O sclipire in intuneric

[Rose ^^]

Hey lume, da stiu..au trecut secole de cand nu am mai trecut pe aici. Aduc eu nextul pentru ca Valleee nu poate, iar urmatorul tot eu il voi pune. Capitolul e povestit din perpectiva lui Kakashi, o sa descopiriti noi chestii si poate actiunea unor fapte. ;) Lectura placuta

Cap XIII.
Amintiri. Durere. Ganduri.

KAKASHI:

Stateam si ma uitam la… sincer nici eu nu stiu la ce. Doar priveam spre un anumit punct, insa fara a vedea vreun detaliu. Defapt priveam in gol si ma gandeam. Ma gandeam la viata si la cat de dura e ea cu mine, cu Sakura, cu toti. De ce? Toti ne intrebam, dar nimeni nu are nici un raspuns si ce raspuns ai putea avea? Doar Dumnezeu ne stie drumul vieti, doar El stie cand murim, cand zambim, cand suferim.
Nici macar nu stiu ce imi rezerva ziua de maine. As putea sa mor in seara asta sau peste doua secunde, timpul e foarte pretios si trebuie sa-l apreciezi.
Trebuie sa-i aducem multumiri bunului Dumnezeu, insa noi il ranim si mai mult si nu suntem recunoscatori de ceea ce avem. Mereu privim partea intunecata si ne plangem si de cel mai minuscul lucru care nu e al nostru. Pentru ce? Pentru faptul ca suntem niste egoisti, niste vanatori de putere si avutie, dar nimic nu e vesnic.

Eu nici macar nu vreau sa mor, nu pot sa o las pe Sakura singura in acest razboi. Cica e pace, dar de unde, in fiecare zi exista razboi intre oameni, sentimente, orice. Raul e prezent peste tot si ne incolteste, iar noi inloc sa-l indepartam il primim cu bratele deschise si ii oferim protectie, hrana si iubire. Il ajutam sa creasca si sa se dezvolte, iar dupa ii devenim sclavi. Ii oferim totul pe gratis, victime ce urla in marea lor disperare sau cauta moartea. Vom arde cu toti in focul Iadului si atunci sa vezi urlete de durere si disperare. Vom cersi o picatura de apa sau mila, macar o privire sau un simplu deget, dar nu vom primi asa cum noi nu oferim nu primim cand avem nevoie.
Lumea e dura si tot ce face e pentru binele sau. Trebuie sa-i intelegem, au familii care trebuie protejate, au guri ce trebuie hranite, dar uneori e prea exagerat. Munca nu e o rusine, e o mandrie. Faptul ca muncesti e un adevarat dar, indiferent de ce post ai. Fata de criminali, hoti si multi altii tu esti un adevarat zeu.

Petala mea de cires nu trebuie sa indure toata aceasta durere si minciuni, dar nu ma pot opune, nu am cum sa-i schimb destinul. A fost blestemata de la nastere sa traiasca in foc si intuneric, iar fiecare flacara sa-i lase urme adanci si ea sa taca si sa sufere in tacere. Cine stie de cate ori a fost suparata, de cate ori a varsat lacrimi amare? Eu nu ma pot descurca cu toate, nu ma pot imparti, incerc sa-i fiu alaturi, insa daca ea nu doreste nu o pot obliga sa imi spuna. Daca ar sti ea, numai daca ar sti ca nu e fata mea, ca e adoptata, iar sangele ei nu este unul regal. Insa, nu imi pasa, ea e mostenitoarea mea. As putea sa-i spun, dar i-as omora inima, mi-as ucide propia fiica si nu as suporta si o a doua pierdere.

