Animezup - forum manga si anime

Hey am ajuns si eu insfarsit =]] .
Stiu ca am venit atat de tarziu cu un comentariu , dar abia ieri la 1 dimineata am terminat de citit toate capitolele =]] . Mda , nu prea aveam somn xD . Deci nu stiu cum sa spun , daca spun ca fic-ul e perfect , mint . Imi place prea mult , cred ca este unul din fic-urile mele preferate de pe acest forum . Defapt din toate forumurile =]] . Meriti numai felicitari , deoarece pot spune ca esti o scriitoare adevarata . Am mai citit cateva lucrari de ale tale cand inca nu eram inregistrata si mi-au placut toate atat de mult. Chiar sti cu ce se mananca un fic . Ai de toate in fiecare capitol . Ceea ce scri ma tine curioasa pana scri si celalalt capitol xD . Imi place ca sti sa descrii ceva . Mi-am putut crea o imagine despre fiecare personaj in parte . Naratiunea se imbina placut cu dialogul deci este foarte bine .
Ultimul capitol mi-a placut extrem de mult , la fel ca si celalalte , deasemenea =]] . Nu-mi vine sa cred ce a facut Paul . E un mare mare mare idiot . A speriat-o pe Mirabela ( ce nume frumos <3 ) . Chiar totii baietii vor lucruri de astea ? Mda , cred ca deja stiu raspunsul =]] . Cristi inca crede ca e baiat bun =]] . Sigur . Nu-l mai vreau deloc pe Dan in viata Mirabelei, dupa ce i-a facut . Un mare idiot si ala=]] . Cred ca incepe sa imi placa de Will din ce in ce mai mult =]] . Inainte il uram o_o . Acum chiar vrea sa o protejeze pe fata sa ii fie alaturi .
Astept cu nerabdare urmatorul capitol care sper sa vina repede xD . Spor la scris . Inca o data felicitari pentru tot ce ai facut . Le meriti =] . Chuu <333

Mulțumesc de aprecieri! :X Ca întotdeauna, mă susțineți cu părerile voastre... mulțumesc pt. fiecare comentariu și fiecare remarcă. sunteți prea sweet, dar mereu sunteți așa : )) aștept în continuare părerile voastre sincere <3 de bine, de rău, de ce-or fi, mă interesează să vă știu părerile... și sper să vă placă în continuare!

lectură plăcută!


