The Demon's Paradise [yaoi]

[Yaoi Queen]

Capitolul 11: Mesajul buclucas

De cum am intrat in club, am vazut-o pe Anna, care ne asteapta agitata, si ne indreptam cu pasi repezi spre locul in care se plimba. Il prinde pe Mark de brat, tragandu-l spre ea, iar mie imi spune ca locul meu este in fata podiumului, aratandu-mi cu degetul scaunul meu. Zambeste, apoi pleaca impreuna cu brunetul meu spre cabina de schimb si eu ma indrept spre locul indicat de catre Anna.
In scurt timp prezentarea incepe, iar langa mine se aseaza un barbat in varsta de treizeci si cinci de ani, pe care, cu siguranta il cunosc pentru ca este unul din aliatii tatalui meu si nu am o presimtirea prea buna in legatura cu venirea lui aici. Ma saluta si ma intreaba ce se mai intampla cu tata... mi se pare o conversatie normala... pana cand pica bomba.
-Cine e baiatul cu care te-ai sarutat in masina mai inainte? intreaba el, facandu-ma sa tresar brusc, insa m-am calmat repede, nevrand sa dau de inteles care este de fapt legatura mea cu acel "baiat".
-Ah... Mark. Este doar noua mea jucarie pe o perioada scurta de timp, replic eu, sigur pe mine si afisand un zambet oarecare, incercand sa-l conving ca asa este. Problema aici e, ca daca eu ii spun adevarul, se duce si ii ciripeste tatalui meu, iar cu siguranta Mark va fi dat disparut, fie ca vreau , fie ca nu, asa ca mai bine am inventat o minciuna, care ne scapa pe amandoi de probleme.
-Cred ca el este, imi spune barbatul, uitandu-se spre podium in momentul in care il observa pe brunet.
Strang din dinti din cauza nervilor, dar incerc sa par normal si ii zambesc partenerului meu. Nu vreau sa isi faca griji, asadar nu am sa ii spun despre tipul asta care ar putea fugi cu vorba la tatal meu.
-Este doar o achizitie de-a mea, de care cred ca incep sa ma satur, replic eu, punandu-mi mainile in san si privind in directia celui de langa mine.
Isi scoate telefonul mobil din celular, incepand sa caute un numar in agenda, apoi intoerce micul aparat spre mine, facandu-ma sa privesc pe ecran, intrebandu-ma daca numarul selectat este al meu. Eu ii raspund printr-un simplu "Da" apoi ma intorc la vizionarea prezentarii. Ma bate pe umar, si se ridica, spunandu-mi ca vom mai vorbi, indreptandu-se apoi spre un loc cu mult mai in spate de al meu, lasandu-ma sa privesc in continuare defilarea, care nici macar nu astept sa se termine si deja ma ridic, indreptandu-ma spre cabinele de schimb, cu gandul sa il vad pe Mark. Ciudat... parca nici de tigari nu am atat de multa nevoie cata am de el.
De cum ajung in locul propus, o intalnesc pe Anna, care se plimba agitata de colo-ncoace,asteptand sa vina Mark de pe scena.
-Am ceva de vorbit cu baiatu' tau, ii spun eu pe un ton serios, apropiindu-ma de ea. Anna aproba din cap, fara sa mai comenteze si altceva, apoi se intoace la ce facea mai devreme.
De cum iese brunetul de pe podium, il iau de mana si il duc intr-un loc ferit de lume, fara ca macar sa-l las sa-si dea seama ce se intampla.
-Ce e, Daemon? ma intreaba el curios, ridicand o spranceana.
Nu stiu daca ar trebui sa-i spun ca am putea avea probleme cu tipul acela pentru ca nu vreau sa-si faca griji sau ceva de genul asta, asa ca decid sa pastrez asta doar pentru mine. Desi chiar nu ma simt foarte in siguranta, stiind ca amicul tatei m-a vazut sarutandu-ma cu Mark... cred ca va trebui sa am mai multa grija ce fac cand il am in preajma, desi nu stiu cum voi reusi.
-Nimic... voiam sa te vad, ii raspund eu, asezandu-mi mana pe talia lui si tragandu-l aproape de mine.
-Dar nici macar nu a trecut o ora de cand m-a luat Anna de langa tine, imi spune el, privindu-ma putin ciudat.
-Ce sa fac daca simt nevoia asta sa te am tot timpul langa mine?
El tace si respiratia ii devine din ce in ce mai grea. Lasa privirea intr-o parte, fara a avea curajul sa ma priveasca... Nu stiam ca asemenea cuvinte i-ar putea face obrajii sa roseasca atat de repede, dar vazandu-l asa, imi creste acea dorinta de a-l saruta. Nu astept prea mult pentru a-mi satisface pofta si ii cuprind buzele intre ale mele, prinzandu-l in brate si strangandu-l usor. Isi aseaza bratele pe dupa gatul meu si continua sarutul cu aceeasi intensitate cu care eu l-am inceput.
-Cum de nu urli la mine? Intreb eu, dupa ce rup legatura cu buzele care mi se par atat de dulci...
-Nu cred ca pot acum. Poate mai tarziu, raspunde el, zambind usor in timp ce isi aseaza mainile pe pieptul meu. Trebuie sa merg sa defilez... spectacolul e pe terminate, continua apoi, incercand sa plece.