May, scumpa mea, tu ai fost prima si singura pe care am iubit-o cu foc si ardoare. Singura ce ma facut sa zbor si sa lupt pana la capat. In razboaie luptam pentru tine, pentru ca noi sa traim fericiti, pentru satul ce-l aparam, insa tu, tu dragostea mea, tu erai cea care imi dadea forta necesara.
Mereu cand veneam acasa ajungeam sub scut, cum trebuia. Iar tu ma intampinai cu bratele deschise si mii de sarutari fierbinti. Buzele tale, cat imi lipsesc. Dulceata unica in lume, parfumul ce ma facea sa innebunesc numai cu o inspiratie, ochii mov ce ma priveau mereu cu cea mai mare iubire, pasiune si foc, iar parul rosu ca jarul cu miros de trandafir. Aratai ca o zeita adevarata, erai zeita inimii mele, cea ce ma pazea ca ochii din cap, persoana ce putea sa-mi scoata inima din vene si artere si sa o savureze la orice ora, orice moment.
Inca tin minte ziua in care ne-am casatorit. Atatea amintiri si emotii, ma faceai sa vibrez la fiecare moment, iar in acea noapte in care ti-am luat ce ai avut mai de pret si te-am facut a mea. Ne-am contopit unul cu altul, am atins ceva ce nu poate fi atins, eram stapani peste intreaga lume.
Imi lipsesc acele nopti fierbinti si gemetele tale care ma incalzeau, buzele ce le plimbai pe corpul meu pana ajungeai la ale mele si le capturai, jocurile pe care le faceam. Ne razboiam si mereu cand pierdeai doreai o revansa, iar eu bucuros ti-o ofeream.

Dar toate astea au disparut acum mult timp, atunci cand tu ai decis ca mai bine e sa pleci si sa zbori alaturi de ingeri. Ne-ai lasat singuri aici, dar stiu ca ne veghezi, ca te asiguri ca totul e bine. Sincer, cred ca m-ai ucide chiar in acest moment daca printesa ar suferi prea mult.
Mereu ti-au placut copii, de asta ai luat-o pe roza sub aripa ta si ai crescut-o, am crescut-o si am iubit-o.

~Flashback~

Eram in gradina plina cu flori parfumate, iar in bratele mele statea scumpa mea sotie. Ii mangaiam incet parul fierbinte, iar din cand in cand e mai furam un mic sarut. Ne placea si eram fericiti, radiam. Totul era lapte si miere, iar armonia domina peisajul. Insa, totul a fost intrerupt de o servitoare ce parea a fi foarte agitata. In acea clipa mi-a trecut prin minte faptul ca satul e atacat, dar imediat apele s-au linistit, pe aproape.
- Rege Kakashi, regina May, imi cer iertare ca va intrerup, dar a fost gasit un bebelus la poarta palatului. Nu stim cine l-a lasat, paznicii au spus doar ca au auzit un planset, iar cand au ajuns acolo au vazut un copilas intr-o fasa alba.

In acea clipa, Mey a zbughito direct spre camera micutului/ micutei, iar eu o urmam in deaproape. Serios, cine ar fi atat de crud, fara inima ca sa o lase aici?
Din spatele usii de auzeau doar cuvinte dulci si alintaturi, iar vocea era a reginei. Intru si eu, iar imaginea era una minunata: iubirea mea tinea in brate un prunc nou-nascut si ii zambea in timp ce ii canta un cantec de leagan. Vocea ei superba imi inanta auzul, dar defapt ea insasi ma incanta si ma facea sa o iubesc din ce in ce mai mult.
Nu stiu ce m-as face fara ea, e aerul meu. E scopul meu in viata, e sageata ce ma impinge de la spate, ea imi da sfaturi si mereu imi aduce soarele in ziua mea noroasa.
- Regele meu, scumpul meu Kakashi, nu imi pasa ce doresti tu, insa eu vrea sa-i devin mama acestui copil. Cine a lasat-o aici nu a avut inima, daca l-as avea in fata mea l-as ucide cu sange rece. Fara sa stau sa clipes i-as infinge sabia in inima.
- Scumpa mea, nu am nici cea mai mica obiectie. E un adevarat inger si noi vom fi parintii ei. Deci ce nume vrei sa ii punem?
- Mereu mi-a placut numele Sakura, dar si Sayuri. Deci numele ei este Sakura Sayuri Hatake.