Timpul se scurge repede. Aşa cred adesea, însă când viaţa se joacă cu tine, pur şi simplu te rogi ca minutele să ţi se pară secunde, ca momentele urâte să plece repede. Să se evapore şi să nu ai nevoie de consolări , să nu fi slab. Dar chiar atunci , îţi trage ţeapă şi timpul trece prea greu. Nu. Nu e ficţiune. Nu sunt rânduri scoase dintr-o carte dramatică şi cu final ce părea că odată şi odată va trebui să se termine bine. Nu era o telenovelă. Nu era un film.
Era viaţa mea.
Şi ora de biologie. Eram pe jumătate prinsă în visare şi pe cu cealaltă jumătate eram atentă la oră. Desigur, nu pricepeam ce zicea profesoara şi nici nu aveam de gând să o fac. Eram încă stresată de tot şi nu voiam să mai gândesc. Mă certasem cu Aura acum câteva zile pentru faptul că era ea nervoasă ( din cauza lui Raul, cum este de la sine înţeles ) . Ea avea draci, eu nu suportam să ţipe la mine. Aveam nevoie de prietenia ei. Şi , dracu, că nu am avut parte atunci. Ne-am împăcat. Şi-a cerut scuze şi eu le-am acceptat cu uşurinţă. Totuşi, mi-a fost greu să îi împărtăşesc ceea ce avusese loc între mine şi Paul. Inima mea nu m-a mai lăsat.
Mi-a şoptit că trebuia să le ţin doar pentru mine, lucrurile acestea. Să nu îmi împovărez prietenii cu ele. Dacă tot o să sufere cineva ,atunci eu să fiu aceea. Şi eu îmi ascult doar creierul în situaţii din acestea.
Ciudat. Şi el îmi zicea acelaşi lucru.
Deşi mă împăcasem cu ea, acum simţeam o oarecare distanţă între noi două. Asta pentru că ea se purta mai rece. Avea să treacă şi această perioadă după ce se va împăca cu Raul. Deşi niciodată nu au stat atât de multăv reme certaţi unul cu celălalt, ştiu că vor reveni la relaţia lor... Nu pot trăi unul fără altul.
Înainte credeam că doar Aura îl iubeşte. De la o vreme sunt convinsă şi de sentimentele lui pentru ea. Acum câdn eu am realizat toate acestea, ei cum naiba nu mai văd asta? „ Nu ne mai înţelegem. Nu ne-am potrivit niciodată ! ” îmi zice Aura îngrozită şi ştiu că spune lucrurile din iritare, din cauza furiei.
Îl iubeşte şi crede că este alesul. De ce naiba minte atât ? Se minte singură!
Iubitul ei chiar m-a sunat în una din zilele trecute; avea nevoie să discute cu cineva. Nu mi-a zis că s-a certat cu prietena mea , şi a început să îmi îndruge tot felul de porcării cu : ce mai faci şi alte lucruri de genul, ca mai apoi să mă întrebe dacă am mai vorbit cu Aura. Nu mai ştia ce face şi era disperat să afle . Aveau să se împace.
Bianca era şi ea cam supărată în ultima vreme. Nu avea forţă deloc, sau nu aşa cum crezusem eu. Îl plăcea atât de tare pe Florin că nu mai umbla cu nimeni. „ Nu mai pot să sărut alte buze, să privesc alţi ochi, să fiu cu altcineva. Mai bine singură!” îmi zice mereu în ultima perioadă. Mă doare, căci este prietena mea. Dar nu am ce să îi fac.
O să treacă şi asta.
Sau poate că vor ajunge iar împreună.
Iar Mădălina este bolnavă. Internată în spital de o săptămână întreagă. O vizitez mereu, dar starea ei pare să se agraveze. Nu ştiu de ce, dar sunt prea îngrijorată pentru prietenii mei şi problemele mele parcă ar sări pe locul doi. Toate lucrurile se schimbă, credeam că e doar o anumită agitaţie în viaţa mea, poate că doar e o perioadă proastă, ghinionistă şi fără pic de noroc.... O pasă proastă !
Asta vreau să fie.
Jumătatea cu care ascultam ceea ce zicea profa s-a spulberat. Eram prinsă în visare. În transă.
- Domnişoară Andrei, repetă ceea ce am spus chiar acum. Te rog.
Am auzit vocea profesoarei, uşor iritată şi ce contura o grămadă de ironie. Am dat din umeri şi m-am ridicat , uitându-mă în jur. Nimeni nu era atent, decât vreo trei tocilare ale clasei. Doar pe mine mă văzuse, hoaşca . Cretina naibii, nu mai poate omul să doarmă la oră din pricina ta ! Am dat iar din umeri şi am ridicat din sprâncene. Eram plictisită. Acum acaparasem atenţia colegilor mei ce mă priveau curioşi.
Dacă tot voiau spectacol, am zis să le ofer. Ce fel de biologie făceam noi? Ah, nu contează!
- Aş vrea să repet ceea ce aţi spus dumneavoastră dar bunele maniere nu îmi dau voie. Îmi pare rău doamna profesoară, chiar nu pot zice asta!
S-a uitat urât la mine şi m-a anunţat că dacă nu repet ceea ce a spus dânsa avea să îmi dea doi. Ah, deci oricum primeam notă din cauza asta.
- Păi, de ce ar trebui să fac asta? Aţi uitat deja ce aţi spus?
S-a încruntat şi mai tare şi se pregătea să răbufnească, să ţipe şi probabil să mă înjure. Am zâmbit.
N-am fost atentă la ce aşi zis pentru că citeam ceva în carte.
Curioasă, m-a întrebat :
- Şi ce anume citeai, Andrei? Dacă se poate să împărtăşeşti cu restul clasei, desigur.
Eu am oftat.
- Chiar trebuie?
Ceilalţi erau acum foarte veseli, aşteptând ca în fiecare clipă să explodeze şi profa. Eu mă gândeam ce naiba să citesc, nici nu aveam vreo carte deschisă. Ştefan mi-a întins una. Şi nu era cartea de biologie. Am realizat şi eu dar nu am băgat acest lucru în seamă, în fond, nici nu îmi păsa.
- „ Prostia este unul dintre cele mai mari defecte ale lumii. Când te izbeşti de ea, îţi vine mai tare să te dai cu capul de pereţi decât să o confrunţi. Câteodată realizezi chiar şi că cel ce stă acum în faţa ta e prost de bubuie. ”
Era cartea de istorie , iar într-aceasta era pus un bileţel pe care erau scrise aceste rânduri. Nu m-am putut abţine să nu le citesc atunci când am zărit foicica. Ceilalţi deja începuseră cu hohotele de râs şi eu am zâmbit discret uitându-mă la profă.
- Ia loc. Pentru azi ai nota unu.
Am căscat. Vai, dar asta era grav. Am vrut să fac pe indiferenta, dar tot mă enerva. Eh, treceam şi peste asta. Ideea e că mai luasem un cinci la lucrarea de dinainte pentru că nu învăţasem. Era mai uşor dacă ne dădea lucrare dar cum dracu să copiez când mă scoate în faţă, la tablă, să îi spun lecţia? Şi asta era biologie la profil de uman ! Rahat.
- Parcă mi-aţi promis doi ! Asta nu e corect ! Ce am făcut să merit unu?
Am început eu răzvrătirea. A zis toate porcăriile posibile, că nu sunt atentă la oră, că îi citesc idioţenii din cărţi ciudate... Că nu mai ştiu ce ! Deja o intimidam cu tonul meu ridicat. Nu era cine ştie ce profesoară care impunea respect, voia doar să se dea mare. Iar eu nu aveam chef de ea azi.
- Da? Aţi zis să vă citesc şi eu am făcut-o. Ce vină am eu că nu pot să ascult ce ziceţi dumneavoastră la oră? Dacă nu aţi observat, nu eram singura care dormeam pe mine ! Şi la o adică, ce puteam să fac? Nu aveţi de ce să îmi daţi nota unu. O să ne întâlnim la directoare dacă asta aveţi chef!
M-am trântit nervoasă pe scaun şi de îndată ce s-a întors la catedră am început să râd. Ştefan de asemenea.
- Bine lucrat, colega.
A zis acesta destul de entuziasmat şi eu i-am oferit un zâmbet.
În cele din urmă, nicio altă notă nu a fost pusă în rubrica mea de la această materie...

