Îi vei da ingerului care nu poate zbura…aripi?

[Berry.]

Am venit si eu cu un comm dupa ce aproape m-ai obligat sa fac asta.^^
Sincer nu am vazut nici o greseala de tastare.
M-a fermecat inceputul(:X), mai ales aceasta parte:
,,Sunt momente in viata in care cazi deoarece nu ai de ales, alteori faci asta desi lupti pentru a ramane in picioare… sau te arunci singur in gol, dandu-te batut. Fara sa-mi dau seama, le-am facut pe toate trei si acum nu pot decat sa regret ca in acest lung drum nu mi-am ferecat inima, asa cum mi-am propus demult sa fac.''
Dialogul nu este sec, descrierea este superba.
Cum se poate ca Sasuke sa se gandeasca numai la razbunarea lui?:-w
De abia astept sa vad ce se mai intampla(chiar daca mi-ai povestit de vreo zece ori).
Si cand pui nextul?
Bye!^^

[Axxa.No.Way]

cathy*angel- ma bucur mult ca iti place si merci de comm^^... nu am avut timp sa postez ca am avut teza la mate(preferata mea ~x( ), dar a trecut si vine cea de romana(chiar preferata mea:X) la care invat mai lejer asa ca iata-ma postad desi e peste trei zile:-"
Strawberry- deci... ;)) cum sunt momente in viata in care avem pofta de ciocolata, dar nu mancam ca punem pe noi ceva calorii care se dau cam greu jos... sunt momente in viata in care vrem sa papam cioko si chiar o facem<3 , cam atat am avut de spus si sarumana de comm=))
Irukandji- Nice to see you again^^ si yap, inca maniaca a genului liric :victorie:

Capitolul X:
Incercarea de a salva pe cineva...


