accent pe acea situatie, dar doream din adancuri sa reprezinte doar atat - o nimica toata. Cum spuneam anterior, vroiam sa uit definitiv - sa-l uit pe el, acea camera nenorocita si acel viol - tot !
I-am zambit lui Rahve dupa scurta noastra conversatie, iar apoi hotarasem amandoi sa mancam ceva. Se vedea pe chipul sau cat de fericit era sa-i fiu noul prieten. Recunosc, si eu eram bucuros.

***


Plecasem de la amicul meu si acum eram in drum spre casa; desi mergeam intr-un mod groaznic, poate prea vizibil pentru trecatorii care se intrebau ce-am patit si ma priveau ciudat, eu continuam sa merg. In fond, nu uitasem nici de fata ce cred eu, se trezise deja la mine acasa. Cred ca-i timpul sa aflu ce-a patit.
Imediat cum traversasem trecerea de pietoni, m-am indreptat spre bulevardul Bloom, mai concret, spre casa mea.

De cum pasisem in gradina, nu am putut sa n-o observ, era chiar fata de ieri... Si acum se pare ca se da in leaganul din spatele casei. Era minunata, nu am de ce sa mint. Era doar o copila inocenta bineinteles. M-am apropiat incet de ea, caci nu mi-ar fi placut daca s-ar fi speriat - in nici macar un caz - de mine; dar a sesizat miscarea mea si a tresarit, intorcandu-se apoi.
- Stai linistita, te rog. Nu vreau sa-ti fac niciun rau, ma crezi ? am inceput eu sa conversez cu ea si s-o scot din acea stare de confuzie si teama. Dupa o pauza, vazand ca nu spune nimic, continui : Nu stiu ce ti s-a intamplat, dar te-am gasit ieri lesinata si ranita, in parc... Nu puteam sa te abandonez acolo si astfel, te-am luat la mine si... sper ca am fost cat de cat de ajutor.
Acum ca-i spusesem asta, parea putin mai calma, mai sigura pe ea. Mda, poate eram considerat posibilul ei salvator...
- Doar... Atunci, eu... Iti multumesc, si dupa ce-mi spuse asta, se apleca incet in fata, facand o scurta plecaciune in semn de recunostinta.
Incep s-o inteleg.
- Deci, imi poti spune ce s-a intamplat de fapt in acea seara ?
Brusc, fata s-a schimbat la fata si credeam ca va incepe sa lesine, sa se sperie si sa planga sau chiar sa nu-mi spuna adevarul, insa nu a fost asa. Aveam impresia ca are incredere in mine, iar ceea ce-a urmat mi-a dovedit-o si nu numai, m-a socat.
- El... El... inainte sa mai continue, a inceput sa planga, iar eu m-am dus numaidecat catre ea si-am inceput s-o strang in brate si s-o consolez cumva - chiar avea nevoie. Nu prea intelegeam situatia in care eram pus, dar simteam ca trebuie sa apar aceasta fata, sa-i ofer sprijinul meu oricat de mic si de inutil ar fi el.
Fata, calmandu-se putin ma privi in ochi si repeta doar cateva cuvinte.
- El... M-a violat... Arth Righteous.

Am simtit acea durere specifica cand esti inselat sau folosit, iar apoi m-am prabusit psihic. Fizicul... nu mai conta acum...


I hope you liked it. :))