~End Falshback~

Sakura Sayuri Hatake, numele ce ti la ales mama ta si singura ce te striga Sayuri, asta doar uneori, de aceea unii nici nu mai stiu ca mai ai si un al doilea nume. M-am gandit sa-ti zic adevarul, mai ales ca am aflat si cine e mama ta, dar ceva ma retine. Aceea ar putea fi chiar May, daca destinul vrea ca alta persoana sa fie cea ce-i spune adevarul asa sa fie.
Tsunade ti-o las tie, tu esti cea ce trebuie sa dezvaluie acest secret, insa in acel moment eu voi sta ascuns ca un pradator si voi asculta tot, daca e necasar sa intervin o voi face.
Iti voi ramane recunoscator toata viata mea ca ai salvat-o pe Sakura din mainile acelei persoane, acea persoana ce a incercat sa-i ia viata si inca nu stiu motivul. Mi-e frica ca ar putea incerca din nou si nu el, pentru ca sunt sigur ca el era doar o sluga, iar adevarata persoana sta ascunsa in spate. Un lucru e ciudat aici...de ce printesa? De ce ea? Putea sa ma omoara pe mine. Aici e adevarata dilema. Tocmai de asta o marit cu printul Lee, pentru ai oferi protectie, daca cele doua state se unesc atunci protectia ei e si mai mare. M-am gandit la tanarul Uchiha, mai exact Sasuke, insa destinul nu ii vrea impreuna pentru ca tanarul are promisa o logodnica, iar Itachi e mult prea mare.
Iar in acel moment mi-am adus aminte: moartea reginei May si a lui Kiria, sotia lui Yamato si mama Hinatei.
Amandoua odata au fost ucise cu sange rece, s-au nascut impreuna si au murit impreuna. Destinul a vrut ca cele doua surori gemene sa plece impreuna. A vrut sa fie mai multe lacrimi varsate, dar mai bine odata sa simti durerea ca ai pierdut pe cineva decat de doua ori.
Am incercat sa ascund asta fata de Sakura., nu doream ca ea sa caute razbunare. Singurii care stiu sunt eu, Yamato si Hinata. Am fi dorit sa o scutim si pe Hinata de aceasta durere, sa afle ca mama ei a fost ucisa, dar nu am reusit.

Flashback:

Eram ingrijorat, la fel si Yamato. Ne plimbam amandoi prin birou cu mainile la spate si capul aplecat. Credeam ca o sa facem gaura in podea, dar nu asta era important acum. Important este ca May si sora ei Kiria au disparut. Nici nu stim unde sa le cautam, cei ce le-au vazut au spus ca se duceau spre padure. Daca le-a atacat vreun urs, lup ceva...mii de ganduri infricosatoare imi treceau prin minte.
Toata ziua May a fost agitata si nu inteleg de ce, ce mi-ar ascunde... insa orice ar fi stie si Kiria, pentru ca au plecat amandoua. Ceva se petrece si eu nu stiu.
Eram din ce in ce mai nervos, imi venea sa urlu ca lupul la luna noua in speranta de a ma racori, dar nu puteam. Daca o faceam o trezeam pe Sakura si Hinata, ele doua stiu ca mamicilor lor sunt plecate cu o mica problema la spital.
Nu mai rezistam, imi venea sa sparg totul, sa fac dezastru. Stateam rau cu nervii si abia ma abtineam. Innebuneam acolo, nimeni nu mi-a adus vreo veste. Eram mai ceva cand era razboi, fierbeam de nervi, sangele imi clocotea in vene.
Nu am mai rezistat si am dat cu pumnul in perete, iar Yamato a venit rapid la mine. Incerca sa ma calmeze, imi facea iluzii ca vor fi gasite, dar de unde. Iluzii in vant, vorbe in vant.
Nu doream sa cred in ele, puteam sa ma insel foarte bine si sa sufar si mai mult. Vreau realitatea, vreau acum sa le gasesc, dar unde... uneori e mai bine sa zici ca totul e bine si ele sunt bine, dar pentru ce? Ca sa suferi mai mult si sa te mustre constiinta?