Cu multi ani in urma, cele noua bestii cu cozi au fost create dintr-o energie mai presus de intelegerea noastra. Cand a realizat imensa lor putere, creatorul lor, le-a sigilat pe toate cu ajutorul fortei din care acestea au fost facute, insa oamenii, in cautarea puterii, l-au rupt si au eliberat bestiile. Dandu-si seama de greseala lor, acestia au gasit fiecareia o ”gazda”, o fiinta umana in care sa o inchida. De-alungul istoriei, multi au incercat sa le captureze pentru a se folosi de chakra lor, insa nimeni nu a reusit vreodata, asta pana la aparitia organizatiei Akatsuki. In acelasi timp, bizara energie care era sursa creatiei bestiilor a fost sigilata in corpul multor oameni, dar puterea acesteia era mult prea mare, toate ”gazdele” innebunind si murind in final. Ninja i-au pierdut urma pentru mult timp, insa au gasit-o cand aceasta a intrat in fiica kage-ului din Konoha. Atunci a fost si un mare razboi, cel mai mare din istoria noastra, fata care detinea imensa putere, numita si ”Vindecatoarea cu Privire de Cristal”, murind in incercarea de a aduce pacea, lucru pe care l-a si reusit. Dupa trecerea ei in nefiinta, acea energie avea nevoie de un alt om, a carui soarta era deja decisa si anume sa salveze toate fapturile umane din iminentul razboi ce avea sa urmeze, caci de mult existau mari neintelegeri intre cele cinci mari natiuni shinobi… dar planurile s-au schimbat in timp.
…si asa de la arma Konohai, eu am ajuns sa fiu instrumentul de lupta al tuturor celor cinci natiuni.
Ma durea foarte rau capul si mai mult decat atat mainile, pe care le simteam pline de rani, deasupra carora a fost presarata sare… dar trebuia sa ma astept la asta. Am deschis ochii tematoare, dupa care mi-am privit mana stanga ce avea niste insemne bizare, al caror inteles il stiam prea bine. Imi eliberasem o parte din putere si nu trebuia decat sa astept momentul potrivit pentru a o folosi ca sa scap de aici, insa in primul rand, aveam nevoie de odihna, caci deja simteam toata acea energie cum se zbatea in mine. Sangele imi pulsa mai repede, iar inima imi batea din ce in ce mai tare, respiratia accelerandu-se. Am incercat sa ma gandesc la ceva frumos ce sa-mi aline suferinta, dar imaginatia si optimismul ma parasira, gandurile fiindu-mi cuprinse de imagini sinistre ale mortii tuturor celor dragi, urmate de panica, groaza … si lacrimi.
In cele din urma mi-am revenit. Ma intrebam cum as fi putut sa-mi ascund inscriptiile de pe mana, Tsunade avea cu siguranta sa-i dea seama de ceea ce am facut.
Usa s-a deschis incet, fara nici un sunet, iar in camera a intrat Madara, pasind cu grija. A ramas tacut in dreptul usii, cu bratele incrucisate… nu reuseam sa citesc nimic in privirea lui.
-E mai rau decat credeam, Sakura, mi-a spus calm in cele din urma.
… m-am prefacut ca nu stiam la ce se referea.
-Nu am crezut ca imi poti face fata doar cu atata putere chiar si pentru cateva momente, a adaugat incet.
-E bine de stiut, i-am raspuns suparata.
A continuat nepasator, de parca nu am spus nimic mai inainte:
-Nu inteleg de ce ai facut asta, mai e mult pana la urmatorul razboi, iar acum ca ti-ai eliberat puterea s-ar putea ca ea sa te consume pana atunci.
-Nu mai minti! Nu sunt o copila stupida care nu stie pe ce lume se afla… si nici naiva nu sunt! Konoha si Suna au deja multe probleme cu celelalte natiuni, dintre care unele deja au inceput sa-si pregateasca razboinicii pentru batalie. Pe deasupra, mai sunteti si voi cu tot cu obsesia voastra pentru bestii! i-am spus artagoasa in timp ce imi infasuram mainile cu fasa pentru a ascunde semnele.
A inceput sa paseasca inspre mine, constient de faptul ca il auzeam.
-Opreste-te! i-am zis fara a-l privi, concentrata asupra acoperirii inscriptiilor.
Dar a continuat sa mearga relaxat, fara a rosti nici un cuvant.
-Opreste-te! am tipat, de aceasta data uitandu-ma adanc in ochii lui.
A facut ceea ce i-am zis, desi nu mai erau decat un metru-doi intre noi. Si-a dus mana incet la masca, dupa care a scos-o… lumina ii juca pe chipul palid, conturandu-i trasaturile ce il faceau sa para atat de…
***********************************
Se auzeau pasi hotarati atingand crengile brune ale copacilor ca niste tunete ce prevesteau o furtuna. Vuietele se apropiau din ce in ce mai mult de marginea padurii, erau asemenea unui vant puternic ce distrugea totul in cale… si trecand pe langa o ramura mica cu o frunza delicata in varf, aceasta a fost smulsa si s-a prabusit neputincioasa la pamant, privind inspre cei patru shinobi, in mersul lor necrutator. La un moment dat, acestia s-au oprit, uitandu-se cu uimire si totodata cu dispret in fata, stiind ca erau aproape… mult prea aproape.
-Se pare ca ajungem imediat, a spus Kakashi fara nici cea mai mica urma de teama in glas.
In fata lor se infatisa un platou imens, avand solul nisipiu si lipsit de plante, pe care erau mai multe ridicaturi de pamant asemenea unor dealuri sau chiar a unor munti foarte mici. Cu totii simteau prezenta coechipierei lor si sperau ca aceasta misiune sa se termine cu bine, pentru ca in cazul in care nu vor supravietui toti, scopul principal al celorlalti era sa o aduca pe fata inapoi la academie… caci soarta celor doua sate depindea de acea fiinta pe care o considerau mult prea fragila, dar se inselau amarnic.
-Am o idee, a spus Sasuke privind absent inaintea lor, catre peisajul pustiu din fata.
Ceilalti il contemplau curiosi, iar pe masura ce acesta le explica planul sau, ei il ascultau cu mai multa atentie si interes.
-Ingenioasa idee, Uchiha, i-a zis nepasator Gaara. Dar cum ne vom imparti?
-Nu conteaza, important este sa porim cat mai repede. Cine stie prin ce momente trece Sakura acum… sau daca mai este in viata.
Auzind discutia elevilor sai, barbatul cu par argintiu a intervenit:
-Bineinteles ca inca mai traieste, Naruto… Akatsuki are nevoie de ea, iar liderul lor, Madara, nu i-ar face rau Sakurei niciodata. Si Gaara, mi se pare foarte logic care vor fi echipele. Eu si Uzumaki o vom lua prin lateral, ajungand in final in spatele lor, in timp ce tu si Sasuke veti patrunde prin fata. Nelamuriri?
-Nu. Sa mergem! a rostit Sasuke ganditor, pornind inainte, cu ceilalti in urma sa.
Pe Kakashi il macinau numeroase cugetari: era nerabdator sa isi vada elevii luptand, de asemenea era ingrijorat pentru ei si se intreba daca va fi capabil sa o protejeze macar pe rozalie, insa observase perspicacitatea tanarului Uchiha… echipa sa avea nevoie de un conducator. Oare Sasuke era indeajuns de bun pentru a indeplini aceasta functie si a-si indruma colegii? Nu… era prea multa ura in el.