*

Când am ajuns acasă eram foarte obosită. Poate din cauza gânditului, sau a baschetului pe care îl jucasem după ore. Doream să plec acasă, Bia era la fel de supărată doar că atunci când am dat să plecăm, în incinta liceului pe terenul de baschet se aflau William, Florin , Lena şi Dudu. Aşa că ne-am dus şi noi să jucăm oleacă. În special pentru că era Făt – Frumos al Biancăi acolo şi m-a rugat, doar de data asta, să cedeze. Eu am acceptat, deşi mă enerva asta. Will nu s-a preocupat prea tare cu mine şi după cinci minute după ce am ajuns eu acolo, el a plecat ( telefonul lui a sunat şi a trebuit să îşi ia tălpăşiţa ) . Nu ştiu de ce dar m-am simţit uşurată.
Vorbisem cu Prinţul o grămadă în ultima perioadă. Ne „ apropiasem” destul de mult. Dar noi deja eram aşa . Mă suna uneori la ore târzii, noaptea, şi mă scotea afară. Nu făceam nimic decât ne uitam la stele. Sau vorbeam. Sau stăteam şi ascultam muzică la el în maşină, ne aminteam de vremea cât am stat în Grecia şi cât de idiot fusese ( de fapt, doar eu foloseam cuvântul acesta ). Totuşi, nu se înfiripise nimic între noi. Eram amici, sau nici asta. Nu ştiu, era greu de spus. Nu îmi făcea mai multe avansuri decât de obicei şi nici eu nu îi dădeam ocazia.
Mă simţeam bine aşa. Cât despre Mircea, nu mai discutasem cu el de ceva timp. Şi nici nu doream. Îmi mai dădea uneori târcoale dar îl cam ignoram. Cu Sonia mă certasem de două ori săptămâna aceasta, acum că eram la sfârştitul ei, mă simţeam obosită.
Ba , chiar extenuată.
M-am aruncat în patul meu pufos şi am privit tavanul. Era linişte în toată casa. Nimeni nu era aici ca să deranjeze pacea. Lili era plecată la cumpărături, o ştiam. Iar tata la serviciu. Telefonul meu a sunat tocmai în clipa în care închisesem ochii , involuntar. Eram în procesul de adormire. Aveam chef să visez.
Am stat oleacă înainte să îl ridic de lângă mine şi de a mă uita cine mă apelează. Cu greu am apăsat butonul verde.
- Bună, mamă.
Am zis pe tonul meu sec şi fără prea multă importanţă. Aceasta a chicotit şi m-a salutat, vorbindu-mi despre vrute şi ne-vrute, întrebându-mă cum mi-a mai mers ( nu mai vorbisem de vreo cinci zile ) şi tot aşa. La rândul meu, m-am văzut nevoită să îi adresez aceleaşi întrebări.
- Noi suntem bine ! Max este la serviciu, ştii? Ah, Christian vrea neapărat să te salute, imediat ţi-l dau la telefon. Şi Jonathan îţi transmite multe îmbrăţişări.
Ce glumă. Nu avea şi ea ce face? Am oftat şi l-am cerut pe cel mic. Acesta a ţipat entuziasmat în telefon şi mi-a zis o grămadă de lucruri pe care le-am ascultat cu o răbdare disimulată. Îmi plăcea să îi aud vocea, dar azi chiar nu aveam chef de asta. Voiam să dorm, să mă odihnesc şi să profit de faptul că era weekend!
- Oh, ce frumos Chris! Mă bucur pentru tine. Să faci un desen frumos-frumos şi să mi-l trimiţi şi mie, da ? Că nu mai pot veni curând că am examene ! Hai, acum dă-mi-o pe mami, bine? Te iubesc mult şi ai grijă de tine.
I-am spus eu copilului vesel şi acesta mi-a transmis mulţi pupici.
În loc de vocea caldă a Irinei, am auzit-o pe cea rece a fratelui meu vitreg. Asta cred că îl făcea, din cauza alianţei, nu ?
- Bună, Mirabela. Ce mai faci?
Era cordial. Poate că îl obligaseră să vorbească cu mine.
- Foarte bine. Mulţumesc de întrebare. Tu?
- Bine.
A răspuns sec iar eu mi-am luat la revedere, închizând apelul. Am aruncat mobilul pe undeva prin pat şi mi-am aruncat adidaşii din picioare. Nici măcar nu mă descălţasem. Ghemuindu-mă , am reuşit să închid ochii şi să adorm.
În visul meu, nu mă puteam vedea. Dar ştiam că sunt eu. Vorbeam dar nu înţelegeam ce spun. Erau multe persoane în jurul meu dar nu le cunoşteam. Vis fără sens, cauzat din cauza neatenţiei pe care o acordasem azi tuturor lucrurilor.
Am fost trezită de sunetul telefonului meu. Am tresărit , simţind şi frigul ce se instalase în camera mea.
Nu am văzut cine mă apela, doar am apăsat cât de repede am putut butonul verde, ca zgomotul să nu se mai audă şi să am parte de linişte.
M-a surprins vocea de la celălalt capăt . Parcă nu o recunoşteam. De fapt, o ştiam. Încercam să o neg. Am înghiţit în sec şi m-am înarmat cu toată forţa pe care o aveam. Cu tot sarcasmul şi puterea mea de ironie, ştiam că am aşa ceva.
- Alo!
Am zis şi eu înapoi cu foarte multă convingere în ton.
- Mirabela, mă bucur să te aud. Nu mă aşteptam să îmi răspunzi la telefon, mă bătea gândul să nu sunt cu numărul meu. Însă, probabil, ţi-ai fi dat seama că eu sunt... Ce mai faci?
A zis toate cuvintele cu calm şi uşoară reţinere, parcă avea o teamă ciudată în glas. Aceea că îi voi închide în nas, cred eu. Am căscat, şi nu a fost din cauză că el vorbea, eram somnoroasă. El, însă , putea să intepreteze exact ce dorea.
- Bine, mulţumesc.
Am răspuns rece. Nu aveam să îl întreb „ şi tu?” căci , deşi voiam să aflu, mi-aş fi călcat pe orgoliu. Să se ducă dracului.
- Mi-e dor de tine.
Mi-a repetat el.
Am râs. Ce glumă bună.
- Mă bucur, Dani. Sper ca aşa să fie întotdeauna. Scuze dacă sunt prea nesimţită , sau directă. Dar o meriţi.
Acum eram foarte ironică şi el prinsese ideea. Eram şi pe jumătate adormită. Aveam de gând să merg la somn imediat ce se termina convorbirea asta.
- Şi, m-ai trezit – că tot veni vorba.
Am adăugat rapid, nedându-i şansa să riposteze.
- Ela... ştii că nu aveam ce să fac. Am studiile astea nenorocite, nu pot reunţa la bursă. Părinţii mei m-ar urî.
Blând şi rugător, aşa cum era adesea. Nu mă mai impresiona. Nu acum. Inima mea bătea cu puţin mai tare acum că ştiam că e vocea lui , că era el. Că mă căutase. Îi impusesem, însă, să nu sară din piept. Căci nu era vreo şansă prin care eu să cad iar tentaţiei dulce a iubirii. Era falsă.
Şi nu. Nu te-ar urî, Daniel. Părinţii nu fac aşa ceva .Recunoaşte, vrei bursa pentru tine. Pentru numele lui Dumnezeu. Odată în viaţă zi-mi că ai - preferat acea facultate de-asupra mea. Ştii? Dacă mi-ai fi zis de la început asta, s-ar putea ca acum să mai fiu cu tine, parţial şi să te „ satisfac” măcar din privinţa asta. Parţial. Căci aş mai fi şi cu altcineva, şi când ai veni tu aş lăsa totul baltă. Ştii... Mint. Nu aş putea fi aşa.
Nu le zisesem cu voce tare.
- Doar asta ai de zis? Ce vrei să fac eu ? Să îţi consolez pierderile? Atunci, dragă, de ce te-ai culcat cu mine? Să mă laşi baltă, după? Zău, naşpa ! Pentru mine, tu ai avut doar de câştigat.
L-am atacat cu reproşuri adevărate. Trebuia să o zic, altfel m-aş fi simţit eu şi mai rău.
- Am făcut-o pentru că te iubesc! Trebuia... Am crezut că aşa... Că aşa vom fi mereu împreună. Trebuie să fim. Te iubesc, mai mult decât orice. Crede-mă! Vreau să încercăm! Să încercăm relaţia aceasta la distanţă. Va merge, Ela. Ştiu că şi tu simţi acelaşi lucru pentru mine... Să ne mai dăm o şansă.
Vorbea foarte repede şi cu o acceleraţie incredibilă. Nu ştiu dacă a avut timp să respire, nu cred. Însă nu asta conta. Ideea principală era aceea că mă dureau vorbele lui. Inima mea era ca şi moartă şi totuli se zbătea ca o idioată. Iar scotea aberaţii .... Eu nu voiam să le mai aud.
- Băi, dar cine te crezi? Ok, Dani, eu nu vreau să ne certăm. Nu te iubesc. Ţine minte asta. Nu o fac. Ai fost o persoană împortantă în viaţa mea. Dar asta e la trecut. Am deja pe altcineva şi e problematic să mă suni. Te rog să nu o mai faci, nu vreau să am probleme şi pe acest plan. Îţi urez să fi fericit, într-o anumită măsură. Mi-a părut bine. Pa!
Tonul îmi era apăsat şi aveam grijă ca fiecare literă să primească accentul potrivit, să înţeleagă ceea ce doream să transmit. Nu eram cu nimeni, şi el a dedus asta. L-am convins totuşi că aceasta era situaţia şi a cerut să ştie cine este. Am refuzat să îi dau această informaţie şi el a dedus o grămadă de lucruri. Am aprobat una din variante şi în cele din urmă i-am închis. Era furios şi plin de gelozie. Nu ştiu dacă îl văzusem vreodată aşa; nici acum nu aveam prilejul decât să îl aud.
Mă simţeam goală pe dinăuntru azi. De parcă un vid îngrozitor îmi acaparase sufletul, mâncându-mi-l. Era greu, şi totuşi m-am lăsat iar pradă somnului. Mobilul meu a mai sunat, dar l-am închis şi nu m-am ostenit să verific cine mă deranja. Voiam somn, pace, linişte....