Inainte sa pot face un pas, ma trage inapoi, asezandu-si mana pe obrazul meu cald si rosu, strangandu-ma din nou in brate si soptindu-mi incet la ureche.

"Te iubesc..."

Inima mea incepe sa o ia razna auzind acele cuvinte venind de pe buzele lui Daemon, si raman blocat pentru un scurt timp, nestiind ce sa spun. Nu-i pot raspunde cu aceleasi vorbe speciale, pentru ca nu sunt sigur pe ceea ce simt fara de el... Il imping si plec pur si simplu, spunandu-i doar sa se intoarca la locul sau, iar eu ma indrept spre cabina mea de schimb, pentru a ma pregati sa ies din nou pe scena.
Ma intreb ce anume l-a facut sa-mi spuna lucrul acela... Pare presat de timp, si nu-mi place deloc lucrul asta. Imi iau gandul de la aceste idei, scuturand din cap si incep sa imbrac hainele ce-mi sunt asezate pe un umeras. Iesind din nou pe podium, desigur, dupa ce Anna ma verifica, din toate punctele de vedere, privesc in sala, exact in primul rand, stiind ca el trebuie sa fie acolo. Ochii lui sunt atintiti asupra mea, si incep sa fierb pe dinauntru, stiind acest lucru... Ma simt ciudat si nu ma pot concentra asupra mersului, insa reusesc sa parcurg intreaga scena, intorcandu-ma apoi in spate, unde imi imbrac hainele normale, stiind ca prezentarea se va incheia, si chiar daca ar trebui sa ies din nou, pentru a o prezenta pe creatoarea hainelor ce le-am purtat, o pot face si ceilalti baieti in locul meu. Veau doar sa ajung acasa...
Stiu ca va trebui sa dau ochii cu Daemon, si habar nu am ce ii voi spune daca mai rosteste o data acele cuvinte. Poate o sa tac si atat, pentru ca alta solutie nu am. Pur si simplu nu mai pot sa spun "te iubesc" pentru ca nu sunt absolut deloc sigur daca ceea ce zice si el e adevarat, si in plus, nu vreau sa regret momentul in care o voi face.
-Mark! aud glasul lui, strigandu-ma, in timp ce eu patrund prin multime, in incercarea de a-l gasi. Ma ia de mana fara a-i pasa de privirile celorlalti si iesim afara, intrand in automobilul ce ne asteapta in parcare.
De cum a pornit masina, a dat drumul si la muzica. Privesc cerul care este intunecat din cauza norilor ce par injectati cu cerneala, anuntand o ploaie nu prea linistita. Niciunul dintre noi nu adreseaza vre-un cuvant, si cu siguranta nu voi fi eu cel care incepe o conversatie.
-Vreau sa cumpar ceva de la magazin, spune el, oprind Lamborghini-ul dintr-o data. De cum iese el din masina, ii aud soneria telefonului pe care l-a uitat pe un mic suport, fixat pe bord, si observ ca a primit un mesaj. Nu cred ca s-ar supara daca il citesc si eu, asa ca iau micul aparat in mana si apas un singur buton, citind cu voce tare:

"Daemon, baiete, sper ca nu m-ai mintit cand mi-ai spus ca acel Mark nu inseamna nimic pentru tine. Stii ca daca ar afla tatal tau, vor fi probleme."

La ultima propizitie mi-am coborat tonul vocii, continuand sa-mi repet apoi in minte faptul ca eu nu insemn nimic pentru el...
-Ha... trebuia sa stiu, spun eu, iesind din automobil. Picaturile de ploaie deja incep sa cada, iar eu stiu ca voi merge singur acasa, fara nimic care sa ma fereasca de picaturile reci..
-Mark! Unde te duci? Ce ai patit? intreaba Daemon iesind din magazin.
-Ce am, intrebi? Ar fi trebuit sa stiu inca de la inceput ca esti doar un alt nenorocit care isi bate joc de mine! strig eu, aruncand telefonul mobil spre el. Il prinde inainte sa se izbeasca de pamantul usor udat, priveste micul ecran, apoi isi ridica privirea spre mine.
-Nu e ceea ce crezi tu... incearca el sa-mi explice dand negativ din cap, insa nu-i permit sa continue, incepand sa tip suparat.
-Nu e?! Acolo scrie clar ce si cum! e numele meu acolo? este! e si al tau? exact! ti-ai batut joc de mine? bingo! Ai castigat! acum ai sa ma lasi dracului in pace, si efectiv o sa fi inexistent pentru mine!
Spunand acele cuvinte, incep sa fug prin ploaia ce se inteteste.Inima incepe si imi bate puternic, insa nu e acelasi sentiment placut ca pana acum... ci, e dureros. O durere care imi aduce lacrimi in ochi, insa pe care nu am de gand sa le las sa cada... nu pentru o alta persoana care nu merita.
"Nu insemn nimic pentru el..." Aceste cuvinte sunt cu mult mai amare decat amintirea cruda pe care Alex mi-a lasat-o, si nu inteleg de ce... "e doar Daemon, un alt nenorocit" replic eu in intimitatea gandurilor mele, incercand sa pierd durerea ce-mi sta in piept, dar nu reusesc... Nici macar nu l-am lasat sa-mi explice, dar nu cred ca are ceva de spus. Sigur s-a laudat la cineva ca m-a avut si asa mai departe, spunand ca e o gluma tot ce are cu mine, asa ca persimt ca nu mai are nici un rost de a continua prostia asta...