Era ciudat, semana mult prea mult cu Itachi si chiar cu Sasuke… nu era de mirare, doar in toti trei curgea acelasi sange, cel al celui mai temut clan ce a existat vreodata in Konoha.
Stateam in pat si nu incetam a-l privi pe Madara, cand mi-am dat seama ca ma holbam la el de ceva vreme, mi-am plecat capul in incercarea de a-mi ascunde chipul imbujorat. I-am simtit mana jucand-se delicat in parul meu si atunci s-a auzit brusc un zgomot puternic… o explozie. Acesta s-a ridicat imendiat de pe marginea patului in care eram si iesind pe usa, a trantit-o cu putere. Am incercat de trei ori sa ma ridic pana am reusit si pe urma mi-am dat seama ca puteam ajunge in locul de unde s-a auzit acea bubuitura numai daca ma foloseam de puterea mea. Am inchis ochii alene si am desfacut grabita fasa in care imi infasurasem o parte din mana stanga, presand fara mila pe rana inca deschisa de la incheietura. Picaturile lichidului rosiatic au inceput a se prelinge pe jos, iar cand am deschis ochii, nuanta lor neobisnuita de un albatsru cristalin era acolo… gata sa ucida. Intreg corpul mi-a fost cuprins de o energie ca un drog, ma simteam ca un mort readus la viata. Am luat-o la fuga catre locul din care se auzea infernala galagie, iar cu fiecare pas eram din ce in ce mai aproape de locul unde se tinea lupta. Odata ajunsa acolo nu reuseam sa disting mai nimic, o ceata densa parca invaluise intreaga incapere pe jumatate daramata. Cine cu cine se batea? Privind mai atent, am reusit sa disting doua perechi de Sharingan si inca unul, iar in zid era o spartura mare ce ducea catre lumea de afara… era un haos total. In urmatoarea clipa, cineva m-a apucat de talie si am fost lipita de trupul misteriosului vinovat. Am vrut sa ma intorc sa-i administrez o privire… una singura era de ajuns ca sa-l opresc din a mai face umbra acestui pamant si asa destul de plin de specimene ca el sau ea, dar mi-a prins gatul intr-o singura mana si nu puteam sa privesc in spatele meu. Brusc, am auzit un tipat, cineva era ranit… era Gaara. Trebuia sa fac ceva, desi nu vedeam mai nimic de ceata. Mi-am ridicat mana cu incheietura inca sangeranda, iar cand un strop s-a prelins pe maneca mainii din jurul taliei mele, a patruns prin haina, lasand o gaura si a atins pielea uimitor de alba a celui ce ma tinea. Puteam sa ii fac fata daca nu as fi fost in acea stare de ameteala… de abia ce puteam sa ma tin pe picioare. Ciudat era ca persoana care ma tinea, in loc sa-mi dea drumul si sa strige de durere, m-a strans mai tare. Atunci ceata a disparut partial si doar siluetele a doua persoane au devenit clare… erau Itachi si Sasuke. In acel moment mi-am dat seama ca eu eram intr-un colt al acelei incaperi cu adevarat mare, iar in cel de langa mine era fratele coechiperului meu, in timp ce brunetul se afla in fata noastra. Ce cauta acolo? Insa mai ales ce ii lua atat de mult sa ma salveze? Parea ca ezita si asta nu ma mira deloc… avea de ales dintre a-si indeplini razbunarea si o fata pe care o considera enervanta, pe deasupra pe care o ura. Nu mai aveam nici-o speranta, se parea ca trebuia sa ies de acolo pe cont propriu, dar asta nu se putea atunci, cand eram slabita, lipsita de vlaga si mai ales intr-o astfel de stare. Sasuke m-a privit in ochi si nu stiu de ce, uimirea i se intiparise pe chipul brazdat de ura si dispret… mi-a zambit trist, iar in urmatoarea clipa ceata iar a aparut si eu am fost eliberata din stransoare. Cand m-am uitat inspre cel ce ma tinuse atata timp pe loc, l-am vazut prabusit la pamant si scuipand sange… trupul sau era paralizat partial datorita otravii dintr-o singura picatura de sange de-a mea, ce doar i-a atins pielea. Daca era cu adevarat puternic ar fi avut sanse sa apuce ziua de maine, iar daca nu… atunci sa fie mai atent data viitoare cand imi va sfida puterea si abilitatile de ”vindecatoare”. Mai mult decat a face pe ”doctorita”, ucid.


imi cer scuze ca v-am facut sa asteptati, dar mi-a fost imposibil sa scriu pana acum(sau macar sa termin capitolul ;)) din cauza tezelor , testelor, olimpiadelior si tot asa...+ o ruda a venit din strainatate and you know how it is: family and the loved ones first^^) dar acum vine vacanta si promise un capitol mult mai curand:-)
P.S: sorry pt toate punctele de suspensie=))(cred ca am cam exagerat dar decat sa ma verific si a 2-a oara, mai bine sa postez, nu?^___^) anyway, multumesc mult celor care cititi acest fic si sper sa nu va dezamagesc vreodata[-x

[Irukandji]

cathy*angel Trebuie sa te bat ca ai postat inaintea mea :p.... Imi pare rau de intarziere dar si eu am fost ocupata cu tezele si inca mai sunt .... avand in vedere ca am dat doar una. Cealalta miercuri si e teza pe care o urasc cel mai mult ( la romana..... e prea mult de invatat ). Dar acum nu e o problema... mi-am rezervat special 15 minute din viata pentru a citi capodopera!!
Fanul nr. 1 revine ....

Desi nu sunt o fana sasusaku ( chiar ma seaca in ultima vreme ) pot sa spun ca ficul tau imi place la nebunie!! Descrierea care e superba si captivanta se impleteste armonios cu naratiunea tinuta bine in lesa in timp ce dialogul ne mai aduce aminte de existenta personajelor :)). Totul e foarte frumos si bine scris! Greseli de tastare poate ca sunt dar nu stau acum sa le caut.
Chiar daca vei continua sa postezi rar eu raman fanul tau nr.1 asa ca nu te stresa... ia note mari si uimestene cu fiecare capitol... nu te stresa sa faci o varza. Acum.... nu comentez mai mult pentru ca de cand am citit restul am mai uitat ce sa intamplat si sambata o sa reiau tot ficul sa imi amintesc ce a fost ca nu mai au logica intamplarile in capul meu :)).
p.s. Asta e printre putinele ficuri pe care le mai citesc si cu siguranta singurul pentru care mai vizitez zupul si ma loghez deci sa nu te prind ca te lasi de el ca o sa vizitezi cimitirul :-".

[Berry.]