Iesisem din birou, aproape am darmat totul in calea mea. Aveam directia grajdi, trebuia sa o caut eu, pentru ca daca mai stateam mult acolo ma sufocam in propriul aer.
- Kakashi, stai! Kakashi nu ma auzi! Ce-i cu tine? Zi-mi si mie unde ai sa te duci? Unde vrei sa le cauti acum, la ora asta? Nici macar nu stim in ce directie au luat-o. Treci in palat si sa asteptam vesti. Ce vor zice fetele cand se vor trezi si vor vedea ca nu esti? Gandeste inainte sa actionezi.
- Yamato, inceteaza! –am tipat, mai bine zis urlat la el.- Imi zici sa ma calmez, sa stau in palat si sa astept. Nu pot intelege-ma, cand ma gandesc ca May ar putea fi singura, undeva, iar pericolul o paste la orice colt. Nu pot sa stau si sa astept, ar putea fi prea tarziu si asa am pierdut destul de mult timp. Imi zici sa gandesc inainte sa fac ceva, ei bine eu gandesc, dar nu cu creierul ci cu inima. Ea ma indeamna la asta, uneori e mai bine sa te iei dupa suflet, e chiar mai sigur.
- Asteapta! Vin cu tine, imi cer iertare. Nici nu ma gandesc bine.

Ne-am urcat pe cai si am pornit la drum ca doi zmei. Ne aventuram ca doi tineri in cunoastere, insa eram experimentati, stiam sa ne aparam. De asta am facut armata cu generalul Danzo, Domul sa-l aiba in pace. Ce-l mai dur om, dar si cel mai bland. Cand aveai o problema te asculta si iti dadea sfaturi, era un al doilea tata pentru mine si fratele meu.

Mergeam la galop, curentul provocat se izbea de noi cu putere. Crengile uscate se rupeau cand copita cailor le atingeau si acolo isi dadeau ultima suflare. Parca le auzeam strigand un vad “aa”, insa era doar imaginatia mea. Luna ne facea lumina, insa crengile copacilor parca se incapataneaza sa ne lase sa trecem sau sa vedem, dar numi pasa. Fie zi, fie noapte eu o voi cauta pe May si in gaura de sarpe.
Voi munta muntii daca e necesar, doar pentru ea. In aceiasi situatie era si Yamato.
Incet, incepeau sa ma ia caldurile, picaturi de transpiratie isi faceau aparitia pe fruntea mea usor intruntata. Le mai stergeam cu maneca hainei, acum nici ca imi pasa de asta. Caii gafaiau, dar nici noi nu eram mai brezi. Intr-un timp am mers pe jos, pentru a mai odihni animalele, dar si pentru a ne uita prin tufisuri. Da stiu, sadic..dar trebuie sa le gasim.
- Yamato! –si acesta venise de urgenta la mine-. am cautat aproape prin toata padurea, dar intr-un loc nu am fost. E posibil sa fie la cascada, dar nimic nu e sigur. Stii drumul spre cascada?
- Kakashi, eu il stiu...insa ar fi existant varianta sa ne fi invartit in cerc si sa nu fi cautat toata padurea. Nu-i mare diferenta intre locuri.
- Frate, spui abureli. Crede-ma nu ne-am invartit in cerc. Cunosc padurea si iti zic sincer ca am cautat peste tot. Cascada e singurul loc, iar tu stii mai bine cum se ajunge la ea, pentru ca stii pesterile care-s scurtaturi. Sa mergem.

