17-04-2011, 05:06 PM
Bun, deci dupa o absenta indelungata am revenit. sper sa va placa. Lectura placuta:*
SAKURA:
Mergeam pe holurile lungi cu tablouri si mocheta rosie. Destinatia era biblioteca, doream sa citesc ceva si ce e mai bun decat o carte de dragoste.
Deschid usa mare maronie si un miros de carti vechi se loveste de mine. Trec usor printre rafturile de carti pana ce ajung la cartile de dragoste, romantice. Atentia imi este atrasa de o carte cu coperta rosie si doua dungi aurii. Indind mana spre acea minunata carte ce parca ascunde un mister. “Romeo si Julieta†de William Shakespeare mi-e aleasa.
Intru in dormitor si ma asez langa geam pentru a incepe sa ma delectez cu ceea ce e scris aici. Ochii imi umbla pe paginile usor galbui acoperite cu litere negre. Totul devine din ce in ce mai intens si nu cred ca am de gand sa o abandonez prea usor. Orele trec usor pe langa mine, iar seara se lasa destul de repede ceea ce inseamna ca e timpul sa ma culc. Ma ridic de pe scaun destinatia fiind baie.
Aud un sunet destul de ciudat, ca si cand cineva e pe balconul meu. Nu ii dau importanta si imi continui micul drum, dar chiar atunci am auzit cum cineva a intrat in dormitorul meu. Ma uit spre usa: nimic, imi duc privirea la balcon: din nou nimic. As putea sa jur ca am auzit pe cineva intrand. Ma intorc, dar nu fac decat doi pasi si simt doua brate in jurul taliei mele. In acel moment inima mi-a ajuns in gat. Nu stiam ce avea de gand sa-mi faca. Putea sa ma omoara in doua secunde, putea sa ma violeze, sa ma rapeasca si multe altele.
- Tu, printesa scumpa, vii cu mine. Mai bine ai coopera ca de nu... nu cred ca e necesar sa iti explic.
Tremuram din toate incheieturile, dar nu puteam sa stau asa. Trebuia sa ma apar, sa incerc ceva, orice. Dar cum? Acum chiar imi pare rau ca nu am cerut sa invat sa ma lupt sau macar sa ma apar. Ce sa fac? Mama, te rog apara-ma si da-mi forta necesara. Totusi trebuie sa incerc ceva si la tot ce pot sa ma gandesc este sa il calc pe picior. Patetic stiu, dar nu am ce face altceva. Noroc ca am tocuri. Imi ridic usor calcaiul si poc. In urmatoarele secunde imi simt corpul liber. Nu mai stau si ma indrept spre usa, dar nu prea am noroc. Mana alba imi este prinsa. Incep sa ma zbat si sa tip. Simt o usturime pe obrazul alb. Am fost lovita si inca cum. Lacrimile incep sa iasa din ochii mei, usturandu-ma si mai tare. Vad cum isi scoate sabia din teaca si o indreapta spre mine.
- Eu am vrut sa fiu dragut, sa nu te ranesc si sa nu folosesc violenta, dar se pare ca nu imi dai de ales.
Sabia lui rece a facut contact cu pielea mea calda. In acest moment imi vad toata viata prin fata ochilor: copilarie, certuri, primul meu cal si prima lectie de calarie, iar cel mai dureros moartea mamei mele. Inchid ochii si imi astept sfarsitul linistita, prefer sa mor. Macar asa stiu ca ma voi duce la mama mea si vom fi impreuna. Stiu ca ma asteapta cu bratele deschise. Parca o aud cum imi spune sa vin la ea ca ma asteapta. Ii vad chipul sau angelic, parul rosu in bataia vantului, iar ochii sai violeti ce exprima iubire, dor, dar si tristete ma cheama la ea. “Mami, vin la tine.â€
- Omoara-ma ce mai astepti!-am urlat la el si inca urlu- Nu voi merge cu tine, asa ca omoara-ma!
Cu ochii in lacrimi vad lama argintie cum se ridica la cer. Cer, sper ca acolo sa ajung. Sa ajung in Rai, la mama mea. Astept acea sabie rece sa imi strapunga corpul cald, dar nu se intampla. Mi-e frica sa deschid ochii, dar nu am de ales.