Buna, Axxa!>:D<
Acest capitol este foarte frumos, ca intotdeauna. Stiu ca postezi rar si te inteleg ca nu poti posta des deoarece ai mult de invatat, gimnastica si toate cele asa ca nu te voi ruga sa pui continuarea repede, poti sa o postezi cand vrei.
Am observat ca pui virgulele unde trebuie si nu le pui oriunde ai tu chef si asta ne ajuta pe noi cititorii sa citim cu mai multa placere, bravo.:*
Descrierea se imbina frumos cu naratiunea si dialogul care nu este sec. Descrii superb la persoana I si se poate vedea cu ochiul liber ca pui suflet in tot ce scrii si din aceasta cauza te felicit.
Si cum ti-am mai spun: sa nu te lasi de fic, posteaza cand poti si cat poti, dar nu te lasa de el pentru ca este primul tau fic si vreau sa aiba un sfarsit pe masura continutului.
Mult noroc la scris si astept continuarea.>:D<

[Axxa.No.Way]

cathy*angel-> stiu ca sunt o intarziata=)) (m-am cam nascut cu asta :]] ) si please don't be mad at me:pls:
Irukandji-> sper ca ti-a mers bine la teza si thanks de intelegere(scoala e obositoare... afurisita a inceput din nou :| dar imi voi dedica multe din orele de istorie si umpic fizica pentru scris:-" )
Strawberry-> ma petite sys, merci mult de intelegere si here's a big bear axxa hug just for you>:D<[I'm waiting for a super berry bear big hug^^]
multumesc de commuri si celor care citesc acest fic si sper ca acest capitol o sa va placa

Capitolul XI:Colierul
Partea I

In jurul meu era un haos total… mirosul inabusitor de sange se impletea cu cel de sudoare si teama, intr-un parfum demonic al mortii. Daca as fi avut si cealalta jumatate a colierului meu, lucrurile ar fi fost cu adevarat diferite si victoria ar fi fost de partea noastra. Cineva mi-a intrerupt sirul gandurilor, prinzandu-mi incheietura mainii stangi si tragandu-ma insistent.
-Au! am exclamat, simtindu-i stransoarea.

-Trebuie sa plecam! Acum! a spus poruncitor Sasuke, cu o expresie serioasa intiparita pe chip, parca analizand modul cel mai sigur de a scapa.
M-a apucat imediat de cealalta mana si m-a luat in brate, alergand cu o viteza uimitoare. Am iesit din acel loc sufocant si nu s-a oprit pana cand nu eram cat mai departe de el. Vantul imi sufla pletele rozalii si pentru prima oara in viata, ma simteam ocrotita, ca si cand nimeni si nimic nu m-ar putea rani. Acea ”imbratisare” mi-a trezit multe amintiri dureroase… de atatea ori am avut parte de gesturi pline de afectiune din partea parintilor, in special a bunicilor, dar si a lui Itachi, Madara, a celor doi frati ai mei, Ikuto si Deidara, insa intotdeauna am fost constienta ca totul avea sa dispara de parca nu ar fi exitstat niciodata. Cel mai ciudat era ca aveam aceasta senzatie stranie de siguranta, cauzata de simplul gest al lui Sasuke de a ma duce in brate, caci de abia puteam sa ma tin pe picioare… ceva din el imi amintea de mine, de perioada in care uram doar pentru a stii ca inca traiesc. Treptat, acel sentiment de dispret pentru tot ceea ce ma inconjura a disparut, fiind inlocuit de deznadejde si tristete. Il admiram pe brunet si in acelasi timp imi parea rau pentru el ca inca de la moartea familiei sale, razbunarea i-a ramas in suflet, crescand din ce in ce mai mult. Tremurul grabit al inimii sale ma linistea si il inganam usor in gand, asemenea unui cantec dulce. In cele din urma, mi-a dat drumul si m-am asezat slabita pe iarba umeda ce imi dadea o senzatie aproape nesimtita de frig, desi vremea era destul de frumoasa si soarele stralucea edenic, imprastiand iluziile sperantei.
-Ar trebui sa ajunga aici curand, a spus Sasuke cu indiferenta.
-Gaara e ranit, nu? am intrebat chiar daca in sinea mea stiam ca asa era.
-Da, dar se pare ca nu e singurul, mi-a raspuns apropiandu-se de mine si atingandu-mi incheietura ranita a mainii.
-E doar o rana superficiala, am mintit in timp ce o priveam.
-Atunci de ce nu o vindeci? Chiar si in starea in care esti acum, ai putea sa iti faci ”zgarietura” sa dispara si se presupune ca e floare la ureche pentru tine, doar ai un nivel foarte mare ca Vindecatoare… de fapt, exagerat de mare pentru o fetita atat de neajutorata ca tine.
M-am uitat urat la el si mi-am smuls mana din a sa, spunandu-i:
-Nu e treaba ta.
Brusc, am auzit niste fosnete indepartate… cineva se indrepta spre noi. Cu fiecare secunda, pasii se apropiau din ce in ce mai mult. La inceput, m-am temut ca erau Madara, Itachi sau Deidara, dar pe urma acest sentiment s-a preschimbat in ingrijorare… simteam chakra lui Kakashi, Naruto si a lui Gaara, care era emitea un semnal mult prea slab. Nu ma indoiam ca era grav ranit. In numai cateva momente, toti trei au ajuns langa mine si Sasuke. Profesorul nostru il tinea in spate pe roscatul al carui sange se prelingea pe hainele sale si ale senseiului. Toti trei pareau obositi, dar gandindu-ma mai bine, si Sasuke arata extenuat.
-Cum ati reusit sa scapati? a intrebat brunetul.
Kakashi l-a pus cu atentie pe Gaara pe pamantul aspru si i-a raspuns colegului meu:
-Se pare ca ne-au lasat sa plecam, la fel ca pe voi. Cred ca datorita lui Madara am reusit… nu s-a schimbat deloc, inca incearca sa isi protejeze logodnica si nu ar rani-o niciodata. Totusi, e destul de bizar ca ne-a crutat si noua vietile…
-Ce logodnica? s-a interesat Naruto.
Lucrurile luau o intorsatura neasteptata… ma deranja ca cei doi coechipieri ai mei sa stie acest detaliu nesemnificativ
-Sakura, ai grija de Gaara! a continuat cel al carui par alb era usor miscat de vant.
M-am indreptat catre ranit si m-am asezat langa el, verificandu-i pulsul si am constatat ca era mult mai grav decat ma asteptam… daca prietenul meu din copilarie nu avea sa primeasca un ajutor medical imediat, atunci sansele ca el sa ramana in viata erau foarte putine.
-Sensei, cine e logodnica lui Madara? a repetat blondul.
-Eu, am raspuns aproape tipand.
M-am ridicat si m-am adresat lui Kakashi:
-Nu pot sa-l vindec, cel putin nu in starea in care sunt acum. Mi-ar lua mai mult de trei zile sa ma recuperez complet, dar ar fi prea tarziu pentru el. Cum satul e departe, mai avem doar o singura optiune… casa parintilor mei e destul de aproape si acolo este cealalta parte a colierului meu. Cu ajutorul ei puterea mea va fi intregita si voi putea sa-i salvez viata.
Toti ma priveau cu uimire, mai putin Kakashi care parea ingandurat. O scurta tacere ne-a patruns, fiind in cele din urma distrusa de vorbele profesorului:
-In regula. Sasuke te va insoti, dar sa va grabiti. Nu avem timp de pierdut, asa ca veti pleca imediat.
Brunetul a incuvintat tacut din cap si m-a intrebat:
-In ce directie mergem?
-Incolo! i-am spus, indicandu-i cu degetul directia.
-Eu de ce nu pot sa merg? s-a auzit glasul revoltat al lui Naruto.
-Tu ramai cu mine si cu Gaara, i-a raspuns senseiul.
Intr-un fel imi parea rau pentru blond, as fi preferat sa vina el cu mine. Dintr-un impuls, m-am intors catre el si i-am pus mana pe umar, spunandu-i:
-Ai grija de Gaara pentru mine, da? Ma bazez pe tine!
Si i-am zambit.
-Si tu sa ai grija de Uchiha, s-ar putea sa-l inghita propria mandrie! mi-a spus razand.
Isi revenise la normal si simteam ca tensiunea aparuta cand s-a aflat legatura dintre mine si Madara, se evapora incet.
Cand aveam sa ma intorc, vroiam sa-i explic totul… absolut totul. Merita sa stie, doar era o persoana extraordinara si simpla sa prezenta imi ridica mereu moralul.