Buna Tehy. ce mai faci iuby?;))
Eh...capitolul nou, e scris foarte bine, dar ma enerveaza prezenta unei anumite minuscule secante iritante idioate si nesimtite persoane;)) nu te-ai prins cine e , nu? dar iti voi spune eu, nu e nimeni altul decat minusculul insectul microbul bacteria de ..da...denumirea lui incepe cu "d" si da vreau sa fie cu d-mic, da ....si anume : dani..... Insecta aiai veninoasa care pe mine cel putin ma enerveaza la culme, si imi vine sa ii scot ochii si glasu si creirul-dar stai, nu are creier:))). Ah....ce ma enerveaza, rau tare tare.
Imi pare rau pentru Ela, sincer, adica e super napsa...of, tot nu pot sa cred ca a fost in stare sa ii faca ceea ce i-a facut. In fine, sa trecem peste, si Ela sa treaca.
Capitolul a fost linistit, dar placut. A fost interesant actiunea ce s-a intamplat cu prietenele ei...Ah..da si m-a mai enervat si unul anume cu J...dar hai sa nu mai vb si de minusculi;)) .
Draga mea, mi-a placut capitolul sper sa il pui curand pe viitorul, iti urez bafta la scris si succes;))!

Kissu si huuugggzz!:*

Reuşesc şi eu să dau un comentariu , căci citisem de ceva timp capitolul .
Adevărul este că regret apariţia lui Dani în acest capitol , Ela îşi revenise după plecare lui . Faptul că a sunat-o a redeschis anumite răni ... De ce nu putea să o lase în pace ? El a plecat , a părăsit-o şi ştie că Ela nu este genul de persoana care să îl aştepte , nu ar face asta indiferent de sentimentele pe care l-ar avea pentru el . Cred că Dani este una dintre slăbiciunile ei , având în vedere reacţia pe care a avut-o după primirea telefonului . Poate nu ar fi trebuit să răspundă . Am început să am o părere foarte proastă despre el , nu a putut să renunţe la acea bursă pentru a fi alături de Ela şi nu a făcut niciun compromis . Dar tot Dani e cel care îi cere să continuu relaţia , dar de la distanţa .
Mi-a lipsit Will ( să apară mai repede şi o înveselească ) ... El făcea lucruri mai interesante şi în ultima vreme a devenit personajul pozitiv . Faza cu profesoara a fost minunată , Ela a reacţionat aşa cum mă aşteptam .
Mi-a plăcut capitolul şi pune-l curând pe următorul .
Baftă la scris !

Mulțumesc <3 iată... a sosiit și penultimul capitol.

Lectură plăcută!


