08-10-2011, 10:16 PM
Multumesc pentru comentarii si Kt.Kat asa cum am mai spus critica dura nu ma supara ci ma ajuta sa devin mai buna. De data asta dialogul e chiar aireeeeea si fooooooooooaaaaaarte mult , lungimea e cam varza, dar na.... A bad day. Oricum o sa ma revansez in capitolele urmatoare si nu va faceti griji ca yaoiul este pe drum si ami are doar putin pana la destinatie.
PS: Mady asta e cu dedicatie ,stii tu de ce:
Capitolul4: Ce taifun va fi maine?
O liniste apasatoare a cuprins totul. Sincer nu stiam ce trebuie sa spun. Secundele parca devenisera zile si oarecum aerul incepea sa ma sufoce. Nu ma simteam bine deloc. In final el a decis sa strapunga linistea:
-Nu prea esti vorbaret. Am observat asta si la scoala.
-Nu am ce sa spun mai exact. Si ce vrei sa zici cu ‘am observat asta si la scoala’? Ma urmaresti cumva?
Din nou i-a aparut pe fata zambetul ala de superioritate privindu-ma de parca am pus cea mai banala intrebare posibila existenta.
-Poate ca esti geniu sau olimpiadist in ceea ce priveste scoala, dar in alte privinte esti cam greu de cap.
Remarca asta m-a facut sa-mi ridic capul pentru a-l privi in ochii de un albastru intens.Cine se crede de ma face greu de cap? Da , imi este cam frica de el avand in vedere ce ‘reputatie’ de macelator are , dar asta nu inseamna ca nu pot sa-i raspund. In fond se afla in casa mea si il dau afara daca ma mai insulta mult. Ce porcarii vorbesc?! Asta e in stare sa ma dea afara din propria casa.
Privindu-l cat de serios posibil i-am raspuns pe un ton rece:
-Nu cred ca remarca ta este foarte politicoasa. Ca sa nu mai zic…
Am fost intrerupt grosolan de chicotul acestuia ce parea ca a auzit cea mai buna gluma de pe planeta.
-Semeni cu unul din profii mei. Nu te supara , dar faza cu nu e politicos sa faci nu stiu ce o aud zilnic din partea lui.
In conluzie acest specimen este o scursura a scolii pe care profesorii incearca sa o readuca pe calea cea buna. O munca titanica…..In orice caz ca sa nu cadem din nou in liniste am raspuns pe un ton indiferent.
-Daca tu zici….
-Si ce zodie esti?
M-am uitat la el putin uimit deoarece schimbase subiectul de discutie instantaneu. Probabil dorea sa afle mai multe despre mine. De parca nu-i ajungea joaca de-a spinoul.
-Capricorn , de ce? E chiar asa interesant?
-Eu sunt scorpion si neavand alte subiecte de discutie cred ca ar fi bine sa ne mai cunoastem.
Poftim?! Mie imi este de ajuns ca a intrat in casa si nu stiu cand o sa am norocul ca el sa iasa pe usa , iar acum are chef de ‘sa ne cunoastem mai bine’. Da de unde! Ar fi cazul sa ma considere invizibil asa cum era si pana acum.
-Sincer nu inteleg la ce iti foloseste daca ma cunosti mai bine din moment ce nu prea avem ce discuta nici in cadrul scolii, nici in afara.
-Asta a fost o replica dura. [o doamne sper ca nu l-am enervat] Cum era cu ‘nu e politicos’? Recunosc ca nu-s geniu la capitol invatat , dar asta nu inseamna ca nu pot vorbi cu cine vreau.
Spre marea mea usurare se pare ca nu era nervos. Din lipsa de ocupatie i-am fixat cu privire medalionul ce parea de smarald. Se pare ca avea un fel de inscriptie pe el , dar nu ma obosesc sa-mi dau seama ce anume.
-Scuza-ma pentru replica mea de mai inainte , eu doar concluzionam ceea ce am observant la scoala.