Il urmam pe frate’miu indeaproape si in acelasi timp ma rugam sa le gasim intregi si vii. Insa parca ceva nu ma lasa sa cred asta, ceva ma indemna sa man calul mai repede de atat, dar ce si de ce?
Intram in perstera, iar copitele cailor se aud ca un ecou aici. Bine nu e chiar o pestera. In timpul unui razboi s-a sapat un tunel cu mai multe cai. Unele inca mai sunt bune de folosit, dar altele nu si sincer nici nu vreau sa stiu ce e in ele, pentru ca nu au mai fost folosite de ani buni. Asta ramane utilizat pentru ca e scurtatura spre cascada.
Nici nu observasem ca ramasesem in urma, iar deodata auzisem vocea lui Yamato strigand cu putere numele celor doua: “Kiria, May”. Lovisem calul si din nou o luasem la galop, cand am iesit am fost intampinat de o mare rosie. Sotia mea zacea intr-o balta de sange la fel si Kiria. Am coborat de pe cal, nici nu am asteptat sa se opreasca.
- May, iubirea mea, cine ti-a facut asta?
Am cazut in genunchi langa trupul ei acum fara vlaga. Ochii ii erau intredeschisi, fata era usor vanata, iar corpul rece. Inima nu se mai auzea cum batea, a murit. Lacrimile tasneau din ochii mei ca acea cascada, nici Yamato nu era intr-o stare mai buna. S-au dus amandoua, ne-au lasat prada intunericului. Ne-au impins spre pierzanie. Doream sa mor cu ea, pentru ce sa traiesc.
Ii imbratisam corpul fara vlaga si strigam numele incontinu alaturat cu cateva cuvinte de alint. Strigam la Dumnezeu sa faca o minune si sa mi-o readuca inapoi, il intrebam “de ce?” stiam ca nu imi raspunde, dar preferam sa-mi fac rau sau imi descarcam sufletul.
Plangeam, doream ca macar o lacrima de-a mea sa mi-o aduca inapoi chiar si pentru doua minute. Sa aflu cine ia facut asta, dar era imposibil.
Dorinta de viata nu mai exista, sunt doar un trup fara suflet, umblu ca o mumie printre oameni, fara ea eu nu mai sunt om, nu mai sunt acel barbat cu mana de fier.
Inchisesem ochii, iar capul eu era pe pieptul ei, mai exat pe inima. Mainile noastre erau impreunate. Dormeam amandoi, dar diferenta era ca ea isi dormea somnul de veci, iar eu cautam alinare, o cale de scapare. Tot acest intuneric a noptii ma inabusea, doream lumina, doream ca totul sa fie un cosmar, dar nu era.
Realitatea e cruda si te loveste puternic.
- Kakashi..-am tresarit cand i-am auzit vocea ragusita si cu putina viata. Inima ii batea foarte incet, abia o auzeai, dar era o speranta, o minune. I-am pus degetul pe buzele vinetii, in semn sa stea linistita ca imediat o duc la un doctor, dar nu ma lasat. Nu pricepeam de ce- iubirea mea, e timpul ca eu sa mor. Ma bucur...c..ca am fost ala..alaturi de tine si ca tu..tu esti ultimul ce-l vad. –abia mai putea vorbi, respira din ce in ce mai repede, iar uneori tusea si sangele izbucnea pe gura ei- Asculta-ma, eu mor, nu mai am timp de trait. Asta e o minune ca am revenit, dar Domnul a vrut. Trebuia sa-ti spun ceva, numai asa ma pot odihni in pace. Tu, iubirea mea ai un dusman...periculos. Nu stiu cine e si ce vrea de la tine, dar clar te loveste unde te doare mai tare. Cel ce mi-a facut asta e un subordonat de al sau, ucis de mine. Al doilea e ucis de sora mea. Ai grija de Sakura Sayuri, ea ar putea fi urmatoarea tinta. Yamato, Kiria vrea sa stii ca te iubeste si..si..te...te va veghea. Ea a..a dorit..sa..vina cu mine...iar-t-o.
- Iubirea mea, nu mai vorbi. Lasa-ma sa te duc..cine e acel om ce ma vrea mort?
- Nu mai plange si..nu ii..spune Sayurei ca am fost ucisa. Te rog, e dorinta mea si as mai vrea sa-ti simt inca odata buzele tale dulci si cand vei gasi pe cineva care sa te faca fericit sa fii alaturi de ea, sa te insori din nou. E dorinta mea.

Ii prinsesem buzele vinetii intru ale mele, iar lacrimile noastre se impletau. O mana de a ei a aterizat pe pieptul meu si ma simtit cum imi face un semn. O sarutam cu foc, doream sa-i dau aerul meu, sa o trezesc la viata, dar nu a fost asa. Sa dus. M-am desprins de ea. Ii priveam ochii inchisi si desi buzele ei erau arcuite intr-un zambet, stiam ca plange, iar in acel moment o lacrima i sa scurt pe sub pleoapa inchisa si imediat au urmat lacrimile cerului.

~End flahback~

Nu am gasit acea persoana, dar e posbil ca ea sa fie in spatele acestor atacuri. Insa de ce si ce doreste? Initiala scrisa cu sange de degetul firav al sotiei mele pe bluza mea atunci nu ma ajutat. Acel “S”...

~asa lung cum il fac. Nu imi pierd indemanarea ;))...sper ca va placut ~