- Bă, sigur te simţi mai bine?
Am strigat eu fericită spre Mădă, îmbrăţişând-o. Stătuse o grămadă pe patul de spital, sărăcuţa de ea. Însă , nu îi lipsiseră vizitele mele constante. Şi ale Biei, mai ales acum când se împăcase cu Florin. Mda, o făcuse. Şi prostul era îndrăgostit lulea de ea, aceasta îl trata cu indiferenţă şi toată lumea era fericită. Se părea că şi lui îi plăcea asta, pe mine nu mă mai deranja atât de tare. Asta era viaţa , dacă ei erau fericiţi... Cine dracu eram eu să mă bag în viaţa lor?
Curând aveam să terminăm clasa a zecea. Mai era o singură săptămână până atunci. Eram fericită. Am discutat o grămadă cu cele două amice ale mele, cu ajutorul nostru, Mădă a reuşit să treacă anul şi să nu rămână din cauza absenţelor , să nu i se îngheţe anul. A fost fericită şi ne-a mulţumit o grămadă. O mai domolise această boală, parcă nu mai era la fel de agresivă. Totuşi, rămăsese aceaşi. Cea pe care noi o iubeam atât.
- Iarba rea nu piere!
A fost replica ei încurajatoare la care eu , cât şi bruneta, am râs pe săturate. Aceasta s-a mulţumit cu un zâmbet sincer... Viaţa era frumoasă uneori. Le povestisem de telefonul şatenului şi mi-au zis că am făcut ceea ce trebuie. Nu aveam încredere în sfaturile lor; erau slabe. Vulnerabilă eram şi eu. Însă, ştiam că deciziile mele pentru mine erau , într-adevăr , cele mai bune.
M-am despărţit de cele două şi m-am îndreptat spre casa mea. Acolo am avut imensa plăcere să îi găsesc pe tatăl meu şi pe mama mea vitregă stând fericiţi la masă. M-am alăturat lor şi am discutat lucruri banale, fără prea multă importanţă.. Până când tata a adus în vorbă subiectul „ mama”.
- Ce e cu ea?
Am întrebat eu nu prea curioasă. Avusesem o convorbire cu ea cu o zi în urmă, şi nu înţelegeam ce era cu el de adusese în discuţie aşa ceva. Căci el nu vorbea niciodată despre Irina. Adică, nu de faţă cu Liliana. Şi la o adică, nu avea şi el suflet? Blonda totuşi nu a reacţionat ciudat; ci cu acea blândeţe caracteristică doar ei.
- Zicea că vine în ţară nu ştiu când dracu şi vrea să treacă pe aici să te vadă.
DANGER!
Nu se poate aÅŸa ceva.
Nu în casa asta. Nu... O iubesc o grămadă dar nu vreau să îmi distrugă acest cămin. Lili nu m-ar mai privi niciodată la fel , nu o să mai găsesc pace. O să mă bântuie chestia asta. Nu vreau . Nici nu am reuşit să protestez căci bunul meu tată a continuat să pălăvrăgească.
- A zis că nu vine singură; azi m-a anunţat. I-am recomandat un hotel şi aşa mai departe. De ce nu mi-ai zis nimic de faptul că s-a „ recăsătorit”?
Asta devenea de’a dreptul penibil. Am oftat şi m-am ridicat de la masă, încercând să evit chipul Lilianei. Nu îi ştiam expresia şi nici nu voiam să o aflu. Probabil suferea, săraca femeie. Tata nu avea şi el sentimente? Maniere? Bun simţ? Ce mă enerva uneori, îmi venea să îi dau cu ceva în cap. Cu greu m-am abţinut şi am făcut pe indiferenta.
- Nu mi s-a părut un subiect interesant. Hai că mă duc la mine în cameră că am nişte chestii de rezolvat. Pe mai târziu.
Credeam că azi puteam sta mai mult împreună , ca o familie. De mult nu mai făcusem asta , toţi trei vreau să zic. Nu s-a putut aşa că , am lăsat-o baltă şi m-am refugiat în culcuşul meu. Avusesem multe petreceri în ultima vreme şi cu învăţatul, tezele, testele, notele, mediile, eram foarte ocupată. De abia aşteptam vacanţa de vară în care puteam să îmi fac de cap cât şi cum voiam eu.
Am început să mă gândesc la vrute şi nevrute. La faptul că Ana era în luna a şaptea şi că de abia aştept să îmi văd nepotul... Că fratele meu Cristi urma să fie un tătic excelent... Că era grozav să aibă o familie aşa fericită.. Am trecut de la una la alta, şi iar am adormit...


