Sângele tău este cerneala mea

[Me�al.]

Firstly, vă mulţumesc pentru comentarii/păreri şi mă bucur că vă place povestea. Apoi, acest capitol nu este aşa de lung fiindcă voiam să mă opresc într-un anumit punct şi n-am putut să lungesc atât de mult acţiunea.
Şi, finally, din plictiseală a căutat pe net poze cu personajele şiiiiiii... iată-le.

Cheryl and again her.
Ace şi iarăşi el .
First with Lizzy and secănd with Lizzy.
Şi acumCharlotte care va apărea în acest capitol.

Lectură plăcută!

5

Îi simţeam parfumul, chiar dacă stătea la doi metri depărtare de mine. Se uita fix la mine şi m-am făcut mică, ascunzându-mi chipul de privirea sa pătrunzătoare. S-a mai apropiat doi paşi şi, într-o secundă, se afla lângă mine, pe iarbă. Îmi întinse jacheta pe care o uitasem la liceu, iar eu am luat-o, aruncând-o pe iarbă. Dintr-o dată, parcă nimic nu mai conta pentru mine. Eram doar noi doi şi eram sigură că nimic bun nu se va alege din asta. Se pare că Ace m-a învăţat ceva cât timp a stat aici: să fiu pesimistă ! Ce bună o să-mi fie viaţa de acum în colo!

-De ce ai fugit aşa de la şcoală ? Ce ai păţit ? M-a întrebat aşa de senin şi calm.

Faţa îi era neutră, o urmă extrem de mică de îngrijorare apărându-i. Părea ca şi cum ar fi ştiut deja răspunsul meu. Întrebase acel lucru doar din politeţe ori din faptul că era o întrebare tipică a oamenilor ca să pretindă că sunt îngrijoraţi.

-Cum adică, de ce ? Crezi că m-am simţit bine când am aflat că eşti un înger ? Sau că mi-a convenit să te dai la mine şi să mă faci să cred că mă vei săruta şi în final nu ai făcut-o ? Pe bune acum, cât ai de gând să te joci cu creierul meu ?

-Dar nu mă joc cu creierul tău, Es... Cheryl. De ce aş vrea să fac aşa ceva?

Eu eram nervoasă, el era calm. Exact opusul.
Dar cum îmi spunea că nu se joacă cu creierul meu când exact asta făcea ? Se dădea îngrijorat, apoi indiferent şi apoi îmi dădea de înţeles că o să facă ceva, când nu făcea acel lucru. Dacă în acest fel nu te jucai cu mintea cuiva, atunci clar înnebunisem.

-Tu să-mi răspunzi la întrebare. Ai schimbări din acestea bruşte de temperament, mă ignori şi după aceea te dai la mine. Ce aş putea înţelege din asta? Ţipam.

Ace nu a mai avut ce replică să-mi dea fiindcă, probabil, considera că cearta era inutilă. În fond, ce rost avea să se certe cu o tipă paranoică, ce urlă de nebună prin parc ? Îşi ciufuli părul în timp ce eu încercam să mă calmez şi să revin la o gândire normală. Obrajii mă ardeau de la nervi şi lacrimile ameninţau să dea pe dinafară. Ţineam la orgoliul meu şi de aceea nu am început să plâng. Îmi permiteam să mă smiorcăi doar o dată pe zi pentru că nu voiam să par o plângăcioasă.

Totuşi, mă întrebam de ce voia să-mi spună Es – ceva. Cine era acea persoană? De ce voia să-mi spună mie astfel? Aceste întebări mă bântuiau şi am început să-mi caut prin minte anumite indicii. Ace nu pomenise niciodată de vreo fată, de parcă n-ar fi cunoscut una niciodată. Şi, desigur, asta era imposibil. Probabil că el ar fi putut să fie împreună şi cu cea mai frumoasă femeie din lume. Apoi, la şcoală nici o tipă nu semăna cu mine la fizic. Eram unică, lucu ce-mi convenea extrem de mult. Atunci, de unde m-a confundat? Adică, am o faţă aşa de comună?

Am rămas acolo, privind luna ce se reflecta în apa lacului timp de un sfert de oră. Eu începusem a mă calma, iar Ace stătea şi privea pierdut ceva în zare. Ochii săi deveniseră albaştri, precum apa lacului, iar părul îi cădea peste faţa palidă. Era atât de liniştit şi emana o căldură pe care o puteam simţi, chiar dacă stăteam la jumătate de metru depărtare de el. Cu coada ochiului, l-am privit şi am văzut cum strălucea în întunericul serii. Chiar era un înger. Dar, mă întreb, astfel de fiinţe divine ar trebui să îi ajute pe oameni, nu să-i facă să sufere. Am văzut cum s-a încordat şi a şoptit ceva neinteligibil, iar eu l-am privit dezorientată, neînţelegând ce spusese. Tipul ăsta era un mister ! Dar nu oare misterul său mă atrăgea atât de mult ?