Raman socata la imaginea din fata mea. Tsunade, ea...ea mi-a salvat viata. De ce? De ce se sacrifica? Nu i-am cerut. In fond daca ma omora imi facea o favoare, imi vedeam mama. Incepe sa se lupte cu acel mascat. Stai! De unde stie ea sa lupte si inca bine? Ii urmaresc cu atentie miscarile gratiosoase desi e foarte greu, nici nu-mi imaginez cate a indurat. Intr-un moment de neatentie, blonda a fost ranita destul de tare la picior, dar nu s-a lasat pana nu l-a invins platind un pret mare, deoarece sabia rece si plina de venin i-a strapuns corpul.
- TSUNADE! Am alergat spre ea si i-am luat capul in bratele mele. Ii mangaiam usor chipul sau palid. Nu pot sa cred. Mi-a salvat viata. O lacrima scapa din inchisoare urmata de inca una. Stai, plang? De ce ma simt asa afectata? Vars lacrimi amare, de durere si suferinta. De ce? Plang exact ca atunci cand mi-a murit mama, nici chiar, dar aproape.
- Voi fi bine... da sa-mi mangaie chipul, dar ii este prea greu. Nu mai rezisita. Mana alba ii cada usor pe langa corp asemenea unei pene, iar ochii ei se inghid trepatat.
- TSUNADEEE! Tip si vars lacrimi in acelasi timp strangand cu o mana colierul de la gata. Il iau de la gat si il pun ei. Acel cristal verde luceste usor dand o impresie ca ar fi un inger in bratele mele, dar poate ca asa este. Ea e un inger. Mi-a salvat viata, nu multi fac asta. E demna de admirat.
Tocmai a castigat o lupta cu un infractor, dar a pierdut lupta cu moartea. Nu, stai ce spun. Ea nu v-a muri. Te rog Doamne, te rog mama, va rog nu ma abandonati. Ascultati-mi rugaciunea: salvati-o de la moarte. Pe usa a intrat tata impreuna cu Konan, Shizune si cateva servitoare in spatele lor. Le-a luat cam mult sa vina, cred ca eram moarta de mult daca nu era Tsunade. Tsunade!
Tata imi pune mana pe umar si se uita la mine cu mult regret, dar si ingrozit de ceea ce vede. Sange, doar sangele este langa mine. Traiesc intr-o balta rosie. Ma ridic de jos, iar garzile sosesc si ele imediat. Cativa o iau pe blonda si pleaca spre operatie, iar restul se indreapta spre mascat ce pare a fi mort.
- Tata, zi-mi ca va fi bine! Zi-mi ca nu o sa moara! Plangeam pe umarul lui, iar el incerca sa ma calmeze. Nu pot accepta, ma simt inutila. Vreau sa o ajut, dar cum. Tocmai am vazut moartea cu ochii mei, am vazut cum cineva isi pierde viata in bratele mele, dar nu vreau asta. La gandul ca ingerul meu ar putea muri izbucnesc si mai tare in plans. Simt cum totul se invarte, iar picioarele nu ma mai tin. Imi las capul usor pe spate, iar ochii mei verzi se inchid treptat.
- Sakura, Sakura. SAKURA! ROZALIO...atat am putut auzi.
Am fost inghitita de intuneric. Totul e negru. E asa frig aici. Mii de fiori imi strabat corpul asemenea acelor. O briza puternica isi face aparitia de nicaieri si imi strapunge corpul, defapt e o sabie, dar nu sangerez, iar acum cad. Cad, cad in gol... nu stiu unde ma opresc. Vreau sa ma opresc undeva, dar mi-e frica. Mi-e frica sa nu ma lovesc, sa nu sufar din nou. Mi-e frica, acesta e singurul sentiment ce este in inima mea. Inima, stai eu nu mai respir, dar totusi traiesc, sunt constienta de tot. Ce se intampla? Sunt asa confuza. Aud ceva, slab, dar aud. Nu mai vreau nimic. Incep sa-mi las corpul moale, nu mai lupt. Ce rost ar avea? Nu vad cale de scapare. Acele voci nu au disparut, chiar se intensifica si o durere de cap isi face aparitia. Doare..doare asa tare. Dau sa tip, dar sunetele nu vor sa iasa. Mai incerc, dar nimic. Acelasi rezultat. Sunt panicata, exact ca o gaina la taiere. Incep sa ma zbat, sa caut o cale de scapare, dar nimic.
- Ha-ha-ha-ha-ha...ha-ha-ha. Rasete, doar rasete aud si ca sa fie si mai ciudat: din intuneric incep sa-si faca contur buzele, mii si mii de guri se vad si rad, iar eu inca cad in gol, ma zbat, incerc, tip, dar nu pot. Sunt slaba.