- Ce repede a trecuuuuuuut acest an ! Nici nu îmi vine să cred!
Tonul Biei era uşor emoţionat. Eram doar noi trei , veniserăm la ceremonia de sfârşit căci eram cu toţii obligaţi să o facem. Nu aveam eu chef să fiu aici, deşi luasem şi eu o diplomă. Ideea e că este plictisitor să îţi pierzi o zi frumoasă de vară în curtea liceului , la o ceremonie plictisitoare. Măcar eram cu cele două amice ale mele, ce erau destul de entuziasmate. În comparaţie cu mine...
- Îmbrăţişare de grup!
Am ţipat eu şi m-am năpustit asupra celor două. Ele mi-au primit binevoitoare gestul şi am început să râdem.
„ Decernarea premiilor” a început cu clasa a 12 a, cei din ultimul an. Mai aveam de aşteptat destul. Eu deja mă plictisisem. Am bătut de câteva ori din palme şi în restul vremii am discutat cu Bia şi cu Mădă. Ce o să facem vara asta şi alte porcării de genul.
- Eu m-am plictisit!
Am zis eu într-un final. Cele două s-au uitat la mine şi Mădălina a ridicat dintr-o sprânceană. Bruneta a dat din umeri iar eu am zâmbit.
- M-aş căra!
Am repetat mai mult pentru mine şi ele şi-au dat în acelaşi timp ochii peste cap . Asta mi s-a părut amuzant. Acum, stând în faţa lor, acestea mă priveau ciudat. Cu subânţeles, şi eu nu înţelegeam ideea.
- Ce-i?
Am zis pe un ton ce contura curiozitatea şi nesiguranţa.
Brusc, am tresărit! Am simţit două braţe grele şi mari pe umerii mei. Un parfum cunoscut şi am priceput şi care era diferenţa de înălţime. Mi-am lăsat capul pe spate.
- Bună Will.
Am adăugat pe cel mai normal ton posibil. Acesta mi-a zâmbit şi mi-a întors trupul cu faţa spre al lui.
- Ce dracu mai cauţi aici dacă mori de plictiseală?
Am chicotit.
- Diplomă.
Am răspuns serioasă , mustrându-l din ochi. A stat timp de câteva secunde serios, iar buzele lui trasau o linie dreaptă, nemişcată. De parcă era indignat de această situaţie. Nu a rezitstat mult, căci gura lui şi-a schimbat forma şi a început să râdă. Nu am putut să nu fac acelaşi lucru.
- Îţi luăm noi hârtia aia, băi.
A spus bruneta foarte entuziasmată şi m-au îndemnat amândouă să mă car. M-am uitat urât la ele şi apoi le-am salutat.
- Nu merg nicăieri cu tine!
L-am anunţat pe blond ce părea foarte vesel de întorsătura pe care o luase situaţia. Nu voiam să gândească cine ştie ce chestii ce erau greşite. Acesta a dat din umeri.
- Tu nu. Eu merg cu tine.
A spus-o într-un mod foarte normal şi asta m-a indignat. Am mai mers puţin apoi m-am oprit. Eram în afara liceului şi ştiam că nimeni nu se uita la noi. Era pustiu la ora asta pe aici, ami ales că era ceremonia aia. Maşina lui era la câţiva paşi de noi. Nu asta era important.
- Auzi, tu unde te crezi? Nu eşti atât de important pentru mine precum o faci să pară , William. Termină cu toată chestia asta, mă enervează! Faci pe băiatul drăguţ când ştim amândoi că nu eşti!
Nici nu ştiu ce mă apucase, nici măcar nu eram în perioada „aia” din lună şi eram atât de irascibilă. Cred că mă deranja orice acum. Mai ales Prinţul ăsta îngâmfat ce nu îmi dădea răgaz niciodată. Şi nu îl înţelegeam aşa de bine. Azi mă iubea, mâine nu mă băga în seamă, azi nu ştiu ce , apoi iar eu mai ştiu ce porcărie... Adevărul este că era un nemernic. De ce se mai prefăcea?
A zâmbit perfid. Da, cunoşteam această expresie a feţei. S-a apropiat de mine şi m-a luat de mână. Strânsoarea lui era puternică şi foarte posesivă. M-a tras spre el.
- Ce naiba?
Am ţipat vrând să îi atrag atenţia. S-a uitat la mine şi ochii mei s-au mărit. Inima a început să îmi bată mai tare, cred că şi temperatura corpului meu a avut de suferit. Ceva înăuntrul meu s-a dereglat. Cred că am avut fluturaşi în stomac, sau aşa ceva. Căci mă dureau toate şi totodată un fior călduros m-a cuprins. M-am înroşit la faţă, o ştiu !
-Vreau doar să îţi arăt adevărata mea natură, să vezi ce tip ticălos sunt.
A răspuns acesta pe un ton cunoscut mie dar ce avea altă intensitate acum. Chipul ce mă făcuse să tresar era unul foarte cool. Ochii lui păreau strânşi într-o formă ciudată, liniştitoare. Calmă şi parcă gânditoare. Şi zâmbetul lui părea blând.... Şi totodată, nu găseam nici măcar un firişor de armonie în aele trăsături. Ciudat.
M-a băgat în maşina lui şi a pornit-o.
- Poţi să minţi că nu dai azi pe acasă? Nu ştiu cu ce, dar o să dureze ce vreau eu să îţi arăt.
Mi-am dat ochii peste cap şi nu ştiu de ce am acceptat. Poate din cauza sincerităţii lui. Am băgat scuza cu „ dorm la X” şi a mers, mai ales că îi zisesem că azi sunt aşa ocupată, nici nu ştiu când ajung acasă. Nu l-am întrebat pe Will ce vrea să îmi arate, mai mult ca sigur nu avea nicio ţintă. Sau, aşa credeam eu.
Am avut dreptate. Ne-am plimbat câteva ore bune până în alt oraş, a cumpărat nişte lucruri şi apoi ne-am întors. Deja se înserase.
- Şi ce mi-ai arătat?
Am zis eu cu o tristă disimulare. Adică, îmi pierdusem ziua degeaba. Atunci şi-a aruncat capul pe volan şi s-a întors cu faţa spre mine.
- Voiam să te fur pentru ziua asta. Aveam un motiv.
M-am uitat nedumerită la el şi m-am întins mai bine pe acel scaun.
- De ce?
Am reuşit să îl întreb plictisită. Închisesem ochii. Iar mă simţeam obosită. I-am simţit respiraţia, se dăduse mai aproape de mine. Am presupus. Nu voiam să deschid ochii deşi inima mea bătea cu o mare acceleraţie.
- Ştiai că Daniel a făcut o raită azi pe aici? L-am văzut azi, a intrat în liceu. Te căuta, ştiu că a făcut-o. Mă mir că nu te-a sunat. Cum dracu crezi că dădeam buzna acolo să te scot la o „ plimbare” ? Ce să îţi arăt? Sunt prea transparent pentru aşa ceva. Chiar sunt un ticălos. Şi tot mă bucur de asta.
Am râs.
Nu ştiu de ce, dar am făcut-o. Nu ştiu dacă povestea cu Dani era adevărată sau nu. Nu îmi păsa. Nu voiam să mă mai gândesc la asta.
- Chiar eÅŸti un idiot.
Am murmurat dar tot nu mi s-au deschis pleoapele.
Atunci l-am simţit şi mai aproape de mine. Buzele sale le-au căutat pe ale mele , sărutându-le. M-au apucat tot felul de palpitaţii şi mi-am aruncat degetele în părul lui, începând să trag cu putere de firele blonde. Acesta s-a apăsat şi mai tare pe mine , trupurile noastre fiind lipite. Limba lui se plimba în voie în gura mea, şi acelaşi tratament i-l aplicam şi eu. S-a desprins după o vreme şi gurile ne erau întrredeschise, limba lui nu cuteza să o lase pe a mea. Mi-am deschis ochii.
- Mă iubeşti prea tare.
Am zis eu simplu , ÅŸi totuÅŸi cu intensitate.
- Mda.
A fost replica lui seacă. Nici nu era nevoie de mai mult.
- Vreau să mănânc ceva. Du-mă acasă!
I-am „ordonat” şi acesta a chicotit, făcându-mi cu ochiul. Accelerând, a făcut ceea ce i-am zis. Doar că m-a dus acasă la el....
- Frumos, nu prea seamănă cu ceea ce aveam eu în minte dar...
Nu m-a lăsat să continui, deşi aveam un ton sarcastic.
- Dar şi aici găseşti ceva de mâncare. Hai!
A strigat pentru a-l urma, şi ca să fie sigur m-a prins şi de mâna dreaptă trăgându-mă după el. Nici nu trebuia să depună efort, mergeam oricum. O anunţasem pe Lili că nu vin acasă, puteam să mai pierd vremea pe aici puţin.
Când am trecut pragul am simţit un miros liniştitor pentru nări. Nu ştiu ce era, dar era o aromă foarte plăcută. O puteam adulmeca într-una. Mă calma.
- Ce frumos...
Am început să zic dar nu m-a lăsat să continui. Mi-am simţit trupul trântit de o suprafaţă tare. Era peretele. Folosise destulă forţă pentru a mă zdrobi. Duruse. Am zâmbit. Nu ştiu de ce, ştiam că este brutal şi câteodată era aşa plăcut. I-am întâlnit faţa. Era blândă, într-un fel. Un nemernic...
- Acum o să mă săruţi.
Am zis eu simplu şi ironic. Şi a făcut-o; m-am amuzat de acest gest. Asta până când nu am mai putut să fac acelaşi lucru. O mână de-a sa a început să se plimbe peste coapsa mea. Mi-am poziţionat degetele în cămaşa lui, trăgându-l , PARDON! Împingându-l. Nu reuşeam. Nici eu nu ştiam ce naiba făceam. Mă pipăia şi nu ripostam prea tare. A început să mă sărute pe gât, să mă muşte şi să traseze linii cu limba peste trupul meu. Nu mă deranja, chiar dacă inima mea bătea ca nebuna. Da, asta făcea. Stomacul meu reacţiona ciudat, credeam că era de la foame. Simţeam un gol imens acolo şi tot se jucau fluturaşi înăuntrul. Palpitaţii. Da, asta era. Mi se urcaseră hormonii la cap, şi nu aveam ce să le fac. Trupul mi se încălzise, cred că iar eram roşie la faţă. M-a împins într-o altă parte, şi m-a condus într-o anumită încăpere.
Nu ştiu cum s-a întâmplat asta, eram pierdută printre mângâieri, sărutări şi muşcături. Nu ştiu cum am reuşit să aterizăm în pat, dar eu eram de-asupra lui. Deschisese ochii, şi eu la fel.
- Ai găsit ceva bun de mâncare; vezi?
A chicotit, fără a mă mai ţine legată de el acum. Şi mă bucuram că nu folosea tonul îngâmfat, plin de sine. Ştia când să cedeze, idiotul. Voia să se culce cu mine. Şi poate că asta nu era bine; mie nu îmi păsa . Nu era doar asta. Nu ştiu dacă mă iubea atât de mult; eu nu eram sigură de ceea ce simţeam eu. Nu îmi păsa. Sincer, voiam şi eu să fac asta.
I-am dat cămaşa jos foarte repede şi acesta şi-a strecurat mâinile pe sub cămaşa mea, şi mi-a desfăcut sutienul. Curând m-a eliberat de cele două obiecte vestimentare.
- Să vedem dacă eşti comestibil.
Am folosit acelaşi ton amuzat şi mi-am poziţionat buzele peste gâtul lui , sărutându-l şi muşcându-l. Iar, fără să realizez, am început să trasez linii cu limba peste trupul lui. Să îl mângâi şi să mă las purtată de val. M-a întors, fiind el de-asupra mea acum. Bătăile din cutia toracică erau tot mai accentuate , cu fiecare mişcare. Nu am realizat când îşi dăduse jos pantalonii, sau când fusta mea nu mai era la locul ei. Mi-a cuprins una dintre mâini şi a pus-o la pieptul lui.
I-am simţit inima.
Şi eu credeam că a mea bătea tare....
- Cred că eşti alterat. . .
Am zis eu zâmbind şi acesta s-a lăsat mai tare spre mine, sărutându-mă. A început să mă pipăie, sânii mei fiind cuprinşi de mângâieri lente şi blânde. Totodată, atunci când îmi întâlnea buzele îmi dădea săruturi violente şi pasionale...
M-am rostogolit. Am stat de-asupra sa, şi de desupt. M-a atins, am făcut acelaşi lucru. Curând, au fost mai multe decât simple atingeri. L-am simţit înăuntrul meu, şi nu a mai durut la fel de tare ca prima dată.
Asta mă făcea o fată uşoară ?
Nu ÅŸtiu.
Trecuseră multe minute de când avusese loc această întâmplare. Nu stăteam în braţele lui. Era plecat până la baie, cred. Stăteam ghemuită şi rezemată de o pernă. Era întuneric beznă aici. Curând, a apărut. În aceaşi obscuritate a venit lângă mine şi m-a acoperit cu cearceaful. M-a tras aproape de el, ţinându-mă în braţe.
- Asta nu te face important pentru mine.
L-am anunţat sigură pe mine, îngâmfată şi fără a-i da vreo şansă sau vreun moment în care să gândească , cumva, că îl iubesc. Nu ştiu ce expresie avea faţa lui, dar îi simţeam pielea caldă. Îmi întinsesem picioarele şi mă lăsasem purtată de val şi de căldura corpului său. Chiar nu voia să îmi dea drumul. Închisesem ochii.
- Ştiu. Ştiu. Dar te face pe tine şi mai importantă pentru mine.
A murmurat mai mult pentr since, probabil crezând că nu am auzit. M-am prefăcut într-adevăr că nu am făcut-o. Însă, percepusem perfect cuvintele lui.