Chicotul sau s-a facut din nou present in incapere urmat de o replica care sa-l explice.
-Intotdeauna vorbesti asa elevat? O, te rog! Nu suntem la scoala! In orice caz , observ ca nu-ti prea convine faptul ca am ramas pe aici asa ca am sa plec. Ne vedem maine la scoala, sensei!
Alt chicot [ce naiba i se pare asa amuzant , ca eu sunt ala care il mediteaza pana la urma- obligat desigur] dupa care s-a ridicat de pe scaun iesind pe usa de la intrare. In sfarsit! Am inchis-o fulgerator repetandu-mi in gand sa nu mai las in veci usa deschisa nici daca vin cu mainile rupte acasa si nu pot sa o inchid!
Am urcat scarile hotarand sa-mi fac temele. Mi-am scos cartile din mapa si priveam orarul din perete. Nu aveam de scris cine stie ce, astfel intr-o ora terminasem. Acum… Ce? O sa ma plictisesc pana ajunge mama mea adoptiva acasa si imi da de lucru. Eu oricum nu am prieteni. Pentru colegi sunt mai degraba salvatorul la teste ca le dau copiute cu duiumul, iar apoi pot sa uite ca au fost ajutati. Mai bine asa decat sa-mi sara toti in cap ca fac pe invers.
In loc sa ma uit pe tavan am luat in mana albumul pe care il lasasem in biblioteca odata cu venirea lui Isamu, daca s-ar putea numi asa. Rasfoind pozele imi aduc aminte de fiecare zi petrecuta acolo si nu am uitat niciun nume. Ar fi fost imposibil. Multi dintre cei de-o varsta cu mine au avut norocul de a fi adoptati. Din cate am inteles Hitomi a reusit sa prinda bursa in Anglia, iar nemernicul, imbecilul si handicapatul de Ken a fost adoptat. Sincer mi-e mila de familia care l-a primit.
Clantanitul usii de la intrare urmat de pasii zgomotosi facuti de tocuri mi-au dat de inteles ca sosise domamna Chiyo. Ea spera ca intr-o zi as putea sa-i zic mama , dar imi vine cam greu. Ma bucur doar ca intelege. Clanta camerei mele a fost deschisa usor, iar o femeie cu parul scurt, scunduta cu varsta de patruzeci de ani ma privea cu ochii aceia blanzi si calzi.
-Buna. Ti-am adus caietele de care ai zis ieri.
-A ,da! Multumesc. Aveti nevoie de ajutor la ceva?
-Akira, ti-am spus sa nu mai imi vorbesti de parca as fi straina. Poate ca sunt mai in varsta, dar suntem din aceeasi familie.
-Ma scuza… Ma scuzi. Desi imi repeti asta de cativa ani buni, tot asa ma adresez. A devenit un obicei.
Femeia a zambit cald apoi mi-a spus ca nu avea nevoie de nimic momentan. Deci urma sa-mi omor timpul terminanad temele pentru toata saptamana si eventual sa ma gandesc cum ii explic lui Isamu maine la ‘meditatie’. Profa aiurita! De ce m-ai propus tocmai pe mine?! Si ala de ce m-a ales? Probabil nu avea de cine sa-si bata joc, iar eu aratam mai tipic tocilar…
Am deschis caietele asezandu-ma la birou. Dupa cum am spus ma apucam de lectiile de peste saptamana. Dupa ce am terminat cu ele, am reusit sa scriu pe o foaie un fel de plan al notiunilor de baza ce urma sa i le explic lui Isamu. Nici nu am realizat cum zburase timpul!
Am facut un dus rapid, iar apoi am setat alarma ceasului. Desi nu-mi place sa recunosc, gandul la ziua de maine ma inspaimanta teribil. Fac pariu ca Isamu nici nu o sa vrea sa asculte ce o sa-i explic si cine stie ce bataie de joc ii trece prin cap. Totusi, dupa felul in care s-a purtat astazi nu as zice ca e chiar asa de ‘spaima scolii’, dar totul se bazeaza pe ziua de maine. Oare… ce va fi?