Dupa douazeci de minute in care am fost purtata in brate de brunet, gandindu-ma si repetandu-mi neincetat in minte ca ma voi descurca si ca totul va fi bine, am ajuns aproape de casa mea… fostul meu camin.
-Poti sa ma lasi jos, vom merge pana acolo ca sa-mi amintesc exact unde este.
Mi-a dat drumul si am continuat sa pasim in graba catre destinatie. Atingeam fiecare copac ce-mi iesea in cale de teama sa nu cad si ma dezechilibram usor des.
-Poti sa te sprijini de mine, mi-a spus luandu-mi mana si punand-o dupa gatul sau, dupa care m-a prins de talie.
Era destul de ciudat pentru mine, intotdeauna m-am descurcat de una singura si nu eram obisnuita deloc sa fiu ajutata. Totusi, era o senzatie placuta sentimentul ca pana si pentru o secunda eram in siguranta… desi nu avea sa dureze prea mult.
Simteam nevoia sa rostesc un singur cuvant, oricat de greu mi-ar fi fost. Da, acel cuvant… unul singur:
-Multumesc.
-Deci, cum a ajuns liderul unei organizatii teroriste sa-ti fie logodnic? m-a intrebat, sustinandu-mi o mare parte din greutate si avand grija la fiecare pas al meu.
-Este o poveste lunga…
-Toate povestile sunt lungi, a venit si raspunsul sau.
-Avand aceasta imensa putere care nu mi-a adus decat nefericire si suferinta, parintii mei erau ingrijorati pentru viata mea si sperau sa supravietuiesc pana la iminentul razboi ce are sa vina, iar pentru a se asigura ca nu voi muri pana atunci si ca imi voi indeplini destinul, au facut un pact cu Madara. El ma va proteja in schimbul a nu stiu ce lucru sau favoare oferita de familia mea. Inca nu am reusit sa aflu ce, dar nici macar nu imi pasa. Imi este indiferent orice are legatura cu parintii mei, pentru ei intotdeauna a fost mult mai important satul, onoarea si gloria decat unica lor fiica… eu am fost un nimic in sufletul lor, iar ei sunt la fel in al meu, i-am spus glacial, doar pentru a-mi masca usorul tremur al vocii.
-Nu prea pare ca iti sunt indiferenti.
-Stiu… dar vreau macar sa pretind asta, i-am zis cu o evidenta urma de tristete in glas.
Curand, am ajuns in dreptul casei mele care era intr-un fel de poienita mai mare si plina de verdeata, insa se schimbase mult. Era prea pustiu, parca avea o aura sinistra ce te cutremura si te chema in linistea si pacea eternului somn. Am pasit prin locul ce candva a fost o gradina, am trecut pe sub ciresul uscat, de mult putrezit si cu un aer sumbru si inainte sa realizez, eram deja in dreptul usii. M-am desprins de Sasuke si apasand incet pe clanta, inainte de a deschide usa, m-am intors catre el si i-am spus:
-Noi doi ne asemanam destul de mult… una dintre singurele si putinele diferente este ca tu ai fost candva fericit si iubit de toti cei din jur, dar eu m-am nascut nefericita si asa a trebuit sa trec prin viata pana acum… fara niciun drept de a trai cu adevarat.
Am impins usa cu putere si scartaitul ei imi trezea un sentiment puternic de nepasare. Atunci mi-am dat seama ca era exact asa cum imi spusese Madara ”e mult mai grav decat credeam” si avea dreptate… ma indepartasem mult prea mult de adevarata eu… ii spusesem cu mult timp in urma ”la revedere”, dar se pare ca am gresit cuvantul, ”adio” era mai potrivit…