Ai mai,a i mai, cum sa fie penultimul? CUm sa iti bati asa joc de mine, oh, te urasc:((sincer, in astfel de momente chiar te urasc, cum sa fie penultimul, adica macar daca ajungeai si tu pe la capitolul 550 mai ziceam, dar nici atunci:((off, de ce? Pur si simplu de ce? Cum sa fie penultimul capitol? Eu nu accept asa ceva, pur si simplu nu pot sa accept, esti asa o rea, atat de rea, cea mai rea, of..si cea mai buna in a ma face sa plang:((
Capitolul a fost intradevar foarte bine si frumos scris:x mi-a placut la nebunie, mai ales ca era si Will pe acolo:X stii doar ca eu pe el il iubesc , dar sunt foarte curioasa cum va fi finalul, va ramane sau nu cu cineva, asta chiar vreau sa o aflu, si cu maica'sa ce se va intampla, si tot restu...ah...vreau sa aflu si totusi nu vreau fiinca stiu ca asa o sa se termine si nu vreau , pur si simplu nu vreau, chiar nu vreau:( ce nu intelegi cand nu vreau?
Deci in concluzie e unul dintre ficurile mele preferate si care cu siguranta merita citit, dar fi si tu draguta macar o data in viata ta:)) si ultimul capitol fa-l mai lung :x te rog eu din sufletelul meu care sper ca mai exista:))