PS: Mady asta e cu dedicatie ,stii tu de ce:
Capitolul4: Ce taifun va fi maine?
O liniste apasatoare a cuprins totul. Sincer nu stiam ce trebuie sa spun. Secundele parca devenisera zile si oarecum aerul incepea sa ma sufoce. Nu ma simteam bine deloc. In final el a decis sa strapunga linistea:
-Nu prea esti vorbaret. Am observat asta si la scoala.
-Nu am ce sa spun mai exact. Si ce vrei sa zici cu ‘am observat asta si la scoala’? Ma urmaresti cumva?
Din nou i-a aparut pe fata zambetul ala de superioritate privindu-ma de parca am pus cea mai banala intrebare posibila existenta.
-Poate ca esti geniu sau olimpiadist in ceea ce priveste scoala, dar in alte privinte esti cam greu de cap.
Remarca asta m-a facut sa-mi ridic capul pentru a-l privi in ochii de un albastru intens.Cine se crede de ma face greu de cap? Da , imi este cam frica de el avand in vedere ce ‘reputatie’ de macelator are , dar asta nu inseamna ca nu pot sa-i raspund. In fond se afla in casa mea si il dau afara daca ma mai insulta mult. Ce porcarii vorbesc?! Asta e in stare sa ma dea afara din propria casa.
Privindu-l cat de serios posibil i-am raspuns pe un ton rece:
-Nu cred ca remarca ta este foarte politicoasa. Ca sa nu mai zic…
Am fost intrerupt grosolan de chicotul acestuia ce parea ca a auzit cea mai buna gluma de pe planeta.
-Semeni cu unul din profii mei. Nu te supara , dar faza cu nu e politicos sa faci nu stiu ce o aud zilnic din partea lui.
In conluzie acest specimen este o scursura a scolii pe care profesorii incearca sa o readuca pe calea cea buna. O munca titanica…..In orice caz ca sa nu cadem din nou in liniste am raspuns pe un ton indiferent.
-Daca tu zici….
-Si ce zodie esti?
M-am uitat la el putin uimit deoarece schimbase subiectul de discutie instantaneu. Probabil dorea sa afle mai multe despre mine. De parca nu-i ajungea joaca de-a spinoul.
-Capricorn , de ce? E chiar asa interesant?
-Eu sunt scorpion si neavand alte subiecte de discutie cred ca ar fi bine sa ne mai cunoastem.
Poftim?! Mie imi este de ajuns ca a intrat in casa si nu stiu cand o sa am norocul ca el sa iasa pe usa , iar acum are chef de ‘sa ne cunoastem mai bine’. Da de unde! Ar fi cazul sa ma considere invizibil asa cum era si pana acum.
-Sincer nu inteleg la ce iti foloseste daca ma cunosti mai bine din moment ce nu prea avem ce discuta nici in cadrul scolii, nici in afara.
-Asta a fost o replica dura. [o doamne sper ca nu l-am enervat] Cum era cu ‘nu e politicos’? Recunosc ca nu-s geniu la capitol invatat , dar asta nu inseamna ca nu pot vorbi cu cine vreau.
Spre marea mea usurare se pare ca nu era nervos. Din lipsa de ocupatie i-am fixat cu privire medalionul ce parea de smarald. Se pare ca avea un fel de inscriptie pe el , dar nu ma obosesc sa-mi dau seama ce anume.
-Scuza-ma pentru replica mea de mai inainte , eu doar concluzionam ceea ce am observant la scoala.
Chicotul sau s-a facut din nou present in incapere urmat de o replica care sa-l explice.
-Intotdeauna vorbesti asa elevat? O, te rog! Nu suntem la scoala! In orice caz , observ ca nu-ti prea convine faptul ca am ramas pe aici asa ca am sa plec. Ne vedem maine la scoala, sensei!