*un mic indiciu pt partea a II-a: se va intampla ceva ce va influenta destul de mult soarta echipei =]

[Irukandji]

Ura sunt prima :yes::yes:. Fanul nr 1 a revenit :->. Acum sa incepem sa puricam acest capitol :-".

Descrierea, la fel ca intotdeauna: nu seaca, nu plictisitoare, nu exagerata. Mie imi place la nebunie :x :X.
naratiunea nu e grabita, curge lin printre pietricele, fara sa se grabeasca. Nu-i nici seaca, nici greoaie ( ca la mn.... dar ce sa fac, eu sunt fana a genului politist :)) ) si se imbina armonios cu descrierea.
Dialogul nu e sec si nici prea mult, deci inca cv ce imi place.

Iubesc ficul tau la nebunie asa ca vino repede cu nextu, si daca vrei timp, iti dau si ora mea de istorie :)).
Eu sunt fana ta nr 1 si asa voi ramane. Sa nu aud pe altcineva ca se da fanul nr 1 ca ii rup gatul. Orice ai face si orice ar fi eu sunt aici sa te sprijin si nu te las sa renunti la fic :*. Spor la scris si felicitari pentru ca esti f talentata. Ja ne ;;).

[Berry.]

Hi, Axxa.>:D<
Am trecut si eu pe aici cu intarziere, stii ca sunt foarte intarziata^^'', de fapt amandoua suntem doua intarziate, de-aia suntem si sys-uri, nu?;;)
Descrierea a fost minunata, ca in fiecare capitol, nu este seaca si nici plictisitoare.xDMie una imi place foarte mult. Ti-am spus de vreo cinci ori ca as fi preferat ca logodnicul Sakurei sa fie Itachi, pacat ca nu m-ai ascultat.:[[ Actiunea nu este grabita, curge normal. Dialogul nu este sec, in nici un capitol nu a fost si se imbina frumos cu naratiunea. Acum sa-ti spun ca am vazut o greseala de tastare:
''exitstat'' - existat
Aici ai o fana intarziata cu comentatul care asteapta noul capitol si vreau sa-ti reamintesc din nou ceva: nu te lasa de fic, este primul tau fic si vreau sa aiba un final pe masura, un final grandios. Parca ai pomenit si ceva de o a doua parte a ficului, nu?
Ja ne si astept noul capitol. Il postezi mai devreme, asa ca un cadou pentru mine?;;)

[Zouly]

te ub3333sk pentr-u acest fic...greseli raar am vazut aici.....descrierea este asa de...bogata la fel si dialogul si imi place comportamentul personajelor(love sasusaku 4-ever)draga mea sysi sper ca vei continua ficul taaau...e asa frumos si deabea astept primul kiss sasusaku si imi place ca ai ajuns la cap. xI fara sarut chiar daca abia il astept si sper ca continui ficul si sa il termini ca altfeel kill you..hi hi ee am spus si eu asaaaa..sa te sperii umpika asammmm apropo.. id-ul meu este roxana.budei daca vrei sa vorbim..te asteeeept cu continuarea cat de repede posibiiiil!!!!!!!!!!!!!!! Am venit dupa sufletul tau!

[Axxa.No.Way]

merci mult de commuri^^
apropo... Super Berry (chestia cu intarzierea se trage din familie, pentru ca se pare ca o am si eu;)) )
deci... iar am intarziat :-| (vina ta, scoala afurisita!) prea mult de invatat pentru FCE si tot ce tine de scoala, scoala si iar scoala :-[ dar here's the new chap, enjoy it :]