-În sfârşit ne vedem ! Trei ani, Parker, trei ani. Atâta timp trebuie să umble o persoană printre galaxii pentru a te găsi? O voce feminină se auzi din spatele nostru.

Eu m-am întors pentru a vedea cine era femeia, dar Ace nu se mişcă fiindcă ştia exact cine era. Am dat ochii cu cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o vreodată. Era perfectă. Părul ei blond cădea buclat pe spate şi îi încadra perfect faţa precum porţelanul, ochii ei albaştri îl fixau pe Ace cu o privire pătrunzătoare, iar buzele roşii erau arcuite într-un zâmbet. Purta o bluză roşie şi o pereche de blugi, iar geaca de piele neagră îi acoperea tricoul superb. Oare aceasta era femeia cu care m-a confundat ?

-Ăh, bună, Charlotte, spuse Ace bâlbâit, fiind luat cu siguranţă prin surprindere. Ea este Cheryl, continuă el simplu.

Am dat mâna cu ea, iar apoi s-a aşezat lângă Ace şi a început să sporovăiască cu el. Îl priveam şi mă minunam fiindcă zâmbea şi râdea cu Charlotte într-un fel... special. Niciodată nu fusese atât de bine dispus cu mine. Şi aici ar interveni gelozia mea profundă plus enervarea fiindcă ne fusese întreruptă conversaţia.

-Ce-ar fii să dormi la Cheryl acasă ? Nu cred că o să ai timp să-ţi găseşti un hotel bun în seara asta, Lott, sugeră brunetul.

-Desigur, dacă nu o deranjează, răspunse blondina, apoi îşi îndreptă privirea către mine.

Am spus că nu mă deranja, deşi nu-mi făcea nici plăcere, şi am chemat un taxi. Pe tot parcursul drumului până la ieşirea din parc, Ace şi Charlotte au sporovăit pe diferite teme, râzând. Niciodată nu m-au băgat în discuţia lor, de parcă eu nici nu aş exista. Dar dacă mă uitam atentă la ei, se vedea clar că Ace ţinea la ea în cel mai sincer mod posibil. Şi nu o trata ca pe mine. Poate... poate o iubea. Gândul acesta mi-a întunecat subit mintea şi m-am cutremurat. Această idee îmi dădea fiori pe şirea spinării şi nu-mi doream ca ce credeam să fie adevărat. Oare toată viaţa aveam să trăiesc într-o prăpastie a tristeţii? Şansele erau extrem de mari. Începând să nu mai suport ideea de a sta lângă ei, am luat-o la fugă pe aleea ce ducea spre ieşire. Prezenţa lui Charlotte şi bucuria subită a lui Ace mă deranjau. De fapt, nu-mi convenea că eu nu am putut să-l fac pe băiat fericit, cum o făcea blonda. Asta era problema mea. În graba mea, am ajuns la ieşirea din parc gâfâind şi fără nici un motiv bun pe care să i-l servesc băiatului. Disperată, m-am uitat în jur şi am văzut un bătrânel ce îşi strângea lent standul de îngheţată. Perfect.

-O îngheţată cu două cupe. Una cu ciocolată şi alta cu caramel, vă rog, am cerut politicoasă.

-Îmi pare rău, domnişoară. Au mai rămas doar aromele cu care fac îngheţata ce aproape îţi îngheaţă crererul. Doreşti din aceasta? A întrebat bătrânelul zâmbind.

Am dat din cap şi am scos din buzunar câteva lire, cât costa îngheţata. Acesta mi-a mulţumit şi mi-a dat un cornet uriaş în care erau băgate vreo cinci cupe foarte mari. Mi s-a făcut rău gândindu-mă că la opt seara, când nu e foarte cald afară, trebuia să mănânc o gigantică îngheţată. Am început să muşc din ea, dinţii răcindu-mi-se instantaneu.

Zece minute mai târziu, îngheţata mea era terminată şi îi vedeam pe cei doi apărând pe alee. Ace avea faţa puţin îngrijorată, iar Charlotte se uita analitic la mine. Probabil mă credea o nebună. Băiatul se apropie de mine şi îmi atinse obrazul cu degetele sale lungi şi calde. În acel moment, toate amintirile din ora de sport mi-au revenit extrem de vii în minte. L-am privit la rându-mi, cufundându-mă în ochii săi atât de adânci şi profunzi.

-Ţi-ai uitat geaca în parc şi s-a murdărit cu noroi, mi-a spus.

Îşi dădu geaca sa jos şi mi-o puse pe umeri, zâmbindu-mi. Mi-am atins şi eu obrazul, realizând că era foarte rece. Efectul îngheţatei, probabil. I-am anunţat că taxiul venise şi ne-am îndreptat înspre maşina neagră ce aştepta lângă bordură. M-am urcat în spate alături de Charlotte, iar Ace în faţă. El i-a dat adresa casei mele, iar eu mi-am lipit capul de geamul rece.