Alt chicot [ce naiba i se pare asa amuzant , ca eu sunt ala care il mediteaza pana la urma- obligat desigur] dupa care s-a ridicat de pe scaun iesind pe usa de la intrare. In sfarsit! Am inchis-o fulgerator repetandu-mi in gand sa nu mai las in veci usa deschisa nici daca vin cu mainile rupte acasa si nu pot sa o inchid!
Am urcat scarile hotarand sa-mi fac temele. Mi-am scos cartile din mapa si priveam orarul din perete. Nu aveam de scris cine stie ce, astfel intr-o ora terminasem. Acum… Ce? O sa ma plictisesc pana ajunge mama mea adoptiva acasa si imi da de lucru. Eu oricum nu am prieteni. Pentru colegi sunt mai degraba salvatorul la teste ca le dau copiute cu duiumul, iar apoi pot sa uite ca au fost ajutati. Mai bine asa decat sa-mi sara toti in cap ca fac pe invers.
In loc sa ma uit pe tavan am luat in mana albumul pe care il lasasem in biblioteca odata cu venirea lui Isamu, daca s-ar putea numi asa. Rasfoind pozele imi aduc aminte de fiecare zi petrecuta acolo si nu am uitat niciun nume. Ar fi fost imposibil. Multi dintre cei de-o varsta cu mine au avut norocul de a fi adoptati. Din cate am inteles Hitomi a reusit sa prinda bursa in Anglia, iar nemernicul, imbecilul si handicapatul de Ken a fost adoptat. Sincer mi-e mila de familia care l-a primit.
Clantanitul usii de la intrare urmat de pasii zgomotosi facuti de tocuri mi-au dat de inteles ca sosise domamna Chiyo. Ea spera ca intr-o zi as putea sa-i zic mama , dar imi vine cam greu. Ma bucur doar ca intelege. Clanta camerei mele a fost deschisa usor, iar o femeie cu parul scurt, scunduta cu varsta de patruzeci de ani ma privea cu ochii aceia blanzi si calzi.
-Buna. Ti-am adus caietele de care ai zis ieri.
-A ,da! Multumesc. Aveti nevoie de ajutor la ceva?
-Akira, ti-am spus sa nu mai imi vorbesti de parca as fi straina. Poate ca sunt mai in varsta, dar suntem din aceeasi familie.
-Ma scuza… Ma scuzi. Desi imi repeti asta de cativa ani buni, tot asa ma adresez. A devenit un obicei.
Femeia a zambit cald apoi mi-a spus ca nu avea nevoie de nimic momentan. Deci urma sa-mi omor timpul terminanad temele pentru toata saptamana si eventual sa ma gandesc cum ii explic lui Isamu maine la ‘meditatie’. Profa aiurita! De ce m-ai propus tocmai pe mine?! Si ala de ce m-a ales? Probabil nu avea de cine sa-si bata joc, iar eu aratam mai tipic tocilar…
Am deschis caietele asezandu-ma la birou. Dupa cum am spus ma apucam de lectiile de peste saptamana. Dupa ce am terminat cu ele, am reusit sa scriu pe o foaie un fel de plan al notiunilor de baza ce urma sa i le explic lui Isamu. Nici nu am realizat cum zburase timpul!
Am facut un dus rapid, iar apoi am setat alarma ceasului. Desi nu-mi place sa recunosc, gandul la ziua de maine ma inspaimanta teribil. Fac pariu ca Isamu nici nu o sa vrea sa asculte ce o sa-i explic si cine stie ce bataie de joc ii trece prin cap. Totusi, dupa felul in care s-a purtat astazi nu as zice ca e chiar asa de ‘spaima scolii’, dar totul se bazeaza pe ziua de maine. Oare… ce va fi?
![[Imagine: semnatura_zps4673586a.png]](http://i1117.photobucket.com/albums/k590/olimpiutza/semnatura_zps4673586a.png)