Capitolul XII: O privire mai atenta…


Interiorul casei imi inspira un sentiment ciudat, straniu. Peretii cu varul dus pe alaturi pareau niste pete uriase asemenea unor abisuri infioratoare. Podeaua de un maro foarte deschis avea niste balti intr-o nuanta rosiatica de cafeniu… era sange. Mobila invechita iti purta gandul departe, intr-o vreme aparent banala de demult, desi decorul devenit sumbru trada evenimentele petrecute intre acei patru pereti.
Am urmat-o pe rozalie printre nenumarate camere, fiecare avand un aer inchis, si o aura tanatica ce accentua pustiul casei traditionale, care intr-un mod ciudat ma calma, in loc sa-mi impregneze teama in suflet… dar mai aveam asa ceva? Dupa atata timp in care nu l-am ”folosit” si nici nu i-am dat ascultare era de uimit ca, privind suvitele roz de par si trupul ce mi se mladia in fata, il simteam tresarind in acelasi ritm alert ca al inimii.
Era atenta la fiecare pas si mersul ei incetinea considerabil, asa ca am vrut sa o intreb daca mai aveam mult pana ajungem in locul unde este acel ”ceva” de care avea atata nevoie. Pe deasupra, era bizar faptul ca ”domnisoara” inca nu imi adresase niciun cuvant.
-Hei, ce faci? Acum o luam la stanga… de ce tot mergi inainte? mi-a spus intorcandu-se catre mine.
Chipul ei era mai palid ca niciodata, dar era de asteptat odata ce a pasit in acest loc ce cu siguranta ii trezea amintiri dureroase. L-am vazut cand i-am patruns in minte folosind Sharinganul, pe el si lupta incheiata cu moartea celor dragi. Imi amintea oarecum de mine, ceea ce ma facea sa imi para rau pentru ea. Gresesc! Imi era mila…
Intrasem intr-o incapere ciudata, mult prea goala pentru a crede ca a locuit vreodata cineva acolo. Cuvintele ei mi-au atras atentia, surprinzandu-ma intr-o oarecare masura:
-Asta a fost camera mea. Acolo era candva un scaun mic, facut de tata, pe care imi tineam mereu iepurasul de plus, Dikssy*, iar in coltul acela era o masuta din lemn de nuc cu o vaza de flori deasupra. Obisnuiam sa le ud aproape zilnic. Vezi patul de langa peretele ala? Inainte era plin de jucarii si chiar inconjurat de ele… imi spunea aratandu-mi-le cu degetul.
In timp ce imi indica fiecare loc, povestindu-mi, lacrimile au inceput sa i se prelinga usor pe obraji. Cand si-a dat seama, a tacut si si-a apropiat de ferestrele cu geamurile prafuite, murdare si chiar sparte. Era evident ca nimeni nu venise aici de mult timp.
-Mai bine ne-am grabi! a spus in cele din urma cu un tremur usor ascuns in glas.
-Da… am aprobat-o ganditor.
Atunci s-a dus in mijlocul fostului ei dormitor si a inceput sa bata cu piciorul in podea, facand asta de cateva ori, in locuri diferite. Innebunise cumva? S-a auzit un ecou la cea din urma lovitura si Sakura s-a aplecat imediat, examinand suprafata plina de praf. Si-a scos pandantivul de la gat, avand un lant lung si o piatra pretioasa ascutita ce semana cu varful unei sageti.
-Ce este ala? am intrebat-o din curiozitate.
Ciudat… chiar ma interesa sa aflu. Persoana din fata mea care intotdeauna mi-a parut atat de misterioasa, mi-a raspuns cu unul din cele mai false zambete pe care le-am vazut vreodata:
-Este safir negru, conserva energia mai bine decat orice obiect.
Sigur ascundea ceva, poate un alt secret, o alta abilitate periculoasa sau acelasi sentiment pe care l-am negat atata timp… tristetea. Cu o mana trasese conturul unui patrat, iar cu nestemata din cealalta facea acelasi lucru, urmand degetul palmei goale ce se plimba incet pe podea. Parea foarte concentrata si grijulie in acel desen. Dadea impresia unui joc de copil, dar expresia serioasa de pe chipul ei ma facea sa ma indoiesc de puerilitatea actiunilor sale. In acel moment mi-am dat seama ca magica ei piatra lasa in urma o dara rosiatica, careia rozalia nu ii dadea cea mai mica atentie. Spatiul din interiorul conturului disparuse brusc, lasand o gaura, in care se vedeau niste scari cenusii ce conduceau catre un loc intunecat. A inceput sa le coboare si mi-a facut semn sa o urmez. In timp ce mergeam in jos, mai mult atent la pasii acesteia decat la ai mei, priveam nestiutor in fata… macar daca as fi fost constient de ceea ce eram pe cale sa-i ingadui. De ce nu mi-a dat viata un semn? De ce nu am oprit-o cand puteam? Acum nu mai conteaza, desi de fiecare data cand imi amintesc cat de naiv si idiot am fost, simt ca imi fierbe sangele si un puternic instinct de a ucide ma cuprinde… daca as fi stiut ca duceam la o moarte sigura unica persoana capabila sa-mi salveze sufletul, m-as fi intors si as fi luat-o cu mine. Dar am continuat sa pasesc in urma ei, in intuneric, fara sa-mi dau seama ca asta facusem toata viata pana sa apara ea… lumina mea calauzitoare.
-Am ajuns, mi-a spus incet si fara tragere de inima.
Pipaind cu rabdare peretele, rozalia a gasit un intrerupator pe care l-a apasat si imediat dupa, camera in care ne aflasem devenise mai clara, conturata de lumina pala a unui bec vechi. Am privit in spate, unde se afla un lung coridor ingust. Pe acolo venisem.
Incaperea in care ne aflam era cenusie si goala. Pe podea era un desen la fel ca cel de pe hainele Sakurei, era cu siguranta emblema clanului sau.
-Ai face bine sa te dai mai in spate, mi-a zis surazand, dupa care chipul ei a devenit brusc serios si a continuat.
-Cand il voi vindeca pe Gaara imi voi folosi intreaga putere pentru prima oara, asa ca e mai mult decat probabil ca o perioada dupa sa nu fiu prea constienta sau chiar deloc de ceea ce fac sau spun. De aceea, spre binele amandurora, ignora si uita fiecare cuvant si actiune a mea . Poate ca asta te va face, din contra, sa le dai mai multa atentie, dar crede-ma ca e in interesul tau, al meu si al multor altii sa dai uitarii totul. Acum ca am lamurit asta, indeparteaza-te putin… ar fi pacat daca te-as praji printr-un accident.
Fetita aparent inocenta improsca cu venin. Am pufnit intr-un ras scurt si m-am sprijinit de perete, privindu-i cu atentie fiecare gest. Era prima oara cand era atat de usor de citit. Mi se parea evident ca imi vorbise astfel pentru ca era nervoasa sau mai degraba emotionata intr-un mod temator… nu ii placea sa fie aici, nu dorea sa faca asta. Era ca o dansatoare ce urma coregrafia papusarului, totusi, cu fiecare pas era mai aproape de sfarsitul spectacolului, unul ce niciodata nu va fi dat in reluare. Evolua pe scena ca un simplu figurant sau poate chiar un personaj secundar… inca un lucru de care nu aveam nici cea mai vaga idee pe atunci. De fapt, totul se invartea in jurul ei… si eu la fel, dar pacat ca mi-am dat seama de asta mult prea tarziu.
Cu safirul ascutit dintr-o mana, contura semnele de pe cealalta, lasand in urma o dara de sange. Lichidul metalic se zdrobea de podea aproape tacut, desi in mintea mea rasuna. Eram ingrijorat pentru ea si am zambit la acest gand, aproape sigur ca ma inselam si ca nu era decat o senzatie imediat aparuta ce avea sa dispara, poate cauzata de mila. Acum cred ca amandoi eram prosti, insa aruncand o privire mai atenta asupra mea, eu eram mult mai rau decat ea, mult mai mult decat un simplu idiot… unul care isi nega sentimentele, inconstient de inevitabil.
Dupa ce a terminat de parcurs pielea sa fina si alba cu ascutisul pandantivului, in peretele din fata noastra a aparut o dunga ca o crapatura ce il impartea in doua. Cu nestemata inca plina de sange a trasat conturul liniei, devenita un crater, in mijlocul caruia statea agatata o piatra identica cu cea a Sakurei. A luat-o si a lipit-o de cea a colierului sau, cele doua contopindu-se. A pus la gat safirul, acum intregit. Intelesesem la ce se referea, asta era acel ”ceva” de care avea nevoie pentru a-si elibera intreaga putere si anume cealalta jumatate a lantului sau. S-a intors catre mine cu ochii mai scanteietori si albastri ca niciodata, asemenea cristalului.
-Trebuie se ajungem cat mai repede la Gaara, mi-a zis rece si trecand cu indiferenta pe langa mine, inapoi catre coridorul din care am venit, in casa ei si in final din nou la aer curat. Parea mai puternica si increzatoare in propriile abilitati, dar era ceva ce ma fascina la ea, acei doi ochi in care mereu se afla un alt sentiment diferit… ciudat era ca le cunosteam pe toate.
Da, o privire mai atenta ar fi fost de ajuns sa realizez ca eram mintit, inselat de masca pe care o purtasem atata timp si care acum se afla pe acel chip angelic de nerecunoscut. Una singura si mi-as fi dat seama ca ceea ce eu numeam mila inflorise in temuta iubire, una ce avea sa declanseze razboaie si sa ma schimbe total in bine, in rau… chiar nu mai conta. Cand te gandesti ca totul a inceput cu acesti pasi mici, desculti, pe care ii auzeam in acele momente in fata mea, aceiasi care mi-au intrat in viata, dandu-mi un nou motiv sa ma razbun, unul mai intemeiat decat oricare de pana acum… si iata-ma zambind naivitatii din mine.