- Da esti slaba. Ha-ha-ha-ha. Din nou si din nou. Opriti-va! Nu mai suport. Incep sa plang, plang fara nici un sunet. O lumina isi face aparita in acest intuneric. E slaba, dar e o lumina, dau sa o apuc, dar trec prin ea. M-am speriat. Da sigur, pentru a nu stiu cata oara. Sunt speriata de cand sunt in acest abis, iar eu inca cad, parca nu ar avea fund, dar daca stau bine si ma gandesc acest intuneric se compara cu durerea si singuratatea. Da. Nu stii cand se va sfarsi sau daca se va sfarsi, daca are fund sau nu. Aici nu stii. Te lasi doar in voia sortii. Poate ca asa ar trebui sa fac si eu, dar daca fac asta atunci ce rost ar mai avea sa traiesc? As deveni o papusa controlata de destin, fara ca macar sa lupt, sa spun ceva.
- Nu totul e frumos in viata. Viata ta e asemeni unui trandafir cu spini. Ai trecut prin durere, dar abia incepi. Multi spini se vor ivi in drumul tau. Albul, culoarea puritatii..ai grija.
Acele cuvinte, acele fraze. Le-am mai auzit, dar unde. Unde? Lumina se intensifica, iar intunericul dispare. Lumina invinge. Nu mai vad nimic, ma orbeste. Imi duc mana la ochii, iar un sunet fara vlaga a iest din gura mea. M-am oprit, adica am cazut, dar pe ceva moale si pufos. Imi deschid ochii si privesc buimaca in jurul meu. Il vad pe tata, unchiul Yamato, Konan si Hinata. Stop! Hinata?! Ce face ea aici? Nu mai conteaza, dau sa ma ridic, dar vocea blanda a tatei ma opreste.
- Draga mea, doctorul a spus sa te odihnesti. Ai avut parte de prea multe, plus ca ai suferit un soc, sa zicem asa, vazand-o pe Tsunade in starea aia.
- Cum e? E bine? -Vad cum isi lasa privirea in jos. S-a intamplat ceva de rau. Incep sa tip la el.- Spune-mi! Nu sta asa! A murit?
- ...nu i se dau multe sanse.
Am ramas blocata. Tsunade ma pararesti? Nu poti face asta, te rog. Nu fi o lasa. Ai luptat cu ala si acum... Te voi uri daca pleci din lumea asta. Dar de ce imi pasa asa mult de ea? Nu cred ca daca imi salva viata un paznic imi pasa asa mult. Bine, imi pasa ca s-a riscat, dar nici chiar. Aud niste sunete, sunt cuvinte spuse de tata. Nu ii dau multa importanta si ii rog pe toti sa ma lase singura, dar inainte sa iasa o rog pe Konan sa ramana cu mine.
- De ce? –se uita cu semne de intrebare la mine- De ce trebuie sa fie viata asa cruda cu noi? –da sa raspunda, dar ii tai vorba- Asta imi va fi si mie destinul? Sa mor sub sabia altora sau sa mor alaturi de “regele meu�
- As vrea sa iti raspund, dar nu am ce sa-ti spun. Nimeni nu poate raspunde, iar in privinta mortii tale...nu ar trebui sa te gandesti la asta. Schimband subiectu: peste trei zile vine la noi un rege. Nu stiu pentru ce vine. Parca il cheama Gai, asa ca incearca sa fii pregatita si odihnita. In privinta lui Tsunade, te voi tine eu la curent cu tot. Sa speram ca nu va muri.
KAKASHI:
Ma doare sa imi vad fata suferind, ma doare enorm. As vrea sa-i mai vad odata acel zambet gingas si plin de fericire. Din pacate a disparut acum mult timp. De cand May ne-a parasit, micuta rozalie, nu a mai fost fericita cu adevarat. May, scumpa mea sotie, te rog din toata inima mea, nu o lasa pe Sakura prada durerii. Salveaz-o pe Tsunade, nu merita sa moara. Te rog, iubita mea.
- Rege Kakashi! –ma uit sa vad cine m-a solicitat si observ ca e unul din paznici dupa care ii fac semn ca poate vorbi- Imi pare rau sa va spun, dar Tsunade, servitoarea a...din pacate nu mai sunt sanse, se poate spune ca a murit deja. Ma iertati.
Sakura, draga mea fetita, imi pare rau.
~sper sa va placa si inca odata scuzati-mi intarzierea:D~
Cap 8 Fara speranta...