Kisssu si huuuugz:X!

Ce mai faci scumpilici ? nu am mai trecut de mult pe aici ...nu ma omora :-s, dar nu prea am mai avut timp sa intru T_T. DEci...sa comentam un pic :D:

since - sine
Aceasta a fost singura greseluta pe care am gasit-o :D:. .Ca de obicei, ai facut un capitol minunat , dar nu-mi vine sa cred ca este penultimul T_T. Puteai sa descrii si tu un pic mai mult scena aia dintre Will si Ella , dar a fost bine si asa . Nu-mi vine sa cred ca Will o iubeste asa de mult , incat a "furat-o" doar ca sa nu se intalneasca cu Dani. Intr-un fel...imi pare rau ca ea nu mai este cu Daniel, dar cine stie ce se va mai intampla :D: .

Astept si ultimul capitol, scumpo . kissulici >:D<:*:

Penultimul capitol ? Nu , nu sunt de acord . Vreau mai mult , mult mai multe capitole , ştii cât de mult mi-a plăcut întreaga poveste , toate întâmplările din viaţa Elei . Parcă nu aş vrea să se termine , parcă e prea repede .
Începusem să sper că între Ela şi Will se va întâmpla ceva mai mult decât nişte săruturi , dorinţa mi-a fost îndeplinită . Oare ce simte Ela ? După ce s-a întâmplat între ei , ţine la el ? Sau încă îl iubeşte pe Daniel ? Ar fi multe întrebări ...
Mă întreb dacă Daniel chiar a căutat-o şi a venit înapoi pentru ea , dacă a făcut asta o să complice şi mai mult lucrurile . Nu ştiu cu cine mi-aş dori să rămână Ela , parcă mă simţeam mai bine când îl destam pe Will . Acum că s-a făcut băiat bun , nu aş vrea să sufere , dar având în vedere cât de arogant este , cred că nu ar arata niciun sentiment. Până la urma s-ar putea să rămână singură :)) Deşi nu aş fi foarte încântata de acest sfârşit ...o să continui să visez până vine următorul capitol . Încă nu îmi vine să cred că o să fie şi ultimul .
Vreau un capitol cât mai lung şi cât mai repede . Baftă la scris !

Hello there lume, mai ales Teh.
Dupa doua zile de citit intr'un dragut final am reusit si eu sa finalizez.
Am de adaugat niste critici la adresa ficului si daca te deranjeaza i'm pare i'm sry...sau nu.. Oricum, e bine pentru tine sa primesti critici te ajuta sa "evolutionezi" din puncte de vedere literar.
Asa....inca incerc sa imi dau seama ce mi'a placut, poate atitudinea Elei vizavi de lume pentru ca oarecum am si eu anumite tampenii ca ea. And i love those. Poate si povestea in sine, cine stie :P.
Dar acum sa trecem la "fapte serioase".
In primul rand m'ai inebunit cu "milimetrica", deci fereasca cineva... Trebuie neaparat sa iti imbogatesti vocabularul, neaparat. Si au fost multe cuvinte care efectiv le-ai utilizat pana m'au adus in pragul de nervozitate.
Apoi incearca sa mai incarci cu metafore, epitete..sa descrii mai detaliat. Detaliile chiar conteaza intr-un fan fic, foarte mult.
Ah..si scoate "oleaca" din vocabularul tau curent e total disgratios, incearca sa nu il mai folosesti, nu da bine.
Ah..si inca ceva...incerca si la saruturi sa folosesti alte descrieri, nici un sarut nu e la fel, mai ales cand e cu persoane diferite.
Incearca sa vii de fiecare data cu ceva nou intr'o descriere chiar daca spre exemplu vorbesti despre aceasi persoana( o poti descrie in diferite feluri). Folosirea repetata a unor elemente ce denota aceiasi actiune nu fac actiunea decat sa para fada. Ela momentan pare o pustoaica care se excita la superlativ cand unul din tipii pe care ii place ii acorda mai multa atentie(din punct de vedere sexual). Ea pare ca ii indragostita de toti la felul cum descrii. La modul ca povestesti de ea si Daniel, ii bate inima cu putere, bla bla...Vine si celalalt, ii bate inima cu putere, bla bla..
You get it right? :))
Adica se poate sa tii la mai multi odata, dar nu vor fi pe aceiasi treaba ca atunci cand descrii starile sa fie egale. Sub nici o forma. xD
Acum te las, astept urmatorul post.
Sunt foooarte curioasa cu ce mai vii de asta data.
Sper ca "critica" mea sa te ajute, daca nu...well mi'am facut meseria de persona care mai are cate o idee...vaga, de scris ;)).
Spor fetili!