Câteva zeci de minute mai târziu, taxiul a oprit în faţa casei, iar băiatul a plătit. Eu şi brunetul ne-am apropiat rapid de uşă, iar Charlotte a rămas mai în spate, analizând locuinţa. Am deschis uşa şi am intrat înăuntru, urmată de cei doi. În timp ce mergeam, deschideam luminile şi îi prezentam rapid fiecare încăpere blondei. Desigur, nu insistam asupra unei încăperi. Ajunşi la baza scărilor, i-am spus că dormitorul ei era a patra uşă de pe holul de la etaj. Camera aceea fusese biroul tatălui meu înainte să moară. După decesul său, mama a decis să o transforme într-un dormitor în caz de urgenţă – situaţiile rare când veneau în vizită mai multe rude şi nu aveau loc în camerele de oaspeţi dacă doreau să îşi petreacă noaptea la noi.

Am urcat scările şi m-am dus în camera mea, trântindu-mă pe pat. Parcă întreaga energie mi se scursese din corp şi nu aveam chef de nimic. Prezenţa lui Charlotte mă enerva destul de tare şi îmi părea falsă. Când îmi zâmbea, o făcea fals, deşi faţa îi era angelică. Probabil că nici ea nu mă avea la inimă. Şi totuşi, nu avea ce să-mi reproşeze fiindcă îi ofeream un acoperiş asupra capului. Dar oare cât timp avea de gând să stea ? Nu era aici nici de cinci minute şi deja mă deranja. Şi, ce era cel mai important, oare ea îl iubea pe Ace ? Oare fuseseră împreună? Câte întrebări şi nici un răspuns. Enervată de situaţie şi ştiind că dacă zăceam în pat totul devenea mai rău, mi-am luat laptopul de pe masă şi m-am trântit la loc pe suprafaţa moale. Am deschis motorul de căutare şi am tastat rapid „îngeri căzuţi”. Câteva pagini cu extracte din Biblie şi am dat peste un blog. Avea un aspect sumbru, fundalul fiind plin cu cruci distruse şi negru, iar scrisul alb. Am citit rapid tot ce scria, iar o parte mi-a atras atenţia:

Fiind rebeli, au rupt legământul îndrăgostindu-se de femeile pământene cu care, au procreat dând naştere unei mixturi umano-angelică, de uriaşi, denumiţi Nephilimi.

Partea cu Nephilimii nu m-a interesat, ci doar începutul. Dacă Ace este un înger şi el este căzut, asta înseamnă că s-a îndrăgostit de o pământeancă şi au făcut un copil. Şi, dacă mă gândeam bine, Charlotte era singura fată cu care l-am văzut aşa fericit şi ea era pământeancă. În plus, avea şoldurile cam late, dovadă că avusese o sarcină când era prea tânără. Am trântit ecranul laptopului, nevenindu-mi să cred. Toate lucrurile la care m-am gândit erau atât de adevărate... Dacă el era încă îndrăgostit de ea ? Şi dacă copilul lor chiar exista şi Charlotte nu făcuse un avort? Mi se făcea rău doar gândindu-mă. Am început şi eu să iubesc o persoană şi am aflat că el are o prietenă şi un copil. Frumos aşa, deşi nu eram sigură că relaţia lui cu Charlotte existase. Cel mai probabil, ar fi trebuit să-l întreb pe el. M-am ridicat din pat şi am simţit cum pământul îmi fugea de sub picioare. Prea multe „aventuri” pentru două zile. Îmi ajungeau şi mie. Sprijinindu-mă de toate lucrurile ce-mi ieşeau în cale, am ajuns în sufragerie şi ce am văzut m-a lăsat mască. Ace stătea în picioare, fără tricou pe el, iar Charlotte îl ţinea în braţe, mâinile ei mişcându-se pe spatele lui. La fiecare atingere a ei, Ace gemea şi se strâmba. Imaginea aceea îmi creeă greaţă şi n-am apucat să mă sprijin de ceva căci picioarele mi-au cedat. Am căzut lângă trepte şi am continuat să privesc fix ce se întâmpla, deşi mintea mea nu mai funcţiona. Ace şi Charlotte au venit spre mine alergând şi mi-au atins fruntea şi braţele. Imaginea îmi devenea neclară, aşa că m-am bazat pe celelalte simţuri ce erau doar puţin ameţite.

-Ce a păţit? E slăbită. Ce i-ai făcut? Vocea lui Charlotte era acuzatoare şi enervată.

-I-am spus secretul, a ÅŸoptit Ace.

Deci Charlotte ştia că brunetul era un înger. Relaţia lor era şi mai adevărată în mintea mea.
Am auzit oftatul blondei. Aceasta mă forţă să-mi deschid ochii şi ea se uită adânc în ei, parcă vrând să mă hipnotizeze. Am început să mă simt adormită şi am auzit-o cum ţipa nervoasă la Ace. Înainte de a adormi, am şoptit încet:

-Voi. Cuplu.

Apoi alte urlete au inundat camera.