SAKURA:
Mergeam pe holurile lungi cu tablouri si mocheta rosie. Destinatia era biblioteca, doream sa citesc ceva si ce e mai bun decat o carte de dragoste.
Deschid usa mare maronie si un miros de carti vechi se loveste de mine. Trec usor printre rafturile de carti pana ce ajung la cartile de dragoste, romantice. Atentia imi este atrasa de o carte cu coperta rosie si doua dungi aurii. Indind mana spre acea minunata carte ce parca ascunde un mister. “Romeo si Julieta†de William Shakespeare mi-e aleasa.
Intru in dormitor si ma asez langa geam pentru a incepe sa ma delectez cu ceea ce e scris aici. Ochii imi umbla pe paginile usor galbui acoperite cu litere negre. Totul devine din ce in ce mai intens si nu cred ca am de gand sa o abandonez prea usor. Orele trec usor pe langa mine, iar seara se lasa destul de repede ceea ce inseamna ca e timpul sa ma culc. Ma ridic de pe scaun destinatia fiind baie.
Aud un sunet destul de ciudat, ca si cand cineva e pe balconul meu. Nu ii dau importanta si imi continui micul drum, dar chiar atunci am auzit cum cineva a intrat in dormitorul meu. Ma uit spre usa: nimic, imi duc privirea la balcon: din nou nimic. As putea sa jur ca am auzit pe cineva intrand. Ma intorc, dar nu fac decat doi pasi si simt doua brate in jurul taliei mele. In acel moment inima mi-a ajuns in gat. Nu stiam ce avea de gand sa-mi faca. Putea sa ma omoara in doua secunde, putea sa ma violeze, sa ma rapeasca si multe altele.
- Tu, printesa scumpa, vii cu mine. Mai bine ai coopera ca de nu... nu cred ca e necesar sa iti explic.
Tremuram din toate incheieturile, dar nu puteam sa stau asa. Trebuia sa ma apar, sa incerc ceva, orice. Dar cum? Acum chiar imi pare rau ca nu am cerut sa invat sa ma lupt sau macar sa ma apar. Ce sa fac? Mama, te rog apara-ma si da-mi forta necesara. Totusi trebuie sa incerc ceva si la tot ce pot sa ma gandesc este sa il calc pe picior. Patetic stiu, dar nu am ce face altceva. Noroc ca am tocuri. Imi ridic usor calcaiul si poc. In urmatoarele secunde imi simt corpul liber. Nu mai stau si ma indrept spre usa, dar nu prea am noroc. Mana alba imi este prinsa. Incep sa ma zbat si sa tip. Simt o usturime pe obrazul alb. Am fost lovita si inca cum. Lacrimile incep sa iasa din ochii mei, usturandu-ma si mai tare. Vad cum isi scoate sabia din teaca si o indreapta spre mine.
- Eu am vrut sa fiu dragut, sa nu te ranesc si sa nu folosesc violenta, dar se pare ca nu imi dai de ales.
Sabia lui rece a facut contact cu pielea mea calda. In acest moment imi vad toata viata prin fata ochilor: copilarie, certuri, primul meu cal si prima lectie de calarie, iar cel mai dureros moartea mamei mele. Inchid ochii si imi astept sfarsitul linistita, prefer sa mor. Macar asa stiu ca ma voi duce la mama mea si vom fi impreuna. Stiu ca ma asteapta cu bratele deschise. Parca o aud cum imi spune sa vin la ea ca ma asteapta. Ii vad chipul sau angelic, parul rosu in bataia vantului, iar ochii sai violeti ce exprima iubire, dor, dar si tristete ma cheama la ea. “Mami, vin la tine.â€
- Omoara-ma ce mai astepti!-am urlat la el si inca urlu- Nu voi merge cu tine, asa ca omoara-ma!
Cu ochii in lacrimi vad lama argintie cum se ridica la cer. Cer, sper ca acolo sa ajung. Sa ajung in Rai, la mama mea. Astept acea sabie rece sa imi strapunga corpul cald, dar nu se intampla. Mi-e frica sa deschid ochii, dar nu am de ales.
Raman socata la imaginea din fata mea. Tsunade, ea...ea mi-a salvat viata. De ce? De ce se sacrifica? Nu i-am cerut. In fond daca ma omora imi facea o favoare, imi vedeam mama. Incepe sa se lupte cu acel mascat. Stai! De unde stie ea sa lupte si inca bine? Ii urmaresc cu atentie miscarile gratiosoase desi e foarte greu, nici nu-mi imaginez cate a indurat. Intr-un moment de neatentie, blonda a fost ranita destul de tare la picior, dar nu s-a lasat pana nu l-a invins platind un pret mare, deoarece sabia rece si plina de venin i-a strapuns corpul.