* sper ca va mai amintiti de Dikssy, iepurasul din capitolele anterioare, al carui nume l-au gasit Sakura si Sasuke in copilarie :-]

astept cu nerabdare parerile voastre si o sa incerc sa scriu mai repede(asta daca isi face si distinsa doamna inspiratie aparitia, iar domnul timp devine mai liber si nu mai e papat de scoala :D )^___^

[Irukandji]

Axxa, ai promis ca il postezi acum 2 saptamani, mai ti minte? Turbez aici.
In fine, m-am luat la cearta cu A`Svear ca tu esti mai buna ca Nya si Metal :)). Deci, Raman fanul nr. 1 Si sti asta. Pur si simplu scrii genial de bine.
Descrierea ta ma lasa masca. Atunci cand scrii, chiar simt ceva. Particip emotional la actiune. Cand personajul e trist sunt si eu, cand e vesel sunt si eu etc. Totul e atat de creativ si de frumos. Modul in care ai scris din punctul de vedere a lui Sasuke a fost genial :x :x. Sublim!!
Actiunea daca ar fi grabita ar insemna ca am gresit ficul ^.^'
Dialogul nu e sec, dar a fost cam putin in acest capitol. Putin mai mult, ca ficul devine obositor altfel.
Sa sti ca te bat daca il faci cu Sad and. Happy and oke? Altfel nu e corect. Ma supar :D....

Deci eu deja astept nextu. So, raman fanul numarul 1!! Tot restul vietii tale... :D