- TSUNADE! Am alergat spre ea si i-am luat capul in bratele mele. Ii mangaiam usor chipul sau palid. Nu pot sa cred. Mi-a salvat viata. O lacrima scapa din inchisoare urmata de inca una. Stai, plang? De ce ma simt asa afectata? Vars lacrimi amare, de durere si suferinta. De ce? Plang exact ca atunci cand mi-a murit mama, nici chiar, dar aproape.
- Voi fi bine... da sa-mi mangaie chipul, dar ii este prea greu. Nu mai rezisita. Mana alba ii cada usor pe langa corp asemenea unei pene, iar ochii ei se inghid trepatat.
- TSUNADEEE! Tip si vars lacrimi in acelasi timp strangand cu o mana colierul de la gata. Il iau de la gat si il pun ei. Acel cristal verde luceste usor dand o impresie ca ar fi un inger in bratele mele, dar poate ca asa este. Ea e un inger. Mi-a salvat viata, nu multi fac asta. E demna de admirat.
Tocmai a castigat o lupta cu un infractor, dar a pierdut lupta cu moartea. Nu, stai ce spun. Ea nu v-a muri. Te rog Doamne, te rog mama, va rog nu ma abandonati. Ascultati-mi rugaciunea: salvati-o de la moarte. Pe usa a intrat tata impreuna cu Konan, Shizune si cateva servitoare in spatele lor. Le-a luat cam mult sa vina, cred ca eram moarta de mult daca nu era Tsunade. Tsunade!
Tata imi pune mana pe umar si se uita la mine cu mult regret, dar si ingrozit de ceea ce vede. Sange, doar sangele este langa mine. Traiesc intr-o balta rosie. Ma ridic de jos, iar garzile sosesc si ele imediat. Cativa o iau pe blonda si pleaca spre operatie, iar restul se indreapta spre mascat ce pare a fi mort.
- Tata, zi-mi ca va fi bine! Zi-mi ca nu o sa moara! Plangeam pe umarul lui, iar el incerca sa ma calmeze. Nu pot accepta, ma simt inutila. Vreau sa o ajut, dar cum. Tocmai am vazut moartea cu ochii mei, am vazut cum cineva isi pierde viata in bratele mele, dar nu vreau asta. La gandul ca ingerul meu ar putea muri izbucnesc si mai tare in plans. Simt cum totul se invarte, iar picioarele nu ma mai tin. Imi las capul usor pe spate, iar ochii mei verzi se inchid treptat.
- Sakura, Sakura. SAKURA! ROZALIO...atat am putut auzi.
Am fost inghitita de intuneric. Totul e negru. E asa frig aici. Mii de fiori imi strabat corpul asemenea acelor. O briza puternica isi face aparitia de nicaieri si imi strapunge corpul, defapt e o sabie, dar nu sangerez, iar acum cad. Cad, cad in gol... nu stiu unde ma opresc. Vreau sa ma opresc undeva, dar mi-e frica. Mi-e frica sa nu ma lovesc, sa nu sufar din nou. Mi-e frica, acesta e singurul sentiment ce este in inima mea. Inima, stai eu nu mai respir, dar totusi traiesc, sunt constienta de tot. Ce se intampla? Sunt asa confuza. Aud ceva, slab, dar aud. Nu mai vreau nimic. Incep sa-mi las corpul moale, nu mai lupt. Ce rost ar avea? Nu vad cale de scapare. Acele voci nu au disparut, chiar se intensifica si o durere de cap isi face aparitia. Doare..doare asa tare. Dau sa tip, dar sunetele nu vor sa iasa. Mai incerc, dar nimic. Acelasi rezultat. Sunt panicata, exact ca o gaina la taiere. Incep sa ma zbat, sa caut o cale de scapare, dar nimic.
- Ha-ha-ha-ha-ha...ha-ha-ha. Rasete, doar rasete aud si ca sa fie si mai ciudat: din intuneric incep sa-si faca contur buzele, mii si mii de guri se vad si rad, iar eu inca cad in gol, ma zbat, incerc, tip, dar nu pot. Sunt slaba.
- Da esti slaba. Ha-ha-ha-ha. Din nou si din nou. Opriti-va! Nu mai suport. Incep sa plang, plang fara nici un sunet. O lumina isi face aparita in acest intuneric. E slaba, dar e o lumina, dau sa o apuc, dar trec prin ea. M-am speriat. Da sigur, pentru a nu stiu cata oara. Sunt speriata de cand sunt in acest abis, iar eu inca cad, parca nu ar avea fund, dar daca stau bine si ma gandesc acest intuneric se compara cu durerea si singuratatea. Da. Nu stii cand se va sfarsi sau daca se va sfarsi, daca are fund sau nu. Aici nu stii. Te lasi doar in voia sortii. Poate ca asa ar trebui sa fac si eu, dar daca fac asta atunci ce rost ar mai avea sa traiesc? As deveni o papusa controlata de destin, fara ca macar sa lupt, sa spun ceva.
- Nu totul e frumos in viata. Viata ta e asemeni unui trandafir cu spini. Ai trecut prin durere, dar abia incepi. Multi spini se vor ivi in drumul tau. Albul, culoarea puritatii..ai grija.
Acele cuvinte, acele fraze. Le-am mai auzit, dar unde. Unde? Lumina se intensifica, iar intunericul dispare. Lumina invinge. Nu mai vad nimic, ma orbeste. Imi duc mana la ochii, iar un sunet fara vlaga a iest din gura mea. M-am oprit, adica am cazut, dar pe ceva moale si pufos. Imi deschid ochii si privesc buimaca in jurul meu. Il vad pe tata, unchiul Yamato, Konan si Hinata. Stop! Hinata?! Ce face ea aici? Nu mai conteaza, dau sa ma ridic, dar vocea blanda a tatei ma opreste.
- Draga mea, doctorul a spus sa te odihnesti. Ai avut parte de prea multe, plus ca ai suferit un soc, sa zicem asa, vazand-o pe Tsunade in starea aia.
- Cum e? E bine? -Vad cum isi lasa privirea in jos. S-a intamplat ceva de rau. Incep sa tip la el.- Spune-mi! Nu sta asa! A murit?
- ...nu i se dau multe sanse.
Am ramas blocata. Tsunade ma pararesti? Nu poti face asta, te rog. Nu fi o lasa. Ai luptat cu ala si acum... Te voi uri daca pleci din lumea asta. Dar de ce imi pasa asa mult de ea? Nu cred ca daca imi salva viata un paznic imi pasa asa mult. Bine, imi pasa ca s-a riscat, dar nici chiar. Aud niste sunete, sunt cuvinte spuse de tata. Nu ii dau multa importanta si ii rog pe toti sa ma lase singura, dar inainte sa iasa o rog pe Konan sa ramana cu mine.
- De ce? –se uita cu semne de intrebare la mine- De ce trebuie sa fie viata asa cruda cu noi? –da sa raspunda, dar ii tai vorba- Asta imi va fi si mie destinul? Sa mor sub sabia altora sau sa mor alaturi de “regele meu�
- As vrea sa iti raspund, dar nu am ce sa-ti spun. Nimeni nu poate raspunde, iar in privinta mortii tale...nu ar trebui sa te gandesti la asta. Schimband subiectu: peste trei zile vine la noi un rege. Nu stiu pentru ce vine. Parca il cheama Gai, asa ca incearca sa fii pregatita si odihnita. In privinta lui Tsunade, te voi tine eu la curent cu tot. Sa speram ca nu va muri.
KAKASHI:
Ma doare sa imi vad fata suferind, ma doare enorm. As vrea sa-i mai vad odata acel zambet gingas si plin de fericire. Din pacate a disparut acum mult timp. De cand May ne-a parasit, micuta rozalie, nu a mai fost fericita cu adevarat. May, scumpa mea sotie, te rog din toata inima mea, nu o lasa pe Sakura prada durerii. Salveaz-o pe Tsunade, nu merita sa moara. Te rog, iubita mea.
- Rege Kakashi! –ma uit sa vad cine m-a solicitat si observ ca e unul din paznici dupa care ii fac semn ca poate vorbi- Imi pare rau sa va spun, dar Tsunade, servitoarea a...din pacate nu mai sunt sanse, se poate spune ca a murit deja. Ma iertati.
Sakura, draga mea fetita, imi pare rau.
~sper sa va placa si inca odata scuzati-mi intarzierea:D~
![[Imagine: h8v.gif]](http://imageshack.com/a/img560/9494/h8v.gif)